Home / Invatamant / Moș Crăciun a venit încărcat cu daruri la copiii Școlii nr. 9 din municipiul Vaslui

Moș Crăciun a venit încărcat cu daruri la copiii Școlii nr. 9 din municipiul Vaslui

de Dănuț CIOBANU

Ieri, la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Vaslui a avut loc o campanie de distribuire a pachetelor de îmbrăcăminte și încălțăminte pentru 198 de preșcolari și 389 de elevi. Acțiunea a avut loc în cadrul proiectului european „ADMIȘI – Abandon Diminuat prin Măsuri Integrate Sustenabile în Învățământ”.

Proiectul este cofinanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 și are o alocare totală de 5.698.194 lei, din care cofinanțarea Primăriei Vaslui este de 113.963 lei, iar restul sunt fonduri europene nerambursabile. Pachetul de îmbrăcăminte pentru copii va fi acordat o dată pe an în scopul descurajării abandonului școlar timpuriu și eliminării disparităților de ordin material existente între elevi.

Prezent, la eveniment, Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a precizat că proiectul derulat la această unitate de învățământ este unul dintre cele mai mari care se derulează la nivel local: „Rezultatele proiectului vor fi foarte bune, deoarece toți acești copii se vor dezvolta frumos. Nicio investiție nu este mare, când e vorba de generații pe care le creștem. M-am alăturat fără rezerve acestui proiect pentru a asigura cofinanțarea. Este un grup țintă foarte mare format din sute de copii preșcolari și elevi, care vor parcurge etapele proiectului și vor primi pachetele cu îmbrăcăminte și încălțăminte. Peste 60 de cadre didactice sunt implicate pentru derularea corespunzătoare a proiectului”.

Scopul proiectului constă în dezvoltarea sistemului educațional românesc prin măsuri destinate deopotrivă preșcolarilor, elevilor și părinților acestora, cât și personalului didactic de la Școala Gimnazială nr. 9 „Alexandru Iona Cuza” Vaslui. Proiectul își propune prevenirea și diminuarea părăsirii timpurii a școlii pentru un număr de 587 copii. Până în prezent, au mai fost derulate în cadrul proiectului și alte activități: un program de consiliere educațională pentru elevi și educație parentală în vederea reducerii riscului de abandon școlar și dezvoltarea armonioasă a copiilor; un program de educație pentru sănătate, igienă și nutriție etc.

About Mihai Vasile

x

Check Also

Vasluienii vor încasa în următorii ani printre cele mai mici salarii din România

de Dănuț CIOBANU Vasluienii vor avea ...

Promovarea dimensiunii europene a educației prin proiecte europene la Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” din Bârlad

În cadrul Liceului Tehnologic „Alexandru Ioan ...

O victimă și patru autoturisme avariate, în urma unui accident petrecut în apropiere de Vaslui

Patru autoturisme au fost implicate vineri, ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: