Home / Tag Archives: andra palmaciu

Tag Archives: andra palmaciu

”S-au aplicat tot felul de tertipuri pentru a mă opri, pentru a ceda, însă nu am făcut-o. Nu-mi place politica, nu-mi plac politicienii!”

de Simona MIHĂILĂ

Replica pe care Andra Palmaciu, eleva din clasa a XII-a Filologie, de la Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” Bârlad i-a dat-o deputatului PSD Adrian Solomon după ce acesta a declarat public că fata nu s-a prezentat la simulările la bacalaureat și că nu frecventează școala, a creat valuri de indignare. Mii de aprecieri, de felicitări, de încurajări și de comentarii de susținere au “înroșit” rețelele de socializare.scrisoare_10k_facebook

Articolul publicat în Est News a avut peste 10.000 de distribuiri pe facebook și alte câteva pe Linkedln (nu mai vorbim de vizualizări, pentru că numărul acestora, indiferent cât ar fi de mare nu reflectă și numărul celor care au apreciat articolul, așa cum o face contorul de “like”-uri și de “share” de pe rețelele de socializare).

solomon_ranjetFirește, că susținătorii PSD au căutat să contrabalanseze acest uriaș vot de blam la adresa candidatului lor la Primăria Bârlad. Așa că încercările de a o discreditat pe Andra Palmaciu nu au întârziat să apară. In stilul caracteristic al lingăilor fără rușine și fără respect față de opiniile oamenilor mulți, au fost lansate felurite informații mincinoase la adresa fetei. Dar au fost semnalate și atitudini de-a dreptul comice din partea unor membri PSD. Alții, cu pretenții de educație și aleasă instruire, nu s-au mai putut abține în a coborâ între comentatorii de pe facebook, dar argumentele lor palide n-au reușit decât să amplifice ridicolul în care s-au aruncat.

Străină de spectacolul mizerabil al politicii, curajoasa adolescentă, singura care a avut tăria să sancționeze neregulile de care se lovește, a fost sensibilizată de o parte dintre acuzațiile aruncate asupra ei. Revine așadar cu o nouă scrisoare, de data aceasta adresată denigratorilor săi, și trimisă prin intermediul ziarului nostru:

andra-palmaciu11“Recunosc. <În spatele meu> chiar se află cineva. Sunt ceea ce sunt datorită îngerilor ce mi-au construit un rai al scrierii. Scriu pentru că am avut parte de dascăli ce mi-au insuflat și îngrijit acest dar. Mi-au îngrijit penele aripilor ajutându-mă să mă îndrept spre înalt.

Scriu despre orice, despre viață, iubire, moarte, dar mai ales despre ceea ce mă doare, și nu voi permite nimănui să îmi fure acest har.

Sunt capabilă să scriu singură, sunt capabilă să mă revolt și să-mi cer drepturile, nu am nevoie de gândurile altora pentru a mă avantaja.

Vă mulțumesc pentru orice critică adusă, pentru fiecare jignire. Mă ajutați. Am învățat să mă dezvolt și să transform defectele în calități.

Tot ceea ce fac este să lupt pentru ceea ce nu am avut deși mi se datora, lupt să mă apăr și nu permit nimănui să îmi aducă acuzații false, indiferent de statut.

Nu-mi place politica, nu-mi plac politicienii, și niciodată nu voi permite cuiva să-mi folosească numele.

Nu am început să scriu pentru că am fost pusă să fac acest lucru, am scris deoarece știam că acela este punctul maxim de toleranță pe care îl pot accepta.

Am ceva <în spatele meu>. Am zile de singurătate, am lacrimi, am zile în care am îndurat ger în stațiile de autobuz, am zile în care am fost călcată în picioare din cauza îmbulzelii, am multă ură strânsă în piept pentru fiecare ridicare din umeri, aceștia sunt factorii ce m-au azvârlit într-o luptă continuă cu edilii și simpatizanții acestora.

S-au aplicat tot felul de tertipuri pentru a mă opri, pentru a ceda, însă nu am făcut-o. Nu voi îngenunchia în fața nimănui, nici în fața unor acuzații false, aduse de persoane ce nu-mi cunosc reușitele.

Astfel, chiar am <în spate> pe cineva, dascălii ce mi-au oferit posibilitatea de a mă destăinui prin darul ce mi-a fost oferit. Dumnealor sunt unicii vinovați pentru diplomele pe care le dețin, pentru concursurile la care am participat, pentru locurile fruntașe pe care le-am obținut, pentru revistele cu care am colaborat, pentru tot ceea ce sunt.

Să știți că am fost implicată în alte zeci de proiecte, am condus alte multe activități, de toate felurile, am muncit pentru mine în primul rând, deoarece zâmbetele celor din jur mă satisfac.

Multe acțiuni la care am luat parte nu au fost mediatizate, iar acest lucru nu m-a împiedicat să fac ceea ce trebuie. Chiar credeți că mă voi opri din a fi eu, doar pentru că insinuați lucruri total neadevărate? Vă înșelați.

Toate acestea se obțin prin muncă asiduă, de aceea, presupun, vă este greu să acceptați și să înțelegi”.

Iata cateva dintre actiunile pe care energica si implicata Andra Palmaciu si-a pus semnatura, fara a simti nevoia de a-i atarna numelui de care este atat de mandra, vreun partid politic sau vreun politician

Replica zguduitoare a elevei de la “Eminescu” data lui Adrian Solomon, după ce s-a simțit umilită și denigrată de declarațiile la adresa ei

de Simona MIHĂILĂ

Andra Palmaciu, eleva de la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad, îndură umilințe incredibile, după ce a avut curajul să vorbească public despre neregulile din transportul local în comun, tolerate și protejate de autorități. Actul de curaj al fetei a avut un impact fără precedent: a forțat autoritățile să aplice legea prin care elevii au parte de reduceri la costul biletului de călătorie cu autobuzul.

Iată, însă, că aleșii noștri nu reușesc nicicum să primească demn lecțiile cetățenești, iar Andra s-a trezit într-un război nedrept pentru un copil de 17 ani.

Duminică, în cadrul unei conferințe de presă susținută la PSD, deputatul Adrian Solomon, candidatul partidului la funcția de primar al Bârladului, a făcut o serie de comentarii deloc măgulitoare la adresa Andrei Palmaciu. Întrebat de reprezentanții mass-media cum comentează vestita scrisoare către autorități postată de eleva de la “Eminescu” pe contul său de facebook, Solomon a spus:

solomon_ranjet“Nu mă interesează scrisorile care nu-mi sunt direct adresate la cabinet. Numai alea de la cabinet mă interesează, care vin cu număr de înregistrare. Problema este că unii tineri sunt mai activi în spațiul online decât la școală. Și e păcat să treacă simulările pentru bacalaureat, iar tu să te fixezi numai pe online”.

La remarca ziariștilor că acesta nu este cazul fetei cu pricina, Solomon a declarat: “Mm, noi avem alte informații. Că nici n-a participat la simulările de bacalaureat. Ideea este să ne ținem de școală până când o terminăm, ca să nu terminăm și liceul la Casa de Cultură, cum a făcut prefectul cu facultățile sale”.

Întrucât părinții Andrei sunt în imposibilitatea de a-și apăra copilul (mama fiind la muncă, în străinătate), fata – care a terminat primul semestru al clasei a XII-a cu media 9,36) a fost cea care a reacționat la atacul lui Solomon. A postat, tot pe facebook, o scrisoare emoționantă din care a lăsat să răzbată durerea pe care i-a pricinuit-o atitudinea infantilă, nu a unui adolescent de vârsta ei, ci a unui ales al poporului.

Redăm scrisoare în integralitatea ei.

“Am fost prezentă la simulări, și admisă. Ar trebui să evitați să mai mințiți. Părinții mei cotizează la salariul dumneavoastră și decideți că este lăudabil să le denigrați fiica?”

“Domnule Solomon, așteptam acest moment. Știam că veți renunța la sfaturile cunoscuților de a vă ține în frâu atitudinea violentă, știam că veți evada din propria cochilie prin singura cale pe care o cunoașteți, încercarea de a denigra. Știu că ați fost crezut, știu că apelați la naivitatea cetățenilor și vă axați pe faptul că nu se vor deranja să afle adevărul.

Toate acestea fiind spuse, îmi permit să vă anunț că aveți informatori neexperimentați, dat fiind că am fost prezentă la simulări, ba chiar am și fost admisă și, cu siguranță, acest lucru ar trebui să fie ultima dumneavoastră grijă, având în vedere că nu mă cunoașteți.andra-palmaciu

Așadar, înainte de a aduce acuzații, ar fi politicos să vă informați cu exactitate sau poate ar trebui să evitați să mai mințiți. Nu credeți că o faceți destul în campaniile electorale?

Vă scriu iar, în mediul virtual, pentru că nu sunteți cu nimic mai important față de restul cetățenilor … sau așa vă considerați? Superioritatea pe care credeți că o dețineți este un fals, o închipuire. Cum veți ști altfel de ce anume au nevoie cetățenii dacă nu vă veți afla la același nivel? Sau nu vă pasă de nevoile noastre?

Ar trebui să ne mulțumiți, nu să ne denigrați. Nu uitați, în curând, voi face parte din grupul celor votanți. Părinții mei cotizează la salariul dumneavoastră și decideți că este lăudabil să le denigrați fiica?

Îmi pare rău că părinții mei nu vă pot întâlni, însă mama slujește alt pământ de mulți ani, pierzând astfel toate momentele importante ale familiei, iar tata nu își permite să vă strângă mâna, dat fiind că sunteți un domn, și nu poate risca să vă provoace o grimasă atunci când îi veți simți bătăturile. Domnule, chiar nu au importanță îndrumările dumneavoastră spre a mă școlariza, am ajuns aici și fără ajutorul dumneavoastră. Sună a ironie, atunci când mă <trimiteți la școală>, având în vedere că o fac, deși CLM, cu o majoritate pe care o știm cu toții, nu îmi oferă un transport decent.

Să știți domnule că nu-mi fac un obicei din a vă scrie, cunosc nulitatea, însă, așa, ca printr-o minune, dacă v-ați pierde <rolul esențial> din viața politică, ce veți face? Eu imi voi continua studiile. Dumneavoastră veți deveni iar un domn profesor de istorie fără titulatură? Banal, pentru spiritul dumneavoastră superior, nu credeți?

Astfel, domnule, nu credeți că ar fi de apreciat să evitați în a mai denigra și a mai minți cetățenii? Sau spiritul civic al tinerilor vă înspăimântă? De ce vă temeți cu adevărat? Să nu vă aștepți vreodată, la o scrisoare oficială, <la birou, acolo>, pentru că nu vă consider într-atât de important încât să mă deranjez, cu toată stima, însă nu pot admira o persoană ce a contribuit într-un mod sau altul la bătăturile tatei și lacrimile mamei.

Cititi si: Victorie pentru eleva din Barlad care a pornit cruciada impotriva transportului in comun

Andra Palmaciu da de pamant cu autoritatile printr-o noua scrisoare

Cum i-a pus la punct eleva care a luat atitudine impotriva mizeriei din transportul local pe politicienii care i-au oferit adeziuni de partid

Surpriza lui 2016 – Constantinescu revine in politica. Ce vrea sa faca in perioada urmatoare si unde are de gand sa candideze!

Liceenii au cuvântul. Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” Bârlad

Viața mea de vis…

Era o zi de vară. Abia ne trezisem și stăteam îmbrățișati. Casa noastră era amplasată într-un loc mai străin: pe un loc stâncos, mai exact, iar un perete al camerei era construit din sticlă pentru a ne putea bucura de răsăritul soarelui și de splendoarea mării în fiecare dimineață.

morozii-stefan-cristianÎmbătrâneam. Aveam 27 de ani și-mi iubeam femeia încă din liceu. Da, am trecut prin multe, multe bune, dar și rele destule. Mereu mă gândesc că-mi zboară timpul din ceas, că secundele trec, parcă, mai repede, că muzica pe care-o ascult se termină înainte să înceapă. Mă gândesc ce-am făcut, și chiar dacă m-am realizat pe ambele planuri, profesional și sentimental, tot cred că nu-i de ajuns.

Mă gândeam în fiecare noapte la ea, chiar dacă dormea lângă mine. Mă gândeam ce aș face dacă aș pierde-o – cu siguranță, nimic bun. Încă mă gândesc la vorbele ei de ani de zile: “Sunt a ta, pentru totdeauna…”, spusese ea, atingându-mi blând și pasional pieptul.

O iubesc încă de-atunci, de la 15 ani, și știe prea bine că o fac mai mult decât orice pe lume. Știe că m-aș putea arunca în fața trenului, ca mai apoi s-o împing ca ea să scape. Știe c-aș fisura Pământul în două ca s-o găsesc.

Mă trezeam în fiecare dimineață cu fața la ea, punându-i o întrebare: “Ce faci tu,dragă muză?”.

Nu-mi răspundea aproape niciodată, ori mă lua în brațe, ori mă săruta. Ea era, în ochii mei, soarele care răsărea dimineața, era valurile care-mi tulburau sufletul, era luna pe care o priveam mereu și care mă ducea, parcă, într-o stare de insomnie. Era micuță, corpul ei expira un aer puternic de femeie cu capul pe umeri, că doar n-am vrut o proastă. Avea ochii căprui, adânci și oglinzii; nu ți-ai fi dorit să-și întoarcă privirea către altcineva. Purta ochelari, dar nu mă deranja. Era a mea, nu? Era atât de frumoasă încât strălucea ca Soarele-n mijlocul lui iulie. O iubeam și o iubesc… Era dragostea eternă a nopților mele, îmi lumina fiecare secundă pe care-o trăiam, și deși mi-e frică de moarte, nu mai aveam temeri fiindcă știam că mi-am îndeplinit oarecum visele: să reușesc în viață și să-mi găsesc iubirea veșnică. Am fost un visător și mereu voi rămâne un visator; se pare că n-a ieșit prea rău. Mă iubea necondiționat, în felul ei, iar eu într-al meu. Eu eram scriitorul aici, și deși îmi făcea complimente uneori, nu se descurca prea rău… Cu fiecare sărutare pe care mi-o dădea, simțeam că trăiesc mai mult, aveam sentimentul c-aș fi nemuritor. Era cochetă și avea destul aer de femeie, destul încât să mă ucidă cu el când se apropia… Era destul de timidă, însă tot putea să-mi pună capac “tres facile”, cum spun francezii.

Week-end-urile ni le petreceam în felul ăsta, rareori plecam să ne aprovizionăm casa. Eram cei mai bine oameni pe care și i-a putut închipui cineva vreodată. Eu eram audiofil, ahtiat după muzică. În casă cânta mereu muzica în surdină chiar și când dormeam – mă liniștea. Aveam tot ce mi-aș fi putut dori, nu mai aveam nevoie de nimic. Ei bine, de dragoste. Dragoste pe care mereu o voi vrea. Am avut multe ispite, însă nu am putut să las ce aveam pentru ceva aparent mai frumos sufletește, poate, sau pentru ceva mai frumos, în mai multe feluri.

Părinții noștri locuiau departe, în altă țară, însă mergeam regulat să-i vedem – de sărbători mai ales. În călătorii mereu dormea pe mine. Era obosită, lucram din greu amândoi, însă bărbații dintotdeauna au exprimat pe fețele lor mai puțină oboseală decât femeile. Avea un job foarte epuizant; era manager la o renumită firmă de articole vestimentare.

Slujba mea nu mai conta, salariile erau similare. Părinții noștri erau foarte bucuroși când ne vedeau; se vedea pe fețele lor că ai lor copii și-au îndeplinit visele. (Cristian Ștefan MOROZII, clasa a XI-a Filologie)

Furtuna

Sunt furtuna în care n-ai fost niciodată prinsăSunt tot ceea ce ai vrut ca eu  fiu.  putea fi fratele tău pierdut sau  putea fi partenerul tău de suflet.Nu contează, pentru  sunt cevaîn care n-ai crezut niciodată, dar nici n-ai vrut  încerciSunt ceva de care nu ți-a păsat niciodatăSunt ceva,un ceva care odată îți oferise lumea, dar, pentru țineasta n-a fost nimicdecât ceva în care ai putut  dai cu piciorul. Ai fost ignorantă cu mine dar te voi ierta, chiar dacă m-ai rănit, chiar dacă știu  nu-ți vei schimbă gândurile vreodată… Și chiar dacă suntun scriitor, voi muri  toți ceilalți oameni, exact  ținedin cauza ta. (Cristian Ștefan MOROZII, clasa a XI-a Filologie)

 

Fără tine, nu aș fi reușit!

andra-palmaciuArestez perna și îmi afund capul în penele de gâscă, nu-mi pot permite să deschid ochii, știu că aș trimite lasere și mi-aș deranja falsul confort. Nu ar fi prima dată, și în niciun caz, ultima, în care perna îmi este captivă, în unghiile morții. Mă smiorcăi, fluturașii din stomac, dau să iasă, căci mă tot gâdilă ceva, ori o fi de la plâns, cine o mai ști? Stop. Acesta este momentul în care îmi impun să iau atitudine. Sfioasă, trag de coltul stâng al pernei, verific împrejurul, și prind curaj de a-i da pernei o eliberare condiționată. Îmi trag tricoul cât să nu mă simt dezgolită și mă îndrept spre geam. Hotărâtă, trag jaluzelele și rămân șocată să realizez că m-am țintuit în pernă o noapte întreagă, o altă noapte. Mă strâmb la contactul cu soarele, și mormăi o înjurătură. Sunt pe mijlocul camerei și nu știu ce ar trebui să fac, evit contactul cu oglinda, știu că nu-mi vă face placere reflexia mea. Încă mă gândesc cum s-o simți? Îl doare? O fi dormit? M-o fi sunat? Era târziu când, în urma unei crize, a considerat că singurele cuvinte ce-i vor menține masculinitatea, mă vor face pe mine să plec. Și-am plecat, deși era unica acțiune pe care nu mi-aș fi dorit să o urmez. Nu era prima dată când conștiința mea imi urla să renunț, însă fusese prima dată când o făcusem fără să privesc urmele pașilor. Știam că nu pot rezista, mă mișcam greoi în speranța că voi auzi un: Rămâi! Dar niciun sunet nu-mi zgâriase timpanul, poate doar zgomotul ușii trântite. Camera goală îmi străpunge sufletul, nu știam ce să fac fără privirea lui ce mă analiza. Nu știam nici cum îmi mai arată camera, sau ce ocupație să-mi găsesc. Tot el, cu vocea lui și chipul înnegrit îmi bântuia gândurile. Încă îi mai vedeam pumnii încleștați, pregătiți să se răzbune prin unica modalitate disponibilă. Conștientizez că nu se aștepta, oricât de mult l-aș fi amenințat că voi pleca într-o zi. Probabil s-a întrebat cum de la simple cuvinte, am luat o așa decizie, sigur nu crede că am știut ce mi-a făcut în ultima perioadă. Pesemne că încă mai crede în minciunile lui, sau se așteaptă ca eu să cred în ele. Nu va ști niciodată, că îi acceptam să-mi mângâie chipul deși știam că tocmai mângâiase un întreg trup. Îl lăsam în ferocitatea masculinității sale, să-și mintă propriile gesturi, să-și încalce propriile principii. Azi, deși încă îmi mai putrezește durerea în vene, încă mă mai încovoi la auzul ultimelor vorbe ce-mi aglomerau gândurile, nu pot decât să-i mulțumesc. Îi mulțumesc pentru tot ceea ce am devenit și pentru modul războinic în care totul a luat sfârșit, pentru că de nu s-ar fi terminat totul în liniștea deplină a plecării mele, azi, nu aș mai fi scris atât de frumos. Îi mulțumesc că m-a ajutat să mă autodepășesc. Căci azi, în camera goală, cu perna în libertate și razele soarelui dansând pe trupu-mi obosit, încep a deveni o scriitoare mai bună, și promit să-i mulțumesc și public, la prima mea lansare! (Andra PALMACIU, clasa a XII-a Filologie 2)

Licitația pentru transportul în comun la Bârlad a fost amânată. Andra Palmaciu, eleva care a deschis cutia Pandorei, spulberă autoritățile cu o nouă scrisoare deschisă

de Simona MIHĂILĂ

Licitație cu surprize, astazi, la Primăria Bârlad, unde ar fi trebuit să aibă loc deschiderea ofertelor depuse de firmele doritoare să concesioneze serviciul de transport public local: o singură societate de transport s-a înscris – SC Vertrantis SRL Bârlad, motiv pentru care licitația a fost amânată.
licitatie-transport-comunCondiția ca procedura să fi avut finalitate era ca la licitație să se fi înscris cel puțin două firme. Spre surpriza tuturor, SC Unistil, cea care asigură transportul local în comun de peste 10 ani, nu a depus nicio ofertă, în ciuda faptului că a achiziționat caietul de sarcini. De altfel, astazi, înainte de ora 10, ora limită de depunere a ofertelor, patronul firmei, Vasile Pușcașu, a fost văzut pe holurile primăriei, prilej de nenumărate speculații, inclusiv de ordin politic. Se știe că Pușcașu este un apropiat al PSD și nu sunt secrete comentariile cu privire la faptul că această calitate l-ar fi ajutat în obținerea unor facilități. Nu sunt mai puțin cunoscute scandalurile iscate la ultima licitație câștigată de Unistil, când reprezentanții unora dintre firmele care au pierdut au amenințat că-și dau foc în fața primăriei în semn de protest.
Absența de la licitație a SC Unistil și-ar avea motivația, susțin surse din interiorul firmei, în imposibilitatea acesteia de a se ridica la nivelul exigențelor impuse de caietul de sarcini: un parc auto format din 12 autobuze dotate cu GPS, aer condiționat, sistem de încălzire, (9 pe trasee și 3 de rezervă), fiecare cu un număr de 50 de locuri pe scaune și în picioare, precum și 9 microbuze (7 pe trasee și 2 de rezervă), fiecare cu un număr de 14 locuri. Vechimea mijloacelor de transport nu trebuie să fie mai mare de 10 ani și să îndeplinească cel puțin normele de poluare EURO 4. O altă cerință este existența unui număr de minimum 38 de șoferi, iar firmasă aibă în proprietate sau contract de servicii cu un atelier auto.
De asemenea, firma câștigătoare va trebui să construiască alte staționare, mai moderne, și zilnic să spele și să dezinfecteze mijloacele de transport în comun.
Dar cel mai “descurajantă” informație care se vehiculează e că SC Vertrantis SRL, cea care s-a înscris la licitație și a venit cu oferta pregătită, ar prezenta un real “pericol”, în sensul că întreg parcul auto pe care îl deține este nou-nouț, autobuzele având cele mai moderne dotări, cu mult chiar și peste cele impuse de caietul de sarcini.
Proprietarii “Vertrantis” nu sunt străini de domeniul transportului în comun, ei fiind cei care au cumpărat Autogara Bârlad. Pentru “acuratețea” informației, mai precizăm că este vorba de proprietarii pensiunii “La nea Vasile”.
Conform legii, o nouă strigare pentru concesionarea serviciului de transport în comun va mai avea loc peste circa o lună.

Andra Palmaciu revine ”în ring”: ”Sunt indignata, prietenii mei sunt scarbiti, colegii mei sunt dezamagiti, parintii nostri sunt obositi, iar voi ne obligati sa asteptam”

Amânarea licitației nu s-a lăsat fără urmări. Opinia publică a început să reacționeze, iar cea care a dat tonul este nimeni alta decât Andra Palmaciu, eleva care a deschis cutia Pandorei în legătură cu condițiile nesatisfăcătoare în care se desfășoară transportul local, în urmă cu doar câteva luni.

În cursul zilei de astăzi, Andra revine pe facebook cu o nouă scrisoare deschisă adresată autorităților, pe care le învinuiește pentru licitația eșuată.

Redăm scrisoarea Andrei Palmaciu, în cele ce urmează:

”9 decembrie 2015 – Va suna cunoscut, domnilor? Nu cred. Va reamintesc. Dupa doua curse in care am fost obligata (iar) sa respir fixativul doamnei din fata mea, sa fac exercitii de echilibristica incercand sa nu cad, sa ma las calcata in picioare (la propriu) sa ma lupt, intr-o jungla moderna a secolului, ajung acasa, scarbita si total ofuscata, va scriu, cu speranta ca va voi strica ziua, exact asa cum permiteti dumneavostra sa fie stricate zilele votantilor.

18 decembrie 2015 – Contractul firmei ce se ocupa cu transportul in comun, expira. In aceeasi zi, domnilor consilieri locali, ati aprobat prelungirea contractului de concesionare cu 5 luni.
Stiu, a fost nevoie de revolta, de presa, de agitatie, ca sa va pese.

Am fost prezenta domnilor, in momentul in care incercati sa va asumati actiuni pe nedrept, am fost de fata domnilor cand nu ati cunoscut raspunsurile a 3 intrebari logice, am fost de fata domnilor cand ma priveati in ochi cu dispret pentru simplul fapt ca cer respectarea drepturilor elevilor. Este dureros, presupun, sa respectati legea. Este inacceptabil ca elevii sa se revolte. Este de prost gust sa vrem sa calatorim in conditii umane, respectand reglementarile.
Ati votat in fata mea, ati acceptat o lege deja scrisa, dupa 5 ani.

20 ianuarie 2016 – Ziua in care intr-o conferinta de presa, ati votat. Ziua in care ati presupus ca este de ajuns sa va sinchisiti sa ridicati o mana, ca noi, elevii, inculti, asa cum ne credeti si ne vreti, sa ne retragem, asteptand. Asteptand sa amanati si sa tot amanati o licitatie, timp in care cetatenii dumneavoastra sunt in continuare obligati sa calatoreasca in conditiile pe care ar trebui sa le cunoasteti. In momentul in care vi s-au adus la cunostinta conditiile si vi s-a amintit faptul ca, practic, incalcati legea, ne-ati tratat cu o ridicare din umeri.

Nu suntem prosti, nu suntem inculti sau neinformati asa cum afirmati. Eu sunt indignata, prietenii mei sunt scarbiti, colegii mei sunt dezamagiti, parintii nostri sunt obositi, iar voi ne obligati sa asteptam. Mi-as dori sa fiti obligati sa folositi transportul in comun, dar presupun ca nu va puteti dezlipi de bolidurile dumneavoastra. Mi-as dori sa va vad chipul, traspirat si lipit de geam, exact asa cum stam, noi, liceeni, zilnic.

14 martie 2016 – Licitatia se amana! Nici nu ma asteptam la o alta decizie. Clar, firma actuala mai are nevoie de timp sa poata investi, altfel ar pierde licitatia, prezenta fiind singurul act laudabil. Oferiti timp firmei actuale, poate-poate reusesc sa indeplineasca partial conditiile impuse in caietul de sarcini, acum, nemaiavand avantaje.

Un singur elev plateste 4 lei/zi pe trasportul in comun. 4lei*7=28 lei.
Din cei 10.000 de elevi, raportat la un numar realistic de doar 2.000, cei care folosesc transportul in comun zilnic, spre si de la institutiile de invatamant, rezulta 2000*28lei=56000. Jumatatea acestei sume, reprezinta reducere de care nu beneficiem, 56000lei÷2=28000lei, desi CLM Barlad a votat pro. Revin cu aceeasi intrebari ce v-am mai adresat-o, domnilor, unde ajung acesti bani?
Stiti cat de mult reprezinta, pentru un elev si pentru familia sa, o astfel de reducere? Daca pentru dumneavoastra este infima, ei bine, sa stiti ca pentru noi conteaza. As vrea sa va remarcati faptul ca aceasta suma reprezinta doar cele 7 zile, nicidecum anii nostri de liceu.

Vreau sa stiti ca nu am uitat. Nici eu, nici colegii mei, si nici votantii de care, se pare, va pasa cel mai mult. Modul in care ne tratati, dispretul, superioritatea, sunt moduri ce instiga la revolta. Sa intelegem, prin atitudinea degajata pe care o detineti, ca nu va pasa de noi? Ca noi nu reprezentam o prioritate?”

 

Liceenii au cuvântul. Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” Bârlad

Că sunt timizi sau îndrăzneți, temerari sau ezitanți, impetuoși sau calmi, dezlănțuiți sau reținuți – liceenii sunt voci demne de ascultat cu atenție. Dacă am avea puterea să renunțăm la aroganța adultului care “știe totul” și i-am urmări cu seriozitate, bogăția lor sufletească, nealterată încă de griji cotidiene, poate fi, chiar și pentru noi, “atotștiutorii”, sursă de inspirație și de învățăminte.

Adolescenții au lucruri de spus. Mai importante decât bazaconiile pe care mulți adulți le îndrugă fără noimă oriunde au acces: pe stadion, la televizor, pe internet, pe stradă sau între proprii pereți.

Ziarul Est News continuă să-i invite să ia cuvântul. O dată pe săptămână, fiecare liceu are la dispoziție, prin rotație, câte o pagină în care elevii își pot face cunoscute părerile, trăirile, dorințele, sfaturile, nemulțumirile, ideile, creațiile. Sunt liberi să-și exprime orice gând care poate construi sau schimba în bine tot ce pune în pericol bunul-simț, buna-cuviință, spiritul civic, echilibrul. Liceenii au cuvântul. Astăzi Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad.

Două Românii. Poporul și conducerea.

Schimbarea nu vine cu lucrurile minore, într-adevăr, dar vine odată cu unirea poporului, românului ăla de jos, muncitor, mama aceea singură cu 3 fiice și o casă de întreținut, tatăl acela neputincios în fața bolii fiului, elevii aceia conștiincioși și învățați cu puțin, de la ei vine schimbarea.

De ne-am uni mai repede, într-un singur strigăt, excluzând destabilizatorii, am învinge, am reuși să schimbăm. Greșeala cea mai des întâlnită? Ne limităm. Ne limităm la un ^2% la șomaj, la o lege prost expusă, la cuvinte promițătoare, fără fapte doveditoare și nu continuăm.

Ieșim în stradă doar după o tragedie, doar după ce realizăm că murim pe capete, iar atunci când ieșim se găsește un donator de neuroni, comunist, care reușește să destabilizeze totul, că deandra-palmaciuh, spiritul de turmă e în plină dezvoltare, iar mai apoi oamenii rămân la fel de dezamăgiți și se lasă păgubași, că deh: ”N-am murit până acu’ n-am muri nici de acu’ încolo”.

Și când or veni nepoții la noi, o să ne înghesuim în fotoliul putrezit, ridicând din umeri când ne-o pune întrebarea: ”Ce ați făcut?”. Și noi nu vom ști ce să răspundem. Că doar nu le-am spune adevărul: ”Știi, am încercat, dar am abandonat în vârful muntelui reușitei, că mi-o fost frică și nu am avut încredere în mine”. Și atunci să vezi ce ne-or judeca nepoții.

Au murit ai noștri dintotdeauna pentru un trai mai bun. Se zvârcolesc în morminte când văd că am adus România la rang de artă în ale sclaviei. Știi ce e mai dureros? Sunt atâția oameni deștepți, capabili. Atâția tineri ce trag să fugă la propriu, din țara asta, frumoasă, dar cu majoritatea oamenilor urâți. Urâți pentru că acceptă să se supună, tac și se lasă conduși într-o dezorganizare totală.

Ok, interzici fumatul în locuri publice? Bine. Dar de ce nu interzici și abandonul, de ce nu interzici și alcoolul, de ce nu interzici alte lucruri care chiar conduc România pe ultimul loc? Interzici fumatul, dar treci cu vederea o tragedie ce a avut loc din cauza corupției? Încuiat ți-e poporul că-ți acceptă.

Câți tați văd cum singurele sfaturi ce le oferă copiilor sună cam așa: ”Pleacă tată, ce să faci aici?”. ”Păi, nu pot tată să fac nimic, nu pot singură, așa cum nu pot nici cu alții o sută”.

Și nu vreau să cred că sunt putini cei ce gândesc asemenea mie, dar sunt temători, înghit, și se mulțumesc cu limita de supraviețuire. Plecăm toți, dar oare nu ne doare că ai noștri rămân aici, abandonați, lipsiți de puteri și supuși? Mă repet, tare mi-e frică și jenă de clipa în care m-or întreba nepoții ce am făcut eu pentru ei, tare mi-e frică de momentul în care vor fi dezamăgiți de neputința mea.

Dar încă sper, deși e o acțiune demult pierdută, încă mai sper. Sper la o Unire, sper la o iubire frățească de aia, ca pe timpul lui Cuza. Sper la o dăruire pentru pământ, ca la Mărășești-Oituz, când într-un cor se striga: ”Pe aici nu se trece!”.

Dar de unde atâta speranță? Când toți suntem mânjiți cu sânge, și toți mirosim a arsură, și abandonăm, încontinuu… Ne amintim de Colectiv, cu regret, dar hai să ne amintim de Maternitatea Giulești, când mame lehuze își urlau durerea, când tați disperați săreau cordonul de protecție pregătiți să intre în flăcări să-și salveze pruncii. Asta de ce o uităm? De ce uităm cum oamenii își scot armele și se atacă? De ce ridicăm în slăvi, în zadar, o religie pentru care au avut loc vărsări de sânge de-a lungul anilor? Îndoctrinați, needucați, sclavi pe propriul nost’ pământ! (Andra PALMACIU, clasa a XII-a Filologie 2)

Generații

Erau în vârstă. Bătuți de mânia timpului, ea zăcând încercănată și ridată, el legat veșnic de toiagul ce-l susținea, însă deloc descurajați.
-Sărut mâna, vă pot ajuta?
-Maică, vrem să trecem strada și să poposim pe băncuța aceea, arătând cu degetul spre o bancă vopsită proaspăt, însă abia de era stabilă. Le zâmbesc și îi ajut, iar ei mă invită să le țin de urât.
-Fata tatei, câți ani ai tu? Mă privea părintește, iar lacrimile îi înfrumusețau chipul bătrânului.
cuplu-batrani-17, răspund sec.
-Ehe, ce fericiți mai eram noi pe vremea ta, deși treceam prin foamete.
-Ahh, și acum trecem prin foamete, am pierdut totul.
-Pe vremea noastră, acea replică ce îmi provoca dezgust, astăzi îmi însenina viața, nu aveam nimic, nu era nimic al nostru.
-Dar noi avem? Ce este al nostru? Nu ne aparține nimic, toate-s vândute, iar noi suntem marionetele conducerii, care educă tinerii, le acaparează gândirea și le manipulează deciziile.
-Apoi fata mea, au murit pe front străbunii noștri, pentru voi, generația frumoasă.
-Cu părere de rău, dar se zvârcolesc în morminte la felul în care a ajuns România lor, România noastră, țară cu oameni buni și frumoși, dar în minoritate față de criminalii ce ne-au ucis speranțele.
-Taică, să nu renunțați, să luptați până veți pieri, căci numa’ în haite puternice și inteligente ucideți nedreptatea.
Acestea au fost ultimele cuvinte ale bătrânului, s-au ridicat și și-au continuat plimbarea. Pentru prima dată, primeam un așa sfat, unul direct și plin de înțelepciune. Stăteam pierdută pe băncuța veche și răsuflam greu, oxigenul îmi părea insuficient. Ai noștri au luptat până la trecerea în neființă pentru noi, pentru pământul ăsta frumos, iar noi abandonăm, din lipsă de curaj, de mândrie, de iubire de frumos. Și plecăm. Plecăm cu toții spre o viață mai bună, rămânând cu dor de casă și de țară frumoasă. Dar oare până când?
Se vor trezi românii, vor fi hotărâți să-și cutreiere pământul, iar atunci, să se ferească cei ce ne-au furat până și dreptul la viață, căci, nimic nu se compară cu răzbunarea românului pentru propriul pământ, căci în vene ne curge și astăzi sângele lui Cuza, lui Ștefan sau lui Țepeș. (Andra PALMACIU, clasa a XII-a Filologie 2)

Cine să fi fost Judith?

Judith era a mea. O cunoșteam de-o viață, mi se păruse că, de când deschisesem ochii prima dată, o văzusem, o simțisem … era mai mult decât o prietenie stranie și mitică ce ne lega. Era un fel de frăție, Judith era o plămădire, ruptă din ființă mea, capabilă să înțeleagă ce vorbesc, ce spun, ce gândesc. O iubeam ciudat, o iubeam din cauza ochilor ei mari, nebuloase adânci scăldate de parfum de flori, care ascund într-însele gânduri pașnice și bune. Pistruii calzi îi schimbau fața cu trăsături străvechi, finougrice în tot felul de jocuri de culori.

Ochii îi tremurau la fiecare gest, nasul lung și îngust, cioplit parcă pentru o statuie de fildeș, buze subțiri și cărnoase, ca fructele de piersică: perfecte, catifelate .., părul blond căpșună și parfumul ei din fiecare zi o făceau indispensabilă sufletului meu.

morozii-georgiana-madalinaEra curioasă, a naibii de curioasă! încât mă urmărea scriind, citind, respirând, cântând, arătându-se captivată, uneori uimită. Am multe, mult prea multe amintiri cu ea … de asta mi-e dragă și am nevoie să o văd în fiecare zi. Îmi amintesc , odată, eram într-un câmp deschis, și-i împleteam cosițele de mandarin, între firele de iarbă înaltă, zemoasă și îmbibată cu roua dimineții, și-ntre miile de gândaci, simțindu-i parfumul cu tente de alcool, împăturit cu mirosul ierbii îmi venea parcă și mie s-o țin captivă pentru totdeauna în sufletul meu.

Sânii albi, mândri se scăldau în razele crescânde ale soarelui, iar ea, cu părul în vânt, cânta Hubava si moia goro

(Frumoasă ești, pădurea mea)… eu mă topeam de vocea ei caldă, suavă, ce-mi mângâia timpanele. Era atât de frumoasă…

Adormiserăm între firele de iarbă, și simțeam cum ea îmi trecea mâna subțire prin păr, și mă săruta pe frunte, înainte să adoarmă, iar firele de iarbă erau atât de înalte, încât nimeni nu s-ar fi obosit să ne caute, să ne vadă.

Îmi spunea adeseori s-o ”iubesc” , spunea cu atâta nevoie ”am nevoie de iubire!”, și mă săruta pe obraji, mă mușca de mână, uneori de gât, era plină, fructuoasă, cu formele unei pere coapte și bune. Purta rochii subțiri, vaporoase, care atârnau cu atâta drag, deasupra genunchilor roșcați.

Uneori era calmă, alteori explozivă, vulcanică, avea o personalitate aparte. Când ceilalți oameni, înafară de mine, o priveau , se purta ca o nebună, nebună de legat. Țipa, zgâria, mușca și se prostea în toate felurile, dar când eram doar noi, în liniștea bolnavă a salonului meu, sau prin pădurile din apropierea conacului, era o Judith de care erai fermecat, o Judith de o nebunie frumoasă, inofensivă, de care te puteai îndrăgosti și care, uneori chiar îți lipsea.

O altă dată eram în salon, citind poezii de-ale lui Baudelaire, cu un alt teanc așteptându-mă cuminte, pe canapele sau pe podea, lângă partiturile de Ceaikovski, Brahms sau Haydn, privind foișorul de cedru și brad..și linia fină a cărării ce ducea odată la vechiul pârâu. Adormită, în propria-mi reverie, îmbătată de nebunia nucilor uitasem să citesc și am tresărit speriată când Judith a intrat, trântind atât de violent ușa din față, ca o furtună veselă și binevoitoare ce urma să-mi trezească simțurile și să mă readucă la viață..

Într-un braț avea un coș împletit din nuielușe, cu o basma colorată deasupra, dar prea transparentă, ce trăda încărcătura de ciuperci sălbatice, comestibile (yammm!), iar celălalt braț era plin de flori parfumate.

– Mulțumesc, iubito! i-am șoptit încet în urechea poznașă, iar ea, dintr-o săritură de picior se apropie de mine, atingându-mi fruntea cu degetul ei de pianistă.

– Auch! Am spus, oarecum obișnuită cu gesturile ei( totuși puțin imprevizibile), iar ea, a început să chicotească. Se așeză la pianul cu capac, potrivind scaunul tapițat cu piele neagră, și dintr-o dată toată casa (chiar și dependințele) se umplură de un ritm alert (”La chartreuse de Parme”). Am sărutat-o pe fruntea brăzdată de pistrui.

Când a terminat, am aplaudat-o furtunos și cu patimă, de mi se roșiseră palmele! Ea făcea plecăciuni continui și soarele îi lumina fața albă.

La final, se apropiase de mine, privindu-mă curioasă, strâmbându-și nasul, atunci am putut observa ce sprâncene perfect simetrice avea, iar ea, își lipise buzele cremoase de ale mele… eu îi mângâiam părul, ea îmi atingea cu sfială… (Georgiana Mădălina MOROZII, clasa a XII-a Filologie 2)

Victorie pentru eleva din Bârlad care a pornit cruciada împotriva transportului local! Autoritățile au capitulat după numai o zi: costul abonamentului pentru transportul elevilor va fi redus cu 50%

de Simona MIHĂILĂ

Războiul pe care Andra Palmaciu, eleva de la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu”, l-a produs după postarea pe facebook a scrisorii în care dă de pereți cu condițiile din transportul urban, s-a dovedit a fi o admirabilă lecție de implicare civică pentru toți acei cetățeni care se complac în neputință.
La numai o zi după ce tânăra a depus la Consiliul Local Bârlad proiectul de hotărâre pentru reducerea cu 50% a tarifelor de transport a elevilor, autoritățile bârlădene au capitulat. Astăzi dimineață, au convocat o conferință de presă în care au adus la cunoștință că măsura va fi pusă în aplicare imediat după adjudecarea serviciului de transport urban. Elevii claselor I-VIII, precum și liceenii, vor fi beneficia pe parcursul anului scolar (inclusiv vacanțele intersemestriale) de reducerea a 50 de procente din costul abonamentelor, diferența urmând a fi suportată de bugetul local. Astfel, dacă prețul de 2 lei /calatorie se va menține, un elev va plăti circa 44 de lei pe lună (dus-întors), în loc de 88 de lei, cât costă acum un abonament cu mijloacele de transport în comun din Bârlad.
Mai mult, în caietul de sarcini al licitației, care va reintra în dezbaterea consilierilor locali în ședința ordinară de mâine, va fi inclus un nou criteriu de departajare: firma care va oferi, la rândul său, o reducere a costului abonamentului va obține un punctaj mai mare. Așadar, elevii din municipiul Bârlad ar putea avea șansa să plătească mai puțin de jumătate din prețul unui abonament de călătorie.

Elevii vor putea intra in posesia abonamentelor, pe baza legitimatiei de elev, la sediul fostei SC Urbantrans  (pe strada Tecuciului).

Poziția comică a conducerii primăriei: “Noi ne-am gândit primii la asta”

Demersul Andrei Palmaciu, susținut de fostul consilier local Daniel Buzamăt, președintele PSRO Bârlad, și de Dumitru Boroș, consilier în funcție, sub semnătura căruia a fost depus proiectul de hotărâre (în cursul zilei de ieri), nu i-a picat prea bine conducerii pesediste a Primăriei Bârlad, mai ales acum, în plină campanie electorală.
Într-un discurs aproape comic, viceprimarul Dorin Apostu s-a străduit să le explice ziariștilor cum că “problema” era deja în dezbaterea serviciilor de specialitate din primărie, și că grija reducerii costului abonamentelor de călătorie pentru elevi pusese stăpânire de câtva timp și pe grupul PSD din cadrul Consiliului Local.
Argumentele l-au părăsit însă în momentul în care a fost întrebat dacă, așa stând lucrurile, de ce reducerea nu a fost cuprinsă în caietul de sarcini până acum.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: