Home / Tag Archives: depopulare

Tag Archives: depopulare

În fiecare zi, șapte firme din județul Vaslui își suspendă activitatea

de Dănuț CIOBANU

Mediul de afaceri local trece printr-o perioadă nefastă. După primele șase luni ale acestui an, sute de firme și-au sistat activitatea, iar perspectivele pentru perioada imediat următoare sunt extrem de îngrijorătoare. Oamenii de afaceri vasluieni acuză guvernanții că modifică zilnic legile și nu fac nimic pentru stabilizarea tinerilor în țară. Atât în mediul rural, cât și în centrele urbane criza economică și socială este gravă.

Potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului, în județul Vaslui se înregistrează o premieră absolută în ceea ce privește radierea firmelor. Astfel, în perioada ianuarie – iunie 2019, nu mai puțin de 1.092 de firme au fost radiate, ceea ce înseamnă o dinamică pozitivă de 151% comparativ cu perioada similară a anului trecut, când au fost radiate doar 435 de firme. Situația este atât de gravă, încât doar în luna iunie un număr de 53 de firme au fost radiate din Registrul Comerțului.

Potrivit acelorași date, în primele șase luni ale acestui an și-au suspendat activitatea 131 firme și un număr de 147 de societăți comerciale au fost dizolvate. Practic, în perioada ianuarie – iunie 2019, în fiecare zi și-au încetat activitatea șapte firme.

Haos în economie

Ovidiu Copacinschi, președintele Asociație Patronale a Întreprinderilor Mici și Mijlocii (APIMM) Vaslu, a spus că economia locală nu este pe un trend de dezvoltare și progres, iar perspectivele pentru următorii ani sunt pesimiste.

„Ne uităm la Registrul Comerțului, unde lunar un număr mare de societăți își închid activitatea. Sunt două cauze pentru numărul mare de firme care ies de pe piață. Una ține de legislație, pentru că în anul trecut cadrul legislativ s-a schimbat în fiecare zi. Ar trebuie ca 40 de ani să nu schimbăm legislația, pentru a avea predictibilitate. Dacă când zilnic se schimbă legile suntem într-un haos total”, a spus Ovidiu Copacinschi.

Modificările repetate ale legislației duc la disponibilizări și, mai grav, la plecarea tinerilor în străinătate.

„A doua cauză pentru care economia nu funcționează este aceea că avem patru milioane de români care muncesc în Europa și contribuie la PIB-ul acelor țări, contribuie la progresul acelor țări. De ce acești oameni nu sunt stabilizați la noi în țară să muncească pentru PIB-ul României?! Avem nevoie de acești oameni pentru dezvoltarea economiei noastre. Nu vedem nicio strategie pentru stabilizarea tineretului. Au în cap cum termină școala să plece, nu e normal! Toți agenții economici caută forță de muncă: ingineri, economiști, meseriași etc. Este o criză enormă. Nici în mediul rural nu mai găsești oameni pentru lucru, nu se mai cresc animale, satele sunt pustii. În urban situația este la fel de gravă”, a mai spus Ovidiu Copacinschi.

În consecință, toate aceste probleme vor duce la stagnarea economică a Vasluiului.

„Prognozele de dezvoltare pe următorii ani sunt îngrijorătoare. PIB-ul nu crește, avem șomaj mare, iar posibilitățile de atragere a investițiilor sunt minime. Din aceea ne situăm la coada clasamentului la nivel național”, a concluzionat Copacinschi.

Vasluiul, cel mai sărac județ din Moldova

Comisia Națională de Strategie și Prognoză a publicat la sfârșitul lunii iunie 2019, principalii indicatori economico – sociali în profil teritorial până în anul 2022.

Pentru locuitorii județului Vaslui, estimările economice cuprinse în varianta de primăvară a comisiei de prognoză sunt din cele mai nefericite. La nivelul Regiunii Nord Est, județul nostru nu reușește să recupereze decalajul de dezvoltare față de restul județelor, în timp ce la nivel național ne menținem în grupul celor mai sărace județe din România.

La sfârșitul acestui an, prognozele oficiale arată că Vasluiul va avea cel mai mic produs intern brut (PIB) din zona Moldovei, în valoare de numai 9.697 milioane lei. În cazul celorlalte județe din regiune, valoarea PIB-ului se prezintă astfel: Bacău – 20. 208 milioane lei ; Botoșani – 10.132 milioane lei ; Iași – 32.113 milioane lei ; Neamț – 14.034 milioane lei; Suceava – 19.697 milioane lei.

Din nefericire, și peste trei ani Vasluiul va continua să fie cel mai sărac județ din regiune, PIB-ul prognozat fiind de doar 12.093 milioane lei, ceea ce reprezintă un avans economic de numai 2.396 milioane de lei. Spre comparație, în anul 2022 județul Iași va avea un PIB de 40.353 milioane lei, ceea ce reprezintă un avans de 8.240 milioane de lei.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: