Home / Administratie / Performanțele gimnastelor de la CSS Bârlad, răsplătite cu burse de performanță simbolice

Performanțele gimnastelor de la CSS Bârlad, răsplătite cu burse de performanță simbolice

Nouă gimnaste cu merite deosebite, de la Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bârlad, vor primi burse de performanță. Consilierii locali bârlădeni au votat, în sfârșit, proiectul de hotărâre privind acordarea acestor burse. La sfârșitul lunii trecute, în ședința ordinară a Consiliului Local, consilierii PSD au respins proiectul întrucât nu li s-a luat în calcul amendamentul propus. Acesta se referea la majorarea cu 50 de lei a tuturor categoriilor de burse.

Proiectul a fost readus în atenția consilierilor într-o ședință de îndată, convocată vineri, 8 noiembrie. Și de această dată, consilierii PSD au propus un amendament, și anume majorarea burselor de performanță de la 150 la 200 de lei. Aceștia au votat proiectul, în forma inițială, în cele din urmă, dar nu renunță la ideea ca pe viitor să fie inițiat un proiect privind majorarea burselor școlare.

Consilierii PSD au considerat oportună majorarea burselor de performanță, având în vedere că la Vaslui valoarea unei asemenea burse este de 300 de lei, iar la Huși, de 250 de lei.

Argumentul invocat de consilierii PSD nu a fost luat în calcul, primarul declarând că bugetul Bârladului este mult mai mic decât cel al Vasluiului, iar unii consilieri au motivat că anul viitor Primăria va avea de suportat sume importante pentru cofinanțarea unor proiecte ce se vor derula. Consilierii PSD au replicat că Primăria are bani, de vreme ce există un excedent de 60 de milioane de lei.

Efortul financiar lunar pe care l-ar fi făcut Primăria pentru plata celor 84 de burse de performanță, la valoarea de 200 de lei, ar fi fost insignifiantă – 16.800 de lei.

Edilul a afirmat că nu există nemulțumiri în legătură cu valoarea burselor de performanță și că a vorbit cu aproape toți directorii de licee din Bârlad, iar aceștia s-au declarat mulțumiți de ceea ce a făcut până acum Primăria, adică de faptul că a majorat toate categoriile de burse în ședința de Consiliu din 30 august.

După o pauză de câteva minute, pe care au solicitat-o pentru consultări, consilierii PSD au revenit în sala de ședințe, iar cei mai mulți și-au dat votul pentru acordarea burselor de performanță celor nouă gimnaste de la CSS Bârlad, proiectul fiind adoptat. La ședința de îndată au fost prezenți doar nouă consilieri PSD, întrucât Sorin Răducanu nu a fost anunțat. (Mihaela NICULESCU)

About Mihai Vasile

x

Check Also

Bradul din centrul Vasluiului prinde contur. De Moș Nicolae, orașul va fi plin de luminițe

Pomul de Crăciun pregătit de ...

Case abandonate și monumente istorice, ruine în centrul Bârladului

Supraimpozitarea imobilelor părăsite sau neglijate ...

Ultimul Târg de Crăciun pentru vechile căsuțe din lemn, la Bârlad

Căsuțele din lemn, achiziționate de ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: