Home » Agricultura » Direcției pentru Agricultură a Județului Vaslui: ”Atenție la calitatea vinurilor!”

Direcției pentru Agricultură a Județului Vaslui: ”Atenție la calitatea vinurilor!”

În județul Vaslui, suprafața ocupată cu viță de vie pentru vin este de 11.247 hectare (ha), din care aproximativ o treime cu soiuri nobile și restul cu vii hibride. Dintre soiurile nobile, aproximativ 64% sunt albe, iar producția de struguri din soiuri nobile obținută în toamna anului 2019 a fost de circa 35 de mii de tone, din care s-a obținut o cantitate de 230.987 hl de vin. Din această cantitate, 38% reprezintă vinuri autorizate prin denumiri de origine controlată (DOC) și indicații geografice (IG).

Aceste vinuri protejate au o calitate superioară, cu origine ușor de identificat. Strugurii din care este produs vinul cu DOC provin exclusiv din arealul viticol delimitat pentru denumirea de origine respectivă, iar în cazul vinului cu IG, 15% din cantitatea de struguri poate proveni din afara arealului geografic delimitat pentru indicațiile geografice respective.

”Denumirea de origine/indicația geografică reprezintă modalități prin care se garantează consumatorului un grad de control al produsului care i se prezintă, care are caracteristici aparte, este autentic și poate fi identificat în piață din multitudinea de produse prin originea sa exactă”, a precizat Gigel Crudu, directorul Direcției pentru Agricultură a Județului (DAJ) Vaslui.

Prin programele de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole, producătorii vitivinicoli din județul Vaslui și-au îmbunătățit constant calitatea vinurilor, prin înlocuirea soiurilor existente în cultură, în scopul adaptării producției la cerințele pieții. Din 2014 și până în prezent, la DAJ Vaslui au fost aprobate 12 planuri individuale de restructurare/ reconversie pentru suprafața totală de 302 ha, sprijinul financiar total fiind de 4.412.004 lei.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: