Home / Tag Archives: bune maniere

Tag Archives: bune maniere

Codul bunelor maniere – „Pot să vă tutuiesc?”

Modul în care ne adresăm celor cu care intrăm în discuție spune multe despre educația noastră. Episodul de astăzi al Codului bunelor maniere este unul de inițiere în regulile de adresare în familie și în societate.

Simona MIHĂILĂ

Episodul de astăzi al Codului bunelor maniere, serial pe care vi l-am propus săptămâna trecută, se adresează vasluienilor care au puterea de a recunoaște că nu este niciodată prea târziu să devină persoane civilizate. Felul în care ne adresăm face parte din ABC-ul educației. Sunt destui oameni care au atins pragul maturității, au o slujbă bună, sunt bine îmbrăcați și îngrijiți, dar care te fac să-ți astupi urechile atunci când deschid gura.

Vă propunem deci să poposim pentru câteva secunde în dreptul fiecărei formule de adresare și regulă de bună-creștere pe care orice om trebuie să le cunoască și să le aplice atunci când intră în discuție cu un necunoscut, cu rudele, cu prietenii, cu colegii sau când se adresează unei adunări.

* Conversația între necunoscuți nu mai reprezintă astăzi un act de nepolitețe, ci dimpotrivă. Este normal să întrebăm pe cineva care este drumul spre gară, un parc, o biserică, sau un restaurant. Este suficient să salutăm și apoi, politicos, să spunem, pe scurt, ce dorim. Ulterior, vom mulțumi pentru informația obținută.

* Pentru o informație corectă este indicat să îi întrebăm pe șoferii de taxi, de autobuz, un vatman sau un agent de circulație. Ne vom strădui să nu oprim din drum o persoană foarte în vârstă sau pe cineva grăbit. De regulă, este bine să ne adresăm unei persoane de același sex cu noi.

* În general, agenții de circulație, polițiștii, controlorii de trenuri și tramvaie, șoferii de taxi, personalul hotelier sunt datori să ne dea informații. Asta nu înseamnă că nu trebuie să-i salutăm și să le spunem „Vă rog” și „Mulțumesc”.

* Nu este o dovadă de proastă creștere să intrăm în vorbă cu vecinii de plajă, de masă, cu călătorii din tren, avion sau cu cei care locuiec în hotel cu noi. Important este să ne limităm la conversații neutre, nu să ne zăpăcim partenerul de discuție cu necazurile noastre din viață, cu opinii politice sau de alt fel.

* Chiar dacă persoana cu care stăm de vorbă ne place, nu se cuvine să-i cerem numărul de telefon sau adresa, dacă ea nu are această inițiativă.

La serviciu

* De cîțiva ani, în societatea românească au apărut titluri noi: manager, boss, patron, a căror utilizare ne pune în încurcătură. Nu sună bine să ne adresăm cu „Domnule patron”, sau „Domnule manager”, dar nici cu „Șefule”. Este de preferat să ne adresăm pe numele de familie, sau chiar pe numele mic (dacă ne permite). Dacă nu îl știm îi spunem, pur și simplu, „Domnule”. Sub nici o formă nu ne adresăm cu „Șefule”, așa cum se întîmplă adeseori.

* Este o mare gafă să atribuim unui om alt nume decât cel pe care îl are. Putem ieși din această situație adresîndu-ne cu „Stimată doamnă”, sau, simplu, „Domnule”. Dacă îi cunoaștem profesia sau funcția i-o putem adăuga alături de „Domnule/doamnă”.

* Un semn de politețe este să evităm răspunsurile monosilabice de genul „Da”, „Nu” sau „Mulțumesc”. Spunem: „Nu doamnă/domnule”, „Mulțumesc, Ioana” etc.

* Nu este permis să ne adresăm la persoana a treia. Exemplu: „Domnul mai dorește ceva?”. Această expresie este rezervată exclusiv personalului de serviciu sau ospătarilor.

*Și cu subalternii trebuie să fim politicoși. În loc să spunem „Vasiliu, dă-mi dosarul cutare”, îi spunem „Domnule Vasiliu, te rog dă-mi dosarul”. E altceva, însă, atunci când gradul de familiaritate este ridicat și cei doi își spun pe nume.

Atenție, demnitari!

* Atunci când vorbim în fața unei adunări, formulele variază. Într-o conferință spunem „Doamnelor și domnilor”, nicidecum „Doamnelor, domnișoarelor și domnilor”, cum se întâmplă deseori.

* La întâlnirea cu o echipă sportivă, spunem „Dragi prieteni”, la un toast, ne adresăm începând cu persoanele cele mai importante – „Stimate domnule ministru, stimați oaspeți”. Tot în ordinea ierarhică ne adresăm și în cazul adunărilor oficiale.

* Când suntem invitați la radio și la TV, înainte de a începe să răspundem la întrebări, îi salutăm pe cei care ne ascultă sau ne privesc. Vedem deseori parlamentari sau alți aleși prea ocupați să ne bage pe gât promisiuni și scuze ca să-și mai aducă aminte că trebuie să salute.

„Dânsul” și „dânsa” – scoase din uz

* Felul cum ne adresăm unei femei diferă mult astăzi față de vremurile de altădată. Femeia actuală împarte aceleași responsabilități cu bărbatul și, în același timp, poate fi și persoană publică. Oricărei femei ne adresăm cu doamnă: „Doamnă doctor/profesor/inginer etc.”

* Este nepotrivit și comic să ne adresăm unei soții de ministru sau doctor cu „Doamna ministru” sau „Doamna doctor”. De asemenea, este de prost gust pentru o soție să ceară cuiva să i se adreseze funcție de profesia soțului.

* Tutuirea nu se face decât când ești sigur că este binevenită. Cel care își cere permisiunea de a tutui este persoana mai în vârstă, femeia, sau superiorul. Ceilalți așteaptă să fie îndemnați să o facă și nu au voie să ceară acest lucru.

* În cazul vârstelor apropiate, a mediilor sociale asemănătoare și a pregătirii profesionale este deplasată formula „dumneavoastră” rostită la infinit. Desigur, nu vei putea spune niciodată „tu” profesorului tău, chiar dacă acum ești și tu profesor.

* Este proastă creștere să-l tutuiești pe ospătar, pe taximetrist, pe vânzător, pe femeia de serviciu etc. Reciproca este valabilă. Nici „dumneata” nu este un cuvânt prea politicos. Este greșit să vorbim despre alții în termeni de: dânsul, dânsa, dumneaei, dumnealui.

  • Socrilor le putem spune mamă și tată numai dacă dorim și simțim. De asemenea, le putem spune și pe numele mic, dacă sunt de acord. Dacă bariera de „dumneavoastră” nu poate fi depășită le putem spune: „Doamna Elena”, „Domnule Marin”. Dacă nu le convine vreuna dintre aceste formule le putem recomanda respectuos și zâmbind o carte despre bune maniere.

Codul bunelor maniere – Luăm masa în oraș?

Știm ce trebuie să facem când intrăm într-un local public? Știm cât și dacă trebuie să dăm bacșiș? Cum trebuie să procedăm dacă ne cade chifla sau furculița sub masă? Sunt doar câteva dintre întrebările cărora trebuie să le cunoaștem răspunsurile, dacă dorim să fim catalogați drept persoane civilizate.

În ziua de astăzi, pentru mulți vasluieni, bunele maniere au devenit o bagatelă, o noțiune derizorie la auzul căreia mulți pufnesc în râs. “Bune maniere” reprezintă, mai ales în viziunea tinerilor, o expresie “de epocă”, demodată, valabilă pentru “babaci”, care nu are nicio legătură cu realitatea “cool” în care trăim.

Dar, așa cum gândesc ei acum, au gândit și alții, poate chiar unii dintre părinți. Au ajuns la vârsta maturității, când au dat piept cu lumea, cu societatea, cu locul de muncă. Și le-a fost rușine pentru stângăcia și, uneori, de grosolănia pe care le-au afișat.

Au realizat că nu știu exact cum și când să salute; nu știu cum să țină tacâmul la restaurant; nu știu dacă trebuie să vorbească într-un anumit moment sau dacă trebuie să spună ceva anume; dacă trebuie să se descalțe când intră în casa cuiva; ce alimente se mănâncă fără tacâm și cum se cade să ne adresăm celor din jurul nostru.maniere_restaurant

Să nu ne ascundem după deget: sunt mulți, foarte mulți oameni care nu au nici cele mai elementare noțiuni despre toate aceste lucruri. Unii nici măcar nu sunt conștienți. Altora nu le pasă. Iar alții, în încercarea de a-și masca ignoranța aplică “bunele” maniere în mod nepotrivit sau exagerat: sărută zgomotos, cu plecăciuni mult prea adânci mâna femeilor; dau bună-ziua oamenilor din magazine, împing mâncarea pe furculiță cu ajutorul feliei de pâine; își suflă nasul gălăgios ascunzându-se sub masă etc.

De astăzi, cotidianul Est News va prezenta un serial cu toate tipurile de comportament în societate. În fiecare luni, vom vorbi despre cum să nu ne facem de râs și cât este de important să distingem situațiile în care nu trebuie să ne purtăm ca la colțul blocului.

De învățat avem cu toții: atât adulții care, din cine știe ce motive, au ratat șansa de a-și însuși la timp codul bunelor maniere, cât și tinerii, elevii, în special, care trebuie să știe că a fi civilizat este cheia care le va deschide multe uși în viață.

În restaurant

Nu garantăm că, dacă unii își vor însuși toate regulile unui comportament fără cusur, vor ajunge primari, diplomați, președinți și, nici măcar șefi de birou. E sigur însă că fără asta, unora le va fi dificil să obțină chiar și cel mai simplu job. Mai ales dacă un prim interviu de angajare are loc într-un restaurant, o cafenea, un bar sau o ceainărie.

maniere_restaurant1* Înainte de a testa un nou restaurant este bine să ne interesăm de mâncare și de ambient din vreme, mai ales dacă noi am propus acest loc de întâlnire. Nu este lipsă de bun-simț dacă cerem informații prin telefon despre meniu, băuturi și prețurile practicate. Ne scutește de situații neplăcute.

* Trebuie să ținem cont de tipul restaurantului, atunci când ne îmbrăcăm. Dacă este unul de lux, e bine să ne alegem o vestimentație clasică, elegantă. Dacă mergem într-un local mai modest, unde vrem să ne simțim în largul nostru, nu are sens să ne îmbrăcăm la patru ace, ci să alegem o ținută mai lejeră.

* La intrare, dacă restaurantul are o altă încăpere înainte de localul propriu-zis, bărbatul deschide ușa femeii și o lasă să intre prima. Abia la intrarea în local ea rămâne în urma lui.

* Este obligatoriu să ne comportăm cu bun simț: să nu vorbim tare, să nu râdem zgomotos, să nu ne certăm sau să facem alte gesturi care atrag privirile asupra noastră.

* Trebuie să respectăm obiceiurile localului. Dacă are garderobă, ne lăsăm aici hainele, dacă nu, i le dăm ospătarului. Nu facem o bună impresie lăsând hainele pe spătarul scaunului.

* La masă se așează, mai întâi, femeia, care are prioritate în alegerea locului, dar e de preferință ca bărbatul să fie cel mai expus privirilor. Bărbatul este cel care îi trage scaunul, după care se va așeza la partea opusă a mesei.

* Meniul va fi consultat de fiecare în parte, după care cel care dă comandă chelnerului este bărbatul.

maniere_restaurant2* Nu privim insistent vecinii. Șervetul nu va fi așezat pe genunchi, ci va fi folosit doar pentru ștergerea gurii.

* În lipsa ospătarului, domnul este cel care toarnă băuturile. El este cel care degustă vinul. Trebuie să ținem cont și de recomandările chelnerului.

* Masa ia sfârșit numai la dorința doamnei.

* La plecare, bărbatul îi trage scaunul partenerei. Ca și la intrare, tot el merge cu un pas înainte, dar fără a lăsa impresia că nu sunt împreună. La garderobă, o ajută să se îmbrace.

Situații deosebite

* Se întâmplă ca ospătarul să uite de noi. Nu îl strigăm tare, ci ne ridicăm de la masă pentru a-i reaminti de comandă.

* Dacă nu ne place măncarea sau felul cum am fost serviți, nu facem o scenă în restaurant.

* Dacă sub masă cade o chiflă sau furculița, le putem ridica. Le punem deoparte și cerem altele.

* Dacă ne place mâncarea, îl felicităm pe bucătar prin chelner.

* Când intrăm în local și vedem pe cineva cunoscut, ne așezăm la masa lui numai dacă ne invită.

* Dacă ne-a rămas mâncare sau băutură, nu o cerem acasă, la pachet.

* Este de prost gust să ștergem scaunele cu batista, să verificăm în mod vizibil cât de curată este vesela sau să cerem cu voce tare să ni se schimbe fața de masă.

* Reclamațiile nu se fac în gura mare. Nu discutăm în contradictoriu cu chelnerul chiar dacă avem dreptate. Nu ne dăm în spectacol. Ne adresăm direct șefului sau patronului.

* Nota de plată o verificăm cu o privire. Avem dreptul să corectăm greșelile flagrante. ~i cerem lămuriri chelnerului, discret.

Când suntem singure

* O femeie nu intră singură într-un local unde se servesc, cu predilecție, băuturi alcoolice. Are voie, în schimb, într-un restaurant, cafenea, o patiserie.

* Va discuta doar cu chelnerul. Lui îi cere chibrit sau brichetă.

* Nu va privi curioasă în jur. Nu-și va retușa machiajul sau pieptănătura la masă.maniere_restaurant4

Să dăm bacșiș?

* Un om bine-crescut lasă întotdeauna bacșiș. De regulă, ospătarii, portarii, cameristele etc. sunt oameni cu salarii modeste, iar uneori nu sunt plătiți deloc. Bacșișul nu înseamnă mită sau corupție. Se cuvine să-l lăsăm, chiar dacă serviciile localului sunt incluse în nota de plată.

* Sumele nu trebuie să fie nici prea mari, nici prea mici. Cele mari denotă proastă creștere.

* Maximum 10% sau 20% sunt suficiente pentru chelneri, șoferi de taxi, coafeze, frizeri, funcție de categoria localului. Putem să le oferim un mic bacșiș și garderobierilor, plasatoarelor, celor care ne fac diverse comisioane, ghizilor, liftierilor, bucătarilor, hamalilor, recepționerilor de hotel. Nu le vom da, însă, nimic patronilor, directorilor sau șefilor.

În hoteluri

În general, aici sunt aceleași reguli ca peste tot. Trebuie să le respectăm pentru a nu fi catalogați drept prost-crescuți și pentru ca celor cu care intrăm în contact să le facă plăcere prezența noastră.

Iată câteva chestiuni elementare:

* menținem ordinea, nu aruncăm mucuri de țigară la întâmplare;

* ne facem patul când ne sculăm;

* nu ne deranjăm vecinii;

* un bărbat se descoperă și salută în ascensor o doamnă, chiar dacă nu o cunoaște;

  • doamnele, chiar dacă nu se cunosc, se pot saluta cu un surâs, fără a fi obligate să converseze.

Simona MIHĂILĂ

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: