Home » Administratie » Ministerul Agriculturii renunță cu greu la cele două imobile în ruină din municipiul Vaslui

Ministerul Agriculturii renunță cu greu la cele două imobile în ruină din municipiul Vaslui

de Dănuț CIOBANU

La cererea Ministerului Agriculturii, Primăria Vaslui și-a luat angajamentul că va reabilita în cinci ani Casa Agronomului și Oficiul pentru Consultanță Agricolă. În cele două locații se vor desfășura activități ce țin de instituțiile din subordinea CL Vaslui și servicii din aparatul primarului. Cele două imobile care vor intra în proprietatea municipiului Vaslui sunt, în prezent, în paragină.

Ministerul Agriculturii a solicitat Primăriei Vaslui noi precizări, în ceea ce privește preluarea Casei Agronomului și Oficiului pentru Consultanță Agricolă.

Eduard Lăcătușu, secretarul Primăriei Vaslui, a precizat că, săptămâna trecută, Ministerul Agriculturii a cerut completarea hotărârilor cu privire la trecerea celor două imobile în în proprietatea municipiului Vaslui și administrarea Consiliului Local (CL) Vaslui. S-a cerut un termen în care lucrările de reabilitare vor fi finalizate și care va fi destinația noilor clădiri. Ne-am asumat ca în termen de cinci ani cele două construcții să fie reabilitate. În ceea ce privește destinația, acolo vor se vor desfășura activități ce țin de instituțiile din subordinea CL Vaslui, servicii din aparatul primarului, activități ale altor instituții publice centrale cu reprezentare la nivel local”, a precizat Eduard Lăcătușu.

În ședința ordinară din luna iunie 2019, CL Vaslui a aprobat două hotărâri privind preluarea Casei Agronomului și Oficiul pentru Consultanță Agricolă. Prima vizează transmiterea din domeniul public al statului și administrarea Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Vaslui, în domeniul public al municipiului Vaslui a terenului în suprafață de 2344 metri pătrați (mp) și a construcțiilor în suprafață de 224 mp, respectiv 61 mp, situate în strada Călugăreni nr.4. A doua hotărâre privește transmiterea din domeniul public al statului și administrarea DAJ Vaslui, în domeniul public al municipiului Vaslui a terenului în suprafață de 611 mp și a construcției în suprafață de 519, situate în strada Eternității nr.1.

În urmă cu mai mulți ani s-a încercat repararea celor două clădiri. În cazul Casei Agronomului, după ce a fost decopertată tencuiala și tâmplăria exterioară, lucrările au fost sistate din lipsă de finanțare. Același lucru s-a întâmplat și cu fostul Oficiu pentru Consultanță Agricolă.

După aprobarea de către CL Vaslui a celor două hotărâri, se vor demara procedurile necesare pentru emiterea unei hotărâri de guvern cu privire la transferul dreptului de proprietate publică a „Casei Agronomului” și a „Oficiului pentru Consultanță Agricolă”.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: