Home » Administratie » CJ Vaslui a demarat lucrările de asfaltare pe drumul județean 246 A Ferești

CJ Vaslui a demarat lucrările de asfaltare pe drumul județean 246 A Ferești

Săptămâna trecută au început lucrările de asfaltare pe drumul județean 246 A în zona Ferești, pe o lungime de 5 kilometri. Ciprian Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, a precizat că tronsonul de drum care este asfaltat era din piatră și face legătura dintre Ferești și satul Moara Domnească din comuna Văleni.

”În localitatea Ferești este asfalt, iar acum turnăm un covor asfaltic pe acest drum din piatră. Investiția este finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2. CJ Vaslui are 17 proiecte finanțate prin acest program. Pentru majoritatea proiectelor am emis ordine de începere a execuției”, a precizat Ciprian Trifan.

Cele 17 proiecte totalizează suma de 180 milioane de lei. Un număr de 13 proiecte vizează reabilitarea infrastructurii rutiere, trei proiecte privesc reabilitarea unor poduri, iar printr-un proiect se finanțează construcția unui imobil la Școala Inclusivă ”Sfânta Ecaterina” din Huși.

În luna iulie 2017, Ministerul Dezvoltării a publicat lista obiectivelor de investiții și sumele alocate acestora pentru finanțarea PNDL 2, în perioada 2017 – 2020.

În total, județul Vaslui a avut declarate eligibile pentru finanțare 251 de proiecte, investiții care sunt derulate de CJ și autoritățile publice locale. Valoarea totală a proiectelor din cadrul PNDL 2 se ridică la suma de 860 milioane de lei.

Investițiile din cadrul programului vizează reabilitarea de drumuri județene și comunale, construirea de dispensare, dezvoltarea rețelelor de iluminat public, sisteme de alimentare cu apă și canalizare, reabilitare școli, construirea de creșe și grădinițe.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: