Home » Administratie » Municipiul Vaslui are un buget record în anul 2020, care se ridică la suma de 162 milioane lei

Municipiul Vaslui are un buget record în anul 2020, care se ridică la suma de 162 milioane lei

de Dănuț CIOBANU 

Municipiul Vaslui are în acest an un buget care se ridică la 162 milioane de lei. Comparativ cu anul trecut, veniturile de la bugetul local sunt mai mari cu 40 milioane de lei. Banii în plus provin de la majorarea alocărilor financiare făcute de Ministerul Finanțelor pentru echilibrarea bugetelor locale, dar și din cofinanțările din cadrul proiectelor europene. Municipalitatea a lansat deja în dezbatere publică proiectul de buget pe anul 2020, secțiunea de dezvoltare dispunând de fonduri de peste 40 miloane de lei.

În anul 2020, municipiul Vaslui este un oraș privilegiat din punct de vedere financiar. În timp ce o mare parte din unitățile administrativ teritoriale din județul Vaslui sunt pe deficit cu resursele financiare, municipiul reședință de județ se poate lăuda cu o adevărată premieră. Dacă în anul 2019 bugetul Vasluiului a fost în valoare de 120 milioane de lei, în acest an veniturile estimate se ridică  la suma de 162 milioane de lei. Practic, avem de a face cu o creștere a veniturilor cu 40 milioane de lei, o sumă importantă pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare locale.

Ieri, în cadrul unei conferințe de presă, Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a explicat pe larg sursele de unde provine creșterea financiară consistentă.

”Avem proiectul de buget pe acest an, inclusiv cifrele preliminarii pentru anul 2019. Am trecut la analiza fiecărui obiectiv în parte și am analizat fiecare element pentru realizarea proiectului de buget, care a fost lansat în dezbatere publică. Veniturile sunt mult mai mari comparativ cu anul trecut, dar acest lucru nu se datorează creșterii cuantumului taxelor și impozitelor locale. Impozitele locale pentru acest an au fost indexate cu un procent de 4,6% ce reprezintă rata inflație, care este o majoarre nesemnificativă”, a spus Vasile Pavăl.

Majorarea veniturilor la bugetul local provine din creșterea unor sume pe care Ministerul de Finanțe le repartizează la nivel local. Astfel, sumele din impozitul pe profit care se repartizează la nivel local au crescut de la 60% la un procent de 63%. De asemenea, a fost o majorare și a sumelor care se acordă pentru echilibrarea bugetelor locale din taxa pe valoare adăugată, o alocare mai mare decât în anul trecut.

La acest sume se adugă și proiectele europene care contribuie la creșterea capitolului de venituri prin valoarea cofinanțărilor. Orice proiect european are trei surse de finanțare: fondurile europene nerambursabile, cofinanțarea autorităților locale și cofinanțarea de la Guvernul României sau de la Ministerul Dezvoltării.

Bani pentru funcționare și dezvoltare

În ceea ce privește modul de cheltuire a resurselor financiare au fost stabilite deja primele direcții de acțiune. Astfel, în ceea ce privește secțiunea de funcționare nu se înregitrează majorări comparativ cu anul precedent. Salariile rămân la același nivel, angajările au fost blocate și vor fi luate și alte măsuri de limitare a cheltuielilor.

”Pentru dezvoltare avem o sumă de 42 milioane de lei, la care se adaugă excedentul bugetar, pentru că anul acesta sursele financiare nu au mai fost diminuate cu valoarea excedentului. Tot excedentul bugetar se  duce pe obiective de investiții. Am asigurat resurse financiare pentru contractele multianuale, cum ar fi construcția noului bazar sau reabilitarea zonei Cuza Vodă. În perioada următoare se vor finaliza o serie de cartiere în ceea ce privește reabilitarea sistemului de apă și canal și întocmim studii de fezabilitate pentru lucrările de asfaltare. Este vorba despre cartierele Dimitrie Cantemir, Delea și Brodoc. Vreau ca la sfărșitul anului aceste proiecte să fie finalizate sau să fie în curs de execuție. Am prevăzut bani în buget și pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru planul urbanistic general al municipiului”, a mai spus Vasile Pavăl.

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: