Home / Social / Economia județului Vaslui are nevoie urgentă de 25.000 de muncitori calificați

Economia județului Vaslui are nevoie urgentă de 25.000 de muncitori calificați

de Dănuț CIOBANU

Județul Vaslui contabilizează la această dată, o lipsă a forței de muncă calificată de circa 25.000 de persoane. Criza de muncitori se manifestă atât în centrele urbane, cât și la nivelul firmelor care desfășoară activități la nivel rural. Din nefericire, și în anii următori, Vasluiul va fi pe ultimul loc în rândul județelor din Moldova, în ceea ce privește numărul de salariați și gradul de ocupare în cadrul populației active.

Criza forței de muncă calificată de la nivel județean se adâncește de la un an la altul. La această dată, economia județului Vaslui are un minus de circa 25.000 de muncitori calificați, iar consecințele lipsei de muncitori sunt dintre cele mai grave.

Ionel Constantin, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Vaslui, a precizat că una din soluțiile depășirii crizei de muncitori calificați și policalificați o reprezintă cursurile de recalificare. În ultimii ani, CCIA Vaslui a atras proiecte în valoare de aproximativ 3,5 milioane de euro, fiind deschise cursuri de calificare și polificare, pregătire a managerilor de firme, întocmirea de planuri de afaceri pentru noile firme. „Dacă luăm în calcul lipsa forței de muncă calificată din județul Vaslui dar și din România, cursurile de pregătire profesională sunt foarte importante și, în acest sens, trebuie discutat obligatoriu cu firmele vasluiene. Operatorii economici știu cel mai bine de ce forță de muncă calificată este nevoie pe piața muncii”, a spus Ionel Constantin.

Dacă în județul Vaslui avem un minus de circa 25.000 de muncitori calificați, la nivel național deficitul de forță de muncă este de 1,5 milioane persoane.

„Când întrebi politicienii despre lipsa forței de muncă îți spun că înseamnă mai nimic. Dar nu ăsta e adevărul, încearcă să-l ascundă sub preș, indiferent de ce culoare politică ar avea. Dar când întrebi firmele, operatorii economici de la nivelul județului Vaslui, din Huși, Bârlad, Vaslui sau din comune, îți dai seama de lipsa majoră de oameni calificați la nivelul județului”, a mai spus Ionel Constantin.

Populație neocupată

Conform principalilor indicatori economico – sociali în profil teritorial până în anul 2022, publicați de Comisia Națională de Strategie și Prognoză, județul Vaslui se clasează pe ultimul loc în Moldova în ceea ce privește gradul de ocupare al populației. Practic, de la o populație ocupată de 122.100 persoane în anul 2019, peste trei ani se estimează că gradul de ocupare în cadrul populației active va fi de numai 125.500 de persoane. Pentru restul județelor din regiune, gradul de ocupare al populației active din anul 2022 va fi următorul: Bacău – 213.000 persoane, Botoșani – 142.100 persoane; Iași – 304.500 persoane; Neamț – 179.700 persoane; Suceava – 125.600 persoane. Spre comparație, în timp ce în județul Suceava populația ocupată civilă medie va crește în următorii trei ani cu 13.700 de persoane, în județul Vaslui plusul de populație ocupată va fi în anul 2022 de numai 3.400 persoane.

Cei mai puțini salariați din Moldova

Nici la capitolul numărului mediu de salariați județul Vaslui un părăsește în următorii ani ultimul loc de la nivelul Moldovei. Dacă la finalul acestui an, numărul mediu de salariați este prognozat la 55.900 persoane, peste trei ani județul va avea un total de 61.000 de salariați. Potrivit acelorași estimări, Iașul va avea peste trei ani un număr total de 189.200 angajați, Bacău – 123.700 angajați, Suceava – 118.400 angajați, Neamț – 94.700 angajați și Botoșani 63.700 angajați. Spre exemplu, în timp ce județul Bacău va avea peste trei ani un plus de 11.000 de salariați comparativ cu acest an, Vasluiul va bifa în anul 2022 o majorare de numai 5.000 de angajați.

About Mihai Vasile

x

Check Also

Blestemul COVID-19. Antreprenorii vasluieni au înroșit telefoanele de la Inspecția Socială și Forțele de Muncă

de Dănuț CIOBANU  În cursul zilei de ieri, telefoanele ...

Prognoze sumbre: peste 5.000 de șomeri în privat, reduceri de personal și tăieri de salarii la bugetari

de Dănuț CIOBANU  Situația economică de la nivelul județului ...

AJPIS Vaslui va plăti indemnizația de sprijin pentru micile afaceri afectate de criza COVID-19

Începând de astăzi, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspectie ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: