Home / Administratie / CJ Vaslui a votat bugetul pe 2020. Liberalii au cerut investiții de 20 milioane lei pentru pietruirea drumurilor

CJ Vaslui a votat bugetul pe 2020. Liberalii au cerut investiții de 20 milioane lei pentru pietruirea drumurilor

de Dănuț CIOBANU 

Consiliul Județean Vaslui a adoptat bugetul județului pe anul 2020, precum și bugetul instituțiilor publice subordonate. Consilierii liberali au solicitat ca o parte din banii prevăzuți la secțiunea dezvoltare să fie utilizați exclusiv pentru pietruirea drumurilor județene din pământ. Consilierii din opoziție au mai cerut ca o parte din instituțiile subordonate CJ-ului să își propună să fie mai performante, atunci când vine vorba de profitabilitate. La secțiunea venituri, bugetul județului Vaslui pe anul 2020 are prevăzută suma de 373 milioane lei. 

Consiliul Județean (CJ) Vaslui a aprobat cu unanimitate de voturi bugetul local al județului pe anul 2020, bugetul instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii pe anul 2020. Tot în ședința ordinară de ieri, a fost aprobată și utilizarea excedentului bugetar rezultat la încheirea exercițiului bugetar pe 2019.

Conform hotărârii adoptate de consilierii județeni, excedentul bugetului local la încheierea exercițiului bugetar 2019, în sumă de 35.580.137 lei, se utilizează în cursul anului 2020 ca sursă de finanțare a cheltuielilor secțiunii de funcționare în sumă de 15.000.000 lei și ca sursă de finanțare a cheltuielilor secțiunii de dezvoltare în sumă de 20.580.137 lei.

Gheorghe Viziteu, consilier PNL, a cerut conducerii CJ-ului ca cele 20 de milioane de lei din excedentul bugetar pe anul trecut de la secțiunea de dezvoltare să fie utilizate pentru modernizarea infrastructurii rutiere.

”Propun ca suma de 20 milioane de lei să fie utilizată în totalitate pentru pietruirea  drumurilor județene, care la această dată mai sunt din pământ”, a spus Viziteu.

Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui, a răspuns că astfel de investiții în reabilitarea inttrastructurii rutiere se fac deja, iar faptul că pentru anul curent mai există un excedent bugetar este un lucru de lăudat.

”Este bine că avem un excedent bugetar. La sfârșitul acestui an nu cred că vom mai avea un astfel de excedent, dacă ne raportăm la alocările financiare de la bugetul consolidat al statului”, a precizat Buzatu.

Simona Polak, consilier PNL, a replicat că poziția președintelui CJ Vaslui este doar o părere personală și ea crede că este posibil ca la sfârșitul anului să existe din nou un excedent bugetar.

În ceea ce privește bugetul instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii pe anul 2020, consilierii liberali au precizat că unele instituții ar trebui să își propună să fie mai performante atunci când vine vorba de latura financiară.

”Văd că atât la Muzeul Județean Vaslui, cât și a Muzeul ”V. Pârvan” Bârlad s-au propus în buget aceleași venituri proprii. Este vorba despre suma de 30.000 lei, respectiv suma de 60.000 de lei. Aceste sume sunt identice cu cele din anul trecut și, din punct de vedere al profitabilității, aceste instituții ar trebui să își propună mai mult când vine vorba de venituri proprii”, a explicat Viziteu.

Județul Vaslui are un buget de 373 milioane lei

Consiliul Județean Vaslui a adoptat bugetul local al județului Vaslui pe anul 2020. Bugetul local are estimată la venituri sumă de 373.054.099 lei, iar la cheltuieli în sumă de 408.634.236 lei. Bugetul va înregistra un deficit în sumă de 35.580.137 lei, care va fi finanțat din excedentul înregistrat la finele exercițiului bugetar 2019.

Secțiunea de funcționare a bugetului județului Vaslui, la partea de venituri, are prevăzută sumă de 164.977.400 lei, iar la cheltuieli 179.977.400 lei, cu un deficit de 15.000.000 lei. În ceea ce privește secțiunea de dezvoltare, la partea de venituri este prognozată sumă de 208.076.699 lei, iar la cheltuieli suma de 228.656.836lei, cu un deficit de 20.580.137 lei.

La capitolul venituri, în cadrul ”subvențiilor de la bugetul de stat”, pentru finanțarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap se stabilește suma de 4.478.000 lei. De asemenea, pentru ”subvenții de la bugetul de stat pentru finanțarea unităților de asistență medico-socială” se stabilește suma de 2.959.026 lei. Nu în ultimul rând, pentru finanțarea Programului Național de Dezvoltare Locală se stabilește suma de 40.417.511 lei.

La capitolul cheltuieli, pentru finanțarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, în bugetul pe 2020 se prevede suma de 115.977.507 lei. Totodată, pentru Centrul de Asistență Medico-Socială Băcești se alocă suma de 6.336.080 lei, pentru Centrul de Asistență Medico-Socială Codăești suma de 2.315.421 lei, iar pentru Centrul de Zi Negrești suma de 50.000 lei. La cheltuielile pentru capitolul ”sănătate” se repartizează suma de 10.755.554 lei. Doar pentru Spitalul Județean de Urgență Vaslui se prevede la cheltuieli suma de 4.444.512 lei.

 

 

 

About Ciobanu Danut

x

Check Also

De maine, 6 aprilie nu se mai iese pe stradă fără protecție la nas și gură

Comitetul pentru Situații de Urgență al județului Vaslui au ...

Vaslui: Toți locuitorii județului sunt obligați să poarte măști de protecție

Comitetul Județean pentru Situații de Utgență (CJSU) Vaslui a ...

Primăria Banca distribuie locuitorilor din comună echipamente medicale și alimente

Autoritățile locale din comuna Banca s-au mobilizat exemplar în ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: