Home / Justitie / Teribilism care se putea termina tragic în centrul Vasluiului. Cinci mașini implicate într-un carambol

Teribilism care se putea termina tragic în centrul Vasluiului. Cinci mașini implicate într-un carambol

Teribilismul a doi tineri care dădeau de o ”liniuță” pe bulevardul Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui se putea încheia tragic, după ce unul dintre ei a forțat o infiltrare care s-a încheiat cu avarierea a nu mai puțin de cinci mașini și rănirea unei tinere care a refuzat transportul la spital. Polițiștii au întocmit dosar penal, deocamdată in rem, pentru vătămare corporală din culpă.

Accident spectaculos în zona Centrului Civic din Vaslui, în care au fost avariate cinci autoturisme din cauza a doi șoferi teribiliști care se întreceau cu mașinile pe strada principală din oraș. După ce au depășit prin stânga, cu încălcarea linii continue, și prin dreapta o mașină care circula regulamentar pe strada Ștefan cel Mare, cei doi tineri aflați la volan au ajuns în dreptul trecerii de pietoni din zona hotelului Racova unde, pe motiv că se circulă pe un singur sens, au forțat intrarea pe banda liberă traficului. În consecință, autoturismele au intrat în coliziune, unul dintre acestea fiind scăpat de sub control, motiv pentru care alte patru mașini parcate regulamentar au fost lovite în plin.

În mașina celui care a lovit celelalte autoturisme parcate regulamentar se afla o tânără care a suferit o contuzie la picior. Înregistrările video de pe camerele de supraveghere montate în zonă ne vor ajuta la soluționarea cauzei și stabilirea persoanelor vinovate de producerea accidentului”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Bogdan Gheorghiță.

Cei doi șoferi implicați în evenimentul rutier au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind negativ. Polițiștii au întocmit dosar penal, deocamdată in rem, pentru vătămare corporală din culpă. (Ionuț PREDA)

About Mihai Vasile

x

Check Also

Un bărbat din Bălțați și-a înjunghiat fratele după o ceartă la băutură

A trecut razant pe lângă moarte! ...

Copil accidentat pe o trecere pentru pietoni din Vaslui. Șoferul, amendat și lăsat fără permis

Un copil de 9 ani a ...

Bărbatul care și-a omorât concubina, în stare critică la spital după ce a făcut infarct

Bărbatul din Pădureni care și-a ucis ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: