Home / Tag Archives: dinamo bucuresti

Tag Archives: dinamo bucuresti

Dinamo București a transferat un fotbalist care a fost vicecampion al României cu FC Vaslui

Pe la Vaslui s-au perindat de-a lungul timpului mai mulți fotbaliști valoroși, atât români cât și străini. Unul dintre ei a reușit transferul carierei, fiind înregimentat de Dinamo București. Este vorba despre Sergiu Popovici, fundașul polivalent al celor de la Gaz Metan Mediaș.

Popovici a început fotbalul la LPS Banatul, iar după șapte ani a ajuns la CS Flacăra Făget. FC Vaslui l-a transferat în 2012 pentru că avea nevoie de un lot numeros, dat fiind faptul că se lupta la titlu. Popovici a făcut astfel parte, pe când avea 18 ani, din echipa Vasluiului care a terminat pe locul doi în sezonul 2011 – 2012, la doar un punct în spatele celor de la CFR Cluj. A evoluat pentru FC Vaslui până în 2014, timp în care a prins 16 meciuri. Fotbalistul a debutat pentru echipa din Moldova într-un amical cu Hajduk Split, fiind introdus din primul minut de joc pe postul de mijlocaș stânga. Nu a reușit să se impună din prima într-o echipă cu jucători experimentați, fiind împrumutat la Voința Sibiu, unde a disputat opt partide. De la revenirea la FC Vaslui a jucat pentru formația vasluiană de 16 ori.

După ce a plecat de la FC Vaslui a ajuns la Academia Clinceni, unde a stat doar un sezon, înainte de a ajunge la FC Botoșani, echipă în tricoul căreia a evoluat două sezoane. După ce și-a reziliat contractul cu această echipă a semnat cu Gaz Metan Mediaș. Sezonul trecut echipa sa a terminat pe 13 sezonul regulat însă a făcut o figură frumoasă în play-out, clasându-se pe locul patru în partea a doua a competiției, evitând astfel retrogradarea și barajul pentru menținerea în Liga I. Popovici a evoluat în sezonul 2017 – 2018 în 33 de partide, 29 în Liga I și patru în Cupa României.

Fostul fundaș al FC Vaslui are până acum 82 meciuri jucate în Liga I, șapte în Cupa României și 20 în Liga a 2-a. Popovici e fost internațional de tineret, el jucând de trei ori pentru Echipa Națională de fotbal U19. Transfermarkt, platformă online care apreciază valoarea fotbaliștilor din întreaga lume, îl cotează la 450.000 de euro. (G.P)

Meci greu pentru HC Vaslui astăzi, în deplasare la liderul Dinamo București

Handbaliștii vasluieni îi vor înfrunta astăzi, de la ora 17:30, pe omologii lor de la Dinamo București, echipă care este neînvinsă în acest sezon. Bucureștenii s-au distrat în cele trei partide disputate până acum în Liga Zimbrilor, având un golaveraj de +25. În ultima etapă Dinamo București a demonstrat că este cu adevărat redutabilă reușind să surclaseze AHC Dunărea Călărași, în deplasare, scor 24 – 29. Călărășenii erau neînvinși iar forma bună arătată până acum s-a văzut și în prima repriză, la sfârșitul căreia conduceau cu 11 – 10.

HC Vaslui vrea să demonstreze că succesul din prima etapă cu vicecampioana CSM București, scor 30 – 26, nu a fost un accident. Elevii lui Sandu Iacob și Alexandru Acsinte vor a doua victorie a sezonului în fața unui adversar de calibru. Etapa trecută au învins Politehnica Iași, scor 33 – 30. Handbal Club Vaslui ocupă locul trei, cu două victorii și o înfrângere până acum. Ambele formații au câte un jucător propus pentru titulatura de jucătorul etapei în sondajul celor de la handbalvolei.ro. De la HC Vaslui a fost remarcat Alexandru Farcaș, jucător transferat în această vară, care a dat 11 goluri din 12 aruncări. Novak Boskovic și-a arătat clasa în tricoul bucureștenilor pentru prima oară de la transfer. Sârbul a fost principalul om de gol al lui Dinamo, multe dintre reușite în momente importante ale disputei cu AHC Dunărea Călărași.

Spranțele vasluienilor în meciul de azi se leagă de evoluții reușite ale handbaliștilor Gabriel Bujor și Alexandru Farcaș, care au avut un start de sezon fantastic. Ambii au câte 21 de goluri marcate după primele trei etape din Liga Zimbrilor și fac ravagii în apărările adverse când sunt în zi de grație. Sunt cei mai buni marcatori de până acum, la egalitate cu Nikola Crnoglavac de la HC Dobrogea Sud Constanța. Pentru HC Vaslui au mai marcat în acest sezon Răzvan Farcaș (9), Valentin Anton (8), Mihai Bujor , Silvian Amihăesi, Claudiu Dediu (7), Gabriel Cumpănici, Andrei Popa, Tiberius Moldovanu (1).

Pericolul vine din mai multe locuri de la Dinamo București. Vasluienii nu pot apela la tactica marcajului la un jucător anume pentru că nu mai puțin de patru jucători de la echipa adversă au marcat cel puțin 10 goluri până acum. Este vorba despre Hugo Descat (14), Novak Beskovic (13), Sajad Esteki (12) și Vadim Gayduchenko. Răzvan Gavriloaia, Allanharam Esteki (9), Marius Mocanu (8) și Vitaly Komogorov (7) pot fi și ei decisivi dacă sunt lăsați să zburde pe teren. (George PROCA)

Meci mare făcut de HC Vaslui în fața liderului Dinamo, soldat însă cu o nouă infrângere

Handbal Club Vaslui nu a reușit să învingă în deplasarea de la Dinamo București, liderul Ligii Zimbrilor, însă nu a fost departe de a realiza acest lucru, scor 31 – 28. Elevii pregătiți de Sandu Iacob și Alexandru Acsinte au condus ostilitățile în prima repriză, la finalul căreia conduceau, scor 13 – 14. Vasluienii au fost conduși doar la debutul partidei, scor 1 – 0 și 2-1 și au avut chiar avantaj de două lungimi, la 5 – 7.

Dinamoviștii au început mai motivați partea secundă și au intrat la conducere în minutul 37, scor 17 – 16. Meciul a continuat minute bune cu avantaj minim pentru gazde, pentru că replica vasluiană nu a permis distanțarea la două lungimi. A urmat însă inevitabilul, iar Sajad Esteki a punctat pentru 25 – 23, cu puțin peste zece minute rămase de jucat. Andrei Popescu a micșorat din nou avansul liderului, însă dinamoviștii au fost mai inspirați pe finalul de meci. Jakov Vrankovic a refăcut diferența de două goluri, iar Liviu Mironescu a marit-o apoi la trei, scor 27 – 24. HC Vaslui a mai marcat o singură dată, prin Valentin Anton.

Rezultatele Reșiței rămân anulate. Lupta pentru play-off se anunță a fi intensă

Apelul Constanței împotriva deciziei de a anula rezultatele Reșiței înregistrate în acest sezon a fost judecat astăzi, la sediul FRH, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație. Membri CA au votat ca rezultatele echipei HC Adrian Petrea să rămână anulate astfel că situația din clasament rămâne neschimbată. În acest context, HC Vaslui este dezavantajată, după ce s-a impus în fața HC Adrian Petrea. AHC Dunărea Călărași și CSU Suceava profită în schimb de pe urma acestei decizii, deoarece pierduseră puncte în fața Reșiței.

Au mai rămas doar trei partide de disputat în Liga Zimbrilor, iar vasluienii nu au voie să facă pași greșiti. HC Vaslui a rămas pe locul șapte în clasament pentru că AHC Dunărea Călărași a pierdut surprinzător cu CSM Focșani. Celelalte două echipe care au pretenții la ultimele locuri care duc în play-off au învins, astfel că lupta pentru locurile șapte și opt va fi foarte strânsă. CSU Suceava a câștigat la Satu Mare, iar Steaua Bucureșți a învins HC Dobrogea Sud Constanța. Ca urmare a rezultatelor din ultima etapă HC Vaslui rămâne cu 28 de puncte, iar CSU Suceava are cu doar unul mai puțin. Cele două echipe sunt amenințate de CSA Steaua Bucureșți, care are 26 de puncte și AHC Dunărea Călărași, care are 25 de puncte. Cu nouă puncte în joc în ultimele etape, orice este posibil și HC Vaslui trebuie să dea dovadă de concentrare maximă.

Vasluienii întâlnesc mâine pe teren propriu CSM Focșani, ocupanta locului 11, de la ora 18:30. HC Vaslui a învins în cinci din cele șase partide disputate până acum între cele două formații. S-au impus categoric, scor 34 – 23, în ultima partidă disputată acasă. Oaspeții au reușit însă trei victorii în ultimele cinci partide. Au dat o replică bună și în celelalte două, în care au întâlnit adversari puternici, HC Dobrogea Sud Constanța și Politehnica Timișoara. (G.P)

Meci greu astăzi pentru HC Vaslui, în deplasare la prima clasată în Liga Zimbrilor

Handbal Club Vaslui are o misiune extrem de dificilă astăzi, când întâlnește Dinamo București, formație aflată pe primul loc în Liga Zimbrilor. Meciul va avea loc de la ora 16:00 și va fi în direct pe TVR 2.

Alb – roșii au avut un parcurs extrem de bun și au suferit o singură înfrângere până acum, cu nou promovata HC Dobrogea Sud Constanța, echipa de pe locul patru. Bucureștenii au un avantaj confortabil de șapte puncte în fața celor de la AHC Potaissa Turda, dar și un meci mai puțin disputat față de ocupanta locului doi.

Vasluienii speră însă măcar la un punct, după ce dinamoviștii au înregistrat etapa trecută doar o remiză cu AHC Dunărea Călărași, scor 29 – 29. Vor avea însă nevoie de concentrare maximă pentru a nu suferi aceeași soartă ca în meciul precedent, când au pierdut la HC Odorhei, scor 22 – 30. Istoricul întâlnirilor directe dintre cele două formații este unul dur, după ce Dinamo a avut câștig de cauză în toate cele șase partide disputate anterior.

Principalele speranțe ale vasluienilor se leagă de Gabriel Bujor, care cu 134 de goluri este golgheterul Ligii Zimbrilor. Acesta a mai marcat alte 12 cu HC Adrian Petrea Reșița, dar toate rezultatele înregistrate cu această echipă au fost anulate după retragerea ei din competiție. Față de aceeași perioada a lunii trecute diferența dintre acesta și următorul clasat în clasamentul marcatorilor a scăzut considerabil, după o perioadă mai nefastă a echipei, astfel că acesta ar putea pierde prima poziție. Bujor a marcat 19 goluri în patru partide, o medie de mai puțin de cinci reușite pe meci, mult sub media cu care ne-a obișnuit. Guillaume Saurina, de la CSM Bucureșți a marcat în același interval de timp 31 de goluri în cinci partide și a ajuns la 126 de reușite. Podiumul e completat de Filip Marjanovic, de la SCM Politehnica Timișoara, cu 119 reușite.

În primul eșalon de handbal masculin din România au mai rămas de disputat doar patru etape, astfel că rezultatul fiecărei partide va atârna greu în balanța calificării favoriților noștri în play-off. Patru echipe se bat pentru ultimele doua locuri (șapte și opt) care asigură calificarea în play-off. Aceste locuri sunt ocupate acum de HC Vaslui, care are 28 de puncte și AHC Dunărea Călărași cu 25. CSU Suceava este prima de sub linie, cu 24 de puncte, iar Steaua are cu unul mai puțin. Vasluienii vor ține pumnii etapa aceasta celor de la CSM Focșani, care întâlnesc AHC Dunărea Călărași și celor de la HC Dobrogea Sud Constanța, care îi întâlnesc pe steliști. De asemenea speră la o minune din partea ultimei clasate CSM Satu Mare, care va da piept cu CSU Suceava, echipa de pe locul nouă.

HC Vaslui va mai întâlni, în ultimele trei etape, CSM Făgăraș (ocupanta locului 12), CSA Steaua București și CSM Satu Mare (ultima clasată). (G.P)

HC Vaslui a pierdut teren în lupta pentru play-off

Handbal Club Vaslui a pierdut vineri disputa cu HC Odorhei, scor 30 – 22. A rămas pe locul șapte în Liga Zimbrilor, dar e la doar trei puncte de următoarea clasată. AHC Dunărea Călarași a obținut un punct după remiza cu Dinamo, dar putea și câștiga, după un joc entuziasmant. CSU Suceava e și ea în cărți pentru play-off, după ce a învins Steaua București.

Începutul partidei a fost echilibrat, cu gazdele conducând ostilitățile dar nereușind să se desprindă la două goluri. Călin Hagiu a făcut apoi 3 – 4 și au urmat momente bune ale vasluienilor. HC Odorhei a revenit însă la cârma partidei, iar la pauză conducea cu 13 – 12. Elevii lui Sandu Iacob au ținut aproape, la cel mult două goluri în spate, până în ultimele zece minute. A urmat o perioadă în care gazdele s-au dezlănțuit iar handbaliștii vasluieni au pierdut ușor mingea. Două goluri succesive ale lui Vitaly Komogorov au stabilit pentru prima dată diferența de patru lungimi între cele două echipe. HC Odorhei a mai punctat de patru ori, în timp ce vasluienii nu au reușit să fructifice atacul.

Au marcat pentru HC Vaslui Gabriel Bujor, Mihai Bujor, Andrei Popescu (câte patru goluri), Didi Hrimiuc, Călin Hagiu (3), Valentin Anton și Claudiu Dediu (2).

Andrei Mihalcea a fost principala gură de tun a gazdelor, cu șase reușite. Au mai marcat pentru HC Odorhei Vitaly Komogorov (5), Andras Szasz, Goce Ojlevski ( câte 4), Cristi Ghiță (3), Chike Onyejekwe, Maksim Baranau (2), Huba Talas, Josip Peric și Mitar Markez.

Patru echipe se bat pentru ultimele doua locuri (șapte și opt) care asigură calificarea în play-off. Aceste locuri sunt ocupate acum de HC Vaslui, care are 28 de puncte și AHC Dunărea Călărași cu 25. CSU Suceava este prima de sub linie, cu 24 de puncte, iar Steaua are cu unul mai puțin.

Au mai rămas de disputat doar patru etape din returul sezonului regulat. HC Vaslui va da un test important miercuri, în deplasare la Dinamo. Meciul va avea loc de la ora 16:00 și va fi în direct pe TVR 2. Liderul Ligii Zimbrilor a învins favorita noastră în toate cele șase dueluri disputate anterior.

Următoarele adversare vor fi accesibile vasluienilor, dar e nevoie de maxim de concentrare. HC Vaslui va mai întâlni CSM Făgăraș (ocupanta locului 12), CSA Steaua București și CSM Satu Mare (ultima clasată). (G.P)

HC Vaslui primește vizita campioanei en – titre Dinamo București

Handbal Club Vaslui are un meci greu astăzi, de la 18:30, când joacă în cadrul etapei a X-a a Ligii Zimbrilor în postură de gazdă în fața bucureștenilor de la Dinamo. Echipa lui Eliodor Voica este un coșmar pentru vasluieni, care au fost învinși în toate partidele disputate anterior. În luna decembrie dinamoviștii i-au învins pe teren propriu pe elevii lui Sandu Iacob și Alexandru Acsinte cu 41 – 34.

În ultimul meci în care vasluienii au fost gazde scorul a fost și mai drastic, 29 – 39. În 2015 totuși echipa noastră a pus în două rânduri probleme dinamoviștilor. Într-un meci amical dinamoviștii au învins cu 45 – 41, iar în martie HC Vaslui a fost aproape de o surpriză și a pierdut la București cu 26 – 27.

dinamo-nantesDinamoviștii vin cu siguranță în Moldova cu gândul de a obține o victorie, care să echilibreze dezamăgirile din ultima perioadă în Europa, dar și faptul că au pierdut prima poziție în campionat. Aceștia au un bilanț negativ, cu o singură victorie și un rezultat de egalitate în ultimele cinci meciuri. Au avut însă adversari de calibru precum Nantes, Beșiktaș, ABC Braga și Dobrogea Sud.

gabriel-bujorAmbele formații au reușit o victorie în meciul precedent din Liga Zimbrilor și caută să confirme cu un nou rezultat pozitiv. Dinamo București a învins AHC Dunărea Călărași cu 32 -28, iar HC Vaslui a învins HC Odorhei cu 31 – 26. După ce au obținut prima victorie în fața echipei lui Vlad Caba, vasluienii au un moral extraordinar, care alături de valoare, profesionalism și o Sală a Sporturilor care va fi ca de obicei plină de fani pasionați fac rețeta perfectă pentru incă un rezultat extraordinar. Dacă la finalul anului trecut cele două formații disputau meciuri care aveau cu totul altă greutate, jocul foarte bun al elevilor lui Sandu Iacob îi recomandă cel puțin în top cinci, dacă nu chiar pe podium.

Vasluienii ar putea beneficia de faptul că dispută al doilea meci consecutiv pe teren propriu, în timp ce dinamoviștii au avut deplasare în Franța unde au pierdut dramatic după ce la pauză conduceau la patru lungimi. E posibil că oboseala acestora, care au disputat mai multe partide până acum să își facă simțită prezența, iar dacă handbaliștii de la HC Vaslui își păstrează concentrarea în fața porții ar putea obține o victorie extrem de importantă. Apărarea dinamoviștilor a cedat de multe ori inexplicabil cu francezii, cum la fel a făcut-o și în campionat unde a primit nu mai puțin de 263 de goluri. Echipa de pe locul doi a primit cele mai multe goluri în Liga Zimbrilor, cu 12 mai multe decât ultima clasată. (G.P)

Meci dificil pentru HC Vaslui, în deplasare la liderul Dinamo București

Joi, 10 decembrie, ora 18.00, HC Vaslui joacă în deplasare la Dinamo București, liderul Ligii Naționale de handbal masculin. Vasluienii merg la București după o victorie clară și meritată obținută acasă cu HC Adrian Petrea Reșița, scor 28 – 23. Întâmplător sau nu, reșițenii au fost ultimii din campionat care au demonstrat că dinamoviștii pot fi învinși. Aceștia au reușit să le smulgă victoria în extremis, scor 35 – 34, la sfârșitul lunii octombrie. De atunci pentru bucureșteni au urmat un egal și o serie de șase victorii consecutive.

De menționat că dinamoviștii au dispus în etapa trecută de Minaur Baia Mare, scor 35 -28, echipa aflată în competiție cu moldovenii lui Sandu Iacob pentru un loc în play-off si care mai au de jucat o restanță. Este un meci în care probabil fiecare greșeală va fi aspru pedepsită de adversar. Vasluienii trebuie să evolueze la capacitate maximă pentru a izbuti  să recupereze diferența de puncte față de contracandidatele la play-off. Vasluienii se află pe poziția 11, cu 19 puncte, la egalitate cu cei de la Târgu Jiu, situați pe 10 datorită golaverajului superior.

“Se poate câștiga la Dinamo. Cunoaștem foarte bine adversarul. Este o echipa puternică, nu degeaba sunt pe primul loc.  Dar au pierdut și ei în campionat. Dacă vom fi în formă la ora meciului putem obține un rezultat pozitiv. Problema noastră este că am oscilat în formă dar sperăm ca joi să nu se mai întâmple acest lucru”, ne-a declarat interul Călin Hagiu. Acesta a revenit cu gol etapa trecută, după o absență de peste două luni.  S-a recuperat complet după accidentarea suferită și va fi o piesă importantă în angrenajul echipei antrenate de Sandu Iacob. (George PROCA)

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: