Home / Social / Județul Vaslui a câștigat finanțarea pentru un al doilea proiect dedicat lui Ștefan cel Mare

Județul Vaslui a câștigat finanțarea pentru un al doilea proiect dedicat lui Ștefan cel Mare

Județul Vaslui a câștigat un al doilea proiect cu fonduri europene, pentru modernizarea ansamblului ecvestru de la Băcăoani al domnitorului Ștefan cel Mare.

Proiectul are ca tematică „Ștefan cel Mare – istorie comună, patrimoniu comun, Soroca – Vaslui” și are o valoare de 7.757.286 lei, iar fondurile europene nerambursabile sunt 6.981.559 lei. Termenul de implementare al proiectului este de 24 luni, aplicantul fiind Consiliul Raional Soroca din Republica Moldova în parteneriat cu Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” și Consiliul Județean (CJ) Vaslui. Proiectul a fost depus la Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră Iași și a fost preselectat pentru finanțare în urma evaluării tehnice și financiare.

Elena Chircu, directorul Direcției pentru Integrare Europeană din cadrul CJ Vaslui, a spus că primul proiect aprobat vizează restaurarea statuii lui Ștefan cel Mare, iar cel de-al doilea proiect se axează pe partea de jos a ansamblului ecvestru.

Acest proiect își propune reabilitarea platoului cu fântânile arteziene, din fața statuii domnitorului. De asemenea, va fi restaurat și obeliscul care se află de cealaltă parte a șoselei care trece prin zonă. O altă investiție din cadrul proiectului privește construirea unui punct de informare turistică. În Republica Moldova cu banii din acest proiect se vor continua lucrările de restaurare a cetății Soroca”, a spus Elena Chircu.

Primul proiectul european transfrontalier «Pe urmele lui Ștefan cel Mare” are o valoare totală de 7,6 milioane de lei și constă în restaurarea statuii lui Ștefan cel Mare de la Băcăoani. În acest proiect va fi construit un parc tematic intitulat «Ctitorii Ștefaniene» și două spații expoziționale.  (Dănuț CIOBANU)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Deținuții încarcerați la Vaslui au sărbătorit cu elevi și profesori de liceu Ziua Educației în Penitenciare

Câteva sute de deținuți încarcerați ...

Trafic infernal în județ, soldat și cu accidente, din cauza pelerinajului spre Mitropolia Moldovei

Valorile de trafic au crescut ...

Starea de siguranțǎ a barajelor, evaluată de Comisia Teritorială Moldova

În perioada 10-11 octombrie, Comisia ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: