Home » Social » Județul Vaslui nu are persoane infectate cu COVID-19. Controale, avertismente și amenzi pe frontul anticoronavirus

Județul Vaslui nu are persoane infectate cu COVID-19. Controale, avertismente și amenzi pe frontul anticoronavirus

de Dănuț CIOBANU 

În data de 23 martie 2020, situația epidemiologică pentru județul Vaslui este următoarea: număr persoane în carantină – 48; număr total de persoane izolate la domiciliu la data curentă – 1.493; numărul persoanelor ieșite din izolare la domiciliu în ultimele 24 de ore – 96.

Pentru respectarea măsurii de izolare la domiciliu Direcția de Sănătate Publică Vaslui, de la începutul epidemiei COVID – 19 până în prezent, a efectuat 72 de controale, a aplicat 20 de avertismente și 10 amenzi în valoare de 115.000 lei.

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui de la începutul epidemiei cu noul coronavirus și până la data de 22 martie 2020 au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale în valoare de 124.850 lei, pentru nerespectarea măsurilor de combatere a infecției cu COVID – 19.

IPJ Vaslui, alături de celelalte structuri din dispozitivul de ordine și siguranță publică, acționează pentru prevenirea și combaterea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus și pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență.

Potrivit Ordonanței Militare nr. 2 din 21.03.2020, începând cu ora 22.00 a zilei de 23 martie 2020 se instituie obligația completării declarației pe proprie răspundere referitoare la circulația persoanelor în afara locuinței/ gospodăriei!

Modelul declarației pe proprie răspundere referitoare la circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, conform Ordonanței Militare nr. 2 din 21.03.2020 poate fi descărcat de pe site-ul web al Instituției Prefectului – județul Vaslui https://vs.prefectura.mai.gov.ro/, site-ul web al Guvernului României, Ministerului Afacerilor Interne, precum și de pe site-urile celorlalte instituții cu atribuții în domeniu;
Declarația pe propria răspundere poate fi completată integral olograf („de mână”), cu preluarea tuturor elementelor prevăzute în modelul declarației pus la dispoziție;
Declarația pe proprie răspundere completată se va afla în posesia persoanei care efectuează deplasarea, împreună cu documentul de identitate și va fi pusă la dispoziția reprezentanților Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale la momentul legitimării persoanei.
Reprezentanții Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale pot efectua fotografierea documentelor (declarație pe proprie răspundere și act de identitate) la momentul legitimării persoanei.

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: