Home / Social / Comercializarea strugurilor pentru vin se face doar cu carnetul de viticultor

Comercializarea strugurilor pentru vin se face doar cu carnetul de viticultor

Producătorii de struguri pentru vin, care comercializează struguri din propria recoltă, au obligația de a ține evidența producției și a modului de valorificare a acesteia în carnetul de viticultor. Această obligație revine tuturor producătorilor, indiferent de suprafața cultivată

Carnetul de viticultor se emite fermierilor în scopul comercializării producției de struguri din soiuri nobile de vin, ale căror suprafețe sunt înscrise în registrul plantațiilor viticole. Anual, carnetul de viticultor se vizează de către Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Vaslui.

Registrul plantațiilor viticole reprezintă documentul de evidență pe parcele și soiuri a producției vitivinicole, obligatoriu pentru toate statele membre ale Uniunii Europene. Registrul constituie unicul mijloc de control asupra folosirii de către producătorii viticoli a fondurilor nerambursabile europene. Înscrierea parcelelor în registrul plantațiilor viticole a avut ca termen data de 15 iunie 2003, după această dată, operațiunile care pot fi efectuate fiind doar de modificare a datelor parcelelor viticole, defrișare, plantare/replantare pe baza unei autorizații”, a spus Gigel Crudu, directorul DAJ Vaslui.

În județul Vaslui sunt cultivate cu viță de vie din soiuri nobile pentru vin 3. 965 hectare, anul trecut înregistrându-se o producție medie de 8.944 kilograme/hectar. Printre soiurile nobile existente în județul Vaslui predomină soiurile albe: Fetească regală, Fetească albă, Aligote, Zgihara de Huși, Sauvignon blanc, Riesling italian. De asemenea, viticultorii locali dețin și suprafețe importante cultivate cu soiul roșu Merlot, precum și cu soiuri de masă ca Perla de Csaba, Victoria, Muscat de Hamburg etc. (Dănuț CIOBANU)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Peste 5.700 de beneficiari de ajutoare de lemne pentru încălzirea locuinței în această iarnă în județ

Peste 5.700 de familii ori ...

Magazinul unui fost polițist din Vaslui, distrus de un incendiu

Magazinul unui fost polițist din ...

126 de bolnavi infectați cu HIV/SIDA sunt tratați în spitalele din Vaslui și Bârlad

de Dănuț CIOBANU În județul ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: