Home / Social / Cu prime de Crăciun de 50 de euro, salariații vasluieni se gândesc să emigreze

Cu prime de Crăciun de 50 de euro, salariații vasluieni se gândesc să emigreze

de Dănuț CIOBANU

Sărbătorile de Crăciun nu aduc în buzunarele salariaților vasluieni primele la care vizează. În firmele unde sindicatele au negociat acordarea unor bonusuri financiare, primele nu vor fi mai mari de 200 lei net. În alte societăți, încă nu s-a decis acordarea de prime, iar alți agenți economici au decis că nu acordă stimulente financiare salariaților. Cu astfel de „fidelizări” financiare, nu este de mirare că forța de muncă din județul Vaslui emigrează masiv în străinătate.

Salariații care nu și-au negociat bine contractele de muncă au șanse foarte mici să primească prime pentru Sărbătorile de Crăciu.

Gheorghe Croitoru, liderul Sindicatului CNSRL „Frăția” Vaslui, a precizat că sunt o serie de activități economice din mediul privat unde salariații vor primi prime la sfârșitul acestui an: „Salariații vor primi prime de Crăciun așa cum se dau și prime de Paște, în funcție de zona de activitate economică a firmei. Sunt sindicate care au negociat contractele colective de muncă și s-a convenit acordarea unor bonusuri în bani și tichete de masă la Paște și Crăciun. Am vorbit cu colegi din întreprinderi, care mi-au spus că la negocierea contractelor de muncă au căutat să obțină drepturi maxime pentru salariați”.

În timp ce în unele firme primele de Crăciun vor fi acordate, în cazul altor societăți comerciale nu s-a luat încă o hotărâre, iar alți agenți economici au decis să nu acorde nimic angajaților.

„Sunt firme care nu acordă bonusuri pentru angajați și așa se explică plecările în masă către alte țări cu salarii mult mai atractive. Mai sunt unele sindicate care dau prime de sărbători. Însă, acordarea de bonusuri financiare trebuie făcută de patronat, iar sindicatele să intervină în sprijinul salariaților în situații critice, cum ar fi proteste spontane, greve, etc. Potrivit legislației în vigoare, bonusurile financiare care depășesc 150 de lei se impozitează. Astfel, valoarea primelor, în afara tichetelor cadou, sunt de maxim 250 de lei, iar în urma impozitării mai rămâi cu un net în jur de 200 lei”, a mai spus Gheorghe Croitoru.

În ceea ce privește sistemul bugetar, acordarea primelor de Crăciun nu este prevăzută în legislație.

„În zona bugetară au prevederi care aduc un plus la venituri, cum ar fi indemnizațiile de hrană sau tichetele de vacanță, însă nu există prevedere pentru acordarea tichetelor cadou. Însă, la ce salarii încasează acum cei din mediu bugetar nu mai au nevoie de prime pentru sărbători”, a mai spus Gheorghe Croitoru. Sindicatul CNSLR «Frăția» Vaslui are în componență sindicate din domeniul sănătății, protecția copilului și finanțele publice, care totalizează circa 4.000 de sindicaliști. Din sectorul privat, sindicatul are în jur de 2.500 de angajați.

Salariați puțini

La finalul acestui an numărul mediu de este prognozat pentru județul Vaslui este de 55.900 persoane. Potrivit datelor Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, peste trei ani județul Vaslui va avea un total de 61.000 de salariați. Potrivit acelorași estimări, județul Iași va avea în anul 2022 un număr total de 189.200 angajați, Bacău – 123.700 angajați, Suceava – 118.400 angajați, Neamț – 94.700 angajați și Botoșani 63.700 angajați. Spre exemplu, în timp ce județul Bacău va avea peste trei ani un plus de 11.000 de salariați comparativ cu acest an, Vasluiul va bifa în anul 2022 o majorare de numai 5.000 de angajați.

About Mihai Vasile

x

Check Also

Vasluienii vor încasa în următorii ani printre cele mai mici salarii din România

de Dănuț CIOBANU Vasluienii vor avea ...

O victimă și patru autoturisme avariate, în urma unui accident petrecut în apropiere de Vaslui

Patru autoturisme au fost implicate vineri, ...

Cum au sărbătorit bârlădenii ziua de 24 Ianuarie

Bârlădenii au sărbătorit azi Ziua Unirii ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: