Home / Tag Archives: alcool

Tag Archives: alcool

Țigări și alcool în valoare de peste 14.000 lei, confiscate în urma unor acțiuni la frontieră

Polițiștii de frontieră vasluieni, independent și împreună cu inspectorii vamali, au descoperit bunuri accizabile (țigări și băuturi alcoolice) în valoare totală de peste 14.000 lei, pe care cinci bărbați au încercat să le introducă ilegal în țară în scopul comercializării lor pe piața neagră de desfacere.

C.A., în vârstă de 29 de ani, a vrut să intre în țară ieri conducând un autocar marca Scania, înmatriculat în Republica Moldova. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra autovehiculului, iar echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit ascunsă în plafonul autocarului, cantitatea de 13.040 de țigarete, cu timbru de acciză Republica Moldova. De asemenea, polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui au executat o acțiune punctuală în cadrul căreia au oprit în trafic, în localitatea Crasna, un microbuz care era condus de un cetățean român, însoțit de alți doi bărbați cu cetățenie română, respectiv moldovenească. Microbuzul tracta o remorca în care se aflau mai multe colete. În urma controlului efectuat asupra mijloacelor de transport, polițiștii au descoperit 103,5 litri de băuturi alcoolice și 39 de pachete de țigări de diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova. Cei trei bărbați sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă de către un bărbat de cetățenie moldovenească, aflat la volanul unei autoutilitare, oprită la un control de rutină pe comunicația Albița – Iași. La controlul efectuat asupra bărbatului și a mijlocului de transport a fost descoperită cantitatea totală de 121 litri de băuturi alcoolice. Conform prevederilor legale, întreaga cantitate de bunuri accizabile, în valoare totală de 14.127 lei a fost indisponibilizată în vederea confiscării, și a fost dispusă măsura sancționării contravenționale a lui C.A. cu amendă în valoare de 10.000 lei. (G.P)

Polițiștii și infractorii se joacă de-a șoarecele și pisica în zona fostului „ghetou” din Bârlad

S-au scris zeci de materiale despre fenomenul infracțional din zona Casei „Sturdza” din Bârlad, unde acționează o gașcă de golani și infractori, dar fenomenul este departe de a fi eradicat. Sătui să stea cu frica în sân, locatarii din zonă apelează destul de des la Poliția Locală, ai cărei reprezentanți vin și pleacă, discută și încheie procese verbale, dar în urma lor nu se schimbă nimic.

Poliția Locală consumă bani cu transportul până în zonă, dar în afară de un joc de-a v-ați ascunselea, nu se întâmplă mai nimic. Locatarii blocurilor din zonă au nervii întinși la maximum, iar huliganii zburdă în voie, amețiți de droguri și alcool. Odată cu venirea primăverii, fenomenul infracțional începe să înflorească și mai mult, iar cartierul denumit „Jamaica” în anii ‘90 și-a redobândit numele, din cauza actelor de violență și a promiscuității din zonă.

Sătul până peste cap de scenele înfricoșătoare pe care le vede, dar și de zgomotul infernal al bețivilor și drogaților din zonă, un locatar s-a adresat redacției noastre, în speranța că vreo autoritate din orașul acesta îi va pune la punct.

Scursurile societății, hoții, violenții și consumatorii de droguri din zona Casei «Sturza» au început să deranjeze peste măsură oamenii de bună credință ce locuiesc la blocurile din jur. O țin de o lună și ceva numai în scandal, ba prin scara blocului D3, ba prin fața magazinului Zamora, cu băutură și gălăgie infernală noaptea, dar și ziua. Acum două seri, au început în fața blocului cu băutura și au ținut-o până seara târziu, când au dat foc la gunoaiele de lângă tomberoane. Ieri i-a fugărit Poliția Locală de câteva ori, din fața magazinului respectiv, dar degeaba. Au dat foc după ora 20.00 la gunoi, a ars cu flacără vreo oră și apoi, fericiți, au revenit în fața magazinului, iar mai apoi, trecând în fața blocului C1, au amenințat toți oamenii din fața blocului, făcându-i «prăduitori» și înjurându-i. De față erau și niște femei mai în vârstă, care s-au speriat. A venit la un moment dat și Poliția Locală, dar nu i-a mai găsit, ei refugiindu-se în blocul C1, într-un apartament de-al unuia dintre ei. Cam asta îndură lumea care locuiește în acea zonă. S-au săturat toți de ei, de mizeria pe care o fac pe lângă bloc, de gălăgia produsă, într-un cuvânt, de acești indivizi paraziți, care au scăpat de niște dosare cu muncă în folosul comunității și nu le pasă de nimic”, ne-a comunicat un locatar căruia i s-a făcut lehamite de ceea ce se întâmplă în jurul blocului său.

Ziarul Est News atrage atenția (pentru a câta oară?) asupra fenomenului infracțional care tinde să aibă un caracter permanent într-o zonă centrală a orașului, unde cetățenii plătesc cele mai mari impozite. Cu toate acestea, în zona respectivă rezultatul este zero în privința menținerii climatului de securitate a cetățenilor. (Daniel MICU)

Prinși de polițiști conducând băuți sau fără permis

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de cinci persoane care au fost găsite pe drumurile publice ale județului Vaslui încălcând normele rutiere în vigoare.

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului Bârlad, au oprit în trafic duminică dimineață un autovehicul înmatriculat în județul Galați al cărui conducător, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Bârlad, se afla sub influența băuturilor alcoolice. Testarea bărbatului cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tot în aceeași dimineață, polițiști rutieri din cadrul Biroului Rutier Vaslui, au oprit și testat alcoolscopic un bărbat de 23 de ani, din comuna Ciortești, județul Iași, care conducea pe drumul județean DJ 246, pe raza localității Codăești, un autoturism înmatriculat în județul Iași. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind ulterior condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice.

Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Serviciului Rutier a depistat pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Bârlad un conducător auto ce prezenta halenă alcoolică. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul de 19 ani, din Bârlad, fiind condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice.

În cazul celor trei bărbați au fost întocmite dosare de cercetare penală, pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Vaslui au depistat în trafic, pe strada Nisipăriei din Vaslui, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de un bărbat în vârstă de 18 ani, din Vaslui. Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu figurează în bazele de date ca având eliberat permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

În aceeași zi, la orele 19.00, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Murgeni au depistat în trafic, pe raza localității Bursuci, comuna Epureni, un autoturism înmatriculat în municipiul București, condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, din București. Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu figurează în bazele de date ca având eliberat permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

În cazul celor doi bărbați au fost întocmite dosare de cercetare penală, pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. (G.P)

Prinși conducând băuți și fără permis

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane, depistate pe drumurile publice ale județului Vaslui încălcând normele rutiere în vigoare.

Un bărbat în vârstă de 22 de ani din comuna Vulturești a fost oprit în trafic duminică, pe raza localității Todirești. Testarea bărbatului cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tot în aceeași zi, la ora 06:45, polițiștii rutieri au oprit și testat alcoolscopic un bărbat de 62 de ani, din comuna Puiești, județul Vaslui, care se deplasa pe raza localității Siliștea, din comuna Todirești. A reieșit o valoare de 01,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind ulterior condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice.

În cazul celor doi bărbați au fost întocmite dosare de cercetare penală, pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Vaslui efectuează cercetări față de un bărbat de 24 de ani, din comuna Solești, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, sau cu dreptul de a conduce suspendat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Acesta nu a oprit la semnalele polițiștilor, încercând să se sustragă verificărilor. Împreună cu un pasager, au coborât din autovehicul și au luat-o la fugă, fiind urmăriți de către polițiști. Polițiștii Serviciului Rutier au reușit să imobilizeze pasagerul, un tânăr de 17 ani, din comuna Solești, iar conducătorul auto a fost depistat la scurt timp, de către colegii de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Vaslui. În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că bărbatul de 24 de ani nu deținea permis de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice. Testarea a indicat o valoare de 0.68 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Iana au oprit, marți pe raza satului Cristești, comuna Puiești, pentru control, un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Puiești, județul Vaslui. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, polițiștii bârlădeni l-au condus la Biroul Rutier Bârlad, în vederea testării acestuia cu aparatul alcooltest. Astfel, a rezultat o valoare de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice și stabilirea alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe“ și de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. (G.P)

Control judiciar pentru un șofer prins de polițiști conducând băut și cu permisul suspendat

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Bârlad efectuează cercetări față de un bărbat de 25 de ani, din localitatea Tomești, comuna Pogana, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, sau cu dreptul de a conduce suspendat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Bărbatul a fost depistat pe 24 ianuarie pe DJ 243, la intersecția cu drumul comunal DC 138, pe raza comunei Pogana, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în județul Bacău. Testarea conducătorului auto a indicat o valoare de 1.22 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Rezultatul analizei probelor de sânge a indicat o valoare de 2.54 g/l în sânge. Mai mult, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că acesta avea dreptul de a conduce suspendat la momentul depistării, pentru alte abateri rutiere.

Polițiștii rutieri l-au reținut pe bărbat pe 30 ianuarie, pentru o perioadă de 24 de ore, iar în cursul zilei de joi acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a dispus față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile. (G.P)

Polițiștii de la Rutieră au făcut noi „victime”

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de patru bărbați din județul Vaslui depistați zilele trecute pe drumurile publice ale județului Vaslui încălcând legislația rutieră în vigoare. Aceștia conduceau băuți, nu posedau permis de conducere ori conduceau un vehicul neînmatriculat.

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Huși au oprit pe 10 ianuarie un autoturism la intersecția străzilor Maior Popescu cu Gheorghe Frent, pentru un control. Conducătorul autoturismului, un bărbat de 33 de ani din Huși, deși emana halenă alcoolică, a refuzat să se supună testării cu etilotestul. Ulterior, a fost condus la spital, dar a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de “refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Negrești au depistat pe 11 ianuarie, pe strada Gării din Negreșți, un autoturism înmatriculat în județul Iași, condus de un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Negrești, care a prezentat un permis de conducere emis de autoritățile poloneze. Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu figurează în bazele de date ca având eliberat permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 3 Bârlad, Postul de Poliție Ciocani, au depistat sâmbătă, în localitatea Ciocani, un tractor agricol neînmatriculat și neînregistrat, ce se deplasa pe drumul județean DJ 243 B, fiind condus de un bărbat în vârstă de 22 de ani din localitatea Grivița, județul Vaslui. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Vaslui – Biroul Rutier, au depistat duminică în trafic un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de un bărbat ce emana halenă alcoolică. Testarea bărbatului de 31 de ani din localitatea Pușcași, județul Vaslui, cu aparatul alcooltest, a indicat o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. (G.P)

Filtre ale polițiștilor în județ pentru depistarea celor care conduc băuți

Polițiștii rutieri au desfășurat ieri, la nivel județean, mai multe activități pentru prevenirea producerii accidentelor de circulație cauzate de conducerea sub influența băuturilor alcoolice .

În intervalul orar 05.00 – 09.00, aceștia au acționat cu scopul de a depista, identifica și trage la răspundere atât conducătorii auto care conduc autovehicule pe drumurile publice, după ce au consumat băuturi alcoolice, dar și pe ceilalți care încalcă legislația rutieră în vigoare.

Efectivele participante la această acțiune au fost prezente în următoarele intersecții: DJ 245E cu DN24 (Deleni); DJ 245A cu DN24 (Lipovăț); DJ247 cu DN15D (Ștefan cel Mare); DJ 245L cu DN24 (Costești); DJ 248 cu DN15D (Buhăiești), fiind testați cu aparatul etilotest 174 de conducători auto. În consecință, polițiștii au aplicat șapte sancțiuni la regimul circulației rutiere, cu o valoare totală de 5. 745 lei, și au reținut cinci permise de conducere.

Polițiștii reamintesc vasluienilor faptul că dacă se urcă la volan după ce au consumat alcool va scădea capacitatea lor de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenția, reflexele și viteza de execuție a mișcărilor.

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, șoferii care conduc sub influența băuturilor alcoolice trebuie să știe că riscă și închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancțiunea prevăzută de lege pentru cei depistați în trafic cu o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.

Totodată, pe timpul cercetării, permisul este reținut fără drept de circulație. (George PROCA)

Șoferi prinși conducând băuți

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de două persoane care au fost depistate miercuri conducând pe drumurile publice ale județului deși erau sub efectul aburilor alcoolului.

Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Murgeni au oprit miercuri un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de către un bărbat de 37 de ani, din localitatea Bursuci, comuna Epureni, care emana halenă alcoolică. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În aceeași zi, la ora 20:10, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Vaslui au oprit în trafic un utilaj agricol de tip tractor, care se deplasa pe drumul județean DJ245M pe raza localității Poienești-Vechi, comuna Poienești, județul Vaslui. Conducătorul tractorului, un bărbat de 36 de ani din comuna Poienești, județul Vaslui, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecință, bărbatului i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ambii șoferi iresponsabili s-au ales cu dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. (G.P)

Un militar care conducea băut, la un pas să provoace o tragedie

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din localitatea Stănilești, militar în cadrul unei unități militare din județul Vrancea, a fost oprit de polițiști după ce gonea cu nu mai puțin de 143 de kilometri pe oră.

Un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Vaslui ce supraveghea și controla traficul pe drumul european DE581 a surprins cu aparatul radar autoturismul care circula cu viteza amețitoare de 143 de kilometri pe oră,din direcția localității Bădeana spre Bârlad. Conducătorul auto emana halenă alcoolică, fapt pentru care a fost testat cu aparatul etilotest. A rezultat o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub apectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal, declinat spre competenta soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Iași. (G.P)

Un vasluian își va petrece sărbătorile de iarnă după gratii, pentru că a fost prins de polițiști conducând băut și fără permis a treia oară

Un bărbat de 34 de ani din localitatea Băbușa, comuna Băcești, își va petrece sărbătorile după gratii, după ce polițiștii l-au prins pe 29 noiembrie conducând a treia oară fără permis și băut.

Bărbatul a fost identificat conducând un autoturism pe strada Mihail Kogălniceanu din orașul Negrești, județul Vaslui. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care bărbatul a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui a comunicat joi că bărbatul avea o alcoolemie în sânge de 2,37 mg/litru. Având în vedere faptul că bărbatul a fost depistat în lunile septembrie și octombrie de încă două ori, pe raza localităților Băcești și Negrești, conducând autovehicule pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice, polițiștii rutieri l-au reținut pentru o perioadă de 24 de ore. Judecătoria Vaslui a admis vineri cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui și a emis față de bărbat un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. (George PROCA)

Au pus în pericol participanții la trafic

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de doi bărbați, depistați săptămâna trecută pe drumurile publice ale județului Vaslui încălcând legislația rutieră în vigoare. Unul conducea sub efectul aburilor alcoolului, iar un altul conducea fără permis.

Polițiști din cadrul Poliției Municipale Vaslui au oprit vineri pe DJ 248 A un autoturism care circula din direcția Buda către Oșești. Conducătorul autoturismului, un bărbat de 29 de ani, din comuna Oșești, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Duminică, polițiști din cadrul Poliției Orașului Negrești, au surprins pe raza localității Todirești o motocicletă fără număr de înmatriculare. Șofer era un bărbat de 42 de ani. Din verificări a rezultat că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Șoferii inconștienți s-au ales cu dosar penal pentru îndrăzneala lor. (George PROCA)

“Realitatea se schimbă după ce conduci beat” – dezbatere organizată de IPJ Vaslui și Serviciul de Probațiune Vaslui

Trei persoane condamnate pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere au participat, miercuri, la dezbaterea “Realitatea se schimbă după ce conduci beat”, derulată de polițiști din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean, în colaborare cu Serviciul de Probațiune Vaslui.

Cele trei persoane ispășesc pedepse de închisoare cu suspendare, pentru diferite infracțiuni, printre care conducerea sub influența băuturilor alcoolice, fugă de la locul accidentului sau ucidere din culpă și au povestit cum li s-a schimbat viața după aceste evenimente.

“Am avut un accident pe raza județului Galați, din care a rezultat moartea soacrei mele. Am trecut destul de greu peste moment, dar am avut parte de ajutorul familiei. A fost dificil, a intervenit acel sentiment de vinovăție și acum mă gândesc, dar cei din jurul meu m-au ajutat să depășesc. Un astfel de eveniment îți schimbă viața și le transmit tuturor celor care urcă la volan să se gândească la acest lucru”, a afirmat unul dintre condamnații care a acceptat să-și povestească experiența.

Dezbaterea și-a propus ca prin aducerea la cunoștința publicului larg a unor situații prin care au trecut persoanele condamnate, să fie redus numărul celor care comit infracțiuni la regimul rutier.

“Avem o rată mică de recidivă și persoanele înțeleg foarte bine ce se întâmplă în momentul în care primesc aceste sancțiuni neprivative de libertate. Atât amânarea aplicării pedepsei, cât și condamnarea cu suspendare sub supraveghere reprezintă niște beneficii. Li se dă persoanelor o șansă, pentru ele trebuie să probeze comportamentul ulterior și să dovedească faptul că ceea ce s-a întâmplat atunci când s-a comis infracțiunea, reprezintă o scăpare, un episod izolat și că nu manifestă un comportament infracțional în general. Dacă noi, consilierii de probațiune, plecăm de la această premiză, atunci ei simt că le dăm încredere și că societatea are încredere în ei că se pot reabilita cu succes”, a declarat Daniela Constanța Mîrzu, din cadrul Serviciului de Probațiune Vaslui.

Reprezentanții Serviciului de Probațiune au precizat că o parte dintre persoanele aflate în atenția instituției depășesc greu momentele de după condamnare, ajungând să își piardă locul de muncă sau să fie părăsite de familie și și-au manifestat speranța ca prin colaborarea interinstituțională să fie găsite soluții pentru reintegrarea lor socială.

Șeful Serviciului Rutier Vaslui, Sergiu Anton, a atras atenția asupra faptului că în ultimul timp se constată o creștere a numărului de persoane care au consumat alcool înainte de a urca la volan: “Experiența celor trei persoane aflate în fața dumneavoastră astăzi, care sunt condamnate pentru infracțiuni la regimul rutier, ar trebui să fie ca un mesaj preventiv pentru toți participanții la trafic. În ultimul an, am intensificat acțiunile privind testarea în trafic a conducătorilor auto, pentru a vedea dacă au consumat alcool și s-a constat o creștere a celor care erau băuți la volan. Anul trecut au fost peste 10.000 de astfel de testări, iar anul acesta la fel. Poate sunt șoferi care sunt deranjați de acest lucru, dar atragem atenția că vom continua în același fel. Ne-am dori să nu testăm pe nimeni, dar acest lucru nu este posibil, nu acceptăm sub nicio formă consumul de alcool la volan”. (George PROCA)

Șoferi periculoși pe străzile județului

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane, depistate săptămâna trecută pe drumurile publice ale județului Vaslui încălcând normele rutiere în vigoare. Patru bărbați au fost prinși conducând băuți, iar alți doi fără a avea permis de conducere. Toți s-au ales cu dosar penal.

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Vaslui, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 243, în localitatea Pogana, județul Vaslui, au depistat sâmbătă seară în trafic un autoturism înmatriculat în județul Bacău, condus de un bărbat ce emana halenă alcoolică. Testarea bărbatului de 51 de ani din municipiul Bârlad, județul Vaslui, cu aparatul alcooltest, a indicat o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 336, alineat 1 din Codul Penal.

În aceeași zi, la orele 19:00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Vaslui în timp ce efectuau serviciul de patrulare și control trafic pe drumul județean DJ 207 E au depistat pe raza localității Bălteni un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul autoturismului a fost identificat ca fiind un bărbat de 49 de ani din Delești, județul Vaslui. Testarea acestuia cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiști din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Banca aflându-se sâmbătă în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 244A, în localitatea Valea lui Darie, comuna Roșiești, județul Vaslui, au oprit pentru verificarea documentelor un autoturism înmatriculat în județul Vaslui ce se deplasa dinspre localitatea Vutcani. Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că șoferul autoturismului, un tânăr de 18 ani, din municipiul Huși, nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Huși, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Basarabiei din municipiul Huși, au depistat în trafic un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de un bărbat de 49 de ani ce emana halenă alcoolică. Testarea bărbatului din municipiul Huși, județul Vaslui cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În municipiul Bârlad, polițiști din cadrul Biroului Rutier, au interceptat duminică dimineață un autoturism înmatriculat provizoriu în municipiul București ce se deplasa cu viteză ridicată pe strada Republicii. Conducătorul autoturismului, un bărbat de 26 de ani din municipiul București, a fost testat cu aparatul alcooltest fiind obținută o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Murgeni aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Fălciu, județul Vaslui, în aceeași zi, au depistat un autoturism înmatriculat in județul Vaslui, ce se deplasa pe drumul public. Cu ocazia verificărilor efectuate în cauză s-a constatat că șoferul autoturismului, un bărbat de 63 de ani din localitatea Fălciu, județul Vaslui nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. (G.P)

Prins de polițiști conducând băut și fără permis

Polițiștii din Negrești efectuează cercetări față de un bărbat de 34 de ani, din comuna Băcești, care a avut inconștiența de a se urca la volan sub influența băuturilor alcoolice și fără a deține permis de conducere.

Bărbatul a fost oprit în trafic de polițiștii de la Rutieră marți seară, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe D.N 15 D, pe raza localității Parpanița. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, în urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 de ore, iar ieri acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui pentru dispunerea unei măsuri preventive. (G.P)

Un șofer băut a produs un accident cu patru victime

Polițiștii Biroului Rutier Vaslui efectuează cercetări față de un bărbat de 47 de ani, din municipiul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, conducerea unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și vătămarea corporală din culpă.

Bărbatul a fost implicat într-un eveniment rutier sâmbătă seară, pe D.N 24, pe raza comunei Muntenii de Jos. Acesta a pierdut controlul asupra autoturismului pe care îl conducea și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului conducătorul auto și alte trei persoane, pasagere în mașină au suferit vătămări corporale. Testarea conducătorului auto a indicat o valoare de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Mai mult, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că acesta avea permisul de conducere reținut pentru alte abateri rutiere.

Polițiștii rutieri l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 de ore, iar ieri acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui pentru dispunerea unei măsuri preventive. (G.P)

A ajuns în arest, după ce a provocat decesul unei femei și rănirea gravă a altor patru persoanele

Polițiștii Biroului Rutier Vaslui efectuează cercetări față de un bărbat de 54 de ani, din municipiul Vaslui, care fiind sub influența băuturilor alcoolice a produs un accident de circulație cu victime.

În seara de 2 octombrie bărbatul a fost implicat într-un eveniment rutier pe D.J 245E, pe raza localității Lipovăț. Acesta a pierdut controlul asupra autoturismului pe care îl conducea și s-a răsturnat într-o râpă, în afara părții carosabile. În urma accidentului o femeie de 75 de ani a decedat, iar alte patru persoane au suferit vătămări corporale.

Polițiștii rutieri l-au reținut marți pe bărbat pentru o perioadă de 24 de ore, iar ieri acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui pentru dispunerea unei măsuri preventive. (G.P)

Vasluieni prinși băuți la volan

Doi vasluieni au fost surprinși sâmbătă de polițiștii conducând, deși aveau alcoolemia peste limita legală.

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Vaslui, care efectuau serviciul de supraveghere și control trafic pe drumul județean DJ45L, au oprit în trafic un autovehicul înmatriculat în județul Vaslui. Testarea bărbatului de 42 de ani cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,55 mg/L alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Bărbatul s-a ales cu dosar penal.

Pe strada Mihail Kogălniceanu, din Municipiul Vaslui, polițiștii au oprit în trafic un autoturism înmatriculat în Spania, al cărui conducător auto nu a respectat semnificația indicatoarelor rutiere. Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul de 41 de ani se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar în urma testării acestuia cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,54 mg/L alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Cei doi bărbați, care s-au ales cu dosar penal, nu au fost singurii ghinioniști sâmbătă. Au fost testați de polițiști cu aparatul alcooltest nu mai puțin de 243 de conducători auto. În cadrul acțiunii polițiștii au reținut șase permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice, două certificate de înmatriculare precum și două seturi de plăcuțe de înmatriculare. (G.P)

Prinși băuți la volan

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de două persoane, depistate în cursul zilei de marți în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice ale județului Vaslui deși consumaseră băuturi alcoolice.

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Vaslui au oprit pe strada Decebal un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, deoarece acesta avea un traseu sinuos. La volanul autoturismului se afla un bărbat de 46 de ani din comuna Zorleni, județul Vaslui. Testarea bărbatului cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au oprit în zona „Cerbul de Aur”, aproape de miezul nopții, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de un bârlădean de 40 de ani. Testarea bărbatului cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii.

Celor doi șoferi inconștienți li s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. (G.P)

Șoferi periculoși pe șoselele județului

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane ce au fost depistate în ultimele zile pe drumurile publice ale județului Vaslui. Acestea sunt bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Un copil de șapte ani care se deplasa marți cu o bicicletă pe partea carosabilă a Drumului Județean 244 C a fost acroșat de un bărbat în vârstă de 71 de ani din municipiul Constanța, ce conducea un moped înregistrat în localitatea Berezeni. Bărbatul a părăsit locul accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de “vătămare corporală din culpă” faptă prevăzută și “părăsirea locului accidentului”.

În aceeași zi polițiștii au surprins pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui un tânăr de 22 de ani, din Satu Nou, comuna Muntenii de Sus, care conducea deși avea permisul suspendat. I s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Un bărbat de 43 de ani, băut bine, conducea marți o autoutilitară pe raza localității Pogănești, comuna Stănilești, în timpul serviciului, când s-a intersectat cu polițiștii. A fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,72 mg/l alccol pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Un bărbat de 33 de ani din Chițoc, comuna Lipovăț, conducea marți un ATV neînmatriculat pe DJ 207H, nu a respectat distanța față de autoturismul care se deplasa în fața sa, pe aceeași direcție de mers, ocazie cu care l-a acroșat în partea dreapta – spate. În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a conducatorului vehicului de tip ATV și a unui bărbat de 30 de ani, din Chițoc, comuna Lipovăț, pasager în ATV. Testarea conducătorului ATV-ului de 33 de ani cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, “conducerea unui vehicul neînmatriculat”, precum și de “vătămare corporală din culpă”. (G.P)

Bârlădean prins băut la volan

Un șofer bârlădean în vârstă de 31 de ani a avut ghinionul de a se intersecta marți cu polițiștii vasluieni, după ce băuse bine, motiv pentru care s-a ales cu dosar penal.

Mașina acestuia a fost oprită la intersecția dintre Drumul Județean 245 și Drumul European 581, moment în care polițiștii au constatat că bărbatul era sub efectul aburilor alcoolului. În urma testării cu aparatul alcooltest, s-a constatat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. I s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal. (G.P)

S-a ales cu dosar penal după ce a fost prins beat criță la volan

Polițiștii rutieri vasluieni au identificat luni în trafic un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Văleni, care fără să se gândească prea mult la posibilele consecințe ale nesăbuinței sale s-a urcat la volan deși era băut bine.

Autoturismul condus de acesta a fost oprit pentru control de polițiști pe D.J 245 A, pe raza localității Lipovăț. Testarea bărbatului cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 336, alineat 1 din Codul Penal. (G.P)

Patru permise de conducere și un certificat de înmatriculare reținute în trei ore de polițiștii vasluieni

Polițiștii rutieri au desfășurat joi, la nivel județean, o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere și creșterea siguranței traficului rutier. Pe parcursul a trei ore, în intervalul orar 06.00 – 09.00, polițiștii rutieri au reținut patru permise în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice și un certificat de înmatriculare.

Polițiștii au constatat două infracțiuni de conducere a unui autovehicul de către o persoană cu alcoolemie peste limita legală (0,44mg/l și 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat) și au aplicat 49 de sancțiuni la regimul circulației rutiere.

Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui recomandă vasluienilor să respecte regulile de circulație, în special cele referitoare la conducerea sub influența băuturilor alcoolice. Consumul de alcool scade capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenția, reflexele și viteza de execuție a mișcărilor. Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, șoferii care conduc sub influența băuturilor alcoolice trebuie să știe că riscă și închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancțiunea prevăzută de lege pentru cei depistați în trafic cu o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării permisul este reținut fără drept de circulație. (G.P)

Alcoolul, țigările și drogurile la mare căutare printre adolescenții vasluieni, conform unui studiu al Centrului Antidrog Vaslui

Centrul Antidrog Vaslui a efectuat în anul 2016 un studiu în rândul elevilor din învățământul liceal și profesional din județ, pentru a estima consumul de alcool, tutun și droguri în rândul acestora. Rezultatele, prezentate ieri autorităților, sunt șocante: aproape toți au băut alcool cel puțin o dată (93%), jumătate dintre ei au fumat cel puțin o dată în viață (49%), aproape jumătate s-au îmbătat (42%) și aproape 1 din 10 (8%) a consumat cel puțin odată în viață droguri ilicite și/sau NSP (substanțe psihoactive) și/ sau tranchilizante/ sedative fără prescripție medicală și/sau inhalanți și/sau steroizi anabolizanți. Valerica Cobzaru, șefa Centrului Antidrog Vaslui, a precizat că datele sugerează un consum axat pe “drogurile clasice/tradiționale“, iar după tipul de drog consumat, cea mai mare valoare se înregistrează în cazul consumului de canabis/hașiș, anume 6%.

Scopul acestui studiu este îmbunătățirea nivelului de cunoaștere a problematicii drogurilor, prin evaluarea dimensiunilor și caracteristicilor consumului de substanțe psihoactive în rândul populației școlare din învățământul liceal și profesional de zi, la nivel național. Colectarea datelor a avut loc în perioada 10 mai – 10 iunie 2016. Au fost chestionați 675 de elevi și autorii studiului estimează că acesta poate beneficia de un nivel de încredere de 95%. S-a avut în vedere proporția de elevi care au consumat cel puțin o dată în viață, raportat la populația școlară cuprinsă în eșantion (LTP), prevalența în ultimele 12 luni/ ultimul an se referă la proporția de elevi care au consumat cel puțin o dată în ultimul an, raportat la populația școlară cuprinsă în eșantion. (LYP) și prevalența în ultimele 30 de zile/ ultima lună se referă la proporția de elevi care au consumat cel puțin o dată în ultimele 30 zile, raportat la populația școlară cuprinsă în eșantion. (LMP).

În ce privește consumul de tutun jumătate (49%) dintre elevi au declarat că au fumat cel puțin o dată în viață, mai mult de o treime (36%) cel puțin o dată în ultimele 12 luni, iar mai mult de un sfert (26%) au declarat că au fumat cel puțin o dată și în ultimele 30 de zile.

Analiza datelor indică faptul că majoritatea adolescenților (93%) au consumat băuturi alcoolice cel puțin o dată în viață, iar aproximativ două treimi (62%) au consumat alcool cel puțin o dată în ultimele 30 de zile.

Pentru toate cele trei tipuri de prevalențe, sunt valori semnificativ statistic mai mari în cazul băieților, iar comparativ pe an de studiu, în cazul consumului cel puțin o dată în viață/ în ultimele 30 de zile cea mai mare valoare este pentru elevii din clasele XI- XII (96-97%, respectiv 68%). Deși consumul excesiv de alcool, cu experimentarea stării de ebrietate, în perioada adolescenței, poate cauza probleme de sănătate și sociale, doi din cinci adolescenți (42%) au consumat alcool în exces, ajungând la starea de ebrietate, cel puțin o dată de-a lungul vieții, iar 11% au experimentat starea de ebrietate cel puțin o dată în ultimele 30 de zile. Surprinzător, în rândul celor care au consumat cel puțin o dată alcool în ultima lună cea mai mare valoare s-a înregistrat în cazul bobocilor de a IX-a. În ceea ce privește consumul de alcool cu medicamente 2,3% dintre adolescenți au consumat alcool cu medicamente cel puțin o dată în viață; iar mai puțin de jumătate dintre aceștia (0,6%) au declarat că au consumat cel puțin o dată și în ultimele 30 de zile. Valorile sunt similare pentru ambele sexe, dar în cazul băieților nu se înregistrează consum în ultimele 30 de zile.

Nu mai puțin de 8% dintre elevi au declarat că au consumat cel puțin o dată în viață droguri ilicite și/sau NSP (Noi Substanțe Psihoactive) și/ sau tranchilizante/ sedative fără prescripție medicală și/sau inhalanți și/sau steroizi anabolizanți; 3% au declarat că au consumat cel puțin o dată în ultimele 12 luni, iar 1% cel puțin o dată în ultimele 30 de zile. După tipul de drog consumat, cea mai mare valoare se înregistrează în cazul consumului de canabis/hașiș – 6,2%; în clasamentul preferințelor urmează consumul de NSP–1,4%, inhalanți-0,9% și cu cel mult 0,5% fiecare: cocaină/crack, ecstasy, ketamină, tranchilizante/sedative fără prescripție medicală LSD/ alte halucinogene și heroină. Niciun elev nu a declarat consum de droguri injectabile, amfetamine, ciuperci halucinogene și steroizi anabolizanți. Nu mai puțin de 6% dintre elevi au declarat că au consumat canabis/hașiș cel puțin o dată în viață; 3% au declarat că au fumat cel puțin o dată în ultimele 12 luni și 1% în ultimele 30 de zile.

Mediul familial are o mare influență asupra comportamentului adolescenților, care tind să adopte stilul de viață al persoanelor apropiate

Conform datelor cercetării, ca și în cazul adolescenților, cele mai mari valori se înregistrează pentru consum de băuturi alcoolice (35% dintre adolescenți au declarat că frații/surorile lor consumă băuturi alcoolice, iar 12% că frații/surorile lor consumă excesiv băuturi alcoolice, cu inducerea stării de ebrietate) și tutun (30% dintre adolescenți au declarat că frații/surorile lor fumează țigări). Nu trebuie însă neglijat faptul că, deși într-o proporție mai mică (cel mult 3%), unii adolescenți au, în imediata lor apropiere, persoane apropiate care consumă alcool cu pastile (medicamente) și/sau droguri ilicite (marihuana/hașiș, NSP, ecstasy, heroină, cocaină, amfetamine, LSD, ketamină, steroizi etc.). Se observă că nivelul de tolerare (permisivitate) al părinților este mai mare în cazul consumului excesiv de alcool, cu inducerea stării de ebrietate, față de cel de droguri ilicite (marihuana/hașiș, NSP și ecstasy) și, pentru toate substanțele psihoactive incluse în setul de întrebări, datele indică un nivel de permisivitate puțin mai mare din partea tatălui. Se recomandă ca programele de prevenire să se axeze în principal pe faptul că părinții a aproximativ unul din cinci adolescenți nu au o atitudine fermă în privința consumului de droguri ilicite și pentru aproximativ 40% dintre adolescenți în privința consumului de alcool. (G.P)

A furat o mașină, după care s-a răsturnat cu ea în șanț pentru că era băut

Pericol public la doar 19 ani. Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Huși efectuează cercetări față de un tânăr din localitatea Oțeleni, care a profitat de neatenția unei femei în vârstă de 22 de ani, care și-a lăsat autoturismul descuiat și cu motorul pornit înainte de a intra într-un magazin.

Bărbatul s-a urcat fără drept, la volanul autoturismului și a l-a condus pe drumul public, însă nu a reușit să parcurgă decât aproximativ 250 metri. Într-o curbă acesta a pierdut controlul mașinii și a părăsit partea carosabilă, datorită faptului că era băut bine. Acesta nici măcar nu poseda permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule.

În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat că bărbatul avea o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pentru infracțiunile comise acesta s- a ales cu dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prevăzute și pedepsite de lege. (G.P)

Un bărbat care a violat o bătrână s-a spânzurat de frica pușcăriei

de Daniel MICU

Îngrozit la gândul că s-ar putea întoarce în pușcărie, un bărbat de 41 de ani din comuna Zăpodeni și-a pus capăt zilelor. Împreună cu un consătean, în luna februarie, acesta a violat o femeie de 61 de ani. După 30 de zile petrecute în arest preventiv, omul se afla sub control judiciar și urma să se prezinte la un nou termen în proces. Cu o zi înainte, le-a spus vecinilor că se spânzură dacă va ajunge după gratii, însă nimeni nu l-a crezut în stare. Un localnic l-a găsit fără viață și a dat alarma.

În luna februarie, Ion Baron și amicul său, un tânăr de 34 de ani, au intrat în casă peste o femeie de 61 de ani. Băuți și agresivi, cei doi au luat-o cu forța pe bătrână și au dus-o la locuința unuia dintre ei, unde au batjocorit-o fără milă. Victima a depus plângere și tinerii au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Instanța a decis atunci că pot fi judecați în stare de libertate, iar cei doi s-au întors în satul Portari, cu respectarea termenilor controlului judiciar. Bărbatul de 41 de ani își câștiga existența muncind cu ziua în sat și nu părea capabil să își ia zilele. Atunci când consuma alcool, devenea însă de necontrolat, iar oamenii se fereau din calea lui. Cu o zi înainte să își pună capăt zilelor, Baron le-a mărturisit unor vecini că se teme să nu fie arestat din nou și că dacă se va întâmpla asta e în stare de orice. Oamenii au încercat să îl încurajeze, însă se pare că bărbatul era foarte afectat de cele întâmplate. Spre seară, un localnic a mers să îl cheme a doua zi la muncă și văzând că nu răspunde, a intrat în locuință. L-a găsit spânzurat și a sunat imediat la 112.

“A fost la mine în curte și am stat de vorbă. A spus că îi e frică de pușcărie și că nu vrea să se întoarcă acolo. Era în depresie, așa cred. L-am încurajat și eu cum am putut. I-am zis că nu îl arestează și chiar dacă se întâmplă asta se întoarce repede acasă. Era necăjit. Muncea cu ziua. Dar bea. Și atunci se lua de lume, înjura, nu te puteai înțelege cu el. S-a întâmplat și treaba cu femeia aia. Trăia cu teamă. A mai zis că se spânzură, dar am crezut că e o vorbă la băutură. Noi am crezut că e la muncă pe undeva, dar el era legat de gât în bordeiul lui. Un vecin a dat peste el și m-a chemat să îi tai sfoara”, a spus Petru Ciobănică, vecinul victimei. Cadavrul a fost transportat la Morga Vaslui pentru necropsie. Între timp, familia se pregătește pentru înmormântare.

Un bărbat de 24 de ani din comuna Solești, infractor “model”

Un tânăr de 24 de ani din comuna Solești a ajuns după gratii pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie, conducere sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

Bărbatul l-a tâlhărit duminică pe vărul său în vârstă de 17 ani, căruia i-a smuls telefonul din mână, refuzând să i-l înapoieze. De asemenea, polițiștii au stabilit că în aceeași zi, bărbatul, fără a deține permis de conducere, s-a deplasat împreună cu alți prieteni cu mașina proprietate pe raza localităților Șerbotești și Codăești, unde a consumat băuturi alcoolice.

Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, respectiv Judecătoria Vaslui cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive. (G.P)

Șoferii vasluieni, pericol public

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane, depistate pe drumurile publice ale județului Vaslui. Acestea sunt bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din localitatea Chițoc, comuna Lipovăț, a fost prins sâmbătă de polițiști în timp ce conducea băut. Testarea bărbatului cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În aceeași zi a fost prins în “offside” și un bărbat în vârstă de 38 de ani, din localitatea Codăești. Acesta conducea un tractor înmatriculat în județul Suceava deși nu deținea permis de conducere. Ba mai mult, era și băut bine. Cu ocazia verificărilor efectuate în cauză s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Testarea bărbatului cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Un bărbat în vârstă de 21 de ani din localitatea Lunca Banului a fost prins de polițiștii hușeni conducând pe strada Ștefan cel Mare din localitate, deși avea permisul suspendat. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Drumul Județean 246, pe raza localității Tăcuta, au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Germania, condus de un bărbat în vârstă de 23 de ani, din localitatea Tăcuta, județul Vaslui. Cu ocazia verificărilor efectuate în cauză s-a constatat că bărbatul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumuri publice. De asemenea, polițiștii vasluieni efectuează cercetări și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furt în scop de folosință”, întrucât bărbatul a luat fără drept autoturismul, fără acordul administratorului firmei căreia acesta îi aparținea.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Vaslui, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Tecuciului din municipiul Bârlad, au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de un bărbat în vârstă de 49 de ani, din localitatea Fruntișeni, județul Vaslui. Testarea bărbatului cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, pe raza localității Mînjești, comuna Muntenii de Jos, au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de un bărbat în vârstă de 50 de ani, din localitatea Mînjești, comuna Muntenii de Jos. Testarea bărbatului cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Murgeni, aflându-se duminică în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Drumul Comunal 56, pe raza localității Țuțcani, comuna Mălușteni, județul Vaslui, au depistat de un bărbat în vârstă de 50 de ani, din aceeași localitate, care conducea un moped neînmatriculat. Cu ocazia verificărilor efectuate în cauză s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. (G.P)

Nemțean cercetat de polițiștii vasluieni pentru că a condus băut

Un bărbat de 65 de ani, din municipiul Piatra Neamț, județul Neamț, este cercetat de polițiștii rutieri după ce a fost depistat conducând un autovehicul aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Nemțeanul a fost depistat de polițiști joi pe raza localității Curteni, comuna Oltenești, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în județul Neamț.

Testarea bărbatului cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal datorită inconștienței sale care putea pune în pericol viața altor participanți la trafic. (G.P)

Tânăr inconștient din Văleni prins de polițiști la volan, deși era băut și nici măcar nu avea permis de conducere

Polițiștii Biroului Rutier Vaslui efectuează cercetări față de un tânăr de 24 de ani din comuna Văleni, după ce l-au prins conducând un autoturism pe strada Ștefan cel Mare din municipiu duminică, deși consumase alcool și nu avea permis de conducere.

Autoturismul aparține unui tânăr de 19 ani, care n-a dat nici el dovadă de mai multă minte, dându-i mașina pe mână prietenului său și alegând să îl însoțească. Asta în condițiile în care știa că cel căruia îi încredințase vehiculul nu deține permis de conducere și era vizibil afectat de aburii alcoolului.

Testarea bărbatului cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii rutieri l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 de ore. De asemenea, tânărul de 19 ani este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane despre care cunoștea că nu deține permis de conducere. (G.P)

Sărăcia și înapoierea aruncă Vasluiul, din nou, în topul rușinii. Avem cea mai mare rată anuală a infracționalității!

Dacă în ultimii douăzeci de ani, la nivelul întregii țări, numărul infracțiunilor s-a redus la mai bine de jumătate din valoarea maximă înregistrată la sfârșitul anilor ’90, județul Vaslui este excepția. Influențată de factorii social-economici, rata infracționalității din cea mai săracă zonă a Romȃniei și a Uniunii Europene face ca Vasluiul să se regăsească în mod constant fie pe primul loc, fie în top 10 județe unde se comit în fiecare an peste 2000 infracțiuni la 100.000 locuitori.

Datele de la Institutul Național de Statistică (INS) reflectă realitatea sumbră de la Vaslui꞉ nivelul de trai scăzut predispune populația la încălcarea legii, a moralei și a normelor de conduită în societate.

În 2016, ultimul an pentru care există informații centralizate din întreaga țară, județul Vaslui a fost primul în clasamentul care arată rata infracționalității. S-au înregistrat 2.491 de infracțiuni la 100.000 locuitori, în timp ce media națională a fost de 1.717.

Surpriza acestei ierarhii, care nu face cinste vasluienilor, este că sunt urmați îndeaproape de locuitorii din București și Ilfov (2.312 infracțiuni), Constanța (2.201 infracțiuni), Brăila (2.062 infracțiuni), Alba (2.061 infracțiuni) și Brașov (2.048 infracțiuni la 100.000 locuitori).

Asta înseamnă că, după douăzeci de ani în care harta criminalității a arătat cu degetul doar înspre județele din Estul și Sudul țării, polii infracționalității au înaintat către Transilvania, regiune care s-a menținut pȃnă acum departe de orice top al rușinii.

Cele mai liniștite județe din țară erau, în urmă cu doi ani, Harghita, care înregistra mai puțin de jumătate din numărul infracțiunilor din județul Vaslui (1.113), Satu Mare (997 infracțiuni) și Covasna (945 infracțiuni la 100.000 locuitori).

În ce privește celelalte județe din Moldova, toate se situau sub media națională de 1.717 infracțiuni, sucevenii avȃnd cea mai scăzută rată a infracționalității.

Vasluiul, valori oscilante ale ratei infracționalității de la an la an

Corelȃnd datele INS cu cele publicate pe site-ul Instituției Prefectului, rezultă că vasluienii se avȃntă în rele într-un an și se mai cumințesc puțin în următorul. Dacă în 2014 s-au înregistrat 2.470 infracțiuni la 100.000 locuitori, în 2015 vorbim despre o ușoară scădere, pȃnă la 2.291, pentru ca în 2016 să se reia ciclul pȃnă la valoarea de 2.491 infracțiuni la 100.000 locuitori.

Sociologii susțin că vinovatul principal pentru aceste numere alarmante rămȃne nivelul de trai scăzut din Vaslui. Analfabetismul se alătură și el condițiilor precare de viață din mediul rural, în gospodării care nu dispun de instalații de apă și canalizare. Nemulțumirile îi macină și pe cei din zonele urbane, acolo unde găsirea unei slujbe plătite decent este o minune. Vasluienii sunt unii dintre cei mai prost plătiți angajați din România, astfel că nu e de mirare că sărăcia îi împinge să încalce legea. (Mara GRIGORIU)

Inspectorii ITM sar în apărarea elevilor acuzați că au consumat alcool în timpul orelor de practică

Un control efectuat de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui la o firmă de construcții care realizează lucrări de reabilitare la sediul poliției județene și care folosea la muncă elevi aflați în orele de practică a stabilit că minorii nu au consumat alcool, deși în spațiul public au apărut imagini cu aceștia în timp ce ar fi băut bere într-un local.

Potrivit inspectorului șef al ITM Vaslui, Gheorghe Chirvase, inspectorii care au efectuat verificarea au stabilit că elevii respectivi efectuau în mod legal orele de practică la o firmă de construcții și nu au constatat că vreun elev emana halenă alcoolică sau era în stare avansată de ebrietate.

Instituția noastră nu dispune de aparate alcooltest. La verificarea efectuată la fața locului inspectorii de muncă au constat că elevii nu emanau halenă alcoolică și nu prezentau semne vizibile că ar fi în stare de ebrietate. În urma controlului s-a trasat clar ca măsură interzicerea consumului de alcool” , a declarat ieri Gheorghe Chirvase.

Conform ITM, elevii erau însoțiți de un maistru, iar instituția școlară de la care provin minorii a demarat, la rândul său, verificări în acest caz.

ITM Vaslui a demarat luni verificări în cazul unor elevi de la un liceu vasluian, aflați în practica la o firmă de construcții care efectuează lucrări de reabilitare la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui. Elevii au fost surprinși într-o unitate de alimentație publică din municipiul Vaslui, cu echipamentele de lucru, veste și căști de protecție, în timp ce consumau băuturi alcoolice, după care s-au întors la sediul IPJ, pentru continuarea practicii efectuate în construcții. (G.P)

Percheziții în județ, pentru combaterea contrabandei cu alcool

Un număr de 15 persoane au fost duse la audieri, în urma unor percheziții desfășurate joi în județele Vaslui, Vrancea și Prahova, la persoane bănuite de contrabandă cu băuturi alcoolice, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vrancea. Acțiunea a fost de amploare, la care au participat peste 100 de polițiști, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cele trei județe.În urma celor 48 de percheziții a fost descoperită cantitatea de peste 690.000 de litri de vin.

“48 de mandate de percheziții au fost puse în executare, 39 la persoane juridice și nouă la persoane fizice, în cadrul a două dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, privind infracțiunile de producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare și deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate corespunzător ori cu marcaje false peste limita a 40 de litri de alcool etilic. În urma perchezițiilor, în cele trei județe au fost identificați peste 690.000 litri de lichid cu miros și aspect de vin, din care au fost recoltate probe în vederea analizării conținutului într-un laborator autorizat”, precizează IPJ Vrancea. (G.P)

Copii fără copilărie: în două zile, Protecția Copilului Bârlad a scos din familii 15 copii neglijați

de Mihaela NICULESCU

Strigător la cer! Numărul cazurilor de neglijare a minorilor în familiile din județ este din ce în ce mai mare. Asistenții sociali din comunitate sunt nevoiți să sesizeze Protecția Copilului pentru a interveni în favoarea minorilor. Săptămâna trecută, în doar două zile, Reprezentanții Centrului de Primire în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat (CPRU CANE) Bârlad au scos din familii 15 copii.

Specialiștii bârlădeni de la Protecția Copilului au intervenit împreună cu polițiști și jandarmi în comunele Fălciu și Vinderei, precum și în orașul Murgeni, pentru a securiza copiii aflați în situație de risc, adică supuși neglijării și abuzurilor din partea părinților.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui a pus în executare cu sprijinul unui executor judecătoresc sentințele civile prin care Tribunalul Vaslui a dispus instituirea unei măsuri de protecție specială, respectiv plasamentul în regim de urgență pentru 15 copii din mediul rural, proveniți din trei familii. Aceștia erau neglijați socio-familial, educațional și medical. Copiii au fost în diferite servicii sociale în vederea recuperării și reabilitării acestora. În prezent, drepturile și obligațiile părinților sunt suspendate până când instanța va aprecia modalitatea în care părinții și-au respectat obligațiile ce le revin”, ne-a declarat Vasile Toma, locțiitor al purtătorului de cuvânt al DGASPC Vaslui.

Tatăl a opt copii din Fălciu este concubinul bunicii materne

Joi, 25 ianuarie, la prima oră a dimineții, specialiștii CPRU CANE Bârlad au scos opt copii dintr-o familie iresponsabilă din comuna Fălciu. Cazul social era monitorizat de un an de către reprezentanții Serviciului de Asistență Socială din cadrul Primăriei Fălciu, timp în care situația socio-familială a copiilor nu s-a îmbunătățit. Asistentul social din comună a constatat că situația era inacceptabilă, în sensul că cei opt copii erau neglijați de către mama. În ultimul timp, vizitele asistentului social la domiciliul familiei în cauză nu mai puteau avea loc întrucât capul familiei interzicea accesul în locuință chiar și polițistului.

Imaginați-vă cum locuiau zece suflete într-o cămăruță de 2 metri pe 3. Casa dărăpănată, a cărei curte nu este îngrădită, are două camere și un hol, dar pe timp de iarnă toți locuiau într-o singură cameră încălzită. În odaie erau două paturi, o plită și un televizor și mizerie cruntă peste tot. Copiii erau mereu murdari, neîngrijiți, și deși erau înscriși la școală, nu o frecventau. În aceste condiții inumane era crescut și un bebeluș de două luni, răcit și foarte murdar”, a declarat asistentul social din cadrul Primăriei comunei Fălciu.

Cei opt copii cu vârste între două luni și 15 ani sunt rodul relației anormale pe care mama lor o are cu concubinul bunicii materne a copiilor. Copiii trăiau într-un mediu îngrozitor, relațiile intime dintre părinți având loc în aceeași odaie de câțiva metri pătrați. Având în vedere anomalia existentă în această familie, autoritățile nu exclud nici varianta ca bărbatul să o fi abuzat pe fiica sa mai mare, în vârstă de 15 ani.

Vineri, 26 ianuarie, a fost scos din mediul familial un adolescent de 14 ani din Murgeni, cunoscut pentru comportamentul predispus către infracțiuni, fiind un copil problemă, revenit de curând din Franța, unde fusese plecat cu părinții la furat. Mama sa este închisă într-un penitenciar din Franța, iar el s-a întors acasă. Deși se afla în grija unei surori, adolescentul cu tulburări de comportament avea aceleași preocupări deviante ca în Franța. Minorul beneficiază de plasament în regim de urgență la Centrul de Recuperare și Reabilitare din cadrul Complexului de Servicii Comunitare nr. 2 Bârlad, cu șanse destul de mici de reabilitare.

Măsuri de protecție specială pentru șase copii din Docani, fugăriți cu toporul de tată și neglijați de mamă

Tot vineri, reprezentanții CPRU CANE Bârlad au intervenit la un alt caz social, în satul Docani, comuna Vinderei, unde alți șase copii, proveniți dintr-o relație de concubinaj, erau obligați să trăiască în condiții de neimaginat, într-o cămăruță de patru metri pătrați. Pe lângă condițiile inumane din casa dărăpănată, copiii erau abuzați emoțional de către tatăl lor, care de multe ori devenea violent.

Părinții, care trăiesc în concubinaj, n-au văzut în copiii aceștia decât niște surse de venit. Niciunul nu lucrează. Tatăl care este prezent mai mult fizic, mai muncea din când în când ca ajutor de cioban. Copiii erau neglijați, nesupravegheați, iar cei mai mari erau trimiși la muncă, nu la școală. Familia trăia din puținul câștigat de copii și tată și din alocațiile de stat pentru copii. Tatăl nu are nici până acum buletin, așa că de la un astfel de părinte nu poți avea așteptări”, a declarat pentru Est News asistentul social din cadrul Primăriei Comunei Vinderei.

Sătenii au sesizat primăria că, de multe ori, tatăl iresponsabil își alerga copiii cu toporul. Mama, consumatoare de băuturi alcoolice nu își îngrijea copiii, nu îi trimitea la școală, iar pe cei mici îi ducea rar la grădiniță, doar pentru a primi ajutorul bănesc de la stat. Pe fondul consumului de alcool, cu două zile înainte de punerea în executare a sentinței privind scoaterea copiilor din familie, inconștienta mamă și-a opărit copilul cel mai mic la o mână, după care a plecat cu micuțul la Galați, unde are rude, pentru a evita intervenția Protecției Copilului.

Asistentul social din comună crede că prin plasamentul copiilor neglijați, viitorul lor va fi unul mult mai bun. Este și convingerea specialiștilor DGASPC care se ocupă de cei 15 copii ce beneficiază de măsură specială de protecție. Copiii sunt incluși într-un program de asistență psiho-socială și medicală, urmărindu-se reintegrarea în societate prin stimularea relaționării, prin joacă, socializare și frecventarea cursurilor școlare.

Toate aceste cazuri au în comun același lucru – furtul copilăriei de către adulți, așa-ziși părinți, care nu au avut niciodată o percepție realistă asupra rolului de părinte și nu și-au asumat obligațiile ce le revin față de copii. În prezent, specialiștii DGASPC care lucrează cu acești copii încearcă să le redea bucuria copilăriei și dragostea de care nu au avut parte și pe care nu au simțit-o din partea părinților niciodată. În urma evaluării situației socio-familiale a copiilor, urmează să solicităm instanței decăderea din drepturile părintești, ce mai aspră măsură ce poate fi luată împotriva părinților abuzatori”, ne-a declarat psihologul Ionel Brătianu, șeful CPRU CANE din cadrul Complexului de Servicii Comunitare nr. 1 Bârlad.

Cercetați de polițiști după ce au fost prinși băuți la volan

Polițiștii vasluieni cercetează doi conducători auto care au fost depistați în trafic sub influența băuturilor alcoolice.

Autoturismul condus de un vasluian în vârstă de 29 de ani a fost oprit în trafic joi seară, la intersecția străzilor Hușului cu Decebal, pentru verificări. Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest. Rezultatul testării a indicat o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere rezultatul testării, acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Un alt bărbat, în vârstă de 36 de ani, a fost oprit joi de polițiștii rutieri pe strada Hușului. În urma testării acestuia cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare în aerul expirat de 0,79 mg/l alcool. Conducătorul auto a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. (G.P)

S-au ales cu dosar penal după ce s-au urcat la volan băuți

Doi bărbați sunt cercetați de polițiști după ce au fost identificați conducând autovehicule pe drumurile publice deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

Un tânăr de 20 de ani, din municipiul Huși, a fost depistat de polițiștii hușeni miercuri, puțin înainte de miezul nopții, conducând băut pe strada Ștefan cel Mare din aceeași localitate. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic rezultând o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Huși, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Miercuri seară un echipaj de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Bârlad a oprit pentru control o autoutilitară care se deplasa pe Drumul Județean 243 A, din direcția Pogonești către Ivești. La volanul autoutilitarei se afla un bărbat în vârstă de 66 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest. Întrucât rezultatul testării a indicat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice.

În cele două cazuri au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. (G.P)

S-a răsturnat cu mașina în râpă, după ce s-a urcat băut la volan

Cătălin A., în vârstă de 37 de ani, din comuna Lipovăț, a avut îndrăzneala de a urca la volan aflat sub influența băuturilor alcoolice, lucru care a dus la producerea unui accident rutier pe DJ 207 H, în pădurea de pe raza localității Chițoc.

Pe fondul neadaptarii vitezei la condițiile de drum (carosabil acoperit cu polei), într-o curbă la dreapta, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar autovehiculul a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe cupolă. În autoturism se mai aflau doi tineri, în vârstă de 19, respectiv 17 ani. Cei doi pasageri au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde li s-au acordat îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal, polițiștii efectuând cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

Polițiștii oferă vasluienilor o serie de recomandări pentru prevenirea unor astfel de incidente. Circulați cu viteză moderată. Viteza excesivă sau neadaptată la particularitățile de drum și de trafic generează accidente grave de circulație. Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice! Alcoolul diminuează considerabil reflexele. Folosiți centura de siguranță! Acest accesoriu vă poate salva viața. Folosiți corect luminile pe timp de noapte sau ploaie. Nu conduceți mașina când sunteți obosiți. Oboseala la volan vă poate fi fatală. Evitați pe cât posibil să circulați pe distanțe lungi noaptea. Pe vreme de ploaie, acționați din timp ștergătoarele de parbriz! Câteva momente fără vizibilitate pot fi fatale. (G.P)

Șoferul unui microbuz școlar care transporta 15 elevi, prins băut

Polițiștii rutieri au întocmit dosar penal pe numele unui bărbat de 47 de ani, care conducea un microbuz școlar deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Vaslui, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au oprit ieri dimineață microbuzul, la intersecția D.N 15 D cu D.C 110 Bîrzești, pentru control. Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 47 de ani, domiciliat în comuna Ștefan cel Mare. Acesta a afirmat faptul că transportă 15 elevi la școală, din localitatea Bârzești în localitatea Ștefan Cel Mare.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică a fost testat de polițiști cu aparatul alcooltest. Rezultatul testării a indicat valoarea de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice. (G.P)

S-a răsturnat cu mașina, după ce s-a urcat beat la volan

Andrei N, de 25 de ani, a tras o sperietură zdravănă joi, după ce autovehiculul pe care îl conducea a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe cupolă în centrul localității Deleni. Acesta urcase la volan sub aburii alcoolului și într-o curbă la dreapta, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a pasagerului dreapta – spate, un tânăr de 22 de ani, din comuna Deleni. Cei doi au fost transportați la Spitalul Județean Vaslui pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, polițiștii efectuând cercetări sub aspectul săvârșirii infractiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența alcoolului. (G.P)

Accident cu șase victime, după ce un tânăr s-a urcat la volan băut și a intrat cu mașina într-un copac

Șase tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, au fost răniți, într-un accident produs astăzi dimineață, pe DJ 244 A, pe raza comunei vasluiene Roșiești, după ce mașina cu care circulau a intrat într-un copac de pe marginea părții carosabile.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui, autoturismul era condus de un tânăr de 29 de ani, care avea o mână fracturată și imobilizată în ghips și care a fugit de la locul accidentului. El a fost identificat de polițiști, cercetările ulterioare stabilind că se afla sub influența băuturilor alcoolice. La momentul identificării, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

“Conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a lovit frontal de un copac de pe marginea drumului, în urma impactului rezultând rănirea a șase persoane. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, părăsirea locului accidentului și vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta.

Tinerii răniți în accident se întorceau de la un local, unde participaseră la o petrecere. Patru dintre dintre aceștia au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Vaslui, iar doi au refuzat transportul la unitatea medicală. (G.P)

Au să plătească pentru că s-au încumetat să urce la volan deși erau băuți

În urma controalelor în trafic, polițiștii vasluieni au depistat săptămâna trecută patru bărbați care conduceau sub influența băuturilor alcoolice.

Un bărbat de 49 de ani, din orașul Murgeni, a fost depistat joi în timp ce conducea un autoturism pe D.J 244 B, în localitatea Murgeni, deși se afla influența băuturilor alcoolice. Cel în cauză avea o concentrație de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor de sânge.

Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au depistat un bărbat de 47 de ani, din municipiul Vaslui, în timp ce conducea un autoturism pe D.J 247, pe raza comunei Zăpodeni, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de peste 1,13 mg /l alcool pur în aerul expirat.

Pe D.J 245 E, pe raza localității Bulboaca, polițiștii au identificat în trafic un bărbat de 51 de ani, din comuna Deleni care conducea un autoturism cu o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea de mostre biologice.

De asemenea, polițiștii rutieri au identificat pe strada Hușului din municipiul Vaslui un bărbat de 28 de ani, din comuna Delești, care conducea mașina deși se afla sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Față de aceste persoane, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de Codul penal.

Polițiștii recomandă vasluienilor să fie responsabili în trafic. Consumul de alcool scade capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenția, reflexele și viteza de execuție a mișcărilor. Pentru evitarea unor tragedii aceștia desfășoară permanent activități, pe toate drumurile publice, pentru descurajarea celor care intenționează să conducă autovehicule sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, dar și pentru tragerea la răspundere a celor care încalcă legea și pun în pericol siguranța traficului rutier.

În cazul depistării unui conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice la volan, în funcție de concentrația de alcool, fapta se poate încadra ca infracțiune sau contravenție. Fapta este contravenție atunci când aparatul alcooltest afișează o valoare sub 0,4 mg alcool pur în aerul expirat. Se sancționează cu amendă și suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile. Se consideră infracțiune atunci când aparatul alcooltest afișează o valoare de peste 0,4 mg alcool pur în aerul expirat sau mai mare. În acest caz este obligatorie recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar conducătorul auto este condus la o unitate sanitară și i se întocmește dosar de cercetare penală. Fapta se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau cu amendă. Mai mult, dacă șoferul va fi condamnat pentru comiterea acestei infracțiuni, permisul de conducere se anulează! Atenție șoferi! Refuzul de a vă supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat nu este o soluție, întrucât legea prevede o sancțiune cu închisoarea de la 1 la 5 ani. (G.P)

Un tânăr de 20 de ani a fost prins conducând beat

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost prins, marți, de polițiști din din cadrul Poliției Orașului Murgeni în timp ce conducea deși se afla sub efectul alcoolului.

Polițiștii efectuau serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe raza localității Țuțcani, comuna Mălușteni, când au oprit pentru control autovehiculul condus de tânăr. În urma controlului efectuat, s-a constatat că bărbatul emana halenă alcoolică. Polițiștii l-au testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,49mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența alcoolului. (G.P)

Dosare penale pentru mai mulți vasluieni, prinși băuți la volan

În urma activităților desfășurate de polițiștii rutieri la sfârșit de săptămână au fost identificate în trafic mai multe persoane care conduceau pe drumurile publice deși se aflau sub efectul aburilor alcoolului. Pe numele tuturor persoanelor identificate polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală.

Florin N., de 34 de ani, a fost oprit de polițiști ai Biroului Rutier Vaslui pe strada strada Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest. Rezultatul testării a indicat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Fiind condus la spital, bărbatul a refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatul a demonstrat din plin că inconștiența sa nu are limite întrucât după aproximativ o oră și jumătate a fost identificat din nou în trafic de polițiști, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe D.N 24, în afara localității Muntenii de Jos. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și de această dată, bărbatul a fost condus la spital, unde a refuzat recoltarea de mostre biologice.

Polițiștii rutieri l-au prins în off-side și pe Liviu P., de 51 de ani, care se deplasa cu autoturismul pe raza comunei Lipovăț. Deoarece acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cristian B., de 42 de ani, le-a căzut și el “victimă” polițiștilor, care l-au oprit pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii Biroului Rutier Vaslui au mai identificat în trafic, pe raza localității Pușcași, un tânăr de 22 de ani, din comuna Pușcași. Acesta se deplasa cu autoturismul pe raza localității de domiciliu, deși anterior consumase băuturi alcoolice. Testarea tânărului cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, polițiștii Biroului Rutier Vaslui l-au oprit și identificat în trafic, pe strada Șoseaua Bacăului din municipiul Vaslui, pe Marius S., de 27 de ani, din municipiul Vaslui. Testarea bărbatului cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe raza municipiului Vaslui, polițiștii l-au mai identificat în trafic pe Ionel B., de 48 de ani, din municipiul Vaslui. Testarea acestuia cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta conducea un autoturism, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Pe numele tuturor sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuzul ori sustragerea conducătorului de a se supune prelevării de mostre biologice, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv conducerea unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente de perturbare a capacității de conducere, deși există tendința de a se subestima rolul său. Polițiștii ne avertizează că de cele mai multe ori, conducătorii auto aflați sub influența alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulație, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depășiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacție și precizia mișcărilor și poate determina scăderea acuității vizuale și auditive a șoferilor.

Legea pedepsește aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce șoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentrația de alcool în sânge depășește limita legală!

Astfel, este prevăzută o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Însă nu neapărat aceste pedepse ar trebui să dea de gândit celor care încalcă regulile de circulație, cât mai ales riscurile la care se expun ca urmare a nerespectării prevederilor legislației rutiere.

Grav este faptul că teribilismul și inconștiența acestora reprezintă un pericol grav, atât pentru ei, cât mai ales pentru alți participanți la trafic, nevinovați, care respectă regulile de circulație. (G.P)

Pericol public pe drumurile vasluiene – Bețiv la volan

Un bărbat în vârstă de 29 de ani, din comuna Zorleni, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști conducând pe drumurile publice deși era sub efectul aburilor alcoolului.

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Bârlad supravegheau și controlau traficul rutier marți când l-au oprit pe bărbat în trafic pe strada Republicii din municipiu. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea lui cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a indicat o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aer expirat. (G.P)

O hoață din Vetrișoaia a fost prinsă pentru că a băut prea mult

O hoață în vârstă de 42 de ani, din comuna Vetrișoaia, a fost prinsă de forțele de ordine după ce a mers la un bar din municipiul Huși unde a cheltuit o parte din banii pe care i-a sustras pe băuturi alcoolice și jocuri de noroc. Fiind sub efectul aburilor alcoolului nu s-a mai putut ține pe picioare și a căzut.

Cei care au gasit-o au fost jandarmii hușeni, duminică, în timp ce patrulau pe raza municipiului. Fiind întrebată cu privire la proveniența banilor, aceasta nu a putut justifica suma de bani, aproximativ 7000 lei. În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că în data de 22.10.2017, în jurul orei 14.00, numita M.Z. a pătruns prin efracție, respectiv prin forțarea sistemului de închidere al ușii de acces, într-un imobil de pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Huși, de unde a sustras suma de 11.400 de lei.

Având în vedere cele sesizate jandarmii au întocmit actele de constatare, iar persoana în cauză și sumele de bani au fost predate Poliției municipiului Huși pentru continuarea cercetărilor. (G.P)

Un bărbat a ajuns la Spitalul Bârlad în comă de gradul III după ce a căzut de pe bicicletă. Se cinstise peste măsură de Sfânta Mărie

În weekendul trecut, Compartimentul de Primire a Urgențelor (CPU) din Spitalul “Elena Beldiman” a înregistrat din nou cazuri de pacienți în stare de ebrietate sau victime ale agresiunilor din cauza consumului exagerat de alcool. Și cum să nu se înregistreze aceste cazuri, când au fost două sărbători, Sfânta Maria și Sfânta Ana!

Printre cazurile evaluate de medici s-a aflat și cel al unui bărbat de 49 de ani, din Muncelu, comuna Glăvănești, Bacău, care a ajuns la spital în comă. Bărbatul, aghesmuit, a pierdut controlul bicicletei cu care cobora dealul de la Muncelu către Dealu Morii și a fost găsit inconștient și plin de sânge de către un șofer aflat în zonă, în localitatea Dealu Morii. Pacientul a ajuns la spital cu ambulanța, de Sfânta Maria, pe 8 septembrie, la ora 23:00.

Pacientul, care din declarații rezultă că a căzut de pe bicicletă, se afla în comă de gradul 3 când a ajuns la spital, avea policontuzii, hemoragie subarahnoidiană, posttraumatică, de asemenea, avea fracturate trei vertebre și sternul îi era tasat. Probabil că s-a lovit în cădere cu ghidonul în piept”, ne-a declarat Adrian Gheorghiu, reprezentantul spitalului în relația cu mass – media.

Medicii bârlădeni care l-au examinat au considerat că trebuie să beneficieze de investigații suplimentare, așa că l-au trimis la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. (Mihaela NICULESCU)

Tânăr reținut de polițiști după ce a sustras o mașină pe care a condus-o băut și fără să aibă permis

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna gălățeană Bălăbănești, a fost reținut de polițiștii vasluieni după ce a sustras o mașină din curtea unui parc auto și s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice și fără a avea permis de conducere, provocând un accident.

“Bărbatul de 23 de ani a sustras un autoturism dintr-un parc auto de pe raza localității Bădeana pe care l-a condus pe Drumul European 581. La efectuarea unui viraj, acesta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autovehiculul oprindu-se într-un șanț de pe marginea părții carosabile. Imediat după avarierea autoturismului, șoferul a coborât de la volan și a fugit. Un martor la eveniment a sesizat polițiștii prin apelul de urgență 112’”, a declarat Silvia Manta, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui.

La scurt timp după sesizare, în urma cercetărilor efectuate de polițiști, bărbatul a fost depistat și s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,47mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii Biroului Rutier Bârlad i-au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ieri a fost prezentat Parchetului de pe Lângă Judecătoria Bârlad cu propunerea arestării preventive. (G.P)

Un șofer cu o alcoolemie record s-a răsturnat cu o mașină neînmatriculată pe drumul european

Un șofer cu alcoolemie record, de 1,15 la mie în aerul expirat, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu mașina în afara părții carosabile la Crețești, pe drumul european care ne tranzitează județul. Polițiștii au constatat că autoturismul bărbatului de 39 de ani, din Vaslui, nu era înmatriculat.

Cascadorii cu o mașină neînmatriculată a unui șofer băut pe cea mai circulată șosea din județ. Această performanță a reușit-o un șofer de 39 de ani, din municipiul Vaslui, care s-a dat cu autoturismul peste cap pe raza localității Crețești. În jurul orei 14 bărbatul se îndrepta cu mașina dinspre Crasna spre Huși când, la un moment dat, pe fondul vitezei și al aburilor alcoolului, a pierdut controlul asupra direcției într-o curbă și apoi s-a răsturnat. Evident, a intervenit un echipaj medical, care l-a transportat pe șofer la Spitalul Municipal Huși pentru acordarea de îngrijiri medicale. Asta nu înainte de a fi testat de către polițiști cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 1,15 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

”Conducătorului auto i-au fost prelevate mostre biologice de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor, s-a constatat că autoturismul cu care circula bărbatul nu era înmatriculat”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Silvia Manta.

Polițiștii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele șoferului pentru trei infracțiuni, respectiv vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat. (Ionuț PREDA)

 

O fată de 12 ani din Bârlad a băut atât de mult alcool încât a ajuns la spital

Consumul de alcool continuă să se mențină la cote alarmante în județul Vaslui și, din păcate, tot mai mulți copii sunt prinși în mrejele lui Bachus. Vinerea trecută, Compartimentul de Primire a Urgențelor de la secția Pediatrie s-a confruntat cu un caz deosebit: o fetița de 12 ani, a fost adusă la spital după ce consumase alcool suficient cât să i se facă rău.

Medicul de gardă a diagnosticat-o cu intoxicație acută cu alcool etilic, în formă medie. Pacientei i s-au administrat perfuzii cu glucoză, a fost trezită din beție, după care a fost lăsată să plece acasă, cu recomandarea către părinți de a fi supravegheată cu atenție astfel încât consumul de alcool să nu devină un obicei.

Tot vineri, 26 mai, la Compartimentul de Primire a Urgențelor (CPU) din cadrul Spitalului „Elena Beldiman”, a fost adusă o pacientă de aproximativ 30 de ani  care a încercat să se sinucidă înghițind mai multe pastile.

„Femeia, care a fost diagnosticată cu ingerare medicamentoasă voluntară, a ajuns la spital cu ambulanța în jurul orei 16:50, a fost consultată de medicul psihiatru și a fost lăsată să plece acasă, cu recomandarea de a face un examen de medicină internă și de a fi internată sub supraveghere, în secția medicală. Pacienta însă nu a luat în calcul recomandările medicului, punându-și astfel în pericol starea de sănătate”, ne-a declarat Adrian Gheorghiu, reprezentantul spitalului în relația cu mass-media.

Sâmbătă, 27 mai, medicul de gardă de la CPU a consultat un bărbat în vârstă de 41 de ani din Sălceni, comuna Pochidia, aflat într-o situație dificilă după o tentativă de suicid. Pacientul, pe fondul unei tulburări depresive, a încercat să se sinucidă ingerând substanțe toxice. Pacientul a fost internat la psihiatrie și urmează un tratament de specialitate. (Mihaela NICULESCU)

Un bărbat din Vaslui a fost reținut după ce a fost prins conducând beat de trei ori în două zile

Polițiștii Biroului Rutier Vaslui au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 45 de ani, din municipiul Vaslui, bănuit de comiterea a cinci infracțiuni la regimul circulației rutiere. Acesta a fost prins de polițiști la volan deși era sub efectul aburilor alcoolului de trei ori în două zile.

Pe 19 mai, bărbatul a fost implicat într-un accident de circulație soldat cu pagube materiale pe raza municipiului Vaslui. Polițiștii deplasați la locul accidentului l-au testat alcoolscopic. Rezultatul a indicat o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului. Ca măsură complementară, bărbatului i-a fost reținut permisul de conducere, fără a mai avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Acesta a dovedit însă că inconștiența sa nu are limită, iar a doua zi a fost prins în aceeași ipostază. A fost oprit în trafic de polițiști, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Vaslui. Deoarece acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcoolest, rezultând o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un nou dosar penal, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule. Aventura bărbatului nu s-a terminat însă aici pentru că doar câteva ore mai târziu s-a urcat la volanul autoturismului și a fost implicat din nou într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. În timp ce se afla cu mașina într-o stație de alimentare cu carburant de pe strada Călugăreni, a intenționat să efectueze manevra de mers înapoi, însă din cauza faptului că nu s-a asigurat corespunzător, a acroșat un corp de serviciu de la pompa de alimentare. Polițiștii l-au testat din nou cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și de această dată, bărbatul a fost condus la audieri, iar pe numele lui a fost întocmit un alt dosar penal, pentru alte două infracțiuni: conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule.

Bărbatul a fost prezentat ieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu propunere de dispunere a unei măsuri preventive. (G.P)

Un bârlădean beat criță a furat o autoutilitară din Zorleni și s-a plimbat cu ea pe străzile Bârladului

Un tânăr din Bârlad a sustras ieri dimineață o autoutilitară, din curtea unei societăți comerciale din comuna Zorleni. Aflat sub aburii alcoolului a mers cu ea până în Bârlad, unde a fost oprit de polițiști pe strada Alexandru Vlahuță.

Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, întrucât avea permisul de conducere reținut pentru săvârșirea altor infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Tânărul, în vârstă de 26 de ani, a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă a refuzat recoltarea.

I-a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, refuz de prelevare de mostre biologice și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule. (G.P)

Copil de 11 ani, dus în comă la spital, după ce a fost lovit de o mașină condusă de un șofer cu o alcoolemie dublă față de limita legală

Un copil de 11 ani, din Ivănești, a ajuns în stare gravă la Spitalul de Neurochirugie Iași, cu traumatism cranio-cerebral, policontuzii și comă de gradul IV, după ce a fost lovit, pe DN 2F, de o mașină condusă de un bărbat care avea o alcoolemie de 0,78 mg/litru alcool pur în aerul expirat, dublă față de limita legală.

Alcoolul la volan face din nou victime. Un biciclist de numai 11 ani se zbate între viață și moarte în urma unui teribil accident petrecut din cauza unui șofer băut. Evenimentul rutier a avut loc între localitățile Ivănești și Bleșca, de pe drumul național DN 2F, în momentul în care șoferul a intrat în depășirea băiatului care circula regulamentar cu bicicleta pe marginea șoselei. Lovit de către mașina condusă de un localnic de 37 de ani, copilul a fost proiectat pe partea carosabilă, suferind leziuni grave, în special la nivelul capului.

Minorul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral și policontuzii, fiind transportat în comă la Spitalul Județean de Urgență Vaslui și, ulterior, la Spitalul de Neurochirugie Iași. Polițiștii l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,78 mg/litru alcool pur în aerul expirat”, ne-a declarat responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Loredana David.

Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele șoferului pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legală. (Ionuț PREDA)

Dosare penale pentru doi vasluieni, prinși la volan deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice

Doi conducători auto care au încălcat prevederile în vigoare în ceea ce privește circulația pe drumurile publice sunt cercetați penal. Unul dintre aceștia a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.

Un tânăr de 26 de ani, din comuna Zăpodeni, se deplasa duminică dimineață cu un autoturism pe strada Metalurgiei din municipiul Vaslui, când un polițist din cadrul Biroului Rutier Vaslui i-a semnalizat să oprească. Șoferul și-a continuat însă drumul spre Zona Industrială, fiind oprit după 300 de metri. Testarea acestuia cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate în baza de date privind deținătorii de permise auto s-a stabilit faptul că tânărul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Polițiștii l-au reținut pe tânăr pentru 24 de ore, pe numele lui fiind întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Vaslui mai efectuează cercetări pentru aceeași infracțiune un bărbat în vârstă de 48 de ani, din municipiul Vaslui. Bărbatul, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, s-a deplasat luni seara cu autoturismul pe strada Ștefan cel Mare. La un moment dat, acesta nu a păstrat o distanță suficientă și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar în aceeași direcție de deplasare, de către un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiul Vaslui. În urma impactului, mașina condusă de bărbatul de 38 de ani a fost proiectată într-un alt autovehicul, parcat pe partea dreaptă a părții carosabile. Conducătorii auto implicați în eveniment au fost testati cu aparatul alcooltest. Testarea alcoolscopică a bărbatului în vârstă de 48 de ani a indicat o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Testarea bărbatului de 38 de ani a indicat faptul că acesta nu a consumat băuturi alcoolice. (G.P)

Mare atenție la produsele cumpărate pentru masa de Paște!

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui face o serie de recomandări pentru populație privind consumul de alimente în perioada Sărbătorilor Pascale.

Produsele alimentare (carne de miel și preparate, ouă, lactate și brânzeturi, produse de patiserie și cofetărie), și nu doar acestea, trebuie să fie achiziționate numai de la comercianți autorizați, care pot certifica controlul sanitar al produselor. Comercializarea produselor alimentare este permisă numai în spații amenajate corespunzător, autorizate sanitar, dotate cu spații frigorifice pentru produsele perisabile (ouă, brânzeturi și lactate, carne și preparate din carne, produse de cofetărie). În momentul achiziționării produselor alimentare, trebuie să se verifice aspectul organoleptic, în cazul celor ambalate – prezența etichetelor cu elemente de identificare a producătorului, ambalatorului, ingredientele, termenul de valabilitate.

Ouăle trebuie să aibă coaja și membrana normale, intacte și curate, termenul de valabilitate trebuie să fie ștampilat pe coajă; în cazul ouălor ambalate, termenul de valabilitate trebuie sa fie marcat pe ambalaj. Ouăle se păstrează până la desfacere sau consum în locuri curate, uscate, la temperaturi între 0°C și +14°C, ferite de razele solare directe.

“Recomandăm populației să aibă un comportament alimentar echilibrat și să consume cu moderație alimente grase, carne de miel sau alcool. Atragem atenția în special persoanelor care au ținut post înaintea Sărbătorilor Pascale, pentru a fi atente la trecerea la alimentația pe bază de carne bogată în grăsimi, care poate cauza de cele mai multe ori probleme digestive. O astfel de alimentație ar trebui evitată și de persoanele care suferă de afecțiuni digestive, afecțiuni hepatice sau pancreatice. Pacienții cu diabet zaharat nu trebuie să întrerupă tratamentul indicat de medicul curant, iar pacienții cu afecțiuni cardio-vasculare ar trebui sa ocolească alimentele sărate și pe cele bogate în grăsimi. Recomandăm în continuare populației să evite automedicația, iar la primele semne de boală să se adreseze medicului pentru stabilirea diagnosticului și a conduitei terapeutice”, a declarat Mihaela Vlada, director executiv DSP Vaslui. (G.P)

Un șofer a făcut cascadorii și a ajuns cu mașina pe cupolă, după ce alcoolul i-a dat aripi

Un șofer de 59 de ani a făcut cascadorii cu mașina și, într-o curbă dublă, a ajuns cu roțile în sus. Bărbatul a fost cel care a sunat la numărul de urgență 112 pentru a anunța accidentul, polițiștii având surpriza să constatate că avea o alcoolemie de 0,36 la mie.

Un șofer băut din Vaslui s-a crezut Schumacher și a încercat cascadoria vieții lui. Bărbatul a turat motorul mașinii sale și a încercat un viraj periculos pe varianta ce duce în zona industrială spre Bacău, în renumitul viraj de peste fosta cale ferată. Din păcate, manevra nu prea i-a ieșit astfel încât s-a răsturnat și a ajuns cu autoturismul pe cupolă. Fără să fi suferit răni grave, șoferul a reușit să iasă singur din mașină, iar apoi a sunat la numărul de urgență 112.

În urma testării cu aparatul alcooltest, s-a constatat că bărbatul avea o alcoolemie de 0,36 mg/litru alcool pur în aerul expirat. În consecință, având în vedere că nu se știa de când se afla acolo conducătorul auto, i s-au recoltat probe biologice de sânge la spital în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei”, ne-a declarat responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Loredana David.

Până la venirea rezultatelor de la Serviciul de Medicină Legală, polițiștii au întocmit dosar penal pe numele șoferului pentru vătămare corporală din culpă, în condițiile în care a suferit policontuzii de pe urma accidentului. (Ionuț PREDA)

Un bărbat din Mălușteni a murit după ce a fost bătut crunt de fiu!

de Răzvan CĂLIN

Recent, procurorii vasluieni au definitivat cercetările într-un caz șocant de agresiune dusă la extrem, în urma căreia un bărbat din comuna Mălușteni a fost omorât în bătaie de propriul său fiu. Autorul acestei oribile fapte este Ionel Zontea, în vârstă de 34 de ani, care într-un acces de furie necontrolată (și, bineînțeles, aflat sub influența băuturilor alcoolice), a tăbărât pe tatăl său – Tache Zontea (59) de ani, pe care l-a lovit cu pumnii și cu picioarele până nu a mai mișcat.

Întâmplarea a provocat uluire și indignare în rândul localnicilor din Mălușteni, mai ales că nimeni nu-l credea pe Ionel Zontea capabil de o asemenea faptă sângeroasă. Din cercetările efectuate de anchetatori, se pare că între tată și fiu exista de mai mult timp o situație tensionată. Ionel era singurul dintre copiii soților Zontea care mai rămăsese să locuiască împreună cu părinții săi, ceilalți frați fiind încropindu-și fiecare propriile gospodării. Tânărul nu este căsătorit, nu are copii și, la fel ca și tatăl său, își asigura traiul muncind cu ziua pe la diverși localnici. Atât tatăl, cât și fiul, erau cunoscuți în sat (dar și în localitățile învecinate) drept niște oameni pricepuți la toate, așa încât mai toți apelau la ei pentru diverse munci. Însă, în ultimii ani, între tată și fiu au tot apărut divergențe. Plus că de ceva vreme, cei doi trăiau singuri, căci mama tânărului era plecată la muncă peste hotare.

Aceste tensiuni erau cauzate de situația materială și financiară precară în care se afla această familie. Mai pe scurt, divergențele erau cauzate de lipsa banilor”, a declarat pentru Est News procurorul Alice Ruja, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Județean Vaslui.

Ionel Zontea îi reproșa tatălui său că, în ultimul timp, nu prea se mai ducea la muncă, dar în schimb prefera să stea acasă sau prin crâșme, consumând băuturi alcoolice și țigări. În consecință, între cei doi izbucneau foarte des certuri și scandaluri, starea tensionată menținându-se aproape în permanență. Însă, nimeni nu bănuia că se va ajunge agresiuni fizice (cu atât mai puțin la omor), pentru că tânărul nu era cunoscut în sat ca fiind un om extrem de agresiv și violent. Unde mai pui că, până la urmă, era vorba de propriul său tată.

Cu toate acestea, în ziua fatidică se pare că lui Ionel Zontea îi cam ajunsese cuțitul la os din cauza inactivității tatălui său. Ca de obicei, la primele ore ale dimineții tânărul a plecat la tăiat coceni pe tarlaua unui consătean, care îl tocmise pentru a-l ajuta să termine mai repede treaba. Bărbatul a muncit până seara, în jurul orei 19, când a revenit acasă. Ajuns aici a constatat că tatăl său era ”afumat” bine, așa că în scurt timp au început să iasă scântei. La un moment dat, Ionel Zontea și-a întrebat tatăl dacă cumva a fost la muncă prin sat, mai ales că pentru ei fiecare leu câștigat era o avere. Trebuie spus că și Ionel Zontea era ”încins” bine pentru că pe parcursul zilei consumase băuturi alcoolice (vin), iar după-amiază, înainte de a reveni acasă, se mai oprise și pe la birtul din sat unde mai ”suflecase” și câteva beri. E lesne de înțeles că au existat toate condițiile pentru o nouă rundă de sfadă între cei doi. În momentul în care Tache Zontea i-a răspuns, cu seninătate, că în ziua respectivă nu s-a obosit să-și caute ceva de muncă prin sat, tânărul a văzut negru în fața ochilor. Și într-un acces de furie oarbă, a tăbărât asupra tatălui său, pe care l-a năucit cu lovituri de pumni în cap și peste față, până ce acesta a căzut lat la pământ.

Dar nu s-a oprit aici, ci a continuat să-și lovească tatăl căzut la pământ. I-a aplicat mai multe lovituri puternice cu piciorul, atât în cap, cât și în zona trunchiului, căci i-a rupt și câteva coaste. S-a oprit din lovituri abia când a sesizat că din capul tatălui său țâșnea sângele”, a mai precizat procurorul Alice Ruja.

În câteva clipe, la vederea sângelui care curgea din abundență din capul tatălui său, Ionel Zontea a început să realizeze grozăvia pe care tocmai o comisese. Panicat, acesta l-a sunat pe unul dintre verii săi pe care l-a chemat în ajutor, spunându-i ce făcuse. Ajuns la fața locului, omul a realizat că Zontea senior era într-o stare foarte gravă, așa că a alertat autoritățile prin intermediul 112. În scurt timp, la fața locului și-au făcut apariția polițiștii și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță al Județului (SAJ) Vaslui. Cadrele medicale i-au acordat primul ajutor bătrânului, după care l-au transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. Ulterior, din cauza rănilor grave, omul a fost transferat la Spitalul de neurochirurgie din Iași, unde, după câteva săptămâni de agonie, a decedat. Leziunile suferite au fost atât de grave, încât strădaniile medicilor au fost sortite eșecului. Examenul necroptic efectuat a evidențiat că decesul lui Tache Zontea a survenit din cauza cruntei bătăi aplicată de propriul fiu.

În consecință, Ionel Zontea a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior a primit un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Odată cu definitivarea anchetei în acest caz, dosarul a fost înaintat zilele acestea la Tribunalul Județean Vaslui, care urmează, cât de curând, să stabilească primul termen. Tânărul este acuzat de comiterea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, faptă pentru care riscă să petreacă ani buni după gratii.

Alcoolemie de 2,16 la mie pentru elevul de 14 ani din Huși transportat cu ambulanța la spital după ce i s-a făcut rău în timpul orelor

Elevul de 14 ani din Huși, transportat cu ambulanța la spital după ce i s-a făcut rău în timpul orelor de curs, avea o alcoolemie de 2,16 g/litru alcool pur în sânge, au stabilit medicii în urma analizelor de laborator, de aproape trei ori peste limita legală permisă în cazul șoferilor depistați în trafic de poliție.

Specialiștii Spitalului Municipal Huși au determinat o alcoolemie de 2,16 g/litru alcool pur în sânge pentru elevul de 14 ani internat, marți după-amiază, după ce i s-a făcut rău pe holurile școlii unde se afla la cursuri. Valoarea descoperită în urma analizelor de laborator este de aproape trei ori peste limita legală permisă în cazul șoferilor depistați în trafic sub influența alcoolului.

Reprezentanții Școlii ”Mihail Sadoveanu” Huși nu au reușit să stabilească ce băuturi a consumat elevul înainte de a ajunge la școală. ”Copilul nu este cunoscut ca un elev problemă, locuind cu bunica sa care se ocupă de creșterea și îngrijirea minorului. Elevul susține că nu a băut în școală și nici că nu-și mai amintește ce anume ar fi consumat și, mai ales, cu cine”, ne-au precizat șefii Inspectoratului Școlar Județean Vaslui.

Copilul de 14 ani, elev în clasa a VIII-a, va fi dus la cabinetul de consiliere al unității de învățământ în momentul în care va reveni la cursuri.

Băiatul a ajuns cu ambulanța la spital, marți după-amiază, după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla pe holurile școlii din Huși unde învață. Elevul a fost descoperit de către secretara unității de învățământ, care a sunat la numărul de urgență 112 și a solicitat o ambulanță. (Ionuț PREDA)

Doi șoferi s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși la volan deși consumaseră alcool

Doi bărbați care, în calitate de conducători auto, s-au încumetat să pună în pericol ceilalți participanți la trafic s-au ales cu dosar penal. Amândoi se aflau sub influența băuturilor alcoolice în momentul în care au fost opriti de polițiștii de la Rutieră, iar unul dintre ei nici măcar nu avea permis.

Fănel C., de 34 de ani, din comuna Drînceni, conducea un moped din direcția Huși către Vama Albița când a fost oprit pentru un control. Polițiști din cadrul Biroului Rutier Huși și Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Huși au descoperit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mopedul nu era nici el înregistrat sau înmatriculat. Mai mult, în urma testării alcoolscopice a bărbatului a rezultat valoarea de 1,07mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost condus la o unitate spitalicească, pentru a i se preleva mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Este cercetat penal de către polițiști, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani), conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă) și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii (se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă).

În aceeași seară, polițiști din cadrul Biroului Rutier Bârlad, în timp ce supravegheau traficul rutier pe strada Republicii din localitate, au observat un autovehicul al cărui conducător nu a semnalizat efectuarea manevrei de viraj. Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire și au identificat conducătorul auto în persoana lui Costel P. , în vârstă de 39 de ani, din județul Galați. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care polițiștii l-au condus la spital, pentru recoltarea mostrelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.

Conducătorul auto a refuzat recoltarea acestora, motiv pentru care polițiștii au întocmit dosar penal. Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. (G.P)

Dosare penale pentru trei șoferi inconștienți

Conducătorii auto care nu se “obosesc” să își pună problema consecințelor continuă să urce la volan, punând în pericol viața participanților la trafic, șoferi și pietoni deopotrivă.

Marius P., de 22 de ani, din comuna Fălciu, conducea vineri, deși nu avea permis de conducere, iar valabilitatea autorizației de conducere a autoturismului în cauză era expirată. Acesta circula pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiul Bârlad, când polițiștii din cadrul Biroului Rutier Bârlad au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului. Acesta a ales însă să își continue călătoria, motiv pentru care polițiștii au plecat în urmărirea sa și l-au oprit în cele din urmă. Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal.

Sâmbătă dimineața, Dan V., aflat sub efectul băuturilor alcoolice, a intrat cu mașina în curtea unei locuințe. Acesta conducea pe DN 24A din direcția Popeni spre Bârlad, când la un moment dat autoturismul a derapat și a părăsit carosabilul. Conducătorul auto a fost transportat la spital, având diagnosticul ,,politraumatisme prin accident rutier” și a rămas sub supraveghere. Polițiștii l-au testat alcoolscopic, rezultând valoarea de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Conducătorul auto este cercetat penal.

Un alt conducător auto care nu a respectat prevederile aflate în vigoare este Ionuț R. , de 24 de ani, din municipiul Vaslui. Acesta a fost identificat de către polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe strada Decebal din municipiul Vaslui, deși se afla sub influența alcoolului. În urma testării alcoolscopice a rezultat valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care tânărul a fost condus la spital, pentru prelevarea probelor biologice. I s-a întocmit dosar de cercetare penală fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice. (G.P)

S-a urcat băut la volan și a accidentat grav un bătrân, după care a fugit de la locul faptei

Ioan C., în vârstă de 51 de ani, din municipiul Huși, a fost reținut ieri de polițiști, după ce a accidentat un pieton și a fugit de la locul faptei.

Victima, un bărbat în vârstă de 73 de ani, se deplasa pe strada Corni, din localitate, când a avut ghinionul de a da nas în nas cu șoferul inconștient. Bătrânul a fost transportat la Spitalul municipal Huși, unde a fost diagnosticată cu ,,policontuzii traumatism cranio-cerebral, contuzie toraco-abdominală”.

„Polițiștii au demarat imediat activități specifice pentru identificarea conducătorului auto și, la scurt timp, acesta a fost găsit la domiciliul său. El a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care polițiștii l-au condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal. Conducătorul auto urmează să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși, cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive”, a declarat Loredana David, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui. (G.P)

Trei persoane cu intoxicații etilice beneficiază, zilnic, de serviciile Ambulanței Vaslui, din cauza consumului exagerat de alcool

Echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui intervin, în medie, la trei cazuri de intoxicații etilice voluntare, în multe cazuri persoanele fiind găsite căzute în stradă. Peste 850 de persoane băute au beneficiat, în ultimul an, de serviciile SAJ, la care se mai adaugă alte câteva mii de cazuri de agresiuni și agitații psihomotorii generate de consumul exagerat de alcool.

Trei persoane cu intoxicații etilice voluntare beneficiază, zilnic, de serviciile SAJ Vaslui din cauza consumului exagerat de alcool, multe dintre acestea fiind găsite căzute în stradă. Astfel, numai în ultimul an, echipajele medicale ale Ambulanței au intervenit în 853 de cazuri de persoane băute, majoritatea fiind transportate la spitalele din județ. La acestea, se mai adaugă alte 1.296 de cazuri de violență sau agresiuni care au avut drept cauză, în cele mai multe situații, tot consumul exagerat de alcool.

Avem foarte multe cazuri și de pacienți cu agitații psihomotorii generate de aceeași cauză. Echipajele medicale au mari probleme cu persoanele care consumă alcool pentru că sunt agresive sau nu se poate comunica cu acestea de multe ori. Din păcate, autosanitarele sunt blocate cu astfel de cazuriu de etilism și nu pot ajunge, uneori, la timp la persoane care au nevoie cu adevărat de asistență medicală”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, medicul Dan Ungureanu.

La ora actuală, SAJ Vaslui dispune de doar 29 de ambulanțe la nivelul întregului județ, din care unele au și 900.000 de kilometri la bord. (Ionuț PREDA)

Conduceau băuți și fără permis

Cinci persoane au fost descoperite de polițiști zilele trecute în timp ce puneau în pericol ceilalți participanți la trafic. Unii erau băuți, alții nu aveau permis sau vehiculul înmatriculat.

Ionel M., din comuna Zorleni, a produs un accident de circulație, soldat cu pagube materiale, petrecut pe strada Vasile Lupu, din municipiul Bârlad, datorită alcoolului ingerat. Deplasați la fața locului, polițiștii l-au testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a indicat o valoare de 0, 69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

Maricela T., de 43 de ani, domiciliată în comuna Arsura, a fost observată de polițiști în timp ce afla lângă un autoturism și obstrucționa traficul rutier pe ambele sensuri de mers pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Huși. S-a procedat la testarea acesteia cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că a condus autoturismul din localitatea Arsura pana în municipiul Huși, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Persoana în cauză a fost condusă la Spitalul Municipal Huși, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele femeii s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii Postului de Poliție Solești au întocmit dosar penal și pe numele lui Constantin A., de 26 de ani, din municipiul Iași. Tânărul a condus un autoturism cu numere provizorii pe D.C. 9 Solești, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autovehiculul a derapat și a părăsit partea carosabilă, suferind avarii. Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că valabilitatea autorizației provizorii de circulație a autoturismului era expirată. Mai mult, tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Deoarece tânărul emana halenă alcoolică, i-a fost solicitată de către polițiști testarea cu aparatul alcooltest însă acesta a refuzat. A fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. I-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

Florin B., de 22 de ani, din comuna Zorleni se deplasa cu autovehiculul pe strada Vasile Lupu din municipiul Bârlad și nu avea montată în partea din față plăcuța cu numărul de înmatriculare când a fost oprit de polițiști. Deoarece acesta prezenta halenă alcoolica, a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

Mihnea P., de 18 ani, din municipiul Bârlad, circula cu un autoturism care prezenta defecțiuni la sistemul de iluminare. Asta era însă o neregulă minoră pentru că acesta nici măcar nu nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, s-a stabilit faptul că mașina avea expirată autorizația provizorie de circulație din luna noiembrie. Tânărului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. (G.P)

S-a ales cu dosar penal după ce a condus beat și fără permis

Marian O., din municipiul Vaslui, este cercetat de Polițiștii Biroului Rutier Vaslui după ce a refuzat să i se recolteze de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și a condus fără permis.

Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, a fost oprit de polițiști în luna noiembrie, când se deplasa cu autoturismul pe raza municipiului Vaslui. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat acestuia testarea cu aparatul alcooltest, testare pe care bărbatul a refuzat-o. Marian O. a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui unde i-a fost solicitată și recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă bărbatul a refuzat. Pe numele lui a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de recoltare de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, fiindu-i reținut permisul de conducere pentru cercetări. Duminică, deși avea permisul de conducere reținut s-a deplasat cu autoturismul pe DJ 245 A, pe raza comunei Lipovăț și a provocat un accident de circulație cu pagube materiale, intrând cu mașina în gardul unui imobil.

Polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Marian O. a fost condus la spital unde a refuzat prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

A fost reținut de polițiștii rutieri pentru o perioadă de 24 de ore, fiind încarcerat în arestul I.P.J Vaslui. (G.P)

DSP Vaslui ne spune cum să rămânem sănătoși în perioada sărbătorilor de iarnă

Pentru că se apropie sărbătorile de iarnă, Direcția de Sănătate Publică Vaslui atenționează populația cu privire la posibilele riscuri la adresa sănătății publice și oferă o serie de recomandări.

Achiziționarea de produse alimentare de origine animală să se facă din locuri și spații autorizate pentru comercializare, pentru a se înlătura riscul consumului de alimente infestate care pot produce toxiinfecții alimentare, trichineloză. Evitați consumul excesiv de alimente și alcool. Carnea de porc, tradițională în această perioadă, poate determina afectarea stării de sănătate dacă este consumată în exces și/sau dacă nu este preparată corespunzător (insuficient tratată termic, conținut ridicat de grăsime etc.)

Respectati măsurile de prevenire a infecțiilor respiratorii și a gripei: respectarea regulilor de igienă personală și colectivă, creșterea rezistenței organismului printr-o alimentație sănătoasă (bogată în vitamine – din legume și fructe proaspete – și proteine; evitarea grăsimilor de origine animală), îmbrăcăminte și încălțăminte adecvată sezonului.

“Având în vedere că fluctuațiile de temperatură pot agrava problemele de sănătate la pacienții cu boli cronice, recomandăm respectarea tratamentului prescris de medicul curant. În situația în care apar probleme de sănătate, recomandăm evitarea automedicației și prezentarea la cea mai apropiată unitate medicală care are program de activitate permanent pentru cazurile urgente, în scopul examinării medicale și instituirii precoce a tratamentului adecvat”, a declarat pentru Est News Mihaela Vlada, director executiv al DSP Vaslui.

Un weekend al alcoolicilor și drogatilor, la CPU Bârlad. O femeie de 42 de ani a intrat în comă alcoolică după ce a băut de Sfânta Ecaterina

Cele două sărbători religioase din weekend, cumulate cu năravul prost și vinul înăsprit, le-au cam slăbit „balamalele” unor locuitori din Bârlad și comunele limitrofe, care au ajuns la spital beți turtă. Doi adolescenți, trei femei și doi bărbați au fost aduși cu ambulanța în intervalul 25 – 27 noiembrie. O bârlădeancă de 42 de ani s-a dovedit a fi cea mai afectată de alcool dintre toți, ea intrând în comă alcoolică după ce s-a cinstit peste măsură, de Sf. Ecaterina. Cei din anturajul femeii au chemat ambulanța pentru a o transporta la spital întrucât starea de sănătate i se înrăutățise vizibil.

Ale două femei, una de 52 de ani din Roșiești și alta de aceeași vârstă din Viișoara, au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate de specialitate la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU) din cadrul Spitalului „Elena Beldiman”. Ambele au fost aduse cu ambulanța, în weekend, pentru că erau într-o stare avansată de ebrietate.

Printre pacienții înregistrați cu etilism acut s-au numărat și doi minori, ambii de 17 ani. Unul este din Pogonești și altul din Bârlad. Tinerii au fost diagnosticați cu intoxicație acută cu alcool etilic, iar cel din Bârlad și cu intoxicație cu droguri.

Tânărul de 17 ani din Bârlad prezenta nu doar etilism acut, ci și simptome specifice consumatorilor de droguri și cu tulburare de comportament”, ne-a declarat Adrian Gheorghiu, responsabil cu relația cu mass-media în cadrul spitalului bârlădean.

Medicii urgentiști au intervenit și în cazul altor doi bărbați, beți criță și aduși la spital cu ambulanța. Un bărbat de 28 de ani, din Popeni (Zorleni) și un altul de 53 de ani, din Bârlad. Toți cei șapte pacienți aflați în stadii diferite de ebrietate au fost stabilizați în staționarul CPU, rămânând sub observație între două și 12 ore, după caz. (Mihaela NICULESCU)

Contrabandiști de țigări și alcool, prinși de polițiștii de frontieră vasluieni!

Într-o singură zi, în decurs de câteva ore, polițiștii de frontieră vasluieni au reușit să depisteze trei indivizi care încercau să introducă ilegal în țară țigări și alcool de contrabandă.

Primul care a ”picat examenul” controlului efectuat de polițiști a fost Mihail C. (44 de ani), cu cetățenie română și Republica Moldova. Acesta era pasager într-un autocar, înmatriculat în județul Vaslui, care tocmai intra în țară.
”Autocarul a ajuns în PTF Albița, în jurul orei 14. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra autovehiculului, ocazie cu care, echipa comună de control formată din lucrători vamali și polițiști de frontieră a descoperit ascunse în mai multe colete aparținând lui Mihail C., în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, 38.400 țigarete, cu timbru de acciză R. Moldova”, ne-a declarat inspectorul principal Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.

În aceeași zi, dar aproape de miezul nopții, un al doilea individ a fost depistat de polițiștii și vameșii de la Albița în timp ce încerca să introducă în țară țigări de contrabandă. De această dată este vorba despre Iurie C., de 20 de ani și tot cu cetățenie dublă (Republica Moldova și România). Numai că se afla la volanul unui autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Lituania. În urma controlului, au fost descoperite 6.000 de țigări, ascunse sub capotă sau după bancheta din spate a a autoturismului.
La rândul lor, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Răducăneni, în timpul unei misiuni specifice, au descoperit și ridicat în vederea confiscării 340 de țigări de diferite mărci și 13,5 litri de băuturi alcoolic (coniac și votcă). Valoarea totală a bunurilor confiscate se ridică la circa 16.000 de lei, dar au fost aplicate și sancțiuni contravenționale în valoare totală de 10.000 de lei. (Răzvan CĂLIN)

Reținut după ce și-a făcut dreptate cu cuțitul

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Bârlad l-au reținut pe Sterică L., bănuit de comiterea a trei infracțiuni de loviri sau alte violențe și o infracțiune de tulburare a ordinii și liniștii publice.

Polițiștii au stabilit faptul că pe 30 octombrie, bărbatul în vârstă de 36 de ani, a a provocat un scandal public și a lovit trei bărbați cu cuțitul. Acesta a acționat pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Faptele s-au petrecut pe strada Traian, din municipiul Bârlad. Celor trei persoane agresate, cu vârste cuprinse intre 27 si 32 de ani, le-au fost acordate îngrijiri medicale la Spitalul municipal de Urgență Bârlad. Una dintre ele a rămas internată cu diagnosticul „plaga tăiată palmara mâna stângă și traumatism cranio-facial”.

Polițiștii de investigații criminale l-au reținut pe Sterică pentru o perioadă de 24 de ore, iar vineri l-au prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. Împotriva acestuia a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile. (G.P)

Alcoolul și porcul din ogradă au făcut victime în week-end

Un bărbat de 48 de ani din Bârlad a fost adus sâmbătă, 29 octombrie, cu ambulanța la Compartimentul de Primire a Urgențelor (CPU) din cadrul Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad, cu multiple fracturi craniene, după ce ar fi căzut din picioare. Bărbatul era într-o stare avansată de ebrietate, în urma investigațiilor radiologice constatându-se că suferise multiple fracturi la nivelul craniului.

Pacientul prezenta o fractură parietală, una occipitală și alta frontală, precum și hemoragie intra-craniană. Cazul, destul de grav, a fost direcționat de către medicii noștri la Iași la Neurochirurgie”, ne-a declarat Adrian Gheorghiu, reprezentantul spitalului în relația cu mass-media.

Tot în week-end, medicul de la CPU a examinat un alt bărbat, de 45 de ani, din Motoșeni (Bacău), după ce acesta s-a prezentat cu plagă tăiată în zona abdomenului. Persoana respectivă a declarat că fusese atacată de porcul din propria curte. Plaga toraco-abdominală ar fi putut fi provocată de un obiect tăios precum sârma din râtul porcului. Pacientul a fost internat la secția Chirurgie, unde i-a fost curățată și tratată rana, iar acum se reface pe patul de spital. (Mihaela NICULESCU)

Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul unei fetițe de patru ani care a ajuns în stare gravă la spital

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul unui copil în vârstă de patru ani din Vaslui, care a ajuns în stare gravă la spital, existând suspiciunea ingerării de insecticid.

Serviciul de Ambulanță Vaslui a fost solicitat, săptămâna trecută, de o femeie care a afirmat că a îngurgitat insecticid. La domiciliul indicat s-au descoperit un bărbat și o femeie, aflați în stare de ebrietate, și fetița acestora, în vârstă de patru ani, neîngrijită și înfometată.

Fetița a fost transportată la spital, împreună cu mama, pentru îngrijiri.

În urma în sesizării făcută, specialiștii DGASPC au mers la spitalul din Vaslui pentru a vedea dacă fetița nu se află în pericol și din primele verificări s-au conturat elemente de risc și neglijare. Această familie se afla sub monitorizarea Primăriei Rebricea, minora fiind inclusă într-un program de prevenire a separării copilului de părinți. Cazul rămâne în evaluare, iar dacă, în final, se impune separarea copilei de mediul familial, DGASPC Vaslui va apela la instanță întrucât mama a refuzat instituirea unei măsuri de protecție. (G.P)

Anchetă a ISJ după ce un profesor a fost trimis acasă de conducerea școlii pe motiv că ”era obosit”

Inspectoratul Școlar Județean Vaslui a declanșat, luni, o anchetă după ce un profesor titular de 24 de ani pe catedra de matematică a unui gimnaziu din municipiul Vaslui a fost trimis acasă de către conducerea școlii pe motiv că ”era obosit” și că ”nu-i place cum miroase”.

Un profesor de la Gimnaziul ”Elena Cuza” Vaslui este subiectul unei anchete a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) după ce a fost trimis acasă, luni, după primele două ore de curs, de către conducerea școlii pe motiv că ”era obosit”. Titular de 24 de ani pe catedra de matematică a școlii în cauză, Mihai Luca reclamă faptul că a fost chemat în biroul directoarei și, fără niciun motiv întemeiat, i s-a spus să părăsească incinta unității de învățământ deoarece nu ar mai fi capabil să-și susțină celelalte trei ore de curs pe care le mai avea până la sfârșitul programului.

În pauza de la ora 10.00, doamna director m-a chemat la dumneaei, unde se afla și inspectorul Doru Bălan, și mi-a spus că nu-i place cum miros, motiv pentru care mi-a spus să plec acasă. Nu am vrut să creez disensiuni, astfel încât am plecat. Nu înțeleg atitudinea aceasta, mai ales că mi-am făcut de fiecare dată orele, fără a avea vreun conflict cu vreun coleg”, a declarat profesorul Mihai Luca.

Conducerea Gimnaziului ”Elena Cuza” Vaslui a recunoscut că a trimis profesorul acasă pe motiv că ”era obosit”, sesizarea venind din partea cadrelor didactice. ”În urma sesizării făcută de către corpul profesoral precum că domnul profesor ar fi în stare de ebrietate, l-am chemat în birou și l-am rugat ca, dacă se simte obosit, să meargă acasă. I-am spus că va fi învoit, iar orele sale vor fi făcute de către colegi din școală”, a precizat directorul Gimnaziului ”Elena Cuza” Vaslui, Diana Șfaițer.

Reprezentanții ISJ Vaslui susțin că, în zilele următoare, vor discuta cu profesorul Mihai Luca pentru a vedea dacă cele reclamate de acesta se confirmă. ”Vom derula o anchetă să vedem condițiile în care s-a petrecut incidentul. Directorul școlii mi-a spus că profesorul în cauză a avut un comportament neadecvat unui cadru didactic. Dar, până nu vom discuta și cu domnul profesor, nu ne putem pronunța”, a afirmat inspectorul general adjunct al ISJ Vaslui, Cristina Botan. (Ionuț PREDA)

De ziua Sfintei Cuvioasa Parascheva, au băut până au ajuns la spital

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva nu a fost pentru vasluieni doar o zi de smerenie și rugăciune, ci pentru unii a fost un prilej bun de a “cinsti” fără limită din recolta nouă sau mai veche de struguri.

Pe 14 octombrie, de dimineață până noaptea, la Compartimentul de Primire a Urgențelor (CPU) din cadrul Spitalului „Elena Beldiman” Bârlad, medicii au înregistrat zece pacienți cu etilism acut, care, din fericire, nu au necesitat internare, precum și câteva agresiuni ușoare.

danis_gabrielaPe lângă afecțiunile obișnuite cu care se prezintă la Urgență pacienții, vinerea trecută s-a înregistrat un număr important de persoane cu etilism acut. A fost un aspect specific pentru începutul de week-end. De aproape trei ani, Direcția de Sănătate Publică ne cere să raportăm periodic numărul persoanelor cu etilism acut. Pot să vă spun că în primele nouă luni ale acestui an, la Spitalul „Elena Beldiman” au fost înregistrați 84 de astfel de pacienți, toți fiind tratați la punctul de îngrijiri medicale din cadrul CPU și externați în aceeași zi”, ne-a declarat dr. Gabriela Daniș, director medical al Spitalului „Elena Beldiman”.

Din cei 84 de pacienți cu etilism acut, cei mai puțini sunt cei cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani. Doar un pacient avea sub 19 ani, iar alți doi, 20 și 24 de ani. Zece pacienți au avut vârste între 25 și 29 de ani, 15 pacienți între 30 și 34 de ani, 11 pacienți aveau între 40 și 44 de ani. Numărul cel mai mare de alcoolici s-a înregistrat la categoriile de vârstă cuprinse între 45 și 49 de ani și peste 50 de ani. Din aceste categorii s-au prezentat 19 pacienți, respectiv 18. Din fericire pentru bugetul spitalului în acest an nu a fost înregistrat niciun pacient care să fie internat pentru comă alcoolică. Asta nu înseamnă că alcoolul nu a scos din vistieria spitalului sume importante, pentru că, de regulă, alcoolicii au imunitate scăzută și dezvoltă una sau mai multe afecțiuni cronice.

Alcoolul este un factor favorizant pentru apariția unor afecțiuni medicale. De regulă, pe fondul consumului de alcool, pacienții au mai mule comorbidități. Când se depășește o anumită doză de alcool se agravează afecțiunile de care suferă, pacientul se decompensează și ajunge să fie internat în spital, de cele mai multe ori”, a mai precizat dr. Gabriela Daniș. (Mihaela NICULESCU)

O fată de 15 ani a fost încătușată de polițiști, în urma unei altercații provocată într-o locuință, după ce a băut o bere și 300 ml de votcă

O fată de 15 ani din municipiul Vaslui a fost încătușată de polițiști în urma unei altercațiii pe care a provocat-o într-o locuință unde se afla în vizită împreună cu tatăl său și un tânăr de 32 de ani, copila afirmând că băuse anterior o bere și 300 de mililitri de votcă.

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Vaslui, mai multe echipaje de jandarmi, polițiști și ambulanțieri au intervenit la o locuință din suburbia Gura Bustei, după ce o fată de 15 ani a provocat scandal, în urma consumului de alcool. Cel care a solicitat intervenția forțelor de ordine a fost proprietarul locuinței, unde copila se afla în vizită împreună cu tatăl său și un tânăr de 32 de ani. Întregul scandal a pornit de la unele discuții în contradictoriu dintre proprietar și cei trei oaspeți.

Întrucât atât minora cât și tânărul de 32 de ani se manifestau agresiv, a fost nevoie de imobilizarea celor doi. Ulterior, fata de 15 ani a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, în timp ce tânărul a fost transportat la aceeași unitate sanitară de către un echipaj de poliție”, a declarat responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Loredana David.

Copila a mărturisit cadrelor medicale că, înainte de a provoca scandalul, a băut o bere și 300 de mililitri de votcă. În consecință, fata a beneficiat de îngrijirile medicale specifice la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului vasluian.

Polițiștii nu au dat nicio amendă celor care au provocat scandalul, cercetările putând fi continuate doar dacă proprietarul imobilului unde a avut loc altercația va depune o plângere în acest sens. (Ionuț PREDA)

Șoferul unei combine, găsit mort pe câmp, lângă utilajul agricol, după ce s-ar fi deshidratat din cauza căldurii

Șoferul unei combine, un bărbat de 46 de ani din localitatea vasluiană Puiești, a fost găsit mort pe câmp, lângă utilajul agricol, după ce s-ar fi deshidratat din cauza căldurii, reprezentații Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui declanșând o anchetă în acest caz.

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui a declanșat o anchetă la o fermă agricolă din județ, după ce șoferul unei combine a fost găsit mort, în timpul programului, lângă utilajul cu care se afla pe câmp, în comuna Coroiești, la treieratul grâului. Trupul lui Adrian Olaru a fost descoperit de colegii de muncă, care au constatat că bărbatul de 46 de ani nu se mai întorcea cu combina de la capătul tarlalei și nici nu mai răspundea la telefon. Speriați, oamenii au sunat la Poliție și Ambulanță, ulterior, după constatarea morții șoferului, fiind anunțați și reprezentanții ITM Vaslui.

„Din primele verificări, s-a constatat că bărbatul ar fi consumat băuturi alcoolice în exces în noaptea anterioară incidentului, iar pe parcursul zilei, în timpul desfășurării activității, nu ar fi consumat lichide pentru a se hidrata, în ciuda temperaturilor ridicate de afară. Victima accidentului de muncă era angajată cu forme legale, însă, angajatorul nu trebuia să-i permită să se urce în combină, în condițiile în care a observat că starea fizică nu-i permite. Conform legislației muncii, angajatorul are obligația să elimine toate riscurile producerii unui accident de muncă, fiind direct responsabil de fiecare salariat în parte”, a declarat inspectorul șef al ITM Vaslui, Gheorghe Chirvase.

Reprezentanții ITM Vaslui așteaptă raportul Serviciului de Medicină Legală cu cauza exactă a morții lui Adrian Olaru în vederea definitivării anchetei și transmiterii dosarului către Parchet. (Ionuț PREDA)

Doi șoferi băuți au provocat două accidente rutiere cu victime!

Polițiștii Biroului Rutier municipal Vaslui au întocmit dosare penale și efectuează cercetări în cazul a două accidente de circulație în urma cărora două persoane au suferit vătămări corporale grave.

Florin G., de 23 de ani, din comuna Oșești, conducea un autoturism pe drumul sătesc din satul Buda, iar din cauza faptului că nu a păstrat distanța laterală fată de o căruță, a intrat în coliziune cu acesta. Căruțașul, Costache A, de 65 de ani a fost proiectat în urma impactului pe partea carosabilă. A fost transportat la Spitalul Județean de Urgentă Vaslui unde a fost diagnosticat cu ,,fractură claviculă și fracturi costale”.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În aceeași zi, Daniel I., de 34 de ani, din comuna Banca conducea un autoturism pe D.J 244, pe raza satului Gara Banca, când a acroșat cu partea stângă a autoturismului un minor. Băiatul, în vârstă de 13 ani, se angajase neregulamentar în traversarea străzii. Minorul a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgentă “Elena Beldiman” Bârlad unde a fost diagnosticat cu „fractură gambă, traumatism cranio-cerebral, contuzie cot drept”.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii atrag atenția celor care vor să conducă după ce au băut!

Consumul de alcool este incompatibil cu conducerea autovehiculelor și constituie un important factor de risc pentru șofer, pasageri și ceilalți participanți la trafic. Pentru că astfel cresc șansele de implicare într-un accident rutier, este și interzis de lege.

Pentru a conduce în siguranță șoferul trebuie să se afle în plenitudinea aptitudinilor sale deoarece condițiile de conducere se schimbă mereu. Acesta trebuie să își păstreze starea de atenție, să reacționeze rapid, să vadă clar și să aprecieze corect distanța și viteza. Alcoolul afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacție, echilibrul și capacitatea de a vorbi. Orice accident, rănire sau deces cauzate de consumul de alcool pot fi evitate în totalitate. (G.P)

Țigări de contrabandă ascunse în pereții unui autocar!

Polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui au descoperit peste 40.000 țigarete de proveniență Republica Moldova, ascunse în pereții laterali ai unui autocar.

G.V, bărbat cu dublă cetățenie româno – moldoveană, a fost oprit miercuri de polițiștii de frontieră vasluieni. Oamenii legii au descoperit în autocarul pe care îl conducea 42.800 țigarete, cu timbru de acciză Republica Moldova, ascunse în scopul sustragerii de la controlul de frontieră. De asemenea, au mai găsit 7 litri de băuturi alcoolice în compartimentul de bagaje, pentru care nu existau documente legale. Conducătorul auto era însoțit de M.O. (31 de ani) și C.C. (28 de ani), șoferi de schimb, persoane cu dublă cetățenie, română și Republica Moldova. Autocarul, înmatriculat în Republica Moldova, efectua curse regulate pe ruta Chișinău – Italia. Luați la întrebări de polițiști, cei trei șoferi au declarat că nu știau despre existența acestor bunuri în autocar.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării bunurilor accizabile descoperite, în valoare totală de 32.505 lei, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Trebuie spus că polițiștii au acționat la sigur, în scopul valorificării unor informații. Acțiunea punctuală a fost organizată în localitatea de frontieră Drânceni și a fost axată pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență Republică Moldova. (G.P)

În comă de gradul IV, după ce s-a cinstit de Sf. Constantin și Elena

Un bărbat de 37 de ani din Grăjdeni s-a cinstit atât de mult în ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena, încât a ajuns la spital în comă de gradul IV, adus de ambulanță.

Pacientul din Grăjdeni a fost adus la Spitalul «Elena Beldiman» sâmbătă, la ora 18.50. Este un pacient neasigurat care a fost diagnosticat cu intoxicație cu medicamente și etanol și internat timp de o zi în secția de Terapie Intensivă. Bărbatul care a băut un cocktail de barbiturice cu alcool și-a revenit și a fost transferat la secția Psihiatrie. Din verificările efectuate, pacientul nu este luat în evidență cu vreo boală psihică și nu a fost internat până acum la psihiatrie”, ne-a declarat Adrian Gheorghiu, reprezentantul spitalului în relația cu mass-media.

După o evaluare de specialitate și după echilibrarea sa psiho-emoțională, pacientul va fi externat. (Mihaela NICULESCU)

Dosare penale, după ce au condus băuți

Cinci bărbați s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși la volan, deși băuseră. Unul dintre ei nici măcar nu deținea permis de conducere, iar pe altul aburii alcoolului l-au făcut să producă pagube materiale.

Ștefan S, de 59 de ani, din comuna Ștefan cel Mare, a fost prins la volan, cu o alcoolemie de 1.08 mg/l în aerul expirat, de Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene. Acesta se deplasa pe D.N 15 D pe raza localitătii de domiciliu când a fost oprit în trafic. A fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

politia-rutiera1Și Dorel G., de 48 de ani, din satul Popeni, comuna Zorleni a fost prins băut la volan. Acesta a fost oprit de polițiști pe D.N 24A, pe raza Comunei Zorleni, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,50 mg/l. alcool pur în aerul expirat. A fost condus la Spitalul municipal de Urgentă „Elena Beldiman” Bârlad unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Nici Constantin T., de 57 de ani, nu a fost mai responsabil înainte de a se urca la volan. A fost oprit pe strada Libertății din municipiul Vaslui, iar aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la rândul lui la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cristian B., de 30 de ani, din comuna Văleni nu doar că se află la volan sub aburii alcoolului, cu o îmbibație alcoolică de 1,04 mg/l alcool în aer pur expirat ci nici nu avea carnet.

Tot cu dosar penal s-a ales și Vasile P., de 36 de ani, din comuna Ivești, care a fost și implicat într-un accident de circulație, pe raza comunei Tutova, soldat cu pagube materiale. Testat cu aparatul alcooltest de polițiști, a rezultat o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. (G.P)

Vasluian prins băut de polițiștii de frontieră ieșeni

Vasluianul Vasile M., în vârstă de 61 de ani, a fost prins sâmbătă conducând băut, de către polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Oancea. Bărbatul conducea pe DC 8, în localitatea de frontieră Vădeni, un autoturism marca Dacia Logan, când a fost oprit pentru control. Cum emana halenă alcoolică, polițiștii l-au condus la sediul Poliției Oancea unde a fost testat cu aparatul etilotest Dragger, rezultând o alcoolemie de 0,55 mg/l în aerul expirat. În conformitate cu prevederile legale în vigoare s-a procedat la conducerea cetățeanului la o unitate spitalicească din orașul Târgul Bujor în vederea prelevării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge. (George PROCA)

Accident de circulație provocat de un tânăr aflat sub influența alcoolului și care nu deținea permis de conducerea

Pe 29 martie, Ionuț R., în vârstă de 27 de ani, din municipiul Bârlad, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat cu autoturismul în gardul unei proprietăți private. Din accident a rezultat totodată și vătămarea corporală a unui bărbat, de 34 ani, din municipiul Bârlad, pasager pe bancheta din față a autoturismului. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgență ”Elena Beldiman” Bârlad unde a fost diagnosticat cu ”policontuzii și contuzie umăr drept”, fără a rămâne internat.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii de la Rutieră, în baza de date privind conducătorii auto, aceștia au constatat că Ionuț R. nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult, în urma testării acestuia cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere și având o alcoolemie peste limita legală, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal. (G.P)

Accident grav produs de un șofer băut

Duminică, Răzvan A., de 22 de ani, din comuna Roșiești, l-a accidentat pe Liviu P., de 27 de ani, datorită faptului că se afla sub influența alcoolului. Tânărul conducea un autoturism pe D.J 244 A, din direcția Vaslui către Vutcani când a acroșat victima, care se deplasa pe partea stângă a drumului, pe aceeași direcție de mers. Pietonul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgentă Vaslui unde a fost diagnosticat cu „fractură claviculă stânga și traumatism cranio-facial”.

Conducătorul auto fost testat cu aparatul alcooltest rezultând valoarea de 0,63mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În seara aceleiași zile, polițiștii Biroului Rutier Vaslui au identificat în trafic un alt conducător auto care a condus autoturismul deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Astfel, Daniel C., de 34 ani, din municipiul Vaslui a fost identificat de polițiști în timp ce se deplasa cu autoturismul spre localitatea Muntenii de Sus. Testarea acestuia cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Tot duminică, Dănuț N., de 24 de ani, din municipiul Huși, a fost prins conducând fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Bărbatul a întors brusc autovehiculul pe care îl alcoolemieconducea, la vederea polițiștilor hușeni ce acționau la intersecția străzii Calea Basarabiei cu șoseaua Huși-Stănilești, deplasându-se spre localitatea Stănilești. S-a procedat la urmărirea autoturismului, conducătorul mașinii fiind oprit de polițiștii Biroului Rutier Huși și Biroului de Ordine Publică Huși, în scurt timp.

Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, fapt pentru care a fost condus la Spitalul municipal Huși pentru recoltarea de probe biologice. Acolo a refuzat și recoltarea de probe biologice. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvarsirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere și refuz de recoltare de probe biologice. (G.P)

Dosare de cercetare penală pentru trei șoferi, pericol public

Pe 16 martie trei persoane care au condus autoturisme pe drumurile publice fiind sub influența băuturilor alcoolice sau încălcând alte norme la regimul circulației rutiere, au fost prinse de polițiștii de la Circulație.

Polițiștii Biroului Rutier Vaslui au întocmit dosar penal pe numele lui Dan D. , în vârstă de 46 ani, din municipiul Vaslui, care a fost implicat într-un accident de circulație. În urma evenimentului produs pe strada Ștefan cel Mare, acesta a generat pagube materiale. Aparatul alcooltest a rezultat că șoferul avea o valoare de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgentă Vaslui unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumul public de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

Vasile B., în varstă de 41 ani, din comuna Tanacu a fost depistat de polițiștii Posturilor de Poliție Tanacu și Muntenii de Sus, în timp ce conducea un tractor neînmatriculat, pe rază localitătii de domiciliu. În urmă verificărilor efectuate de polițiști în bază de date privind detinătorii de permise auto s-a constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducere a unui vehicul neînmatriculat.

Și pe numele lui Vladislav P.,  în vârstă de 38 ani, din comuna Drânceni, a fost întocmit dosar penal. La verificarea documentelor, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Huși, au constatat faptul că bărbatul nu deține pentru autovehicul asigurare obligatorie pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terților prin accidente de circulație. Acesta a condus un autovehicul înmatriculat în Marea Britanie, pe raza municipiului Huși, fiind oprit pentru control la intersecția străzii Calea Basarabiei cu șoseaua Huși – Stănilești, unde acționau polițiștii împreună cu jandarmii și polițiștii de frontieră. În consecință, pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulație în România. (G.P)

Dosare penale pentru doi șoferi care au condus sub influența alcoolului

Doi șoferi au avut ghinionul de a fi opriți pentru control după ce consumaseră băuturi alcoolice. Pe numele acestora au fost deschise dosare penale și li s-a suspendat dreptul de a conduce .

Gheorghe D., în vârstă de 34 de ani, din Zorleni, fost prins de polițiști conducând beat pe Bulevardul Epureanu din Bârlad. Testul cu aparatul alcooltest a indicat o concentraîie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Un alt șofer, Gheorghe C., de 27 de ani, din comuna Laza, a fost prins în aceeași ipostază, pe raza localității Sauca. A fost oprit pentru control și a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost dus la Spitalul Județean de Urgentă Vaslui, în vederea recoltării de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice!

Consumul de alcool este incompatibil cu activitatea de conducere a autovehiculelor și constituie un important factor de risc pentru șofer, pasageri și ceilalți participanți la trafic, crescând șansele de implicare într-un accident rutier.

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, șoferii care conduc sub influența băuturilor alcoolice trebuie să știe că riscă și închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancțiunea prevăzută de lege pentru cei depistați în trafic cu o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetărilor permisul de conducere este reținut fără drept de circulație.

Sub această limită, fapta constituie contravenție, iar sancțiunea este suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru trei luni, la care se adaugă nouă puncte de amendă. (G.P)

S-au crezut zmei la volan dar s-au trezit cu dosare penale

Pe 22 februarie, Andrei G., în vârsta de 27 de ani, din comuna Lipovăț a fost prins conducând băut pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui. Testarea tânărului cu aparatul alcooltest de catre polițiștii de la Biroul Rutier Vaslui a indicat o valoare de 1,27 mg/l alcool pur în aer expirat. Andrei G. a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.

Un dosar de cercetare penală a fost întocmit și de polițiștii Biroului Rutier Bârlad, pe numele unui tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Fruntișeni. Acesta a reușit “performanța” de a comite trei infracțiuni la regimul circulației rutiere. Pe 23 februarie, pe M. Cristian, nerespectarea legii l-a costat scump. Acesta s-a ales cu un traumatism cranio-facial după ce a pierdut controlul asupra unui moped, pe drumul sătesc din localitatea Puiești. Tanarul nu poseda permis de conducere, iar mopedul era neînregistrat. A refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. (G.P)

Inconștienti la volan

Polițiști din cadrul Poliției orașului Murgeni, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui, au desfășurat o acțiune pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică prin respectarea prevederile legale cu privire la regimul circulației rutiere. Au identificat două persoane, care sunt cercetate pentru comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, fapte prevăzute de Codul Penal.

Alin P., în vârstă de 26 de ani, din orașul Murgeni, a fost depistat conducând băut pe strada Dr. Emil Juvara din Murgeni. Tânărul a fost testat de politisti cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, a fost identificat în trafic J. Mircea, de 36 ani, din orașul Murgeni care conducea autoturismul pe raza localității Raiu deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere. Testarea acestuia cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele celor doi au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge și conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată. (G.P)

Dosare penale pentru trei aventurieri. Doi dintre ei băuți, iar al treilea tracta o remorcă neînmatriculată.

Trei persoane sunt cercetate de polițiști pentru comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, fapte prevăzute de Codul Penal.

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, l-au testat cu aparatul alcooltest pe L. Ciprian, în varstă de 36 ani, din comuna Zorleni, rezultând o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatul a fost oprit în trafic oprit în trafic în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Republicii din municipiul Bârlad.

Polițiști din cadrul Postului de Poliție Tătărăni l-au prins băut la volan și pe L. Eduard, în vârstă de 21 ani, domiciliat în comuna Tătărăni. Acesta a fost oprit pentru control în timp ce se deplasa cu un autovehicul pe D.J 244 E, pe raza localității Tătărăni. Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat de polițiști cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la Spitalul municipal Huși unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, polițiști din cadrul Postului de Poliție Rebricea l-au depistat pe N. Liviu, în vârstă de 37 ani, care tracta cu autoturismul o remorcă neînmatriculată D.J 248, pe raza localității Rateșu Cuzei din municipiul Vaslui.

Pe numele celor trei persoane au fost întocmite dosare penale în conformitate cu prevederile Codului Penal.

Poliția Romană atrage atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație și, în special, a celor referitoare la conducerea sub influența băuturilor alcoolice. Consumul de alcool scade capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenția, reflexele și viteză de execuție a mișcărilor. Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, șoferii care conduc sub influența băuturilor alcoolice trebuie să știe că riscă și închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancțiunea prevăzută de lege pentru cei depistați în trafic cu o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării permisul este reținut fără drept de circulație. (G.P)

S-au îmbătat criță, la 16 ani

În a doua zi a noului an, la Compartimentul de Primire a Urgențelor de la Secția Pediatrie a Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad, au fost aduși cu ambulanța doi tineri de 16 ani beți criță.

„Primul adolescent a fost adus, în stare de ebrietate, la ora 15, diagnosticul pus de medici fiind intoxicație cu alcool. Al doilea tânăr a sosit la ora 20, prezentând aceeași stare avansată de ebrietate, acesta recidivând după ce, pe 4 decembrie, a mai ajuns la Pediatrie cu aceeași problemă. Acesta din urmă suferă de oligofrenie, boală care nu îl împiedică, se pare, să consume băuturi alcoolice”, a declarat Adrian Gheorghiu, reprezentantul spitalului în relația cu mass-media.

Cei doi pacienți au primit îngrijiri la Compartimentul de Primire a Urgențelor (CPU), putând să plece acasă după administrarea perfuziilor.

Față de 15 cazuri de intoxicație cu alcool în perioada Crăciunului, de Revelion CPU a înregistrat doar cinci cazuri. Dintre acestea, două au fost cele ale adolescenților amintiți. (Mihaela NICULESCU)

Șoferiță depistată cu o alcoolemie de 1,1 la mie după ce a provocat un accident

O femeie de 42 de ani din Văleni s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistată de polițiști cu o alcoolemie de peste 1.00 la mie în urma unui accident pe care l-a provocat pe drumul național DN 24 Vaslui – Iași.

O femeie din satul celor șapte violatori se poate înscrie lejer în topul celor mai „aburite” șoferițe din județul Vaslui. Și totul după ce văleneanca a provocat un accident de circulație, din fericire fără victime. Femeia, aflată la volanul unui Opel, a ieșit în drumul național DN 24, care trece prin Văleni, fără să se asigure și a intrat într-un Cielo condus regulamentar de un tânăr de 39 de ani din Iași. Chemați la fața locului, deși problema se putea rezolva și pe cale amiabilă, polițiștii de la Rutieră aveau să constate că șoferița avea o alcoolemie de 1,1 la mie în aerul expirat. Evident, femeia a fost condusă la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru recoltarea de probe biologice. Fără a face scandal, așa cum obișnuiesc șoferii prinși beți la volan, femeia i-a întrebat, sfioasă, pe polițiști dacă, după prelevarea mostrelor de sânge, mai poate să mai tragă o dușcă, pentru că îi era „tare sete”. Agenții nu s-au împotrivit, însă i-au dat voie abia după ce au întocmit dosar penal pe nunele femeii pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană cu o alcoolemie peste limita legală. (Ionuț PREDA)

Accidente pe drumurile județului în noul an

Doi bărbați au produs accidente la început de an. Din fericire nicio persoană nu și-a pierdut viața.

Pe 01 ianuarie, P. Andrei, în vârstă de 23 de ani, din comuna Rebricea, se deplasa cu o căruță pe un drum comunal, pe direcția de deplasare Sasova către Macrești. În momentul în care s-a angajat în traversarea D.J. 248, nu a acordat prioritate de trecere unui autovehicul condus de un bărbat, în vârstă de 55 ani, din municipiul Iași, intrând în coliziune cu acesta. Căruțașul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru îngrijiri medicale. A fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost și el testat cu aparatul alcooltest, dar rezultatul a arătat că nu a consumat băuturi alcoolice.

În noaptea de 2 ianuarie, G. Irinel, în vârstă de 33 de ani, din comună Voinești, conducea un autovehicul pe D.C 102, pe raza satului Obârșenii Lingurari, către localitatea Voinești. Bărbatul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum. Autovehiculul s-a răsturnat în șanțul de pe partea dreapta a drumului, iar în urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a trei pasageri, de 20, 24 și respectiv 28 ani, toți din comuna Voinești.

Pentru cele două accidente de circulație, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Circulati cu atenție!

Administrația Națională de Meteorologie a emis un mesaj de atenționare cu cod galben, valabil pînă astăzi la prânz.

Pentru prevenirea accidentelor grave sau blocajelor rutiere, Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Vaslui atrage atenția șoferilor să evite deplasările în zonele aflate sub avertizare, iar dacă acestea nu pot fi amânate, să pornească la drum numai după ce s-au interesat cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă și situația meteorologică existentă. Autovehiculul trebuie echipat corespunzător pentru circulația în condiții de iarnă (anvelope de iarnă, lanțuri antiderapante, lopată, săculeț cu nisip, rezervă de combustibil, sistem de climatizare – dezaburire funcțional). Deasemenea, le recomandă conducerea cu ambele mâini fixate pe volan, să manifeste prudență sporită, să circule cu viteză redusă, să păstreze distanța în mers. Pentru a putea opri în condiții de siguranță, să nu frâneze sau să vireze brusc și să utilizeze, cu precădere, frâna de motor deoarece vântul puternic poate influența mersul autovehiculelor și provoca schimbări bruște de traiectorie, mai ales la trecerea pe lângă autovehicule de dimensiuni mari.

Este obligatoriu ca toți conducătorii auto să respecte indicațiile și recomandările polițiștilor rutieri care acționează pe arterele pe care se circulă îngreunat din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și să permită accesul utilajelor de deszăpezire. (George PROCA)

Un tânăr a pus pe jar autoritățile după ce a amenințat că se aruncă în gol de un stâlp

Un tânăr de 21 de ani din Bunești s-a urcat pe un stâlp de înaltă tensiune din sat și a amenințat că se aruncă în gol după ce, pe fondul consumului de alcool, s-ar fi certat cu două persoane. În cele din urmă a ajuns la spital după ce a coborât singur de pe stâlp.

Panică și circ, în același timp, în Bunești, duminică seara, în ultima zi de Crăciun. Un tânăr de 21 de ani din sat a pus pe jar autoritățile statului, de la Poliție și Ambulanță, până la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui și primar, după ce s-a cocoțat pe un stâlp și a amenințat că se aruncă în gol. Evident, totul pe fondul consumului de alcool al celui care, de beat ce era, nu a putut să spună oamenilor legii ce anume exact l-a împins spre acel gest.

Bărbatul nu a avut nicio solicitare anume. După ce a fost convins să coboare de pe stâlp a spus doar că s-a certat cu două persoane, dar fără să dea vreun nume sau cu ce anume ar fi fost deranjat”, a declarat purtătorul d cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.

După aproximativ jumătate de oră de negocieri și discuții cu reprezentanții autorităților statului, tânărul a coborât de bună voie de pe stâlp. Ulterior, individul a fost preluat de un echipaj medical al ambulanței aflată la fața locului și transportat la Spitalul Municipal Huși. (Ionuț PREDA)

Prinsi în timp ce conduceau beți și fără permis

Doi bărbați au fost identificați în timp ce conduceau pe drumurile publice fără a avea dreptul, de polițiști din cadrul Poliției orașului Negrești și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui.

etilotestPrimul, C. Costel, în vârstă de 39 ani, din comuna Mironeasa, județul Iași, a fost oprit în trafic în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Decebal din orașul Negrești. Deoarece bărbatul emana halenă alcoolică acesta a fost testat cu aparatul alcooltest și a rezultat că avea 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au mai descoperit după alte verificări și faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cel de-al doilea bărbat, I. Constantin, în varstă de 31 de ani, din orașul Negrești, a fost identificat de polițiști și jandarmi în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Păcii din oraș. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că, la fel precum C. Costel, nici acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și era deasemenea sub efectul aburilor alcoolului. Polițiștii au constatat, prin prelevarea de monstre biologice, o concentrație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Polițiștii le-au întocmit celor doi aventurieri inconștienți dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Conduceți prudent! Viața are prioritate!

Neadaptarea vitezei la condițiile de drum reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de evenimente rutiere. Acesta este motivul pentru care șoferii sunt sfătuiți de reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) să adopte o manieră prudentă de conducere și să adapteze permanent viteza de rulare dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei. Asta deoarece distanța de frânare a unui autovehicul, în astfel de condiții meteo, se triplează. Nu consumați alcool și nu conduceți dacă simțiți că sunteți obosiți! Nu vorbiți la telefonul mobil în timp ce conduceți mașina, dacă nu aveți atașat la acesta dispozitivul de tip „hands-free”. Iar în condițiile unui trafic aglomerat, să vă păstrați calmul, să nu uitați de politețea rutieră și să nu blocați intersecțiile. De asemenea, nu vă angajați în depășirea coloanelor de autovehicule. Polițiștii vasluieni mai avertizează că oboseala se instalează mai repede datorită ceții, precipitațiilor și a albului zăpezii, fenomene care îngreunează vederea. Totodată, pietonii sunt sfătuiți să-și sporească atenția, să evite pe cât posibil folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor și să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiții de siguranță. (George PROCA)

Alcoolici la 17 ani

La 17 ani, un adolescent din Floreni este deja alcoolic. Vineri, 11 decembrie, la ora 18.30, a fost adus cu ambulanța la Compartimentul de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad, cu diagnosticul intoxicație acută cu etnobotanice și stare semicomatoasă.

„Pacientul este în evidența spitalului cu etilism cronic de mai multă vreme. Anul trecut, de exemplu, pe 28 decembrie, a fost adus în stare de comă alcoolică, după ce a băut serios. La vârsta sa fragedă, are o experiență «bogată» în consumul de băuturi alcoolice”, a declarat Adrian Gheorghiu, reprezentantul spitalului în relația cu mass-media.

Tânărul alcoolic este acum internat la secția Neuropsihiatrie infantilă a spitalului bârlădean.

Tot vineri, a fost adus la Urgențe un adolescent cu aceeași vârstă, dar din Perieni.

„Pacientul prezenta intoxicație acută cu anabolizante, energizante și alcool. Un cocktail tocmai bun pentru a intra într-o stare de euforie și agitație. Cadrele medicale au acționat prompt, iar după administrarea unor perfuzii, pacientul a fost lăsat să plece acasă cu recomandarea de a consulta un psiholog și un psihiatru. Steroizii anabolizanți sunt hormoni sintetici, copii ale principalului hormon masculin, testosteronul, care sunt folosiți de unii tineri pentru creșterea masei musculare. Aceste substanțe trebuie administrate cu precauție pentru că pot declanșa afecțiuni periculoase pentru organism și pot chiar determina decesul. În combinație cu alcoolul sau băuturile energizante, pot determina apariția de convulsii, tulburări cardiace, tulburări de somn și tulburări grave de comportament. Cocktailul acesta este o otravă pentru organism”, a mai spus Adrian Gheorghiu.

Din nefericire, tot mai mulți tineri au făcut o obișnuință din a consuma alcool în combinație cu substanțe energizante. Pe termen lung, consumul acestor substanțe intoxică organismul îmbolnăvind grav ficatul și pancreasul. (Mihaela NICULESCU)

Alcool de contrabandă și bani falși, descoperiți la Albița

de Marian Mocanu
În afară de mașini furate și mai ales țigări de contrabandă, polițiștii de frontieră de la Albița mai descoperă ascunse diverse lucruri. Este cazul unui șofer moldovean, care dorea să strecoare în România nu mai puțin de 270 litri de alcool aproape pur. Un alt „turist” și-a lipit pe corp 89 de pachete de țigări și nu mai puțin de 21 de bancnote a 200 lei moldovenești false.
 
Mare este imaginația contrabandiștilor! Un moldovean în vârstă de 38 de ani a încercat să introducă în România 270 litri de alcool de 93 de grade ascuns într-un rezervor suplimentar a unei autocisterne. Tentativa sa a fost dejucată săptămâna trecută de polițiștii de frontieră de la Albița, care, având suspiciuni cu privire la marfa transportată, au verificat la sânge vehiculul căruia urma să i se facă formalitățile pentru intrarea în țară. Șoferul contrabandist s-a ales și cu băutura confiscată și cu o amendă de 5.000 lei.
Vineri, 23 octombrie, vigilența polițiștilor de frontieră a fost încercată și de un alt așa zis „turist”, pasager într-un autocar ce face curse regulate între Republica Moldova și România. Fumător serios, bărbatul în vârstă de 31 de ani și-a făcut provizii, lipindu-și pe corp nu mai puțin de 89 de pachete de țigări. Nu a scăpat totuși vigilenței polițiștilor de frontieră, care au controlat amănunțit atât autocarul, cât și pasagerii. În afara țigărilor, asupra bărbatului au mai fost descoperite și mai multe bancnote a câte 200 lei moldovenești, având aceeași serie. Cu privire la banii falși, individul a dat o scuză dacă nu puerilă, măcar foarte puțin credibilă. Acesta a declarat că ar fi găsit pe jos, în Piața centrală a municipiului Chișinău, 25 de bancnote. Din acestea, patru ar fi fost ude și murdare de noroi, astfel că le-a aruncat, iar pe restul de 21 de bancnote, deși intuia că sunt false, le-ar fi păstrat, de frica polițiștilor moldoveni! De ce i-a fost frică nu a scăpat, polițiștii români întocmind tânărului dosar penal pentru deținere de monedă străină falsificată.

Descoperire șocantă. Alimentul care îți distruge ficatul mai tare decât alcoolul. Toți îl mâncăm

Recent, o nouă boală a ajuns în topul afecțiunilor care duc la cedarea ficatului. Boala ficatului gras non-alcoolic poate duce la ciroză și la diabet de tip 2. 

Una dintre principala cauză a apariției acestei boli este consumul de zahăr, conform healtyfood.com. În urma unui studiu recent s-a descoperit că, deși participanții care au mâncat mult zahăr zilnic nu s-au îngrășat decât cu 2%, ficatul lor a acumulat cu 27% mai multă grăsime.

Medicii recomandă să reducem cantitatea de zahăr consumată zilnic și să adoptăm un regim alimentar sănătos, bazat pe fructe și legume.

Sursa; realitatea.net

Napoleon Bonaparte a comis-o din nou!

de Răzvan CĂLIN

Polițiștii bârlădeni l-au surprins din nou în trafic pe Napoleon Bonaparte în timp ce conducea mașina deși era beat și avea permisul reținut încă din martie, când a ”comis-o” de aceeași manieră.

Polițiștii Biroului Rutier Bârlad au avut zilele trecute parte de o întâmplare de pomină, desprinsă parcă din seria Cascadorii Râsului. Un control de rutină în traficul rutier din oraș le-a scos în cale un localnic al cărui nume este, pur și simplu, Napoleon Bonaparte. În vârstă de 68 de ani, omul a fost surprins de agenții de circulație în timp ce conducea o mașină pe strada General Vasile Milea, deși era ”afumat” bine și, culmea, avea și permisul auto suspendat.

”În urma testării bărbatului cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, sună sec comunicatul emis de IPJ Vaslui.

Însă, imediat cum au auzit ce nume poartă individul, polițiștii au realizat că acesta le mai căzuse o dată în plasă. Cu un așa nume, ce-i drept, e cam greu să treci neobservat odată ce autoritățile te iau în colimator. La o verificare mai atentă, polițiștilor li s-au confirmat bănuielile și au descoperit că același Napoleon Bonaparte a mai ”comis-o” și în luna martie, anul curent. Totul s-a petrecut într-o seară de duminică, prin jurul orei 20, când aceiași agenți de circulație au observat cum pe strada Vasile Pârvan se deplasa anevoios un autoturism, iar traiectoria sinuoasă a acestuia lăsa clar de înțeles că ceva e în neregulă cu șoferul. După ce l-au oprit și identificat, polițiștii au constatat că același Napoleon Bonaparte avea 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, după ce l-au pus să sufle în aparatul alcooltest. Și au purces, în consecință, la reținerea permisului de conducere. Iată explicația faptului că omul nu avea permisul la el. Păi, dacă ”docomentul” era tot la domnii polițiști, el ce vină are săracu’?! A, că a băut, da, a recunoscut. Dar, puțin, așa, mai mult a servit … susține el. Oricum ar fi, polițiștii i-au întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere și conducere în timp ce se afla sub influiența băuturilor alcoolice. Și uite așa, polițiștii bârlădeni sunt singurii din lume care au acum dovada că Napoleon Bonaparte iubea alcoolul la nebunie!

Nu este pentru prima dată când Napoleon Bonaparte intră în atenția oamenilor legii. Nu mai devreme de anul trecut, omul a fost protagonistul unei alte întâmplări, însă mult mai neplăcută. El a încasat o bătaie soră cu moartea de la Mihăiță și Florin Baciu, doi frați din localitate. Totul a pornit de la faptul că omul a refuzat să părăsească locuința celor doi indivizi. Aflat în vizită la aceștia, Napoleon a început să aibă discuții în contradictoriu cu bunica celor doi tineri, moment în care i s-a cerut să părăsească locuința. Cum individul a refuzat vehement să facă acest lucru, frații Baciu s-au enervat și i-au aplicat o bătaie soră cu moartea. Omul a avut nevoie de 35 de zile de îngrijiri medicale pentru recuperare, iar cei doi frați au fost condamnați la câte trei ani și jumătate  de închisoare pentru săvârșirea infrațiunii de tentativă de omor.

La volan, fără permis de conducere!

de Marian MOCANU

Doi indivizi au fost prinși în trafic de polițiștii vasluieni conducând autovehicule fără a avea permis de conducere. Unul dintre ei, care gonea pe un drum comunal, mai era și băut bine.

Doi vasluieni au avut chef să se urce la volanul unor vehicule cu toate că nu dețineau permis de conducere. Astfel, marți, 11 august, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr în vârstă de 25 de ani din Vaslui, deși nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, s-a urcat la volanul unui autovehicul înmatriculat în străinătate și a plecat la plimbare pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier l-au descoperit pe amatorul de plimbare cu mașina și i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În aceeași seară, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au oprit pentru control un autoturism, care circula pe D.J 242 F, între localitățile Trestiana – Fruntișeni.

Aceștia au constatat că bărbatul aflat la volanul autovehiculului, A. Dan, de 35 ani, din comuna Fruntișeni, mirosea a băutură. A.Dan a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Omul a fost condus la Spitalul municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Mai mult, în urma verificărilor efectuate în baza de date privind deținătorii de permise auto s-a stabilit faptul că A. Dan nu deține permis auto pentru nicio categorie de autovehicule. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Agresiunile și alcoolul, la ordinea zilei

de Roxana NĂSTASĂ

Nu există zi în care, la Vaslui, să nu fie vreo agresiune, vreun par dat în cap, vreo bătaie între vecini, soți sau prieteni. Pe fondul consumului de alcool, în special, de la vorbe grele la pumni, picioare și topoare e un singur pas. Așa se face că ambulanțele sunt solicitate la astfel de evenimente de două-trei ori pe noapte.

Nu există noapte fără agresiuni, spun reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui. Potrivit informațiilor oferite de aceștia, solicitările pentru persoane aflate în stare de ebrietate sau pentru agresiuni sunt nelipsite. Întrucât după munca de ziua, seara, la sate, tinerii ies la bar sau pe ulițe, o parte dintre ei ajung să consume alcool în exces, iar de la alcool ajung la vorbe grele și apoi la agresiuni grave. „Sunt nelipsite agresiunile seara. Nu există noapte fără agresiuni grave unde este nevoie de ambulanță. Cam două-trei pe noapte sunt mai tot timpul. La fel și cu consumul de alcool. Nu ducem lipsă de solicitări de acest gen”, ne-a declarat managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.
Zilnic sunt minim cinci solicitări la SAJ Vaslui și pentru persoane în stare de ebrietate, iar când vine vorba de sărbători numărul solicitărilor poate fi de ordinul zecilor.
Ba mai mult, mulți dintre cei cărora alcoolul le e prieten de nădejde, după eforturile medicilor de a-i readuce în simțiri, pleacă acasă pe propriile picioare, însă nu trece prea mult timp și revin pe șapte cărări, spre disperarea cadrelor medicale. Nu puține au fost cazurile de acest gen. Reamintim cazul Loredanei Boț, o alcoolică ce a decedat nu de mult în urma unui accident, care a solicitat ambulanța de 104 ori în numai trei luni s-o culeagă beată de pe străzi.

Șoferii bețivi, opriți în trafic

de Marian MOCANU

Poliția Română a desfășurat, la începutul lunii, o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor produse ca urmare a conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice. În doar o săptămână, polițiștii au descoperit nu mai puțin de 39 șoferi care urcaseră la volan după ce consumaseră băuturi alcoolice. În zece cazuri, cei testați aveau concentrații mari ale alcoolului în sânge, drept urmare, pe lângă reținerea permisului auto, s-au ales și cu dosar penal.

Dat fiind recrudescența cazurilor în care conducătorii auto sunt surprinși conducând vehicule sub influiența băuturilor alcoolice, în prima săptămână a lunii iunie, polițiștii au efectuat o acțiune de control în acest sens. S-a urmărit depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale referitoare la regimul circulației rutiere, în special a celor care conduc sub influența băuturilor alcoolice. Pe parcursul celor 7 zile, polițiștii au oprit pentru control 761 de autovehicule.

La controalele în trafic făcute de polițiștiii vasluieni au fost constatate un număr de 14 infracțiuni, din care zece de conducere a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului. Au fost și cazuri în care șoferii verificați conduceau vehicule fără a avea acest drept. Este vorba de două persoane care conduceau vehicule deși aveau permisul suspendat, dar și doi șoferii care nici măcar nu aveau permis. În toate aceste cazuri cei vinovați s-au ales cu dosare penale. Au fost reținute și 29 permise de conducere ale conducătorilor auto care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. Împotriva acestora au fost luate măsuri de sancționare contravențională cu amendă (cuprinsă între 9 și 20 de puncte amendă). În fiecare caz s-a dispus reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile.

Cei mai mulți dintre conducătorii auto cercetați penal, respectiv zece, sunt tineri cu vârste cuprinse între 18 și 39 ani. Rezultatele testărilor cu aparatul alcooltest au avut valori cuprinse între 0,42 mg/l și 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Școala de beție

de Marian Mocanu

La începutul acestei săptămâni, polițiștii vasluieni au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea comerțului ilegal, ori a încălcărilor prevederilor legale privind protecția consumatorului la unitățile de alimentație publică din vecinătatea școlilor. Absenteismul școlar, dar și prevenirea infracțiunilor în incinta unităților de învățământ, în special a celor de furt, au fost în atenția polițiștilor. În doar două zile, în timpul acestor controale, peste 50 de elevi chiulangii au fost găsiți în baruri ori cafenele din apropierea instituțiilor de învățământ.

Fenomenul absenteismului, dar și a faptelor antisociale produse în timpul orelor de curs de elevi, sunt în atenția polițiștilor vasluieni. La începutul acestei săptămâni, o acțiune desfășurată de polițiști s-a soldat cu nu mai puțin de 164 de controale la societăți comerciale din zona adiacentă unităților de învățământ din județul Vaslui, în special cele care au ca obiect de activitate comerțul cu produse alimentare.

De asemenea, au fost verificate locurile și zonele situate în apropierea unităților de învățământ (baruri, cafenele, săli de biliard, parcuri, săli de joc), pentru identificarea elevilor care absentează de la orele de curs. Au fost identificați 54 de elevi care frecventau barurile și cafenelele sau care se aflau în apropierea unităților de învățământ, absentând de la orele de curs.

În urma controalelor și verificărilor, polițiștii au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 8.000 de lei. Cele mai multe amenzi, 26, au fost date pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

„Polițiștii au avut și întâlniri cu elevii de la mai multe licee și școli gimnaziale, atât din mediul urban cât și din mediul rural. În cadrul acestor întâlniri, au fost abordate mai multe teme de discuție, polițiștii adresând sfaturi legate de modalitatea de prevenire a furturilor și tâlhăriilor, dar și a comportamentelor violente. Elevii au fost informați cu privire la măsurile pe care trebuie să le cunoască și să le adopte pentru prevenirea infracțiunilor, fiind sfătuiți să nu se laude cu banii, bunurile sau alte valori pe care le dețin”, ne-a declarat Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

Copil batjocorit de mama!

de Răzvan CĂLIN

Un copil în vârstă de 9 ani, bolnav mintal, paralizat de mâini și de picioare, a fost găsit ținut prizonier în pat de propria mamă. Băiatul era înfometat, dar alimentat sistematic cu alcool. Ca să ajungă la el, specialiștii de la Direcția Copilului au intrat pe geamul apartamentului. Copilul era ținut în letargie pentru a nu o deranja pe ,,mama”.

Recent, specialiștii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui s-au confruntat cu un nou caz tulburător. De această dată a fost vorba despre un băiat din Bârlad, în vârstă de numai nouă ani, căruia viața i-a oferit până acum doar durere și lacrimi. Soarta a făcut ca micuțul să vină pe lume cu grave probleme de sănătate. Imediat după naștere a fost dignostica cu tetrapareză spastică, forma cea mai severă de paralizie cerebrală în care sunt afectate toate membrele în mod egal sau, în unele cazuri, membrele superioare sunt afectate mai mult decât cele inferioare. Pe lângă aceasta, copilul suferă și de o deficiență mentală destul de severă. Cu alte cuvinte, copilul este țintuit la pat încă de când a venit pe această lume și indiferent câte zile va mai avea de trăit, centrul universului său va fi un pat de care e țintuit pe viață.

De ca și cum nu ar fi fost îndeajuns că soarta l-a lovit atât de crunt încă de la începutul existenței sale, băiatul nu a avut parte de o mamă căreia să-i pese cu adevărat de el. Ai fi zis că afecțiunile severe de care suferă ar fi atras cu ele o afecțiune și mai mare din partea celei care l-a adus pe lume. Din păcate, lucrurile nu stau așa, ba chiar am putea spune că propria sa mamă a făcut tot posibilul pentru ca micuțul să ducă o viață de coșmar. Deși este singurul copil pe care îl are, mama sa (în vârstă de 41 de ani) nu a fost capabilă să-i acorde toată atenția și dragostea maternă de care băiețelul are atâta nevoie. Femeia locuia împreună cu fiul ei, până în urmă cu câteva zile, într-un apartament situat la parterul unui bloc din centrul Bârladului. După cum au constatat cei de la Protecția Copilului, femeia trăia pur și simplu pe spinarea micuțului. Figura ca asistent personal al copilului, pentru care încasa de la statul român circa 900 lei pe lună, plus alți aproximativ 600 de lei drept indemnizație pentru copil cu dizabilități. La un calcul sumar, cei 1.500 de lei pe care îi încasa lunar femeia ar fi trebuit să-i ajungă pentru a-i asigura un trai cât de cât decent copilului. Mai ales că femeia nu este căsătorită, iar despre tatăl băiatului nu se știe mai nimic. Din păcate, femeia are meteahnă rea de tot: este o împătimită consumatoare de bături alcoolice. Așa se face că mai toată ziua, era plecată de acasă și cât era ziua de lungă își făcea veacul prin bodegi.

“Am găsit copilul într-o stare deplorabilă”

bratianu_ionel21”Timp în care copilul rămânea închis singur în casă, paralizat, în pat, fără ca cinevă să fie lângă el să-i dea o gură de apă sau să-l hrănească. De altfel, vecinii care ne-au sesizat cu privire la acest caz, ne-au spus că micuțul rămânea aproape în fiecare zi singur în casă și încuiat pe deasupra. Ceea ce a trăit acest copil până acum este un calvar și nu mă refer la afecțiunile pe care le are din naștere. Când am obținut în cele din urmă decizia judecătorilor de a-l scoate pe copil din acel mediu nociv, am putut vedea și mai bine în ce condiții groaznice a trăit băiatul. Bineînțeles că în ziua respectivă, mama nu era acasă, așa că am fost nevoiți să intrăm pe geam. Am găsit copilul într-o stare deplorabilă. Camera în care se afla era mizerabilă, un miros fetid, îngrozitor, plutea în aer, iar fereastra era acoperită cu draperii de aproape că nu intra lumina zilei. Ulterior am înțeles de ce ținea draperiile trase: ca să creeze o atmosferă în casă ce să-i inducă copilului în permanență o stare de somnolență. Adică, femeia nu vroia să fie deranjată prea mult de propriul său copilul, un suflet chinuit și de pe seama căruia încasa lunar bani de la stat. Bani pe care îi consuma mai mult pe achiziționarea de băuturi alcoolice, decât să-i cumpere băiatului de mâncare sau tot ce avea nevoie”, ne-a declarat Ionel Brătianu, psiholog în cadrul DGASPC Vaslui.

Și mai dureros este că cei de la Protecția Copilului o suspectează pe mamă că i-ar fi dat periodic copilului să consume diferite băuturi alcoolice. Iar asta tot pentru a-i induce micuțului o stare de letargie și somnolență, astfel încât ea să poată pleca de acasă, chipurile, fără griji. În momentul în care echipele de intervenție au descins în casă, au găsit lângă patul băiatului o ceșcuță în care se mai afla o cantitate de alcool (se pare că votcă). Este greu de imaginat că o mamă poate avea un asemenea suflet și este capabilă să provoace și mai multă suferință unui copil deja lovit crunt de soartă.

În aceste condiții, cei de la DGPASC au solicitat instanței decăderea din drepturile părintești a femeii, mai ales că nici atunci când a fost consiliată de specialiști nu a dovedit că i-ar păsa de soarta propriului său copil sau să arate că este conștientă de rolul ei de mamă, cu toate obligațiile ce derivă dinbtr-un asemenea statut. Ulterior, fiul său a fost transferat la Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap din Bârlad, unde va beneficia în permanență de ajutor și asistență de specialitate.

Șoferi pericol public

de Marian MOCANU

La acest sfârșit de săptămână, au fost identificați trei tineri care s-au urcat la volan deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice sau nu aveau permis de conducere valabil. Cei trei s-au ales cu dosare penale și sunt pasibili de pedepse cu închisoarea.

Unii tineri pun în pericol nu doar viața lor, ci și a persoanelor din jur, urcându-se la volanul unor autoturisme după ce au consumat alcool. Polițiștii vasluieni au descoperit doi astfel de inconștienți, care aveau o alcoolemie ridicată, unul dintre ei neavând nici măcar permis de conducere.

Un al treilea a fost descoperit în trafic conducând, deși avea permisul suspendat tot pentru fapte asemănătoare. Astfel, Ovidiu N., din comuna Todirești, a fost descoperit de polițiști în trafic, după ce, băut bine, a vrut să se plimbe spre orașul Negrești. Asta în ciuda faptului că nu avea nici măcar permis de conducere. Testat cu aparatul alcooltest, tânărul de 33 de ani a fost înregistrat cu o alcoolemie de 1mg/l în aerul expirat, drept care a fost condus la Spitalul Județean Vaslui pentru prelevarea de probe biologice.

Adrian B., din Muntenii de sus, a fost și el descoperit de polițiști în plin centrul municipiului Vaslui conducând un autoturism deși se afla sub influiența alcoolului. La controlul cu aparatul etilotest, acesta a înregistrat o alcoolemie de 0,76mg/l în aerul expirat. Bărbatul, în vârstă de 26 ani, a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cei doi sunt cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Această infracțiune se pedepsește cu o inchisoare între 1 și 5 ani.

Tot sâmbătă, 18 aprilie, un ieșean în vârstă de 29 de ani a fost oprit în trafic pe raza localității Simila. La control, a rezultat faptul că acesta are permisul suspendat pentru o contravenție anterioară. Vasile H. s-a ales la rându-i cu dosar penal pentru conducerea fără drept a unui autoturism.

Raportul psihologic e oficial! Ce actrita celebra de la noi a primit un verdict crunt: “E alcoolica si trebuie urgent internata!”

flata de cateva zile in spital, Anca Pandrea a fost consultata de un medic psiholog. In raportul acestuia scrie clar ca actrita are probleme psihice si ca trebuie sa fie evaluata urgent de un psihiatru, dar si ca are probleme cu alcoolul.

In urma cu cateva zile, Anca Pandrea a ajuns din nou la spital, din cauza unor probleme la rinichii, pe care le-a mai avut si in ultimii doi ani. Insa, pentru ca are momente in care nu este deloc coerenta, dar si pentru ca vorbeste despre Iurie Darie ca si cum ar fi inca in viata, medicii au decis ca actrita sa fie consultata si de un psiholog.

Va fi consultata de un psihiatru!

Dupa ce a supus-o unor teste, doctorul a elaborat un raport complet, in care scrie care este starea psihica a acesteia:” Medicul a spus clar ca Anca Pandrea are tulburari grave de comportament si ca ar trebui sa fie evaluata de un psihiatru care sa puna un diagnostic clar: daca ea mai este sau nu in deplinatatea facultatilor mintale. De asemenea, doctorul a mai observat ca actrita are probleme cu alcoolul, avand semnele unui dependent, dar si ca si-a creat o lume paralela. Ea chiar crede ca acasa o asteapta sotul ei, desi acesta este decedat de doi ani. Sustine ca ea si Iurie Darie dorm imbratisati, dar si ca trebuie sa se externeze si sa ajunga de urgenta acasa, pentru ca “moare Iuricica al meu de foame”.

Problema cu alcoolism-ul exista de mult timp, dar dupa trecerea in nefiinta a marelui actor s-a agravat. Cel mai probabil va merge si la toxicologie, pentru a fi supusa si acolo unor teste. Vorbeste tot timpul tare, deranjeaza toti ceilalti pacienti, nu prea doame si incearca sa plece din spital”, a declarat o sursa demna de incredere, pentru CANCAN.ro.

Prinși băuți la volan, la controlul de frontieră

de Roxana NĂSTASĂ

 Polițiștii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au depistat, la controlul de frontieră, doi bărbați ce conduceau ansambluri de autovehicule deși consumaseră băuturi alcoolice.

Joi, în jurul orei 17, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, conducând un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, ambele înmatriculate în România, Igor F., în vârstă de 40 de ani.

Câteva minute mai târziu, în același punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, conducând un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară marca Mercedes-Benz și o semiremorcă marca Schmitz, ambele înmatriculate în România, Andrei R., cu dublă cetățenie, română și Republica Moldova, în vârstă de 48 de ani. Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat faptul că cei doi șoferi emanau o puternică halenă alcoolică. Cei doi bărbați au fost conduși de către un echipaj din cadrul S.P.F. Huși, la Poliția Municipiului Huși, unde au fost testați cu aparatul DRAGER, rezultatul fiind de 0.98 mg/l în aerul expirat, în cazul lui Igor F., respectiv 0.53 mg/l în aerul expirat pentru Andrei R. Ulterior, cei doi șoferi băuți au fost conduși la spital, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea exactă a alcoolemiei din sânge.

Polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pe numele lui Igor F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge. Deoarece Andrei R. a refuzat categoric recoltarea de probe biologice, pe numele acestuia s-a întocmit dosar peal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

Week-end sângeros pe șoselele vasluiene!

de Răzvan CĂLIN

Un mort și șase răniți. Acesta este bilanțul sângeros al sfârșitului de săptămână pe șoselele din județul Vaslui. Toate cele trei accidente rutiere au avut aceeași cauză principală: consumul excesiv de alcool.

Cel mai grav dintre accidentele rutiere din acest week-end s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică (14/15 martie). În jurul orei 1.30, Doru Suceveanu, în vârstă de 42 de ani, din Bârlad, conducea un autoturism din direcția Vulpășeni către Băcani. Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, la momentul producerii accidentului, șoferul era sub influența băuturilor alcoolice. Aceasta a fost, de altfel, una dintre principalele cauze pentru care Suceveanu a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, plus că și șoseaua era umedă din cauza ploii. În consecință, autoturismul a pătruns pe sensul opus, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe câmp. Din păcate, Grigore Ioan, în vârstă de 42 de ani, din Bârlad, aflat pe bancheta din spate a mașinii, a decedat pe loc. Ca prin minune, șoferul și ceilalți trei pasageri din autoturism au scăpat doar cu niște policontuzii și contuzie toracică.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost cât se poate concludent: 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, iar pe numele său a fost deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Vinerea neagră: două accidente, trei victime, același numitor comun – alcoolul!

Un alt accident rutier s-a petrecut în seara zilei de 13 martie (vineri), pe strada Călugăreni, din Vaslui. De această dată, victima a fost un pieton în vârstă de 40 de ani, din comuna Bogdana. Cristian U., de 41 de ani, din comuna Solești, conducea un autoturism din direcția Brodoc către Vaslui. La un moment dat, a acroșat un pieton care se deplasa chiar pe mijlocul drumului, din direcția opusă. Ulterior, polițiștii au descoperit că pietonul era sub influiența băuturilor alcoolice. Din fericire, victima a scăpat cu viață, însă a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, fiind diagnosticat cu fractură tibie și traumatism cranio-facial.

La rândul său, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, însă rezultatul a fost negativ. Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Tot vineri, în jurul orei 17, un alt accident rutier grav s-a petrecut pe Drumul Județean (DJ) 243, pe raza comunei Iana. Șoferul implicat în accident este Laurențiu Dobrin, în vârstă de 30 de ani, din comuna Iana, iar alături de el, în mașină se mai afla un prieten de al său, în vârstă de 28 de ani, tot din Iana.

„Colegii de la Biroul Poliției Rutiere Bârlad au stabilit că șoferul mașinii, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, din cauza neatenției, dar și din cauză că se afla sub influența băuturilor alcoolice. În consecință, autoturismul a pătruns pe sens opus, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac”, ne-a declarat subcomisar Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui.

Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul municipal de urgență „Elena Beldiman” din Bârlad, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, contuzie toraco-abdominală și contuzie coloană. Mai mult, la verificarea cu aparatul alcooltest, Dobrin a fost depistat având o concentrație de alcool pur în aerul expirat de 0,88 mg/l.

Prietenul său a suferit, de asemenea, un traumatism cranio-cerebral și contuzie coloană cervicală.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

Adolescente bete criță, la Urgențe

de Mihaela NICULESCU

Lipsa unei supravegheri corecte din partea părinților, dar și a unei educații corespunzătoare, anturajele în care intră tinerii, dar și teribilismul specific vârstei duc, de multe ori, la fapte cu consecințe grave. Alcoolismul este unul dintre efectele coroborării acestor factori. Nu de puține ori, în județul nostru, ajung la spital, în comă sau la limită, copii care au consumat alcool.

Așa cum s-a întâmplat în week-end-ul trecut, când, la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU) din cadrul Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad, au fost înregistrate două cazuri de intoxicații etilice. Două adolescente au consumat atât de mult alcool, încât au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Sâmbătă, 7 februarie, a fost adusă cu ambulanța o tânără de 15 ani din Bârlad, în stare avansată de ebrietate, cu manifestări specifice. A doua zi, o altă adolescentă, de 17 ani, din Ibănești, a ajuns la spital din aceeași cauză. A băut atât cât să nu se mai poată ține pe picioare. Ambele adolescente au primit îngrijiri medicale, după care, la interval de câteva ore, au fost lăsate să plece acasă.

Nici victimele violenței fizice (inclusiv domestice) nu au lipsit sin peisajul urgențelor de week-end. Duminică, un bărbat din Corodești, în vârstă de 34 de ani, a fost internat de urgență la secția Chirurgie, cu pneumotorax, în urma unei altercații din care s-a ales cu o plagă tăiată în regiunea pectorală stângă, care a atins pleura.

În aceeași zi, la ora 20.35, o femeie de 60 de ani din Bârlad s-a prezentat la CPU cu o plagă tăiată la față și pleoapa stângă, răni căpătate în urma unei corecții aplicate de soțul său violent.

Medicii de la CPU au înregistrat cazul victimei unui accident casnic. Un bărbat de 53 de ani, din Bogdănești, s-a prezentat vineri, 6 februarie, cu arsuri de gradul II și III pe față și ambele mâini, după ce a desfăcut bușonul unui rezervor cu benzină al unei drujbe cu care lucra. A fost de ajuns o scânteie care a produs o flacără destul de mare, ce a aprins câteva obiecte din jur. Se pare că omul a inspirat și fum dar s-a ars destul de grav pe față și mâini. Medicii bârlădeni au dispus transferul acestuia la secția de arși din Iași.

Din cele 280 de persoane consultate între 6 și 8 februarie la CPU, au fost internate doar 83.

Chercheliții la volan au scăpat ca prin urechile acului

Niciunui conducător auto nu i s-a întocmit dosar penal în zona Bârladului pentru conducere sub influența alcoolului în perioada sărbătorilor. Nici în perioada Crăciunului, nici a Revelionului, nu au fost depistați în trafic șoferi cu alcoolemia mai mare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cu toate că au fost efectuate dese controale atât pe timpul zilei cât și al nopții, se pare că sfârșitul de an i-a găsit oarecum disciplinați pe șoferi. Au fost înregistrate cinci cazuri de conducători auto depistați cu alcoolemie de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, cărora li s-au suspendat permisele de conducere și li s-au aplicat amenzi contravenționale. Niciunui șofer nu i s-a întocmit, însă, dosar penal”, a declarat comisar-șef Costică Fânaru, șeful Biroului Poliției Rutiere Bârlad.

De pe 25 decembrie până ieri, au fost înregistrate în Bârlad și zonele arondate 70 de contravenții pentru opriri neregulamentare, nefolosirea centurii, lipsa actelor și utilizarea telefonului mobil în timpul șofatului. Zeci de șoferi au fost surprinși în această perioadă vorbind la telefon în timp ce conduceau pe drumurile publice. (Mihaela NICULESCU)

Atenție: șoferi băuți în trafic!

La sfârșit de săptămână, polițiștii au identificat în trafic mai mulți conducători auto care au comis infracțiuni la regimul circulației rutiere, fiind în prezent cercetați penal pentru faptele săvârșite.

Polițiștii Biroului Rutier Bârlad au oprit vineri pe strada Căpitan Grigore Ignat, un autovehicul condus de Gigel D., de 24 ani, domiciliat în municipiul Bârlad. Întrucât tânărul mirosea a alcool, polițiștii i-au solicitat să efectueze testarea cu aparatul alcooltest, rezultatul obținut fiind de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că Gigel D. are permisul de conducere anulat, iar valabilitatea autorizației de circulație provizorie era expirată din luna august 2014.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Un alt șofer pe numele căruia a fost întocmit dosar penal este Ionel T., de 55 ani, din municipiul Vaslui. Tot vineri, acesta a fost depistat conducând un autovehicul pe strada Ceramica, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a fost de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.

Sâmbătă, un alt șofer vasluian s-a ales cu dosar penal după ce, a fost implicat într-un accident pe Strada Andrei Mureșan, accident soldat numai cu avarii. Din cercetări, s-a constatat că Vlad G., în vârstă de 27 ani, din municipiul Vaslui, a condus un autovehicul pe strada Andrei Mureșanu deși anterior consumase băuturi alcoolice. La un moment dat, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea părții carosabile. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În aceeași zi, polițiștii Serviciului Rutier Vaslui l-au depistat pe strada Avram Iancu, din municipiul Vaslui pe Dumitru B., de 30 ani, domiciliat în municipiul Vaslui care se afla la volanul unui autovehicul deși consumase băuturi alcoolice. Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a fost de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Duminică dimineață, pe strada Traian din municipiul Vaslui, polițiștii Biroului Rutier au oprit un autovehicul condus de Eduard C., de 34 ani, din municipiul Vaslui. La verificarea documentelor conducătorului auto, polițiștii au constatat faptul că acesta avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 zile. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile art. 335 alin. 2 din Codul Penal.

Luni dimineață, polițiștii Biroului Rutier Vaslui l-au depistat din nou pe Eduard C. conducând un autovehicul pe strada Republicii, deși avea cunoștință de faptul că pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea săvârșită în ziua de duminică. În cauză a fost întocmit un nou dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Polițiștii reamintesc că, pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, șoferii care conduc sub influența băuturilor alcoolice trebuie să știe că riscă și închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancțiunea prevăzută de lege pentru cei depistați în trafic cu o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reținut fără drept de circulație. Sub această limită fapta constituie contravenție, iar sancțiunea este suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru trei luni, la care se adaugă nouă puncte de amendă. (R.N.)

Liceenii de la “Eminescu” s-au supărat pe noi

Articolul “Boboci cu vodcă la gură”, publicat în ediția de luni a ziarului nostru a stârnit indignare maximă în rândul puștilor. Două eleve din echipa care a organizat Balul bobocilor la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad s-au erijat în purtătoare de cuvânt ale liceenilor și au venit la redacția ziarului Est News pentru a ne cere socoteală pentru conținutul articolului.

Simona MIHĂILĂ

Reamintim că, în dorința de a relata un eveniment curat și frumos din viața de liceu, cum este cel prilejuit de balul bobocilor, reporterii noștri s-a izbit, vineri seară, la Centrul de afaceri “Tutova”, acolo unde s-a desfășurat balul Liceului “Eminescu”, de un spectacol dezolant, în care vedeta era alcoolul și țigara. Ne-am făcut vinovați de a scrie un articol în care am condamnat o realitate dureroasă: aceea în care copii nu reușesc să se regăsească, să se distreze, să savureze bucuria unică a statutului de licean, fără a recurge la stimulente. Cei mai mulți dintre copiii prezenți la bal, fie că erau în incintă sau afară (în parcare ori pe treptele clădirii) beau alcool: fie bere, fie vodcă, coniac și alte tipuri de tărie (ale căror etichete, chiar dacă nu am reușit să le distingem în totalitate, nu indicau nicidecum mărci de ceai).

Sunt câțiva ani buni în care ne-am obișnuit să auzim de adolescenți care consumă alcool, însă tot mai puțini adulți conștientizează dimensiunea pe care o ia acest fenomen. Și mai puțini sunt cei care iau atitudine, categorie în care, cu regret trebuie să spunem, se înscriu și tot mai mulți dascăli. Indiferența, delăsarea celor mari sunt motivul pentru care am decis să nu le judecăm prea aspru pe copilele care ne-au vizitat la redacție, negre de furie că ne-am permis să publicăm un “asemenea” articol. Nu le judecăm nici pentru atitudine și nici pentru tonul cu care ni s-au adresat. Scopul articolelor noastre (cel care a apărut și cel de față) nu este acela de a ne răfui cu niște copii, ci de a trage un semnal de alarmă în rândul dascălilor și al părinților, deopotrivă de vinovați de lucrurile grave care se petrec chiar sub ochii lor.

“Atât noi, cât și profesorii noștri, considerăm că ne-ați făcut liceul de rușine” – a fost una dintre acuzațiile cu care s-a ales ziarul nostru.

Dacă a face de rușine o instituție de învățământ înseamnă a scoate gunoiul pe care adulții responsabili cu educația copiilor se încăpățânează să-l îndese tot mai mult sub covor, în speranța că nu se vede și nu miroase, atunci, da, ne facem vinovați. Atâta doar, că și noi, cei care semnalăm aceste mizerii, ne rușinăm de rușinea lor.

“Tulburelul” face primele victime

Nici bine nu a ieșit tulburelul că atât femeile, cât și bărbații au prins curaj și s-au luat la bătaie. Drept urmare, șapte bărbați și două femei au intrat pe mâna medicilor bârlădeni, la sfârșitul săptămânii trecute după ce s-au lăsat conduși de furie. Majoritatea sunt din Bârlad, dar au fost și din Murgeni, Zorleni și Vinderei. Din fericire, rănile cu care s-au ales în urma actelor de vitejie nu au fost prea grave, așa că după ce au primit îngrijirile medicale, au fost externați.

Pe mâna medicilor au mai intrat și alți patru pacienți, care au fost implicați în diferite accidente de circulație. Singurul care a necesitata internare este un bărbat în vârstă de 46 de ani din Murgeni. Acesta are o fractură de gambă.

O altă persoană care a avut nevoie de îngrijiri medicale a fost un bărbat de 46 de ani, din Bârlad, care a căzut dintr-un copac. Deși inițial se credea că starea lui este critică, în urma investigațiilor făcute de medicii bârlădeni nu s-au găsit leziuni, fiind în cele din urmă externat.

În total, aproape 300 de persoane și-au petrecut sfârșitul de săptămână la Spitalul Municipal de Urgență “Elena Beldiman” Bârlad. (D.P.)

Alcoolul la volan, cel mai aprig dușman

În ultimii ani, cele mai multe accidente rutiere au avut loc din cauza persoanelor inconștiente care pun viața în pericol, pe a lor și pe a altor participanți la trafic urcându-se la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. Deși nu au cauzat evenimente nefericite, mai mulți conducători auto din județ au fost surprinși de polițiști în timp ce conduceau sub influența licorilor bahice. Nu e zi sau noapte fără ca polițiștii rutieri să nu găsească astfel de șoferi. Așa se face că avem și noi câteva exemple.

Primul este un șofer de 63 de ani, M. Gheorghe care vineri seara a fost oprit de către un agent de poliție din cadrul Poliției orașului Nergrești și de doi jandarmi, care efectuau serviciul pe raza comunei Băcești. În urma testării alcoolscopice, a reieșit o concentrație de 0,86 mg/l în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice. Pe numele său s-a întocmit dosar penal, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să se propună soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui.

Următorea seară, alt șofer, Mihai S., în vârstă de 56 de ani, a fost identificat de polițiștii bârlădeni în timp ce conducea pe strada Mihai Eminescu un autoturism, deși se afla sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o îmbibație alcoolică de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei, iar pe numele său polițiștii au întocmit dosar penal.

Gigi E., în vârstă de 34 de ani, din Municipiul Huși, nu a scăpat nici el de polițiști, fiind prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 24B. Întrucât mirosul de alcool era puternic și nu avea cum să nu fie sesizat de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Biroul Drumuri Naționale și Europene care desfășurau activități de supraveghere și control al traficului, “cetățeanul turmentat” a fost testat cu aparatul alcooltest, care se pare că nu a fost de partea lui. Valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat pe care aparatul a scos-o la iveală l-a trimis la spital pentru prelevarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Beat la volan s-a dovedit a fi și T. Marius, în vârstă de 35 de ani, din Municipiul Vaslui, care duminică dimineață conducea un autoturism cu volanul pe partea dreaptă. Pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la stânga în localitatea Bârzești, comuna Ștefan cel Mare, a intrat în coliziune cu un parapet din beton, autovehiculul răsturnându-se în afara părții carosabile. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, acesta având diagnosticul „traumatism cranio-cerebral, policontuzii prin accident rutier”. În urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe numele conducătorului auto întocmindu-se dosar penal.

Alți șoferi mai curajoși ca aceștia, după ce că au condus sub influența alcoolului, nu aveau nici măcar permis de conducere. Unul dintre ei este E. Cosmin, în vârstă de 20 ani, din municipiul Vaslui, care, sâmbătă, în timp ce conducea un autoturism pe strada Decebal din localitate a fost oprit pentru control de către polițiști din cadrul Biroului Rutier Vaslui. Polițiștii au stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie auto. Acesta a fost testat alcoolscopic, reieșind valoarea de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. El este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 335 alin. 1 din Codul Penal.

Cu dosar penal s-a ales și I. Adrian, de 21 ani, din municipiul Bârlad. Acesta conducea un moped pe strada Republicii și a fost oprit pentru control de un echipaj din cadrul Biroului Rutier Bârlad. În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, unde a refuzat prelevarea de mostre biologice. Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice, necesare în vederea stabilirii alcoolemiei (pedepsite cu închisoarea de la unu la cinci ani).

Astfel, conducătorii auto care nu au ținut cont de prevederile stabilite prin lege în momentul în care au condus autovehicule pe drumurile publice s-au ales cu dosar penal. Acțiunile poliției județene în vederea identificării persoanelor care comit astfel de abateri vor continua și perioada următoare. (Roxana NĂSTASĂ)

Băuți la volan

Luni seara, polițiștii Biroului Rutier Bârlad au oprit în trafic un autoturism, pe strada Republicii, condus de Constantin P, în vârstă de 38 ani, din comuna Grivița. Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i s-au prelevat mostre biologice.

La aceeași dată, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Huși, aflându-se în serviciul de patrulare pe Calea Basarabiei din localitate, au oprit pentru control un autoturism care circula din direcția centru către zona industrială. Conducătorul auto C. Marius a fost supus testării cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot spre seară, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe raza Satului Nou, comuna Muntenii de Sus, au oprit un autoturism. Conducătorul acestuia, M. Mihai, de 31 ani, din comuna Muntenii de Sus, emana halenă alcoolică. Acesta a refuzat testarea cu aparatul alcooltest. Polițiștii au condus bărbatul la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, iar conducătorului auto i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Un alt conducător auto, C. Petru, de 49 ani, din municipiul Vaslui, a fost identificat de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier în seara de 11.08.2014, în timp ce conducea un autoturism pe strada Păcii, din municipiul Vaslui, deși se afla sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul alcooltest a reieșit o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La o zi distanță, poliția a fost sesizată prin apel la 112 de faptul că, între localitățile Lunca Veche și Oțetoaia, a avut loc un accident de circulație. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și Postului de Poliție Lunca Banului s-au deplasat la locul producerii acestuia. Aceștia au stabilit că V. Eugen, de 60 ani, din satul Broscoșești, comuna Lunca Banului, după ieșirea dintr-o curbă, a pierdut controlul asupra direcției de mers, autovehiculul răsturnându-se în afara părții carosabile. Conducătorul a refuzat transportul la Spitalul municipal Huși în vederea acordării de îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,75mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un alt conducător auto implicat într-un accident rutier este și R. Șerban, de 27 ani, cu domiciliu în comuna Deleni. Acesta, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar autovehiculul a ajuns într-un șanț. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot marți, polițiștii au oprit un autovehicul pentru control, pe raza localității Pădureni. Conducătorul auto a fost identificat în persoana lui M. Ioan, de 45 ani, din localitate. În urma testării cu alcooltestul, a rezultat valoarea de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul este cercetat pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Tot în urmă cu două zile, M. Casian, de 31 ani, din comuna Băcești, a fost identificat de către polițiști din cadrul Poliției Rurale Negrești, în timp ce conducea un moped pe raza comunei Băcești. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că cel în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, motiv pentru care este cercetat penal pentru infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Acești conducători auto sunt cercetați penal pentru conducerea un autoturism sub influența alcoolului și conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără deținerea unui permis de conducere. (G.V.)

Acoolul, caria din sistemului sanitar

La Secția de Psihiatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui sunte internate, lunar, circa 50 de persoane ca urmare a consumului exagerat de alcool. Pentru reabilitarea lor, statul cheltuie câte 200 de lei pe zi, iar media duratei de spitalizare este de cinci zile. Cum sistemul sanitar românesc este unul de tip social și nu permite tratarea cazurilor de acest gen contra-cost, sume importante din bugetul sănătății sunt epuizate inutil. Medicii psihiatri consideră că fondurile pentru campaniile împotriva consumului de droguri sunt prost gestionate, fiind vizate doar substanțele halucinogene, când, de fapt, cel mai folosit drog este alcoolul.

Andrei STESCU

Numărul internărilor pe Secția de Psihiatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui a crescut, în acest an, cu circa 30 de procente. Cazuistica este formată în principal din pacienți cu demență, Alhzeimer și schizofrenie, la care se adaugă nelipsitele etilisme acute. Lunar, la Psihiatrie sunt internați, în medie, 50 de pacienți ca urmare a consumului de alcool.

“Suntem singura secție care înregistrăm o creștere a numărului de internări. În general, adresabilitatea la spital a scăzut. Avem în fiecare lună între 40 și 60 de internări ca urmare a comsumului de alcool”, spune dr. Dragoș Vochin, șeful Secției de Psihiatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

Pentru îngrijirea unui pacient cu etilism acut, se cheltuie circa 200 de lei zi. Durata medie de spitalizare pentru un astfel de pacient este de cinci zile. La un calcul sumar, statul cheltuie pentru tratarea unui bețiv circa zece milioane de lei vechi. Raportat la numărul total de internări, o jumătate de miliard din bugetul sănătății se cheltuie lunar pentru a trata consumatorii de alcool vasluieni. Pe an, suma ajunge la șase miliarde de lei vechi!

Alcoolul, cel mai periculos drog

Sistemul sanitar românesc este unul de tip social și nu permite tratarea contra-cost a etilismelor acute. Deputatul de Bârlad Tudor Ciuhodaru a avut încă de acum patru ani o inițiativă legislativă în acest sens, care a rămas la stadiul de… inițiativă.

Pe de altă parte, medicii pshiatri spun că toate campaniile împotriva consumului de droguri se centrează asupra produselor stupefiantelor, fiind omis taman cel mai de temur drog, alcoolul.

Consider că este o prostie să se facă campanii antidrog pe care se cheltue miliarde. Ar trebui ca o parte din acesti bani să se ducă în campanii împotriva consumului de alcool. Intoxicația cu etanol e cea mai periculoasă. Le ia mințile oamenilor și în plus sunt și costuri de spitalizare foarte mari. Se consumă inutil din resursele spitalului”, a mai spus dr. Dragoș Vochin.

Alcoolul și volanul nu fac casă bună

Chiar dacă încă nu a ieșit tulburelul, unii vasluieni nu vor să-și piardă atrenmanetul și consumă alcool apoi se mai urcă și la volan fără să mai țină cont de consecințe. Așa s-a întâmplat și în cazul lui Costel M., de 29 de ani, din localitatea Ciocani. Acesta a fost prins de polițiști în timp ce conducea un tractor de DJ 245A, pe raza localității de domiciliu, după ce consumase bine alcool. Acesta a pierdut controlul vehiculului, a intrat într-un cap de pod și s-a răsturnat apoi într-un sanț pluvial. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a celui de la volan dar și a unui pasager ce se afla în cabina tractorului. Testat cu aparatul etilotest, Costel M. a fost găsit cu o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. După accident, șoferul a încercat să dreagă busuiocul și a mers la tatăl său, Traian M., de 61 de ani, ca acesta, ajutat de alt tractor, să-l ajute să scoată utilajul din șanț, moment în care a fost prins de polițiști. Pentru cele întâmplate, tatăl și fiul s-au ales cu dosare penale. Fiul cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, sub influența alcoolului, iar tatăl, pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat. (A.C.)

La volan cu băutura în cap

O glumă mai veche spunea că, cel mai ușor poți transporta o cantitate mai mare de alcool dacă o bei. Asta a vrut să testeze și S.Andrei, de 59 de ani din comuna Stănilești, prins de polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene, pe DN 24A, la volan, după ce consumase ceva alcool. Aparatul alcooltest le-a arătat polițiștilor o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, cel testat a fost condus la Spitalul municipal Huși, unde i-ai fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Testele finale au arătat că S. Andrei are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă pedepsită de lege cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. (A.C.)

Acțiuni pentru combaterea neregulilor din trafic

În cursul săptămânii trecute, polițiștii rutieri și cei de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui au desfășurat acțiuni pentru combaterea neregulilor în trafic. Au fost efectuate verificări pe linia respectării regimului legal de viteză, precum și pentru identificarea persoanelor care au condus autovehicule pe drumurile publice, deși se aflau sub influența alcoolului.

Pe parcursul săptămânii trecute, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii rutieri, sprijiniți de cei de la ordine publică, au acționat pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere grave, în special a celor produse pe fondul consumului de alcool. De asemenea, polițiștii au desfășurat acțiuni și pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora produse ca urmare a nerespectării limitei legale de viteză, utilizând aparatele radar din dotare pentru depistarea celor care depășesc limita legală de viteză și pun astfel în pericol siguranța rutieră. Pe parcursul desfășurării acestor acțiuni, polițiștii au constatat 13 infracțiuni de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența alcoolului. Pentru abaterile constatate la normele rutiere, au fost aplicate 263 sancțiuni contravenționale,  în valoare totală de peste 55.000 lei.Pentru 51 conducători auto s-a luat măsura complementară de reținere a permisului de conducere, 40 dintre aceștia fiind depistați conducând autovehicule pe drumurile publice, deși anterior consumaseră băuturi alcoolice.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Vaslui l-au depistat în trafic pe strada Fabricii din municipiul Vaslui, pe P. Petrică, de 34 ani, din localitate. Bărbatul conducea un autoturism, deși în urma testării alcoolscopice a rezultat valoarea de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei.

În timp ce polițiști din cadrul Serviciului Rutier efectuau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe strada Trestiana din municipiul Bârlad, au oprit în trafic un autoturism. Cu ocazia legitimării conducătorului auto, s-a stabilit că se numește B. Neculai, de 50 ani, din comuna Grivița. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul de Urgență Elena Beldiman din Bârlad, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Vaslui au fost sesizați cu privire la faptul ca pe strada Republicii, din municipiul Vaslui, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. La deplasarea la fața locului, polițiștii au constatat că C. Marius, de 27 ani, din municipiul Vaslui, a condus un autoturism pe strada Republicii; a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar, fără a rezulta victime omenești. Conducătorul auto testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere rezultatul testului, C. Marius a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, în vederea prelevării mostrelor biologice.

Polițiștii au întocmit pe numele celor trei conducători auto dosare de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibație alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sange, faptă prevăzută de art. 336 alin 1 Cod Penal.

Romanii, printre cei mai mari consumatori de alcool din lume: cat de multa bautura consumam?

Consumul de alcool s-a extins la nivel global, iar Rusia, si tarile vecine, printre care si Romania se afla in top cu cei mai multi apropiati ai “paharului”.

Asa cum reiese din datele Organizatiei Mondiale a Sanatatii, rusii si vecini sai, printre care si Romania se afla in top, depasind cu mult state precum China, Mexic sau chiar si SUA. In Romania, precum si in celelalte regiuni indicate pe harta in tonuri inchise consumul de alcool depaseste 12,5 litri / capita / an in randul persoanelor cu varste de peste 15 ani.

Consumul de alcool din Rusia este o mare problema. Un studiu recent arata ca numarul mare de morti in randul tinerilor este o cauza a consumului excesiv de alcool, iar cele mai frecvente probleme care au condus la decese au fost boli ale ficatului, accidente rutiere sau scandaluri pornite din cauza alcoolismului.

In regiunea Americii de Nord canadienii sunt mai mari consumatori de alcool decat vecinii de la sud, tinand pasul cu Europeii, continentul unde apetitul pentru bautura este mai ridicat. Tarile cu cel mai scazut nivel al consumului de alcool sunt situate in regiunea Africii de Nord, Orientul Mijlociu, dar si sudul Asiei.

Sursa: wall-street.ro

Șoferi băuți depistați în trafic

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui au desfășurat acțiuni pentru prevenirea evenimentelor care au drept cauză conducerea autovehiculelor de către persoane aflate sub influența alcoolului. Ei au testat alcoolscopic 381 de șoferi, fiind constatate 10 infracțiuni, dintre care opt de conducere pe drumurile publice sub influența alcoolului. Alțiopt conducători auto au fost sancționați contravențional și li s-au reținut permisele, rezultatele testării alcoolscopice fiind sub valoarea de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, pentru abaterile de la normele rutiere constatate au fost aplicate 197 de amenzi, în valoare totală de 41.926 de lei.

Duminică, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe strada Andrei Mureșanu, din municipiul Vaslui, polițiștii Biroului Rutier Vaslui au oprit pentru control un autoturism. Conducătorul acestuia, un tânăr de 20 de ani, din comuna Muntenii de Sus, emana halenă alcoolică, motiv pentru care i s-a solicitat testarea cu aparatul alcooltest. Șoferul a refuzat și s-a împotrivit, de asemenea, prelevării mostrelor biologice. I-a fost întocmit dosar penal.

Un alt conducător auto, un tânăr de 32 de ani, din localitatea Șopârleni, comuna Drânceni, conducea în ziua de 11.05.2014 o autoutilitară pe raza localității Râșești, comuna Drânceni. A fost oprit pentru control de către polițiști din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene, care l-au testat alcoolscopic. A rezultat valoarea de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care șoferul a fost condus la Spitalul municipal Huși. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

Tot duminică, un bărbat de 37 de ani, din municipiul Bârlad, conducea un autoturism pe strada General Vasile Milea. A fost oprit pentru control de polițiști din cadrul Biroului Rutier Bârlad. În urma testării alcoolscopice, a rezultat valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aer expirat.

În noaptea de duminică spre luni, polițiști din cadrul posturilor Perieni și Ciocani, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, l-au oprit pe Eugen Apostoleanu, 34 de ani, domiciliat în municipiul Bârlad. Polițiștii i-au solicitat documentele personale și ale autoturismului, dar șoferul a refuzat și s-a deplasat cu autovehiculul pe o distanță de aproximativ 20 de metri, pe un drum comunal. Polițiștii l-au urmărit, iar Apostoleanu a coborât din autovehicul și a încercat să fugă, dar a fost imobilizat. Deoarece emana halenă alcoolică, a fost dus la sediul Poliției municipiului Bârlad, unde a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Pe numele acestor conducători auto au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului”, a declarat subcomisar Mihaela Straub, purtătorul de cuvânt al al IPJ Vaslui.

%d blogeri au apreciat: