Home / Social / Focar de infecție în apartamentul unui bârlădean care nu mai poate scăpa de doi chiriași nepoftiți

Focar de infecție în apartamentul unui bârlădean care nu mai poate scăpa de doi chiriași nepoftiți

Bombă ecologică într-un bloc din Bârlad! Locatarii scării B a blocul B1, din strada Vasile Pârvan nr. 4, sunt terorizați, de aproape patru luni, de duhoarea care le-a pătruns în case de la un apartament situat la parter.

Proprietarul acelui apartament, o persoană în vârstă de 67 de ani, a primit încă din luna august doi tineri în casa lui și de atunci mizeria a început să pună stăpânire pe scara blocului, alături de zgomote deranjante pe timpul zilei și nopții. Exasperați de mirosul înțepător și de frica de a nu contracta vreo boală, oamenii au sunat la Poliție și intenționează să sesizeze și Direcția de Sănătate Publică. Polițiști și jandarmi au venit de mai multe ori la apartamentul cu pricina, dar au întocmit note de constatare și au plecat. Ei spun că proprietarul apartamentului este vinovat pentru că îi găzduiește pe cei doi și nimeni nu poate interveni atâta vreme cât este vorba de o proprietate personală.

„Am stat de vorbă cu vecinul nostru și l-am întrebat ce a gândit când i-a adus în casă pe acești doi indivizi. Noi, vecinii, credem că îi dau de băut, după care omul nu mai știe nimic, iar ei profită de faptul că au unde locui. Bătrânul nu are niciun beneficiu, ba dimpotrivă. Cei doi, un bărbat și o femeie, profită de bietul om, furându-i chiar și banii din buzunar. Acum două zile, i-au furat 400 de lei. Vecinul ne-a povestit că i-a lăsat într-o zi să intre în apartament, după care nu a mai putut scăpa de ei. Eu cred că se simte amenințat, îi este frică de se scapă pe el. Suferă și de prostată, printre altele, așa că o să mergem să-l internăm, pentru că are nevoie de asistență medicală.”, ne-a declarat o vecină din bloc.

Aceasta mai spune că bătrânul a acceptat să schimbe yala de la ușa apartamentului, pentru ca cei doi să nu mai poată intra. Vecinii și-au propus să facă pe rând de pază și dacă îi vor mai vedea pe cei doi bătând la ușa bătrânului de la parter, vor anunța Poliția, cu atât mai mult dacă vor încerca să intre cu forța în apartament.

Cine sunt „chiriașii” vecinului de la parter?

Ceea ce este șocant în acest caz e faptul că bărbatul de 67 de ani a adus în casă o fată cu schizofrenie, imobilizată într-un scaun cu rotile și pe așa-zisul însoțitor al său. Aceștia ar fi într-o relație de concubinaj, pentru că, spune vecinul, întrețin relații sexuale chiar cu el de față, noaptea și ziua. Vecinii din bloc sunt scandalizați de ceea ce au aflat, mai cu seamă că este vorba despre o persoană cu handicap.

„Este revoltător ce se întâmplă! Fata asta din scaunul cu rotile poartă scutece de unică folosință care trebuie schimbate. Vecinul la care stau nu are nici apă nici gaz, nu sunt condiții pentru a fi îngrijită corespunzător o persoană cu handicap. Vă dați seama că fata asta nu are cum să fie spălată, iar aceste scutece sunt aruncate prin casă și din acest motiv a început să miroasă atât de urât pe scara noastră. În plus, șobolanii mișună în voie din cauza mizeriei din apartament. E de ajuns să te uiți pe geamul de la bucătărie și să te înfiorezi. Trebuie luată o măsură, atât în privința mizeriei din apartament, care poate aduce boli, cât și în privința acestei persoane cu handicap, care, după părerea mea, ar trebui internată într-un centru special. Un însoțitor al unei persoane cu handicap are și obligații, nu doar drepturi”, ne-a mărturisit o altă locatară din bloc.

Oamenii speră că autoritățile vor lua măsuri cât mai repede, astfel încât să scape de focarul de infecție din blocul lor. (Mihaela NICULESCU)

About Mihai Vasile

x

Check Also

Asistenta din Vaslui bătută crunt de soț este, în continuare, în stare critică la Iași

Femeia de 43 de ani ...

CJ Vaslui va aproba prețul cerealelor pentru evaluarea arendei în 2020

Consiliul Județean (CJ) Vaslui va ...

Municipiul Vaslui s-a umplut de culoare, după pornirea iluminatului festiv

Iluminatul festiv specific sărbătorilor de ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: