Home / Social / Șanse de angajare mai mici și discriminare la locul de muncă pentru bolnavii de cancer din județul Vaslui

Șanse de angajare mai mici și discriminare la locul de muncă pentru bolnavii de cancer din județul Vaslui

Pe lângă problemele medicale și financiare cărora sunt nevoite să le facă față, persoanele diagnosticate cu tumori maligne au parte și de discriminare pe piața muncii.

Aceasta este concluzia unui sondaj realizat recent, la nivel național, pe un grup reprezentativ de pacienți care au trecut sau încă trec printr-un tratament împotriva cancerului. Potrivit datelor colectate, 30% dintre aceștia amână să-și informeze angajatorul despre situația lor medicală, de teamă că nu vor găsi înțelegere și sprijin la locul de muncă, pentru a-și continua activitatea. Mai mult, unul din cinci pacienți cu cancer care și-au dorit un loc de muncă spun că au fost refuzați de către angajatori din cauza bolii de care suferă. Riscul de excluziune și discriminare la serviciu îi determină pe mulți pacienți oncologici să evite să vorbească public despre problema de sănătate cu care se confruntă.

Pe de altă parte, 6 din 100 de astfel de angajați se simt obligați să demisioneze, chiar dacă nu li se cere acest lucru în mod explicit, în timp ce numai 17% dintre cei chestionați spun că au decis, de comun acord cu angajatorul, să încheie colaborarea după primirea diagnosticului.

În ceea ce privește pacienții care au încheiat tratamentul împotriva cancerului și vor să se întoarcă în câmpul muncii, aceștia își reiau activitatea la același angajator numai în proporție de 60%, iar peste 17% dintre ei sunt trimiși pe un post inferior celui de pe care au plecat.

Același sondaj arată că mai mult de jumătate dintre pacienții cu cancer care au reușit să se angajeze din nou, după efectuarea chimioterapiei, nu consideră că au primit sprijin din partea angajatorului sau a colegilor de muncă. Doar 30% dintre angajați recunosc că au avut parte de înțelegere la serviciu, iar 10% spun că, deși se află la o vârstă activă, nu mai caută un loc de muncă de teama unui eventual refuz.

În plus, diagnosticul de cancer i-a făcut pe aproximativ un sfert dintre cei care aveau o afacere proprie să o închidă, în condițiile în care niciunul dintre ei nu a simțit că are sprijin din partea colaboratorilor din momentul diagnosticării.

Psihologii susțin că pacienții care primesc un diagnostic de cancer au nevoie de sprijin și de înțelegere nu doar din partea familiei și a personalului medical care îi tratează, ci și din partea colegilor și angajatorilor. Ei au nevoie să știe că, în ciuda bolii de care suferă, rămân în continuare valoroși pentru firma la care lucrează și pentru comunitate. Colegii de la locul de muncă pot forma, în majoritatea cazurilor, o rețea vitală de sprijin și pot avea un impact pozitiv în recuperarea fizică și psihică a angajatului bolnav. Dacă, în anumite perioade ale tratamentului, capacitatea de muncă este diminuată, odată finalizat parcursul, cei mai mulți dintre pacienții cu cancer își pot relua activitatea și pot fi competitivi la locul de muncă.

În cursul anului trecut, numărul estimat de cazuri noi de cancer la nivel național a fost de peste 83.000, iar în județul Vaslui erau înregistrate 8.326 de cazuri de tumori maligne. Datele de la Direcția de Sănătate Publică Vaslui indică o creștere a numărului bolnavilor de cancer, în ultimul an, cu peste 200.  (Mara GRIGORIU)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Fostul director al Liceului ”Ion Mincu”, unul dintre cei mai longevivi șefi din județ, condus pe ultimul drum

Fostul director al Liceului ”Ion ...

Studenții vasluieni își închid afacerile pe bandă rulantă

Majoritatea firmelor înființate de studenții ...

Municipiul Bârlad va fi gazda unui simpozion dedicat adolescenților

de Dănuț CIOBANU Luni, 23 ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: