Home / Social / Val de empatie pentru studentul Daniel Grădinaru! S-a strâns jumătate din suma necesară pentru operația ce trebuie să o suporte în Austria

Val de empatie pentru studentul Daniel Grădinaru! S-a strâns jumătate din suma necesară pentru operația ce trebuie să o suporte în Austria

Cazul tânărului de 23 de ani, din Popeni, care are nevoie de extirparea unui chist dermoid localizat la baza trunchiului cerebral, a sensibilizat sute de oameni cu suflet. Tânărul, student la Facultatea de Medicina Veterinară din Iași, are nevoie de o intervenție chirurgicală ce poate fi efectuată la Spitalul AKH din Viena, care costă peste 43.000 de euro.

Până acum s-au strâns 25.000 de euro, mai mult de jumătate din suma necesară. Rude, cunoscuți dar și alți oameni care au simțit că trebuie să-l ajute pe Daniel au donat în cadrul unei campanii derulate online, timp de două săptămâni, din inițiativa unei rude a băiatului, Iulia S., dar și în cele două conturi deschise la BRD, pe numele mamei studentului, Nela Grădinaru.

Cazul, prezentat în cotidianul Est News, a mobilizat și unele firme dar și angajați ai spitalului din Bârlad, unde mama lui Daniel este infirmieră. Femeia a ținut să le mulțumească, prin intermediul ziarului nostru, tuturor celor care i-au ajutat familia și să le dea și o veste bună venita de la Viena.

Mulțumim oamenilor de bine care au donat până acum 25.000 de euro pentru operația lui Daniel. Mulțumim medicilor, infirmierelor, asistentelor și membrilor conducerii Spitalului <<Beldiman>>, care au strâns până ieri 5.000 de lei, cu același scop umanitar. Daniel vrea să se facă bine pentru a putea merge din nou la facultate. Trebuie să recupereze, pentru a termina cu bine anul universitar. Cu ajutorul lui Dumnezeu, poate vom reuși să obținem și cealaltă parte din sumă, 18.000 de euro. Săptămâna viitoare, pe 26 noiembrie, avem programare la un medic foarte bun, la Spitalul AKH din Viena. Daniel va trebui sa facă din nou un RMN, să fie consultat, totul va fi reluat de la zero. Ne bucurăm că am reușit să obținem această programare și poate în două luni va fi și operat. S-a săturat să stea acasă, vrea să se însănătoșească și să-și reia viața de dinainte de a avea aceste simptome supărătoare, date de această malformație congenitală”, a declarat Nela Gradinaru, pentru Est News.

Daniel Grădinaru a fost diagnosticat, la începutul anului, cu chist dermoid la baza trunchiului cerebral. A suferit pana acum două intervenții chirurgicale la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, dar fără succes. Nu a fost extirpată decât o parte a chistului, ba, mai mult, dimensiunile acestuia au crescut. În plus, după operație, Daniel a făcut meningită, hepatită toxică medicamentoasă și alte complicații care l-au ținut șase luni pe patul de spital.

Tânărul a avut o viață echilibrată, din care nu a lipsit mișcarea. Cu toate că la CSS Bârlad nu există secție de gimnastică masculină, Daniel a vrut să facă mișcare practicând gimnastica. Antrenorul Liviu Iordache a rămas impresionat de determinarea adolescentului de atunci și i-a permis sa vină la sală, dar asta nu l-a ajutat, se pare. Malformația congenitală a dat semne târziu că există, iar singura șansă ca tânărul să-și recapete sănătatea și liniștea sufletească este intervenția chirurgicală într-un spital recunoscut pentru profesionalismul medicilor și pentru dotarea performantă, așa cum este AKH.

Toți cei care vor să redea șansa la o viață normală acestui tânar pot face donații în bani la cele două conturi, deschise pe numele Nelei Gradinaru. În lei puteți dona la SWIFT BRDEROBU- IBAN RO89BRDE380SV002763800, iar în euro: SWIFT BRDEROBU IBAN RO03BRDE380SV50872913800. (Mihaela NICULESCU)

About Mihai Vasile

x

Check Also

Asistenta din Vaslui bătută crunt de soț este, în continuare, în stare critică la Iași

Femeia de 43 de ani ...

CJ Vaslui va aproba prețul cerealelor pentru evaluarea arendei în 2020

Consiliul Județean (CJ) Vaslui va ...

Municipiul Vaslui s-a umplut de culoare, după pornirea iluminatului festiv

Iluminatul festiv specific sărbătorilor de ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: