Home / Social / Zeci de legumicultori vasluieni și-au vândut roșiile în piețele din județ

Zeci de legumicultori vasluieni și-au vândut roșiile în piețele din județ

Legumicultorii vasluieni au început să depună la Direcția pentru Agricultură a Județului (DAJ) Vaslui documentele justificative pentru comercializarea roșiilor în a doua etapă. Din cei 46 de legumicultori vasluieni care își vând roșiile pe piață până la Sărbătorile de Crăciun, peste 30 au solicitat deja plata ajutorului de minimis.

Dacă în perioada mai – iunie 2019 a fost scoasă pe piață marfa din prima etapă de comercializare, în perioada 1 noiembrie – 20 decembrie se valorifică pe piață tomatele din a doua etapă de producție. Înaintea comercializării tomatelor, specialiștii din cadrul DAJ Vaslui au făcut verificări în teren la mai mulți fermieri, pentru a vedea care este începutul de rodire al tomatelor. S-a controlat dacă plantațiile de roșii sunt înființate și fermierii au două tone de tomate pentru a le comercializa pe piață. Acțiunile de control au fost desfășurate în zonele Ivești, Pogonești, Grivița, Ivănești, Solești, Codăești și Fruntișeni.

Valoarea sprijinului financiar al programului de susținere a produsului tomate în spații protejate care se acordă beneficiarilor este de 13.797,9 lei/beneficiar/an și reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an.

Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spatii protejate de minimum 1.000 metri pătrați, să obțină o producție de minimum 2 kilograme tomate/metrul pătrat, să fie înregistrați în evidențele registrului agricol, să facă dovada producției realizate prin documente justificative privind comercializarea producției. (Dănuț CIOBANU)

About Mihai Vasile

x

Check Also

Județul Vaslui nu va scăpa de blestemul sărăciei nici în următorii trei ani

de Dănuț CIOBANU  Vasluiul va ...

Funcții de conducere mai puține și mai multă mobilitate la DAPPC Bârlad

Măsuri de eficientizare a activității ...

CJ Vaslui va continua modernizarea semnalizării rutiere de pe drumurile județene

Consiliul Județean (CJ) Vaslui continuă ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: