Home / Tag Archives: demersuri DSP Vaslui

Tag Archives: demersuri DSP Vaslui

Minte Boroș? Primarul a anunțat Centru de Permanență, DSP spune că nu există nicio cerere în acest sens

Deși primarul Dumitru Boroș a dat asigurări, în ultima ședință de Consiliu Local, că luna aceasta Centrul de Permanență din Bârlad va începe să funcționeze, nici până la această dată Primăria nu a făcut demersurile necesare către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, în vederea acreditării centrului.

Contactat de reporterul Est News, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, Mihaela Vlada, a declarat că nu a primit nici o cerere în acest sens.

Mihaela Vlada

„Nu am primit niciun fel de cerere pentru deschiderea la Bârlad a unui Centru de Permanență. Anul trecut, Primăria ne-a contactat în privința înființării unui asemenea centru, dar o perioadă am primit ordine clare de stopare a înființării centrelor de permanență. De anul acesta, recomandarea nu mai e valabilă și ni s-a dat undă verde. Nu pot să vă spun în cât timp vom putea să eliberăm autorizația de funcționare a centrului de la Bârlad, întrucât nu știm ce priorități vor apărea în viitorul apropiat, pe care va trebui să le onorăm, cert este că un Centru de Permanență trebuie să corespundă întrutotul recomandărilor sanitare, să aibă dotare corespunzătoare, personal potrivit, iar toate circuitele trebuie să fie conform normelor impuse.”, a spus Mihaela Vlada.

Declarația directorului DSP Vaslui vine la doar câteva zile după ce, în ședința de Consiliu Local, edilul Bârladului a menționat că există dotare corespunzătoare pentru centrul situat vis-a-vis de Biserica „Vovidenia”, în corpurile clădirii „Myosotis”, ultima investiție fiind făcută odată cu achiziționarea unui aparat de aer condiționat. Boroș nu a oferit însă nici un detaliu în privința dotării cu personal.

Conform legii, un Centru de Permanență trebuie să aibă minimum cinci medici de familie, fiecare cu câte un asistent medical, iar medicii de familie trebuie să aibă contract cu CJAS.

Programul centrului de permanență este de la ora 15:00 până la ora 08:00 dimineața, iar sâmbăta și duminica, precum și la sărbătorile legale, trebuie asigurat un program de 24 ore.

Problema înființării Centrului de Permanență din Bârlad este una veche, pe care o ridică de ani buni bârlădenii care nu au unde să-și facă o injecție. Întrucât cei din spital spun că nu este obligația lor, îi trimit pe oameni la cabinetele medicale, numai că, după terminarea programului medicului de familie, nu mai are cine să le asigure tratamentul injectabil.

Înființarea unui Centru de Permanență nu s-a făcut până acum din cauza refuzului medicilor de familie de a-și desfășura activitatea în cadrul acestuia. Se pare că Primăria a reușit să convingă cinci medici de familie, de vreme ce primarul Boroș a ieșit cu declarații pe acest subiect. Doar că a uitat să ceară de la DSP Vaslui autorizația de funcționare și acreditarea centrului de la Bârlad. (Mihaela NICULESCU)

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: