Home » Social » Vânătorii din județ, petrecere în Poligonul Paiu, cu mistreți la proțap și tocăniță de căprior la ceaun

Vânătorii din județ, petrecere în Poligonul Paiu, cu mistreți la proțap și tocăniță de căprior la ceaun

Sute de vânători din județ vor petrece, sâmbătă, în Poligonul Paiu, în cadrul serbării anuale organizată de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Vaslui. Pe lângă mâncărurile alese, cum ar fi mistrețul la proțap ori tocănița de căprior la ceaun, invitații se vor putea bucura și de un spectacol artistic oferit de Ion Suruceanu, fanfara de la Valea Mare, formația Still Band și Ioana Stoleru.

Poligonul de tir de la Paiu, situat în apropierea municipiului Vaslui, se va umple de lume, la o nouă ediție a Festivalului Vânătorilor. După o pauză de un an din cauza interdicțiilor impuse de pesta porcină africană, vânătorii vor petrece așa cum se cuvine, cu preparate alese de mistreț, căprior ori fazan. Fiecare grupă de vânătoare, precum și asociațiile private din județ își vor găti propriile bunătăți, cu secrete neîmpărtășite, din care invitații se vor putea înfrupta pe alese. Desigur, nu vor lipsi nici preparatele din pește ori fasolea cu afumătură de vânat. Totul se va stinge, așa cum este și firesc, cu țuică, în unele cazuri făcută din fructe de pădure, și cu vin alb, roze ori negru. Cele mai bune preparate vor fi premiate de către organizatori, în urma unei jurizări făcută ”la sânge”, cu obiecte vânătorești.

În partea a doua a programului, artiști de la noi din județ și Republica Moldova vor încânta publicul cu muzică de petrecere ori de fanfară. Printre cei care vor urca pe scenă se vor afla Ion Suruceanu, fanfara de la Valea Mare, formația Still Band și Ioana Stoleru. Întreaga petrecere se va încheia odată cu lăsarea serii, cu un frumos foc de tabără. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: