Home » Administratie » Incendiu puternic într-o pădure de zece hectare cu salcâmi din Oșești. Pompierii au reușit să intervină la timp

Incendiu puternic într-o pădure de zece hectare cu salcâmi din Oșești. Pompierii au reușit să intervină la timp

Un incendiu puternic a cuprins, marți după-amiază, o lizieră de zece hectare de salcâmi din apropiere de localitatea Oșești, după ce o persoană neglijentă a dat foc la un depozit improvizat de gunoi situat chiar în acea plantație. Pompierii au reușit să stingă la timp flăcările, reușindu-se, astfel, prevenirea extinderii focului la întreaga pădure.

Intervenție dificilă, dar încheiată cu succes, pentru pompierii militari vasluieni, care au avut de stins un incendiu care cuprinsese o pădure de salcâm din apropiere de Oșești. Localnicii au fost cei care au alertat autoritățile, prin intermediul numărului de urgență 112, după ce au văzut flăcările mari și, mai ales, fumul dens care se ridica din lizieră. În consecință, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui a trimis imediat la intervenție o autospecială de stingere cu apă și spumă.


La sosirea echipajului de intervenție, incendiul se manifesta la o groapă de gunoi și se extinsese la o parte din plantația de salcâm. Incendiul a fost lichidat după 70 de minute. Au ars aproximativ o mie de metri pătrați din groapa de gunoi improvizată într-o râpă și aproximativ 200 metri pătrați din liziera de salcâm. A fost salvată restul plantației, în suprafață de zece hectare”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Ionuț Piruș.


Pompierii au stabilit drept cauză probabilă de izbucnire a incendiului ”focul deschis în spațiu deschis”. Altfel spus, o persoană inconștientă a dat foc la gunoiul de pe acea platformă improvizată, fără să-i pese de consecințe. (Ionuț PREDA)

About admin

%d blogeri au apreciat: