Home / Social / Sute de pensionari cer în fiecare lună pensii mai mari de la CJP Vaslui

Sute de pensionari cer în fiecare lună pensii mai mari de la CJP Vaslui

Pensionarii fac coadă la Casa Județeană de Pensii (CJP) Vaslui pentru a solicita modificarea cuantumului pensiei.

Numai în luna iulie 2019 funcționarii instituției au soluționat 458 de cereri de modificare de drepturi de pensie. Este vorba de recalculări, treceri de la pensie de invaliditate, anticipată sau anticipată parțială la pensie pentru limită de vârstă, schimbări de grad, sistări de pensie, suspendări de pensie, modificare număr urmași, revizuiri ale dosarelor din oficiu.

În aceiași lună, CJP Vaslui a stabilit 400 dosare noi de pensie. Pe categorii de pensii, situația deciziilor de înscriere la pensie emise în luna iulie 2019 este următoarea: 172 decizii de înscriere la pensie de limită de vârstă; 75 decizii de acordare a pensiei anticipate și anticipate parțiale; 59 decizii de în scriere la pensie de invaliditate; 47 decizii de acordare a pensiei de urmaș.

În județul Vaslui sunt înregistrați 95.549 pensionari. 82.037 persoane încasează pensii de stat, iar 13.557 pensionari primesc pensie de agricultori.

În ultimii ani, cea mai mare scădere a beneficiarilor în plată se înregistrează în rândul pensionarilor din sector agricol.

Principala cauză a reducerii numărului de pensionari din sectorul agricol este decesul, având în vedere vârsta înaintată a acestor persoane. O altă cauză o reprezintă trecerea de la pensia proprie la pensia de urmaș sau de la pensia de invaliditate la pensia de limită de vârstă. În ultimele două cazuri pensionarii ies din categoria beneficiarilor de pensii din sectorul agricol și se regăsesc în sistemul asigurărilor sociale de stat. (Dănuț CIOBANU)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Fostul director al Liceului ”Ion Mincu”, unul dintre cei mai longevivi șefi din județ, condus pe ultimul drum

Fostul director al Liceului ”Ion ...

Studenții vasluieni își închid afacerile pe bandă rulantă

Majoritatea firmelor înființate de studenții ...

Municipiul Bârlad va fi gazda unui simpozion dedicat adolescenților

de Dănuț CIOBANU Luni, 23 ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: