Home / Justitie / O fostă angajată a spitalului din Bârlad, concediată abuziv, a câștigat procesul cu instituția, la Tribunalul Vaslui

O fostă angajată a spitalului din Bârlad, concediată abuziv, a câștigat procesul cu instituția, la Tribunalul Vaslui

O bârlădeancă, fostă angajată a Spitalului „Elena Beldiman”, a dat în judecată unitatea sanitară, considerând că i s-a desfăcut contractul individual de muncă pentru o abatere disciplinară „gravă”, neprevăzută în Codul Muncii sau în alte legi.

A.S., în vârstă de 40 de ani, angajată în funcția de operator calculator, fusese mutată în primăvară dintr-o secție în alta fără a i se cere acordul, în baza unei dispoziții unilaterale. Pierdea astfel sporul de condiții deosebite al secției în care lucra, o parte importantă din venitul lunar. Femeia a câștigat în primă instanță procesul în care contestase modul de stabilire a sporului în baza unui algoritm inexistent în lege, precum și dispoziția de modificare unilaterală a contractului de muncă.

A.S. consideră că a fost pedepsită prea aspru, conducerea luând cea mai severă decizie, respectiv desfacerea contractului de muncă. De fapt, femeia este convinsă că această decizie a Comisiei de disciplină a fost luată întrucât a avut îndrăzneala de a-și cere drepturile. Într-o zi, s-a trezit că i-a fost restricționat accesul la sistemul informatic, fiindu-i blocat contul de utilizator. Nu i s-a părut normal și nici legal să fie mutată abuziv în alt loc de muncă, fără să fie întrebată.

„Am interpelat-o telefonic pe șefa RUNOS atunci când am primit dispoziția prin care mi se modificau elemente esențiale din contract, precum locul muncii și salariul. Pur și simplu, m-a agresat telefonic, ținându-mi o predică despre definiția salariului. A fost nevoie de hotărârea instanței ca să afle ea definiția salariului și a locului de muncă. M-a somat să mă prezint la noul loc de muncă, conform graficului. Am refuzat și am început să trimit petiții, din dorința de a crea punți între mine și reprezentanții spitalului. Am avut întrevederi cu managerul spitalului, dar răspunsul a fost nefavorabil la toate cererile mele. Inclusiv la cererea de a mi se aproba concediul de odihnă, precum și la solicitarea unui concediu fără plată, pentru studii, având în vedere că susțineam admitere la Facultatea de Drept. Ne-am războit în hârtii, iar răspunsurile pe care mi le-au trimis erau pline de greșeli gramaticale, inclusiv dispoziția de modificare a contractului individual de muncă. Pentru că-mi răspundeau cu întârziere, m-au determinat premeditat să cad în abatere, acumulând câteva absențe nemotivate.”, a declarat A.S., pentru Est News.

Acuzată de hărțuire, pentru că a cerut să i se respecte drepturile

Într-un final, angajata care a avut curajul să-și ceară drepturile în fața conducerii a fost chemată la Comisia de disciplină, care ar fi făcut o cercetare, de formă, spune ea, în care s-a încercat învinovățirea acesteia pentru a se justifica măsura ce urma a fi luată: desfacerea contractului de muncă pentru abatere disciplinară gravă.

„Am deranjat foarte multe persoane din spital pentru că mi-am cerut drepturile într-un moment în care îmi erau încălcate. Altfel, aș fi primit o sancțiune mai ușoară, pentru că nicăieri în regulament nu scrie că desfacerea contractului de muncă este obligatorie în astfel de cazuri, ci doar că este posibilă”, a mai adăugat fosta angajată.

Operatoarea de calculator care a fost mazilită pentru că a iritat șefii care, în numele procesului de reorganizare și eficientizare a activității din spital, i-au modificat unilateral contractul individual de muncă, a câștigat în primă instanță, Tribunalul Vaslui anulând dispoziția de modificare a contractului individual de muncă, considerând-o ilegală, dar a decis și majorarea sporului de care beneficia, de la 26% la 70%. Instanța a obligat spitalul să-i plătească o sumă importantă ca despăgubiri, dar instituția a făcut apel la Curtea de Apel Iași, cerând suspendarea sentințelor pentru care nu începuse executarea silită. Instanța a respins ambele cereri de suspendare a executării, inclusiv o cerere de ordonanță președințială. Ba, mai mult, reprezentanții spitalului au acuzat-o de hărțuire pe fosta angajată.

„Eu i-am hărțuit. Asta au înțeles ei din lupta mea pentru respectarea legii. Instanța le-a respins cererea de apel și urmează a se definitiva cauza la Curtea de Apel Iași”, a precizat A.S.

Cazul fostei angajate, în atenția Ministerului Sănătății

 

Fosta angajată a fost lăsată pe drumuri, fără salariu din luna mai, în condițiile în care are doi copii de întreținut și o stare a sănătății precară, despre care a informat conducerea, dar nu a fost luată în seamă. A.S. a trimis petiții nu doar spitalului, ci și Ministerului Sănătății, în încercarea de a face cunoscute abuzurile comise la Spitalul „Elena Beldiman”. A trimis Ministerului adrese în format electronic, dar și în scris, prin poștă. Inițial, Ministerul a transmis adresa femeii către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, pentru soluționare. DSP i-a transmis, însă, un răspuns condescendent, consideră ea, care nu era susținut de argumente. A scris din nou Ministerului Sănătății despre dispoziția de modificare unilaterală a locului de muncă, despre desfacerea abuzivă a contractului de muncă și a cerut, de asemenea, lămuriri în legătură cu legalitatea ocupării posturilor de șefi de secție la Spitalul „Beldiman”, inclusiv a fostei sale șefe de secție. De această dată, Ministerul a trimis spre rezolvare cazul Consiliului Local Bârlad. Astăzi, în ședința de Consiliu, este posibil să fie discutată și această adresă. Rămâne de văzut cum va soluționa legislativul local această problemă de ordin intern a spitalului.

Așteptăm cu interes și răspunsul conducerii, de îndată ce ni-l va oferi managerul spitalului, Daniela Borș. Aceasta era persoana care s-ar fi putut opune deciziei Comisiei de disciplină, condusă de coordonatorul medical dr. Vladislav Afteni, având libertatea să propună o sancțiune mai blândă, dar nu a făcut-o. Daniela Borș a uitat foarte repede că acum zece ani a trecut personal printr-o situație asemănătoare. A fost dată afară din funcția de director financiar-contabil înainte de a-i expira contractul, pentru că așa a vrut noul manager. Directorul financiar-contabil de a atunci, astăzi manager, a dat în judecată spitalul și a câștigat. A contestat, la fel ca A.S., dispoziția de eliberare din funcție. Cazul a fost judecat în dosarul 2931/89/2009 la Tribunalul Vaslui, iar în urma hotărârii instanței, Daniela Borș a fost repusă în drepturi pe postul deținut anterior și i-au fost restituite salariile cuvenite.

A.S. este încrezătoare că și la Curtea de Apel i se va da câștig de cauză. Pentru că nu are o situație financiară care să-i permită un avocat, își va pleda singură cauza în instanță. Pe fondul acestui litigiu de muncă, salariata nedreptățită de conducerea spitalului bârlădean s-a hotărât să studieze Dreptul. Este absolventă a Facultății de Administrație Publică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și a unor cursuri de birotică și secretariat de la aceeași universitate, iar acum este în anul I la Drept. Vrea să-și crească frumos cei doi copii, învățându-i să respecte întocmai legile acestei țări și să lupte pentru drepturile lor. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Deținuții încarcerați la Vaslui au sărbătorit cu elevi și profesori de liceu Ziua Educației în Penitenciare

Câteva sute de deținuți încarcerați ...

Trafic infernal în județ, soldat și cu accidente, din cauza pelerinajului spre Mitropolia Moldovei

Valorile de trafic au crescut ...

Starea de siguranțǎ a barajelor, evaluată de Comisia Teritorială Moldova

În perioada 10-11 octombrie, Comisia ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: