Home / Liceeni

Liceeni

Liceenii au cuvântul – Viața este o lecție!

Viața și tot ce trăim este asemenea unei povești, cu începuturi frumoase, dar și cu sfârșituri dureroase, cu căderi subite, dar și cu renașteri fosforescente. Fiecare dintre noi are propria poveste. Fiecare dintre noi își croiește propriul drum, pe care este silit să-l urmeze. Viața își oferă multe uși în această “călătorie”. Pe unele le deschizi de bună voie, de altele te ferești, iar pe anumite uși le deschizi fiind împins de la spate. Unele dintre acestea duc spre drumuri anevoioase și grele, unele te vor duce unde îți propui, iar altele duc spre nicăieri.

Tu ești singurul capabil de a-și alege propriul drum, nu uita doar că nu întodeauna lucrurile se întâmplă după bunul plac. Viața are grijă de fiecare lucru în parte, are grijă să suferi și să fii fericit, să plângi și să râzi, să câștigi și să pierzi. Trebuie doar să conștientizăm că după fiecare ploaie, urmează și un curcubeu. Nu trebuie să pornim pe căi neștiute atunci când avem sufletul călcat în picioare, când durerea ne mistuie sufletul sau când orgoliul urlă. Nu te lăsa lovit. De fapt, în viață tot ceea ce contează e să ne ridicăm ștergându-ne de praf și să mergem mai departe, oricât de loviți am fi. Cum spunea Charlie Chaplin “Viața este minunată dacă nu te temi de ea.”

Nu te teme să trăiești. Pentru că viața e atât de frumoasă și de fericită atunci când o trăiești cu adevărat. Atunci când te bucuri din plin de fiecare moment în parte. Când înveți să prețuiești fiecare clipă trăită, fiecare obiect și fiecare persoană, îți vei da seama că am dreptate.

Am învățat că viața întreagă reprezintă de fapt o multitudine de decizii, decizii de a ne ridica de jos, din nou și din nou…un proces de maturizare. Sa putem să fim capabili să lăsăm trecutul în amintiri și să reușim să ne bucurăm de prezent fără să ne gândim la viitor. Exista un dar în fiecare cădere și o putere în fiecare ridicare. Putem sa ajungem să stam cu adevărat drepți doar atunci când am reușit să îi iertam pe cei care ne-au trimis la pămant, dar mai ales să ne iertam pe noi însine.

Viața e o lecție. Tu ce ai învățat până acum?

(Ștefania Bianca Oatu, clasa a X- G, Științe sociale, Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad)

Liceenii au cuvântul – De ce relațiile se destramă atât de repede in ziua de astăzi?

A început un nou an școlar, cu noi emoții, cu noi așteptări, cu noi iubiri. Cotidianul Est News redeschide rubrica ”Liceenii au cuvântul”, pagina pe care le-o punem la dispoziție adolescenților care au ceva de spus, care vor să-și facă auzite vocea și trăirile. Îi invităm, așadar, să se exprime, să le dea, și în acest an, lecții de sinceritate și de verticalitate morală adulților, să-și deschidă sufletele și să vorbească fățiș despre frământări, neliniști și revolte, despre lucrurile strâmbe din societate, dar și din inimile oamenilor

Astăzi, Ștefania Bianca Oatu, clasa a X- G, Științe sociale, Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad.

Secolul XXI, secolul tuturor posibilitaților! Dar (întodeauna există un dar) și secolul divorțurilor sau al despărțirilor. De ce? De ce relațiile se destramă atât de repede in ziua de astăzi?

Oare să fi uitat să iubim? Am uitat ce înseamnă dragostea?

În zilele astea, fiecare dintre noi este preocupat de propria persoana și, astfel, se îndepărtează de tot ce îl încojoară. Toata lumea vrea să fie fericită. Să fim serioși, arată-mi tu mie o persoană care să se bată cu pumnul în piept și să țipe că vrea să fie supărată toată viața ei (dar o persoană care să și dovedească, ca de vorbe sunt sătulă), poți? Așa ziceam și eu, în fine, revenind, toată lumea vrea să fie fericită, doar că, a fi fericit nu înseamnă a fi egoist. Înțeleg ca vă e frică să vă asumați riscuri, să vă legați destinele de o altă persoană. Aici ține de încredere, cum era expresia aia “cine se arde o dată, suflă și-n iaurt.”, fiecare dintre noi a avut cândva încredere imensă într-o anumită persoană, care la un moment dat, a plecat (cu tot cu încredere), iar acum vă temeți. Vă e frică să cadeți, să vă răniți, iar la final, să rămâneți cu inimile frânte. Tuturor ne este frică de eșec, aproape cum ne este de moarte, dar eu știu o vorbă pur românească: ” Dacă nu riști, nu câștigi!”. Așa că nu fiți egoiști, luptați pentru iubire, fie că va fi veșnică sau nu, luptați, cine știe, poate într-o zi vă veți găsi liniștea și fericirea pentru o viață întreagă.

O altă cauză poate fi și “libertatea” în care trăim. Ne ducem existența într-o lume ce promovează „libertatea sexuală”. Nu-i rău, doar că facem o confuzie între „dragoste” și „sex”, și astfel cu fiecare ocazie uităm de sentimentele noastre. Acum nu mai avem ce aveam odată, casătoria cea “Sfântă”, acum sunt aventuri de-o noapte, prieteni cu beneficii, relații deschise, dar nu mai este dragoste pură și adevărată (bine nu în toate cazurile).

Oamenii, de la o bună bucată de timp, au uitat să prețuiască ceea ce au. Abia asta poate fi cauza majoră a tuturor despărțirilor. De câte ori ați auzit de un cuplu care s-a destrămat din cauza nepotrivirii de caracter? Ei bine, eu nu de multe ori, din păcate tot mai des am auzit “m-a înșelat”, decât “nu ne-am potrivit”. Iar aceste vorbe tot mai întâlnite, nu știu dacă și vouă, dar mie personal, îmi ridică un mare semn de întrebare. De ce? De ce nu ne mulțumim cu ce avem? Oare pentru că întotdeauna va apărea ceva mai bun, un nou sau nouă coleg\ă de serviciu sau de liceu, un/o nou/ă vecin/ă sau chiar un/o nou/ă prieten/ă? Ăsta să fie motivul? Mie mi se pare absurd motivul ăsta, o dată ce ai ales o persoană, înseamnă că în ea ai găsit “idealul” tău, asta dacă nu ai ales-o din “plictiseală”, atunci răspunsul e DA, mereu va apărea ceva mai bun. Dar vreau să cred că a doua variantă nu există. Unde e spiritul de luptă?Nu noi ne tragem din daci și din romani? Cei ce s-au luptat odată (înafară de alți descendenți de ai lor , nu are rost să-i specific și pe ei, pentru că exemplul ales spune totul). Ei au luptat, la propriu, noi văd ca am uitat să luptăm, chiar dacă este vorba doar de sensul figurat al cuvântului. Să fie orgoliul mai presus de iubire? Să nu acceptăm faptul că am greșit, fiind mai ușor să găsim vinovatul în cel de lângă noi? Se poate spune și așa, pentru că oamenii au uitat să comunice (oare au știut vreodată?), au început să arunce la gunoi, ceea ce cu puțină atenție acordată poate deveni un “loc de veci”. Pentru unii e mai ușor să renunțe din prima, în loc să găsească o soluție pentru problemele ivite. Nu spun acum că trebuie să ne irosim o viață în căutarea soluțiilor, doar vă dați seama când lucrurile pur și simplu nu mai merg, abia aici apare incompatibilitatea, după ce ați irosit toate variantele de răspunsuri la disputele dintre voi. Eu doar încerc să sugerez faptul că în dragoste apar și probleme, nu e totul așa roz cum pare, trebuie doar să știm cum să confruntăm obstacolele apărute.

Unii au încetat să mai creadă în iubirea eternă, crezând că nu există. Nu dragii mei, Moș Crăciun nu există, Zâna Măseluță sau Mickey Mouse, da, ele sunt mituri pentru înfrumusețarea copilăriei, dar gata, copilăria s-a încheiat. Iubirea există, iubirea adevărata la un moment dat va apărea și va triumfa pentru eternitate și în viața ta, ai răbdare. Iar dacă nu mă crezi pe cuvânt, uita-te la ce ai în spatele tău, privește-ți spre exemplu bunicii. Crezi că la ei a fost totul perfect? Nu, dar nu au uitat să iubească, și și-au dat seama, că în dragoste mai și cazi, trebuie doar să găsești puterea să te ridici.

Privește adânc în sufletul tău și găsește puterea de care ai nevoie. O zi frumoasă! (Ștefania Bianca Oatu, clasa a X- G, Științe sociale, Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad)

Liceenii au cuvântul

Se spune că cea mai frumoasă perioadă a vieții este timpul pe care ni-l petrecem pe băncile liceului. Nu vreau să vorbesc despre lucrurile pe care fiecare adolescent le trăiește și experimentează în perioada asta. Fiecare simte în felul lui.

Pentru mine perioada liceului, vorbind strict de școală a fost una încărcată uneori cu bucurii, stres, dar mai ales cu frustrare. Nimeni nu se așteaptă ca un copil proaspăt ieșit din liceu să simtă frustrare, asta pentru că nu e normal. Și nu simt frustrare pentru că s-a terminat. Din contră.

Am învățat în cadrul unui renumit liceu din oraș, ba chiar colegiu național. Sună pretențios,nu? Este. Eu una iubesc liceul ăla. Acolo am întâlnit oameni și oameni. Am învățat și cele mai importante lecții, și nu țin de școală. Am dat peste persoane ce mi-au fost ele însăși lecții de viață. Sunt mândră să spun că mi-am găsit modelul în viață. Am avut parte de cea mai minunată profesoară, care nu m-a învățat doar istorie, m-a învățat despre viață. Cu câtă pasiune profesa doamna de istorie nu mi-a fost dat să mai văd în altă parte. Deși dumneaei merită pagini întregi pline cu laude să îi fie dedicate, nu despre asta este vorba astăzi, pentru că în timpul liceului unii oameni m-au făcut să gust forțat din ceea ce se numește ‘indiferență’ ‘ipocrizie’ și ‘dezinteres’. Am avut nenorocul de a nu avea cel mai bun îndrumător , atât eu cât și colegii mei de clasă. Frustrarea intervine în momentul în care aveam o oră de istorie și după, una de limba și literatura română. Doamne ce discrepanță între cele două. Pe cât de greu mi se părea al Doilea Război pe atât de ușor îl învățam. Asta pentru că profesoara mea știa ce face. Povestea lecțiile ca și cum ar fi fost filmul dumneaei preferat. În schimb nu am putut niciodată să-l înțeleg pe Eminescu, ori pe Blaga, sau ce a vrut Rebreanu să transmită prin romanul Ion. Singurul pe care l-am înțeles a fost Bacovia, pentru că exact starea aia de angoasă o aveam la orele de română. Greu mai treceau. Și  recunosc nu am fost cel mai eminent elev, nu am avut vreo înclinație extraordinară spre vreo ceva, orice. Ba chiar uneori , mă bucuram alături de colegii mei, că noi la română nu avem teme, noi la orele de română suntem puși la curent cu unele detalii din viața personală a unor oameni care nu ne stârneau interesul nici cât Eminescu. Evident unii dintre noi eram puși nu numai la curent dar și la punct. Era atât de vizibilă diferența dintre superioritatea cadrului didactic și inferioritatea noastră, muritorii de rând care nu-l citise vreodată pe Tolstoi sau nu știau că Dorian Grey e de fapt un roman scris de unu Oscar Wilde.  Suntem doar niște adolescenți care trăiesc în cea mai superficială formă de societate de până acum, părinții ne trimit la școală ca să învățăm, să ajungem oameni, voi, profesorii aveți obligația de a ne învăța, nu de a ne face ‘statuie în fața școlii’ când greșim un răspuns, nu așa se face carte. Am ajuns în zilele în care un profesor ni se adresează cu ‘băi fraților’, om fi frați dar sper din suflet că nu suntem la același nivel. Deja este evident că vorbesc despre o singură persoană, nu vreau să dau nume pentru că vreau ca persoana respectivă să se simtă și să se schimbe sau să renunțe la învățământ că i-a trecut vremea. Tu, ca diriginte, nu mă ameninți pe mine ca elev. Nu-mi spui ‘dacă nu vine mama la ședință, îți scad un punct la purtare’. Eu personal am o relație foarte bună cu mama, bazată pe încredere și sinceritate. Dumnezeu îmi e martor că mama știa situația mea școlară chiar de la mine.  Mama muncește mai mult decât toți oamenii pe care îi cunosc. Eu sunt de la țară iar femeia asta, pe care Dumnezeu mi-a dăruit-o drept mamă a făcut sacrificii enorme ca fata ei , ‘fără cei 7 ani de acasă’, să învețe în oraș timp de 12 ani de zile. Tu, ca profesor nu mi-ai plătit chiria în cei 4 ani de liceu, nu-ți cere nimeni asta. Tot ce am vrut a fost să vă faceți datoria. Așa e corect și normal. Știu și eu cât de mic este salariul unui profesor, dar asta nu e o scuză ca să nu vă faceți datoria cum trebuie. Fiecare își alege drumul în viață, dacă banii sunt ceea ce vrei ca să poți profesa cu drag ,atunci meseria de profesor e ceea ce NU trebuie să alegi. Eu în aceste rânduri, rog a se observa, nu am contestat niciodată cunoștințele persoanei respective. Nu aș putea pentru că pe bună dreptate știe tot ce e de știu despre literatură. Dar tocmai asta face ca vina să fie și mai mare. Dacă tu, nu zic ca profesor, dar ca om într-o perioadă în care totul este la pământ în țara asta, în care noi , cei tineri, reprezentăm viitorul, știi și ai puterea de a ne transforma și pe noi în oameni mari și nu o faci, atunci ăsta este păcatul tău cel mai mare.

Eu vreau ca liceul să-mi fie drag o viață, vreau ca generațiile ce vin din urma mea, și așa prea afundate în tehnologie și în alte vicii, să fie capabile să citească o poezie și să înțeleagă tot ceea ce eu nu am putut.

Călin Mădălina-Elena , clasa a 12 a G

Pagina liceenilor – “Pentru a excela în orice domeniu, nu numai în pictură, este nevoie de talent și de muncă în egală măsură”

Cu ceva ani în urmă, în vremea în care arta încă ocupa o mare parte din timpul meu liber, am cunoscut o persoană al cărei nume îmi trezește amintiri frumoase până în ziua de azi. Pe lângă faptul că este un elev model, Natalia Pascal, “codrenistă” în clasa IX-a, la Științe sociale, iese în evidență prin talentul extraordinar de a crea, talent pe care l-am remarcat cu plăcere de fiecare dată când am analizat o pictură de-a ei. Am profitat, recunosc, de bunătatea tinerei artiste și i-am răpit puțin din timp pentru a-mi acorda un interviu, căci simt cum latura culturală este din ce în ce mai neglijată în ultima vreme.

Ce te-a determinat să încerci pictura? Te-ai fi gândit că ești atât de talentată?

 – Nu cred că am fost determinată de ceva anume. A fost mai mult o atracție pentru frumos. Mereu am fost fascinată de culori, de forme, și cred că asta m-a împins către reproducerea și interpretarea lor. Când eram relativ micuță, un ziar se vindea cu diferite reviste despre pictori celebri și lucrările lor. Crescând, realizez că am încercat să reproduc toate picturile lui Van Gogh pe care le-am putut găsi în acea revistă. El este unul dintre favoriții mei, urmat îndeaproape de Leonardo da Vinci, Ștefan Luchian și Nicolae Tonitza. Mi-am dat seama că sunt talentată în momentul în care am reușit să exprim ceva, o stare, fără să fie nevoie de cuvinte, doar cu ajutorul unei pensule.

Când ne-am cunoscut, amândoi cântam folk, așa că nu pot să nu te întreb: muzică sau pictură?

– Atât muzica cât și pictura reprezintă o artă, dar eu am ales-o de nenumărate ori pe cea de-a doua în detrimentul celei dintâi și voi face asta ori de câte ori voi fi pusă în postura de a alege.

Spune-mi, te rog, despre influența părinților în viața ta de artist.

– Părinții mei mă susțin extrem de mult în tot ceea ce fac, atât material cât și moral. Îmi place să cred că la fiecare expoziție sunt mândri de mine. Dacă am moștenit această înclinație din familie însă, cu siguranță nu a fost de la părinți.

Te gândești la un viitor în artă?

– Mi-ar plăcea să reușesc să-mi construiesc un viitor în acest domeniu, dar nu este așa de simplu pe cât mi-aș dori să transformi talentul în posibilitatea de a-ți asigura un trai bun. Până acum am avut două expoziții și mi-am vândut câteva lucrări, 2-3.”

Ce crezi că îi trebuie unui om pentru a avea succes în pictură?

– Pentru a excela în orice domeniu, nu numai în pictură, este nevoie de talent și de muncă în egală măsură. Consider că oricine poate ajunge până la un anumit nivel dacă muncește. De acolo intervine talentul care ne diferențiază. Totodată există și oameni foarte talentați care se pierd, pentru că renunță la muncă.

Îi mulțumesc frumos Nataliei că a avut răbdare să stea de vorbă cu mine și îi urez mult succes în orice își propune să realizeze de-a lungul timpului. Eu nu mai pot să fac altceva decât să vă invit pe data de 1 iunie în holul Colegiului Național “Gheorghe Roșca Codreanuîn jurul orelor 14.50 pentru a vă convinge de potențialul și dexteritatea Nataliei.

A consemnat Victor Ionuț Daniș – clasa XII G, profil Științe sociale, Colegiul Național “Gheorghe Roșca Codreanu”

Liceenii au cuvântul. Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad

Ce înseamnă să fii femeie?

Am decis astăzi să vă vorbesc despre femei în general, pentru ca dragelor, luna asta este despre noi. Îmi place martie, luna în care femeile sunt și se simt un pic mai alintate decât de obicei și îmi place să văd, pe stradă, că doamnele și domnișoarele sunt, parcă, mai vesele, mai încrezătoare, mai zâmbitoare! Obiceiuri sănătoase, nu?

Dar revenind la subiectul nostru…

O femeie, în primul rând trebuie să știe cine e ea cu adevărat, nu ce îi spun revistele, filmele sau prietenii… O femeie trebuie să-și aleagă propriul drum și propria viață. Și mai presus de toate, femeie este aceea care prin stilul, clasa și eleganța ei reușește să înfrumusețeze măcar puțin lumea.

Însă a fi femeie, nu e un lucru atât de ușor precum pare. Ca bărbat, ți se lasă de înțeles de mic că scopul tău în viață e să ai succes. Să aduni bani, putere și proprietăți. Să ieși în evidență prin ce spui și ce faci. Să faci lucruri relevante. Ca femeie, societatea îți spune că scopul tău principal în viață e să arăți bine. Că trebuie să te împopoțonezi cu chestii inutile și incomode, ca să fii plăcută estetic. Te trezești cu vopsea pe unghii, seu de câine colorat pe bot, metale în lobii urechilor, catalige mici sub papuci, haine fără buzunare, dar un buzunar imens cu toartă care le ține locul și îți ocupă permanent o mână. Te întrebi cum naiba ai ajuns să ai nevoie de toată suita asta de inutilități superficiale doar ca să nu te privească cu silă niște masculi în haine comode și utile, care tot ce au făcut înainte de a ieși pe ușă a fost să se dea cu apă pe față.

Dar ăsta e secolul în care trăim...Acum femeia e văzută mai mult ca pe o pradă, pe care orice “vânător cu un portofel mai grosuț și cu o mașină cu câțiva cai în plus, o poate avea cât ar bate din palme. Și știți de ce? Pentru că v-ați lăsat pe o ureche, vi se pare ca o femeie puternică, e o femeie cu o situație financiara wow. Dar nu e așa…nu e așa când sursa ta de venit vine din portofelul bărbatului de lângă tine… O femeie puternică este o femeie INDEPENDENTĂ!

Nu te baza pe altcineva să îți finanțeze alegerile și stilul de viață, pentru că altfel te transformi în marioneta lui . Chiar dacă nu este nimic rău în a accepta puțin ajutor din partea prietenilor și familiei, nu trebuie să devii dependentă de o altă persoană atunci când vine vorba de bani. Angajea-te, stabilește-ți un buget si construiește-ți viața bazându-te pe propriile tale finanțe. Știu că e mult mai convenabil să stai acasă, pe un fotoliu foarte confortabil și să răsfoiești o revista așteptându-ți bărbatul care-ți va lăsa cardul pe masă, decât să te lupți cu trezitul de dimineață și cu orele de muncă. Dar vezi tu…așa procedează o femeie independentă, o femeie care are coloană vertebrală și care nu își pleacă capul în fața nimănui pentru niște amărâți de bani… pe ea nu o cumperi cu nimic, asta o face puternică.

A fi o femeie puternică și independentă, înseamnă să ai grija de tine și să te asiguri că ai parte de tot ce ai nevoie. Îngrijește-ți corpul, sănătatea, frumusețea, atât cea interioară cât și cea exterioară. Fă-ți timp pentru tine, investește în propriul succes și starea ta de bine.

O femeie puternică, iubește sincer. Iubește adevărat. Iar eu am ales să fiu una dintre fetele are aleg să iubească sincer. Aleg să fiu una din alea despre care se vorbește că sunt prea pretențioase, prefer să se spună că de asta sunt singură, decât să fiu una din alea care se perindă prin brațele și paturile bărbaților fără obligații sau implicare afectivă. Dacă asta înseamnă să fii femeie ,,de treabă”, eu vreau să fiu o scorpie care știe să iubească atunci când are pe cine! Nu vreau să fiu o femeie ,,de treabă” doar pentru că ,,iubesc mult”, adică orice îmi pică în brațe. Eu iubesc mult, nu mulți. Dacă să fii femeie ,,de treabă” înseamnă să n-ai scrupule, bun-simț și respect de sine, atunci nu vreau să fiu o astfel de femeie, eu am fost educată altfel, eu sunt altfel.

Dragă femeie, deși în spatele acestor rânduri se află doar o puștoaică care abia află ce este viața, să știi că ea are mult mai multe așteptări de la acest “necunoscut” de cât poate ai tu. Așa că aș vrea să-ți dau niște sfaturi, de care țin și eu cont pe zi ce trece.

1. Fii responsabilă pentru viața ta- O femeie responsabilă, nu e o femeie care caută vinovați sau scuze, ci e o femeie care poate spune “Am greșit.” Atunci când greșește.

2. Învață să să spui NU – Fără să explici de ce, cum și când. Spune nu când simți, pentru că simți și nu simți nevoia să explici tot timpul și motivul.

3.Vulnerabilitatea este o putere, nu o slăbiciune – O femeie puternică spune te iubesc prima, fără să-i pese. Se face vulnerabilă și astfel devine mai puternică.

4.Nu te lasa invinsă-Arată tuturor că, deși ai greșit, ai încrederea și puterea să te ridici și să iei lucrurile de la capăt!

5. Urmează-ți propriul drum – A fi independentă și puternică înseamnă a fi gata să mergi pe drumul pe care tu ți l-ai stabilit!

Draga mea, să fii încrezătoare și fericită, pentru că asta te face frumoasă. Și nu uita, tu meriți să fii iubită, să fii respectată și susținută,

Respectă-ți demnitatea, nu pleca capul în fața nimănui și pășește cu el ridicat printre mulțimile de oameni. Fii loială sufletului tău, nu te minți singură și mai cu seamă nu te lăsa vrăjită de vorbele frumoase ale unor bărbați care te văd doar ca un punct bifat pe lista lor. Fii tu ceea ce puțini își pot permite, iar aici nu mă refer la bani, ci la suflet, fii deșteaptă și dă-ți seama că doar un suflet cald îți poate atinge trupul. Fii acea femeie în fața căruia orie bărbat cu bani s-ar simți neputincios, dându-și seama că te poate cumpăra doar cu iubire.

Iar dacă vei face asta, îți vei da seama că a fi femeie e cel mai frumos lucru care ți s-a putut întâmpla.

O zi frumoasă, oameni frumoși. (Ștefania Bianca Oatu, clasa a IX- G, Științe sociale)

Liceenii, premiați de polițiști

Pentru a marca ziua de 25 martie, Ziua Poliției Române, Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui a organizat concursul de afișe intitulat „Școala fără delincvență”, cu scopul promovării și dezvoltării de comportamente responsabile în rândul adolescenților. Această activitate a constat în realizarea unui afiș al cărui mesaj să prevină săvârșirea de infracțiuni în scoală, tehnică de realizare a afișelor fiind desen, pictură sau colaj. Concursul s-a adresat elevilor din clasele IX-XII de la liceele din municipiul Vaslui și s-a desfășurat pe echipe, fiecare echipă fiind formată din 3 membri. La finalul manifestărilor adresate în mod special copiilor, cei mai buni au fost premiați în cadru festiv.

Festivitatea de premiere a oferit prilejul șefului inspectoratului, comisar șef Mirica Ionel, să adreseze tinerilor participanți un mesaj prin care a promovat profesia de polițist, vorbindu-le despre dăruirea și chemarea pe care ar trebui să o aibă cei dornici să urmeze această profesie. Elevii au vizionat un scurt film realizat de polițiștii vasluieni, material care a cuprins aspecte ale activității structurilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

Premiile au fost înmânate de vicepreședintele Consiliului Național al Polițiștilor – Filiala Vaslui și au date de către Consiliul Național al Polițiștilor și Asociația Internatională a Polițiștilor – Regiunea 1 Vaslui.

Premiul I a fost obținut de o echipă a Liceului Teoretic „Emil Racovită” Vaslui formată din elevii Dariana Andreea Agape, Nicoleta Manolachi, Bianca Ivona Tărăgan, profesori coordonatori fiind Cristina Vîntu și Ramona Diana Popliuc. Premiul II a fost obținut de o echipă a Colegiului Economic „Anghel Rugină” Vaslui formată din Cristian Racovită, Andreea Marina Gache, iar profesor coordonator Carmen Mocanu, iar premiul III a fost obținut de o echipă a Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui formată din Alina Olăreanu, Andra Raluca Nechita, Andreea Bahrim, profesori coordonatori fiind Daniela Caliniuc și Mihaela Sîrghi. A fost acordată și o mențiune echipei Liceului Tehnologic “Ion Mincu” Vaslui formată din Teodora Ursache, Ionela Gabriela Gifei, Vasilica Valentina Dănăilă, iar profesor coordonator Gerlandida Hîncianu. (G.P)

Liceenii au cuvântul. Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” Bârlad

Viața mea de vis…

Era o zi de vară. Abia ne trezisem și stăteam îmbrățișati. Casa noastră era amplasată într-un loc mai străin: pe un loc stâncos, mai exact, iar un perete al camerei era construit din sticlă pentru a ne putea bucura de răsăritul soarelui și de splendoarea mării în fiecare dimineață.

morozii-stefan-cristianÎmbătrâneam. Aveam 27 de ani și-mi iubeam femeia încă din liceu. Da, am trecut prin multe, multe bune, dar și rele destule. Mereu mă gândesc că-mi zboară timpul din ceas, că secundele trec, parcă, mai repede, că muzica pe care-o ascult se termină înainte să înceapă. Mă gândesc ce-am făcut, și chiar dacă m-am realizat pe ambele planuri, profesional și sentimental, tot cred că nu-i de ajuns.

Mă gândeam în fiecare noapte la ea, chiar dacă dormea lângă mine. Mă gândeam ce aș face dacă aș pierde-o – cu siguranță, nimic bun. Încă mă gândesc la vorbele ei de ani de zile: “Sunt a ta, pentru totdeauna…”, spusese ea, atingându-mi blând și pasional pieptul.

O iubesc încă de-atunci, de la 15 ani, și știe prea bine că o fac mai mult decât orice pe lume. Știe că m-aș putea arunca în fața trenului, ca mai apoi s-o împing ca ea să scape. Știe c-aș fisura Pământul în două ca s-o găsesc.

Mă trezeam în fiecare dimineață cu fața la ea, punându-i o întrebare: “Ce faci tu,dragă muză?”.

Nu-mi răspundea aproape niciodată, ori mă lua în brațe, ori mă săruta. Ea era, în ochii mei, soarele care răsărea dimineața, era valurile care-mi tulburau sufletul, era luna pe care o priveam mereu și care mă ducea, parcă, într-o stare de insomnie. Era micuță, corpul ei expira un aer puternic de femeie cu capul pe umeri, că doar n-am vrut o proastă. Avea ochii căprui, adânci și oglinzii; nu ți-ai fi dorit să-și întoarcă privirea către altcineva. Purta ochelari, dar nu mă deranja. Era a mea, nu? Era atât de frumoasă încât strălucea ca Soarele-n mijlocul lui iulie. O iubeam și o iubesc… Era dragostea eternă a nopților mele, îmi lumina fiecare secundă pe care-o trăiam, și deși mi-e frică de moarte, nu mai aveam temeri fiindcă știam că mi-am îndeplinit oarecum visele: să reușesc în viață și să-mi găsesc iubirea veșnică. Am fost un visător și mereu voi rămâne un visator; se pare că n-a ieșit prea rău. Mă iubea necondiționat, în felul ei, iar eu într-al meu. Eu eram scriitorul aici, și deși îmi făcea complimente uneori, nu se descurca prea rău… Cu fiecare sărutare pe care mi-o dădea, simțeam că trăiesc mai mult, aveam sentimentul c-aș fi nemuritor. Era cochetă și avea destul aer de femeie, destul încât să mă ucidă cu el când se apropia… Era destul de timidă, însă tot putea să-mi pună capac “tres facile”, cum spun francezii.

Week-end-urile ni le petreceam în felul ăsta, rareori plecam să ne aprovizionăm casa. Eram cei mai bine oameni pe care și i-a putut închipui cineva vreodată. Eu eram audiofil, ahtiat după muzică. În casă cânta mereu muzica în surdină chiar și când dormeam – mă liniștea. Aveam tot ce mi-aș fi putut dori, nu mai aveam nevoie de nimic. Ei bine, de dragoste. Dragoste pe care mereu o voi vrea. Am avut multe ispite, însă nu am putut să las ce aveam pentru ceva aparent mai frumos sufletește, poate, sau pentru ceva mai frumos, în mai multe feluri.

Părinții noștri locuiau departe, în altă țară, însă mergeam regulat să-i vedem – de sărbători mai ales. În călătorii mereu dormea pe mine. Era obosită, lucram din greu amândoi, însă bărbații dintotdeauna au exprimat pe fețele lor mai puțină oboseală decât femeile. Avea un job foarte epuizant; era manager la o renumită firmă de articole vestimentare.

Slujba mea nu mai conta, salariile erau similare. Părinții noștri erau foarte bucuroși când ne vedeau; se vedea pe fețele lor că ai lor copii și-au îndeplinit visele. (Cristian Ștefan MOROZII, clasa a XI-a Filologie)

Furtuna

Sunt furtuna în care n-ai fost niciodată prinsăSunt tot ceea ce ai vrut ca eu  fiu.  putea fi fratele tău pierdut sau  putea fi partenerul tău de suflet.Nu contează, pentru  sunt cevaîn care n-ai crezut niciodată, dar nici n-ai vrut  încerciSunt ceva de care nu ți-a păsat niciodatăSunt ceva,un ceva care odată îți oferise lumea, dar, pentru țineasta n-a fost nimicdecât ceva în care ai putut  dai cu piciorul. Ai fost ignorantă cu mine dar te voi ierta, chiar dacă m-ai rănit, chiar dacă știu  nu-ți vei schimbă gândurile vreodată… Și chiar dacă suntun scriitor, voi muri  toți ceilalți oameni, exact  ținedin cauza ta. (Cristian Ștefan MOROZII, clasa a XI-a Filologie)

 

Fără tine, nu aș fi reușit!

andra-palmaciuArestez perna și îmi afund capul în penele de gâscă, nu-mi pot permite să deschid ochii, știu că aș trimite lasere și mi-aș deranja falsul confort. Nu ar fi prima dată, și în niciun caz, ultima, în care perna îmi este captivă, în unghiile morții. Mă smiorcăi, fluturașii din stomac, dau să iasă, căci mă tot gâdilă ceva, ori o fi de la plâns, cine o mai ști? Stop. Acesta este momentul în care îmi impun să iau atitudine. Sfioasă, trag de coltul stâng al pernei, verific împrejurul, și prind curaj de a-i da pernei o eliberare condiționată. Îmi trag tricoul cât să nu mă simt dezgolită și mă îndrept spre geam. Hotărâtă, trag jaluzelele și rămân șocată să realizez că m-am țintuit în pernă o noapte întreagă, o altă noapte. Mă strâmb la contactul cu soarele, și mormăi o înjurătură. Sunt pe mijlocul camerei și nu știu ce ar trebui să fac, evit contactul cu oglinda, știu că nu-mi vă face placere reflexia mea. Încă mă gândesc cum s-o simți? Îl doare? O fi dormit? M-o fi sunat? Era târziu când, în urma unei crize, a considerat că singurele cuvinte ce-i vor menține masculinitatea, mă vor face pe mine să plec. Și-am plecat, deși era unica acțiune pe care nu mi-aș fi dorit să o urmez. Nu era prima dată când conștiința mea imi urla să renunț, însă fusese prima dată când o făcusem fără să privesc urmele pașilor. Știam că nu pot rezista, mă mișcam greoi în speranța că voi auzi un: Rămâi! Dar niciun sunet nu-mi zgâriase timpanul, poate doar zgomotul ușii trântite. Camera goală îmi străpunge sufletul, nu știam ce să fac fără privirea lui ce mă analiza. Nu știam nici cum îmi mai arată camera, sau ce ocupație să-mi găsesc. Tot el, cu vocea lui și chipul înnegrit îmi bântuia gândurile. Încă îi mai vedeam pumnii încleștați, pregătiți să se răzbune prin unica modalitate disponibilă. Conștientizez că nu se aștepta, oricât de mult l-aș fi amenințat că voi pleca într-o zi. Probabil s-a întrebat cum de la simple cuvinte, am luat o așa decizie, sigur nu crede că am știut ce mi-a făcut în ultima perioadă. Pesemne că încă mai crede în minciunile lui, sau se așteaptă ca eu să cred în ele. Nu va ști niciodată, că îi acceptam să-mi mângâie chipul deși știam că tocmai mângâiase un întreg trup. Îl lăsam în ferocitatea masculinității sale, să-și mintă propriile gesturi, să-și încalce propriile principii. Azi, deși încă îmi mai putrezește durerea în vene, încă mă mai încovoi la auzul ultimelor vorbe ce-mi aglomerau gândurile, nu pot decât să-i mulțumesc. Îi mulțumesc pentru tot ceea ce am devenit și pentru modul războinic în care totul a luat sfârșit, pentru că de nu s-ar fi terminat totul în liniștea deplină a plecării mele, azi, nu aș mai fi scris atât de frumos. Îi mulțumesc că m-a ajutat să mă autodepășesc. Căci azi, în camera goală, cu perna în libertate și razele soarelui dansând pe trupu-mi obosit, încep a deveni o scriitoare mai bună, și promit să-i mulțumesc și public, la prima mea lansare! (Andra PALMACIU, clasa a XII-a Filologie 2)

Liceenii au cuvântul! Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu”

Lasă-ți sufletul să simtă…

 

Este acel moment când îl vrei mai mult ca orice. Nu mai târziu, nu ieri, ci acum, acum și aici. Îl vrei lângă tine pe omul care te-a învățat să iubești, care te-a lăsat sa fii femeie, care te-a eliberat din starea abisală de monotonie. Atunci când femeia renunță la bărbăția de sine, la puterea ei prezentă în fiecare pas al vieții ei, ea devine atașată de acest om, căpătând experiență , bucurându-se de fiecare clipă de fericire, dar învățând din această viață că aparent, deși suntem lângă oameni, singuratici venim, singuri plecăm.

Cine spune că un copil la 16 ani, neîmpliniți, știe să iubească… Poate că nu știe, poate că doar simte, dar cine a contorizat în toată lumea aceasta câți dintre noi iubesc sincer? Și ce înseamnă să iubești? Tu, draga mea, te iubești? Te accepți pentru ceea ce ai fost și ești?

Recunosc, la anișorii mei, tot ce m-ar interesa, spune societatea, ar fi scopul memorării de informație, însă nu voi spune că această îndrumare stopează din dezvoltarea efectivă a ființei, ci voi spune că “așa înveți să te descurci în viață”, căci ea asta vrea să credem. Nu voi spune că ceea ce mi-a arătat experiența este cunoașterea de sine și înțelegerea oamenilor, fără a-i judeca, voi spune că sistemul “te învață să fii precaut, să te dai înapoi când ești scos din zona de confort”. Ce vreau să subliniez fictiv? Faptul că ceea ce simt se datorează investiției proprii în propria-mi persoană emoțională. Faptul că fericirea mea depinde de acțiunile pe care le fac, unde alimentez cu iubire fiecare pas spre această destinație. Și nu, nu fericirea este destinația mea, ci iubirea. Un om care este iubit, este fericit; un om fericit va iubi necondiționat.

oana_rotaruCe te faci atunci când treci pe lângă amintirile ce te-au schimbat în sfera percepției tale în iubire? E nostalgică amintirea primilor fiori ce apăreau ca prin necunoscut, sau este tulburătoare neștiința acelor vremuri ce acum s-a transformat în ceea ce se numește “experiență”? Să nu îți pară rău pentru tot ce a fost și nu ai știut cum să gestionezi. Să îți pară rău că nu ți-ai ascultat inima atunci când ai ales iubirea. Îmi spunea cineva că iubirea se învață, așa cum înveți orice e nou, dare eu l-am contrazis, în sinea mea, căci pe atunci nu aveam curajul să fiu liberă de ochii sociali, și i-am spus răspicat:” – Cum e posibil ca omul să învețe să iubescă dacă omul în sine este iubire, iar el a venit cu sentimentul la purtător? ”. Mi-am răspuns în timp singură la această întrebare. Se pare că omul care nu se cunoaște pe sine nu este capabil sa se iubească în esență, ci în aparență, și cum nu poți să te iubești pe tine, nu știi să iubești nici pe altul.

Ai voie să te schimbi, să faci ceea ce trebuie pentru a deveni cine vrei tu sa fii. Schimbarea e oricând, puterea este în tine. Vizionează în fiecare seară ce ai realizat până acum. Observă-te și vezi dacă ești mulțumită cu tine. Dacă nu, ai curaj și îndrăznește să dansezi cu sufletul atunci când din “întâmplare” auzi melodia ta preferată, ai putere să spui NU atunci când nu vrei să te mai doară, ai determinarea să te simți bine, pentru că este al naibii de plăcut. Cât de frumoasă ești, femeie, în brațele tatălui tău, sub ochii fratelui tău, în amintirea iubitului tău, în inima soțului tău, în viața copiilor tăi, în zâmbetul nepoților tăi. Rămâi iubită! (Rotaru Oana – Clasa a IX-a, Colegiul Național “Gheorghe Roșca Codreanu”)

 

Ce reprezintă “frumosul”?
Ceea ce este frumosul pentru noi astăzi, elenii numeau Kalón, iar latinii – pulchrum. Acest ultim termen a dispărut în latina renascentistă, lăsând locul unui cuvânt nou bellum (de la „bonum”, diminutivat „bonellum”, abreviat – „bellum”) devenit în italiană „bello”, în franceză – beau, iar în engleză beautiful. În română s-a păstrat termenul frumos în care se recunoaște ușor latinescul formosus.
oatu-stefania-biancaFrumosul diferă de la o persoană la alta. Iar ca să susțin acest argument am ținut cont atât de părerea mea, dar și de părerea profesorului Pălie (de care vom aminti și mai târziu): “Frumosul este o categorie estetică care face parte din cele 3 grupe: frumosul, grațiosul și sublimul. Frumosul reprezinta categoria estetică ce argumentează un subiect. Grațiosul definește imagina umană ca fiind o femeie grațioasă, iar sublimul reprezintă imaginea angelică ce contopește și definește spațiul și timpul”.
În definitiv ce este frumosul? Ceea ce ne place? Nu … ne place pizza (bun, în majoritatea cazurilor), dar o putem considera frumoasă? Hmm … nu prea cred. Frumosul reprezintă un stil de viața, un mod de a trăi și a te face remarcat. În concluzie, frumusețea nu este ceea ce ne place (aceasta în majoritatea cazurilor de ordin biologic), ci este ceea ce ne descoperă amprenta Divinității, care ne apropie de Divinitate.

Mă consider o persoană atrasă de frumos, iar aici nu vorbesc doar de frumusețea fizică, pentru că știți și voi, ea este trecătoare, ci mai cu seamă vorbesc de frumusețea sufletească. Mereu am apreciat un suflet sensibil, cald și pur.
Frumosul este totdeauna perceput în cadrul relației dintre cel ce conștientizează și ceea ce este contemplat și considerat de respectiva persoană ca fiind frumos. Perceperea frumosului este strâns legată de particularitățile psihice, mentale și spirituale ale ființei respective.
Frumosul, indepedent de realitatea sa, este reprezentarea în conștiința omului a proprietăților și caracteristicilor apreciate ca adevărate, armonioase, bune și înălțătoare ale obiectului, realității sau ființei percepute.
Însă frumusețea nu se aplică doar la persoane, ea poate veni din tot ceea ce ne înconjoară, ca atare stă o teorie pe cât de cuprinzătoare, pe atât de longevivă cu privire la frumos este numită de acest teoretician „Marea teorie”. Cei ce-au inițiat-o au fost pitagoreicii, dar ea a străbătut, după aceea, timpurile, rămănând aproape nemodificată până în secolul al XVII-lea european. Ea are, totodată, calitatea că se aplică și plasticii și muzicii deopotrivă. Deci în concluzie, frumosul se referă și la artă. Se vorbește despre arta ca despre întruchiparea frumosului, iar despre frumos ca fiind cea mai înalta distincție.

Arta e un subiect complex, cu foarte multe ramuri, una dintre ele fiind pictura.
Prin arta picturii autorul își crează propria lume, prin proprii ochi. El își exprimă liber sentimentele într-un mod unic și spectaculos. Secretul e că noi trebuie să privim dincolo de ceea ce este redat pe pânză, trebuie să pătrundem adânc în povestea expusă grandios și să privim sufletul pictorului, pentru că DA, la baza oricărui tablou sunt acumulate trăirile acelei persoane.
Citându-l pe Constanti Stanislovaski: “Arta este ordine, armonie.” Îi puteți da dreptate? Eu una da, iar dacă pe voi nu va convins, haide-ți să facem un mic experiment. Asultați melodia voastră preferată sau citiți o carte care va captat atenția ori de ce nu, priviți un tablou impresionant. După ce ați terminat, amintiți-vă ce se auzea in preajma voastră. Nu cumva domina liniștea? De ce? Deoarece așa cum zicea Stanislovaski, arta chiar reprezintă armonia sufletului.
Cel mai cunoscut tablou din lume este, după cum bine știți, Mona Lisa. Deși este o pictura de circa 77×53 cm, opera lui Leonardo da Vinci a făcut înconjurul lumii. Evident Mona Lisa depășește caracterul de portret al unei persoane, oricât de interesant ar fi și se ridică la valori generale și semnificații ample pe planuri multiple.
Aceasta ne este prezentată de la talie în sus, cu brațele îndoite. Chipul îi este surprins din față, iar ochii privesc într-o parte. Tocmai asta o face fascinantă, pentru că trebuie să recunoaștem, muza pictorului nu este de o frumusețe răpitoare, însă misterul privirii ei atrage privitorul, acesta încercând să-și dea seama la ce se uită distinsa prezență. Totul este lăsat la imaginația noastră, deschizându-ne astfel poarta spre cunoaștere.

 

Profesorul Toni Pălie

După cum v-am anunțat și mai sus, am ales astăzi să vi-l prezint astăzi pe profesorul de desen al Colegiului National Gheorghe Rosca Codreanu, Toni Pălie. După părerea mea acesta poate fi un exemplu atât pentru pictorii contemporani, cât și pentru oameni, dând dovadă de un suflet cald și de o aură pozitivă, luând din jur doar ce este frumos și benefic vieții.
S-a născut pe data de 12 iulie 1963 la Bârlad. Provine dintr-o familie în care arta este la ea acasă, fiind fiul unui pictor decorator. Toni Pălie a absolvit Academia de Arte Decorative si Desing Nicolae Grigorescu din București și s-a făcut remarcat în Canada, Franța, Austria, Germania, primind chiar aprecieri de la Salonul Mondial de Artă de la Milano, datorită lucrărilor sale. Nu are de gând să se oprească aici, vrând să urmeze cel mai probabil și un master în domeniu.
Reprezentând sursa mea directa la viața prin prisma artei, am decis să vă comunic și dumneavoastra părerea dânsului despre aceasta complexă tema, arta.
“Arta este o formă, o dimensiune în timp și spațiu ce alcătuiește o imagine, definește o formă și un conținut plastic. Forma de expresie în artă subliniază istoria unei civilizații dispărute, și cea în care trăim. De-a lungul timpurilor, artiștii au căutat diferite forme, prin culoare, prin sculptură sau prin arhitetură. Modalitatea de transcendență într-o sinteză a unor forme și spațiu este definită printr-o geometrie și un calcul matematic exact. O operă de artă poate fi catalogată și privită ca o imagine, ca o sinteză a unei viziuni propusă de artist spre a o picta pe pânză. Noțiunea de frumos poate fi definită aprioric în context cu realitatea cotidiană prin creații vestimentare, prin vizualizarea unor opere din antichitate și inexplicabile în zilele noastre, spre exemplu metode prin care au reușit acum circa 5.000 de ani să se construiască temple sau edificii, sanctuare destinate unor zei. Opera de artă în sine este imaginea fundamentală a omenirii prin faptul că fiecare epocă reprezintă o istorie, fiecare istorie reprezintă un personaj din acea perioadă, iar noi toți reprezentăm o civilizație. În pictură culorile redau armonia prin combinarea celor calde cu cele reci, dar tot în același timp ele unifică spațiul și timpul. Pretențios spus, dar mijloacele prin care un artist definește o operă, având funcție de creator, întodeauna rupe realul cu irealul”.
Termin cu arta și revenin la frumos, pentru a putea concluziona acest articol.
Frumosul se află în ochii privitorului. Frumosul nu se recunoaște, nu se învață sau se arată, frumosul se simte, după regulile interioare ale fiecăruia. ((Ștefania Bianca Oatu, clasa a IX- G, Științe sociale)

Liceenii au cuvântul. Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” Bârlad

Că sunt timizi sau îndrăzneți, temerari sau ezitanți, impetuoși sau calmi, dezlănțuiți sau reținuți – liceenii sunt voci demne de ascultat cu atenție. Dacă am avea puterea să renunțăm la aroganța adultului care “știe totul” și i-am urmări cu seriozitate, bogăția lor sufletească, nealterată încă de griji cotidiene, poate fi, chiar și pentru noi, “atotștiutorii”, sursă de inspirație și de învățăminte.

Adolescenții au lucruri de spus. Mai importante decât bazaconiile pe care mulți adulți le îndrugă fără noimă oriunde au acces: pe stadion, la televizor, pe internet, pe stradă sau între proprii pereți.

Ziarul Est News continuă să-i invite să ia cuvântul. O dată pe săptămână, fiecare liceu are la dispoziție, prin rotație, câte o pagină în care elevii își pot face cunoscute părerile, trăirile, dorințele, sfaturile, nemulțumirile, ideile, creațiile. Sunt liberi să-și exprime orice gând care poate construi sau schimba în bine tot ce pune în pericol bunul-simț, buna-cuviință, spiritul civic, echilibrul.

Liceenii au cuvântul. Astăzi Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad.

Viața – absolutul, superlativul

Când spunem “viață”, la ce ne gândim, de fapt? Probabil la absolut, căci viața înseamnă totul; la milioane de sentimente trăite sau înfăptuite, dar care nu au putut lua naștere niciodată deoarece nu au avut ocazia de a o face; la un termen aproape vag și foarte greu de descifrat; la o mulțime de memorii și vise îngropate în veșnicie, pe care nimeni nu le va mai putea trăi sau reaminti vreodată, sau doar un simplu și, totodată, plurivalent și nesemnificativ cuvânt?

Cu toții cunoaștem acele persoane foarte dragi nouă, care ne ajută mereu, acele persoane care ne concept, ne nasc, în mod teoretic, și anume părinții. Ei sunt stâlpii noștri de susținere încă de când ne naștem și întru eternitate. Pe ei ne supărăm prima oară și tot pe ei îi iubim prima oară, indiferent de situatie.

Făcând o scurtă analogie, viața este în strânse relații cu destinul. Eu unul cred în destin, cred că aș putea fi milionar, că aș putea avea averi cu care aș avea posibilitatea de a hrăni mii de suflete, că aș putea locui în cele mai frumoase locuri, dar la ce folos, dacă n-aș fi fericit?

De asemenea, conștientizez că m-aș putea trezi într-o dimineață, neștiind unde mă aflu – la marginea unei străzi, probabil – cerșind de mâncare, alături de ceilalți nevoiași cărora destinul li s-a împotrivit. Poți fi strivit de o mașină, lovit de un fulger, poți face infarct sau hipotermie, iar viața s-ar sfârși fără ca tu să-ti dai seama, fără să ai posibilitatea de a-i vedea pe cei dragi măcar pentru ultima oară, fără să spui “rămas-bun” persoanei pe care ai iubit-o zeci de ani de zile, fără să poți mărturisi realele sentimente pe care le-ai avut față de ceilalți, dar pe care le-ai ținut mereu ascunse sub un voal, pentru a nu fi aflată persoana ta, ca mai apoi să devină subiect de discuție…

morozii-stefan-cristianÎn viziunea multora, viața este absolută deoarece nici măcar atunci când ajungi în rai, unde ar trebui să fie locul oamenilor, unde se află izvorul răspunsurilor tuturor întrebărilor la care nu s-a găsit explicație pe pământ, este probabil să nu găsim răspunsul la întrebările “care a fost destinul meu?“, “eu de ce am fost sărac, iar prietenul meu bogat?”, ”de ce m-am născut, și ca să îndeplinesc ce?”.

Ei bine, aceste întrebări sunt, oarecum, greu de descifrat, dar, de obicei, un copil vine pe lume ca urmare a dorinței și pasiunii pe care părinții le dobândesc unul pentru celalalt. Un copil nu reflectă povara cu care ai fost încredințat, ci armonia, dorința de perpetuare, dragostea pe care o ai față de persoana iubită și dorința de a împărtași sentimente, amintiri și vise.

Viitorul, la rândul lui, face parte din destin. Cine cunoaște viitorul, în afară de oracolele antichității? Există mulți care pretind că l-ar cunoaște; și dacă l-ar cunoaște, am putea să-l schimbăm? Desigur, bănuiesc că am putea încerca măcar să facem altceva, să schimbăm și să încercăm alte lucruri pentru a avea efect, sau doar lăsăm la voia sorții, pentru că așa sunt oamenii, întâmplători.

Visele reprezintă o “mână ajutătoare” a viitorului. Recunosc, am avut vise foarte fericite, iar mai apoi s-a întâmplat exact așa cum visasem. Nouă, oamenilor, ne este arătat ori binele, ori răul în vis. Unii tind să alunece spre partea greșită, alții chiar o fac. Cred în Satana, de ce n-aț face-o? Este imposibil ca oamenii să fie singura specie care dobândește rațiunea aici, în universul acesta nemarginit. Cum ar putea fi posibil ca noi să fim “conduși” de o singură divinitate? Imposibil! Dacă n-am crede în Satana, dacă nu am fi conștienți de prezența acestuia, probabil am fi în rai, ascultând învățăturile și predicile lui Dumnezeu.

În mod involuntar, am dezvoltat o teorie în legătura cu visele. Mă gândeam că eu sunt un vis, că toți suntem doar niște vise, că tot ce avem s-ar spulbera într-o mare de neștiință, că toate sentimentele pe care le-am trăit n-ar fi cântărit nici măcar cât un fir de praf, că ne-am întâlnit cu toții din întâmplare, fiecare fiind câte un vis în mintea altui om pe care nu l-am cunoscut vreodata…

Ciclul vieții reprezintă un million de obstacole pe care unii le sar, iar alții trebuie să cadă de câteva ori ca să poată reuși. Pentru că așa suntem noi, oamenii. Fiecare dintre noi a aparținut primei sau celei de-a doua categorii. Nu toți oamenii sunt la fel de înstăriți precum sunt alții…

Continuă să lupți ca să ajungi unde vrei. Înțeleg absolut orice, nu a fost vina noastră că am fost născuți, doar că nu trebuie să fim invidioși, ci doar recunoscători că suntem unde ne aflăm acum. Viața merge mai departe, iar timpul nu te așteaptă! Grăbește-te! Învață, citește, vorbește, simte, iubește, triește-ți viața căci îți aparține și nu o irosi, nu ți-o vinde pentru minciuni, nu te sinucide ! Ai primit cel mai frumos cadou care poate fi dăruit, ai primit viața.

Ne naștem, învățăm să mergem, creștem și vrem joacă, devenim adolescenți și trebuie să învățăm, însă dorințele se schimbă … Ne dorim dragoste și iubire, dar nu din partea parinților… Așa sunt majoritatea adolescenților, uită de parinți în acea perioadă și nu le mai oferă importanță. Devenim adulți și trebuie să cărăm tot greul pe umeri și ne întrebăm: “Unde e copilăria mea?”, “Am fost și eu copil?“. Ei bine, da. Ai fost, însă ai dat importanță lucrurilor fără valoare, iar lucrurile care valorau cel mai mult, verigile vieții tale au fost aruncate într-un raft, lăsate în prăfuiala timpului.

Sper că tu, când te vei naște, să găsești ceea ce tocmai am scris, să iți pese la fel de mult cum mi-a păsat și mie, să încerci să schimbi ceea ce e greșit, sper să nu fii avar și orgolios ca și ceilalți. Și eu îmbătrânesc, la fel ca toți oamenii, timpul nu ne așteaptă, dar asta nu mă va opri din a-mi trăi viața. De ce mi-aș dori să las timpul să treacă atunci când știu că-mi pot face amintiri frumoase pentru totdeauna? (Cristian Stefan MOROZII, clasa a XI-a Filologie 2)

Liceenii au cuvântul. Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad

Că sunt timizi sau îndrăzneți, temerari sau ezitanți, impetuoși sau calmi, dezlănțuiți sau reținuți – liceenii sunt voci demne de ascultat cu atenție. Dacă am avea puterea să renunțăm la aroganța adultului care “știe totul” și i-am urmări cu seriozitate, bogăția lor sufletească, nealterată încă de griji cotidiene, poate fi, chiar și pentru noi, “atotștiutorii”, sursă de inspirație și de învățăminte.

Adolescenții au lucruri de spus. Mai importante decât bazaconiile pe care mulți adulți le îndrugă fără noimă oriunde au acces: pe stadion, la televizor, pe internet, pe stradă sau între proprii pereți.

Ziarul Est News continuă să-i invite să ia cuvântul. O dată pe săptămână, fiecare liceu are la dispoziție, prin rotație, câte o pagină în care elevii își pot face cunoscute părerile, trăirile, dorințele, sfaturile, nemulțumirile, ideile, creațiile. Sunt liberi să-și exprime orice gând care poate construi sau schimba în bine tot ce pune în pericol bunul-simț, buna-cuviință, spiritul civic, echilibrul.

Liceenii au cuvântul. Astăzi Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad.

FII BUN!

Tu?! Da tu…cel ce citești, nimic nu e mai frumos decât clipa. Trăiește-o! Acum, aici. Trăiește fiecare zi într-un mod unic, ca și cum ar fi ultima din viața ta, pentru că nimeni niciodataă nu îți va garanta că următoarele 10 minute vor fi conform planurilor tale sau că ziua de mâine va veni.

Gândește-te! Dacă mâine nu mai vine?! Ești mulțumit de ceea ce ai realizat? Ai făcut destule lucruri sau prea puține față de ceea ce puteai? Ești mândru sau regreți? Nu regreta! Nu regreta nimic din ceea ce ai ales să faci.

Fii tu! Alege să fii tu. Fii muza propriei vieți…fii bun, fii sincer, fii onest. Spune “Bună dimineața!” , iar dacă spui, crede.

Există zile, în care te trezești posomorât, în care crezi că ar fi mai bine să stai în casă, cu o ceașcă de cafea și să te mai pui la curent cu “știrile” de pe facebook, dar totuși dacă cineva te sună, îi răspunzi cu “Bună dimineața!”. De ce? Să fie oare aceasta vorbă atât de obișnuită și de banală încât să nu mai crezi în ea?

Nu!!!

Trezește-te, spală-te pe ochi, privește-te așa ciufulit după un somn adânc și spune-ți “Bună dimineața!”. Crede cu tărie în aceste cuvinte și nu te minți. Este o nouă zi în care poți persevera în ceea ce ți-ai propus. oatu-stefania-biancaEste o nouă zi în care poți zâmbi, și nu uita, zâmbetul este cel mai fumos accesoriu pe care îl poți purta. Cineva a zis, “Zâmbește! Nu știi cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău” și încep să-i dau dreptate. Zâmbetul emană o aură pozitivă, emană frumusețe, fericire, emană o stare de bine. Ia-ți zâmbetul și ieși afară pentru că e o nouă zi în care poți iubi, în care poți crede, în care poți spera…în care trăiești.

Chiar dacă “ieri” te-a dezamăgit, chiar dacă “ieri” te-a făcut să plângi, nu uita că ceea ce se întâmplă în trecut, rămâne în trecut. Ar fi prea greu să cari după tine atâtea amintiri neplăcute, care într-un moment de slăbiciune te atacă, așa că uită-le. Fă-o pentru tine! Uită dezamăgirile. Privește doar înainte pentru că ai un drum de urmat. Atinge-ți scopul și nu te abate de la drum. Nu te gândi la ceea ce a fost, ci la ceea ce va fi. Iar ca să nu te mai gândești, ar fi bine să ierți. Iartă-i pe cei ce ți-au greșit. Iartă-ți aproapele pentru a fi mulțumit sufletește.

Nu totul în viață se va întâmpla după voia ta. Nu toți cei cărora le faci bine te vor răsplăti. Dar tu fii bun și iartă-i! Nu le întoarce răul și nu te amăgi cu gândul că bunătatea ta nu va fi observată. Oamenii, oamenii te observă și când îți dau impresia că nu o fac Te privesc atât de adânc în ochi, încât te descoperă în totalitate. Pentru că vezi tu? Ochii niciodata nu vor ascunde, ceea ce un zâmbet va reuși întodeauna. În ochii tăi trebuie să se citească bunătate, pentru că, cine nu ar vrea bunatatatea unui om? Cineva în aceasta lume are nevoie de bunătatea ta!

Așa că fii bun! Răspunde politicos, zâmbește frumos, oferă cu drag, ascultă cu interes și respectă!

Bună dimineața! (Ștefania Bianca Oatu, clasa a IX- G, Științe sociale)

Povestind despre plecare

danis-victor-liceanFirimiturile de patriotism care au mai rămas după marile emigrări post–decembriste devin simple amintiri într-o lume în care accentul cade, din ce în ce mai pronunțat, pe ideea globalizării. Am avut, seara trecută, plăcerea de a discuta cu rude plecate de multă vreme pe meleaguri străine și am luat decizia de a dedica acest articol oamenilor care părăsesc granițele țării cu speranța de a avea un trai mai bun.

Fie că pleacă pentru studii, fie pentru muncă, un lucru este cert: românii aceștia sunt nemulțumiti. Studiile statistice recente menționează faptul că peste 2 milioane de cetățeni români lucrează în afara granițelor României. Pentru o populație de aproximativ 19 milioane de oameni (într-o continuă descreștere), ar trebui să pară cel puțin alarmant. Cu toate acestea, autoritățile sunt mai interesate de limitarea drepturilor fundamentale, prevăzute de Constituție, decât de rezolvarea unor probleme existențiale, actuale și rușinoase. Este România o țară săracă, sau imaginea de sărăcie este cea promovată pentru a ne face pe noi, oamenii obișnuiți, să ne conformăm cu mai mare ușurință dorințelor celor imuni?

Tinerii studenți pleacă din cauza lipsei echipamentelor performante sau a proiectelor bine gândite. Cercetarea se numără printre ramurile în care nu se investește îndeajuns de mult, deși au existat evenimente care au evidențiat capacitatea excepțională a elevilor și a profesorilor. Învățământul românesc nu este ancorat în realitate, la necesitățile concrete ale pieței de muncă. Există un rift între ceea ce se învață la școală și ceea ce trebuie implementat concret. Practicarea unei meserii a devenit o rușine, instituțiile de învățământ profesionale nemaifiind privite cu seriozitate.

Ca tânăr absolvent de liceu, opțiunea de a te angaja în cadrul activităților finanțate de stat este aproape imposibilă de realizat din cauza numărului restrâns al locurilor de muncă. Întemeierea unei afaceri viabile este de asemenea o variantă dificilă, fiindcă tânărul trebuie să dispună de o sumă mare de bani și concurența este reprezentată în general de firme mari, cu vechime, care au monopolizat piața. Singura opțiune a tânărului rămâne așadar angajarea în sistemul privat, unde se caută forță de muncă bine calificată. Ne întrebăm de ce mulți pleacă? Pentru că variantele de mai sus nu satisfac așteptările tinerei generații. Pentru că în occident există condiții de lucru mult mai primitoare, pentru că se respectă programul impus și pentru că salariul este unul pe măsura efortului depus.

Poate că guvernanții nu realizează că situația omului de rând este din ce în ce mai grea, dar fuga în străinătate nu trebuie să fie ultima soluție. Democrația nu poate pune piedici în calea libertății de circulație a persoanelor, așadar numai o politică echilibrată poate să păstreze tineretul și să evite exportul de inteligență și forță de muncă. Lipsa unei astfel de politici declanșează reacții în lanț ale căror efecte se răspândesc atât în economie cât și în societate. Venitul suplimentar aduce cu sine probleme serioase, iremediabile, mai ales în ceea ce privește familia. Copiii rămași acasă cresc fără părinți, bunicii sunt depășiți de necesitățile noii generații, iar părinții se limitează numai la a trimite bani.

Din punctul meu de vedere, soluțiile care ar putea îndrepta situația actuală sunt: crearea locurilor de muncă pentru toată populația aptă, o mai bună repartizare a bugetului (sănătatea și educația având nevoie urgentă de sponsorizare din partea statului) și reducerea, pe cât posibil, a decalajului dintre România și țările dezvoltate prin alinierea salariilor la nivelul Uniunii Europene. După modelul programelor precum Prima casă”, ar trebui să existe programe guvernamentale de sprijinire a tinerilor și în obținerea unui loc de muncă. Un program precum Primul serviciu, destinat tinerilor, ar fi ideal. Acesta ar presupune angajarea unui număr de absolvenți, în funcție de cifra de afaceri a unei întreprinderi, pentru o perioadă de timp determinată. Numai în acest fel tinerii pot contribui la dezvoltarea societății, și numai prin reapariția celor plecați vom putea reuși în reformarea țării. (Victor Ionuț DANIȘ – clasa a XII-a G, profil Științe Sociale, Colegiul Național “Gheorghe Roșca Codreanu”)

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: