Home / Administratie / CL Vaslui a solicitat Ministerului Tineretului preluarea în administrare a Sălii Polivalente

CL Vaslui a solicitat Ministerului Tineretului preluarea în administrare a Sălii Polivalente

Vineri, 23 august 2019, în cadrul unei ședințe extraordinare de îndată, Consiliul Local (CL) Vaslui a aprobat o hotărâre privind transmiterea unor imobile din domeniul public al Statului Român în domeniul public al municipiului.

Prin această hotărâre, autoritățile publice din municipiul Vaslui își afirmă disponibilitatea de preluare din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Tineretului și Sportului prin Clubul Sportiv Viitorul Vaslui a Sălii Polivalente și a terenului de fotbal cu gazon în suprafață de 9.776, 41 metri pătrați.

Sala de sport și terenul de fotbal care vor intra în domeniul public al municipiului Vaslui sunt situate pe strada Decebal. Prin aceiași hotărâre, autoritățile locale își asumă obligația de a realiza lucrări de reabilitare și modernizare a celor două locații, păstrându-se destinația actuală a imobilelor.

Ulterior aprobării de către CL Vaslui a solicitării de preluare a sălii de sport și terenului de fotbal, se vor demara procedurile necesare emiterii unei hotărâri de guvern cu privire la transferul dreptului de proprietate publică asupra celor două imobile.

Hotărârea aprobată de CL Vaslui se înscrie în demersul autorităților locale de a sprijini financiar activitatea sportivă, care se desfășoară pe o infrastructură învechită (terenuri degradate, clădiri cu acoperișul deteriorat cu infiltrații etc.), care nu permit folosirea lor în condiții de siguranță de sportivi. Aceste condiții duc la imposibilitatea organizării de competiții sportive, în condițiile în care actualul proprietar nu alocă fondurile necesare reabilitării și întreținerii acestor imobile. La rândul său, CL Vaslui nu poate aproba sumele necesare în bugetul local pentru aceste imobile pe care nu le deține în proprietate. (Dănuț CIOBANU)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Viticultorii vasluieni au o recoltă de 10 tone de struguri de vin la hectar

Viticultorii din județul Vaslui au ...

(VIDEO)Câinii din Perieni, capturați pe banii bârlădenilor

Acuzații grave aduse de președinta ...

O bârlădeancă a fost furată la ea în casă de o escroacă ce se dădea reprezentanta unei asociații umanitare

O femeie de 87 de ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: