Home / Tag Archives: Dodești

Tag Archives: Dodești

Un șofer beat a rupt poarta unui gospodar din Dodești!

de Răzvan CĂLIN

Duminică, 14 august, un tânăr în vârstă de 35 de ani, din comuna Dodești, a fost protagonistul unui accident rutier soldat, din fericire, doar cu pagube materiale. După ce în cursul zilei a consumat cantități importante de băuturi alcoolice, individului i-a venit brusc pofta de condus. Așa că în jurul orei 19 s-a suit la volanul mașinii sale și a plecat la plimbare. Numai că, după doar câteva sute de metri, ”croaziera” s-a sfârșit brusc, căci șoferul, ”afumat” bine, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a repezit cu mașina fix în poarta curții unui consătean. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă acum tânărul va trebui să suporte atât costurile legate de repararea mașinii sale, cât și cele pentru repararea porții omului.

Polițiștii sosiți la fața locului l-au testat pe individ cu aparatul alcooltest și a rezultat că avea o concentrație de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost adus și la Spitalul de urgență ”Elena Beldiman” din Bârlad unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii i-au întocmit și un dosar de cercetare penală pentru că a condus un autovehicul pe drumurile publice în timp ce se afla sub influiența băuturilor alcoolice.

Mamă violată de fiu, soră violată de frate! În doar trei zile, violuri în lanț, în comunele județului! Violatorii nu se mai tem de nimeni, știind că judecătorii îi lasă în libertate!

de Răzvan CĂLIN și Daniel MICU

În ultimele zile, în județul Vaslui au fost înregistrate nu mai puțin de cinci cazuri de viol. Agresorii sunt tineri (unii dintre ei chiar minori), iar victime le-au căzut chiar propriile mame, surori sau alte bătrâne și minore.

Situație șocantă care a îngrozit întreaga comunitate din județul Vaslui – oamenii legii se confruntă cu o recrudescență fără seamăn a cazurilor de viol: în decurs de numai câteva zile au fost înregistrate nu mai puțin de cinci cazuri de acest gen. Autorii acestor abominabile fapte sunt minori sau tineri de până în 30 și ceva de ani. Halucinant este că printre victime se numără chiar mamele sau surorile acestor prădători sexual. Acest val fără precedent de infracțiuni la viața sexuală ar putea fi pus și pe seama modului în care justiția înțelege să trateze astfel de cazuri. După cum s-a văzut, nu puține au fost situațiile în care agresorii au fost pur și simplu lăsați liberi de niște magistrați care au dat dovadă de o clemență greu de înțeles.

Încă un minor de 17 ani a violat o bătrână de 90 de ani!

ruda batranei violata din dodesti

Ruda victimei

Cel mai recent caz de acest gen s-a petrecut în seara zilei de vineri, 6 mai, în comuna Dodești.  O femeie în vârstă de 90 de ani s-a trezit atacată în puterea nopții de un necunoscut, care a început să o lovească. De teamă, biata bătrână a leșinat.  Agresorul a profitat de situație și și-a bătut joc de ea, după care a fugit. Preotul din sat a fost cel care a găsit-o pe femeie în stare de șoc. Abia putea vorbi de speriată ce era. Știa doar că a fost bătută. Imediat a fost anunțat fiul ei, care locuiește la Bârlad, dar au fost sesizați și polițiștii care au început o anchetă. S-au luat probe și s-au făcut poze și măsurători, moment în care a fost găsit un fes, aparținând, cel mai probabil, agresorului. Un câine special antrenat i-a dus pe anchetatori direct la poarta unui adolescent în vârstă de 17 ani, ce locuiește împreună cu părinții săi. Acesta nu s-a arătat deloc mirat de prezența polițiștilor. Ba chiar a recunoscut că el a dat buzna peste bătrână pe motiv că avea chef de o femeie. Deși se aștepta să i se opună, băiatul a recunoscut că bătrâna și-a pierdut cunoștința și asta i-a făcut ”misiunea” mai ușoară.

Mariana și Alexandru Milea, rude cu suspectul, s-au arătat extrem de șocați de ceea ce a putut face adolescentul.  Mai ales că, susțin ei, acesta nu părea a fi un

Rudele violatorului

Rudele violatorului

individ predispus a comite asemenea fapte, ci dimpotrivă era privit ca un tip liniștit și respectuos. Îngroziți, oamenii au declarat reporterilor Est News: ”Dacă a făcut treaba asta este mare păcat și pentru femeie, că îi putea fi străbunică. Cum să te duci peste un om neajutorat, noaptea?! E păcat dacă a făcut! Nu e de iertat! În sat nu s-a mai întâmplat așa ceva. Suntem de 200 – 300 de ani familia asta aici și nu s-a pomenit așa ceva. Era un băiat respectuos, cuminte foc. Nu știu ce s-a întâmplat. Nu-mi vine a crede nici acum, că l-am crescut de mititel. Se juca aici cu copiii, intra în curte. Păcat! Femeia era bătrână, abia se mai urnea de acolo acolo. Eu nu știu ce a căutat la o bătrână. Nu erau fete tinere?! Nu înțeleg treaba asta!”.

Adolescentul a fost reținut de polițiști și urmează ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunerea de arestare preventivă. Iar judecătorii bârlădeni vor fi cei care vor decide dacă agresorul va fi cercetat în stare de libertate sau nu.

Tanti Maria, rudă cu victima, a fost la rândul ei șocată de cele întâmplate: ”Femeia are 90 de ani și suntem rude. Nu am crezut când am auzit. Mi-e frică să stau în casă pentru că și eu sunt singură. Am 83 de ani. Încui ușa devreme. Dar totul e posibil. Nu mai știu ce e în mintea tineretului”.

Caz oribil și la Fedești de Șuletea: un individ și-a violat propria mamă!

Un alt caz de viol care i-a șocat până și pe anchetatori este cel petrecut în noaptea de 5/6 mai, când Dănuț Ciofu, un tânăr în vârstă de 32 de ani, din satul Fedești, comuna Șuletea, și-a siluit propria mamă.

Mama violata de fiu

Mama violata de fiu

 

În noaptea respectivă, individul a trecut la atac într-un moment de nebunie. Nu i-a păsat nici o clipă de rugămințile și lacrimile mamei sale, în vârstă de 65 de ani. A bătut ușa în cuie, i-a pus cuțitul la gât, a lovit-o cu brutalitate și a abuzat-o de mai multe ori. Disperată, victima nu a mai putut îndura și în ziua următoare a cerut ajutorul vecinilor care s-au speriat când au văzut-o cât de vânătă și de umflată era la față. Alertați, polițiștii au împânzit zona și în scurt timp au dat de individ, care încă nu-și revenise din aburii alcoolului.

Îngrozită, victima a povestit anchetatorilor calvarul prin care a trecut și a mărturisit că nu vrea să mai știe de bruta care a traumatizat-o pe viață. Groaznic este că individul a mai violată pe cea care i-a dat viață și l-a crescut în urmă cu șapte ani, în 2009. Și atunci ca și acum, a stâlcit-o în bătaie pe biata femeie și apoi a violat-o. Sărmana și-a revenit fizic după luni întregi, dar și-a iertat fiul, căruia i-a trimis pachete la pușcărie și nu l-a abandonat. Asta nu a contat, se pare, pentru tânărul de 31 de ani. El s-a reîntors din pușcărie la finele anului trecut și părea că se reabilitase, însă la băutură se transforma într-o fiară și, din fericire, pradă îi cădea biata sa mamă.

Ștefan Surugiu, unul dintre vecini, a povestit reporterilor Est News: ”A bătut-o de a rămas nenorocită, a rămas vânătă. Ea nu vrea să spună, dar lumea știe. A dormit pe la vecini, vai de capul ei! Băiatul ei e un derbedeu, a făcut pușcărie prima dată acu’ câțiva ani. Mama i-a purtat de grijă. Acum, a doua oară, a insistat iar la dânsa și a bătut-o!”.

Oamenii din Fedești sunt oripilați de faptele comise de Dănuț Ciofu și cred că acesta nu ar trebui să mai iasă din pușcărie pentru tot restul vieții sale.

”Cică de șapte ori a violat-o, i-a pus cuțitul de gât. I-au găsit și furca în casă. Să fie luat pe viață. Să faci așa ceva la mama ta?! Nu îmi vine a crede. La 31 de ani să-ți violezi propria mamă?! De ce i-au dat drumul? Ce fel de legi sunt? Aseară am vorbit cu ea. Mi-am făcut cruce când mi-a zis. De șapte ori să o violeze noaptea. A bătut ușa în cuie și a legat-o cu sârmă. I-a găsit și furca și cuțitul înăuntru. Să nu îi mai dea drumul!”, a răbufnit revoltată una dintre vecinele victimei.

Deși a adoptat o atitudine umilă în fața instanței, Dănuț Ciofu nu a beneficiat de clemență din partea judecătorilor, care au eliberat pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Acum, oamenii sunt atât de porniți împotriva lui, încât nu-l mai vor niciodată în mijlocul lor.

Altă bestie cu chip de om: un tânăr de 28 de ani și-a violat sora mai mică (15 ani)!

violator-hoceniCel de al treilea caz ce a oripilat opinia publică s-a petrecut în Săptămâna Mare, când un tânăr recidivist și-a satisfăcut poftele sexuale abuzând de sora sa mai mică. Suspectul este Dumitru Gabriel Panaite, de 28 de ani, din comuna Hoceni, iar victima nu are decât 15 ani.

În ziua respectivă, bărbatul a mers împreună cu sora lui, la marginea satului Deleni, pentru a tăia iarba. Pe drum, într-un moment de nebunie, individul și-a aruncat sora din căruță, a strâns-o de gât, a lovit-o peste față și a batjocorit-o fără milă. Nu i-a păsat câtuși de puțin de lacrimile și rugămințile copilei. Era băut, iar fata nu s-a putut apăra de propriul frate, transformat într-o fiară în decurs de câteva clipe. Victima a scăpat cu greu din mâinile călăului său, care a a și amenințat-o cu moartea dacă îndrăznește să sufle o vorbă cuiva. Speriată, fata s-a oprit la biserica din sat ca să discute cu preotul, dar acesta era în timpul slujbei. Femeia de la lumânări a văzut-o plângând și a luat-o la întrebări. Imediat a anunțat-o pe mama copilei, care a cerut ajutorul poliției.

Tot satul este șocat de cele întâmplate, mai ales că agresorul a mai stat după gratii pentru viol și tâlhărie. Oamenii sunt revoltați. Ei vor ca bărbatul să fie aspru pedepsit și să nu se mai întoarcă în satul lor. Localnicii spun că legile sunt prea blânde și că au ajuns să stea cu frică în case de teama răufăcătorilor.

Mama lui Panaite a declarat reporterilor Est News: ”S-a dus cu căruța la iarbă și acolo a întreținut raporturi sexuale cu ea. A bătut-o, a trântit-o pe jos. S-a speriat tare fata. La băutură, ca orice om, nu e cuminte. Nu m-am gândit niciodată la așa ceva. Nu am vorbit cu el și nici nu aș mai putea să îl văd, că nu m-am așteptat la așa ceva!”.

Florentina Dumitriu este chiar femeia ce a observat-o pe fată plângând în biserică. Ea ne-a povestit că fata i-a spus ei ce pățise. Mai mult, ea susține că individulmama-sora-violata-hoceni a mai comis în trecut alte violuri: ”A venit plângând la biserică. Am întrebat-o ce-a pățit și mi-a spus că «m-a bătut fratele mei și m-a violat. Era beat tare, m-a bătut peste ochi, m-a strâns de gât și m-a violat». Să facă pușcărie pe viață! Să nu se mai întoarcă. El a mai violat o femeie, de față cu cei doi copii ai ei. A făcut mizerii multe, e foarte periculos. A mai violat și o babă în pădure. Demult face de astea!”.

Oamenii, extrem de iritați, cer ca individul să fie aspru pedepsit și au recunoscut că se tem pentru siguranța propriilor fete, soții sau mame: ”Avem și noi fete. Se poate întâmpla oricând. Nu e normal. Dar dacă în România legea nu se poate aplica. Trebuie să îi pună interdicție violatorului să nu mai vină încoace. Normal că stăm cu teamă, că ne ies copiii pe stradă. Iar dacă el e beat, nu știi ce face. A îndrăznit la sora lui, darămite la una străină. Să-i dea o pedeapsă cât se poate de mare!”.

După audieri maraton, în noaptea de vineri spre sâmbătă Panait a fost reținut de polițiști. Individul a avut o atitudine relaxată și ușor arogantă în tot acest timp. Nu și-a recunoscut fapta și a primit decizia instanței de judecată fără a arăta emoție. Magistrații hușeni l-au arestat preventiv pentru 30 de zile.

Acestor ultime trei cazuri de viol li se mai adaugă alte două, petrecute în ultimele două săptămâni. Vorbim despre cazul lui Ciprian Andronic, adolescentul de 17 ani, care este acuzat că ar fi siluit o minoră de 12 ani și o femeie de 40 de ani, mama unui prieten de al său. Apoi, un alt caz oribil s-a consumat în Vinerea Mare, pe 29 aprilie, când Cristi Ailoaie, de 31 de ani, și-a violat vecina în vârstă de 61 de ani. Sub pretextul că are nevoie să împrumute de la ea o coasă, individul a tăbărât pe biata femeie (care era singură acasă în acel moment) și a băgat-o într-o magazie unde a siluit-o.

Cazurile de viol din județul Vaslui capătă proporții halucinante – Polițiștii, în alertă, după ce două bătrâne au fost batjocorite, una dintre ele de către cel căruia i-a dat viață

de Răzvan CĂLIN

Două bătrâne, una din Bogdănești și cealaltă din Dodești, au fost violate. Cea din Bogdănești a fost batjocorită chiar de propriul său fiu.

În momentul de față, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 7 Banca își concentrează eforturile pentru a elucida două cazuri oribile de agresiune sexuală. În ambele situații este vorba despre două femeie în vârstă care au căzut victimă unor indivizi lipsiți de orice scrupule și care le-au violat.

Primul caz a fost sesizat polițiștilor în urmă cu circa două săptămâni, iar victima este o femeie în vârstă de 57 de ani care a reclamat faptul că a fost violată de însuși fiul ei, un individ în vârstă de 30 de ani. Din primele cercetări efectuate, se pare că fapta s-ar fi petrecut în cursul unei nopți, după ora 0. Bărbatul ar fi consumat pe parcursul zilei cantități impresionante de băuturi alcoolice. După care, i-a cășunat să-și satisfacă poftele sexuale chiar cu cea care i-a dat naștere. Nu a mai ținut cont de nimic, ba chiar i-a aplicat bietei femei și câteva lovituri, după care a trecut la fapte. A doua zi dimineață, biata femeie a reușit să sesizeze poliția și le-a povestit oamenilor legii calvarul pe care l-a trăit.

Al doilea caz de acest gen s-a consumat în cursul săptămânii trecute. Victima este o femeie în vârstă de 67 de ani, din comuna Dodești, iar agresorul său este un consătean în vârstă de 30 de ani. Fapta s-a consumat în jurul orei 20, când individul, știind că femeia locuia singura, a năvălit peste ea în casă și a violat-o. Imediat după ce și-a satisfăcut poftele animalice, în timp ce tocmai părăsea casa bătrânei, individul a fost surprins de fiul acesteia, în vârstă de 32 de ani. Omul a realizat imediat că ceva s-a întâmplat și a încercat să-l rețină pe individ, însă fără succes. Totuși, a fost de ajutor pentru anchetatori, cărora le-a spus cine este și, astfel, oamenii legii au reușit să-l identifice.

”În momentul de față, în ambele cazuri s-a început urmărirea penală împotriva celor doi suspecți. Sunt efectuate activități procedurale pentru administrarea probatoriului. De asemenei, se așteaptă rezultatul mai multor expertize comandate pentru a ajuta la elucidarea acestor cazuri”, ne-a declarat agentul principal Loredana David, responsabil mass-media în cadrul IPJ Vaslui.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: