Home / Tag Archives: bac

Tag Archives: bac

Aproape 1.000 de contestații la bacalaureat, cele mai multe fiind la proba obligatorie a profilului

Aproape o mie de teze din cele susținute de elevii din județ la probele scrise ale bacalaureatului din acest an au fost contestate de candidați cu speranța creșterii notelor la disciplinele la care au susținut examenul. Cele mai multe nemulțumiri au fost la proba a doua, cea obligatorie a profilului, respectiv matematică sau istorie.

Primele rezultate ale bacalaureatului din acest an au stârnit un val de nemulțumiri în rândul celor care au susținut examenului. Dovadă sunt cele 971 de contestații depuse de candidați după afișarea primelor rezultate.

Cele mai mari nemulțumiri au fost la proba a doua a bacalaureatului, respectiv matematică sau istorie, pentru care oficialii Inspectoratului Școlar Județean Vaslui au înregistrat 382 de contestații. Însă, ca și disciplină individuală, limba și literatura română se pare că a dat cele mai mari bătăi de cap candidaților, cele 320 de contestații fiind dovada în acest sens. Pentru cea de-a treia probă a examenului, cea la alegere a profilului, s-au depus 269 de contestații, cele mai multe fiind la anatomie.

Rezolvarea contestaților se va face între 9 și 12 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 13 iulie.

Promovabilitatea la examenul de bacalaureat la prima sesiune din acest an, înainte de rezolvarea contestațiilor, este de 64,7%, cu exact un procent peste media pe țară. În schimb, comparativ cu anul trecut, numărul celor care au luat media de trecere a scăzut cu aproape trei procente. (Ionuț PREDA)

Cum s-au descurcat elevii Liceului Pedagogic „Ioan Popescu” din Bârlad la simularea pentru Bacalureat

Subiectele de la simularea pentru Bacalaureat i-au pus în dificultate și pe elevii claselor a XI-a și a XII-a de la Liceul Pedagogic din Bârlad. În primul rând, pentru că nu au învățat suficient și apoi pentru că subiectele la matematică, de exemplu, au fost prea grele.

Dacă luna aceasta ar fi avut loc Bacalaureatul, doar 14,18% dintre elevii de clasa a XI-a ar fi obținut note de trecere și 32,43% dintre cei de clasa a XII-a. Cele mai bune rezultate la nivelul Liceului Pedagogic „Ioan Popescu” s-au înregistrat la clasa a XI-a, la limba română, unde procentul de promovare a fost de 78,08%. La clasa a XII-a, cele mai bune rezultate au fost obținute la psihologie, unde au promovat 82,86% dintre cei care au participat la examen.
Cele mai slabe rezultate la simularea pentru Bacalaureat au fost înregistrate la matematică. Doar 1,89% dintre elevii claselor a XI-a au reușit să obțină nota 5. La clasa a XII-a au trecut proba 39,22% dintre elevi.
La examenele de simulare pentru Bacalaureat au participat 98,3% din numărul total de elevi ai Liceului Pedagogic „Ioan Popescu” din Bârlad. (M. N.)

Rezultate dezastruoase la simulările pentru clasele a XI-a și a XII-a din Bârlad

de Mihaela NICULESCU

Rezultate jalnice, la examenele de simulare pentru Bacalaureat, la clasele a XI-a și XII-a din Bârlad. Cei mai mulți liceeni bârlădeni au dovedit, în urma acestor testări, că sunt slab și foarte slab pregătiți.

Dacă elevii de clasa a XI-a mai au încă un an la dispoziție pentru a se pregăti, cei de a XII-a ar fi trebuit ca înainte cu trei luni de Bacalaureat să fi fost mult mai bine pregătiți. Dacă ar fi susținut examenul maturității luna aceasta, trei sferturi dintre candidați l-ar fi picat. La sfârșitul săptămânii trecute nu toate liceele reușiseră să procese datele, dar din informațiile oferite de fiecare unitate în parte, se poate contura o concluzie privind prestația elevilor.

La Liceul Tehnologic „Petru Rareș”, rezultatele sunt foarte slabe. Astfel, la limba și literatura română procentul de promovabilitate de fost 21,54%, adică, din 65 de elevi prezenți, doar 14 au obținut peste 5. La matematică, doar 13,64% ar fi promovat examenul, în timp ce la discipline precum geografie, logică, biologie, ar fi trecut examenul 23,07%.

Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” a obținut rezultate ceva mai bune la simulări. La clasa a XII-a, de exemplu, un procent de 32% dintre elevi au luat peste 5, iar 30% au obținut note între 4 și 5, la limba română. La matematică, doar 6% au obținut note peste 5, iar 9% au obținut note între 4 și 5. La geografie lucrurile au stat ceva mai bine, întrucât 70% dintre cei care au susținut simularea la această disciplină au reușit să obțină note peste 5.

Reprezentanții celor două licee speră ca, pe viitor, Bacalaureatul să fie diferențiat, astfel încât promovabilitatea să crească, iar matematica să nu mai fie o barieră de netrecut pentru majoritatea elevilor de la profilurile tehnologice, care vin în aceste licee cu lacune mari din gimnaziu, în special la matematică, iar materia predată la liceu îi depășește, neputând face față la Bacalaureat.

Rezultate mulțumitoare la simulările recente a obținut Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Bârlad. La clasa a 11-a, au fost prezenți 264 de elevi, din care au promovat 29%. La clasa a XII-a au fost prezenți la toate probele 309 elevi din 346 înscriși, iar procentul de promovare a fost mult mai bun, de 48%.

Cele mai bune rezultate la simulare au fost înregistrate la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”. Doar cinci elevi de clasa a XI-a, din 176 participanți, nu au luat notă peste 5 la limba română. De asemenea, 41 elevi de clasa a XI-a, din 165 participanți, nu au obținut notă peste 5 la matematică, respectiv istorie. La clasa a XII-a, la limba română, doar patru elevi din 197 nu au luat note peste 5, la matematică/istorie, 25 de elevi din 200 nu au luat note peste 5, iar la probele la alegere doar trei elevi din 182 nu au reușit să obțină note peste 5. Vom reveni.

Reguli schimbate pentru Bacalaureat

Probele orale pentru examenul de bacalaureat vor fi date din nou în iunie, așa cum era calendarul aprobat de ministerul Educației până anul trecut. Practic, doar în 2018 probele orale au fost susținute în luna februarie, cu câteva luni înaintea celor scrise.

Se schimbă calendarul bacalaureatului de la anul. Spre deosebire de anul școlar 2017-2018, probele orale nu vor mai fi susținute în februarie, ci în iunie, iar probele scrise vor fi susținute la începutul lunii iulie.

Ministerul Educației Naționale a aprobat calendarul de desfășurare a examenului național de Bacalaureat în anul școlar 2018-2019, conform căruia probele scrise se vor desfășura în intervalul 1-4 iulie, iar probele orale încep pe data de 3 iunie:

  • luni 3 iunie și marți 4 iunie – proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A).
  • miercuri 5 iunie și joi 6 iunie – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (5 – 6 iunie).
  • vineri 7 iunie, luni 10 iunie și marți, 11 iunie – evaluarea competențelor digitale (proba D),
  • miercuri 12 iunie, joi 13 iunie – evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C).

Candidații de altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în data de 10 iunie, pot fi programați pentru susținerea probei D în zilele de 7 și 11 iunie.

Probele scrise vor avea loc începând cu data de luni, 1 iulie, Limba si literatura română – Ea). Proba la Limba si literatura maternă – Eb) este programată marți, 2 iulie, iar proba Ec) – proba obligatorie a profilului, miercuri, 3 iulie. Ultima probă scrisă – cea la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – se va desfășura joi, 4 iulie.

Afișarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie (până la ora 12:00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00). Între 9 și 12 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie.

Înscrierile pentru susținerea examenului în prima sesiune se fac în săptămâna 27 – 31 mai 2019. Cursurile pentru clasele a XII-a și a XIII-a se încheie vineri, 31 mai.

A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2019 are următoarea structură:

  • 15 – 19 iulie: înscrierea candidaților
  • 26 iulie: înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 21 august: limba si literatura română – proba Ea) – proba scrisă
  • 22 august: limba si literatura maternă – proba Eb) – proba scrisă
  • 23 august: proba obligatorie a profilului – proba Ec) – proba scrisă
  • 26 august: proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – proba scrisă
  • 27 și 28 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 29 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 30 august & 2 septembrie: evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 2 – 3 septembrie: evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională – proba C
  • 3 septembrie: afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)
  • 3 – 6 septembrie: rezolvarea contestațiilor 7 septembrie: afișarea rezultatelor finale.

În 2018, Ministerul Educației a decis, pentru prima data, ca probele orale să aibă loc cu mai multe săptămâni înaintea celor scrise, în luna februarie. Probele orale din cadrul bacalaureatului nu sunt evaluate prin note sau calificativ admis/respins, ci prin stabilirea unui nivel de competență: experimentat, avansat ori mediu. Practic, toți elevii care se prezintă, promovează proba, iar cei care au certificate care atestă un anumit nivel al pregătirii (competențe digitale sau engleză), nici nu se mai prezintă la probele orale respective. (Paul ALEXA)

Elevii cu note maxime la Bacalaureat și Evaluarea Națională, premiați de Prefectura Vaslui

Ieri, prefectul Eduard-Andrei Popica și subprefectul Mircea Gologan au participat la festivitatea de premiere a celor 8 elevi cu media 10 la examenele naționale din această vară, eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui, în Amfiteatrul Liceului ”Mihail Kogălniceanu” (LMK) Vaslui.

Autoritățile i-au felicitat pe elevi pentru performanțele obținute, urându-le succes pe viitor.

”Sunt deosebit de onorat să particip la astfel de eveniment. Am ținut în mode deosebit să fiu prezent astăzi aici, întrucât lucrurile frumoase începe să se petreacă din ce în ce mai des la nivel de județ. Aceste lucruri nu sunt numai frumoase, ci și benefice pentru comunitate, pentru că acești copii, prin munca pe care au depus-o, alături de profesori și părinți, reprezintă viitorul nostru. În calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, vreau să vă asigur de tot sprijinul nostru și ori de câte ori întâmpinați o problemă, nu ezitați să ne contactați”, a spus prefectul Popica.

În cadru festiv, cei 8 elevi au primit câte o diplomă din partea ISJ, un buchet cu flori din partea primarului Vasile Pavăl și câte un plic cu bani din partea Ministerului Educației Naționale.

Elevii cu 10 la Evaluare au primit câte 1.000 de lei, iar eleva cu 10 la Bacalaureat a primit un plic cu 3.000 lei.

Aceștia sunt Georgiana Andreea Popa (LMK), respectiv Ana Stoleriu (Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad), Răzvan Andrei Grecu (Colegiul Național ”Cuza Vodă” Huși), Adelina Paula Petrea (Școala ”Anastasie Panu” Huși), Denisa Valentina Aeloaiei (Școala nr.1 Stănilești), Parascheva Roșu (LMK), Iasmina Andreea Angheluță (Școala ”Mihai Eminescu” Vaslui) și Paula Bianca Dobândă (Școala ”Vasile Alecsandri” Vaslui). (Paul ALEXA)

Ultima probă scrisă a bac-ului de toamnă s-a încheiat tot cu absenteism ridicat. Urmează competențele

Ultima probă scrisă a bacalaureatului de toamnă, cea la alegere a profilului, s-a încheiat în județul nostru în aceeași notă în care a început, respectiv cu un absenteism ridicat în rândul celor care s-au înscris și trebuiau să susțină examenul. De astăzi încep probele orale, cu limba română, urmând ca pe 1 septembrie să fie afișate primele rezultate.

Nu mai puțin de 25% din cei 550 de absolvenți de liceu care și-au exprimat intenția, printr-o cerere scrisă, de a susține bacalaureatul de toamnă au lipsit, joi, la cea de a treia și ultima probă scrisă a examenului, cea la alegere a profilului. Astfel, 434 de candidați au intrat în sălile de examen din cele trei centre alese pentru bac-ul de toamnă de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui și au și predat lucrările spre corectare. Din fericire, spre deosebire de prima probă, atunci când un candidat a fost eliminat pentru că avea telefonul mobil asupra sa, la această ultimă testare scrisă nu au existat incidente.

Chiar dacă au trecut de partea cea mai grea a examenului, candidații nu au scăpat de bacalaureat. De astăzi încep probele orale, cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A), care se vor desfășura pe 24 și 27 august. Pe 29 și 30 august, va avea loc evaluarea competențelor digitale (proba D), iar examenul se încheie pe 30-31 august, când este programată evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C).

Primele rezultate ale sesiunii de toamnă a bacalaureatului vor fi afișate pe 1 septembrie, până la ora 16.00. În aceeași zi, vor putea fi depuse contestațiile, între orele 16.00 – 20.00. În perioada 2-5 septembrie, se vor rezolva contestațiile, iar pe 6 septembrie vor fi afișate rezultatele finale. (Ionuț PREDA)

După contestații, trei codreniști au obținut nota 10

de Mihaela NICULESCU

Surprize plăcute pentru trei codreniști, după reevaluarea lucrărilor. Eleva Diana Maria Boghiu a reușit să obțină două note de 10, după ce a făcut contestație la logică și istorie. După recorectare a primit 35 de sutimi la istorie și 30 de sutimi la logică, cu alte cuvinte a obținut notele maxime, la care se aștepta în urma examenului de Bacalaureat.

Cu media 9.90, obținută după contestații, Diana Maria Boghiu se situează pe locul doi în oraș, alături de colega ei, șefa de promoție Demetra Șușnea, și la 50 de sutimi de cea mai bună elevă din Bârlad, Elena Moraru și ea elevă a Colegiului „Gheorghe Roșca Codreanu”.

Conștienți că au făcut teze perfecte, alți doi codreniști au contestat notele primite, de această dată la matematică, unde sub nicio formă nu se poate vorbi de influența factorului subiectiv, cum se întâmplă la limba și literatura română. După contestații, ambii elevi au primit nota 10 la matematică. Ștefan Pașcanu a reușit să primească în plus 40 de sutimi și Andrada Balaban 35 de sutimi. Cu alte cuvinte, mediile generale a celor doi au crescut de la 9.38 la 9.61, respectiv de la 9.38 la 9.50. 

Cei trei codreniști sunt singurii din Bârlad care au obținut note de 10 după contestațiile la Bac.

Contestațiile nu i-au fost de folos. Eleva care a susținut examenul în spital a picat Bacul

de Mihaela NICULESCU

După un examen cu peripeții, eleva liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, cea care a dat toate probele scrise de la Bacalaureat în spital, nu a reușit să treacă examenul maturității nici după contestații.

Eleva a depus contestații pentru toate cele trei probe de bacalaureat, respectiv matematică, istorie și anatomie. A obținut o mărire cu un punct a notei de la limba română (de la 6.30 la 7.30), dar la anatomie nota i-a fost scăzută de la 6.50 la 6, iar la matematică, unde avea nevoie de un 5 pentru a promova examenul, nota i-a fost scăzută de la 4.20 la 3.95. Media generală i-a crescut cu 10 sutimi, dar nu i-au fost de folos, întrucât la matematică nu a primit 80 de sutimi, câte îi erau necesare pentru a avea notă de trecere. Fata însă este ambițioasă și se pregătește să dea din nou Bacalaureatul în sesiunea de toamnă.

Procentul de promovabilitate la bacalaureat după rezolvarea contestațiilor a crescut cu 2,5%

Procentul de promovabilitate la bacalaureat a crescut cu peste 2,5% la nivelul județului, ajungând la 69,85%, după rezolvarea contestațiilor, una dintre cele mai spectaculoase modificări din ultimii ani, nu mai puțin de 62 de elevi, din cei 831 care nu promovaseră examenul, reușind să obțină medie de trecere. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) crede că această creștere este dată, în principal, de faptul că, la recorectarea tezelor, nu s-a mai ținut cont de acel prag de minim 0,5 puncte pentru ca nota să poată fi modificată.

Contestațiile făcute de candidații care nu reușiseră să promoveze bacalaureatul în județul nostru în urma afișării primelor rezultate au fost de bun augur pentru mulți dintre cei care au solicitat recorectarea tezelor. Drept dovadă este faptul că procentul de promovabilitate a crescut, după rezolvarea contestațiilor, cu 2,53%, ajungând la 69,85%. Practic, 62 din cei 831 de candidați care nu promovaseră examenul au trecut în rândurile celor reușiți, ceea ce înseamnă 8,1%, cea mai spectaculoasă creștere de promovabilitate după rezolvarea contestațiilor din ultimii ani.

Anul acesta, spre deosebire de examenele anterioare, la recorectarea tezelor nu s-a mai ținut cont de acel prag minim de 0,5 puncte pentru ca nota să poată fi modificată. Pe unii candidați care au depus contestații i-a ajutat chiar și 20 de sutimi la notă pentru a promova, ceea ce, până la urmă, este bine și corect. Un al doilea motiv al creșterii cu 2,5% a procentului de promovabilitate este, probabil, și exigența cu care au fost corectate inițial tezele și poate și unele mici erori apărute. Cert este că, în urma rezolvării contestațiilor, ne apropiem de 70% procent de promovabilitate, unul onorabil”, ne-a declarat inspectorul general al ISJ Vaslui, Gabriela Plăcintă.

Cele mai multe creșteri în urma recorectării tezelor la bacalaureat au fost la limba și literatura română și istorie și doar 11 dintre acestea au depășit 1,5 puncte, dar nu mai mult de 2,5 puncte. (Ionuț PREDA)

Cele mai multe contestații la Bac, depuse de elevii bârlădeni, au fost la limba română

de Mihaela NICULESCU

135 de contestații au fost depuse după afișarea rezultatelor de către elevi care au dat Bacalaureatul la centrul de examinare de la Colegiul “Gheorghe Roșca Codreanu”. Aceștia speră să obțină rezultate mai bune, convinși fiind că au făcut teze care meritau note mai mari.

71 de elevi codreniști s-au simțit nedreptățiți de modul în care au fost notați la această sesiune a bacalaureatului. Cele mai multe contestații, 29, au fost făcute la limba și literatura română, 18 la istorie, 10 la matematică, cinci la anatomie, una la chimie, două la fizică, una la geografie, una la informatică, trei la logică și una la psihologie.

Din cei 64 de elevi ai Liceului Pedagogic „Ioan Popescu” care au făcut contestații în urma examenului de Bacalaureat, dat la același centru, 29 au depus contestații la limba română, 16 la istorie, doi la matematică, 13 la geografie, trei la logică și unul la psihologie. Rezultatele finale vor fi afișate luni, când o parte din elevi speră să obțină medii de trecere a examenului de Bacalaureat, iar o altă parte medii mai mari decât cele de până acum, medii care contează substanțial la admiterea în facultate.

 

320 de contestații depuse de elevii care au dat bacul în cele trei centre de examinare din Bârlad

de Mihaela NICULESCU

Ieri, din momentul afișării rezultatelor la Bacalaureat și până la ora 16.00 candidații nemulțumiți de notele obținute la una sau mai multe probe au putut depune contestații. 123 dintre cei care au dat examenul la liceul “Mihai Eminescu” au făcut contestații, în speranța că vor obține note mai mari la unul, două sau chiar trei obiecte.

Din cei 123 elevi contestatari 44 au contestat notele de la limba română, 15 de la biologie, șase pe cele de la fizică, șase pe cele de la geografie, doi la logică, 34 la matematică, doi la muzică și 14 la istorie.

În centrul de examinare de la Colegiul Tehnic “Alexandru Ioan Cuza” (unde au dat examenul elevi ai Colegiul Tehnic “Alexandru Ioan Cuza”, ai Liceului Tehnologic “Petru Rareș” și ai altor licee din jurul Bârladului) au fost depuse 62 de contestații, iar la centrul de examinare de la Colegiul “Codreanu” 135 de contestații (aici au dat bacalaureatul elevi ai Colegiului “Codreanu” și ai Liceului Pedagogic “Ioan Popescu”. Vom reveni cu amănunte.

Emoții și controverse după examenul de ieri, de la Istorie sau Matematică

Liceenii au fost testați, ieri, la proba obligatorie a profilului, respectiv Istorie în cazul celor de la profilul uman și Matematică, pentru elevii de la profilul real.

Doar 2.446 de elevi, dintre cei 2.869 înscriși pentru examenul de Bacalaureat, s-au prezentat la proba obligatorie a profilului. Comparând cu numărul celor care s-au prezentat, luni, pentru testarea la Limba și Literatura Română (2.468), reiese că 22 elevi au abandonat înaintea probei de ieri.

Revenind la elevii care au învățat și au avut curajul să se prezinte la examen, putem spune fără doar și poate că , după ce au ieșit din sălile de clasă, s-au adunat în fața liceelor din Vaslui unde fie au încercat să rezolve problemele la matematică fie și-au dat cu părerea despre subiectele la istorie.

În fața Liceului „Emil Racoviță”, de pildă, cercurile de elevi se măreau pe măsură ce candidații ieșeau de la examen, iar din când în când se auzeau expresii de genul : „Mă.. dar era și un radical”, „Dădea -36 pe 4” , „Restul e –„ „Cât ți-a dat tangenta ?”.

Dar nu numai matematica le-a dat bătăi de cap absolvenților, o spune chiar un șef de promoție.

“Mi s-a părut mai greu față de cel de ieri. La subiectele pe baza textului nu am întâmpinat mari dificultăți, în schimb eseul destul de dificil, dar în același timp interesant, chiar dacă am avut nevoie de ceva timp pentru a mă concentra să găsesc răspunsurile. Din ce am observat unele subiecte au stârnit mici controverse, iar părerile sunt împărțite în ceea ce privește rezolvarea lor”, susține Adrian Dublea, șeful de promoție de la Liceul “Emil Racoviță” Vaslui.

În fața Liceului Teoretic Mihail Kogălniceanu aceeași atmosferă încărcată cu matematică și istorie.

Contează dacă nu am pus – . Adică știu că nu e tot aia, dar depunctează, nu ?”, a spus oarecum îngrijorată o elevă. Veselia unui elev, care a trecut cu brio testarea la matematică, i se putea citi pe chip după ce le-a spus colegilor „Mamă ce m-am panicat când am văzut primul exercițiu” . Dintr-un grup format din băieți mai gălăgioși se puteau auzi: „Era 0 și 0-a „ „Da nu trebuia să afli suma băăă „ „Cât ți-a dat tangenta?” „Y=0, da ?” „Nu m-a dus capul să desfac parantezele. Înseamnă că sunt prost”.

Raluca Popa, eleva care a absolvit cu media 10 Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu Vaslui a dat proba la istorie.

“Subiectele de la examenul de Bacalaureat, disciplina istorie, au vizat destul de multe cunostințe, iar fiecare subiect în parte s-a axat pe o parte diferita de materie, astfel facându-ne să trecem prin majoritatea lecțiilor. Sper să reusim cu totii să obtinem rezultatele dorite la examenele date, dar și la cele care vor urma. Mult succes în continuare tuturor! “, a spus Raluca.

Mâine, examenul de Bacalaureat continuă cu proba la alegere a profilului și specializării. (Cristian DIMA)

Unei eleve de la Liceul ”Eminescu” din Bârlad i s-a făcut rău la prima probă a Bacalaureatului

de Mihaela NICULESCU

Emoții mari ieri la bacalaureat. Unei eleve a Liceului “Mihai Eminescu” i s-a făcut rău și a fost direcționată către Vaslui pentru a susține proba scrisă la Limba și literatura română, în lotul de rezervă, așa cum prevede metodologia.

Frica de furcile caudine ale probei scrise la Limba și literatura română i-a făcut pe mulți candidați înscriși la prima probă a sesiunii din vară a examenului maturității să dea înapoi. Niciun elev care a dat examenul de bacalaureat în cele trei centre de examinare din Bârlad nu a fost surprins copiind.

Din cei 333 de elevi ai Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” (303 din această promoție și 30 din cele anterioare) câți s-au înscris, au absentat 10.

În cazul elevilor Liceului Tehnologic „Petru Rareș”, din cei 83 de absolvenți înscriși la Bac (70 din actuala promoție și 13 din cele anterioare) au lipsit 36.

Mai puțini absenți s-au înregistrat în rândul elevilor de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” înscriși la Bac, din cei 122 doar 15 nu au mai venit să susțină examenul.

La actuala sesiune a Bacalaureatului s-au înscris 169 de absolvenți de la Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” (149 din actuala promoție și 20 din cea anterioară), din care nu s-au prezentat opt. La proba scrisă de Limba și literatura română s-au înscris 195 de codreniști din actuala promoție si unul din cea anterioară și nu a lipsit niciunul la examen.

Dacă pentru unii absolvenți de clasa a XII-a ai liceelor din Bârlad subiectele la Limba și literatura română nu li s-au părut prea grele, pentru alții au fost de-a dreptul nimicitoare.

M-am descurcat oarecum. La primul punct am avut de făcut o analiză literară și la al doilea să definim o specie aparținând genului dramatic. La punctul 3 am avut de comentat la alegere între o poezie oarecare de Eminescu și alta de Arghezi. Aici m-am descurcat, mi-am ales poezia Luceafărul. Sincer nu m-am așteptat să ne pice poezie. Mi-am făcut calculul după barem și cred că voi trece cu aproape 6”, ne-a declarat o elevă a Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, imediat ce a ieșit din sală.

Elevii de la profilul Uman au avut, de asemenea, de comentat la punctul 3 tot o poezie, trebuind să identifice particularitățile de construcție ale unei creații poetice la alegere între Ion Barbu și Lucian Blaga. Majoritatea celor de la Filologie spun că subiectul trei a fost unul moderat ca dificultate, alții foarte ușor, însă unii spun că au întâmpinat probleme la primul subiect, la care au trebuit să argumenteze un text.

”Accesibilul Arghezi” le-a picat bine liceenilor vasluieni care au susținut ieri prima probă a Bacalaureatului

Peste 2.500 de liceeni vasluieni au fost testați astăzi la română. După ce au ieșit din sălile s-au strâns în fața liceelor unde au povestit despre emoțiile prin care au trecut în timpul examenului.

Unii roșii ca racul, alții calmi și fericiți, elevii de la Liceul Emil Racoviță s-au strâns în grupuri mai mari sau mai mici povestind emoțiile prin care au trecut în timpul testării la română. “M-am uitat la subiectul trei și am văzut Arghezi. Am zis că mor. După aia am văzut și Eminescu și am zis : <dar de ce nu spui așaaa ?>” . O altă elevă, bucuroasă fiind că a picat pe subiect, le-a spus colegelor că singura poezie învățată a fost a lui Eminescu.

Mai sigur pe el, șeful de promoție al Liceului “Emil Racoviță” Vaslui, Adrian Dublea a trecut cu brio testarea la română.

“Subiectele mi s-au părut destul de accesibile, cred că au fost bine structurate pentru nivelul fiecăruia. Textul de la primul subiect a fost ușor de înțeles, iar cerințele nu au avut un nivel de dificultate foarte ridicat, doar textul argumentativ mi s-a părut mai dificil. Subiectul al doilea a fost unul accesibil pentru toți, neîntâmpinând mari dificultăți în remarcarea notațiilor autorului. La subiectul al treilea eu am ales Lucian Blaga pentru că mi-a plăcut poezia și am putut dezvolta particularitățile textului. Le urez tuturor succes la următoarele probe și să obțină rezultatele dorite”, ne-a declarat Adrian Dublea.

Și în fața Liceului Mihail Kogălniceanu din Vaslui s-au văzut emoțiile de care tocmai trecuseră liceenii. Un elev, ud de transpirație, a spus că nu a avut curaj să se uite la al treilea subiect , dar când a ajuns la el, după o oră jumătate, a zis că-l poate face. Un altul, bucuros nevoie mare a spus: “Am scris doar zece rânduri. Parcă văd că nu am zis nimic bun”.

O atitudine total diferită de a acestuia a avut-o Raluca Popa, șefa promoției 2018 a Liceului “Mihail Kogălniceanu” Vaslui.

“Subiectele de anul acesta, la disciplina Limba și Literatura Română, au fost, în opinia mea, destul de accesibile, nici prea complicate, dar nici prea ușoare, și au făcut o evaluare destul de completă a cunoștințelor adunate în cei patru ani de liceu. Faptul că subiectul III a vizat genul liric ar fi putut genera anumite dificultăți în interpretare pentru unii absolvenți, dar am încredere că vom obține rezultatele dorite. Le urez mult succes în continuare tuturor absolvenților de liceu la probele ce urmează!”, ne-a declarat Raluca. (Cristian DIMA)

Directorii de școli, ”scoși la tablă” de șefii de la ISJ pentru simulările la Evaluarea Națională și Bacalaureat

Directorii celor peste 160 de școli coordonatoare din județ au fost convocați, joi, de către șefii Inspectoratului Școlar pentru a stabili ultimele detalii legate de simulările pentru cele două examene importante care vor fi susținute la sfârșitul acestui an școlar. Întâlnirea vine și după ce sindicatele din învățământ au anunțat și posibilitatea boicotării acestor teste.

Simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, care se vor susține în cursul acestei luni, se vor desfășura fără probleme în județul nostru. Cel puțin așa au dat garanții directorii celor peste 160 de unități de învățământ coordonatoare în cadrul întâlnirii pe care au avut-o cu cei din conducerea Inspectoratului Școlar Județean Vaslui. De altfel, șefii învățământului vasluian au decis să aibă această ședință după ce o parte dintre profesorii din țară au anunțat că vor să boicoteze aceste simulările din motive salariale.

Deocamdată, nu avem semnale că aceste simulări nu s-ar putea organiza în vreo școală din județ. Însă, este important de precizat că noi, ca și Inspectorat Școlar, doar centralizăm datele de la nivelul unităților de învățământ. Organizarea acestor teste aparține în mod direct directorilor de școli”, ne-a declarat inspectorul general adjunct al ISJ Vaslui, Cristina Botan.

Simulările pentru Evaluarea Națională se vor desfășura pe 5 și 6 martie, la cele două materii, respectiv limba română și matematică. Pentru examenul de bacalureat, evaluările vor începe pe 19 martie și se vor încheia pe 23 martie. (Ionuț PREDA)

Ultima zi în care elevii vasluieni se mai pot înscrie la Bacalaureat. Iată calendarul desfășurării examenului de maturitate, în acest an

Față de 2017, Ministerul Educației Naționale (MEN) a decis ca probele orale din prima sesiune de examen din 2018 să se desfășoare la începutul semestrului al doilea, nu la finalul său. Astăzi este ultima zi în care elevii vasluieni se mai pot înscrie pentru susținerea examenului.

Potrivit calendarului, prima sesiune a examenului de bacalaureat se va desfășura după cum urmează:

  • 29 ianuarie – 2 februarie 2018: înscrierea candidaților;
  • 12-13 februarie 2018: evaluarea competențelor lingvistice la limba română;
  • 14-15 februarie 2018: evaluarea competențelor lingvistice la limba maternă;
  • 16, 19-20 februarie 2018: evaluarea competențelor digitale;
  • 21-22 februarie 2018: evaluarea competențelor lingvistice la limba străină;
  • 25 iunie 2018: proba scrisă la limba română;
  • 26 iunie 2018: proba scrisă la limba maternă;
  • 27 iunie 2018: proba scrisă obligatorie a profilului;
  • 28 iunie 2018: proba scrisă la alegere a profilului și specializării;
  • 4 iulie 2018: afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (între 12:00 și 16:00);
  • 5-8 iulie 2018: rezolvarea contestațiilor;
  • 9 iulie 2018: afișarea rezultatelor finale.

Notă: Cursurile pentru clasele a XII-a și a XIII-a se încheie pe 25 mai 2018.

A doua sesiune a examenului de bacalaureat are următoarea structură:

  • 10-13 iulie 2018 : înscrierea candidaților;
  • 27 iulie 2018: înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe;
  • 20 august 2018: proba scrisă la limba română;
  • 21 august 2018: proba scrisă la limba maternă;
  • 22 august 2018: proba scrisă obligatorie a profilului;
  • 23 august 2018: proba scrisă la alegere a profilului și specializării;
  • 24, 27 august 2018: evaluarea competențelor lingvistice la limba română;
  • 28 august 2018: evaluarea competențelor lingvistice la limba maternă;
  • 29-30 august 2018: evaluarea competențelor digitale;
  • 30-31 august 2018: evaluarea competențelor lingvistice la limba străină;
  • 1 septembrie 2018: afișarea primelor rezultate (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (între 12:00 și 16:00);
  • 2 – 5 septembrie 2018: rezolvarea contestațiilor;
  • 6 septembrie 2018: afișarea rezultatelor finale.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

  • susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probele scrise și nota 5 la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 cel puțin, la probele scrise.

Candidații care fraudează sau încearcă să fraudeze examenul de bacalaureat vor fi eliminați din examen și nu vor mai putea participa la probele următoare, “fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale”, după cum se arată în ordinul de ministru. În plus, ei nu vor mai avea dreptul să mai participe la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. (Paul ALEXA)

Peste o treime dintre candidații la bacalaureatul de toamnă au promovat examenul. Județul nostru, locul III pe țară

Peste o treime dintre candidații la bacalaureatul de toamnă, respectiv 34,38% din cei care au susținut această sesiune, au reușit să promoveze examenul, în creștere cu două procente după rezolvarea contestațiilor. Cu acest rezultat, județul nostru se clasează pe locul trei în țară, după Covasna și Iași.

Absolvenții de liceu care au susținut examenul de bacalaureat la sfârșitul lunii august, în cea de-a doua sesiune din acest an, au fost printre cei mai buni din țară. O dovedesc rezultatele obținute de aceștia, candidații reușind o promovabilitate de 34,38%, cu peste două procente față de rezultatele inițiale afișate înainte de rezolvarea contestațiilor. Mai buni au fost doar absolvenții restanțieri din Covasna și Iași. Față de media națională, județul nostru a avut cu șase procente mai mult.

Practic, numărul elevilor reușiți a crescut 12 după rezolvarea contestațiilor, de la 175 la 187. Un singur candidat a avut o medie peste opt, majoritatea dintre cei declarați admiși având medii între șase și șapte. De asemenea, 181 dintre absolvenții de liceu care au reușit să obțină media șase au terminat cursurile la zi, cinci la frecvență redusă și doar unul singur, din cei doi care au susținut examenul, la seral. (Ionuț PREDA)

Sute de elevi din județ care nu au obținut nici măcar medii de 5 au intrat la liceu

Un număr de 293 de elevi din județul nostru au fost admiși la cele 22 de licee și colegii naționale cu medii sub 5, cea mai mică fiind 2.59. La popul opus, se află șase absolvenți de gimnazii care au fost admiși cu media maximă, în timp ce cea mai mare ultimă medie de admitere la nivelul județului este 9,72, la Liceul ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui.

Cea mai mică medie de admitere la liceu în județ este 2.59 și aparține unui elev de la o școală generală din Bârlad care a intrat la un liceu tehnologic din același oraș. De altfel, nu mai puțin de 293 de elevi au fost admiși în clasa a IX-a cu medii sub 5, din care 11 au medii între 2 și 3. Mai mult decât atât, trei dintre acești elevi au intrat la liceu chiar dacă au avut nota 1 la matematică la Evaluarea Națională, iar unul a obținut media 1.55 la același examen.

La polul opus, se află șase absolvenți de gimnazii care au fost admiși la licee cu media generală 10, din care trei la Liceul ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui, doi la Liceul ”Emil Racoviță” Vaslui și unul la Colegiul Național ”Gh. Roșca Codreanu” Bârlad.

Liceul ”Mihail Kogălniceanu” deține supremația și la cea mai mare ultimă medie de admitere, respectiv 9.72, la specializarea matematică-informatică. Pe locul doi la același capitol este Colegiul Național ”Cuza Vodă” Huși, cu media 9.23 la același profil real, urmat tot de Liceul ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui, cu media 9.02, la specializarea științe sociale. Abia pe locul IV se află și Colegiul Național ”Gh. Roșca Codreanu” Bârlad, cu cea mai mare ultimă medie de admitere 8.93, la specializarea științe ale naturii.

În schimb, pentru 35 din cele 82 de specializări existente la nivelul liceelor din județ, media de admitere a fost sub 5. În top în această privință sunt Liceul Tehnologic ”Petru Rareș” Bârlad, Colegiul Tehnic ”Al. I. Cuza” Bârlad, Liceul Tehnologic Puiești și Liceul Tehnologic ”Dimitrie Cantemir” Huși, unități de învățământ unde admiterea s-a făcut cu medii sub 3.

La nivelul județului, au fost repartizați 2.664 de elevi, în timp ce 14 elevi au rămas pe dinafară, chiar dacă unii dintre ei au avut medii peste 5. (Ionuț PREDA)

Alți 27 de elevi au luat bac-ul în urma rezolvării contestațiilor, promovabilitatea crescând cu un procent

Alți 27 de elevi din județul nostru care au susținut bacalaureatul în această primă sesiune au reușit să promoveze examenul după rezolvarea contestațiilor astfel încât procentul de promovabilitate a crescut cu un procent, până la 76,67%. În schimb, niciun elev nu a mai reușit să obțină media maximă, ceea ce face ca județul nostru să rămână cu trei medii de 10.

Promovabilitatea la bacalaureatul de vară din acest an a crescut cu puțin peste un procent în Vaslui, de la 75,6% la 76,67%, în urma rezolvării celor 774 de contestații depuse în județ. Practic, 27 de candidați care au susținut examenul au reușit să-și majoreze notele astfel încât media finală să treacă de șase. Astfel, numărul celor care au luat bac-ul a ajuns la 1.932 de absolvenți de clasa a XII-a, dintr-un total de 2.520 care au susținut examenul.

Această creștere a procentului de promovabilitate este una care ne menține în prima treime a clasamentului național, ceea ce pentru județul nostru este foarte bine. Sperăm să menținem acest trend crescător și la anul să avem rezultate și mai bune”, ne-a declarat inspectorul general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, Cristina Botan.

În urma rezolvării contestațiilor, niciun elev nu a mai reușit să obțină media maximă, deși au existat 37 de majorări ale mediilor cuprinse între 9 și 9.99. În aceste condiții, județul Vaslui rămâne cu trei medii de 10 în această sesiune a bacalaureatului. (Ionuț PREDA)

S-au afisat primele rezultate la bac: Una dintre cele trei medii de zece obținute în județ a fost obținută de un elev bârlădean.

Cele mai bune rezultate la sesiunea din vară a bacalureatului 2017 au fost obținute, cum era de așteptat, de elevii Colegiului Gheorghe Roșca Codreanu, unde a fost înregistrată singura medie de 10, obținută de eleva Mălina Chelaru. Din cei 203 elevi, doi au fost respinși, iar unul nu s-a prezentat.
Liceul Pedagogic Ioan Popescu se află pe locul 2 în privința notei cele mai mari obținute în urma examenului, aceasta fiind 9.90, notă obținut de Ana Maria Gabriela Huțuleac. Din cei 148 elevi înscriși, 36 au fost respinși și șase nu s-au prezentat.

Urmează apoi Liceul Teoretic Mihai Eminescu, unde cea mai mare medie înregistrată la Bacalureat 2017 a fost 9.81 obținută de eleva Geanina Kasandra Mihal . Din 329 înscriși, 62 de elevi au picat examenul , iar patru nu s-au prezentat.
Cea mai mare medie la Bacalaureat a fost pentru Colegiul Tehnic Alexandru Ioan Cuza 9.1 , câștigată de Crina Tănasă. Din 135 de elevi înscriși, 74 au fost respinși, iar 14 nu s-au prezentat.
La Liceul Tehnologic Petru Rareș cea mai mare notă la Bac este 8.46, obținută de eleva Andreea Andrei. Procentul de promovabilitate este foarte mic. Din 81 elevi înscriși, 38 nu au trecut examenul, iar 25 nici nu s-au prezentat.

Alături de Mălina Chelaru,  de la Colegiul Codreanu au mai obținut media 10 la bacalaureat Maria Polcovnicu, de la Liceul Teoretic “Emil Racoviță” Vaslui și Gabriel Cozma de la Colegiul Economic “Anghel Rugină” Vaslui. (Mihaela NICULESCU)

Șefa de promoție de la Liceul „Eminescu”, fata din Ivești care a făcut naveta zi de zi, timp de patru ani

Rezultatele școlare excelente nu țin decât de seriozitatea elevilor și nu de localitatea din care provin, respectiv mediul urban sau rural. Camelia Alexe este un exemplu elocvent în acest sens. Elevă a Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Bârlad, a fost declarată șefă de promoție cu media generală 9.86. De loc din Ivești, a făcut zi de zi naveta timp de patru ani și în ciuda drumului obositor de fiecare zi, pe ploaie, viscol sau caniculă, a reușit să se mobilizeze și să învețe atât de bine încât a fost prima elevă din promoția sa.

Sinceră să fiu, nu m-am așteptat să fiu șefă de promoție. Am crezut că prima pe liceu va fi o elevă de la Filologie. Am aflat cu cinci minute înainte că aveam cea mai mare notă și nici nu am avut timp să realizez. Am fost susținută de colegii clasei 12M1 și de diriginta mea, Carmen Mironescu, care aproape plângea de bucurie”, ne-a mărturisit Camelia Alexe.

Șefa promoției 2017 a Liceului „Eminescu” a absolvit gimnaziul la Școala din Ivești și, ca orice elev interesat de carte, a dovedit că se poate învăța în orice sat, dacă vrei. Camelia a reușit, cu media anilor de gimnaziu, să intre printre primele la Liceul „Mihai Eminescu”, profilul matematică – informatică și nu a făcut decât ceea ce a simțit, pur și simplu a învățat. Dacă alte șefe de promoție din oraș se orientează spre facultăți diferite de profilul liceului absolvit, Camelia vrea să-și perfecționeze cunoștințele dobândite, în cadrul Academiei de Științe Economice București, specializarea Statistică și Informatică economică. Ieri, la bacalaureat, s-a descurcat destul de bine la proba scrisă la matematică, iar pentru mâine, la biologie, se simte foarte pregătită. (Mihaela NICULESCU)

 

Chiul semnificativ la cea de-a doua probă a bacalaureatului, după ce 5% dintre absolvenții de liceu înscriși au absentat

Nu mai puțin de 5% dintre elevii înscriși la cea de-a doua probă a bacalaureatului la noi în județ au chiulit la examen. În schimb, oficialii Inspectoratului Școlar Vaslui susțin că nu au existat incidente, cum ar fi, așa cum s-a întâmplat la proba la limba română, sunatul unor telefoane în timpul examenului.

Cei peste 2.400 de candidați din județ prezenți la cea de-a doua probă a bacalaureatului, cea obligatorie a profilului, nu au creat probleme comisiilor de supraveghere din județ. Drept dovadă este faptul că, pe parcursul celor trei ore de examen, nu a fost înregistrat nici un fel de incident care să conducă la eliminarea unor candidați, așa cum s-a întâmplat, spre exemplu, luni, atunci când doi absolvenți de clasa a XII-a au fost eliminați pe motiv că le-au sunat telefoanele în timpul susținerii lucrării.

În schimb, au existat nu mai puțin de 121 de elevi absenți. Raportat la totalul celor 2.540 de candidați înscriși la concurs, rezultă că numărul chiulangiilor se apropie de procentul de 5%.

Cea de-a treia și ultima probă a examenului de bacalaureat din acest an, cea la alegere a profilului și specializării, va avea loc vineri, 30 iunie. Afișarea primelor rezultate se va face pe 5 iulie, iar publicarea notelor finale va avea loc pe 10 iulie, în urma rezolvării contestațiilor. (Ionuț PREDA)

Doi elevi, eliminați la prima probă a bacalaureatului după ce le-au sunat telefoanele în timpul examenului

Doi absolvenți de clasa a XII-a care susțineau, astăzi, prima probă a bacalaureatului la Liceul ”Nicolae Iorga” Negrești au fost eliminați din cauza încălcării regulamentului de susținere a examenului. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vaslui susțin că celor doi foști elevi le-au sunat telefoanele în timp ce aflau în sălile de examen.

Regulamentul este foarte clar în această privință și, chiar dacă nu au existat mesaje pe acele telefoane sau tentative clare de fraudare a examenului, cei doi elevi au fost eliminați. În rest, nu s-au semnalat incidente deosebite care să impună întreruperea examenului în județ”, ne-a declarat inspectorul din cadrul ISJ Vaslui, Lidia Rășcanu.

Nu mai puțin de 104 candidați nu s-au mai prezentat la examen, ceea ce reprezintă un procentaj de peste 4% din cei înscriși la bacalaureat. La prima probă a examenului, cea la limba și literatura română, se înscriseseră 2.521 de candidați. Următoarea probă a bacalaureatului, cea obligatorie a profilului, va fi susținută miercuri, 28 iunie. (Ionuț PREDA)

In ce hal a ajuns învățământul vasluian! Peste 60% au picat bac-ul la simulare și tot atâți nu au reușit să ia măcar nota 5 la Evaluarea Națională!

Promovabilitatea la simularea examenului de bacalaureat, care s-a desfășurat în martie, a fost de 37,47%, așa după cum arată statisticile prezentate de Inspectoratului Școlar Județean Vaslui. Nici elevii de clasa a VIII-a nu s-au descurcat mai bine, în condițiile în care doar 40% au luat medii peste cinci la testarea pentru Evaluarea Națională.

Deși pare că s-au descurcat mai bine ca anul trecut la simulări, elevii din clasele terminale nu au excelat la testările date înainte de examenele importante care-i așteaptă la sfârșitul anului școlar. Astfel, doar 40% dintre copiii de clasa a VIII-a care au susținut simularea examenului de Evaluare Națională au reușit să obțină medii peste cinci la ambele discipline. Nuca cea tare a reprezentat-o matematică, dacă este să ne uităm că 29,71% dintre elevi au luat note peste cinci. Situația este cu atât mai gravă cu cât 1891 de elevi, din cei aproximativ 4.300 care au ajuns la testare, au făcut teze sub nota trei.

În schimb au existat și trei copii care au luat nota maximă la limba română și patru la matematică.

Lucrurile nu stau mai bine nici în cazul elevilor de clasa a XI-a și a XII-a care și-au verificat cunoștințele la simulările din martie. Promovabilitatea pentru cei care vor susține bacalaureatul anul acesta este de 37,47%. Deși pare unul mic, procentul celor care au luat minim media șase este cu peste 16% mai mare ca anul trecut. Ca și la Evaluarea Națională, bătăi de cap a dat tot matematica, în condițiile în care 58,40% din cei 1.839 de elevi care s-au prezentat la simulare au luat note sub cinci. Au existat inclusiv două medii generale de 10.00, obținute de olimpicii Vlad Sîmbotin și Ioana Aelenei, de la Liceul ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui.

În ceea ce-i privește pe elevii de clasa a XI-a care au susținut simulările, doar 32,28% au luat note peste cinci, din totalul celor 2.915 care au fost prezenți la simulări. Au existat și 15 note de zece la istorie, cinci la matematică și două la istorie. (Ionuț PREDA)

Promovabilitate de 28,76% la bacalaureatul de toamnă, cea mai mare din ultimii ani, doar 24 de elevi luând medii peste 7.00

Mai puțin de o treime dintre candidații care au susținut sesiunea de toamnă a bacalaureatului în județ au obținut medii de promovare, rezultate care însă sunt considerate mulțumitoare de către șefii învățământului vasluian, în condițiile în care sunt cele mai bune din ultimii patru ani.

Rata de promovabilitate la sesiunea din toamnă a bacalaureatului este de 28,76%, cu aproape cinci procente peste media pe țară, ceea ce situează județul nostru în prima parte a clasamentului național. În schimb, cea mai mare medie în această sesiune nu depășește 8,40 și aparține unui elev de la Liceul ”Nicolae Iorga” Negrești. De altfel, majoritatea mediilor obținute de cei declarați admiși, respectiv 173 din 197, sunt cuprinse între 6.00 și 6.99. Cu toate acestea, șefii învățământului vasluian consideră rezultatele unele mulțumitoare, în condițiile în care sunt cele mai mari din ultimii patru ani.

„Din punctul nostru de vedere, sunt rezultate normale și mulțumitoarea, având în vedere că sunt cu câteva procente bune peste media națională. Într-adevăr, se putea și mai bine, dacă este să ne raportăm strict la procentul de promovabilitate, dar să nu uităm că, totuși, este sesiunea de toamnă a bacalaureatului, care nu-i una a premianților”, a declarat inspectorul general al ISJ Vaslui, Gabriela Plăcintă.

Comparativ cu sesiunea de toamnă a bacalaureatului de anul trecut, procentul de promovabilitatea în județul Vaslui este mai mare cu 1,5%. (Ionut PREDA)

Numărul absenților la bacalaureatul de toamnă a crescut, depășind 20%

Numărul absenților la bacalaureatul de toamnă a crescut la cea de-a doua proba a examenului și a depășit procentul de 20% din totalul absolvenților de liceu care s-au înscris pentru a susține teza la materia obligatorie, respectiv matematică sau istorie.

Tot mai mulți absolvenți de liceu care nu au luat din prima bacalaureatul refuză să se prezinte la examen, deși s-au înscris din timp pentru sesiunea din toamnă aflată zilele acestea în plină desfășurare. Drept dovadă este numărul mare de absenți înregistrat, miercuri, de Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, la proba obligatorie a profilului. Din cei 519 absolvenți înscriși, 112 nu au mai ajuns în centrele de examen. În aceste condiții, au fost predate 487 de teze, din care 86 la istorie, numărul absenților depășind procentul de 20%.

Este opțiunea candidaților de a se prezenta sau nu la examen. Dacă nu au venit acum, o pot face în următoarea sesiune, din vara anului viitor. Important pentru noi, ca și organizatori, este faptul că nu am avut niciun incident înregistrat, cum ar fi candidați prinși copiind”, a declarat inspectorul școlar Lidia Rășcanu, din cadrul ISJ Vaslui.

Următoarea probă scrisă a bacalaureatului de toamnă va avea loc vineri, atunci când candidații vor susține proba la alegere. Pe 29 august vor fi afișate primele rezultate ale examenului, iar pe 1 septembrie vor fi publicate notele finale, în urma rezolvării contestațiilor. (Ionuț PREDA)

Proba scrisă la limba română – de la rolul emisiunilor culturale în societatea actuală la viziunea despre lumea în lirica lu Tudor Arghezi sau Ion Barbu!

de Răzvan CĂLIN

Luni, 22 august, cei 382 de candidați din zona Bârlad înscriși la cea de a doua sesiune a examenului de bacalaureat din acest an au dat piept cu prima probă scrisă, cea la limba română.

Absolvenții de liceu filiera teoretică — profil real și cei de la filiera vocațională au avut de rezolvat la primul subiect cerințe pe baza textului “Noaptea de Sânziene” de Mircea Eliade. La subiectul al II-lea candidaților li s-a cerut să scrie un text de tip argumentativ de 150 — 300 de cuvinte despre rolul comunicării în relațiile de prietenie. Ultimul subiect a fost de redactare a unui eseu de 600 — 900 de cuvinte în care să fie prezentate tema și viziunea despre lume într-un text poetic aparținând lui Mihai Eminescu, Lucian Blaga sau Nichita Stănescu.

Absolvenții de liceu filiera teoretică — profilul umanist și filiera vocațională — profilul pedagogic au avut de rezolvat la primul subiect cerințe pe baza textului “Bordeiul din rezervă”, de Gib I. Mihăescu. La cel de-al doilea subiect, candidații au avut de scris un text de tip argumentativ de 150 — 300 de cuvinte despre rolul emisiunilor culturale în societatea actuală, iar la ultimul subiect li s-a cerut să redacteze un eseu de 600 — 900 de cuvinte în care să prezinte tema și viziunea despre lume într-un text poetic aparținând lui Tudor Arghezi sau lui Ion Barbu.

În singurul centru de examen fixat pentru zona Bârlad – Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” – examenul s-a derulat în condiții normale și fără incidente de natură să perturbe liniștea concursului. Cei 382 de candidați înscriși provin atât de la cele patru licee din Bârlad – Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu”, Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu”, Liceul Pedagogic ”Ioan Popescu” și Colegiul Tehnic ”Alexandru Ioan Cuza”, cât și de la instituții similare din Fălciu, Vetrișoaia, Murgeni, Zorleni și Puiești.

Marți, 23 august, cea mai mare parte a candidaților vor avea parte de o mică pauză pentru că la această dată este programată proba scrisă la limba maternă a minorităților. Dar pe 24 august vor susține proba scrisă obligatorie a profilului, iar pe 26 august candidații vor trebui să treacă de ultimul hop, respectiv proba la alegere a profilului și specializării.

Emoțiile vor atinge cota maximă pe 29 august, când se vor afișa rezultatele obținute (până în ora 16), iar în aceeași zi se vor putea depune și contestațiile de către cei nemulțumiți, în intervalul orar 16 – 20. Între 30 și 31 august, contestațiile vor fi analizate și soluționate, pentru ca pe 1 septembrie să se afișeze rezultatele finale.

Peste 17% din candidații înscriși la bacalaureatul de toamnă nu s-au prezentat la prima probă scrisă a examenului

Peste 17% din candidații înscriși la bacalaureatul de toamnă nu s-au prezentat la prima probă scrisă a examenului, iar mulți din cei 414 absolvenți de liceu care au avut curajul să se prezinte la proba limba și literatura română au părăsit sălile de clasă la scurt timp de la publicarea subiectelor.

Un număr de 89 de absolvenți de liceu, atât din promoția 2016 cât și din anii anteriori, care se înscriseseră pentru prima probă a bacalaureatului de toamnă, nu s-au prezentat la examen. Astfel, din cei 503 absolvenți de liceu înscriși pentru proba la limba română, doar 414 au ajuns la examen. Nici măcar cei care au avut curajul să intre în sălile de clasă nu au stat prea mult în bănci, ieșind destul de repede după afișarea subiectelor.

Din fericire, nu am avut niciun incident înregistrat în centrele de examen de județ. Nu au existat elevi prinși încercând să fraudeze examenul și nici centre unde să nu se poată desfășura proba scrisă la limba română, cum ar fi, de exemplu, lipsa energiei electrice”, a declarat Lidia Rășcanu, din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vaslui.

Următoarele două probe scrise ale bacalaureatului de toamnă vor avea loc miercuri, când va fi proba obligatorie a profilului, respectiv matematică sau istorie, și vineri, atunci când candidații vor susține proba la alegere. Pe 29 august vor fi afișate primele rezultate ale examenului, iar pe 1 septembrie vor fi publicate notele finale, în urma rezolvării contestațiilor. (Ionuț PREDA)

BAC 2016, sesiunea a II-a: Probele scrise incep luni cu testul la Limba si literatura romana

Probele scrise ale examenului de Bacalaureat din sesiunea a doua incep luni cu testul la Limba si literatura romana, care va fi sustinut de peste 42.000 de absolventi de liceu, anunta News.ro. Examenul incepe la ora 9.00 si se incheie la ora 12.00.

Candidatii vor sustine marti proba scrisa la limba si literatura materna, miercuri proba obligatorie a profilului, la disciplinele Istorie sau Matematica si vineri  proba la alegere a profilului si specializarii, la una dintre disciplinele Biologie, Chimie, Fizica, Economie, Filosofie, Geografie, Informatica, Logica si argumentare, Sociologie si Psihologie.

Primele rezultate vor fi afisate in 29 august, pana la ora 16.00 si in aceeasi zi, pana la ora 20.00, pot fi depuse contestatiile. Dupa solutionarea contestatiilor, rezultatele finale vor fi afisate in 1 septembrie.

A doua sesiune a examenului de Bacalaureat a inceput in 16 august, cu probele orale si de competente. Pentru sustinerea examenului in a doua sesiune s-au inscris 42.261 de candidati, dintre care 27.848 au absolvit liceul in acest an, iar 14.413 sunt din promotiile anterioare.

In prima sesiune a examenului de Bacalaurat au fost declarati respinsi 41.037 de candidati, din toate promotiile.

Candidatii care sustin Bacalaureatul nu pot intra in salile de examen cu manuale, dictionare, notite si insemnari care ar putea fi folosite pentru rezolvarea subiectelor si nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul si de comunicare.

Ghiozdanele, posetele, sacose vor fi lasate de candidati intr-o sala de depozitare stabilita de comisia de bacalaureat. Cei care refuza sa lase aceste obiecte in sala stabilita, nu vor fi primiti in examen.

In cazul fraudei sau a tentativei de frauda, candidatii sunt eliminati din examen, nu mai pot participa la probele urmatoare si nu mai au posibilitatea recunoasterii, in sesiunile urmatoare, a notelor la probele promovate anterior eliminarii, inclusiv a probelor de evaluare a competentelor lingvistice si digitale.

Candidati eliminati din examen pentru frauda sau tentative de frauda nu mai pot participa la urmatoarele doua sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

Examenul de Bacalaureat se desfasoara doar in salile in care sunt camere de supraveghere video functionale.

Sursa: hotnews.ro

O nouă rundă de emoții! S-a dat startul la a doua sesiune a bacalaureatului

de Răzvan CĂLIN

De ieri s-a dat startul celei de a doua sesiuni a examenului de bacalaureat din acest an.

Marți, 16 iunie, a debutat cea de a doua sesiune a examenului de bacalaureat din acest an, la nivelul Bârladului fiind înscriși 382 de candidați. Principalul centru de examen din oraș a fost fixat la Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu”.

bacalaureatCei 382 de candidați înscriși provin atât de la cele patru licee din Bârlad – Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu”, Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu”, Liceul Pedagogic ”Ioan Popescu” și Colegiul Tehnic ”Alexandru Ioan Cuza”, cât și de la instituții similare din Fălciu, Vetrișoaia, Murgeni, Zorleni și Puiești.

Prima rundă, cea a competențelor, se va derula pe perioada întregii săptămâni în curs (15 – 21 august), după cum urmează: 16 august – limba română oral; 17 august – limbi moderne (audiție plus scris); 18 august – competențe digitale (scris plus practic), iar pe 19 august se va susține oralul la limbi moderne. Doar în cazul competențelor s-a decis ca o parte din cei 382 de candidați să le susțină la Liceul ”Mihai Eminescu”, iar ceilalți la Colegiul ”Alexandru Ioan Cuza”. Toate celelalte probe ale examenului vor fi susținute de toți candidații la Liceul ”Mihai Eminescu”.

De săptămâna viitoare, bacalaureatul va continua cu prima probă scrisă, cea la limba română, care se va derula pe 22 august. Pe 23 august cea mai mare parte a candidaților vor parte de o mică pauză pentru că la această dată este programată proba scrisă la limba maternă a minorităților. Dar pe 24 august vor susține proba scrisă obligatorie a profilului, iar pe 26 august candidații vor trebui să treacă de ultimul hop, respectiv proba la alegere a profilului și specializării.

Emoțiile vor atinge cota maximă pe 29 august, când se vor afișa rezultatele obținute (până în ora 16), iar în aceeași zi se vor putea depune și contestațiile de către cei nemulțumiți, în intervalul orar 16 – 20. Între 30 și 31 august, contestațiile vor fi analizate și soluționate, pentru ca pe 1 septembrie să se afișeze rezultatele finale.

Bacalaureatul s-a terminat în mod oficial: 71,57% promovabilitate

Duminică, prima sesiune a examenului de bacalaureat din acest an, s-a încheiat în mod oficial, după ce Ministerul Educației a afișat rezultatele obținute de candidați, după rezolvarea contestațiilor. În urma rezolvărilor acestor contestații, 946 de toate, procentul de promovabilitate la nivelul județului Vaslui a crescut de la 69,62% (înainte de contestații), la 71,57%. În urma soluționării cererilor de reevaluare a lucrărilor, au promovat 1.833 dintr-un total de 2.561 de candidați prezenți în centrele de examen. O siutuație incredibilă s-a înregistrat la Liceul „Petru Rareș” din Vetrișoaia, unde promovabilitatea la bac este zero de doi ani.

Anul acesta, dintr-un total de 727 de picați, 541 de candiați au obținut medii sub 5, iar 186 au avut medii în intervalul 5-5,99.  Majoritatea candidaților, 296, au picat proba la matematică. De asemenea, 274 au obținut medii sub 6 la proba scrisă la limba și literatura română. Alți 177 au picat bacul la biologie, 56 au ratat proba la istorie, 49 pe cea la logică și 40 nu au obținut notă de trecere la geografie. Alți candidați au mai căzut probele la fizică (11), chimie (8) și psihologie (4).

În anul 2015, la prima sesiune de Bac, au fost evaluați 3.066 de candidați, iar în soluționării contestațiilor procentul de promovabilitate înregistrat la nivelul județului a fost de 69,9%, adică au reușit să primească diplome de bacalaureat 2.143 de tineri. Tot anul trecut, din cei 921 de candidați respinși  696 de candidați la bac au avut medii sub 5, iar 225 s-au clasat în intervalul de medii 5-5.99. La fel ca anul trecut, 8 din cele 23 de unități de învățământ liceal de pa raza județului au avut o promovabilitate de sub 50%: Liceul „Ioan Corivan” (Huși), Colegiul Tehnic „Marcel Guguianu” (Zorleni), Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” (Bârlad), Liceul „Ghenuță Coman” (Murgeni), Liceul Tehnologic Puiești, Liceul Tehnologic „Petru Rareș” (Bârlad), Liceul Tehnologic „Dimitrie Cantemir” (Fălciu) și Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din Vetrișoaia. Anul acesta, ca și anul trecut, Liceul din Vetrișoaia a avut zero promovabilitate la bacalaureat: în 2015 la prima sesiune a bacalaureatului au picat cei doi elevi de clasa a XII-a care au dat bacul, iar în 2016 toți cei opt elevi care au terminat ultima clasă de liceu.

Un alt caz deosebit este cel al Liceului Tehnologic „Ion Mincu” din Vaslui, care a înregistrat anul acesta o promovabilitate de 49,25% față de 64,37% cât a avut în anul 2015. „Din moment ce admiterea la liceu nu se face pe baza performanței elevilor, ne trezim că admitem elevi cu medii sub 5. Eu, ca profesor sunt forțat să lucrez cu niște copii care ar fi trebuit să studieze în școli profesionale, deoarece nu au nici cele mai elementare cunoștințe de matematică. Ori, la liceu, materia se complică foarte mult. Performanța pe care eu pot să o obțin cu acești elevi este să-i ridic până la finele clasei a XII-a, de la nivelul mediei 3 cu care intră la liceu la nivelul mediei de 5. Dar acest rezultat, pe care eu îl consider o performanță, nu le permite să promoveze bacalaureatul. Cred că Ministerul Educației ar trebui să introducă vechiul sistem de admitere, în care elevii erau admiși la liceu doar pe baza unui examen drastic. Dacă am avea elevi mai buni cu care să lucrăm, am avea, cu siguranță o altă promovabilitate”, ne-a declarat un profesor de matematică din Vaslui.

În ceea ce privește mediile de top, anul acesta, din cei 2.561 de elevi, absolvenți a clasei a XII-a  în cele 23 de licee din județ, doar doi au obținut media 10 Rezultatul este îmbucurător, căci în 2015 nu a existat nici o medie atât de mare. De asemenea, la sesiunea de bac care s-a încheiat, candidații au obținut 372 de medii între 9 și 9,99. Anul trecut, la bacalaureat au fost cu mult mai mulți candidați evaluați însă s-au obținut mai puține medii în intervalul 9-9,99, respectiv 349.

Reamintim că cele două medii de 10 au fost revendicate de Bianca-Gianina Arcăleanu, fostă  elevă a Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui și de Alexandra Ghintuială, care a învățat la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad. Performanța de excepție ale celor două tinere a făcut ca Vasluiul să se numere printre cele șase județe din țară care au înregistrat câte doi candidați la bacalaureat ce au reușit să obțină nota maximă. În timp ce foarte multe licee s-au situat sub pragul de promovabilitate de 50%, cele mai bune rezultate pe linie de promovabilitate s-au înregistrat la Colegiul Național din Bârlad, unde, după contestații, au promovat 97,87% din elevi și la Liceul „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, unde promovabilitatea este de 95,63%.  (Bogdan RUSU)

O elevă de la Cuza Vodă eliminată din Bac

Ieri, Bacalaureatul 2016 a continuat cu probele scrise la matematică și istorie, la care au participat 2.447 din cei 2.564 de candidați înscriși. O elevă de la Liceul „Cuza Vodă” din Huși a fost eliminată din examen deoarece a folosit telefonul mobil, pentru a putea rezolva subiectele primite la proba la istorie. O situație cu prezența pe fiecare disciplină nu era întocmită ieri, la închiderea ediției ziarului.

Amintim că la prima probă scrisă a Bacului, cea la română, au participat 2.394 dintr-un total de 3.213 de foști elevii de clasa a XII-a. (Bogdan Rusu)

Au început probele grele ale Bacului. Sute de elevi nu au intrat în examen din cauza corigențelor

Ieri, 2.394 dintr-un total de 3.213 de foști elevii de clasa a XII-a au susținut prima probă scrisă din cadrul examenului de Bacalaureat, cea la limba și literatura română.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, la această probă ar fi trebuit să fie prezenți un număr de 3.213 candidați înmatriculați în clasa a XII-a la începutul anului școlar. Din cauza corigențelor însă, 734 au ratat proba de ieri, astfel că pe lista candidaților așteptați în sălile de examen figurau 2.497 de nume.

Din păcate, ca urmare a lipsei de pregătire, din cei care urmau să intre ieri în examen, au mai lipsit alți 103 candidați. La nivelul județului, comisia de examen nu a înregistrat nici un eveniment deosebit. Nu au fost elevi eliminați din examen și nici alte cazuri speciale. (Bogdan Rusu)

Bacul și testele naționale au decurs bine: zero incidente

Până în prezent,  Bacalaureatul și Evaluarea națională au decurs bine, fără incidente majore. Nu au existat cazuri de fraudare și nici elevi eliminați din examene. Singurul caz mai deosebit a fost cel al unei absolvente de clasa a VIII-a, care fiind operată de apendicită a susținut probele din cadrul evaluării naționale în spital.

„Probele mai dificile ale examenului de Bacalaureat  încep săptămâna viitoare și acolo este greul. Sper că examenele se vor desfășura normal, ca și până acum, fără probleme deosebite”, ne-a declarat Cristiana Botan, inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vaslui. (Bogdan RUSU)

 

Sistemul de învățământ produce șomeri pe bandă rulantă – Jumătate din tinerii prezenți la BAC vor deveni șomeri

În ultimii doi ani, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui a acordat ajutoare de șomaj la jumătate din totalul absolvenților de clasa a XII-a de liceu, cu diplomă de bacalaureat.

În 2014, AJOFM a plătit indemnizații de șomaj unui număr de 1.109 de absolvenți de liceu, iar în anul 2015, unui alt eșantion de 1.035 de absolvenți de studii liceale. Laura Toporăscu, purtătorul de cuvânt al AJOFM, ne-a declarat că în general, din totalul de absolvenți indemnizați la nivelul județului, 60-70% sunt tineri care abia termină liceul.

Amintim că în anul 2014, Bacalaureatul a fost promovat de 2.025 de candidați, iar în 2015 de 2.143. Cu alte cuvinte, dacă raportăm numărul de tineri care iau diploma de bac la numărul de șomeri, proaspăt absolvenți de liceu, se observă că jumătate din cei care promovează examenul de Bacalaureat devin imediat șomeri. Anul acesta, prima probă a examenului de Bacalaureat a fost susținută de 2.390 de elevi. Potrivit estimărilor, jumătate vor intra în baza de date a AJOFM, pentru a primi ajutoare de șomaj. (Bogdan RUSU)

Încep probele digitale la bac 2016!

de Răzvan CĂLIN

Acestea se vor derula de-a lungul întregii săptămâni în curs.

De astăzi, 21 iunie și până vineri, 24 iunie (inclusiv), cei 721 de candidați din Bârlad înscriși la această sesiune a examenului de bacalaureat vor da piept cu cea de a doua probă. Este vorba despre evaluarea competențelor digitale, probă care, la fel ca și prima (oralul la limba română) nu va pricinui cine știe ce emoții candidaților. La ambele candidații nu sunt notați și, practic, toți sunt promovați. Însă, cei care nu susțin aceste probe, nu pot trece mai departe la următoarele etape din examen și automat sunt picați.

”Este, într-adevăr, o probă ceva mai lejeră, la fel ca și în cazul primei. Nu cred că vor fi probleme și avem siguranța că toți elevii vor trece cu bine de această nouă etapă a bacalaureatului. Abia de săptămâna viitoare vor începe probele scrise, când între 27 iunie și 1 iulie se va derula evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională”, ne-a declarat Tița Chiru, directorul Colegiului Național ”Gheorghe Roșca Codreanu”.

Doi dintre cei 189 de candidați de la acest liceu nu vor susține proba de competențe digitale pentru că au certificate de operator computer recunoscute inclusiv pe plan european.

În Bârlad funcționează patru centre de examen: Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” (189 de candidați, dintre aceștia doi fiind restanțieri); Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” (283 de candidați); ; Liceul Pedagogic ”Ioan Popescu” (121 candidați) și Colegiul Tehnic ”Al. I. Cuza” (131 candidați).

Cum a decurs prima probă de bac la Bârlad

Cu mici excepții, marea majoritate a candidaților au promovat oralul la limba română.

La Bârlad, prima probă a examenului de bacalaureat s-a derulat fără incidente sau probleme majore. În oraș funcționează patru centre de examen: Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” (189 de candidați, dintre aceștia doi fiind restanțieri); Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” (283 de candidați); Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” (283 candidați); Liceul Pedagogic ”Ioan Popescu” (121 candidați) și Colegiul Tehnic ”Al. I. Cuza” (131 candidați).

În linii mari, această primă etapă a bacalaureatului a decurs în liniște, fără a se înregistra evenimente deosebite. Nici numărul celor care au absentat nu a fost mare. Per total, au fost doar șase elevi: cinci de la Colegiul ”Al. I. Cuza” și unul de la Liceul ”Mihai Eminescu”. În cazul celor de la Colegiul ”Al. I. Cuza”, aceștia, practic, nu au mai ajuns la timp la orele la care fuseseră programați pentru a susține proba. Cât îl privește pe absentul de la Liceul ”Mihai Eminescu”, acesta a renunțat să mai susțină examenul de bacalaureat întrucât a plecat la muncă peste hotare.

Trei din cele patru centre de examen au încheiat evaluarea candidaților încă de marți după-amiază. Singurul unde proba orală se va derula și pe parcursul zilei de miercuri, 15 iunie, este Colegiul ”Codreanu”, din rațiuni pur organizatorice.

În ambele zile de examen totul a decurs în condiții cât se poate de normale. Nu s-au înregistrat nici un fel de incidente. Copiii au venit la timp, au susținut proba, iar totul s-a derulat într-o atmosferă normală. Nu s-a mai înregistrat nici un caz de leșin al vreunui candidat, cum era în alți ani. Asta și din cauză că față de anii anteriori, când proba orală la limba română era notată și puteai pica întreg examenul dacă nu treceai de acest prim hop, acum lucrurile stau diferit. Practic, nimeni nu poate fi picat la această probă, astfel că și copiii sunt ceva mai relaxați și mai încrezători”, ne-a declarat Daniela Marinescu, director adjunct al Liceului Pedagogic Bârlad.

Până săptămâna viitoare, candidații își vor putea trage sufletul deoarece urmează proba orală la limba maternă. Apoi, între 21 și 24 iunie se va derula proba la competențele digitale, iar între 27 iunie și 1 iulie – evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. Zilele de 4, 5 și 6 iulie vor fi rezolvate probelor scrise la următoarele discipline: limba și literatura română, limba maternă și proba obligatorie a profilului. Ultima probă a bac-ului va fi tot scrisă – proba la alegere a profilului și specializării – ce se va derula pe 8 iulie. (Răzvan CĂLIN)

 

Începe Bacalaureatul!

de Răzvan CĂLIN

Ca de obicei, prima probă este rezervată examinării orale la limba română.

Astăzi, se dă startul la prima sesiunea a examenului de bacalaureat din acest an, iar la Bârlad sunt așteptați să se prezinte 681 de concurenți. Aceștia sunt repartizați în cele patru licee din localitate (care sunt și centre de examen, totodată) după cum urmează: Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” – 187 de elevi; Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” – 283; Liceul Pedagogic ”Ioan Popescu” – 80 de elevi și Colegiul Tehnic ”Al. I. Cuza” – 131 de elevi.

Conform graficului aprobat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, proba orală la limba română se derulează în perioada 13 – 15 iunie, pentru ca între 15 iunie și 17 iunie să vină rândul minorităților să susțină oralul la limba maternă. Între 21 și 24 iunie se va derula proba la competențele digitale, iar între 27 iunie și 1 iulie -evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. Zilele de 4, 5 și 6 iulie vor fi rezolvate probelor scrise la următoarele discipline: limba și literatura română, limba maternă și proba obligatorie a profilului. Ultima probă a bac-ului va fi tot scrisă – proba la alegere a profilului și specializării – ce se va derula pe 8 iulie.

Emoțiile candidaților vor atinge cote maxime pe 12 iulie, când până cel târziu la ora 16, vor trebui afișate rezultatele. În aceeași zi, dar în intervalul orar 16 – 20, vor putea fi depuse eventualele contestații, pentru a căror rezolvare au fost alocate trei zile, 13 – 15 iulie. Rezultatele finale vor fi afișate pe 16 iulie.

BAC 2016: Peste 137.000 de absolvenți de liceu susțin astăzi examenul oral de limba română

Astăzi, 13 iunie, începe prima sesiune a examenului de Bacalaureat la care s-au înscris 137.444 de absolvenți de liceu, prima probă fiind evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, anunță Ministerul Educației. 

“În vederea susținerii examenului național de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2016) s-au înscris 137.344 de absolvenți de liceu. Dintre aceștia, 114.993 de candidați (71,23%) provin din promoția curentă, iar 22.351 de candidați (28,77%) provin din seriile anterioare. În funcție de forma de învățământ absolvită, elevii înscriși (toate promoțiile) sunt distribuiți astfel: 133.410 – zi, 1.851 – seral și 2.083 – frecvență redusă”, transmite Ministerul Educației printr-un comunicat de presă.

Instituția informează că, potrivit datelor, în anul școlar 2015-2016 există înregistrați 161.448 de elevi în anii terminali de liceu.

Prima sesiune începe luni, 13 iunie, cu proba orală la limba română, care se va desfășura pe parcursul a trei zile. În intervalul 15-17 iunie va avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă iar în perioada 21-24 iunie se va desfășura evaluarea competențelor digitale. Probele orale se încheie cu evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, programată între 27 iunie și 1 iulie. 

“Subiectele pentru probele de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă sunt elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare și cuprind texte literare și nonliterare, funcționale și nonfuncționale, cu un grad de complexitate care să permită tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute. Rezultatul obținut de fiecare candidat la proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competență corespunzător grilei aprobate la nivel național: experimentat, avansat și mediu”, mai transmite Ministerul Educației.

Probele scrise ale examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2016, încep luni, 4 iulie, cu examenul la Limba și literatura română.

Sursa: mediafax.ro

BACALAUREAT 2016: Astăzi încep înscrierile pentru prima sesiune

Elevii de clasa a XII-a se pot înscrie la examenul de Bacalaureat, începând de luni, 30 mai, până vineri, 3 iunie, la secretariatele liceelor. 

Înscrierea candidaților pentru prima sesiune are loc în perioada 30 mai-3 iunie, potrivit calendarului examenului național de Bacalaureat. Înscrierile se fac atât pentru absolvenții din anul școlar 2015-2016, cât și pentru cei din promoțiile anterioare, care nu au promovat examenul de Bacalaureat.

Înscrierea candidaților pentru examenul de bacalaureat se face, prin fișă-tip informatizată, la secretariatele liceelor pe care aceștia le-au absolvit, numai în perioada prevăzută în calendarul examenului.

Pentru candidații din seria curentă, profesorii diriginți trebuie să realizeze niște tabele de înscriere la prima sesiune de Bacalaureat, în conformitate cu evidențele din licee. Tabelele cuprind opțiunile pentru probele de examen și semnătura elevilor.

Odată cu tabelele, profesorii diriginți depun și fișa-tip informatizată, tipărită și semnată de fiecare candidat, în care acesta își asumă opțiunile pentru disciplinele de studiu prevăzute pentru probele la alegere.

Candidații din anii precedenți se pot înscrie la secretariatul unității de învățământ pe care au absolvit-o, pe baza actelor solicitate de către secretariate (certificat de naștere și, după caz, de căsătorie, un act de identitate, foaia matricolă, adeverință cu notele la probele pentru care solicită recunoașterea notelor).

Elevii români care au studiat în străinătate se pot înscrie la examenul de bacalaureat numai după echivalarea studiilor și promovarea examenelor de diferență.

Examenul de Bacalaureat 2016 va debuta în 13 iunie, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, susținută până în 15 iunie. Proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă va avea loc în perioada 15-17 iunie. Între 21-24 iunie se va desfășura proba de evaluare a competențelor digitale, urmată, între 27 iunie – 1 iulie, de proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.

Probele scrise ale sesiunii iunie-iulie vor începe pe data de 4 iulie, cu Limba și literatura română și vor continua pe 5 iulie cu proba la Limba și literatura maternă, pe 6 iulie cu proba obligatorie a profilului, iar pe 8 iulie cu proba la alegere a profilului și specializării.
Afișarea rezultatelor se va face în data de 12 iulie (până în ora 16.00) și, în aceeași zi, vor putea fi depuse contestații (între orele 16:00-20:00), care urmează a fi soluționate în perioada 13 – 15 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 16 iulie.

Sursa: mediafax.ro

La Bacalaureat, umaniștii preferă logica și nu geografia!

de Marian MOCANU

La ultima probă a simulării examenului de bacalaureat, cea la alegere, în funcție de profil și specializare, susținută doar de elevii claselor a XII-a, nu au fost probleme deosebite. Până și numărul de absenți, 304 din totalul de 3.217 elevi înscriși, este în media acestor examene. Singurul lucru de remarcat: elevii de la profilul uman preferă să dea examen la logică decât la geografie, cu atât mai mult cu cât trebuie să învețe nu doar geografia României, dar și pe cea a Uniunii Europene!

Examen fără probleme ieri, la susținerea ultimei probe a simulării examenului de bacalaureat, susținută doar de elevii claselor a XII-a. Din totalul de 3.217 elevi înscriși, au absentat mai puțin de 10%, respectiv 304 elevi, un procent rezonabil, ținând cont că printre cei absenți se numără și cei care nu prea au frecventat cursurile în acest an școlar, ori elevi de la „fără frecvență”. Nu au fost probleme deosebite, nici un elev nefiind eliminat pentru încercări de fraudare a acestei simulări de examen, spre deosebire de zilele trecute, când nu mai puțin de patru viitori absolvenți de liceu au fost prinși copiind folosindu-se de telefonul mobil.

În ceea ce privește materiile la care elevii din anul terminal al liceului au dat examen, acestea au fost alese în funcție de materia stăpânită cel mai bine, în perspectiva viitoarelor cariere ce se doresc a fi urmate pe viitor. Astfel, 4 elevi au ales să susțină examen la filozofie, 19 la sociologie, 26 la economie, 39 viitori absolvenți de liceu s-au orientat către psihologie, 88 către informatică, 92 elevi au ales chimia drept disciplină opțională pentru examenul de bacalaureat și 121 elevi au dat examen la fizică. Cei mai mulți viitori absolvenți de liceu, 955, au ales, drept disciplină opțională pentru această simularea a examenului de bacalaureat, biologia. Alți 805 elevi de clasa a XII-a, de la profilele umanist și inclusiv turism, au preferat logica în detrimentul geografiei, probă la care au susținut această simulare 764 elevi. O explicație ar fi faptul că geografia predată în liceu se referă atât la spațiul României, cât și la cel european.

Rezultatele finale obținute la simularea examenului de bacalaureat vor fi anunțate pe 17 martie. Ulterior, la nivelul instituțiilor de învățământ și a claselor va urma analizarea acestor rezultate, urmând ca profesorii și elevii să pună accent pe remedierea eventualelor lacune în asimilarea cunoștințelor necesare promovării acestui examen de maturitate.

Elevii colegiului tehnic Petru Rareș – codași la bacalaureat, fruntași la copiat

de Marian MOCANU

O zecime dintre elevii claselor a XI-a și XII-a care ar fi trebuit să susțină ieri proba obligatorie a profilului în cadrul Simulării Examenului de Bacalaureat au lipsit nemotivat. Și de această dată, au fost încercări de fraudare. Patru elevi, trei de la Colegiul Tehnic „Petru Rareș” din Bârlad și unul de la Grupul Școlar Agricol din Puiești au fost prinși copiind folosindu-se de telefoanele mobile.

Ieri, în cadrul Simulării Examenului de Bacalaureat, a avut loc proba obligatorie a profilului, matematică sau istorie. Din cei 2.075 elevi de clasa a XI-a care au susținut examenul de matematică, nu mai puțin de 186 au lipsit. În cazul elevilor de clasa a XII-a, care în vară vor susține examenul de maturitate, numărul absenților a fost ceva mai mic. Astfel, din cei 2.180 de elevi de la profilele real și tehnologic, care au susținut examen la matematică, au fost prezenți 2.032. La istorie, procentual vorbind, numărul absenților a fost chiar mai mare, absentând 92 din cei 1.082 elevi înscriși pentru a susține această simulare a examenului de bacalaureat. În total, numărul absenților, la nivel de județ, este de aproape 10,3% din totalul celor 4.403 elevi ce ar fi trebuit să susțină proba obligatorie a profilului.

Chiar dacă li s-a spus elevilor că în afara profesorilor din sălile de examen vor fi monitorizați audio și video, nu au lipsit nici de această dată încercările de fraudare. Trei elevi ai Colegiului Tehnic „Petru Rareș” din Bârlad și unul de la Grupul Școlar Agricol din Puiești au fost prinși copiind folosindu-se de telefoanele mobile. Doi dintre cei eliminați din examen sunt elevi de clasa a XI-a. Gestul este de neînțeles, cu atât mai mult cu cât notele obținute nici măcar nu se trec în catalog, fiind doar un mijloc de evaluare a cunoștințelor elevilor. La fel de grav este și faptul că elevii eliminați pentru încercări de fraudare sunt de la două dintre cele mai slabe licee din județ, din punct de vedere a rezultatelor obținute la examenele de bacalaureat de anul trecut. În sesiune de vară 2015, doar 5 din cei 42 de absolvenți de liceu înscriși la bacalaureat de la Grupul Școlar Agricol din Puiești au promovat acest examen, iar la Colegiul Tehnic „Petru Rareș” proporția a fost de doar 11 reușiți din totalul de 42 elevi. Simularea Națională a Examenului de Bacalaureat va continua azi, doar pentru elevii clasei a XII-a, cu proba la alegere a profilului și specializării. Rezultatele vor fi afișate pe 18 martie.

Ministerul Educației: Simularea evaluării naționale va avea loc în perioada 22-24 februarie, iar cea la BAC în perioada 7-10 martie

Ministerul Educației a stabilit calendarul pentru simularea evaluării naționale în perioada 22 – 24 februarie și pentru simularea bacalaureatului în perioada 7 – 10 martie. 

Simularea evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a din anul școlar 2015 – 2016 are loc în perioada 22 – 24 februarie, testele constând în două probe scrise, iar pentru școlile cu predare în limba maternă – trei probe scrise.

Astfel, în 22 februarie 2016 are loc proba de Limba și literatura română, în 23 februarie – Matematică – și 24 februarie – Limba și literatura maternă.

În 4 martie 2016 vor fi afișate rezultatele.

Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat național pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a din anul școlar 2015-2016 are loc în perioada 7 – 10 martie. Elevii clasei a XI-a vor susține două probe scrise, iar cei de clasa a XII-a – trei probe scrise, la care se adaugă cea de limba maternă pentru școlile cu predare în limba maternă.

Astfel, în 7 martie 2016 are loc proba de Limba și literatura română, în 8 martie – Limba și literatura maternă, în 9 martie – proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), iar în 10 martie – proba la alegere a profilului și specializării (numai pentru elevii clasei a XII-a, care pot opta între fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie, filosofie).

În 18 martie 2016 vor fi afișate rezultatele.

Rezultatele obținute de elevi la simularea evaluării naționale și la simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământul în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuate cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.

Sursa: mediafax.ro

Rezultate dezastruoase la Bac-ul de toamnă

de Marian MOCANU

Doar ceva mai mult de un sfert dintre cei 1.243 absolvenți de liceu vasluieni care s-au prezentat la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului 2015 au obținut note de trecere. Asta în ciuda faptului că subiectele pregătite de Ministerul Educației au fost mai mult decât accesibile. Cea mai mare notă primită a fost de doar 8,95, iar 272 elevi au obținut note de trecere. Alți doi elevi au fost eliminați eliminați din examen pentru tentative de copiere, iar nu mai puțion de 347 absolvenți de liceu fie nu s-au prezentat de loc la examen, fie au predat foile goale.

Nici la doua sesiune a examenului de bacalaureat elevii vasluieni nu au reușit rezultate deosebite, doar 272 dintre cei 1.243 absolvenți d eliceu înscriși reușind să ia note de trecere. Din păcate, cu toate că subiectele au fost declarate la unison de către elevi și profesori ca fiind mai mult decât accesibile, doar 27,3%, puțin peste un sfert din totalul elevilor înscriși, au reușit promovarea acestui examen de maturitate. Faptul este cu atât mai îngrijorător cu cât peste jumătate din cei care au susținut examenul de bacalaureat în sesiunea de toamnă au avurt de susținut doar unul sau două examene, respectiv cele picate în sesiunile anterioare.

Chiar dacă teoretic au avut timp toată vara să se pună la punct cu materia, în unele licee fiind organizate chiar sesiuni de pregătire gratuite în acest sens, rezultatele obținute de elevii vasluieni la această sesiune a bacalaureatului au dezamăgit. Și asta nu doar prin prisma numărului mare de absolvenți de liceu care nu au reușit să obțină notă de trecere, dar și prin cea a notelor maxime obținute. Astfel, cea mai mare notă obținută a fost de doar 9,3, la Logică, argumentare și comunicare, notă primită de o elevă a Colegiului Național Cuza Vodă din Huși.

În afara faptului că doar 272 din totalul de 1243 de participanți la examenul de bac, sesiunea a II-a au reușit să ia note peste 6, alți nu mai puțin de 347 elevi înscriși nici măcar nu s-au prezentat la examen. Alți doi elevi, de la Colegiul Dimitrie Cantemir din Huși au fost eliminați din examen pentru tentativă de fraudare.

Victima violatorilor din Văleni a picat bacul

Printre cei care au susținut examenul de bacalaureat în cea de-a doua sesiune programată în acest an s-a aflat și victima violatorilor de la Văleni. Elevă a Liceului Ioan Mincu din Vaslui, specializarea coafor stilist, a picat cu brio acest examen de maturitate, fiind notată cu nota 3 la geografie, 1,8 la matematică, cea mai mare notă primită fiind 5 la limba și literatura română. Probabil traumele suferite în urmă cu aproape opt luni, dar și faptuol că o bună perioadă fata nu a mai frecventat cursurile școlii, și-au pus amprenta asupra pregătirii sale.

La sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat rata de promovare în județul Vaslui a fost de 69,9%. Contestațiile au fost depuse ieri, după afișarea rezultatelor examenului de bacalaureat, sesiunea a II-a, și vor fi analizate în zilele de 2 și 3 septembrie, rezultatele finale urmând a fi anunțate vineri, 4 septembrie.

Încep probele scrise la bac

de Roxana NĂSTASĂ

Emoții mari pentru elevii care susțin examenul de bacalureat. Astăzi încep probele scrise, cele care dau cele mai mari bătăi de cap elevilor.

Sesiunea august – septembrie a examenului continuă săptămâna aceasta cu probele scrise, astăzi fiind programată proba la limba și literatura română. Mâine, este programată proba scrisă de limbă și literatură maternă. Examenul scris continuă cu proba obligatorie a profilului, miercuri, și cu proba la alegere a profilului și specializării, vineri.

Candidații vor afla rezultatele pe 31 august, până la ora 12,00 și vor putea depune contestații în aceeași zi, între orele 12,00 și 16,00.

Contestațiile vor fi rezolvate în zilele de 1 și 2 septembrie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 3 septembrie.  Regulile din timpul examenului sunt aceleași ca la sesiunea din vară. La această sesiune, s-au înscris în județ 1.463 de candidați.

Româna ține capul de afiș la contestații!

de Răzvan CĂLIN

Val de contestații la bacalaureat. Nu mai puțin de 1310, contestații s-au depus anul acesta în județ, fiind un record. La centrele din Bârlad, s-au depus în total 439 de contestații. Cei mai mulți au depus la limba română și la logică. Lucrările elevilor vasluieni vor fi recorectate la Iași, iar rezultatele vor fi afișate pe 10 iulie. Anul trecut au fost depuse la nivelul județului 208 contestații, 11 elevi reușind să promoveze bacul în urma recorectării lucrărilor.

Cum era și de așteptat, proba scrisă la limba și literatura română a reprezentat și pentru candidații de la Bârlad proba cea mai spinoasă la examenul de bacalaureat din acest an. La toate cele patru centre de examen din oraș au fost depuse 439 de contestații, dintre care aproape trei sferturi sunt la limba română.

Cele mai multe contestații au fost înregistrate la centrul de examen de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” – 184 – după care urmează Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” (unde au susîinut bac-ul și candidații de la Liceul Pedagogic „Ioan Popescu”) – 170, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” 56, iar la Liceul Tehnologic „Petru Rareș” (aici au fost repartizați și cei de la Grupul Școlar „Marcel  Guguianu” Zorleni” și Liceul Puiești) s-au depus 29 de contestații.

„Într-adevăr, cele mai multe contestații sunt la la limba română și s epare că acest lucru e valabil pentru întreaga zonă a Bârladului. Aceeași situație am întâlnit-o și la liceul nostru. Româna este omniprezentă, după cum se vede. Mulți dintre copii au fost foarte nemulțumiți pentru că ei și-au calculat într-un fel punctajele, iar la centrele de corectare a fost cu totul altceva. Rămâne să vedem care va fi situația după analizarea contestațiilor. Dacă vor fi, cu adevărat, diferențe notabile între notele inițiale și cele finale, atunci înseamnă că undeva a fost o problemă. Dacă nu, atunci înseamnă că nu s-au autoevaluat cum trebuie”, ne-a declarat Daniela Marinescu, director adjunct al Liceul Pedagogic Bârlad.

Rezultatele finale în urma analizării contestațiilor vor fi afișate vineri, 10 iulie.

REZULTATE BACALAUREAT 2015: Promovabilitate de 66,41% înainte de contestații. LISTA cu notele de la BAC pentru fiecare județ în parte – HARTA mediilor de 10

Promovabilitatea la prima sesiune a BACALAUREAT 2015 este de 66,41% înainte de soluționarea contestațiilor, cu peste șapte procente mai mare decât anul trecut (59,25%), cel mai ridicat nivel de promovare fiind în județele Cluj (82,18%) și Brașov (78,74%), iar cel mai scăzut în Giurgiu (36,06%). Mediafax.ro vă oferă informații în timp real despre rezultate Bac 2015

Potrivit rezultatelor centralizate de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, în sesiunea iunie-iulie 2015 a examenului de bacalaureat au promovat 106.064 (66,41%) de absolvenți de clasa a XII-a, dintre care 100.058 (72,78%) sunt din promoția curentă și 6.006 (27,02%) din promoțiile anterioare. Comparativ cu aceeași sesiune a anului trecut, în acest an sunt cu 14.293 de elevi în plus care au reușit să promoveze examenul.

LISTELE CU NOTELE DE LA BAC 2015

Dintre candidații care au susținut examenul, 53.336 au fost respinși, respectiv 37.219 din promoția curentă și 16.117 din promoțiile anterioare.

Rezultatele sunt superioare cu peste 7% față de cele din aceeași sesiune a anului 2014 (59,25%) și cu 12% față de cele din 2013 (54,4%).

De asemenea, rata de promovare pentru promoția curentă (72,78%) este cu peste 5% mai mare față de anul trecut (67,61%) și cu peste 9% mai mare față de 2013 (63,1%).

La prima sesiune a examenului de bacalaureat, înainte de contestații sunt 63 de medii de 10, în scădere față de anul trecut, când au fost 104. Cele mai multe medii de 10, respectiv nouă, sunt în județul Timiș.

Din totalul celor 168.939 de candidați înscriși, la prima sesiune a examenului s-au prezentat 159.703, dintre care 137.475 din promoția curentă și 22.228 din promoțiile anterioare, iar alți 9.236 de candidați au absentat. Din examen au fost eliminați 303 elevi, pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Cel mai ridicat nivel de promovare s-a înregistrat în județele Cluj (82,18%), Brașov (78,74%), Bacău (78,34%) și Sibiu (76,81%).

Rata de promovare în Capitală este de 68%, superioară cu 9,7% celei de anul trecut.

Singurele județe cu o rată de promovare sub 50% sunt Giurgiu (36,06%), Ilfov (40,92%) și Teleorman (42,73%).

În cinci județe – Gorj, Sălaj, Teleorman, Giurgiu și Brăila -, procentul de promovare din această sesiune este inferior celui de anul trecut, în timp ce în restul județelor se înregistrează o majorare de până la 11,9%.

Rate de promovare între 51 și 60% sunt în județele: Arad – 59,9%; Olt – 57,1%; Călărași – 55,7%; Constanța – 54,8%; Harghita – 54,4%; Gorj – 53,5%; Mehedinți – 51,9%.

Județele cu rate de promovare între 61 și 70% sunt: Buzău – 69,6%; Hunedoara – 69%; Vaslui – 68,8%; Suceava – 68,6%; Mureș – 68,3%; Ialomița – 67,7%;  Maramureș – 66,2%; Timiș – 65,8%; Argeș – 65,2%; Vâlcea – 65,2%; Bihor – 63,4%; Covasna – 62,8%; Sălaj – 61,7%; Dâmbovița – 61,2%; Caraș-Severin – 60,9%; Dolj – 60,5%.

În alte 14 județe s-au înregistrat rate de promovare între 71 și 80%: Brașov – 78,7%; Bacău – 78,3%; Sibiu – 76,8%; Brăila – 76,6%; Iași – 76,3%; Galați – 74,6%; Prahova – 74,4%; Alba – 74,2%; Satu-Mare – 73,4%; Botoșani – 72,6%; Tulcea – 71,4%; Bistrița-Năsăud – 70,9 %; Neamț – 70,4%; Vrancea – 70,4%.

Promovabilitatea de la BAC în ultimii 11 ani – Sesiunea iunie-iulie

Potrivit datelor MECS, în 2004 promovabilitatea a fost de 84,59%, în 2005 – 84,68%, 2006 – 80,48%, 2007 – 82,08%, 2008 – 78,30%, 2009 – 81,47%, 2010 – 69,30%, 2011 – 45,73%, 2012 – 44,41%, 2013 – 56,44% și în 2014 – 60,65% (după contestații).

Media minimă de promovare, pe disciplină, este 5, iar media finală, totală, a tuturor disciplinelor, necesară pentru promovarea bacalaureatului, este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul absolvenților prezenți, incluzându-i în acest total și pe absolvenții eliminați.

Rezultatele, înainte de contestații, au fost afișate marți dimineață, la școlile unde candidații au susținut examenul. Contestațiile pot fi depuse tot marți, între orele 16.00 și 20.00, acestea urmând să fie soluționate în perioada 8-9 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice în 10 iulie.

Elevii găsesc toate notele obținute la examen, dar și mediile de absolvire, pe site-ul bacalaureat.edu.ro.

La sesiunea iunie-iulie a Bacalaureat 2015 s-au înscris 168.945 de absolvenți, cu peste 7.000 mai mulți decât în aceeași sesiune a anului trecut. Cei mai mulți dintre candidații înscriși, respectiv 163.462, au absolvit liceul la forma de învățământ zi, 2.943 au urmat cursurile liceale la seral și 2.540 la frecvență redusă, potrivit Ministerului Educației.

EDU.RO – REZULTATE BACALAUREAT 2015. Ce au făcut absolvenții clasei a XII-a la BAC

BAC 2015 – Sesiunea august-septembrie

13 – 17 iulie 2015 Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen

17-18 august 2015 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

17-18 august 2015 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

18 -19 august 2015 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C

20 – 21 august 2015 Evaluarea competențelor digitale – proba D

24 august 2015 Limba și literatura română – proba E)a) – proba scrisă

25 august 2015 Limba și literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă

26 august 2015 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă

28 august 2015 Proba la alegere a profilului și specializării – proba E)d) – probă scrisă

31 august 2015 Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)

1-2 septembrie 2015 Rezolvarea contestațiilor

3 septembrie 2015 Afișarea rezultatelor finale

Premieră la Bacalaureat 2015 – lucrările scrise, corectate în alte județe decât cele în care se susține examenul

Lucrările scrise ale candidaților la bacalaureat vor fi corectate în alte județe decât cele în care se susține examenul, măsura fiind luată, prin ordin de ministru, cu puțin timp înainte de susținerea probelor.

Astfel, potrivit ordinului ministrului Educației din 23 iunie, publicat o zi mai târziu în Monitorul Oficial, în sesiunile examenului de bacalaureat din acest an, evaluarea inițială a lucrărilor scrise ale candidaților dintr-un județ sau din municipiul București se realizează în alt județ, care va fi stabilit de Comisia Națională de Bacalaureat.

Transportul lucrărilor scrise dintr-un județ în cel desemnat și aducerea lor înapoi, precum și consemnarea în catalogul electronic a rezultatelor obținute de candidați se fac în conformitate cu procedurile elaborate de Comisia Națională de Bacalaureat.

Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de bacalaureat.

Sursa; mediafax.ro

Limba română, cuiul bacalaureatului

de Roxana NĂSTASĂ

Elevii de clasa a XII-a care au susținut probele scrise de la Bac au aflat, ieri, notele de la examenul de maturitate. Rata de promovare la Bac 2015 în județ, înainte de contestații este de 68,75%, nefiind înregistrată nicio medie de 10. Procentul este mai mare ca anul trecut când a fost 65,47% și mai mare decât media națională de anul acesta care este 66,41%. Majoritatea nemulțumiților au fost dezamăgiți, în special, de notele mici la Limba și Literatura Română.

Emoții mari, ieri, pentru absolvenții claselor a XII-a, pentru că s-au afișat rezultatele la examenul de bacalaureat. Adunați de la orele dimineții în fața centrelor de examen, elevii abia și-au putut stăpâni emoțiile. Afișarea rezulatelor a adus, cum era de așteptat, bucurie pentru unii, lacrimi pentru alții.

Majoritatea nemulțumiților au fost dezamăgiți, în special, de notele mici la Limba și Literatura Română. Corectarea lucrărilor în alte județe le-a cam venit de hac multora din candidați. Deși la Limba Română toți spuneau că a fost foarte ușor, se pare că cele mai multe nemulțumiri sunt legate de notele la această disciplină. Așa se face că, elevi cu rezultate foarte bune, elevi care au participat ani la rând la olimpiadă au obținut note destul de mici.

La nivelul județului Vaslui, din cei 3.066 elevi vasluieni care au susținut examenul de bacalaureat, 2.108 au promovat examenul (68,75%). Nu a fost înregistrată nicio medie de 10 în județ, însă, au fost mai multe note de 10 pe discipline. La Limba Română, doar un elev a obținut nota 10, la proba obligatorie, 84 de elevi și la cea la alegere, 48.
Cea mai mare medie a fost înregistrată la Colegiul Național “Cuza Vodă” din Huși, și anume 9,91. La Colegiul Național “Ghorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, media cea mai mare a fost 9,81, iar la Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, 9,76 obținută de eleva Teodora Baciu.

Cel mai mare procent de promovabilitate a fost înregistrat la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, 96,82% în timp ce, la polul opus, la Liceul din Vetrișoaia, procentul de promovabilitate este 0%, fiind înscriși doi candidați care n-au luat niciunul examenul.

Pe locul al doilea ca procent e Liceul „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui cu 95,77% promovați, urmat de Colegiul „Cuza Vodă” Huși cu 95,75%, Seminarul Teologic Huși cu 92,11%, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui cu 87,60% și Liceul „Anghel Rugină” Vaslui cu 80,66%. Nu departe de acestea s-au clasat Liceul Codăești cu 77,18%, Liceul „Mihai Eminescu” Bârlad cu 72,17%, Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” Bârlad cu 60,26%, Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui cu 55,32% Colegiul „Dimitrie Cantemir” Huși cu 54,81%, Liceul „Nicolae Iorga” Negrești cu 54,80% și Liceul „Ion Mincu” Vaslui cu 50,83% .

Cu procent de promovabilitate sub 50% au fost Liceul Vladia (44,44%), Liceul Zorleni (41,94%), Liceul „Alexandru Ioan Cuza” Bârlad (39,74%), Liceul „Ioan Corivan” Huși (38,10%), Liceul cu Program Sportiv Vaslui (37,80%), Liceul Murgeni (33,33%), Liceul „Petru Rareș” Bârlad (28,57%) Liceul Fălciu (25%), Liceul Puiești (13,6) și Liceul Vetrișoaia cu 0%.

La nivel național, rata de promovare este de 66,41%, înregistrându-se 63 de medii de 10.
Bacalaureatul s-a dat anul acesta în 11 centre, fiind doar doi elevi eliminați din examen. Lucrările au fost corectate la Botoșani, iar contestațiile, așa cum au precizat reprezentanții ISJ Vaslui, nu se știe încă unde vor fi corectate.
Elevii nemulțumiți de note au depus aseară contestații, iar rezulattele le vor afla pe 10 iulie.

Colegiul ”Codreanu”, cel mai bun din județ!

de Răzvan CĂLIN

Liceul bârlădean a înregistrat cel mai mare procent de promovare la bac din județul Vaslui – 99% -, în timp ce la polul opus se află Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”.

La Bârlad, prima sesiune de bacalaureat din acest an a avut rezultate cumva previzibile. La fel ca și în anii trecuți, s-au păstrat în fruntea clasamentului aceleași licee, la fel după cum și cele „abonate” la pozițiile codașe nu și-au infirmat nici acum renumele.

Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” și-a respectat și în acest an blazonul și a reușit să se claseze pe primul loc în județ ca promovabilitate, cu un procent de 96,8%, din totalul de 222 de candidați înscriși. Însă procentul este și mai mare dacă luăm în calcul doar candidații ce provin dintre absolvenții de clasa a XII-a de anul acesta: din 216 înscriși, doar doi nu au promovat examenul maturității, astfel încât procentul de promovabilitate ar urca la 99%.

„Per ansamblu, vorbim de un rezultat foarte bun, care nu poate decât să ne bucure. Procentul foarte mare de promovabilitate obținut și în acest an este încă o dovadă a seriozității cu care elevii noștri au abordat acest examen și arată în același timp și valoarea corpului didactice din această unitate școlară. De altfel, an de an scopul nostru principal este să ne menținem statutul de instituție de învățământ de elită”, ne-a declarat Tița Chiru, directorul Colegiului „Codreanu”.

Pe locul II în Bârlad, ca și procent de promovabilitate, se situează Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”: 73% din cei 451 de candidați înscriși au trecut cu brio de acest examen. A III-a treaptă de pe podiumul bârlădean este ocupată de Liceul Pedagogic „Ioan Popescu”, care a înregistrat un procent de promovabilitate de 65% din cei 141 de candidați.

La polul opus se află Liceul Tehnologic „Petru Rareș”, unde din cei 36 de candidați doar 10 au promovat examenul (28%). Ceva mai bine stau cei de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza, care au înregistrat un procent de 39,74% din totalul de 165 de candidați, însă au fost devansați de Grupul Școlar „Marcel Guguianu” din Zorleni, care a scos un 42% din 67 de candidați înscriși (54 dintre absolvenții 2015 și 13 din promoțiile anterioare). De altfel, putem spune că liceul din Zorleni este pe o pantă ascendentă, dacă ne gândim că la bacalaureatul de anul trecut a înregistrat un procent de promovabilitatea de doar 30%.

Cît privește notele cele mai mari înregistrate la nivelul Bârladului, supremația o dețin elevii de la Colegiul „Codreanu”. Raluca Maria Vasiliu este prima în clasament, cu nota finală 9.45 (a III-a medie pe județ), urmată de Mihaela Elena Iftemie, ambele de la Colegiul „Codreanu”. Teodora Denisa Ciobotaru, de la Liceul „Mihai Eminescu” a obținut 9.68, urmată de Cristina Nimerenco (Colegiul „A. I. Cuza”) – 9.65, Veronica Violeta Amărâtu (Liceul Pedagogic) – 9,18, Nicoleta Alexandra Herghelegiu (Liceul Zorleni) – 8,93 și Maria Daniela Țîncovici („Petru Rareș” Bârlad) – 8,93.

Proba la alegere, ultimul hop al bacalaureatului

de Roxana NĂSTASĂ

Elevii de clasa a XII-a mai au de trecut un singur hop la bac: proba la alegere. După proba la limba română și cea obligatorie a profilului, bacalaureatul continuă astăzi cu cea mai ușoară probă, după unii, cea la alegere a profilului. Aici, liceenii de an terminal au avut de ales dintre următoarele materii: anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană, biologie vegetală și animală, chimie, economie, fizică, informatică, geografie, filosofie, logică, argumentare și comunicare, psihologie sau sociologie.

Trei ore, începând cu ora 9, la fel ca și la celelalte probe, cei aproximativ 3.900 de elevi din județ, vor avea la dispoziție să rezolve subiectele la disciplina aleasă.

După cea din urmă probă pot răsufla liniștiți în weekend până luni când vor fi afișate rezultatele. Tot luni, de la 12 la 16, nemulțumiții vor putea depune contestații, iar mai apoi, rezultatele finale vor fi afișate pe 10 iulie.

În județ, bacalaureatul se dă în 11 centre, iar până în prezent a fost un singur eveniment nefericit, miercuri, la Liceul din Negrești, când o elevă a uitat să lase telefonul la intrare. Aceasta a intrat cu el în timpul probei și când și-a dat seama, panicată fiind să nu-i sune, l-a scos de bună voie, fiind eliminată din examen, fără drept să mai participe doi ani.

Lucrările elevilor vasluieni de la bac, corectate la Botoșani

de Roxana NĂSTASĂ

În acest an, la bacalureat, corectarea și notarea lucrărilor elevilor se realizează în alt județ decât cel în care candidații au susținut examenele scrise. Modificarea a fost introdusă de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, printr-un ordin publicat în Monitorul Oficial.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a modificat modalitatea de corectare a tezelor elaborate de absolvenții claselor a XII-a la examenele scrise din această sesiune a Bacalaureatului. Astfel, acestea vor fi corectate în alte județe decât cele în care au fost susținute probele. Conform unor surse, lucrările elevilor vasluieni vor fi corectate de profesorii din Botoșani, în timp ce, profesorii vasluieni îi vor evalua pe elevii din Buzău. Astăzi elevii vor susține proba obligatorie a profilului și vineri, proba la alegere a profilului, urmând ca rezultatele să fie afișate pe 7 iulie, până la ora 12.

Totul bine la bac!

de Roxana NĂSTASĂ

Ieri, proba de competențe de comunicare în limba română din cadrul examenului de bacalureat s-a încheiat fără vreun incident. De astăzi, cei 3.331 de elevi din județ înscriși, vor susține proba competențelor digitale.

Dacă la intrare elevii au fost păziți de polițiști ca totul să se desfășoare cum trebuie, în săli camerele de supraveghere le-au insuflat acestora teamă. Așa se face că totul a fost, până în prezent, în condiții normale.
„Bacalaureatul se desfășoară cum trebuie, fără incidente. Toate liceele din județ au camere video, iar audio doar unele dintre ele care au avut posibilitatea. La nivel de țară, doar 5%. Au fost trimise adrese către Poliție, Jandarmerie, să păzească la intrare, către furnizorii de energie electrică sau de telefonie să nu întrerupă funcționarea și totul este bine până acum”, ne-a declarat Constantin Turcu, inspector școlar la ISJ Vaslui

La bac, outfit-ul e “cheia” – Haine și accesorii de sute de lei, competențe „de doi lei”

de Roxana NĂSTASĂ

Ieri a fost a doua zi în care elevii de clasa a XII-a au susținut proba competențelor de comunicare în limba română. Pentru mulți însă, alegerea vestimentației s-a dovedit cu mult mai importantă decât cunoștințele și mult mai dificilă decât întrebările profesorilor. Astfel că, dacă pentru competențe, pe care le-au numit „de doi lei”, unii dintre elevi s-au pregătit o oră-două înainte, pentru aspect au alocat mai mult timp și mai mult de doi lei. Chiar câteva sute de lei! Ba mai mult, unii s-au arătat cam supărați de acestă probă, considerând-o o pierdere de timp.

bac competente 2015 (1)Moda la Bacalaureat se lasă moștenire de la un an la altul. Fuste scurte, tocuri, accesorii de tot felul, pantaloni strâmți. Dacă ai venit fără, nu ești în rând cu lumea. La băieți sunt însă noutăți. A apărut decolteul, iar cei din Vaslui nu se lasă mai prejos. Ieri, elevii vasluieni de clasa a XII-a s-au întrecut unii pe alții. Nu la învățătură, ci la vestimentație. Și-au făcut apariția care mai de care mai sofisticați, cu nelipsiții ochelari de soare la ochi, părul aranjat, unii la cămașă, alții la tricou decoltat, toate la modă și în niciun caz la preț redus. N-au lipsit nici mașinile. Nu au fost ele de fițe, însă pentru impresii a fost bun și un Logan din care răsuna muzica house.  Fetele nu s-au putut lăsa nici ele mai prejos. N-au putut pleca de acasă nemachiate și nearanjate la un examen atât de important. Fustițele, rochițele, gențile, machiajul, au fost mai ceva ca la discotecă. Poate nu le-a spuns nimeni, însă profesorii nu sunt impresionați de acest aspect, ci de ceea ce știu.

Dacă la îmbrăcăminte elevii excelează, din păcate, la capitolul inteligență, tinerii nu stau la fel de bine! Simulările arată că nici la rezultate nu vor fi diferențe prea bac competente 2015 (3)mari anul acesta față de cel precedent. Anul trecut, procentul de promovabilitate la simularea bacalaureatului în județ a fost de 43,35%, iar anul acesta de 38,55%. De exemplu, anul acesta, la o privire atentă asupra rezultatelor la simulări de la Liceul „Emil Racoviță” Vaslui, afișate la avizier, elevii de la profilul Real au mari probleme cu Limba Română. Din 25 de elevi de pe o listă sunt admiși doar doi la această disciplină, iar notele pornesc de la 1,25, cea mai mare fiind 5,30.
La competențe însă, lucrurile-s floare la ureche, asta pentru că e de ajuns să fii prezent și ești declarat admis. Din cei care au dat alaltăieri de la Liceul “Emil Racoviță”, de exemplu, doar trei au luat calificativ mediu, 31 au luat avansat și 74 experimentat. Doar un elev a fost absent și unul a fost reprogramat.

“N-am niciun stres. Cine a învățat pentru astea?”

Ieri, atmosfera de dinainte de a intra la competențe era foarte relaxată printre elevii de la liceele din Vaslui. Îmbrăcați cum se poate mai frumos, unii stăteau la o țigară afară, alții discutau despre ce vor face în vacanță și prea puțini despre ce au învățat.
Liceul Emil Racovita Vaslui„Aștept să intru. Mai după-amiază îmi vine rândul. N-am niciun stres. Cine a învățat pentru astea? Trebuie să-mi spun părerea, nimic mai mult. Competențele astea-s oricum îs de doi lei. Nu valorează nimic”, ne-a spus Dan, elev la Liceul “Emil Racoviță”.
În fața aceluiași liceu o scenă frumoasă, protagoniste fiind două fete de clasa a XII-a ce tocmai se întâlnesc. „A fost super ușor. Da’ tu cu fusta asta așa scurtă ai venit? Te trimite Sălcianu acasă”, i-a spus una dintre fete celeilalte.
La alt liceu, aceeași atmosferă, aceleași păreri: “Păi, m-am pregătit o oră înainte să vin. Și, mai mult mi-a luat să citesc cerințele (…) Ca să mă îmbrac? Sincer să vă spun, mi-a luat mai mult”, a spus Raluca, o elevă de clasa a XII-a.
Nu departe de ea, un alt elev, cu ochelari de soare, în pantaloni de blugi scurți, cu un tricou decoltat, cum e la modă acum, zâmbește larg și pare foarte bine pregătit. Îl cheamă Andrei. Nu a intrat în bac, dar a venit să-și susțină colegii.
„Am venit în trecere să văd ce fac ăștia. Eu nu dau. Pe mine nu m-a băgat în bac profa de mate. A zis că-mi încheie media după bac. Asta e”, a spus acesta fără vreo urmă de regret.
Grija elevilor pentru competențe este astfel mai mică decât pentru orice altceva. Probele orale n-au nicio miză. Elevii nu sunt „admiși” sau „respinși”. Primesc doar niște calificative: experimentat, avansat sau de nivel mediu. Doar cine nu se prezintă pică! Pentru unii elevi, proba de competențe la limba română a fost mai mult un deranj. Aveau alte lucruri mai frumoase de făcut, mai de vară.
Astăzi, continuă proba orală la limba română, iar apoi urmează proba digitală și cea de limbă straină. Însă, momentul adevărului este pe 29 iunie când încep probele scrise din cadrul examenului maturității. După cele trei probe, elevii vor afla primele rezultatele pe 6 iulie și, rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate pe 10 iulie. Abia apoi, vor putea vedea unii din părinți dacă s-a meritat cheltuiala cu meditațiile odraslelor lor sau dacă a fost în zadar.
Potrivit reprezentanților educației din județ, anul acesta, competențele se dau în 20 de centre, probele scrise în 13 centre de examen, iar centre de evaluare vor fi patru, două în Vaslui și două în Bârlad”: Liceul “Ștefan Procopiu” și Colegiul Economic “Anghel Rugină” din Vaslui și Liceul Pedagogic “Ioan Popescu” și Liceul Tehnic “Alexandru Ioan Cuza” din Bârlad. În județ, s-au înscris 3.331 de elevi la bacalaureat, fiind depuse și patru cereri pentru cazuri speciale, de elevi cu deficiențe care trebuie să fie însoțiți la examen de asistenți care trebuie să le redacteze lucrarea.

Prima probă la bac a decurs în liniște la Bârlad!

de Răzvan CĂLIN

La Bârlad, prima probă a examenului de bacalaureat – cea de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – a decurs fără incidente. S-au înscris 950 de candidați, repartizați în cele patru licee din localitate: Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” (222), Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” (460), Liceul Pedagogic ”Ioan Popescu” (141) și Colegiul Tehnic ”Alexandru Ioan Cuza” (127).

La niciunul din cele patru centre de examen nu s-au înregistrat evenimente deosebite, examenul decurgând în condiții optime. De altfel, nici candidații nu sau arătat prea stresați de această probă, mai ales că anul acesta oralul la limba română nu mai contează în nota finală a ezxamenului, întrucât se iau în calcul doar notele obținute la cele trei probe scrise. În același timp, mulți dintre candidații cu care reporterii EstNews au stat de vorbă ne-au mărturisit că subiectele care le-au picat nu au fost atât de grele.

”Sunt mulțumită pentru că mie cel puțin mi-a picat un subiect ușor pe are îl știam destul de bine. Dar și ceilalți colegi ai mei care dat deja și ei proba asta au avut cam același noroc. Din ce am auzit de la generațiile anterioare, în anii trecuți parcă au fost subiecte mai dificile față de ce a fost acum. Cel puțin asta e părerea mea”, ne-a mărturisit una dintre candidatele la examenul de bac din acest an.

La centrul de examen de la Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” există un caz deosebit, o femeie în vârstă de 28 de ani, care deși a absolvit liceul în București i s-a aprobat să susțină examenul la Bârlad. Este vorba practic despre o restanță – la proba de geografie, iar Ministerul Educației și Cercetării i-a aprobat femeii să o susțină aici deoarece de mai mulți ani s-a căsătorit și s-a stabilit cu domiciliul în Bârlad.

A-nceput bacul!

de Roxana NĂSTASĂ

Absolvenții de clasa a XII-a au început ieri examenele orale ale bacalaureatului, cu testarea competențelor de comunicare în limba română. Candidații au intrat în sala de examen în ordinea afișată pe liste, respectându-se criteriul alfabetic și ora prevăzută pentru fiecare grupă. Deși nu se dau note și rezultatul obținut la această probă nu se calculează la media finală a bacalaureatului, un candidat nu poate promova examenul dacă nu participă și la probele orale.

La Vaslui, emoțiile ieri nu au fost nelipsite. Îmbrăcați la patru ace, elevii și-au așteptat rândul conform listei. Au intrat în săli, timp de 15 minute au scris pe ciornă despre subiectul pe care l-au extras iar mai apoi 10-15 minute au avut la dispoziție să arate profesorilor examinatori nivelul lor de competență la comunicare în limba română.
„La noi la liceu totul este foarte bine, decurge totul cum trebuie. Nu avem date sau statistici preliminare însă din ce știu și de la colegi, elevii au fost prezenți. Nu am avut absenți nemotivat. Menționez că sălile sunt supravegheate video, dar și audio anul acesta”, ne-a declarat prof. Daniel Hulubei, director la Liceul “Emil Racoviță” Vaslui.
Tinerii care au ieșit primii din testare au spus că subiectele au respectat modelele publicate de minister și, pentru că s-au pregătit, nu le-au dat prea multe bătăi de cap.
”Am avut niște emoții teribile până am intrat și am văzut subiectul, apoi, m-am liniștit. Am mai lucrat pe subiecte de acest fel și la clasă și acasă și mi s-a părut foarte ușor. Nu mă așteptam să fie așa. Acum nu cred că voi mai avea emoții decât la probele scrise. Și acolo, tot la română vor fi emoții mari. Chiar de am lucrat, e ușor s-o dai în bară, dar sper să nu fie așa, că am nevoie de note mari la bac”, ne-a spus o elevă de clasa a XII-a de la Liceul “Emil Racoviță” Vaslui.
Testarea competențelor de comunicare în limba română va continua și astăzi și mâine, iar apoi, în intervalul 10-12 iunie, bacul va continua cu proba orală în limba maternă, între 15-19 iunie va avea loc evaluarea competențelor digitale, iar între 22 – 26 iunie se va desfășura proba orală la o limbă straină. Prima probă scrisă va avea loc pe 29 iunie, la limba și literatura română. Proba scrisă de limba și literatura maternă este programată pe 30 iunie, iar cea obligatorie a profilului este programată pe 1 iulie. Ultima probă, cea la alegere a profilului și specializării, va avea loc pe 3 iulie.
Pe data de 6 iulie vor fi afișate rezultatele. În aceeași zi, în intervalul orar 12.00-16.00, pot fi depuse contestațiile. Rezultatele finale se vor afișa pe 10 iulie.

Vine bacul! Ei, și ce!?

de Roxana NĂSTASĂ

Nu mai e mult și elevii claselor a XII-a intră în febra examenului de bacalaureat. După banchet, curs festiv și Marșul Absolventului, unde tinerii au avut ocazia să se bucure de frumusețea ultimelor momente din anii de liceu și să-și ia rămas bun de la profesori și colegi, vine vremea lucurilor serioase, în speță, bacalaureatul.

Emoțiile încep să-și facă simțită prezența cu cât timpul trece mai repede, iar cei mai mulți încearcă „să îngrașe porcul în Ajun”. Unii au lăsat nelispistele terase și localuri unde își petreceau timpul pentru a pune mâna puțin pe o carte. Iar, dacă unii pe care reporterii Est News i-a întrebat de bacalaureat, au arătat teamă și emoții, alții au avut atitudine de „ei, și ce?”. De exemplu, Andrei de la Liceul “Ștefan Procopiu” n-are nicio teamă de bac. Dacă îl ia e bine, dacă nu, la fel de bine: „Nu-mi taie nimeni capul dacă nu-l iau (bacul n.r.). Se poate da de mai multe ori. Eu oricum vreau să plec în Anglia după ce termin”.
Ca Andrei, pentru care bacul nu contează, sunt mulți, din păcate. Cea mai mare parte din aceștia iau calea străinătății fără să-și încerce măcar vreodată norocul în țară. Această problemă a fost discutată și la nivelul unei ședințe de Dialog Social de luna trecută. Directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui, Daniel Olteanu, a spus atunci că specialiști din cadrul instituției merg la elevii din ani terminali să le explice ce vor întâmpina pe piața muncii și care sunt realitățile din acest punct de vedere. „Elevii nu știu bine ce să facă. Noi îi informăm despre realitățile locale de pe piața muncii. Toți ne zic că pleacă la muncă în străinătate, dar nu știu la ce pleacă acolo și după câte luni se întorc în țară”, explica Daniel Olteanu. Același lucru a fost punctat și de subprefectul județului, Mircea Gologan: “Când îi întrebi, mulți îți spun că merg la lucru în străinătate, dar ei n-au muncit niciodată în țară. Adevărații muncitori calificați dispar și din urma lor nu mai vine nimic”.
Din păcate, asta este realitatea. Mulți din cei care dau bacalaureatul nu-l iau, iar mulți nici măcar nu încearcă crezând că în străinătate îi așteaptă lucruri mărețe și veșnice. Dacă va fi așa sau nu, se vor convinge singuri!

Calendarul examenului de bacalureat

În perioada 10-12 iunie va avea loc proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, urmată în 15-19 iunie de proba de evaluare a competențelor digitale și în 22-26 iunie de proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.
Probele scrise de la bacalaureat vor fi susținute în 29 iunie la limba și literatura română și în 30 iunie la limba și literatura maternă. Testarea va continua pe 1 iulie cu proba obligatorie a profilului, respectiv matematică, pentru absolvenții profilului real, și istorie, pentru cei de la uman, iar pe 3 iulie va fi proba la alegere a profilului și specializării.
Rezultatele vor fi afișate în 6 iulie, până la ora 12.00, iar contestațiile vor fi depuse în aceeași zi, între orele 12.00 și 16.00, urmând ca în perioada 7-9 iulie să fie soluționate. Rezultatele finale vor fi afișate în 10 iulie.

Ce nu au voie sa facă absolvenții în examen

Absolvenților de liceu le este interzis să intre în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, fiind obligați să le lase în sala de depozitare din liceul în care susțin bacalaureatul. Candidații care refuză acest lucru, nu vor fi primiți în examen.
De asemenea, absolvenților de liceu le este interzis să aiba în sălile de examen, “în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și altele asemenea ori în bănci: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc. care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor”.
Telefoanele mobile, caștile audio și orice fel de mijloc electronic de calcul sau de comunicare ce “permite conectarea la internet/la retele de socializare, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidați sau cu exteriorul” sunt și ele interzise.
Absolvenților li se interzice să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidați ori cu exteriorul.
Cei care încalcă regulile menționate vor fi eliminați din examen, indiferent dacă au folosit sau nu materialele interzise sș indiferent dacă acestea au fost introduse iîn sala de examen de către ei, de către alți candidati, profesori din comisie sau de alte persoane.

Competențele de la bac valorează zero barat!

de Roxana NĂSTASĂ

Nu mai e mult și elevii de clasa XII-a vor intra în febra examenului de bacalaureat. Pe 8 iunie vor începe probele la competențe lingvistice, examen ce valorează aproape cât o ceapă degerată. Aceste competențe le trec toți candidații, indiferent de nivelul prestației. Singurul criteriu este prezența la examen. Mai mult, acest certificat nu este luat în calcul nici la promovarea bacalaureatului, nici la admitere – cu atât mai puțin la angajare.

Examenul național al maturității va începe pe 8 iunie cu probele generic numite „orale” sau „de competențe”, a căror miză este aproape nulă. Rezultatul, exprimat în niște certificate, nu contează nici pentru diploma de bacalaureat, nici pentru angajare. Aceste competențe se dau din anul 2010 de când au fost eliminate probele orale de la bacalaureat, unde elevii erau examinați și primeau note. Acum, când vine vorba de competențe toți elevii sunt relaxați asta pentru că sunt examinați de profesorul de la clasă și un alt profesor din școală iar simplul fapt că intri și spui „bună ziua” te declară admis. Că aceste competențe nu au nicio utilitate știu și reprezentanții educației din județ, care le numesc probe „de decor”. De aceeași părere sunt și elevii, numai că ei se bucură de ușurința acestor probe prin care trec „ca lebăda prin apă”.
Cum se justifică timpul pierdut cu testarea unor competențe pe care tinerii au avut timp să le dovedească în cursul celor patru ani, cât au fost elevii acelorași profesori care îi examinează acum, numai reprezentanții ministerului ar putea spune. Totuși, ca aberația să fie completă, deși nu influențează cu nimic rezultatul, probele sunt obligatorii, candidații putând participa la examenele scrise din iulie, dar neputând obține diploma de bacalaureat dacă nu au bifat prezența la aceste așa-zise examene orale.
„Nu am niciun stres la probele astea și cred că nimeni nu are. Am făcut exerciții la clasă, dar oricum ne examinează profa’ de română și încă cineva din școală și n-am nicio emoție. La română e simplu, iar la franceză chiar dacă nu știu, nu mi-e teamă pentru că trec oricum. La scris e jale, competențele-s vrăjeală”, ne-a declarat Andrei, elev în clasa a XII-a, la Liceul “Emil Racoviță” din Vaslui.
De utilitatea lor se îndoiesc și reprezentanții educației județene.
„Nu prea au nicio valoare competențele. E de ajuns să fii prezent și ai trecut. Era mai bine înainte când copiii luau note care contau la media finală. Acum, mai ales că dau cu profesorii de la clasă și din școală, n-au niciun stres. Nici după nu-i prea ajută. La limba străină și competențele digitale mai pot valora atunci când nu urmezi o facultate și te oprești la studii liceale, dar cele de limba română nu prea au nicio valoare. Iar la angajare în nicun caz nu ține cineva cont de astea. În afara competențelor, legat de bac, probleme sunt și la profilul tehnologic la examenul scris, părerea mea. Ar trebui ca cei de acolo să dea examen scris și la o probă de-a lor, de specialitate. Așa ei au de ales între chimie, biologie și alte asemena, dar alimentație publică, sau ce fac ei, nu”, ne-a declarat Narcis Aprodu, inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui.
Certificatele de competență nu sunt luate în seamă nici de angajatori. Condițiile lipsite de rigoare și extrem de subiective în care sunt obținute le fac irelevante și inutilizabile. Ce angajator selectează un absolvent de liceu pe baza unui astfel de certificat, când știe că i-a fost acordat, cu „maximă exigență”, de către profesorul de la clasă și un altul din școală? „Pe mine mă interesează practic ce știe omul să facă, nu un certificat. Alea nici nu se iau în calcul, mai ales când știi cum se dau. Important e dacă știe el să vorbească o limbă străină sau nu”, ne-a declarat un angajator al unei firme din Vaslui.

Ca la clasele primare!

Ca la clasele primare sunt aceste probe. Timp de trei zile absolvenții trebuie să dovedească că știu să citească corect și expresiv, că au capacitatea de a înțelege conținutul, de a identifica elemente ale situației de comunicare și că pot emite opinii personale privind semnificațiile mesajului. Durata examinării, pentru fiecare candidat este aproximativ 10-15 minute, iar subiectele au un grad mediu (vorba vine) de dificultate. Comisia de examinare este formată din câte doi profesori, cel care predă la clasa respectivă și unul din școală sau de la altă școală, de aceea emoțiile candidaților sunt aproape inexistente. Subiectele cuprind texte literare și nonliterare, funcționale și nonfuncționale și itemi corespunzători descriptorilor competențelor din programele pentru bacalaureat. Nici nu contează că tinerii au nivel submediocru de competențe, contează doar participarea. Un alt motiv de relaxare al elevilor îl reprezintă și faptul că li se va stabili doar „nivelul de competențe în limba română” – adică mediu, avansat sau experimentat – care nu este însă relevant pentru media finală.
Competențele dobândite se notează cu unul dintre cele trei calificative și sunt: Înțelegerea textului; Exprimarea și argumentarea unui punct de vedere; Organizarea discursului; Adaptarea la situația de comunicare, Utilizarea limbii literare.

Atestatele lingvistice, aceeași vrajeală!

Tot la finalul clasei a XII-a elevii pregătesc atestate pe care le prezintă și la care mai toți iau note maxime. Acestea se dau în funcție de profil și specializare, astfel că unii dau atestate la o limbă străină, alții la informatică, administrație publică etc. Și aici rigoarea este la fel ca în cazul competențelor lingvistice. Elevii pregătesc o lucrare, pe care o prezintă și primesc apoi o diplomă care nu le folosește la nimic. De exemplu, Alexandra, care a terminat la filologie, la Liceul „Emil Racoviță” a luat atestatul cu 10 la franceză, dar nu i-a folosit la nimic și din câte știe nici celoralți colegi: „Nu interesează pe nimeni de atestatul tău. Degeaba treci pe CV asta că e ca și cum ar fi invizibil. Dacă dai un examen serios la o limbă străină, cum e Cambridge la engleză sau Delf la franceză, asta poate însemna că știi limba respectivă. Atestatul e de valoare zero peste tot”.
În acest caz, cei din învățământ nu mai sunt însă de aceeași părere, ci consideră că atestatele pot conta. „Atestatele sunt folositoare. De exemplu, la limbi sstrăine, absolvențiii pot preda la clase primare ca învățători calificați. Sunt și universități care cer atestate și e bine dacă ai și dă bine și la CV”, ne-a mai declarat Narcis Aprodu.

Olimpicii medaliați au zece la bac!

de Roxana Năstasă

Elevii care au obținut medalii la olimpiadele internaționale de lectură, de lingvistică, de matematică, de fizică, de astronomie, la balcaniada de matematică, la olimpiada balcanică de chimie, dar și la alte concursuri din lista publicată de Ministerul Educației, își pot echivala proba scrisă la examenul de bacalaureat cu nota 10, la disciplina la care au primit premiile.

De asemenea, ei vor primi burse de merit olimpic internațional. Câștigătorii premiilor I, II și III vor fi admiși la facultate fără examen de admitere.

Două treimi dintre liceeni vor pica examenul maturității – Nepregătiți pentru bac

de Marian MOCANU

Dacă mâine s-ar susține examenul de bacalaureat, mai puțin de o treime din absolvenții de liceu vasluieni care ar alege matematica la proba obligatorie a profilului ar promova acest examen, în timp ce, la limba și literatura română sau la proba la alegere, procentul de promovare ar fi puțin peste 50. În schimb, elevii vasluieni sunt mult mai buni la istorie, 86,09% dintre cei care au ales această materie la simulare având note de promovare.

Ieri după-amiază, au fost afișate, la fiecare liceu din județ, notele obținute de elevii claselor a XI-a și a XII-a care au susținut, săptămâna trecută, probele din cadrul simulării naționale a examenului de Bacalaureat.

Față de rezultatele obținute la examenul de Bacalaureat de anul trecut, la simularea de anul acesta, rezultatele sunt asemănătoare, la limba română, elevii de clasa a XII-a având o promovabilitate de 53,28% față de 52,80%, iar la proba la alegere, procentele sunt de 55,13 față de 53,92, obținute în 2014.

O mică îmbunătățire se observă în ceea ce privește proba obligatorie a profilului, unde la simularea din acest an 48,25% din elevi au obținut note peste 5, față de 42,51% la examenul de bacalaureat din vara trecută, în condițiile în care la simulare s-au prezentat cu peste 450 mai mulți elevi din anul terminal al liceului.

În ceea ce privește rezultatele obținute de elevii de clasa a XI-a care au participat pentru prima dată la o astfel de simulare, din totalul de 3.367 elevi înscriși, s-au prezentat 3.170, din care 263 au obținut note între 5 și 6, iar 642 au avut meia totală peste 6.00.

Pe materii, la limba română, procentul de promovare a fost de 42,47%, în timp ce, la proba obligatorie a profilului, procentul a fost de doar 36,74%. Astfel pentru proba obligatorie, doar 57,83% dintre elevii care au ales istoria, respectiv 683 persoane, ar fi promovat acest examen, în timp ce la matematică rezultatele au fost cu adevărat dezastruoase, doar 22,88% dintre elevii de clasa a XI-a, adică un număr de doar 495, ar fi promovat!

Elevii din an termina, total nepregătiți

Dacă la elevii claselor a XI-a, rezultatele slabe obținute sunt scuzabile, ei intrând în „febra” examenului de bacalaureat abia de anul următor și în plus, în cazul istoriei, doar materia de clasa a XII-a fiind obligatorie pentru examen, nu același lucru se poate spune despe elevii din anul terminal, care mai au mai puțin de trei luni până vor susține pe bune acest important examen de maturitate. Astfel din totalul de 3.956 elevi înscriși la susținerea probelor din cadrul simulării naționale a examenului de Bacalaureat, s-au prezentat doar 3.472, mulți dintre cei absenți, în special din mediul rural, având scuza că au lipsit la proba de vinerea trecută din cauza grevei transportatorilor de persoane.

Din totalul celor care au susținut examenele, 176 au avut note între 5 și 6 și doar 1.122 elevi ar fi promovat examenul de Bacalaureat cu medii de peste 6.

În ceea ce privește rezultatele înregistrate la nivel de județ, promovabilitatea la limba și literatura română a fost de 53,28%, la proba obligatorie a profilului au trecut acest examen 48,25%, în timp ce la proba la alegere s-au înregistrat cele mai multe note de trecere, 55,13% dintre elevii vasluieni având note peste 5.

Ca și la clasa a XI-a, materia care a pus cele mai multe probleme liceenilor a fost tot matematica, doar 835 de elevi, respectiv doar 31,79% din totalul celor care au ales această materie primind notă de trecere! Asta în timp ce, la istorie, rezultatele au fost foarte bune, 86,09% dintre cei care și-au ales această materie pentru examenul de bacalaureat, respectiv 984 liceeni, obținând note de minim 5, fiind chiar și mai multe lucrări notate cu nota maximă.

Rezultatele obținute de liceenii vasluieni la probele din cadrul simulării naționale a examenului de Bacalaureat ar trebui să-i pună pe gânduri atât pe ei, cât și pe profesorii lor, care mai au timp, trei luni, să aprofundeze materia astfel încât elevii să poată promova acest examen de maturitate foarte important pentru viitorul lor.

Calendarul examenului de Bacalaureat 2015 – Sesiunea iunie-iulie 2015

25 – 29 mai 2015   – Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen

29 mai 2015         – Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

8 – 10 iunie 2015   – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

10 – 12 iunie 2015 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

15 – 19 iunie 2015 – Evaluarea competențelor digitale – proba D

22 – 26 iunie 2015 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C

29 iunie 2015       – Limba și literatura română – proba E)a) – proba scrisă

30 iunie 2015       – Limba și literatura maternă  – proba E)b) – proba scrisă

1 iulie 2015         – Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – proba scrisă

3 iulie 2015         – Proba la alegere a profilului și specializarii – proba E)d) – proba scrisă

6 iulie 2015         – Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00)

6 iulie 2015         – Depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)

7 – 9 iulie 2015     – Rezolvarea contestațiilor

10 iulie 2015       – Afișarea rezultatelor finale

Sute de mii de romani au 24 de ani si n-au liceul

România se află pe unul din locurile fruntașe într-un top al rușinii cu una dintre cele mai mari rate a tinerilor care au absolvit doar gimnaziul.

Țara noastră ocupă poziția a cincea într-un clasament realizat la nivel european, cu unul dintre cele mai mari procentaje ale tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani pentru care ultima instituție de învățământ absolvită este gimnaziul. Clasamentul a fost realizat de Money.ro pe baza cifrelor pentru anul 2013, publicate de Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene.

Astfel, în România, anul trecut, 17,3% dintre tinerii de 18-24 de ani erau absolvenți doar de gimnaziu. Având în vedere că, în 2013, numărul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani era de 1,63 milioane de persoane, conform cifrelor Institutului Național de Statistică (INS), numărul tinerilor de 18-24 de ani care nu și-au terminat liceul se ridică la aproximativ 282.000 persoane.

Chiar dacă nu ne putem lăuda deloc cu aceste cifre, o situație mai gravă decât cea din țara noastră se constată în Spania, campionana europeană a tinerilor prost școliți, unde aproape un sfert dintre populația cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani (23,6%) nu a absolvit liceul.

Pe locul al doilea în acest top al rușinii în educație se află Malta, cu peste o cincime (20,8%) din tinerii din segmentul de vârstă analizat având doar studii gimnaziale. Urmează, pe poziția a treia, Islanda, cu 20,5% din populația fiind în această situație, și pe locul patru Portugalia, cu o rată de 8,9% dintre tineri neavând liceul.

Pe de altă parte, statele cu cei mai bine instruiți tineri din Europa sunt Slovenia, unde doar 3,9% dintre tinerii din grupa de vârstă 18-24 de ani nu au nici măcar liceul, fiind urmată de Croația (4,5%), Elveția, Cehia (fiecare câte 5,4%) și Polonia (5,6%).

Sursa: money.ro

Lista universitatilor care admit absolventi fara Bacalaureat. Care sunt specializarile pe care le ofera noile colegii si taxele de scolarizare

Absolventii de liceu fara diploma de bacalaureat au deja oferta de scolarizare in cadrul mai multor universitati. Universitatea Aurel Vlaicu din Arad anunta ca inscrie tineri care au picat Bacalaureatul sau care nu s-au prezentat la examen, pana pe 19 octombrie. Anunturi similare au fost publicate si pe site-urile altor 11 universitati, la mai putin de o saptamana dupa ce Ministerul Educatiei a publicat metodologia de organizare a colegiilor care ii primesc pe elevii fara diploma. Si reprezentantii Universitatii din Oradea au declarat pentru HotNews.ro ca vor organiza astfel de colegii. Vezi cum poate ajunge detectiv particular, analist programator sau cameraman – fotoreporter o persoana fara diploma de Bacalaureat.

  • Amintim ca Guvernul Ponta a adoptat in iunie o Ordonanta de urgenta care aduce 97 de modificari la Legea Educatiei Nationale
  • OUG prevede, printre altele, pregatirea elevilor fara Bacalaureat la universitate, in colegii
  • Ordonanta spune ca organizarea acestor colegii care ii vor primi pe tinerii fara Bacalaureat se face conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educatiei nationale.
  • Metodologia – practic ultimul act necesar pentru infiintarea acestor colegii pentru tinerii fara BAC – a fost publicata in Monitorul Oficial pe 9 septembrie

Metodologia de organizare a colegiilor care ii primesc pe absolventii de liceu fara bacalaureat spune ca “institutiile de invatamant superior acreditate inainteaza, in conditiile legii, Ministerului Educatiei Nationale lista calificarilor ce se propun a fi scolarizate in cadrul colegiilor in anul scolar 2014-2015, insotita de planul de scolarizare, cuprinzand calificarile/ocupatiile profesionale si numarul de locuri pentru fiecare domeniu, pana la data de 20 octombrie 2014, in vederea aprobarii prin ordin al ministrului educatiei nationale”.

Desi mai este mai bine de o luna pana la termenul inaintat de Ministerul Educatiei, multe universitati au anuntat deja pe site-urile lor ca au infiintat colegii pentru persoane fara BAC si au deschis deja inscrierile. Vezi mai jos universitatile care au anuntat pana acum ca admit absolventi de liceu fara diploma de Bacalaureat.

1. Universitatea din Oradea

Universitatea din Oradea este universitate de stat, clasificata in categoria Universitatilor de Educatie si Cercetare Stiintifica – categoria a II-a valorica, potrivit clasificarii din 2011. Sorin Curila, presedintele Senatului Universitatii din Oradea, a declarat vineri, 12 septembrie, pentru HotNews.ro ca institutia de invatamant superior organizeaza colegii pentru absolventii de liceu fara diploma de BAC.

“Luni avem in sedinta de Senat propuneri de la 2 facultati pentru a organiza astfel de programe de studii. Sunt 3 programe de studii de la Medicina, pe directia Cosmetica Medicala, si mai sunt propuneri de la Facultatea de stiinte pe Analist programator. Le vom aproba luni [15 septembrie – n.red.] in Senat, apoi va avea loc demararea actelor pentru inaintare catre Minister si apoi se vor organiza aceste programe de studii”, a declarat pentru HotNews.ro profesorul Sorin Curila.

Acesta a afirmat ca nu cunoaste inca numarul de locuri pe care il va scoate universitatea la admitere, iar durata colegiilor va rezulta din planurile de invatamant care “vin de la facultati”. “Curriculumul va fi facut de specialistii din facultati“, a precizat pentru HotNews.ro presedintele Senatului Universitatii din Oradea.

Intrebat daca universitatea le da posibilitatea cursantilor, daca iau bacalaureatul, sa le fie echivalat un an facut la colegiu cu un an facut la facultate, Sorin Curila a raspuns: “Pentru aceste programe se vor aloca niste credite si in masura in care ei vor obtine creditele si diploma de bacalaureat, se vor putea inscrie la licenta si li se vor recunoaste creditele si inmatricularea. Vor sustine examen de admitere, dar pot trece in anul II“.

In cadrul acestor colegii, cursantilor fara diploma de Bacalaureat le vor preda “profesorii de la universitate”, a explicat pentru HotNews.ro Sorin Curila. Acesta a declarat ca universitatea nu poate incepe inscrierile, pana nu are acceptul Ministerului Educatiei: “Daca Ministerul Educatiei raspunde in timp util, probabil vom putea demara cursurile la 1 octombrie, daca nu, nu”.

2. Universitatea Aurel Vlaicu din Arad

Universitatea Aurel Vlaicu din Arad inscrie tineri care au picat Bacalaureatul sau care nu s-au prezentat la examen, iar perioada de inscrieri se termina pe 19 octombrie, anunta universitatea. Taxa de inscriere este de 50 de lei, iartaxa de scolarizare este de 1.500 de lei pe domenii tehnice si 1.300 de lei pe domenii socio-umane.

Universitatea precizeaza ca durata studiile in aceste colegii este de 1-2 ani, fara a detalia. Inscrierea se face conform mediei de absolvire a liceului, iar la finalizarea studiilor universitatea promite acordarea unui certificat de calificare profesionala.

Specializarile oferite de Universitatea Aurel Vlaicu din Arad
Domenii tehnice:

  • Tehnician proiectant in constructii de masini
  • Tehnician diagnostic auto
  • Tehnician echipamente de calcul
  • Analist programator
  • Tehnician controlul calitatii produselor alimentare
  • Tehnician nutritionist
  • Tehnician laborant pentru protectia calitatii mediului

Domeniile Economic si Administrativ:

  • Agent comercial
  • Asistent manager
  • Detectiv particular

Domenii Design si Jurnalism:

  • Designer pentru publicitate
  • Tehnoredactor

Domeniul de Asistenta Sociala:

  • Asistent pentru ocrotirea persoanelor varstnice

Domeniul Educatie Fizica:

  • Instructor de aerobic si fitness

3. Universitatea Valahia din Targoviste

Universitatea Valahia din Targoviste este clasificata in categoria Universitatilor Centrate pe Educatie – ultima categorie valorica, potrivit clasificarii din 2011. Institutia a anuntat printr-un comunicat ca organizeaza in cadrul Colegiului de Studii Postliceale “cursuri pentru absolventii studiilor liceale cu diploma de bacalaureat, dar si pentru aceia care nu au sustinut/nu au promovat examenul national de bacalaureat”.

Inscrierile se fac la sediul Universitatii pana pe 20 septembrie 2014. Universitatea precizeaza: “Vom reveni cu informatii suplimentare privind admiterea si cuantumul taxelor”.

Domeniile de studiu si calificarile profesionale oferite de Universitatea Valahia din Targoviste tinerilor fara BAC:

  • Domeniu: Mecanica – Calificare Profesionala: Tehnician tehnolog mecanic / Tehnician proiectant in constructia de masini
  • Informatica – Tehnician echipamente de calcul
  • Electronica – Tehnician electronist telecomunicatii
  • Energetica – Tehnician electroenergetician
  • Agricultura – Tehnician protectia plantelor / Tehnician cadastru funciar-topograf
  • Industrie alimentara – Tehnician controlul calitatii produselor agroalimentare
  • Protectia mediului – Tehnician chimist
  • Servicii – Bibliotecar studii medii
  • Comert – Agent comercial
  • Turism si alimentatie – Agent de turism-ghid
  • Productie media – Cameraman – fotoreporter
  • Economic – Agent fiscal
  • Sanatate si asistenta pedagogica – Asistent medical balneo – fiziokinetoterapie si recuperare

4. Universitatea Constantin Brancusi din Targu-Jiu

Universitatea “Constantin Brancusi” (UCB) din Targu-Jiu a anuntat inca de pe 5 septembrie ca a infiintat un colegiu pentru invatamantul preuniversitar, care permite pana pe 19 septembrie inscrierea candidatilor cu sau fara diploma de Bacalaureat, relateaza Agerpres.

Colegiul pentru invatamant preuniversitar “Constantin Radulescu-Motru” din cadrul Universitatii organizeaza admitere pentru 14 specializari in 10 domenii de studiu, punand la dispozitie 630 de locuri. Durata studiilor postliceale este cuprinsa intre 1 an si 3 ani, iar cuantumul taxelor de scolarizare este intre 1.500 de lei si 2.100 de lei, in functie de specializarea dorita.

Andreea Vaduva, purtatoarea de cuvant a universitatii, a declarat ca “pe baza creditelor transferabile si in urma promovarii examenului de bacalaureat, elevii se pot transfera la programele de licenta ale Universitatii ‘Constantin Brancusi’ din Targu-Jiu in limita locurilor disponibile“, scrie Agerpres.

Profilurile si specializarile oferite de Universitatea Constantin Brancusi din Targu-Jiu tinerilor fara Bacalaureat:

  • Mecanica – Tehnician operator masini cu comanda numerica: 30 locuri
  • Informatica – Analist programator: 60 locuri
  • Energetica – Tehnician electroenergetician: 60 locuri
  • Industrie alimentara – Tehnician controlul calitatii produselor agroalimentare: 60 locuri
  • Servicii – Tehnician in activitati de secretariat: 30 locuri / Detectiv particular: 30 locuri / Proiectant decoratiuni interioare: 30 locuri
  • Comert – Agent comercial: 30 locuri
  • Turism si alimentatie – Organizator de conferinte, congrese, targuri si expozitii: 30 locuri
  • Economic – Agent fiscal: 30 locuri
  • Sanatate si asistenta pedagogica: Asistent medical generalist: 60 locuri / Asistent medical de farmacie: 60 locuri / Asistent medical balneo-fiziokinetoterapie si recuperare: 60 locuri
  • Sport – Antrenor: 60 locuri

Detalii aici

5. Universitatea Nationala de Educatie Fizica si Sport din Bucuresti

Universitatea Nationala de Educatie Fizica si Sport din Bucuresti anunta pe site-ul sau ca organizeaza, pentru absolventii de liceu fara bacalaureat, un Curs de tehnician maseur, structurat pe 4 module. Fiecare modul costa 100 de euro, taxa de inscriere este de 10 euro, iar pentru fiecare certificat eliberat de absolvire sau/si calificare se achita contravaloarea de 50 ron, potrivit universitatii. Vezi aici detalii

Universitatea Nationala de Educatie Fizica si Sport din Bucuresti organizeaza si un program de formare pentru ocupatia Instructor Aerobic-Fitness, la care se pot inscrie pana pe 30 septembrie si absolventi de liceu fara bacalaureat. Pentru acestia, taxa de scolarizare este de 1.600 lei, taxa de inscriere este de 10 euro, iar taxa de evaluare finala este de 10 euro. Detalii aici

Tot in perioada 15-27 septembrie 2014, Universitatea organizeaza admitere pentru tinerii fara BAC si la programul Organizator Evenimente Sportive. Detalii aici

6. Universitatea Ecologica din Bucuresti

Universitatea Ecologica din Bucuresti anunta ca in anul 2014 – 2015 organizeaza studii postliceale in cadrul Colegiului universitatii, studii adresate absolventilor de liceu cu si fara diploma de bacalaureat. Taxa de scolarizare este de 1.700 lei/an.

Admiterea tinerilor fara BAC se face la urmatoarele calificari profesionale:

  • Grefier – 1 an – cifra de scolarizare 150
  • Inspector resurse umane – 1 an – cifra de scolarizare 150
  • Functionar administrativ – 1 an – cifra de scolarizare 150
  • Tehnician kinetoterapeut – 2 ani – cifra de scolarizare 100
  • Antrenor in diferite ramuri sportive – 2 ani – cifra de scolarizare 100
  • Auditor de mediu – 1 an – cifra de scolarizare 100
  • Tehnician in protectia mediului (tehnician ecolog) – 1 an – cifra de scolarizare 100
  • Asistent relatii publice si de comunicare – 1 an – cifra de scolarizare 100
  • Operator introducere, validare si prelucrare date – durata de studii 1 an si jumatate – cifra de scolarizare 100
  • Tehnician programare, lansare, urmarirea productiei – durata de studii 1 an si jumatate – cifra de scolarizare 100
  • Functionar economic – durata studii 1 an – cifra de scolarizare 100
  • Agent de asigurare – durata studii 1 an – cifra de scolarizare 100
  • Agent imobiliar – durata studii 1 an – cifra de scolarizare 100

Taxa de admitere este de 100 de lei. Comisia de admitere la Colegiu este formata din decanul facultatii in care se desfasoara programul de pregatire, doua cadre didactice din cadrul facultatii si secretarul facultatii, potrivit Metodologiei de admitere in Colegiul Universitatii Ecologice din Bucuresti. Vezi detalii aici

7. Universitatea de Vest ‘Vasile Goldis’ din Arad

Universitatea de Vest “Vasile Goldis” din Arad anunta pe site-ul sau ca scolarizeaza absolventi de liceu fara diploma de bacalaureat prin colegiile universitare. “Profilul colegiilor va fi dat de programele acreditate, din facultatile organizatoare. Curricula colegiilor va asigura calificari in concordanta cu Registrul National al Calificarilor din Romania si va contine cel putin 50% din disciplinele anului I de studii universitare de licenta”, informeaza universitatea.

Potrivit acesteia, in cadrul colegiilor se vor organiza programe de pregatire suplimentara la disciplinele de bacalaureat, pentru absolventii care nu au promovat acest examen. Creditele pentru educatie si formare profesionala obtinute in invatamantul postliceal pot fi recunoscute pentru absolventii cu diploma de bacalaureat de catre universitati pentru nivel licenta, se mai arata in anuntul universitatii.

Detalii aici

8. Universitatea Hyperion din Bucuresti

Universitatea Hyperion din Bucuresti este una dintre primele universitati din tara care au anuntat ca vor infiinta colegii pentru absolventii de liceu fara Bacalaureat, dupa ce Guvernul Ponta a aprobat OUG 49/2014. Pana in urma cu cateva zile, pe site-ul institutiei aparea mesajul “Absolventii care obtin atestatul si, ulterior, promoveaza examenul de Bacalaureat isi pot continua studiile la o facultate de profil, conform atestatului, chiar din anul II universitar. Vezi aici cum a explicat conducerea Universitatii Hyperion, pentru HotNews.ro, deschiderea inscrierilor chiar inainte ca Ministerul Educatiei sa publice metodologia care a reglementat organizarea si functionarea acestor colegii.

Astazi, pe site-ul universitatii apare urmatorul mesaj: “Absolventii care obtin atestatul si, ulterior, promoveaza examenul de Bacalaureat si se inscriu la o facultate de profil, pot beneficia de unitati de credite de studii transferabile pentru nivelul licenta, respectandu-se legea in vigoare“.

Colegiile infiintate de Universitatea Hyperion din Bucuresti pentru absolventii de liceu fara Bacalaureat:

  • Administratia domeniului public si privat – taxa 2.000 lei
  • Agent vamal – taxa 2.000 lei
  • Arhivar – taxa 2.000 lei
  • Asistent manager – taxa 2.000 lei
  • Asistenta medicina dentara – taxa 3.600 lei
  • Asistenta sociala (profil pedagogic) – taxa 2.000 lei
  • Cadastru si topografie – taxa 2.000 lei
  • Contabilitate primara – taxa 2.000 lei
  • Ghid turistic (o limba straina) – taxa 2.000 lei
  • Operator de date in sistem bancar – taxa 2.000 lei
  • Organizator evenimente si protocol (o limba straina) – taxa 2.000 lei
  • Cameraman TV / editor imagine si arta fotografica – taxa 3.600 lei
  • Operator calculator – taxa 2.000 lei
  • Operator sondaje si date statistice – taxa 2.000 lei
  • Relatii publice si organizare evenimente – taxa 2.000 lei
  • Web-design si gaming – taxa 2.000 lei

Universitatea anunta ca inscrierile se fac pana pe 30 septembrie, cursurile se vor desfasura incepand cu anul universitar 2014 – 2015 si vor avea o durata de 1 an. La finalul anului de studiu, se va sustine un examen teoretic si practic pentru obtinerea unui atestat, potrivit institutiei de invatamant superior. Detalii aici

9. Universitatea Romano-Germana din Sibiu

Universitatea Romano-Germana din Sibiu anunta ca organizeaza, in cadrul Colegiului Postliceal RO-GER, “admitere fara diploma de bacalaureat”. “Colegiul Postliceal RO-GER este parte integranta a Universitatii Romano-Germane din Sibiu, institutie de invatamant superior acreditata si recunoscuta ARACIS”, iar admiterea se face in functie de media generala a anilor de liceu, potrivit institutiei de invatamant superior.

Programele de studii pentru persoanele fara BAC:

  • Asistent Manager – 25 de locuri – durata studiilor 1 an
  • Asistent de Gestiune in Unitati de Cazare si Alimentatie – 25 de locuri – durata studiilor 1 an
  • Organizator de Conferinte, Congrese, Targuri si Expozitii – 25 de locuri – durata studiilor 1 an
  • Agent Comercial – 25 de locuri – durata studiilor 1 an
  • Tehnician in Activitati Economice – 25 de locuri – durata studiilor 1 an
  • Asistent de Gestiune – 25 de locuri – durata studiilor 1 an
  • Asistent de Gestiune Transporturi – 25 de locuri – durata studiilor 1 an

Taxa de scolarizare este de 650 lei/semestru. Detalii aici

10. Universitatea Artifex din Bucuresti

Universitatea Artifex din Bucuresti anunta ca Scoala Postliceala ARTIFEX este autorizata sa functioneze prin Ordinul Ministrului Educatiei nr. 4579/10.09.2014. Absolventii de liceu fara Bacalaureat se pot inscrie la urmatoarele calificari:

  • Agent comercial
  • Agent fiscal
  • Asistent de gestiune
  • Agent de turism – ghid
  • Functionar bancar
  • Tehnician activitati comerciale

“Absolventii Scolii Postliceale pot continua studiile universitare, dupa promovarea examenului de bacalaureat, (conform Legii Educatiei Nationale 1/2011, art. 44, alin. 10), in baza creditelor de studii transferabile la programele de studii de licenta acreditate ale Universitatii Artifex din Bucuresti”, anunta institutia de invatamant superior. Detalii aici

11. Universitatea Danubius din Galati

Universitatea Danubius din Galati anunta ca absolventii de liceu fara Bacalaureat se pot inscrie la specializarile:

  • Agent Turism Ghid – durata studiilor 2 ani, Taxa de scolarizare este de 1600 lei/an
  • Asistent de gestiune in unitati de cazare si alimentatie – durata studiilor 2 ani, Taxa de scolarizare este de 1600 lei/an
  • Asistent medical generalist, specializare care este “in curs de autorizare”, potrivit institutiei de invatamant superior. Durata studiilor este de 3 ani, iar Taxa de scolarizare este de 2.000 lei/an

Detalii aici

12. Universitatea Constantin Brancoveanu din Pitesti

Universitatea Constantin Brancoveanu din Pitesti anunta pe site ca a infiintat, “conform OUG 49/2014”, Colegiul Universitatii Constantin Brancoveanu, fara a oferi insa multe detalii. Absolventii de liceu fara diploma de Bacalaureat se pot inscrie la urmatoarele calificari:

  • Asistent de gestiune
  • Asistent de gestiune in unitati de cazare si alimentatie
  • Agent fiscal
  • Agent vamal
  • Functionar bancar
  • Asistent manager
  • Asistent manager in unitati hoteliere
  • Tehnician in comert international
  • Tehnician nutritionist
  • Tehnician in activitati comerciale
  • Tehnician in activitati de secretariat
  • Agent comercial
  • Agent de turism – ghid
  • Organizator de conferinte, congrese, targuri si expozitii

13. Universitatea Bogdan Voda din Cluj-Napoca

Universitatea “Bogdan Voda” din Cluj-Napoca informeaza ca absolventii de liceu care au picat Bacalaureatul sau care nu s-au prezentat la examen se pot inscrie la Scoala Postliceala “Bogdan Voda” din Cluj-Napoca

Specializari:

  • Asistent de gestiune – durata studiilor 2 ani – 50 de locuri
  • Functionar bancar – durata studiilor 2 ani – 50 de locuri
  • Asistent manager – durata studiilor 2 ani – 50 de locuri
  • Asistent de gestiune in unitati de cazare si alimentatie – durata studiilor 2 ani – 50 de locuri
  • Asistent medical generalist – durata studiilor 3 ani – 50 locuri
  • Asistent medical balneo-fiziokinetoterapie si recuperare – durata studiilor 3 ani – 50 locuri
  • Asistent medical de radiologie – durata studiilor 3 ani – 50 locuri
  • Asistent medical de igiena si sanatate publica – durata studiilor 3 ani – 50 locuri

Detalii aici

Sursa: hotnews.ro

Ce spun universitatile de top din Romania: primesc sau nu la admitere absolventi fara bacalaureat?

Ministerul Educatiei a decis, in premiera in ultimii 20 de ani, ca universitatile pot primi la admitere absolventi de liceu fara diploma de Bacalaureat. HotNews.ro a contactat reprezentantii celor mai mari universitati de stat, carora le-a adresat urmatoarele intrebari: “Organizati colegii pentru absolventii de liceu fara diploma de BAC? De ce?”. Citeste mai jos daca universitatile de top din Romania vor admite tineri fara bacalaureat. Ce spun Universitatea din Bucuresti, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, ASE, Universitatea Politehnica din Bucuresti, Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca, Universitatea Politehnica Timisoara si Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Cluj-Napoca.

HotNews.ro a contactat cele mai mari universitati de stat din Romania, pentru a afla daca acestea vor primi la admitere absolventi de liceu fara diploma de bacalaureat. HotNews.ro a cerut, astfel, opinia Universitatilor de Cercetare Avansata si Educatie – adica universitatile din prima categorie valorica, potrivitclasamentului universitatilor din Romania din 2011.

Universitatea Politehnica din Bucuresti: Anul acesta in niciun caz nu o sa avem colegii, pentru ca acest lucru trebuie facut incetisor

George Darie
George Darie
Foto: Agerpres

George Darie, rectorul interimar al Universitatii Politehnica din Bucuresti, a declarat pentru HotNews.ro ca universitatea pe care o conduce nu infiinteaza colegii pentru absolventii de liceu fara diploma de Bacalaureat. Intrebat de ce nu infiinteaza acest tip de invatamant, Darie a raspuns: “Inca nu am analizat cum sa facem, ce sa facem. Anul acesta in niciun caz nu o sa avem, pentru ca acest lucru trebuie facut incetisor, sa vedem care sunt necesitatile, modul in care trebuie actionat. Sa vedem care sunt domeniile pe care ne-ar interesa sa le facem. E nevoie de o analiza.”

Intrebat care este opinia sa cu privire la ideea de colegii pentru absolventii de liceu fara diploma de BAC, rectorul interimar al Universitatii Politehnica din Bucuresti a declarat pentru HotNews.ro: “Uf. Este de vazut ceea ce o sa fie, dar per ansamblu cred ca universitatile pot sa aduca un aport in spiritul acestei ordonante. De la caz la caz, in functie de cererea care exista pe piata fortei de munca si acolo unde apar niste necesitati stringente, universitatile pot aduce o valoare adaugata“.

Universitatea din Bucuresti: Nu ne intereseaza sa infiintam colegii pentru tinerii care nu au luat Bacalaureatul

Reprezentantii Universitatii din Bucuresti au declarat pentru HotNews.ro ca universitatea nu organizeaza colegii pentru absolventii de liceu fara diploma de BAC. Acestia au precizat ca Universitatea isi mentine punctul de vedere exprimat dupa ce OUG 49/2014 a fost adoptata: “Organizarea programelor de invatamant postliceal in contexte institutionale diferite – scoli postliceale, licee, colegii din universitati – decredibilizeaza deopotriva aceasta forma de instruire cat si institutiile care o patroneaza.”

De altfel, Maria Voinea, prorector al Universitatii din Bucuresti, a declarat in urma cu o luna pentru HotNews.ro – inainte de aparitia metodologiei – ca “in niciun caz Universitatea din Bucuresti nu va adopta o astfel de masura. Suntem hotarati impotriva unei astfel de hotarari, nu ne intereseaza sa infiintam colegii pentru tinerii care nu au luat Bacalaureatul. Noi suntem o universitate de excelenta si ca atare nu vom face asa ceva.”

“(…) A fost unanimitate in respingerea acestei posibilitati. Nici nu se pune problema sa primim tineri fara bacalaureat in universitate. Suntem foarte exigenti in aceasta eventualitate si nici anii trecuti nu acceptam ca studentul sa ramana inmatriculat fara diploma de bacalaureat in original, deci eram si suntem foarte severi la aceste conditii de legalitate“, a explicat profesorul Maria Voinea, prorector Universitatea din Bucuresti, pentru HotNews.ro. Detalii aici

Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca: Nu credem ca orientarile europene sunt in acest sens

Reprezentantii Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca au declarat pentru HotNews.ro, in urma cu o zi, ca nu organizeaza astfel de colegii. La solicitarea HotNews.ro, reprezentantii ne-au trimis punctul de vedere al Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca: Referitor la Ordinul privind aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea si functionarea invatamantului tertiar non-universitar, organizat la nivelul colegiilor din cadrul institutiilor de invatamant superior, “Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, ca universitate de referinta, de traditie, de prestigiu international si de cercetare avansata din Romania, isi exprima dezacordul deplin cu privire la proiectul de act normativ sus-mentionat“.

De asemenea, nu credem ca orientarile europene sunt in acest sens. Rezultatul ar fi integrarea in universitatile, ale caror indicatori de calitate sunt indoielnici, a absolventilor de liceu fara diploma de bacalaureat. Atentionam ca, in anumite universitati, sub cupola colegiilor, urmeaza a se inmatricula “cursanti” fara bacalaureat care vor detine mediat, prin mecanismul recunoasterii de credite, un statut de veritabil student“, se arata in punctul de vedere al Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, trimis HotNews.ro.

Universitatea Babes-Bolyai se exprima, inca o data, in contra organizarii colegiilor de formare profesionala in cadrul universitatilor si, implicit, in contra asimilarii acestora cu studiile universitare. Consideram ca, in masura compatibilitatii art.44 OUG nr.49/2014 cu prevederile Legii nr.1/2011 si cu cele constitutionale, organizarea invatamantului profesional nu trebuie realizata in universitati in maniera propusa in proiectul de Ordin al ministrului“, sustine Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca.

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi: Nu organizam astfel de colegii

Vasile Isan
Vasile Isan
Foto: Agerpres

Vasile Isan, rectorul Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, a declarat pentru HotNews.ro: “Nu. Nu organizam astfel de colegii. Pentru ca noi am considerat ca universitatea – ca institutie generica – are un rol si o functie distincte de alte institutii de invatamant sau de alte forme de invatare. Este important sa nu amestecam lucrurile, chiar daca universitatea are si o functie sociala – ca un soi de corespondenta la ideea responsabilitatii sociale a corporatiilor – totusi nu cred ca trebuie sa recurga la activitati care nu ii sunt proprii, specifice“.

Intrebat daca este de parere ca admiterea in universitate a unor elevi care nu au diploma de Bacalaureat stirbeste imaginea universitatii pe care o conduce, Vasile Isan a raspuns: “Cred ca da, stirbeste. Si asa universitatea a avut de suferit din varii motive. Dar eu zic ca inca isi pastreaza un statut si o reputatie“.

Academia de Studii Economice din Bucuresti (ASE): Vom lua o decizie saptamana viitoare

Pavel Nastase
Pavel Nastase
Foto: Agerpres

Pavel Nastase, rectorul Academiei de Studii Economice din Bucuresti (ASE), a declarat pentru HotNews.ro: “Noi vom lua decizia, conform metodologiei, luni, saptamana viitoare. Atunci avem programata o sedinta a Consiliului de Administratie si urmeaza o sedinta a Senatului universitatii. Dupa analiza metodologiei si a programelor postliceale existente vom lua o decizie. Decizia va fi luata si comunicata in cursul saptamanii viitoare“.

Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca: Vom avea luni sedinta in care vom lua in discutie ordinul care a aparut

Daniela Manea, prorector al Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca, a declarat pentru HotNews.ro: “Noi inca nu am luat inca in discutie, suntem in procesul de admitere la nivel licenta, si pe urma. Vom avea luni sedinta in care vom lua in discutie ordinul care a aparut“.

Universitatea Politehnica Timisoara: Nu organizam. Noi am zis din start nu

Viorel Aurel Serban
Viorel Aurel Serban
Foto: Universitatea Politehnica Timisoara

Viorel-Aurel Serban, rectorul Universitatii Politehnica Timisoara, a declarat pentru HotNews.ro: “Nu organizam. Am discutat doar cu domnii decani, deocamdata, de principiu, dar noi am zis din start nu. Vom discuta in consiliu luni sau marti.Consideram ca o structura nonuniversitara nu este fezabila pentru o scoala de traditia Politehnicii. Sunt foarte multe alte argumente, care tin si de organizare, dar in primul rand acesta:nu suntem siguri ca o astfel de structura in Universitatea Politehnica este fezabila, pentru ca noi pregatim la un anumit nivel – suntem Universitate de Cercetare Avansata si Educatie – si asta ar insemna o subcalificare. Nu cred eu ca a fost o idee fericita, se putea gasi alta formula, dar nu sunt eu cel care trebuie sa dea solutii. Avand in vedere traditia si calitatea scolii, nu ne angajam la astfel de organizare a sistemului educational nonuniversitar“.

Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Cluj-Napoca: Nu este o practica internationala curenta si asteptam sa vedem care este trendul viitor

Doru Pamfil
Doru Pamfil
Foto: Agerpres

Pamfil Doru, rectorul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Cluj-Napoca, a declarat pentru HotNews.ro ca institutia pe care o conducenu infiinteaza colegii pentru absolventii de liceu fara diploma de BAC. “Pana la clarificarea legislatiei in domeniul asta, preferam sa asteptam si sa nu ne grabim la implicarea universitatii in cursuri postliceale, de fapt. Nu este o practica internationala curenta si asteptam sa vedem care este trendul viitor. Bineinteles, asteptam trendul in Romania, ca in afara nu avem niciun fel de expectanta ca universitatile sa se implice in invatamantul postliceal, nu este o practica europeana“.

Intrebat daca este o premiera europeana, rectorul Pamfil Doru a afirmat pentru HotNews.ro ca “universitatile, in general, se implica in invatamantul universitar pe licenta, masterat si doctorat. Asta este spatiul invatamantului universitar european – pe cele 3 componente ale sistemului Bologna. Treaba cu colegiile este una aparuta in Romania, ca sa rezolve problema celor care nu iau bacalaureatul, care este o problema a societatii noastre pe care o vom rezolva“.

Informatii de context

Admiterea fara diploma de Bacalaureat la Universitati este consecinta Ordonantei de Urgenta nr. 49/2014, prin care Guvernul Ponta a modificat din temelii in aceasta vara legea educatiei nationale. Aceasta Ordonanta – pe care Avocatul Poporului este asteptat de 2 luni sa decida daca o trimite sau nu spre verificare la Curtea Constitutionala – prevede, printre altele, pregatirea elevilor fara Bacalaureat la universitate, in colegii.

Ordonanta spune ca organizarea colegiilor care ii vor primi pe tinerii fara Bacalaureat se face conform unei metodologii. Metodologia – practic ultimul act necesar pentru infiintarea acestor colegii pentru tinerii fara BAC – a fost publicata in Monitorul Oficial marti, 9 septembrie. De acum, universitatile au liber sa primeasca tinerii fara diploma de Bacalaureat. In plus, unele universitati private au anuntat deja ca, daca un cursant ia bacalaureatul dupa primul an de colegiu, il trec direct in anul II de Facultate.

Ministerul Educatiei a dat verde Universitatii fara Bacalaureat – incep inscrierile tinerilor fara diploma de BAC. Ce spune metodologia de organizare a acestor colegii

​Ministerul Educatiei a deschis portile universitatilor pentru tinerii fara diploma de Bacalaureat: incepand de ieri, universitatile ii pot inscrie pentru acest an scolar la cursuri si pe cei care nu s-au prezentat la BAC sau care l-au picat. Ministerul Educatiei a publicat in Monitorul Oficial metodologia de organizare a colegiilor care primesc absolventi de liceu fara bacalaureat, adica actul de care universitatile mai aveau nevoie pentru a incepe inscrierile. Unele universitati private au anuntat deja ca, daca un cursant ia bacalaureatul dupa primul an de colegiu, il trec direct in anul II de Facultate. Amintim ca Guvernul Ponta a permis intrarea la universitate a celor care au picat BAC-ul prin ordonanta de urgenta care a macelarit legea educatiei.

  • Amintim ca Guvernul Ponta a adoptat in iunie o Ordonanta de urgenta care aduce 97 de modificari la Legea Educatiei Nationale.
  • OUG prevede, printre altele, organizarea unei a treia sesiuni de BAC si pregatirea elevilor fara Bacalaureat la universitate, in colegii
  • Ordonanta spune ca organizarea acestor colegii care ii vor primi pe tinerii fara Bacalaureat se face conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educatiei nationale.
  • Metodologia – practic ultimul act necesar pentru infiintarea acestor colegii pentru tinerii fara BAC – a fost publicata in Monitorul Oficial in urma cu o zi

Ministerul Educatiei a publicat in Monitorul Oficial metodologia de care universitatile mai aveau nevoie pentru a incepe efectiv sa inscrie la cursuri tineri fara diploma de Bacalaureat. Astfel, marti seara, pe 9 septembrie, in Monitorul Oficial a aparut Ordinul nr. 4.542 din 8 septembrie 2014 pentru aprobareaMetodologiei-cadru privind organizarea si functionarea invatamantului tertiar nonuniversitar, organizat la nivelul colegiilor din cadrul institutiilor de invatamant superior acreditate, in anul scolar 2014-2015. Ordinul este semnat de catre ministrul Educatiei Nationale, Remus Pricopie, si de catre secretarul de stat pe cercetare, Tudor Prisecaru.

Metodologia prevede ca aceste colegii vor avea o durata de 1-3 ani, “in functie de complexitatea calificarii si de numarul de credite dobandite”.

Ministerul nu precizeaza care este nivelul de calificare pe care il primesc absolventii acestor colegii, fara diploma de Bacalaureat. “Calificarile profesionale/ocupatiile corespunzatoare nivelului de calificare sunt conforme celor mentionate in Registrul National al Calificarilor – RNC, care se aproba prin hotarare a Guvernului. Pana la aprobarea RNC se utilizeaza nomenclatoarele calificarilor profesionale pentru care se asigura pregatirea prin invatamantul preuniversitar”, se arata in ordin.

Continutul integral al Metodologiei-cadru privind organizarea si functionarea invatamantului tertiar nonuniversitar, organizat la nivelul colegiilor din cadrul institutiilor de invatamant superior acreditate, in anul scolar 2014-2015

Capitolul I
Dispozitii generale

Art. 1. – (1) Prezenta metodologie reglementeaza organizarea si functionarea, in anul scolar 2014-2015, a nivelului de invatamant tertiar nonuniversitar ce se poate organiza de catre institutiile de invatamant superior acreditate in cadrul unor structuri fara personalitate juridica, denumite colegii, infiintate in conditiile legii in acest scop.
(2) Colegiul este condus de un director.

Art. 2. – (1) Conform prevederilor Legii educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, nivelul de invatamant tertiar nonuniversitar se organizeaza pentru absolventii de liceu.
(2) Institutiile de invatamant superior acreditate care organizeaza invatamant tertiar nonuniversitar in cadrul colegiilor elaboreaza o metodologie proprie ce vizeaza organizarea si functionarea acestui invatamant.

Art. 3. – (1) Institutiile de invatamant superior acreditate ofera, in cadrul colegiilor, cursuri de invatamant de nivel tertiar nonuniversitar autorizate in conditiile legii.
(2) Initiativa infiintarii nivelului de invatamant tertiar nonuniversitar se realizeaza prin hotararea Senatului institutiei de invatamant superior acreditate, la propunerea Consiliului de administratie.
(3) Sediul, resursa umana si resursele materiale se aproba conform prevederilor legale in vigoare.

Capitolul II
Organizarea si functionarea

Art. 4. – (1) Invatamantul tertiar nonuniversitar se organizeaza la forma cu frecventa pentru calificarile profesionale/ocupatiile corespunzatoare nivelului de calificare 5, conform Cadrului National al Calificarilor (CNC), aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 918/2013.

(2) Calificarile profesionale/ocupatiile corespunzatoare nivelului de calificare sunt conforme celor mentionate in Registrul National al Calificarilor – RNC, care se aproba prin hotarare a Guvernului. Pana la aprobarea RNC se utilizeaza nomenclatoarele calificarilor profesionale pentru care se asigura pregatirea prin invatamantul preuniversitar.

(3) Invatamantul tertiar nonuniversitar organizat in cadrul colegiilor are o durata de 1-3 ani, in functie de complexitatea calificarii si de numarul de credite dobandite, si se deruleaza pe baza Standardelor de Pregatire Profesionala (SPP) aprobate de catre Ministerul Educatiei Nationale pentru calificarile respective.

Art. 5. – Invatamantul tertiar nonuniversitar poate fi organizat in colegii, conform prezentei metodologii-cadru, numai in domeniile si calificarile pentru care institutiile de invatamant superior care le organizeaza au programe de studii universitare de licenta acreditate/autorizate (nivel 6 CNC).

Art. 6. – (1) Pentru anul scolar 2014-2015, institutiile de invatamant superior de stat acreditate pot proceda, in conditiile legii, la organizarea de colegii in cadrul carora se desfasoara nivelul de invatamant tertiar nonuniversitar care se finanteaza integral de catre solicitanti.

(2) Taxele de admitere la colegiu se stabilesc la propunerea Consiliului de administratie din institutia de invatamant superior acreditata si se aproba prin hotarare a Senatului.

(3) Candidatii admisi incheie un contract de scolarizare cu institutia de invatamant superior acreditata.

(4) Taxa corespunzatoare scolarizarii se aproba de catre Senatul universitatii, la propunerea Consiliului de administratie, si se afiseaza odata cu planul de scolarizare.

Art. 7. – Institutiile de invatamant superior acreditate inainteaza, in conditiile legii, Ministerului Educatiei Nationale lista calificarilor ce se propun a fi scolarizate in cadrul colegiilor in anul scolar 2014-2015, insotita de planul de scolarizare, cuprinzand calificarile/ocupatiile profesionale si numarul de locuri pentru fiecare domeniu, pana la data de 20 octombrie 2014, in vederea aprobarii prin ordin al ministrului educatiei nationale.

Capitolul III
Admiterea

Art. 8. – (1) Fiecare institutie de invatamant superior acreditata care organizeaza invatamant tertiar nonuniversitar, prin intermediul colegiilor, elaboreaza o metodologie proprie de admitere, conform prevederilor Ordinului ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 5.346/2011 privind aprobarea Criteriilor generale de admitere in invatamantul postliceal.

(2) Metodologia proprie pentru admitere este elaborata de catre colegiu, este avizata de Consiliul de administratie si este aprobata prin hotararea Senatului universitatii.

Capitolul IV
Finalizarea studiilor. Evaluarea si certificarea rezultatelor invatarii

Art. 9. – Finalizarea studiilor, respectiv evaluarea si certificarea rezultatelor invatarii in colegiile din cadrul institutiilor de invatamant superior acreditate se realizeaza in conformitate cu prevederile ordinului ministrului educatiei nationale privind aprobarea metodologiei de organizare si desfasurare a examenului de certificare a calificarii profesionale a absolventilor invatamantului postliceal.

Capitolul V
Dispozitii finale

Art. 10. – Institutiile de invatamant superior acreditate intreprind masurile legale necesare pentru organizarea colegiilor la data intrarii in vigoare a prezentei metodologii-cadru.”

Amintim ca HotNews.ro a contactat la inceputul lunii august 2014 reprezentantii a 7 universitati, pentru a vedea daca au decis sa organizeze colegii pentru absolventii de liceu fara Bacalaureat. Dintre cele 3 universitati private contactate, Universitatea Hyperion lansase inca de acum o luna inscrierile la colegii, desi nu cunostea nici durata studiilor, nici ce diploma primesc elevii, nici curriculumul. “Absolventii care obtin atestatul si, ulterior, promoveaza examenul de Bacalaureat isi pot continua studiile la o facultate de profil, conform atestatului, chiar din anul II universitar”, anunta unitatea de invatamant superior particulara. Detalii aici

De cealalta parte, reprezentantii Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, Universitatii din Bucuresti si Universitatii Babes-Bolyai au fost vehementi impotriva ideii de colegiu pentru tineri fara BAC. Citeste aici Afacerea studentilor fara BAC: Maine-poimaine ne cer sa introducem copii de clasa VIII-a la facultate

Universitati care au anuntat deja incrierile, in baza metodologiei publicate ieri

In urma cu o zi, Aurel Ardelean, presedintele Universitatii de Vest ‘Vasile Goldis’ din Arad, a anuntat ca universitatea a inceput inscrierile de absolventi de liceu fara diploma de bacalaureat, relateaza Agerpres. Ardelean a declarat ca “scolarizarea acestora se va face in baza OUG Nr. 49 din 26 iunie 2014, publicata in MO din 486/30.06.2014 si a Metodologiei cadru privind organizarea si functionarea invatamantului tertiar non-universitar, organizat la nivelul colegiilor din cadrul UVVG, in anul 2014-2015” – metodologie care a fost publicata in Monitorul Oficial chiar pe 9 septembrie.

Presedintele Universitatii de Vest ‘Vasile Goldis’ din Arad a explicat ca profilul colegiilor va fi dat de programele acreditate, din facultatile organizatoare, iarcurricula colegiilor va asigura calificari in concordanta cu Registrul National al Calificarilor din Romania si va contine cel putin 50% din disciplinele anului I de studii universitare de licenta, potrivit Agerpres.

La Universitatea de Vest ‘Vasile Goldis’ din Arad, absolventii de liceu fara diploma de bacalaureat se pot inscrie la unul dintre cele 14 colegii universitare deja organizate, in cele sase facultati ale universitatii, a declarat Aurel Ardelean.

Acesta a anuntat si ca “in cadrul colegiilor se vor organiza programe de pregatire suplimentara la disciplinele de bacalaureat, pentru absolventii care nu au promovat acest examen. Creditele pentru educatie si formare profesionala obtinute in invatamantul postliceal pot fi recunoscute pentru absolventii cu diploma de bacalaureat de catre universitati pentru nivel licenta”, potrivit sursei citate.

Universitatea ‘Constantin Brancusi’ din Targu-Jiu a anuntat inca din 5 septembrie ca a infiintat un astfel de colegiu, cu 14 specializari in 10 domenii de studiu si 630 de locuri. Universitatea a inceput inscrierile inca din 3 septembrie si spune ca afiseaza rezultatele pe 20 septembrie, potrivit Agerpres. Si Universitatea ‘Constantin Brancusi’ din Targu-Jiu anunta ca ii va transfera la Facultate pe cursantii care isi iau intre timp Bacalaureatul.

Informatii de Background

Guvernul Ponta a modificat radical Legea Educatiei Nationale printr-o ordonanta de urgenta adoptata in sedinta Executivului pe 26 iunie 2014, publicata in Monitorul Oficial pe 30 iunie 2014 si contrasemnata de ministrul Educatiei nationale, Remus Pricopie. Ordonanta a schimbat 97 de prevederi ale legii si a introdus, printre altele, posibilitatea organizarii unei a treia sesiuni de Bacalaureat si infiintarea de colegii – in universitati – pentru absolventii de liceu care au picat Bacalaureatul si pentru cei care nu s-au dus la examen.

Care sunt prevederile din OUG 49/2014 care dau nastere colegiilor pentru tineri fara BAC:

4. La articolul 44, dupa alineatul (3) se introduc doua noi alineate, alineatele (3 1) si (3 2), cu urmatorul cuprins:
(3 1) Invatamantul postliceal se organizeaza in scoli postliceale cu personalitate juridica sau ca structuri fara personalitate juridica, in cadrul liceelor cu personalitate juridica, ori in colegii in cadrul institutiilor de invatamant superior acreditate.
(3 2) Organizarea si functionarea invatamantului postliceal se fac conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educatiei nationale.

5. La articolul 44, alineatul (7) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
(7) Cifra de scolarizare pentru invatamantul postliceal de stat se aproba prin hotarare a Guvernului. Prin exceptie, cifra de scolarizare pentru invatamantul postliceal de stat finantat integral de catre solicitanti, persoane fizice sau  juridice, se aproba, prin decizii, de inspectoratele scolare ori, prin hotarari, de senatele universitare si se comunica Ministerului Educatiei Nationale.

6. La articolul 44, dupa alineatul (7) se introduc doua noi alineate, alineatele (7 1) si (7 2), cu urmatorul cuprins:
(7 1) Pentru anul scolar 2014-2015, colegiile din cadrul institutiilor de invatamant superior de stat pot organiza invatamant postliceal doar finantat integral de catre solicitanti.
(7 2) Incepand cu anul scolar 2015-2016, cifra de scolarizare si mecanismul de finantare pentru invatamantul postliceal, organizat la nivelul colegiilor din cadrul institutiilor de invatamant superior de stat, se aproba prin hotarare a Guvernului. Finantarea de baza pentru colegiile din cadrul institutiilor de invatamant superior de stat se asigura la nivelul standardelor de cost pentru invatamantul preuniversitar.

10. La articolul 78, dupa alineatul (11) se introduce un nou alineat, alineatul (12), cu urmatorul cuprins:
(12) In situatia in care absolventii studiilor liceale nu au sustinut/nu au promovat examenul national de bacalaureat, acestia pot beneficia de cursuri de pregatire pentru examenul de bacalaureat, organizate la nivelul unitatilor de invatamant liceal, precum si la nivelul institutiilor de invatamant superior acreditate. Fiecare absolvent poate beneficia o singura data de finantare pentru a participa la cursurile de pregatire pentru examenul de bacalaureat. Cursurile de pregatire in vederea promovarii examenului national de bacalaureat, aprobate de Ministerul Educatiei Nationale, se desfasoara potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educatiei nationale.

Sursa; hotnews.ro

Doar 11 elevi din județ au promovat bacul după contestații

Ieri, s-au afișat rezultatele finale la examenul de bacalaureat, sesiunea de toamnă.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui, 208 elevi au depus contestații în speranța că vor obține note mai mari, necesare pentru a fi considerați admiși. Din păcate, doar 11 elevi se pot bucura că în urma contestațiilor au promovat examenul maturității. Astfel, rata de promovare în județ a crescut în urma contestațiilor de la 22,35%, la 23,56%.

Ca de fiecare dată, cele mai multe contestații au fost depuse la limba și literatura română. (Roxana NĂSTASĂ)

Au luat note de trecere la bac, dar nu au fost admiși

210 absolvenți de clasa a XII-a din județ care au susținut examenul de bacalaureat în sesiunea de toamnă au luat note de trecere la fiecare disciplină la care au dat examen, dar nu au fost admiși, întrucât media artimetică a notelor obținute nu trece de 6.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui, din totalul de 1.111 elevi înscriși la această sesiune de bac, 905 s-au prezentat și doar 202 au reușit să treacă peste examenul maturității. Dacă cei care au luat note foarte mici și-au luat gândul de la bac anul acesta sau cei care au trecut examenul respiră mai liniștiți, nu la fel se poate spune despre cei care ar mai fi avut nevoie de câteva sutimi să le iasă media 6.

Majoritatea s-au înghesuit la contestații în speranța că norocul le va surâde măcar de această dată și vor primi cele câteva sutimi necesare admiterii examenului. Întrebați de motivul pentru care nu au reșit să obțină media 6, absolvenții pun totul pe seama ghinionului, nicidecum pe faptul că nu au învățat destul. Rezultatele contestațiilor vor fi afișate joi.

În județ 22,35% dintre absolvenți au promovat sesiunea a doua a examenului de bacalaureat înainte de contestații, iar la nivel național 22,27%. (Roxana NĂSTASĂ)

REZULTATE BACALAUREAT 2014, pe edu.ro: 22,27% dintre candidați au promovat în sesiunea de toamnă. SITUAȚIA PE JUDEȚE

Edu.ro a publicat REZULTATE LA BACALAUREAT 2014 pe județe, sesiunea de toamnă. O pondere de 22,27 la sută dintre absolvenții de clasa a XII-a au promovat sesiunea a doua a examenului de BACALAUREAT 2014, anunță Ministerul Educației Naționale (MEN).

EDU.RO a publicat situația pe județe a REZULTATELOR LA BACALAUREAT 2014 din sesiunea de toamnă, înainte de contestații

Din totalul celor 52.389 de candidați, au promovat 11.666, respectiv 22,27 la sută. Rezultatul este cu aproximativ 1 la sută mai mare decât cel înregistrat în aceeași sesiune a anului 2013.

Din totalul candidaților respinși, 248 au fost eliminați pentru fraudă.

Un număr de 9.753 de candidați au obținut medii între 5,00 și 5,99. Media finală pentru promovarea examenului de BACALAUREAT 2014 trebuie să fie minimum 6.

Cele mai multe medii înregistrate în sesiunea august – septembrie – 10.038 -au fost pe segmentul 6,00 – 6,99.

REZULTATE BACALAUREAT 2014 Arad

REZULTATE BACALAUREAT 2014 Bistrița

REZULTATE BACALAUREAT 2014 Brăila

REZULTATE BACALAUREAT 2014 Buzău

REZULTATE BACALAUREAT 2014 Cluj

REZULTATE BACALAUREAT 2014 Constanța

REZULTATE BACALAUREAT 2014 Covasna

REZULTATE BACALAUREAT 2014 Mureș

REZULTATE BACALAUREAT 2014 Mehedinți

REZULTATE BACALAUREAT 2014 Prahova

REZULTATE BACALAUREAT 2014 Vaslui

REZULTATE BACALAUREAT 2014 Vrancea

REZULTATELE LA BACALAUREAT 2014 se vor afișa în toate centrele, începând de duminică, la ora 18.00, urmând ca, luni, în intervalul orar 12.00 – 16.00, să fie depuse contestațiile. Soluționarea contestațiilor se va realiza între 2 și 3 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 4 septembrie.

Un număr de 63.323 de absolvenți s-au înscris la cea de-a doua sesiune (august-septembrie) a examenelor de bacalaureat. În urma sesiunii din vară, 59.265 de candidați au fost respinși.

Conform datelor transmise de inspectoratele școlare județene, din totalul celor înscriși la sesiunea a doua, 42.121 sunt din promoția 2013-2014, iar alți 21.202 absolvenți aparțin promoțiilor anterioare.

La sesiunea de toamnă din 2013, doar 21,5 la sută dintre candidați au promovat examenul, respectiv 15.592 de candidați din totalul celor 72.476 care au fost prezenți la examen. Cele mai multe medii obținute de candidați, respectiv 9.743, au fost între 6.00 și 6.49. Niciunul dintre participanții la sesiunea august-septembrie a examenului de bacalaureat 2013 nu a obținut media 10.

Procentul elevilor care au promovat examenul național de bacalaureat din 2012 (sesiunea august-septembrie) a fost de 25,49, cu 5,07 puncte procentuale mai mult decât în 2011.

La prima sesiune de bacalaureat din acest an promovat 60,65 la sută din candidați.

Rata de promovare la bacalureat, sesiunea I, a fost: în 2004 – 84,59%, în 2005 – 84,68%, în 2006 – 80,48%, în 2007 -82,08%, în 200 8- 78,30%, în 2009 – 81,47%, în 2010 – 69,30%, în 2011 – 45,73%, în 2012 -44,41%, în 2013 – 56,44%.

Sursa: mediafax.ro

Leșin la ultima probă de bac

La Bârlad, o elevă a leșinat, după ce a făcut un atac de panică din cauza emoțiilor date de subiectele primite, iar o alta a acuzat dureri mari de cap.

Ultima probă scrisă a examenului de bacalaureat a fost de leșin: o elevă s-a prăbușit la vederea subiectelor, iar o alta a fost lovită brusc de o îngrozitoare durere de cap. Ambele incidente s-au petrecut la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad. Prima persoană care a necesitat îngrijiri medicale a fost o eleva care a leșinat. În sala de clasă au fost chemate imediat cadrele medicale, care au scos-o pe hol pentru a nu-i deranja pe ceilalți elevi și i-au administrat o tabletă de calciu. Ulterior, fata și-a revenit și a intrat din nou în sala de examen.

Elevei care a acuzat dureri mari de cap i s-a administrat un calmant, așa încât a fost în stare să reziste până la sfârșit.

Cele două eleve proveneau de la Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” Bârlad.

La ultima probă a examenului de bacalaureat, candidații au putut opta, funcție de profilul pe care l-au urmat în timpul celor patru ani de liceu, pentru una din următoarele materii: chimie, fizică, biologie, informatică, economie, geografie, logică, psihologie, sociologie și filosofie.

La această probă s-au înscris 699 de elevi, iar dintre aceștia 140 au ales să nu se prezinte. (Daniela PORUMB)

Eliminat de la bac după ce a fost prins copiind în WC

Tânărul a fost prins de președintele comisiei în WC cu telefonul la ureche în timp ce nota, după dictare, pe o fițuică. El nu mai poate participa la examenul național de bacalaureat în următoarele două sesiuni. Tot ieri ar fi trebuit să susțină proba scrisă la matematică și Ana Maria Modiga, eleva care a intrat în travaliu, în prima sesiune de bac, și care a născut o fetiță. Matematica a fost singurul obiect, care a împiedicat-o pe Ana Maria să obțină diploma de bacalaureat, după sesiunea din vară. De data asta, deși s-a înscris la examen, ea nu s-a mai prezentat.

Daniela PORUMB

Unul dintre candidații care a susținut ieri examenul de bacalaureat la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad a fost eliminat după ce a încercat să copieze. El a fost prins în WC-ul liceului notând pe o bucată de hârtie ce i se dicta prin telefonul mobil.

În timpul probei scrise la matematică, după o oră în care a stat liniștit în bancă, băiatul a cerut să meargă la toaletă. A fost însoțit de profesoara supraveghetor până la ușa toaletei, dar pentru că tânărul nu mai ieșea, profesoara a chemat un profesor care să intre și să vadă ce s-a întâmplat. A făcut acest lucru chiar președintele Comisiei de bacalaureat – Virgil Bedicov – care l-a descoperit pe elev cu telefonul la ureche.

Încercarea tânărului de a-i păcăli pe profesori îl va costa scump. El va avea suficient timp să pună burta pe carte, deoarece nu mai are voie să participe la următoarele două sesiuni de bac. Mai grav, deși matematica a fost singura disciplină de bacalaureat la care a picat în vară, tentativa lui de fraudă de acum a dus și la anularea notelor la obiectele unde trecuse cu brio, așa încât va fi nevoit să-și dea bacalaureatul de la cap la coadă.

Tânăra care a născut în timpul bac-ului nu s-a prezentat

Tot ieri ar fi trebuit să susțină proba scrisă la matematică și Ana Maria Modiga, eleva care a intrat în travaliu, în prima sesiune de bac, și care a născut o fetiță. Matematica a fost singurul obiect, care a împiedicat-o pe Ana Maria să obțină diploma de bacalaureat, după sesiunea din vară. De data asta, deși s-a înscris la examen, ea nu s-a mai prezentat.

Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad, în fiecare sesiune are parte de câte o elevă însărcinată. Ieri, o tânără aflată în a opta lună de sarcină s-a prezentat plină de speranță că va trece de examenul maturității, chiar dacă era cu burta la gură. Din fericire, copilul nu a fost agitat și și-a lăsat mama să susțină examenul până la final.

La cea de-a doua probă scrisă a examenului de bacalaureat – matematică și istorie, funcție de profil – s-au înscris 652 de elevi. Dintre aceștia, 136 au ales să nu se prezinte. Nici cei care au rămas n-au prea avut motive de bucurie. Se pare că matematica le-a dat mari bătai de cap, căci majoritatea au părăsit sălile de examen după numai o oră și jumătate, deși aveau la dispoziție trei ore.

“Au fost foarte grele subiectele, aveam niște progresii de rezolvat. Am reușit să rezolv exercițiile de la subiectu I și o parte din cele de la subiectu II”, ne-a spus o elevă.

La ISJ Vaslui, comisiile de bac sunt trase la sorți pe furiș

Chiar dacă metodologia impune invitarea în scris a observatorilor la ședința de stabilire a cadrelor didactice din componența comisiilor din centrele de examen de bacalaureat, la Vaslui actul ministerial se aplică după ureche.

Bogdan RUSU

Toți știm că legea trebuie respectată, însă Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui este peste lege. Metodologia de organizare a Bacalaureatului, document ministerial, prevede clar și expres că sindicatele, mass-media și Consiliul județean al elevilor trebuie să fie invitate în scris, adică prin adresă oficială, ca observatori în ședințele de nominalizare prin tragere la sorți a supraveghetorilor și corectorilor din cadrul bacalaureatului. Înștiințarea acestora se face, dar hilar, ca în vremurile medievale, prin postarea de anunțuri la avizierul ISJ. Este ca și cum ți-ai invita rudele la nuntă, postând la ușa apartamentului un anunț.

Această modalitate prin care se pun în aplicare dispozițiile ministeriale ridică semne de întrebare asupra întregii activități organizatorice din sfera bacalaureatului. Căci dacă se calcă un aspect din lege, aceasta pare să nu mai aibă valoare.

Rolul sindicaliștilor în acest proces de selectare a corectorilor și supraveghetorilor nu este decisiv, însă ei pot afla/vedea dacă tragerea la sorți se face în parametrii legali, fără a defavoriza sau favoriza pe niciunul dintre profesorii care ar putea lucra în cadrul centrelor de examen. Procedura este simplă. Băbește, ISJ Vaslui pune niște numere într-un joben și extrage un număr de persoane competente pentru a supraveghea și corecta în centrele de bac. Din păcate însă, nimeni nu are acces la acele nume care intră în jobenul ISJ, deși operațiunea ar trbui să fie transparentă. Mai mult, sindicaliștii afirmă că nu există nici măcar o tragere la sorți corectă, ci se face un fel de nominalizare, de pe liste, fără ca zeița Fortuna să poată influența norocul cadrelor didactice.

Iată ce a ordonat ministrul educației legat de comisiile de bacalaureat prin intermediul metodologiei de organziare a examenului, la articolul 8: “Comisiile de bacalaureat județene stabilesc componența comisiilor din centrele de examen cu cel mult 48 de ore înainte de începerea probelor scrise, prin tragere la sorți în ședință publică, la care sunt invitați în scris, în mod obligatoriu, reprezentanți ai consiliului județean al elevilor, ai asociațiilor de părinți și ai sindicatelor reprezentative din învățământ, ai presei scrise și audiovizuale”.

Invitații nu s-au primit însă nici măcar verbal, nici la ziar și nici la sindicate.

Surse din cadrul ISJ Vaslui ne-au declarat că s-a tras la imprimantă un anunț prin care cei interesați au fost chemați la ședință. Adică au respectat metodologia cu jumătate de oca. Anunțul nu este o invitație oficială, dar respectă metodologia deoarece a fost, culmea… în scris.

De menționat este că aparent, persoanele care au ajuns în comisii nu sunt dintr-o anumită categorie de privilegiați ai conducerii ISJ Vaslui, deoarece sumele alocate de stat pentru remunerarea membrilor din comisii sunt derizorii. Ba mai mult, din informațiile primite foarte mulți profesori cu vechime au refuzat invitația ISJ de a lucra la bacalaureat.

Bacovia, o necunoscută

Viziunea bacoviană le-a dat serios de furcă absolvenților de liceu. La centrul de examinare de la Grupul Școlar Industrial „Ion Micu”, mulți candidați au coborât din mașini pe ritmuri de manele, iar după puțin timp petrecut în sălile de examen, au plecat în același mod, pe acorduri de „Salam”. Dacă versurile pieselor de gen se pare că îi inspiră pe o parte dintre cei care au susținut ieri bacalaureatul de toamnă, nu același lucru se poate spune și despre opera lui George Bacovia. “La primele două am scris ceva, dar la ăla cu Bacovia nimic. De unde să știu eu ce viziune avea ăsta despre lume?!” ne-a declarat unul dintre candidați. Profesorii spun că subiectele au fost de nivel mediu și că s-ar fi putut obține lejer nota 7. Un călugăr s-a înscris să susțină examenul de bacalaureat la Bârlad. El a venit plin de speranță că va reuși să treacă peste acest hop, care i-a dat mare bătaie de cap.

Bogdan RUSU

Daniela PORUMB

Conform datelor Inspectoratului Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, la proba la limba și literatura română din cadrul bacului de toamnă erau așteptați 700 de absolvenți , dar 107 au lipsit.

Despre subiecte, profesorii de specialitate au declarat că nu au avut ujn grad de dificultate deosebit. Unii ne-au declarat că elevii, chiar cei cu un minim de pregătire, au avut șanse să obțină lejer note de cel puțin 7. Asta în cazul în care ar fi rezolvat primele două subiecte.

Tinerii picați la primul bacalaureat din acest an avut de rezolvat ieri un text la prima vedere din romanul “Rusoaica” de Gib Mihăescu, pe baza căruia trebuiau sa rezolve nouă itemi care vizau diferite cunștințele de vocabular și teorie literară și li s-a cerut, de asemenea, să interpreteze un text literar.

La cel de-al doilea subiect, candidaților li s-a pus în vedere să redacteze un eseu de tip argumentativ despre importanța regulilor într-un domeniu de activitate. Până aici, toate simple chiar și pentru un elev de clasa a VIII-a relativ pregătit. Prin rezolvarea celor două subiecte, elevii puteau obține lejer nota șase.

“La ultimul subiect, dacă elevii ar fi scris câteva fraze corect, ar fi putut lua unul sau două puncte. Cu toate acestea, majoritatea s-au speriat când au auzit de George Bacovia și au preferat să nu scrie nimic decât să riște”, ne-a declarat un profesor de literatură română din Vaslui.

Mașini și manele la greu, viziune bacoviană zero

Locuitorii de peste drum de principalele centre de examen din municipiul Vaslui, respectiv grupurile școlare industriale „Ion Mincu” și „Ștefan Procopiu”, au asistat la un spectacol cu accente nocive fonic. Candidații la bacalaureat au venit la examen pe ritmuri de manele și au părăsit zona pe aceleași melodii.

Dacă versurile manelelor îi inspiră pe liceeni, nu același lucru se poate spune despre opera lui Bacovia.

“La primele două am scris ceva, dar la ăla cu Bacovia nimic. De unde să știu eu ce viziune avea ăsta despre lume?!” ne-a declarat unul dintre candidați.

“M-am temut să nu scriu prostii și să mă fac de râs. Știam eu ceva că Bacovia vede lumea în gri, da nu puteam să scriu doar asta”, ne-a spune un altul.

Observând că discutăm cu foștii elevi, un profesor de la Grupul Școlar Industrial „Ion Mincu” din Vaslui, ieșit la fumat, ne-a spus direct: “Nu vă luați după ei, căci aici la Ion Mincu au fost aduși candidații de la cele mai slabe licee din județ”.

Cu mic, cu mare, s-au prezentat la bac

Un călugăr bârlădean s-a prezentat, ieri, la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad pentru a susține proba scrisă a examenului de bacalaureat.

Nu a fost singurul care și-a încercat norocul. Alături de el au fost mai mulți elevi care au urmat cursurile de frecvență redusă la Grupul Școlar Agrocol “Marcel Guguianu” Zorleni. Așadar, plini de emoție, câțiva elevi trecuți de prima tinerețe s-au înscris să dea bac-ul. Ei au mers pe premisa că dacă “ai carte ai și parte” și au pus burta pe manual, sperând că vor obține diploma de absolvire a bac-ului.

Emoțiile și-au spus cuvântul pentru o elevă care a susținut proba scrisă la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad. După terminarea examenului, ea a venit la poarta liceului susținând că subiectele pe care le-a primit nu au fost pentru profilul pe care ea l-a terminat. Ea susținea că a terminat un profil real, iar subiectele pe care le-a primit sunt pentru cei de la profilul uman. Deși, când au primit subiectele elevii au semnat că subiectele primite sunt conforme cu profilul terminat, eleva nu a remarcat atunci nicio greșeală. Ba mai mult, nici după ce a ieșit de la examen nu și-a dat seama. Ea a mers acasă și în urma unei discuții cu o altă colegă și-a dat seama de eroare. Pentru Andreea, aceasta a fost prima dată când a dat bac-ul. De vină pentru neparticiparea Andreei la prima sesiune a bacalaureatului a fost o corigență.

La susținerea examenului de maturitate în Bârlad s-au înscris 277 de elevi, care au fost împărțiți în două centre. O parte au dat bac-ul la Colegiul Tehnic “Alexandru Ioan Cuza”, iar o altă parte la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu”. Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” a fost gazdă pentru elevii de la Colegiul Național “Gheorghe Roșca Codreanu”, Liceul Tehnologic “Petru Rareș” Bârlad, Grup Școlar Agricol Puiești și Grup Școlar Agrocol “Marcel Guguianu” Zorleni.

Dacă după prima sesiune, cei care nu au promovat și-au promis că pentru sesiunea din toamnă se vor pune pe învățat, se pare că iarăși elevii vasluieni au fost luați prin surprindere de subiectele primite.

“Nu mă așteptam să ne dea iar poezie. Nu am pus mare accent pe poezie. Am crezut că dacă au dat în prima sesiune poezie, acum vom avea o operă epică” a spus o elevă de la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad.

“Abia am reușit să scriu o pagină la subiectul trei. Sper să iau bac-ul de data aceasta” a mai spus un alt elev.

“Deși nu mă așteptam la poezie, am reușit să scriu. Acesta este singurul obiect la care nu am luat în vară. Mă aștept să iau o notă bună, pentru că îmi doresc să mă înscriu la facultate” ne-a mai declarat o altă elevă.

Deși, au avut timp suficient să învețe, 108 elevi au ales să absenteze, considerând că bac-ul nu este o prioritate pentru ei. Cei mai mulți absenți au fost la Vaslui, 76, la Bârlad au ales să nu se prezinte 32 de elevi.

Limba română, spaima absolvenților la bac

Absolvenții claselor a XII-a susțin astăzi proba scrisă la limba și literatura română din cadrul sesiunii de toamnă a examenului de bacalaureat.

Dacă pentru probele orale nu au avut nevoie de prea multă pregătire, după cum spun ei, întrucât nu există posibilitatea de a nu fi promovat, la probele scrise emoțiile elevilor sunt mari. Majoritatea au depus puțin mai mult efort în speranța că norocul le va surâde și vor trece cu brio peste examenul maturității. Emoții nu au numai ei, ci și părinții care îi însoțesc și îi așteaptă cu sufletul la gură la ieșirea din centrele de examen. Ca la fiecare sesiune de bacalaureat, limba română le dă cele mai mari bătăi de cap absolvenților. Mulți dintre ei speră să nu mai aibă de analizat creații literare în versuri.

Următoarea probă este proba obligatorie a profilului ce va avea loc miercuri, iar vineri absolvenții vor susține proba la alegere a profillului.

Rezultatele vor fi afișate pe 1 septembrie, până la ora 12, iar depunerea contestațiilor va avea loc în aceeași zi între orele 12 și 16, rezultatele finale fiind afișate pe 4 septembrie.

În județul Vaslui s-au înscris pentru această sesiune de bacalaureat aproximativ 1200 de elevi. (Roxana NĂSTASĂ)

A început a doua sesiune a bacalaureatului

Ieri a început sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2014. Cei care nu au reușit să obțină note de trecere, au rămas corigenți la anumite discipline sau pur și simplu nu s-au prezentat în vară pentru că “nu au avut chef” au o nouă șansă de a obține diploma de bacalaureat.

În județul Vaslui, pentru sesiunea de toamnă s-au înscris 1.200 de elevi care, ieri au susținut proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală la limba și literatura română. Elevii nu au intrat încă în febra bacalaureatului întrucât probele orale sunt ușoare, spun ei.

“Emoții nu au fost azi pentru că probele acestea le trece oricine. Mai greu va fi de lunea viitoare, la probele scrise. Acela e bacul propiu-zis, acolo vor fi emoții” a spus un elev.

Deși s-au înscris la examen, majoritatea au recunoscut că nu sunt prea bine pregătiți și că părinții i-au împins de la spate să participe pentru că nu se știe niciodată când vor avea nevoie de diplomă.

Mâine se va desfășura proba de evaluare a competențelor lingvistice la o limbă străină, urmând ca joi și vineri să aibă loc evaluarea competențelor digitale. Probele scrise încep lunea viitoare, debutând cu limba și literatura română pe 25 august, pe 27- proba obligatorie a profilului și pe 29 august, ultima probă, cea la alegere a profilului și specializării.

Afișarea rezultatelor este programată pe 1 septembrie până la ora 12, iar depunerea contestațiilor va avea loc în aceeași zi, între orele 12 – 16. Rezultatele finale vor fi afișate pe 4 septembrie, moment în care fericiții cu diplomă de bacalaureat își vor putea urma studiile înscriindu-se la facultate sau școli postliceale sau se vor putea angaja, în funcție de dorințe. (Roxana NĂSTASĂ)

Începe bacul de toamnă!

Aproximativ 1.200 de elevi vasluieni s-au înscris pentru a participa la sesiunea din toamnă a examenului de bacalaureat pentru a obține diploma maturității. Dacă unii au mai trecut prin acest examen, alții dau pentru prima dată piept cu bacalaureatul întrucât corigențele i-a împiedicat să participe la prima sesiune.

Pentru această sesiune, Inspectoratul Școlar Județean Vaslui a stabilit să fie organizate patru centre de examen. Sesiunea începe luni, întreaga săptămână viitoare fiind dedicată examenelor orale.

Probele scrise vor începe pe 25 august, prima examinare fiind la limba și literatura română. Pe 27 august, elevii vor da examen la proba obligatorie a profilului, iar pe 29 august vor fi examinați la proba la alegere a profilului.

Primele rezultate vor fi afișate pe 1 septembrie, până la ora 12, iar contestațiile se vor putea depune între orele 12 și 16. Rezultatele finale vor fi afișate pe 4 septembrie, moment în care cei care obțin notă de trecere se vor pute înscrie la faculatate.
(Roxana NĂSTASĂ)

Adeverințele de bac, refuzate de universitățile din străinătate

Absolvenții de clasa a XII-a din acest an au fost nevoiți să se înscrie la facultate cu adeverințe în locul diplomelor care să ateste promovarea examenului de maturitate. Asta pentru că Ministerul Învățământului a sistat colaborarea cu firma Romdidac, care a deținut monopol asupra realizării diplomelor de bacalaureat și a celor universitare.

Deși cei de la Minsterul Învățământului au promis că nu vor exista probleme atunci când elevii se vor înscrie la facultate, unele univeristăți au respins dosarele românilor pentru că nu aveau diplomă. Este cazul universităților din Germania care nu au acceptat adeverința în locul diplomei, punând în dificultate elevii care au învățat mult pentru a ajunge acolo. Astfel, din cauza unui sistem “nătâng” cei care nu sunt acceptați, vor fi nevoiți să mai aștepte un an până când vor avea diplomele în original și se vor putea înscrie la facultate. (Roxana NĂSTASĂ)

O nouă șansă pentru elevii care nu au luat bac-ul

Emoțiile nu s-au încheiat pentru elevii clasei a XII-a, aproape 1.300 de elevi vasluieni urmând să susțină examenul de maturitate în toamnă.

 Dacă cei care au reușit să promoveze bac-ul în vară au mers plini de emoție la facultate să-și depună dosarul de înscriere, cei care nu au reușit să ia o notă de trecere s-au reîntors la secretariatele liceelor pentru a se înscrie la cea de a doua sesiune, care va fi în toamnă. Astfel, în perioada 14-18 iulie elevii vasluieni s-au înscris la cea de a doua sesiune a bac-ului ce se va desfășura începând cu 18 august.

În județul Vaslui, s-au încris 1.298 de elevi, care după eșecul din vară și-au promis lor că vor pune burta pe carte pentru a reuși să treacă de examenul de maturitate. Dintre aceștia 535 s-au înscris la liceele din Bârlad, iar restul de 763 la Vaslui, aici fiind încadrați și cei de la Huși și Negrești.

De asemenea, numărul celor care dau bacalaureatul în toamnă s-ar putea modifica, întrucât la începutul lui august 546 de elevi din județ au programate examenele de corigență, mai exact în perioada 6-7 august. Cei care vor promova au șansa ca pe 9 august să se înscrie la examenul de bacalaureat.

Prin urmare, cei care nu au reușit să ia bac-ul din prima, sau cei care vor reuși să treacă de corigențe sunt nevoiți să învețe, întrucât în mai puțin de o lună vor participa la cea de a doua sesiune.

Aceasta va începe pe 18 august când va avea loc evaluarea competențelor de comunicare la limba română, fiind urmată de evaluarea competențelor într-o limbă de circulație internațională, ce va avea loc pe 19-20 august. Ultima probă orală, cea de evaluare a competențelor digitale, este programată în perioada 21-22 august.

Elevii vasluieni și nu numai care susțin bacalaureatul în toamnă vor avea prima probă scrisă la limba și literatura română pe 25 august. Următorul examen scris va avea loc pe 27 august, când elevii vor susține proba obligatorie a profilului, în timp ce pe 29 august este programată ultima probă, respectiv, cea la alegere a profilului și specializării.

După susținerea examenelor, elevilor nu le rămâne decât să aștepte rezultatele, care vor fi afișate pe 1 septembrie. Totodată, candidații care vor fi nemulțumiți de notele obținute pot face contestație, urmând ca mediile finale să fie afișate pe 4 septembrie.

Condițiile vor fi la fel de stricte în timpul susținerii examenului, iar nivelul de dificultate al subiectelor va fi similar celor din prima sesiune.

Elevii au dreptul să susțină examenul maturității de două ori gratuit, iar a treia oară trebuie să plătească o taxă de 230 de lei.

În sesiunea de vară a bacalaureatului din acest an, rata de promovare a fost de 65,47%. (Daniela PORUMB)

Mulți aboslvenți au luat bac-ul după contestații

La finele săptămânii trecute, au fost afișate rezultatele contestațiilor depuse de elevii nemulțumiți de notele primite la examenul de maturitate. În recorectării lucrărilor, mai mulți absolvenți vasluieni au fost declarați admiși, promovabilitatea în județ a crescând cu aproximativ un procent, ajungând la 66,15%. Din 687 de contestații depuse, 225 s-au modificat, 100 primind note mai mici și 125 note mai mari

La limba și literatura română s-au înregistrat cele mai multe schimbări, fiind disciplina la care s-au depus și cele mai multe contestații. Astfel, 65 de lucrări la acest obiect au adus bucurie în rândul elevilor absolvenți, în timp ce 42 au adus nemulțumiri, primind note mai mici.

La celelalte discipline s-au produs mai puține schimbări, la matematică fiind 26 de note modificate, dintre care 14 mai mari și 12 mai mici, la istorie 28 (șapte mai mari și 21 mai mici), la geografie 19 (13 au primit note mai mari și șase mai mici), la informatică nouă (opt mai mari și una mai mică), la biologie opt (cinci mai mici și trei mai mari), la anatomie șapte (una mai mică și șase mai mari), iar la științe socio-umane 15 (la psihologie două în minus, la economie una în în plus, iar la logică patru în minus și 11 în plus).

Pentru ca lucrările să fie modificate a fost necesară o diferență de cel puțin 0,5. Au existat trei lucrări la limba și literatura română ce au primit punctaj mai mare de 1,5 puncte, urmând să se facă cercetări pentru a constata cine sunt vinovații și dacă aceștia sunt din Vaslui, unde au fost corectate lucrările prima dată, sau din Galați unde au fost corectate contestațiile. (Roxana NĂSTASĂ)

Bacalaureat inundat cu lacrimi

Aproape 40% dintre elevii care au susținut bacalaureatul în acest an, nu au reușit să obțină notele necesare promovării celui mai important examen din viața lor de până acum.

Daniela PORUMB

Sute de elevi din județul Vaslui au așteptat cu sufletul la gură afișarea rezultatelor la examenul de bacalaureat. Din păcate, nici anul acesta, promovabilitatea nu a fost una impresionantă: doar 65,47% a reușit să treacă cu brio peste examenul de maturitate.

În topul promovabilității, pe primul loc se află Liceul „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, unde 98,38% dintre elevi au trecut cu brio examenul. Urmează Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad cu 94,58%. Și elevii de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” Huși au reușit să promoveze examenul cu un procentaj de 94,29. Poziția a patra a clasamentului județean este ocupată de Colegiul „Cuza Vodă” Huși, cu 91,01%. Foarte aproape se află Liceul „Emil Racoviță” Vaslui cu 90,91%.

Mândria județului sunt patru elevi care au obținut 10 pe linie: Mihăilă Mihaela -Oana și Neștian Elena de la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, Nebunu Teodora, elevă la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui și Vîrlan Teodora-Elena de la Colegiul Național „Cuza Vodă” Huși.

La examen au fost înscriși 2.934 de elevi, dintre aceștia reușind să treacă peste examenul de maturitate 1.773. Din numărul total de elevi promovați, 536 au obținut note cuprinse între 8 și 8,99, 481 au obținut note între 7-7,99, iar între 6-6,99 au fost 394 de elevi. Între 9 și 9,99 au reușit să obțină 358 de elevi.

Dacă o parte din elevi au răsuflat ușurați la afișarea rezultatelor, pentru o parte emoțiile încă nu s-au terminat. Fie din cauză că, nefiind mulțumiți de notele primite vor depune contestații, fie se gândesc să „pună burta pe carte” și să se pregătească intens pentru sesiunea din august.

„Sunt bucuroasă că am reușit să promovez, în schimb sunt dezamăgită de nota pe care am obținut-o la limba română și voi face contestație” a precizat Andreea, elevă la Liceul teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad.

Totodată, sunt și elevi care sunt pe deplin mulțumiți de notele obținute și nu au de gând să le conteste.

„Am luat note destul de bune la toate probele, mereu este loc de mai bine, dar sunt mulțumită. De acum nu-mi rămâne decât să mă pregătesc pentru admiterea la facultate” a declarat Laura, elevă la Liceul teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad.

Vlad, elev la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Bârlad, este unul din candidații de anul trecut care nu a reușit să promoveze, chiar dacă a obținut la toate probele note peste cinci, nu obținu-se media șase pentru a fi declarat promovat. Anul acesta în schimb a reușit să promoveze și se gândește să meargă la facultate.

Dacă majoritatea elevilor vasluieni au așteptat cu emoții afișarea rezultatelor, 226 au stat mai relaxați întrucât nu s-au prezentat la examene din diverse motive.

Se pare că anul acesta elevii au început să conștientizeze importanța examenului de bacalaureat și totodată să nu încerce prin căi mai puțin corecte să treacă peste acesta. În județul Vaslui, un elev a crezut că poate „fenta” profesorii și camerele de supraveghere și a încercat să copieze. Acesta a fost eliminat, având acum mai mult timp la dispoziție să se pregătească pentru examen, întrucât îl va putea susține abia peste 2 ani.

Rezultatele obținute de restul liceelor

Prezentăm clasamentul rezultatelor la bacalaureat obținute de elevii vasluieni, în afara celor fruntașe, mai sus expuse :

– Colegiul „Anghel Rugină Vaslui: 77,44%;

– Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad: 75,84%;

– Liceul tehnologic „Ștefan cel Mare”din Codăești – 66, 67%;

-Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” Bârlad – 64,77%;

-Liceul „Stefan Procopiu” Vaslui – 60,54%;

– Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir” Huși – 49,57%;

-Liceul cu Program Sportiv Vaslui – 48, 23%;

-Liceul Ion Mincu Vaslui- 46,43%;

-Liceul „Nicolae Iorga” Negrești- 40,51%;

Codașele județului sunt Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Bârlad – 30,41%, urmat de Liceul Tehnologic Puiești – 22,58%, Colegiul Tehnic „Marcel Guguianu” Zorleni – 20,29%, Liceul Tehnologic Vladia 20%, Liceul „Petru Rareș„ Bârlad 18,18%, Liceul Tehnologic din Fălciu – 15,38%, Liceul „Ioan Corivan” Huși- 12,5% și Liceul Tehnologic Murgeni – 11,11%.

O oarecum neobișnuită a fost la Liceul tehnologic „Petru Rareș„ Vetrișoaia și, de asemenea, la Liceul „Nicolae Iorga” din Bârlad. La liceul din Vetrișoaia rata promovabilității este de 50%, însă la examen au participat doar doi elevi (altfel spus, 50% reprezentând un singur elev). În schimb, la Liceul „Nicolae Iorga” Bârlad, din cei șase elevi care au susținut examenul de bacalaureat nici unul nu a reușit să promoveze.

Între bucurie și tristețe

Ana-Maria Modiga, eleva care a născut în timpul examenelor de bacalaureat, a trecut de la extaz la agonie: a picat bac-ul.

anamaria_nastere_bacalaureatVinovată pentru acest eșec a fost proba de matematică, tocmai cea în timpul căreia tânăra a intrat în travaliu. Emoțiile, durerile contracțiilor și întreaga postură inedită în care s-a văzut pusă au împiedicat-o să obțină o notă mai mare de 4,15. În schimb, lucrarea la limba și literatura română i-a fost notată cu – 6,45, iar cea de anatomie și fiziologie umană, cu 5,15. Chiar dacă nu a reușit acum să treacă peste acest examen, mai are posibilitatea de a susține proba la care nu a promovat, în sesiunea din august-septembrie. Pe 2 iulie, în schimb, Ana Maria a fost pe culmile fericirii când fetița sa a primit nota zece la naștere. Evenimentul a atras atenția ntregii opinii publice. Țara întreaga a stat cu ochii pe tânăra mamă care, în ciuda lehuziei, a mers la bacalaureat până la ultima probă. În tot acest timp, nu și-a neglijat nici o clipă copilul. După terminarea examenului, foarte grijulie, s-a întors într-un suflet la spital pentru a-și ”hrăni puiul”, în timp ce mama ei o aștepta pe holurile spitalului.

Își va crește singură copilul

Eleva care a născut în toiul bacalaureatului e hotărâtă să dea toate probele la bac și să o crească singură pe micuța Anastasia Nectaria.

Ana-Maria, eleva de 18 ani, de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Bârlad care a intrat în travaliu exact în timp ce susținea a doua probă a bacalaureatului este în culmea fericirii. Fetița ei, Anastasia Nectaria, care a avut totuși răbdare să-și lase mama să termine lucrarea înainte să vină pe lume, a adus cu sine și prima notă din viața ei: un 10 cu felicitări, obținut de la medici, pentru modul armonios în care s-a dezvoltat 9 luni în uterul mamei și pentru cele 3,4 kg pe care le avea în momentul în care a respirat prima gură de aer.

Ana-Maria le-a destăinuit reporterilor Est News că statutul de proaspătă mămică nu o va opri să susțină și restul probelor de bacalaureat. Chiar astăzi, ea susține proba scrisă la biologie.

Că este o tânără foarte hotărâtă, curajoasă și ambițioasă o demonstrează și decizia ei de a-și crește copilul fără ajutorul tatălui acestuia: „Am știut că sunt însărcinată și am decis să păstrez copilul. Tatăl fetiței nu vrea să știe de ea, dar asta nu mă frămĂntă acum. Vreau să am grijă de micuță”.

Alături de tânăra mamă vor fi și bunicii Anastasiei Nectaria, cei care au spijinit-o încă din prima clipă în care aceasta a decis să păstreze copilul. Ei muncesc în Anglia, însă au de gând să facă tot ce este posibil pentru a fi alături de fiica lor, mai departe.

„Mă vor ajuta și părinții mei, care mi-au fost aproape de la început. Mama nu m-a părăsit nicio clipă în ziua în care am născut și știu sigur că nu o va face niciodată”, spune Ana-Maria cu convingere.

Deși în ultimele nouă luni de școală a fost însărcinată, Ana-Maria a fost o elevă silitoare, nu a lipsit deloc de la cursuri și a avut note bune. În tot acest timp, gĂndul că va fi mamă i-a dat puteri, reușind, în final să treacă cu bine două importante examene ale vieții – examenul maturității și cel al maternității.

Așa cum am scris și în ediția noastră de ieri, miercuri dimineață, în timp ce susținea proba scrisă de matematică, Ana-Maria a intrat în travaliu. Acest lucru nu a luat-o prin surprindere, deoarece se aștepta ca sorocul să-i vină din clipă în clipă. De altfel, ea se internase în spital imediat după proba scrisă la română, dar pentru că a vrut să participe la examen, a riscat. S-a prezentat la proba a doua cu învoire de la medici. A rezolvat subiectele la matematică în răstimpul de 10 minute pe care l-a avut între contracții. A fost preluată de la liceu cu o ambulanță și dusă direct în sala de nașteri. Peste câteva ore, o ținea deja în brațe pe Anastasia Nectaria. (Mihaela Niculescu)

A intrat în travaliu în timpul examenului de Bac

O elevă de la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu”din Bârlad a fost pe punctul de a naște în sala în care susținea examenul de bacalaureat. A avut tăria să suporte durerile contracțiilor până când și-a terminat lucrarea, după care a fost transportată cu o ambulanță la spital. După câteva ore a născut o fetiță, perfect sănătoasă care cântărea 3,385 kg.

Tânăra are 18 ani și se numește Ana-Maria M. A intrat în travaliu în jurul orei 10. Profesorii supraveghetori au chemat imediat cadrele medicale de la cabinetul liceului.

“La ora 10.15 am primit apel prin 112 de la doamna asistentă de la cabinetul medical al liceului. O fată cu sarcină la termen, de 9 luni, are contracții dureroase la aproximativ 10 minute. Noi am trimis un echipaj medical care a preluat-o și a dus-o la spital”, ne-a declarat Ana-Maria Ungureanu, medic în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui. (Simona MIHĂILĂ)

Ordonanta de Urgenta care modifica Legea Educatiei a fost publicata in Monitorul Oficial: Se poate organiza o a treia sesiune de BAC, elevii fara bacalaureat se pot pregati la facultate, terenurile cluburilor elevilor pot trece in domeniul autoritatilor locale, se pot organiza doctorate si la formele de invatamant cu frecventa redusa

O persoana fizica poate fi de acum inainte fondatoare a unei universitati private, ea poate propune desfiintarea institutiei de invatamant superior, caz in care patrimoniul universitatii revine fondatorului. Institutiile de invatamant superior pot fi si persoane juridice de drept privat si de utilitate publica. Ministerul Educatiei va putea suplimenta cifra de scolarizare a unei universitati, cu pana la 10% din capacitatea stabilita de ARACIS. De acum inainte, universitatile pot organiza doctorate si la formele de invatamant cu frecventa redusa. De asemenea, “in cazuri temeinic justificate, se poate organiza o sesiune de bacalaureat speciala”. Prevederile fac parte din cea mai recenta Ordonanta de Urgenta aprobata de Guvern, care modifica Legea Educatiei. Este vorba despre OUG care prevede, printre altele, scaderea normei profesorilor, schimbarea structurii consiliilor de administratie – primarul va face parte din consiliul de administratie – si care modifica alegerea directorilor de scoli.

Guvernul Ponta a adoptat in sedinta de joi, 26 iunie, o Ordonanta de urgenta care aduce mai multe modificari Legii Educatiei Nationale. Luni, 30 iunie, “Ordonanta de urgenta nr. 49/2014 privind instituirea unor masuri in domeniul educatiei, cercetarii stiintifice si pentru modificarea unor acte normative” a fost publicata in Monitorul Oficial.

Vezi mai jos care sunt principalele modificari pe care le aduce aceasta ordonanta de urgenta:

  • Primarul – care finanteaza scoala – va face parte direct din consiliile de administratie ale scolilor, in preuniversitar
  • Directorul adjunct al scolii nu mai este obligatoriu membru al consiliului de administratie
  • Reprezentantii elevilor nu mai participa in sedintele consiliului de administratie decat cand “se dezbat aspecte privind elevii”
  • Presedintele consiliului de administratie va fi directorul unitatii de invatamant (pana acum, membrii consiliului de administratie isi alegeau presedintele din randul cadrelor didactice)
  • Directorul scolii va avea obligatia sa ii convoace pe reprezentantii organizatiilor sindicale la toate sedintele consiliului de administratie
  • Concursul de ocupare a functiilor de director si de director adjunct nu mai este organizat de Consiliul de Administratie al scolii, ci de catre inspectoratul scolar
  • Terenurile si cladirile in care isi desfasoara activitatea palatele si cluburile elevilor, cluburile sportive scolare, ale caror cheltuieli curente si de capital se finanteaza de la bugetul de stat pot fi trecute din domeniul public al statului in domeniul public al unei unitati administrativ-teritoriale, la cererea consiliului judetean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucuresti sau a consiliului local, dupa caz, prin hotarare a Guvernului.
  • OUG prevede ca institutiile de invatamant superior sunt persoane juridice de drept public sau, dupa caz, persoane juridice de drept privat si de utilitate publica
  • Potrivit OUG, initiativa infiintarii institutiei de invatamant superior de stat apartine Guvernului. Initiativa si resursele financiare si materiale necesare infiintarii institutiei de invatamant superior particular si confesional apartin unei persoane fizice, unui grup de persoane fizice, unei fundatii, unei asociatii sau unui cult religios ori altui furnizor de educatie, recunoscut ca atare potrivit prevederilor prezentei legi, denumit fondator.
  • Persoanele fizice sau grupul de persoane fizice, precum si persoanele juridice care au avut initiativa infiintarii institutiei de invatamant particular si confesional particular, finalizata prin acreditarea acesteia, isi pastreaza calitatea de fondatori, precizeaza OUG.
  • In cazuri temeinic justificate, Ministerul Educatiei Nationale poate aproba universitatilor un numar suplimentar de locuri – in limita a 10% din capacitatea de scolarizare stabilita de ARACIS
  • Legea Educatiei Nationale spunea pana acum ca Programele de studii universitare de doctorat se pot organiza numai la forma de invatamant cu frecventa. OUG prevede: Programele de studii universitare de doctorat se pot organiza si la forma de invatamant cu frecventa redusa.
  • OUG introduce alternativa la masterul didactic: pot deveni profesori si cei care au pregatire in cadrul programelor de formare psihopedagogica de nivel I si II realizata prin departamentele de specialitate din cadrul institutiilor de invatamant superior
  • Pensionarea anticipata
  • “In cazuri temeinic justificate, se poate organiza o sesiune de bacalaureat speciala”
  • Pentru absolventii de liceu care nu au sustinut/nu au promovat examenul de bacalaureat national, statul poate asigura, din finantarea de baza sau din alte surse de finantare, organizarea de cursuri de pregatire pentru examenul de bacalaureat
  • Profesorii care isi reduc norma nu isi vor putea suplimenta veniturile la plata cu ora, pentru ca OUG prevede ca profesorii pot “avea dreptul la remunerarea activitatii in regim de plata cu ora sau cumul de norme, doar dupa efectuarea normei complete”, de 18 ore pe saptamana.
  • Dispar echivalarile de competente prevazute de legea educatiei. OUG abroga articolul de lege care prevedea ca educatoarele si invatatoarele isi pot echivala competentele profesionale.

Descarca de aici textul integral al Ordonantei de Urgenta aprobate saptamana trecuta de Guvern

Citeste punct cu punct cum modifica aceasta Ordonanta de Urgenta adoptata de Guvern prevederile din Legea Educatiei Nationale

Comparatie Intre OUG 49/2014 si Prevederile Legii Educatiei

Absolventii fara BAC vor putea face un an pregatire in universitati, pe bani de la buget

Oana Badea, fost secretar de stat in Ministerul Educatiei, a declarat pentru HotNews.ro ca initiativa legislativa din 2011 a Ecaterinei Andronescu de introducere a unui an pregatitor pentru absolventii de liceu fara BAC in universitati “a fost rebranduita in 2014 si in acest moment vorbim despre legiferarea pregatirii elevilor care nu au obtinut Bacalaureatul, in facultati”.

“Coreland modificarea adusa articolului 99 alin. 2 – unde se vorbeste despre finantarea unui an de pregatire pentru cei care nu au luat bacalaureatul sau care nu l-au sutinut – cu modificarea articolului 44 alin. 3, precum si cu modificarea adusa aliniatului 7, apoi cu prevederile legate de finantare – atat la articolul 101, cat si la alte articole nou aduse care prevad de unde vin banii (care prevad ca in anul 20124-2015 acest an pregatitor poate fi finantat doar de catre solicitanti, dar din 2015-2016 va fi nevoie de hotarare de Guvern) – concluzia este ca incercarea din 2011 de a introduce un an pregatitor pentru absolventii fara Bacalaureat in facultati a fost rebranduita in 2014 si in acest moment vorbim despre legiferarea pregatirii elevilor care nu au obtinut Bacalaureatul, in facultati”, a explicat pentru HotNews.ro fostul secretar de stat pentru invatamantul preuniversitar.

Potrivit Oanei Badea, “este important ca bani se gasesc intotdeauna sa mearga inspre invatamantul superior. Nu stiu de ce nu puteam face simplu posibilitatea crearii acestor postliceale in interiorul liceelor. De ce sistemul preuniversitar trebuie sa iasa mereu in pierdere?”

OUG spune ca, in situatii exceptionale, in consiliile de administratie cvorumul de sedinta necesar adoptarii unei hotarari este de jumatate plus unu din membrii consiliului de administratie, iar hotararile consiliului de administratie se adopta cu 2/3 din voturile celor prezenti. In cazul in care CA este format din 7 membri, este nevoie de votul a 4 membri pentru ca o hotarare sa fie luata. Deci “primarul, care are influenta politica, reprezentantul consiliului local – care are dimensiune politica, directorul – desemnat politic de multe ori si inca o persoana vor putea lua decizii referitor la modul in care se cheltuie bugetul institutiei”, a declarat pentru HotNews.ro Oana Badea.

In ceea ce priveste reducerea normei, profesorii cu vechime de peste 25 de ani si cu gradul I pot depune cerere pentru reducerea normei de la 18 la 16 ore pe saptamana, si vor fi platiti la fel. Insa ei nu isi vor putea suplimenta bugetul la plata cu ora, pentru ca OUG prevede ca profesorii pot “avea dreptul la remunerarea activitatii in regim de plata cu ora sau cumul de norme, doar dupa efectuarea normei complete”, de 18 ore pe saptamana.

Sursa: hotnews.ro

Au “picat” poeții, dar și-au rup gâtul elevii

Vă prezentăm un set complet de perle culese din lucrările de bacalaureat ale elevilor vasluieni.

Simona MIHĂILĂ

Nichita Stănescu era în ceață permanent, Eminescu este un poet-vedetă cam zdruncinat la creier, Tudor Arghezi a fost lăsat pradă disperării de Dumnezeu, iar Luceafărul a refuzat să cadă la pat la ceas de seară. Doctorul Mencinicopschi a intrat și el în analele bacalaureatului grație mâncării de ștevie cu carne, iar noi aflăm că secretul redresării agriculturii stă în consumul de semințe neprăjite. La fel de adevărat este și că a mânca din toate pozițiile nu ne ajută mușchii

Nici bine nu ne-am desprins de minunatele capodopere ale elevilor care au susținut examenul de Evaluare Națională, că o altă serie ne îmbie cu nemuritoare și unice creații: liceenii care au susținut, alaltăieri, proba de limba și literatura română la bacalaureat. Cine își închipuia că toți cei care și-au ros cotele pe băncile școlii timp de 12 ani se prezintă la “examenul maturității” tobă de carte s-au înșelat. Sunt unii care nu se diferențiază cu absolut nimic de cei care au terminat 8 clase, iar unii ar fi o concurență slabă chiar și pentru prichindeii de clasa a doua.

Vă invităm să savurați inegalabile crâmpeie ale minților lor sclipitoare.

* “Necuvintele lui Nichita Stănescu au pus în încurcătură cei mai celebri lingviști din România, dar tocmai acesta a fost scopul poetului: să-i bage pe toți în ceață, așa cum era și el mai tot timpul”.

* “Un stil de viață sănătos nu înseamnă să nu consumăm Coca-Cola mai deloc, ci numai din când în când. Și e important să nu o asezonăm cu hot-dog, deoarece combinația ne distruge stomacul”.

* “Eminescu este poetul-vedetă al omenirii. Este Nemuritorul”.

* “Poezia Luceafărul se remarcă de celelate poezii eminesciene prin aceia că e nesfârșită, ca și întreaga creație a poetului”.

* “Viziunea Luceafărului despre lume este una superioară, de aceea Cătălina a și rămas frustrată când a lăsat-o singură în dormitor”.

* “Cea mai fresh poezie a lui Arghezi este «Zdreanță/ Cel cu ochii de faianță», fiindcă este unul dintre singurele poeme în care poetul nu aduce în discuție bube, mucegaiuri și noroi”.

* “Cel mai tare în alimentația sănătoasă este doctorul Mencinikopski pentru că el i-a învățat pe români valorile tradiționale ale unor mâncăruri simple cum ar fi: pâinea graham, uleiul de măsline extravirgin, somonul, ștevia cu carne (interzis carnea de porc!), și chiar fasolele, cu condiția să nu fie bătute. Numai micii sunt interziși de el, deoarece pot fi cancerigeni”.

* “Viziunea despre lume în poezia lui Eminescu este una genială, știut fiind că poetul a fost un geniu pustiu, neînțeles de contemporani, dar nici în zilele noastre nu stă mai bine”.

* “Pe Mihail Eminescu toți îl credeau nebun, însă era vorba de atitudinea lui superioară față de omul de rând”.

* “Poezia este plină de extaz de la început și până la sfârșit. Pe parcursul celor 98 de strofe, fata – Cătălina – îl imploră pe Luceafăr să coboare în dormitor la ea, însă acesta a rămas rece în fața rugăminților fierbinți”.

* “Nechita Stănescu este considerat un geniu al poeziei moderne, așa cum Eminescu s-a remarcat ca un geniu al epocii sale, în care a scris doar versuri vintage”.

* “Tudor Arghezi dorește mult în poezia «Rugăciune» să-l convingă pe Dumnezeu să -i dea un semn, însă acesta a refuzat categoric, lăsându-l pe poet pradă disperării”.

* “Campaniile de promovare a unui stil de viață sănătos sunt utile pentru oamenii care n-au aflat până acum că acesta este secretul tinereții. Pe unii îi ajută, pe alții îi enervează, iar alții sunt foarte deranjați că nu sunt lăsați să mănânce ce vor”.

* “Într-una din nopțile sale cu insomnii, Cătălina deschide fereastra și îi cere Luceafărului să-i facă o vizită în odaie, fără să țină seamă de interdicțiile împăratului”.

* “Cele mai cunoscute campanii pentru o viață sănătoasă sunt propovăduite de nutriționiști, care insistă în rândul populației să mănânce mai mult semințe neprăjite, legume și zarzavaturi. Dacă lumea i-ar asculta, s-ar dezvolta și Agricultura”.

  • “Cel mai sănătos stil de viață nu este mâncarea, ci sala. Poți să rupi cu mâncarea, cu pâinea și cu grătarele din toate pozițiile, dar dacă nu îți lucrezi mușchii, tot bolnavi vom fi”.

Bacalaureat de leșin

La Bârlad, un profesor a fost cât pe ce să leșine, iar o elevă a făcut un atac de panică din cauza emoțiilor. Poezia le-a dat cel mai mult de furcă elevilor vasluieni, care au sperat până în ultima clipă că le va “pica” ceva din proza românească.

Daniela PORUMB

Nu mai este nici o îndoială că bacalaureatul devine un examen tot mai tensionat, care le dă palpitații și dureri de cap celor implicați. Dovadă stă faptul că ieri, la Bârlad, în prima zi a probelor scrise, o persoană a leșinat și o alta a făcut un atac de panică, stârnind îngrijorare și agitație în rândul elevilor și profesorilor.

Ambele incidende s-au petrecut la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu.” Prima persoană care a necesitat îngrijiri medicale a fost un profesor supraveghetor, căruia i s-a făcut rău, fiind pe punctul de a cădea din picioare. În sala de clasă au fost chemate imediat cadrele medicale care i-au administrat o tabletă de calciu.

La finalul celor trei ore de examen, o altă persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale, de data aceasta fiind vorba de o elevă. Emoțiile i-au declanșat fetei un atac de panică și dureri puternice de cap. A ajuns pe picioarele ei la cabinet tocmai la timp. Asistentele i-au administrat o pastilă de paracetamol, iar eleva a putut părăsi singură liceul.

Se pare că starea de leșin și durerile de cap nu au fost chiar fără motiv, ținând cont de dificultatea subiectelor. Proba la limba și literatura română, care reprezintă și debutul probelor scrise ale bacalaureatului din acest an, i-a luat prin surprindere pe cei mai mulți dintre cei 2.934 de candidați înscriși în județul Vaslui.

Reamintim că există două variante de subiecte la aceasta probă. Una este pentru elevii care au absolvit profilul real și una pentru cei de la profilul uman.
Elevii de la real au avut de rezolvat un text la prima vedere din opera literară “Omul din vis” de Cezar Petrescu, prin care li s-a dat prilejul să-și demonstreze cunostințele literare și gramaticale.

Subiectul al doilea: un eseu argumentativ în care să-și exprime părerea despre rolul campaniilor de promovare a unui stil de viață sănătos.
La subiectul al treilea, elevii de clasa a XII-a au avut de redactat un eseu cu tema și viziunea despre lume într-un text poetic studiat de Mihai Eminescu.

La profilul uman, elevii au avut de rezolvat la subiectul întâi un fragment din Donna Alba, de Gib Mihaesc; la cel de-al doilea subiect, au avut de redactat un eseu argumentativ despre activitatea de îndrumare a lecturii, iar subiectul al treilea le-a indicat redactarea unui eseu de 2 -3 pagini cu tema si viziunea despre lume dintr-un text poetic studiat de Ion Barbu, Tudor Arghezi sau Nichita Stãnescu.

Dintre toate, subiectul numărul trei le-a creat cele mai mari bătăi de cap atât elevilor de la real, cât și celor de la uman. Cei mai mulți aveau mari speranțe că le va “pica” ceva din proză, recunocând că nu au acordat prea multă atenție poeziei.

Deși elevii vasluieni afirmă că au fost luați prin surprindere cu poezia, ei privesc totuși cu optimism și au speranța că vor absolvi examenul de maturitate.

„Nu prea am învățat, subiectele au fost ușoare cu excepția subiectului III, la care nu m-am așteptat. Când am învățat am pus accentul pe proză”, a precizat Daniel, elev la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Bârlad.

De asemenea, un elev dintr-o promoție anterioară, are mari speranțe că anul acesta va promova bac-ul: „Consider ca subiectele au fost accesibile, mă aștept să trec anul acesta, chiar dacă nu am tratat deloc subiectul al III-lea.”

Totodată, Angelica M., elevă la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”, apreciază că subiectele nu au fost foarte grele, dar nici ușoare: “Mă aștept să iau o notă destul de mare, am tratat toate subiectele”.

Din totalul elevilor înscriși, 400 provin din promoțiile anterioare.

BACALAUREAT 2014: Candidații susțin luni PROBA SCRISĂ la limba română. Tot ce trebuie să știi despre examenul din acest an

Probele scrise ale Bacalaureatului 2014, sesiunea iunie – iulie, încep luni, cu proba de Limba și literatura română, pentru care au fost pregătite două tipuri de subiecte, pentru profilul umanist și respectiv cel real ale filierei teoretice.

Luni va avea loc prima probă scrisă din cadrul sesiunii iunie 2014 a Bacalaureatului , la disciplina de Limba și literatura română. Sunt așteptați să participe la această probă 143.968 de absolvenți, dintre care 129.827 din promoția curentă, iar alți 14.141 din promoțiile anterioare, potrivit informațiilor transmise de Ministerul Educației.

Absolvenții vor avea, în funcție de profilul și filiera pe care le-au urmat în învățământul liceal, două tipuri de subiecte. Astfel, absolvenții filierei teoretice – profilul umanist și cei ai filierei vocaționale – profilul pedagogic, vor avea același tip de subiecte, iar absolvenții filierei teoretice – profil real, ai filierei tehnologice și ai filierei vocaționale – toate profilurile cu excepția celui pedagogic, vor primi alte tipuri de subiecte.

Subiectele sunt elaborate de profesori specialiști din cadrul Centrului Național de Evaluare și Examinare. Elevii au avut posibilitatea să consulte și să rezolve modele de subiecte pentru bacalaureat încă de la sfârșitul lunii octombrie 2013, când acestea au fost publicate pe site-ulhttp://subiecte2014.edu.ro

Marți, 1 iulie, absolvenții clasei a XII-a vor participa la proba scrisă de Limba și literatura maternă, iar miercuri, 2 iulie, la proba scrisă obligatorie a profilului. Vineri, 4 iulie, se va desfășura proba scrisă la alegere a profilului și specializării.

Afișarea rezultatelor va avea loc în data de 7 iulie (până în ora 12:00). În aceeași zi, vor putea fi depuse contestații (între orele 12:00 – 16:00). Acestea urmează a fi soluționate în perioada 8 – 10 iulie. Rezultatele finale vor fi anunțate în data de 11 iulie.

Bacalaureatul se desfășoară în 527 de centre de examinare.

Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a susținut, duminică, o videoconferință cu personalul din țară implicat în organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat, în cadrul căreia au fost discutate procedurile legate de organizare și măsurile de securitate impuse pentru probele scrise de la Bacalaureat.

Ministrul Remus Pricopie a transmis mult succes elevilor, a mulțumit profesorilor implicați și a atras atenția asupra faptului că MEN nu va tolera nicio abatere de la lege și de la normele prevăzute în metodologia de organizare a examenului.

Poliția Română a anunțat că peste 3.100 de polițiști vor acționa, suplimentar față de dispozitivul curent, pentru asigurarea unui examen corect, în liniște.

Bacaluareatul 2014 a început pe 10 iunie, până în prezent desfășurându-se probele de Limba română oral (10 – 12 iunie), Limba maternă oral (11 – 13 iunie), Evaluarea competențelor digitale (16 – 20 iunie) și o limbă străină oral (23 – 27 iunie). Cei mai mulți candidați s-au înscris la proba de limba engleză, respectiv 107.194, alți 14.198 la limba franceză, 1.087 la limba germană, 139 la limba rusă, 682 la limba spaniolă, 20 la limba portugheză, 357 la limba italiană, un candidat la limba ebraică, nouă la limba japoneză și doi la limba turcă.

La aceste probe elevii au primit calificative, care nu le vor afecta media la bacalaureat.

  • Cine poate susține examenul de bacalaureat

Examenul de bacalaureat poate fi susținut de elevii care au absolvit liceul, indiferent de forma de învățământ. Candidații pot fi atât din seria curentă, respectiv elevii care au absolvit liceul în acest an, cât și din seriile anterioare.

Candidații care au participat, dar nu au promovat examenul în sesiunile de bacalaureat organizate începând din 2003, pot solicita recunoașterea probelor promovate anterior.

Examenul de bacalaureat poate fi susținut fără taxă de cel mult două ori. Candidații din promoțiile anterioare, care au susținut de cel puțin două ori bacalaureatul și care se prezintă la toate probele examenului au plătit 230 de lei. În celelalte cazuri, suma plătită a fost stabilită diferențiat, în funcție de numărul probelor pe care le va susține candidatul.

  • Promovarea examenului de bacalaureat

Absolvenții de liceu promovează examenul de bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

– au susținut probele de evaluare a competențelor;

– au susținut toate probele scrise și au obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea;

– au obținut cel puțin media 6 la probele scrise.

Candidații care la una dintre probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse nu pot participa la probele scrise, întrucât se consideră că nu au susținut probe orale.

Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de bacalaureat.

Candidații care copiază sunt eliminați din examen și nu mai pot participa la următoarele două sesiuni ale bacalaureatului.

Candidaților le este interzis să intre în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete, acestea urmând să fie lăsate în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia de bacalaureat. Cei care refuză să lase aceste obiecte în sala stabilită de comisia de bacalaureat nu vor fi primiți în examen.

De asemenea, candidații nu pot intra în sala de examen cu manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Aceștia nu pot avea asupra lor nici telefoane mobile, căști audio, precum și orice mijloc electronic de calcul ori de comunicare, ce permite conectarea la internet sau la rețele de socializare și care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidați sau cu persoane din exterior.

Candidații care încalcă aceste reguli vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele sau obiectele interzise au fost folosite sau nu și indiferent dacă au fost introduse de aceștia sau de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane.

Încălcarea acestor reguli va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidații respectivi nu mai pot participa la probele următoare și sunt declarați “eliminați din examen”, fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale.

Acești candidați nu mai pot participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

  • Examenul de bacalaureat, desfășurat doar în sălile în care sunt camere video de supraveghere

Comisiile de bacalaureat județene, respectiv cea a municipiului București trebuie să se asigure că sunt camere de supraveghere video funcționale în toate sălile de examen, în sălile în care se descarcă și se multiplică subiectele, precum și în sălile în care se preiau, se evaluează și se depozitează lucrările scrise.

Aceste comisii răspund pentru buna organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat și stabilesc componența comisiilor din centrele de examen cu cel mult 48 de ore înainte de începerea probelor scrise, prin tragere la sorți, în ședință publică.

Cadrele didactice care fac parte din comisiile din centrele de examen și de evaluare, inclusiv persoanele de contact sau informaticienii, sunt selectate din alte unități școlare decât cele din care provin candidații arondați centrelor.

Din comisiile de bacalaureat nu vor face parte persoanele care, în sesiunile anterioare ale examenelor naționale, nu și-au îndeplinit corespunzător atribuțiile, care au săvârșit abateri și au fost sancționate.

  • Promovabilitatea examenului de bacalaureat din 2013

Promovabilitatea în prima sesiune a examenului de bacalaureat din 2013 a fost de 55,4% înaintea contestațiilor și de 56,4% după soluționarea acestora. În prima sesiune au promovat examenul 99.056 de candidați. Medii de trecere au obținut 63,1 la sută, respectiv 87.197 de candidați din promoția 2012 – 2013, și 31,7 la sută, respectiv 11.859, din promoțiile anterioare.

Pentru filiera teoretică, procentul de promovare a fost de 83,62 la sută, pentru filiera vocațională – 72,96 la sută, iar pentru cea tehnologică – 37,32 la sută.

În prima sesiune a bacalaureatului s-au înscris 188.842 de candidați și s-au prezentat 175.513, dintre care 320 au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Prima sesiune a bacalaureatului din 2013 a fost marcată de anchete privind suspiciuni de fraudă, care au avut în centru situația de la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” din Capitală. În ancheta legată de bacalaureatul de la Liceul “Bolintineanu”, directoarea liceului a fost demisă și ulterior trimisă în judecată, comisia de examen a școlii a fost schimbată, iar profesorii supraveghetori și zeci de elevi au fost audiați.

Peste zece anchete privind cazuri de fraudă la bacalaureatul din 2013 au fost declanșate în București, Constanța, Sibiu, Mehedinți și Timiș.

Sursa: mediafax.ro

Elevii vasluieni, în focul bac-ului

Mii de liceeni din județul Vaslui au intrat ieri în focurile bacalaureatului, cel mai greu examen din ultimii lor 12 ani de școală. Emoțiile sunt cu atât mai mari cu cât rezultatele ultimilor ani nu au dat mari motive de mândrie dascălilor din județ, promovabilitatea netrecând cu mult peste 50%.

Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare în limba maternă pentru elevii minorităților naționale se va susține între 11 și 13 iunie. Urmează evaluarea competențelor digitale, între 16 și 20 iunie, iar cea a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, între 23 și 27 iunie. Prima probă scrisă, cea de limba și literatura română, va fi susținută pe 30 iunie, urmată pe 1 iulie de cea la limba și literatura maternă; pe 2 iulie – proba obligatorie a profilului; pe 4 iulie – proba la alegere a profilului și specializării. Emoțiile elevilor vasluieni vor atinge apogeul pe 7 iulie cand, la orele 12, vor fi afișate rezultatele, iar contestațiile vor putea fi depuse în aceeași zi , până la 16.00. Dacă și anul acesta bacalaureatul va avea aceleași rezultate dezastruoase din ultimii ani, e important să aflăm și modul de desfășurarea a celei de-a doua sesiuni de bac. Înscrierea pentru sesiunea a doua se face între 14 și 18 iulie. Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română este programată pentru 18 și 19 august, în timp ce evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii minorităților naționale va fi susținută pe 18 și 19 august. Competențele într-o limbă de circulație internațională vor fi testate pe 19 și 20 august, iar competențele digitale pe 21 și 22 august.

Probele scrise ale celei de-a doua sesiuni sunt programate pentru 25 august, cu limba și literatura română, urmată pe 26 august de limba și literatura maternă. Proba obligatorie a profilului va avea loc pe 27 august, iar cea la alegere pe 29 august.

Afișarea rezultatelor se face pe 1 septembrie.

S.M.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: