Home / Social / Primul muzician stradal care cântă la Piața Mică din Bârlad

Primul muzician stradal care cântă la Piața Mică din Bârlad

Acorduri pariziene în ultimele zile însorite de toamnă, la Bârlad. Cei care au tranzitat Piața Mică din Bârlad, zilele trecute, au avut bucuria de a asculta muzică de acordeon, interpretată cu măiestrie de primul artist stradal venit în această zonă a orașului.

Victor Dura cântă excelent la acordeon. Locul lui ar fi într-o orchestră, dar, din păcate, acest lucru este imposibil, așa că trăiește cu amintirea anilor tinereții. Acordeonistul, care a întors privirile a zeci de bârlădeni aflați în zona Pieței Mici, cântă de la patru ani. Este bârlădean, dar a urmat cursurile Liceului de Muzică din Pitești, cântând multă vreme în ansamblul „Doina Argeșului”. A revenit la Bârlad, unde s-a încadrat la IRB. A fost disponibilizat după 15 ani de muncă și s-a angajat apoi la Abrom. Din cauza mediului toxic de lucru, Victor Dura a fost nevoit să renunțe. Nu are un venit decent, de aceea sa gândește să plece în străinătate sa cânte.

Talentul l-a moștenit de la tatăl sau, Toader Dura, fost violonist în orchestra „Trandafir de la Moldova”, pe vremea când era condusă de Ion Ciorăscu. De fapt, și el a cântat în această orchestră, mai târziu, sub bagheta lui Constantin Duduc.

Cânt din plăcere. Asta îmi place să fac cel mai mult. Am amintiri frumoase din vremea când cantam în ansamblul <<Trandafir de la Moldova>>. Era altfel pe vremuri, frumos, lumea știa să petreacă, artiștii erau respectați. Acum totul s-a schimbat. Mai cânt din când în când la unele evenimente, pe la nunți, dar nu se câștigă deloc bine. Cei mai tineri și mai sănătoși artiști instrumentiști din Bârlad au plecat în străinătate. Cred că am să plec și eu, chiar dacă sănătatea nu îmi prea permite. Am un venit modest și mai am câțiva ani pâna voi ieși de drept la pensie.”, ne-a povestit Victor Dura.

Bârlădeanul cu muzica în sânge spune că e bucuros că și la Bârlad este încurajată arta stradală instrumentală și că tot mai mulți tineri pot să-și etaleze talentul la scenă deschisă, pentru publicul de pe stradă. În acest fel, sunt promovați artiștii dar și genurile muzicale pe care le abordează. (Mihaela NICULESCU)

About Mihai Vasile

x

Check Also

Asistenta din Vaslui bătută crunt de soț este, în continuare, în stare critică la Iași

Femeia de 43 de ani ...

CJ Vaslui va aproba prețul cerealelor pentru evaluarea arendei în 2020

Consiliul Județean (CJ) Vaslui va ...

Municipiul Vaslui s-a umplut de culoare, după pornirea iluminatului festiv

Iluminatul festiv specific sărbătorilor de ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: