Home » Social » Criza de mecanizatori paralizează activitățile din agricultura județului Vaslui

Criza de mecanizatori paralizează activitățile din agricultura județului Vaslui

de Dănuț CIOBANU 

Agricultura județului Vaslui se confruntă cu o criză a forței de muncă fără precedent. Deficitul de personal cel mai mare este în sectorul mecanizatorilor, cu toate că salariile cu crescut constant în ultimii ani. Din nefericire, nici cursurile de pregătire profesională nu pot acoperi acest minus de personal, în condițiile în care tinerii nu se arată interesați de această meserie. Fermierii locali susțin că, pe fondul lipsei de forță de muncă, agricultura viitorului va fi tot mai tehnologizată.

Criza forței de muncă din agricultura județului Vaslui se adâncește de la un an la altul. Pe lângă alte categorii de personal, lipsa mecanizatorilor îi afectează cel mai mult pe fermierii vasluieni. Deși fermele agricole s-au dotat cu utilaje moderne, tinerii nu sunt atrași de această meserie. Pentru a acoperi acest gol de la nivel local, anul trecut, Direcția pentru Agricultură a Județului (DAJ) Vaslui a organizat la Berezeni cursuri de calificare profesională pentru mecanizatori. Din păcate, la aceste cursuri s-au prezentat foarte puțini tineri.

”Timp de trei luni, peste 50 de cursanți de la societățile agricole din zona Berezeni au participat la pregătire. Au preferat să vină la cursuri vechii mecanizatori și au fost doar doi copii care și-au exprimat interesul. Cu toate că mecanizatorii sunt foarte bine plătiți, toți tinerii pleacă afară, satele îmbătrânesc și nu mai există interes pentru agricultură. Viitorul va fi cu utilaje tot mai mari, cât mai performante, cu cât mai puțini mecanizatori. Inginerul va sta la capătul tarlalei, iar din telecomandă va comanda utilajul care face lucrările agricole. Aceeași lipsă de personal este și în sectorul creșterii animalelor. Noi lucrăm peste 3.600 hectare de teren, creștem 400 de taurine și peste 1.000 de ovine”, a spus Sorin Tălmaciu, președintele societățiii agricole Agroind Berezeni.

Interes pentru cursuri

În anul 2019, DAJ Vaslui a emis 142 certificate de calificare profesională în diferite meserii: apicultor – 45, lucrător în creșterea animalelor – 14, lucrător în cultura plantelor – 12, pomicultor – 9, legumicultor – 23 și tractorist – 39.

Pentru acest an, se estimează că 203 persoane vor urma cursurile de pregătire profesională susținute de DAJ Vaslui: apicultură – 60, lucrător în creșterea animalelor – 20, lucrător în cultura plantelor – 28, pomicultură -15, legumicultură – 40, tractorist – 40.

”În anul trecut, am avut o creștere a numărului de cursanți față de anul 2018. Pentru cei care lucrează în sectorul agricol este foarte important să participe la cursurile de formare profesională. Pe lângă obținerea unor aptitudini, cursanții mai au și alte avantaje atunci când se angajează”, a spus Gigel Crudu, directorul DAJ Vaslui.

DAJ Vaslui a finalizat în anul 2018 șase cursuri de pregătire profesională pentru 220 de cursanți. Este vorba despre 73 de apicultorii, 52 legumicultor, 39 crescători de animale, 22 pomicultori, 17 tractoriști, 17 lucrători în cultura plantelor. Pe lângă cursanții din județ, au fost calificate și zeci de persoane venite din județe precum Iași, Galați, Cluj, Bistrița Năsăud, Neamț și Suceava.

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: