Home / Social / Fermierii din județul Vaslui intră și pe piața usturoiului din România

Fermierii din județul Vaslui intră și pe piața usturoiului din România

Deși în județul Vaslui nu este o tradiție în ceea ce privește cultivarea usturoiului, ajutorul de minimis acordat legumicultorilor a avut succes în primul an de implementare. La nivelul județului Vaslui s-au înscris în program opt legumicultori, din care patru și-au îcasat sprijinul financiar. Astfel au fost cultivate cu usturoi 4,61 hectare, fiind comercializată pe piață o producție totală de 17.118 kilograme usturoi.

Gigel Crudu, directorul Direcției pentru Agricultură a Județului (DAJ) Vaslui, a precizat că, în total, fermierii care au îndeplinit condițiile prevăzute în program au încasat o subvenție în valoare de 62.496 lei.

”Cultivatorii  care au comercializat ustoroiul și-au primit banii. Trebuie să ținem cont de faptul că județul Vaslui nu are o tradiție în cultura de usturoi, iar numărul de fermieri înscriși în primul an de aplicare al programului este un semnal pozitiv. Imediat ce fermierii fac dovada producției de usturoi realizate, noi facem diligențele necesare la Ministerul Agriculturii pentru ca producătorii să încaseze banii. Am avut înscriși în program agricultori din Pogonești, Todirești, Dodești și Tătărăni”, a spus Gigel Crudu.

Ajutorul de minimis este în valoare de 3.000 euro/hectar. Pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis pentru cultura de usturoi, beneficiarii trebuie să dețină o suprafață cultivată cu usturoi de minim 3.000 metri pătrați, să obțină o producție de minimum 3 kilograme usturoi/10 metri pătrați, să fie înregistrati în evidențele registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu usturoi în anul de cerere și să facă dovada producției realizate prin documente justificative.

Plata sprijinului financiar de la stat se acordă proporțional cu suprafața efectiv cultivată. Programul de susținere a producției de usturoi se desfășoară pe o perioadă de trei ani, respectiv 2019 – 2021.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

x

Check Also

Primarul Boroș promite bârlădenilor un ambulatoriu extins și dotat corespunzător. Despre un nou corp de spital, niciun cuvânt, deși promitea acest lucru în urmă cu câteva luni

Spitalul din Bârlad va avea peste trei ani un ...

Se lucrează de zor la Oltenești. Autoritățile locale vor și gaze pentru locuitori.

Autoritățile locale din Oltenești continuă investițiile în infrastructură și ...

Angajatorii vasluieni și Inspecția Muncii au făcut pace la Comisia de Dialog Social

Ieri, în cadrul Comisiei de Dialog Social de la ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: