PSD a pierdut alegerile în județul nostru pentru a doua oară consecutiv în favoarea principalului partid de opoziție, după ce PNL a luat 54,14% din opțiunile electoratului la prezidențialele din 24 noiembrie. La fel ca și în primul tur, marele perdante au fost organizațiile din Vaslui și Bârlad, acolo unde Iohannis a luat cu peste 4.500 de voturi mai mult decât Dăncilă în fiecare municipiu în parte.
Trendul național de la alegerile prezidențiale din acest an pentru dreapta liberală s-a menținut și în județul nostru în cele două tururi de scrutin. După ce, pe 10 noiembrie, PNL a câștigat ”la mustață” în fața rivalilor de la PSD, ecartul s-a mărit în cel de-al tur, când Iohannis a luat cu 12.751 de voturi mai mult decât Dăncilă. În procente, acest lucru înseamnă peste 8%, adică actualul președinte a obținut 54,14% din opțiunile electoratului.
Diferența s-a făcut și în ceea ce privește unitățile administrativ teritoriale. Dacă la primul tur, PSD a avut 48 de UAT unde a câștigat, la cel de-al doilea scrutin pentru alegerea președintelui numărul acestora practic s-a inversat, PNL bucurându-se de victorie în 44 de comune și patru orașe. Singura localitate urbană unde au câștigat social-democrații a fost Murgeni, cu 52,08%. Cele mai bune rezultate pentru Iohannis au fost în comunele Văleni (69,47%), Boțești (68,61%), Banca (66,80%), Băcani (65,38%), Bogdana (64,73%), Codăești (64,31%), Laza (63,9%), Stănilești (63,19%) și Pungești (62,43%). De partea cealaltă, pentru PSD, la fel ca și pe 10 noiembrie, s-au menținut în vârful ierarhiei comunele Hoceni (70,57%), Gârceni (69,44%), Vutcani (68,52%), Bogdănești (68,39%), Ștefan cel Mare (67,25%), Gherghești (63,96%), Ibănești (61,6%), Băcești (60,81%), Mălușteni (60,55%) și Cozmești (60,18%). (Ionuț PREDA)