Home » Administratie » Amenzi și avertismente pentru mai multe primării cu probleme în domeniul asistenței sociale

Amenzi și avertismente pentru mai multe primării cu probleme în domeniul asistenței sociale

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Vaslui a desfășurat o campanie de verificări în mediul rural, intitulată „Controlul de fond al serviciilor publice de asistență socială de la nivelul comunelor”.

Scopul misiunii de control a vizat identificarea modulului în care sunt respectate de serviciile publice de asistență socială prevederile Hotărârii Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor cadru de organizare și funcționare a serviciilor publice de asistență socială și a structurii orientative de personal. În acest sens, au făcut obiectul controlului 10 unități teritorial-administrative de pe raza județului Vaslui, selectate la nivel național. Este vorba despre comunele Al. Vlahuță, Banca, Dodești, Roșiești, Vutcani, Ferești, Laza, Poienești, Ștefan cel Mare și Zăpodeni.

Sorin Prepeliță, directorul AJPIS Vaslui, ne-a precizat că s-au constatat o serie de deficiențe în aplicarea legislației în domeniul asistenței sociale.

Pentru remedierea deficiențelor au fost dispuse 95 măsuri:

  • 29 măsuri dispuse privind organizarea și funcționarea compartimentelor de asistență socială;
  • 18 măsuri privind promovarea și respectarea drepturilor copilului; 20 măsuri privind protecția persoanelor cu dizabilități;
  • 11 măsuri privind accesibilizarea mediului fizic/informațional;
  • 17 măsuri în domeniul beneficiilor de asistență socială (venit minim garantat și alocație pentru susținerea familiei).

„Acțiunea s-a desfășurat în perioada aprilie – iunie 2019. Pentru nerespectarea prevederilor legale, inspectorii sociali au aplicat trei sancțiuni contravenționale cu amendă în cuantum de 70.000 lei și 16 avertismente”, a spus Sorin Prepeliță. (Dănuț CIOBANU)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: