Home / Administratie / Șoseaua de centură a municipiului Vaslui intră în proiectare

Șoseaua de centură a municipiului Vaslui intră în proiectare

de Dănuț CIOBANU

Proiectanții vor începe lucrul la centura ocolitoare a municipiului Vaslui. Contractul de proiectare al șoselei a fost adjudecat în cursul lunii iulie 2019, iar specialiștii vor contura traseul pe unde va trece centura. Actuala variantă de ocolire de pe strada Decebal va fi inclusă în străzile orășenești, urmând să fie modernizată cu două benzi pe sens, un sistem de iluminat public modern etc.

Proiectul privind construcția centurii ocolitoare a municipiului Vaslui a intrat în linie dreaptă. În cursul lunii iulie 2019 a fost semnat contractual de proiectare, iar în perioada următoare vor demara lucrările pentru stabilirea traseului șoselei de centură.

Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a spus că urmărește îndeaproape modul de derulare al proiectului și este în legătură cu specialiștii care vor proiecta centura de ocolire.

„Centura va fi construită pe direcția Bârlad – Iași. A fost semnat contractul de finanțare al proiectului, care se implementează de către Ministerul Transporturilor. Am discutat despre derularea proiectului cu reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași. Centura ocolitoare va începe de la Podul Moșneagu, va merge în paralel cu râul Vasluieț și va ieși prin satul Moara Domnească, comuna Văleni, la drumul național care duce la Iași. Este vorba de o distanță de șapte kilometri”, a spus Vasile Pavăl.

Strada Decebal, actuala variantă ocolitoare a municipiului Vaslui, va deveni una din principalele artere din interiorul orașului, după ce în zonă au fost construite mai multe obiective economice.

În cursul lunii iulie 2019, Primăria Vaslui a demarat proiectul care vizează asigurarea utilităților publice către noul bazar și târgul auto, lucrări care vor fi realizate plecând de la utilitățile învecinate de pe strada Decebal.

Vom intra de pe strada Decebal la lucru spre obiectivul de bază. În această vară vrem ca utilitățile spre bazar și târgul auto să fie realizate, astfel încât să putem trece la modernizarea străzii Decebal. Această stradă va fi reabilitată pe proiectul pe care îl avem pregătit, va fi o stradă cu două benzi pe sens, vom implementa un sistem de iluminat public modern, cu tot ce înseamnă o stradă orășenească. Pentru că eu o consider deja nu o stradă preorășenească ci orășenească, care s-a mobilat cu obiective în stânga și dreapta, a mai spus Vasile Pavăl.

About Tehno Redactor

x

Check Also

Bârlădenii vor fi feriți de insolație

Pasiunea pentru plantat dar și primele raze ale soarelui ...

Veste bună pentru comercianții vasluieni! Din toamnă vor fi relocați în două hale ale noului bazar

de Dănuț CIOBANU  Începând din toamna acestui an, comerciații ...

Primăria Vaslui va achiziționa încă două microbuze moderne. Vor fi introduse noi trasee de transport public în oraș

Două microbuze noi pentru transportul public de călători vor ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: