Home / Tag Archives: finante

Tag Archives: finante

Primarii vasluieni sunt cu finanțele la pământ: nu mai au bani de investiții și asistență socială

de Dănuț CIOBANU

Primarii comunelor vasluiene așteaptă cu nerăbdarea rectificarea bugetului de stat. La această dată, primăriile nu mai au bani pentru investiții, iar resursele pentru plata asistenței sociale ajung până cel târziu în luna septembrie. Chiar dacă Consiliul Județean Vaslui mai alocă bani din fondul la dispoziție, sumele sunt total insuficiente pentru autoritățile locale. Primarii privesc cu speranță către Guvern și au propus ca plata asistenței sociale să fie preluată la bugetul statului.

Primarii din comunele județului Vaslui așteaptă cu nerăbdare rectificarea bugetului general consolidat al statului, de la sfârșitul acestei luni. În principal, fondurile vor fi orientate către cheltuielile de asistență socială și pentru investiției.

Neculai Moraru, primarul comunei Fălciu și președintele Asociației Comunelor din România (ACOR) – Filiala Vaslui, a spus că primarii au făcut mai multe propuneri Guvernului, care au fost prezentate în discuțiile din această săptămână cu conducerea Ministerului de Finanțe.

“Am adoptat mai multe propuneri în Comitetul Director și am mandatat președintele ACOR să ne reprezinte în negocierile cu Ministerul Finanțelor. Așteptăm ca prin această rectificare să fie acoperite cheltuielile legate de implementarea proiectelor europene și plata asistenților personali ai persoanelor cu handicap, deoarece comunele nu au bani suficienți. Așteptăm și banii pentru situațiile deosebite, provocate în urma inundațiilor din lunile trecute. Toate comunele din județ au nevoie la această dată de bani. Cele mai mari probleme cu finanțarea le au comunele mai mici”, a spus Neculai Moraru.

Chiar dacă Consiliul Județean Vaslui este la a treia repartizare de fonduri din acest an, speranța primarilor de a primi sume consistente este la Guvernul României.

“Așteptăm rectificarea, pentru că altă soluție nu este dacă vrei să faci ceva. Pentru funcționare și plata salariilor poate ne descurăm, dar ne trebuie bani să dezvoltăm comunitățile noastre. Și la plata asistenților personali sunt sume mari, iar majoritatea comunelor mai au bani până în septembrie. În comuna Fălciu, pentru asistenții personali ai persoanelor cu handicap și plata indemnizațiile ne trebuie lunar 100.000 de lei. Așteptăm rectificarea pentru cheltuielile cu asistența socială și investițiile”, a mai spus Neculai Moraru.

Comunele cer ca statul să plătească asistența socială

În această săptămână, la sediul Guvernului au avut loc discuții între primari și ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, pe marginea rectificării bugetare. Reprezentanții Asociațiilor Municipiilor din România au ieșit nemulțumiți de la discuții, privind sumele de bani pe care le vor primi la rectificare.

La rândul lor, primarii de comune au solicitat ca mai multe cheltuieli să nu mai fie suportate din bugetul local, ci din cel central.

Doamne ferește să fim de acord să primim mai puțini bani. Propunerea noastră este următoarea: cheltuielile pentru asistenții personali ai persoanelor cu handicap și indemnizațiile integral să fie cheltuiala bugetului de stat, fiind o sumă incontrolabilă de bugetele autoritățile locale. Trebuie să dispară o serie de cheltuieli de la administrația locală și asta implică o modificare a legii Educației. Salariile conducătorilor microbuzelor școlare, funcționarea microbuzelor școlare, evaluarea periodică a elevilor, bursele elevilor, transportu elevilor, naveta cadrelor didactice, examinarea periodică, asigurarea sănătății în muncă trebuie să fie la bugetul de stat”, a declarat presei centrale la finalul întâlnirii Emil Drăghici, președintele ACOR.

Contribuabilii vasluieni sunt așteptați la Finanțele Publice

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui (AJFP) găzduiește marți, 22 ianuarie, de la ora 11.00, o întâlnire cu contribuabilii din județ. Evenimentul va avea loc în sala de ședințe din incinta instituției, la etajul II.

Vasluienii vor primi clarificări și îndrumări referitoare la aplicarea legislației în domeniul fiscal. Astfel, vor fi prezentate următoarele subiecte: Extinderea cotei reduse de TVA de 5% pentru serviciile de restaurant si catering; Declaratii informative privind impozitul reținut la sursă (205 si 207) și case de marcat – facilități, obligații, termene; Aplicarea prevederilor HG nr.807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat, servicii electronice oferite de ANAF și calendarul obligațiilor de declarare și plată aferente lunii ianuarie 2019.

Contribuabilii interesați pot afla data, locul de desfășurare a întâlnirii și subiectele puse în dezbatere prin accesarea listei disponibile de pe site-ul ANAF aici, sau prin intermediul Call Center-ului, apelând numărul de telefon + 4 031.403.91.60. (G.P)

Sistemul Fiscal din țară se pregătește de proteste, angajații de la Vaslui sunt temători

Sistemul fiscal din țară se pregătește de proteste după ce Ministerul Fianțelor a publicat proiectul unei hotărâri de guvern prin care se anunță reducerea a 3.200 de posturi, în condițiile în care angajații nu mai fac față volumului mare de muncă ce a condus la acumularea unui număr însemnat de ore suplimentare. Chiar dacă situația este similară și la Vaslui, salariații Administrației Județene a Finanțelor Publice sunt temători să se alăture colegilor din țară pentru desfășurarea unor acțiuni unitare de protest.

Angajații Fiscului stau pe un butoi de pulbere. Și asta după ce Ministerul Finanțelor a publicat un proiect de hotărâre de guvern în care sunt prevăzute reduceri de posturi din întreg sistemul fiscal din România. Evident, acest lucru a creat nemulțumiri în rândul angajaților, care au avut o serie de întâlniri cu ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici în cadrul cărora l-au anunțat că ”există premisele declanșării unui conflict de muncă la nivel național, care poate duce la blocarea activității de colectare și administrare a veniturilor la bugetul statului”.

După discuțiile de la București, am avut ședință cu membrii de sindicat din județ pentru a le explica situația. Angajații s-au arătat temători să facă grevă pentru că le este frică să nu pățească ca în 2013, atunci când le-au fost tăiate orele în care au protestat. De aceea, deocamdată suntem în stand-by și așteptăm să vedem ce decizii se vor mai lua la nivel național”, ne-a declarat președintele Sindicatului Finanțelor Publice Vaslui, Valică Berescu.

La nivelul județului Vaslui, Administrația Județeană a Finanțelor Publice are un număr de 310 angajați, din care 280 sunt membri de sindicat. (Ionuț PREDA)

Declarația 112 privind obligațiile de plată către ANAF pot fi depuse în continuare și la ghișeele Finanțelor Publice

Declarația 112 privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate vor putea fi depuse în continuare și la ghișeele administrațiilor publice din județ. Decizia a fost anunțată joi de conducerea Administrației Finanțelor Publice Vaslui, în urma unei comunicări de la ANAF.

Reprezentanții firmelor din județ pot răsufla ușurați în ceea ce privește depunerea declarațiilor privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate. Agenția Națională de Administrare Fiscală a decis, astfel, să mai dea o șansă contribuabililor care, de la 1 ianuarie 2018, aveau obligația de a depune doar on-line aceste declarații.

Astăzi (n.r-joi), am primit o precizare de la ANAF prin care suntem informați că toți contribuabilii care avea obligația să depună formulare doar on-line de la 1 ianuarie o pot face și la ghișeele noastre. Astfel, cei care nu aveau o semnătură digitală sau care sistemul le dădea eroare pe platforma on-line au la dispoziție și modalitatea clasică de depunere a formularelor”, a declarat directorul AFP Vaslui, Nelu Sava.

Reprezentanții Finanțelor Publice Vaslui nu au putut preciza o dată până la care contribuabilii vor mai putea să-și depună formularele 112 la ghișeele ANAF și nu doar on-line. (Ionuț PREDA)

Contribuabilii vasluieni sunt așteptați săptămâna viitoare la Finanțele Publice

Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Vaslui găzduiește pe 28 noiembrie , de la ora 11.00, o întâlnire cu contribuabilii din județ. Evenimentul va avea loc în sala de ședințe din incinta instituției, la etajul II.

Vasluienii vor fi puși la curent cu informații utile referitoare la aplicarea TVA pentru regimuri speciale pentru bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecție și antichități și impozitul pe venit – scutiri. De asemenea vor fi puși la curent cu informații utile referitoare la Declarația 110.

Contribuabilii interesați pot afla data, locul de desfășurare a întâlnirii și subiectele puse în dezbatere prin accesarea listei disponibile de pe site-ul www.anaf.ro/infopublice, sau prin intermediul Call Center-ului, apelând numărul de telefon + 4 031.403.91.60.

“Pentru participarea la întâlnirile organizate la sediile unităților fiscale, contribuabilii se pot programa prin intermediul ,, Formularului de contact,, de pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Acesta poate fi accesat la următorul link: https://www.anaf.ro/asistpublic/. Le recomandăm contribuabililor care doresc să adreseze întrebări reprezentanților noștri să le transmită odată cu solicitarea de programare”, a declarat Nelu Sava, șeful AJFP Vaslui. (G.P)

Contribuabilii vasluieni pot primi clarificări referitoare la noutățile legislative din domeniul fiscal

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui (AJFP) găzduiește joi, 19 octombrie, de la ora 11.00, o întâlnire cu contribuabilii din județ. Evenimentul va avea loc în sala de ședințe din incinta instituției, la etajul II.

Vasluienii, persoane fizice și juridice, vor fi puși la curent cu informații utile referitoare la stabilirea rezidenței fiscale a persoanelor fizice la plecarea din România și la sosirea în România și aplicarea regimului TVA în cazul prestării de servicii. De asemenea vor afla informații despre Ordonanța Guvernului privind plata defalcată a TVA și noutățile legislative din domeniul fiscal.

Contribuabilii interesați pot afla data, locul de desfășurare a întâlnirii și subiectele puse în dezbatere prin accesarea listei disponibile de pe site-ul www.anaf.ro/infopublice, sau prin intermediul Call Center-ului, apelând numărul de telefon + 4 031.403.91.60.

Pentru participarea la întâlnirile organizate la sediile unităților fiscale, contribuabilii se pot programa prin intermediul ,, Formularului de contact,, de pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Acesta poate fi accesat la următorul link: https://www.anaf.ro/asistpublic/.

Le recomandăm contribuabililor care doresc să adreseze întrebări reprezentanților noștri să le transmită odată cu solicitarea de programare”, a declarat Nelu Sava, șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice Vaslui. (G.P)

Contribuabilii din județ, chemați la discuții de Finanțele Publice Vaslui

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui (AJFP) găzduiește pe 22 august, de la ora 11.00, o întâlnire cu contribuabilii din județ. Evenimentul va avea loc în sala de ședințe din incinta instituției, la etajul II.

Vasluienii vor fi puși la curent cu informații utile referitoare la impozitul pe venitul microîntreprinderilor, dosarul prețurilor de transfer, modificări ale Codului Fiscal. De asemenea vor afla informații despre obligațiile declarative și de plată în luna august 2017 și li se vor prezenta serviciile oferite de ANAF.

Pentru a participa la întâlnirile organizate de noi contribuabilii se pot programa prin intermediul ,«Formularului de asistență» de pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală”, a declarat Nelu Sava, șeful AJFP Vaslui.

Formularul de asistență poate fi accesat la adresa: https://www.anaf.ro/asistpublic/. Contribuabilii interesați pot afla data, locul de desfășurare a întâlnirii și subiectele puse în dezbatere prin accesarea listei disponibile de pe site-ul, www.anaf.ro/infopublice sau prin intermediul Call Center ANAF, apelând numărul de telefon 031.403.91.60. (G.P)

Vasluienii trebuie să își declare și plătească impozitul activităților pe semestrul I până pe 25 iulie

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui informează contribuabilii – persoane juridice române, plătitori de impozit specific, că 25 iulie 2017 este termenul limită de declarare și plată a impozitului specific unor activități pentru semestrul I din 2017.

Este vorba de persoanele juridice române care oferă servicii sub formă de cazare la hoteluri și alte facilități de cazare similare, facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată, parcuri pentru rulote, campinguri și tabere, alte servicii de cazare, restaurante, activități de alimentație (catering) pentru evenimente, alte servicii de alimentație și baruri și alte activități de servire a băuturilor.

Declararea și plata impozitului specific se efectuează semestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare prin depunerea la organul fiscal competent a formularului 100,, Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat,,.

Suma de plată o reprezintă 50% din impozitul specific anual. Metodologia de calcul a impozitului specific anual este stipulată în legea privind impozitul specific unor activități și în Ordinul comun al ministrului turismului și ministrului finanțelor publice pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii privind impozitul specific unor activități. Nu intră în această categorie contribuabilii plătitori ai inpozitului pe venitul microîntreprinderilor, chiar dacă desfășoară activitățile enumerate anterior”, a declarat Nelu Sava, șeful Administrației Județene a Finanțelor Vaslui.

În vederea îndrumării contribuabililor și aplicării unitare a prevederilor legislației în vigoare privind impozitul specific unor activități, Agenția Națională de Administrare Fiscală a elaborat un Ghid privind aplicarea impozitului specific unor activități, care a fost publicat pe site-ul ANAF, la secțiunea Asistență contribuabili/ Persoane fizice/ Ghiduri curente

Informații suplimentare se pot obține: accesând pagina de internet www.anaf.ro, telefonic de la Biroul central de asistență telefonică – Call Center la numarul de telefon 031.403.91.60 sau de la Biroul asistență pentru contribuabili din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vaslui – la numarul de telefon 0235.31.61.41. (G.P)

Luna trecută Finanțele Publice Vaslui și-a făcut planul de încasări

Totalul veniturilor bugetare colectate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui în luna iunie a fost de 59,3 milioane lei. Suma reprezintă un grad de realizare de 101,8% a programului de încasări. La bugetul de stat suma încasată a fost de 22,3 mil. lei, la bugetul asigurărilor sociale de stat s – au încasat 24,6 milioane lei iar la bugetul Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate s-au încasat 11,5 mil. lei. La bugetul asigurărilor sociale pentru șomaj s-a încasat 0,9 milioane lei.

Pentru recuperarea creanțelor fiscale s-au aplicat cu operativitate toate măsurile de executare silită la toți contribuabilii care înregistrau obligații neachitate la bugetul general consolidat în termenele legale de plată. Astfel, au fost emise și comunicate 1.789 somații în valoare de 11,9 milioane lei și au fost aplicate 10 sechestre asupra bunurilor mobile și imobile în valoare de 0,3 mil. lei. Totodată au fost emise 1776 popriri asupra conturilor bancare ale debitorilor și terților în valoare de 7,5 mil. lei. Urmare a aplicării acestor măsuri au fost încasate creanțe fiscale în sumă de 4,6 mil.lei.

De asemenea, în cursul lunii iunie, inspectorii din cadrul Activității de Inspecție Fiscală au efectuat 52 acțiuni de inspecție fiscală și au stabilit diferențe suplimentare de obligații fiscale în sumă de 839,5 mii lei . Pentru nerespectarea unor acte normative, inspectorii fiscali au aplicat pe parcursul verificărilor șase amenzi contravenționale în sumă de 13,2 mii lei.

Acțiunile de inspecție fiscală au vizat verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale; realitatea si legalitatea sumelor de rambursat din deconturile de TVA, cu opțiune de rambursare; verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impozitare și a situațiilor de fapt aferente; verificări inopinate privind disciplina financiar-contabilă si descoperirea faptelor de evaziune fiscală; stabilirea diferențelor de obligații fiscale.

În vederea îmbunătățirii conformării voluntare privind declararea și plata impozitelor și contribuțiilor sociale datorate bugetului general consolidat, în luna iunie 2017, la nivelul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vaslui și a Serviciilor fiscale din Bârlad, Huși și Negrești au fost organizate întâlniri cu reprezentanții mediului de afaceri. Temele vizate au fost „Impozitul pe dividende”; „Impozitul pe venit obținut din România de nerezidenți”; „prevederile Hotărârii Guvernului pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a legii privind Codul Fiscal”; „Obligații declarative și de plată în luna iunie 2017 și prezentarea serviciilor oferite de ANAF”, a declarat Nelu Sava, șeful AJFP Vaslui. (G.P)

Impozitul pe dividende și impozitul pe venit obținut din România de nerezidenți, printre temele abordate de AJFP Vaslui într-o întâlnire cu contribuabilii din județ

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui (AJFP) găzduiește pe 28 iunie, de la ora 11.00, o întâlnire cu contribuabilii din județ. Evenimentul va avea loc în sala de ședințe din incinta instituției.

Vasluienii vor fi puși la curent cu informații utile referitoare la impozitul pe dividende, impozitul pe venit obținut din România de nerezidenți și Hotărârea Guvernului pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a legii privind Codul Fiscal. De asemenea vor afla informații despre obligațiile declarative și de plată în luna iunie 2017 și li se vor prezenta serviciile oferite de ANAF.

Pentru a participa la întâlnirile organizate de noi contribuabilii se pot programa prin intermediul ,«Formularului de asistență» de pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală”, a declarat Nelu Sava, șeful AJFP Vaslui.

Formularul de asistență poate fi accesat la adresa: https://www.anaf.ro/asistpublic/. Contribuabilii interesați pot afla data, locul de desfășurare a întâlnirii și subiectele puse în dezbatere prin accesarea listei disponibile de pe site-ul, www.anaf.ro/infopublice sau prin intermediul Call Center ANAF, apelând numarul de telefon 031.403.91.60. (G.P)

Bucurie mare pe capul contribuabililor: Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui și-a făcut planul la încasări luna trecută

Totalul veniturilor bugetare colectate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui în luna mai a fost de 57,33 milioane lei. Suma reprezintă un grad de realizare de 102,55% a programului de încasări. La bugetul de stat suma încasată a fost de 20,43 mil. lei, la bugetul asigurărilor sociale de stat s-au încasat 24,5 mil. lei iar la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate suma încasată a fost de 11,5 milioane lei. La bugetul asigurărilor sociale pentru șomaj s-a încasat 0,9 mil. lei.

Pentru prevenirea constituirii de arierate, în cazul debitorilor care nu și-au plătit de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, au fost întreprinse mai multe măsuri de executare silită. Au fost emise și comunicate 2.749 somații pentru o valoare a creanțelor de 12,9 milioane lei. De asemenea au fost înființate 1.033 popriri asupra disponibilităților din conturile bancare ale debitorilor și terților pentru creanțe în valoare de 3,6 mil. lei. Au mai fost instituite 13 sechestre pe bunurile mobile și imobile ale debitorilor în sumă de 1,7 milioane lei. Rezultatul acțiunilor de executare silită, în luna noiembrie 2016, s-a materializat prin încasarea a 6,1 mil. lei.

De asemenea, în cursul lunii mai, inspectorii din cadrul Activității de Inspecție Fiscală au efectuat 58 acțiuni de inspecție fiscală și au stabilit diferențe suplimentare de obligații fiscale în sumă de 3,9 milioane lei . Pentru nerespectarea unor acte normative, inspectorii fiscali au aplicat pe parcursul verificărilor opt amenzi contravenționale în sumă de 15,1 mii lei.

Acțiunile de inspecție fiscală au vizat verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, verificarea corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor în legătură cu stabilirea obligațiilor fiscale de către contribuabil/plătitor, respectarea prevederilor legislației fiscale și contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impozitare și a situațiilor de fapt aferente și stabilirea diferențelor de obligații fiscale principale.

În vederea îmbunătățirii conformării voluntare privind declararea și plata impozitelor și contribuțiilor sociale datorate bugetului general consolidat, în luna mai 2017, la nivelul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vaslui și a Serviciilor fiscale din Bârlad, Huși și Negrești au fost organizate întâlniri cu reprezentanții mediului de afaceri având ca teme: Impozitul specific unor activități, Taxa pe valoarea adăugată, Avantajele derulării unei eșalonări la plată, Declararea veniturilor de către persoanele fizice și depunerea formularelor 200 și 201”, a declarat Nelu Sava, șeful Administrației Finanțelor Publice Vaslui. (G.P)

Angajații Fiscului, în grevă pentru a treia zi consecutiv. Ghișeele instituției nu au fost deschise deloc pentru contribuabili

Cei 120 de angajați ai Fiscului din municipiul Vaslui s-au aflat, miercuri, în grevă spontană pentru a treia zi consecutiv, nemulțumiți de prevederile noii legi a salarizării unice în sectorul bugetar, care, în opinia lor, prevede reducerea salariilor. Ghișeele instituției nu au fost deschise deloc pentru contribuabili, așa cum s-a întâmplat în zilele anterioare.

Ghișeele Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Vaslui au fost închise, miercuri, pe toată durata programului de lucru cu publicul, după ce cei 120 de angajați ai instituției din municipiul reședință au refuzat să reia lucrul. Salariații sunt în a treia zi consecutiv în grevă spontană, așa cum au denumit protestul declanșat încă din prima zi a săptămânii. Însă, spre deosebire de zilele anterioare, când s-au făcut încasări de taxe și impozite de la contribuabili în primele două ore de program, angajații au început protestul chiar de la venirea la serviciu. O parte dintre aceștia au ieșit din birouri și s-au adunat în holul de la parterul clădirii AJFP.

Astăzi (n.r.-mirecuri) nu am deschis deloc ghișeele. Nu dorim să mai lucrăm până când nu se rezolvă revendicarea noastră principală. Nu este posibil ca noi, cei din Finanțe, să avem, potrivit viitoarei legi a salarizării unice, un coeficient de salarizare de sub 2.00, iar un sufleor de la teatru să aibă peste 4.00. Problema este că lefurile noastre nu numai că nu vor crește până în anul 2022, ci, dimpotrivă, se vor diminua”, ne-a declarat unul dintre angajații AJFP Vaslui aflat la protest.

Pentru a justifica față de contribuabili închiderea ghișeelor, salariații au lipit pe geamurile fiecărui ghișeu de lucru cu publicul hârtii prin care menționează că se află în ”grevă spontană”. Angajații Fiscului vasluian au spus că protestele vor continua pe termen nelimitat. (Ionuț PREDA)

Angajații Finanțelor Publice Vaslui au blocat activitatea pentru a doua zi consecutiv

Cei 120 de angajați care își desfășoară activitatea în sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Vaslui au blocat, marți, întreaga activitate, pentru a doua zi consecutiv, nemulțumiți de prevederile noii legi a salarizării unice, prin care lefurile din sectorul lor de activitate ar urma să stagneze până în 2022.

Salariații Fiscului din Vaslui sunt hotărâți să nu renunțe la grevă până nu-și văd rezolvată problema revendicată. Drept dovadă este continuarea acțiunilor de protest declanșate la începutul acestei săptămâni, în solidar cu ceilalți colegi din țară. Greva spontană de marți a fost declanșată după ora 10, astfel încât contribuabilii care s-au prezentat dimineață la ghișeele instituției au putut să achite diverse taxe sau obligații fiscale către stat.

Salariații și-au propus ca, prin acțiunile lor, să nu afecteze contribuabilii, mai ales că unii dintre ei, șomeri sau beneficiari ai venitului minim garantat, au venit din mediul rural de la primele ore ale dimineții, iar ei nu au nicio vină. Însă, după ce s-au rezolvat toate aceste urgențe, angajații au ieșit din birouri și s-au adunat din noul la parterul clădirii, oprind în totalitate activitatea. Pentru cât timp, nu pot să vă spun, în condițiile în care este o grevă spontană, care nu a fost organizată de sindicat”, ne-a declarat liderul Sindicatului Finanțelor Publice Vaslui, Valerică Berescu.

Angajații AJFP Vaslui au fost în grevă și în cursul zilei de luni, când au întrerupt activitatea la ora 10, fără a mai fi reluată până la sfârșitul programului. (Ionuț PREDA)

Se majorarează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui informează că Ordonanța Guvernului cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ prevede majorarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, în scopul achitării plăților restante înregistrate în contabilitatea unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, inclusiv a instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local și a spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale la data de 30 iunie 2016, raportate potrivit legii, rezultate din relații cu furnizorii de bunuri, servicii și lucrări, inclusiv cei care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat și bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale. În înțelesul ordonanței, plățile restante înregistrate în contabilitatea instituțiilor publice finanțate parțial din bugetul local și a spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale sunt numai plățile restante aferente cheltuielilor care pot fi finanțate din bugetele locale.

Suma repartizată potrivit prevederilor legale va fi utilizată exclusiv pentru stingerea obligațiilor fiscale restante, precum și a celor care fac obiectul eșalonărilor/amânărilor la plată, potrivit legii, cuprinse în certificatul de atestare fiscală, la data de 30 iunie 2016, către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale ale furnizorilor de bunuri, servicii și lucrări ai unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale și instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local și spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale; stingerea obligațiilor fiscale restante, precum și a celor care fac obiectul eșalonărilor/amânărilor la plată, potrivit legii, cuprinse în certificatul de atestare fiscală, la data de 30 iunie 2016, către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, ale furnizorilor care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat; stingerea obligațiilor fiscale restante, precum și a celor care fac obiectul eșalonărilor/amânărilor la plată, potrivit legii, cuprinse în certificatul de atestare fiscală, la data de 30 iunie 2016, către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, ale furnizorilor de bunuri, servicii și lucrări care au de încasat sume restante de la furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat; stingerea obligațiilor fiscale restante, precum și a celor care fac obiectul eșalonărilor/amânărilor la plată, potrivit legii, cuprinse în certificatul de atestare fiscală, la data de 30 iunie 2016, către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local și spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale.

În scopul alocării sumelor, unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale arondate Administrației Județene a Finanțelor Publice Vaslui pot depune, până la data de 31 octombrie 2016, la registratura instituției, cereri scrise însoțite de situația obligațiilor de plată către furnizorii de bunuri, servicii și lucrări și/sau către furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat și certificatele de atestare fiscală ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale/instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local/spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale/furnizorilor de bunuri, servicii și lucrări/furnizorilor care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat/furnizorilor de bunuri, servicii și lucrări care au de încasat sume restante de la furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat. Dar și de acorduri încheiate între unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale și furnizorii de bunuri, servicii sau lucrări/furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat ai unităților administrativ-teritoriale/instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local și a spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale, pentru stingerea obligațiilor fiscale prevăzute de lege, precum și acorduri încheiate între unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale, furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat și furnizorii cărora aceștia le datorează sume, pentru stingerea obligațiilor fiscale. (G.P)

Finanțele Vaslui au depășit în luna iulie programul de încasări

În luna iulie 2016 totalul veniturilor bugetare colectate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui a fost de 55,1 milioane lei, ceea ce reprezintă un grad de realizare de 113,5% a programului de încasări.

directia judeteana de finante (1)La bugetul de stat au fost încasate venituri de 23,3 milioane lei. În cadrul acestui buget ponderea cea mai mare o dețin încasările din impozitul pe venit, de 13,2 milioane lei. Au urmat cele din TVA, de 3,1 mil. lei. Totodată, veniturile colectate din alte încasări au fost de 2,9 mil. lei.

La bugetul asigurărilor sociale de stat suma încasată a fost de 20,4 milioane lei. La bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, s-a încasat suma de 10,6 mil. lei, iar la bugetul asigurărilor pentru șomaj s-au încasat 0,8 mil. lei .

Inspectorii fiscali au dat amenzi ce au însumat 35.000 lei

În luna iunie inspectorii din cadrul Activității de Inspecție Fiscală au efectuat verificări la un număr de 49 agenți economici. Urmare a verificărilor efectuate au fost stabilite diferențe suplimentare de obligații fiscale în sumă de 3,4 milioane lei, reprezentând TVA și accesorii în sumă de 1,8 milioane lei, impozit pe profit și accesorii în sumă de 0,9 mil. lei, și alte impozite în valoare de 0,5 mil. lei. Pentru încălcarea unor acte normative, inspectorii fiscali au aplicat pe parcursul verificărilor 12 amenzi contravenționale în sumă de 35 mii lei.

Acțiunile de inspecție fiscală au vizat combaterea fraudelor privind taxa pe valoarea adăugată aferentă operațiunilor intracomunitare si modul de calculare, evidențiere și virare în cuantumurile și la termenele legale a obligațiilor față de bugetul consolidat al statului. De asemenea inspectorii AJFP Vaslui au făcut vizite inopinate pentru a verifica disciplina financiar-contabilă și a descoperi fapte de evaziune fiscală. Au mai verificat contribuabilii inactivi trecuți în evidența specială conform prevederilor legale în vigoare. (G.P)

Excedent bugetar la Finanțele Vaslui în luna iunie 2016

În luna iunie 2016, totalul veniturilor bugetare colectate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui a fost de 51,7 milioane lei, ceea ce reprezintă un grad de realizare de 113,5% a programului de încasări.

La bugetul de stat au fost încasate venituri în sumă de 21,5 milioane lei. În cadrul acestui buget ponderea cea mai mare o dețin încasările din impozitul pe venit în sumă de 12,7 mil. lei. Au urmat cele din TVA, de 4,1 mil. lei. Totodată, veniturile colectate din alte încasări au fost de 3,5 mil. lei, iar cele din impozitul pe profit de 1,2 mil. lei .

La bugetul asigurărilor sociale de stat suma încasată a fost de 19,5 milioane lei. La bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, s-a încasat suma de 10 mil. lei. Iar la bugetul asigurărilor pentru șomaj s-au încasat 0,7 mil. lei .

Inspectorii fiscali au dat amenzi ce au însumat 11 mii lei

În luna iunie inspectorii din cadrul Activității de Inspecție Fiscală au efectuat verificări la un număr de 49 agenți economici. Urmare a verificărilor efectuate au fost stabilite diferențe suplimentare de obligații fiscale în sumă de 26,7 milioane lei, reprezentând: TVA și accesorii în sumă de 16,9 milioane lei, impozit pe profit și accesorii în sumă de 9,4 mil. lei, și alte impozite în valoare de 0,4 mil. lei. Pentru încălcarea unor acte normative, inspectorii fiscali au aplicat pe parcursul verificărilor un număr de 14 amenzi contravenționale în sumă de 11 mii lei.

Acțiunile de inspecție fiscală au vizat combaterea fraudelor privind taxa pe valoarea adăugată aferentă operațiunilor intracomunitare si modul de calculare, evidențiere și virare în cuantumurile și la termenele legale a obligațiilor față de bugetul consolidat al statului. De asemenea inspectorii AJFP Vaslui au făcut vizite inopinate pentru a verifica disciplina financiar-contabilă si a descoperi fapte de evaziune fiscală. Au mai verificat contribuabilii inactivi trecuți în evidența specială conform prevederilor legale în vigoare. (G.P)

Astăzi e ultima zi în care vasluienii pot depune cererea de anulare a accesoriilor

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui reamintește contribuabililor, persoane fizice sau juridice, că astăzi este ultima zi în care pot depune cererea de anulare a accesoriilor aferente obligațiilor de plată principale către bugetul general consolidat, administrate de ANAF, restante la 30 septembrie 2015. Persoanele fizice sau juridice beneficiază de anularea obligațiilor de plată accesorii datorate cum ar fi penalități de întârziere, o cotă de 54,2% din dobânzi și o cotă de 77,1% din majorările de întârziere dacă ajung la zi cu plată taxelor și impozitelor.

În situația în care sunt îndeplinite condițiile pentru a putea beneficia de anularea unor cote părți din obligațiile fiscale accesorii, dar nu se depune cererea de anulare pană la data de 30 iunie 2016, inclusiv, se pierde dreptul de a beneficia de aceste facilități, chiar dacă s-a notificat intenția de a beneficia de acestea.

Se aduce la cunoștința contribuabililor că data de 30 iunie 2016, inclusiv, este și termenul-limită pentru achitarea cotei de 45,8% din dobânzile aferente obligațiilor de plată principale restante la 30 septembrie 2015, inclusiv, administrate de ANAF. (G.P)

Azi, ultima zi de plată a obligațiilor către stat, pentru a beneficia de amnistie fiscală

de Marian MOCANU

Românii care nu și-au achitat dările la stat până la 30 septembrie 2015 pot cere Fiscului să le anuleze penalitățile și o parte din dobânda datorată. Condiția principală este să își fi achitat până astăzi inclusiv obligațiile de plată principale datorate bugetului general consolidat, restante la 30 septembrie 2015 și administrate de ANAF. În plus, până la sfârșitul lunii iunie, trebuie plătite și 45,8% din dobânzile principale aferente restanțelor până la jumătatea lui 2016, pentru a beneficia de ștergerea diferenței de 54,2%. La nivelul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vaslui, până ieri au fost depuse 791 notificări de către contribuabili care vor să beneficieze de amnistie fiscală.

Contribuabilii care înregistrează, la data de 30 septembrie, datorii către bugetul general consolidat pot beneficia de stingerea penalităților de întârziere aferente obligațiilor de plată principale. Condiția principală este plata, până la 31 martie, a tuturor obligațiile de plată principale restante la 30 septembrie 2015, inclusiv. Nu este singura facilitate acordată celor care se achită de obligațiile financiare către stat. În cazul în care, până la sfârșitul lunii iunie, achită 45,8% din dobânzile aferente obligațiilor de plată restante, stabilite prin decizii comunicate până la data stingerii obligațiilor de plată principale, vor beneficia de ștergerea restului dobânzilor. Aceste două condiții, dar și plata obligațiilor principale curente cu termene de plată cuprinse între 1 octombrie 2015 și 31 martie 2016 sunt obligatorii pentru ca respectivii contribuabili să beneficieze de amnistia fiscală legiferată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 44/2015. Pentru a beneficia de ștergerea penalităților și a peste jumătate din dobândă, contribuabilul trebuie să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data înregistrării cererii de anulare a accesoriilor. „Categoriile de obligații de plată accesorii care, potrivit legii, pot face obiectul facilităților fiscale sunt următoarele: penalitățile de întârziere; o cotă de 54,2% din dobânzi; o cotă de 77,1% din majorările de întârziere datorate de contribuabili până la data intrării în vigoare a OUG nr.39/2010 pentru modificarea și completarea OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Pentru a-și exprima intenția de a beneficia de anularea obligațiilor de plată accesorii potrivit ordonanței de urgență, contribuabilii depun o notificare la registratura organului fiscal competent sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. În baza notificărilor depuse, organul fiscal competent emite și comunică, contribuabililor, decizia de amânare la plată a obligațiilor de plată accesorii”, ne-a declarat Nelu Sava, directorul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vaslui. Cererea de anulare a datoriilor poate fi depusă până la data de 30 iunie 2016 inclusiv, sub sancțiunea decăderii. Depunerea ulterioară acestui termen este considerată tardivă, iar contribuabilul nu poate beneficia de amnistie fiscală.

Având în vedere că, de multe ori, penalitățile de întârziere și dobânzile pot depăși cu mult obligațiile restante de plată, nu mai puțin de 791 contribuabili vasluieni au depus, până ieri, notificări pentru a beneficia de amnistie fiscală. O parte dintre aceste notificări au fost depuse de societăți aflate în insolvență sau reorganizare. Asta cu atât mai mult cu cât au avut posibilitatea de a efectua plăți din sumele indisponibilizate ca efect al popririlor asiguratorii sau executorii instituite. Începând cu 1 ianuarie 2016, prin intrarea în vigoare a noului Cod de procedură fiscală, dobânzile de întârziere la plata s-au redus de la 0,03% pe zi, la 0,02% pe zi, iar penalitățile de întârziere la plată de la 0,02% pe zi, la 0,01% pe zi. Această măsură, la fel ca amnistia fiscală, a fost luată în scopul reducerii sarcinii totale a accesoriilor pentru contribuabilii care declară toate obligațiile fiscale, dar plătesc cu întârziere.

25 martie, termen limită pentru depunerea declarațiilor financiare

de Marian MOCANU

Vineri, 25 martie 2016, este termenul limită pentru plata impozitului pe profit aferent anului 2015. Contribuabilii au obligația să depună la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui declarația anuală de impozit pe profit, formularul 101.

Contribuabilii, persoane fizice și juridice, au obligația ca până la data de 25 martie să depună declarația anuală de impozit pe profit, formularul 101. Tot până la această dată, trebuie achitat acest impozit de pe profit, în caz contrar urmând a se aplica penalități de întârziere. Declarația anuală de impozit pe profit, formularul 101, se poate depune la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui sau transmite electronic prin accesarea site-ului www.e-guvernare.ro. Declarația privind impozitul pe profit se completează cu ajutorul programului de asistență, iar formularul se depune în format PDF, cu fișier XML atașat, pe suport CD, însoțit de formatul pe hârtie, semnat și ștampilat conform legii. Contribuabilii mari și contribuabilii mijlocii au obligația depunerii prin mijloace electronice de transmitere la distanță, prin accesarea site-ului www.e-guvernare.ro. Semnarea declarațiilor se realizează prin utilizarea certificatului calificat emis de un furnizor acreditat de servicii de certificare. Declarația anuală de impozit pe profit se completează și se depune de către contribuabilii plătitori de impozit pe profit ce au exercițiul financiar același cu anul calendaristic și care efectuează declararea și plata impozitului pe profit trimestrial, dar și de către contribuabilii care au optat pentru declararea și plata impozitului pe profit anual cu plăți anticipate efectuate trimestrial. Neîndeplinirea la termen a obligațiilor de declarare a impozitelor se sancționează cu amendă de la 1.000 la 5.000 de lei.

Încasări mai mari la bugetul de stat

de Marian Mocanu

Încasările la bugetul de stat la nivelul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vaslui sunt, în luna octombrie, cu 10,9% mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut.

sava_neluConform unei situații a Administrației Județene a Finanțelor Publice Vaslui, în luna octombrie a acestui an, totalul veniturilor bugetare realizate de această instituție a fost în sumă de 70 milioane lei, cu 10,9% mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut. Cea mai mare creștere, de 12,6%, a fost la încasările la bugetul de stat, veniturile realizate la acest capitol fiind de 33,4 milioane lei. Din această sumă, 13,6 milioane lei o reprezintă încasările din impozitul pe venit, circa 8,7 milioane lei încasările din TVA și impozit pe profit – 8,5 milioane lei. La bugetul asigurărilor sociale de stat, încasările sunt în scădere cu 8,3% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Nelu Sava, directorul instituției, spune ca de vina este volumul scăzut al vărsămintelor la pilonul II de pensii, precum și de reducerea cu 5 puncte procentuale a contribuției datorate de angajator.

La bugetul fondului național unic de asigurări de sănătate s-au încasat 11,3 milioane lei, în creștere cu 11,2% față de aceeași perioadă a anului precedent. Și încasările la bugetul asigurărilor pentru șomaj au fost mai mari ca în luna octombrie a anului trecut, respectiv cu 11,3%.

În cursul lunii octombrie, Activitatea de Inspecție Fiscală a efectuat verificări la un număr de 53 contribuabili, stabilind sume suplimentare de plată la bugetul statului de 9,6 milioane lei. În urma controalelor, au fost stabilite diferențe și accesorii de plată pentru TVA – 4,9 milioane lei, impozit pe profit – 4,2 milioane lei și impozit dividende – 0,5 milioane lei. Au fost aplicate amenzi contravenționale în sumă de 17 mii lei. 

Grevă spontană a finanțiștilor vasluieni

de Marian MOCANU

Pentru circa două ore, lucrătorii Administrației Publice a Finanțelor Publice Vaslui au fost în grevă, activitatea instituției fiind paralizată în acest timp. Motivul nemulțumirilor care au generat această grevă spontană îl constituie majorările salariale care se acordă cu discriminare doar pentru angajații aparatului propriu al Administrației Naționale de Administrare Fiscală. Protestul finanțiștilor vasluieni nu a fost singular, în aceeași perioadă având loc grevă spontană și la Direcția Regională Iași.

Finanțiștii vasluieni au încetat lucrul ieri, timp de două ore, în semn de protest pentru discriminarea de care se dă dovadă în ceea ce privește preconizatele majorări salariale din domeniu. Este vorba de o majorare salarială de circa 60% de care vor beneficia doar angajații aparatului propriu al Administrației Naționale de Administrare Fiscală, nu și cei de la agențiile fiscale din teritoriu. În timpul protestului spontan, care a durat între orele 11.30 – 13.30, activitatea Administrației Publice a Finanțelor Publice Vaslui, inclusiv a Trezoreriei, a fost practic paralizată, lucrătorii de la ghișee și birouri ieșind în fața instituției.

“Suntem discriminați. De ce se operează majorări salariale numai pentru cei de la centru? Și noi muncim la fel de mult, poate chiar mai mult decât colegii noștri de la București, iar ei vor primi o majorare importantă de salariu, pe când noi, nu!“, era indignat un lucrător de la finanțe aflat în fața sediului instituției alături de colegi. Conform acestuia, greva a fost doar un semnal de alarmă adresat șefilor de la minister. În cazul în care această discriminare salarială va fi aprobată, sindicaliștii din finanțele publice sunt deciși să organizeze o grevă generală.

Protestele finanțiștilor vasluieni nu au fost singulare, tot ieri recurgând la încetarea lucrului și ieșirea în fața instituției și lucrătorii Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, direcție în subordinea căreia se află AJFP Vaslui.

Guvernul anulează majorarea de salarii pentru Finanțe

Guvernul a făcut un pas înapoi după ce Profit.ro a anunțat că salariile angajaților din aparatul central al Finanțelor vor crește cu 62% din noiembrie, ceea ce i-a determinat pe salariații din direcțiile financiare teritoriale să intre în grevă. Executivul a decis să anuleze această majorare prin ordonanță de urgență aprobată marți. 

Anularea creșterii salariale a fost strecurată în ultima propoziție a unui comunicat care se referă pe larg la un cu totul alt subiect, și anume măsurile destinate operatorilor economici din industria de apărare.

„De asemenea, prin Ordonanța de Urgență aprobată astăzi, a fost abrogat art.63 din OUG 47/2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 și unele măsuri bugetare. Prin acest articol se instituise acordarea unei majorări medii a salariilor de bază cu 22% pentru personalului din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, ANAF, Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenției Naționale pentru Achiziții Publice”, se arată în comunicat.

Sursa: money.ro

Autoritățile își bat joc de comuna Drânceni

de Marian MOCANU

Primăria comunei Drânceni este în pericol să-și vadă toate proiectele blocate din lipsă de bani, ba mai mult, să i se pună sechestru pe bunurile primăriei pentru datorii la executantul unui proiect de alimentare cu apă. Comuna a primit la rectificarea bugetară de la sfârșitul lunii suma de 122.000 lei, asta după ce, la începutul anului 2015, nu a primit nici un ban de la guvern. Practic, din suma primită, 44.000 lei sunt destinați plății drepturilor câștigate în instanță de către cadrele didactice, iar 72.000 lei sunt cote defalcate din impozitul pe venit, bani destinați plății salariilor angajaților primăriei. Din sumele defalcate din TVA, bani care pot fi folosiți pentru investiții, a fost alocată la Drânceni doar suma de 6.000 lei!

gelu pecheanu, primar drinceniGuvernanții își bat joc de comuna Drânceni. Nici Consiliul Județean, și nici Guvernul României nu țin cont de nevoile oamenilor din zonă și nici de faptul că suntem poartă de intrare în Europa. De ani de zile nu primim nici un fel de sprijin pentru dezvoltarea comunei, dar parcă niciodată nu a fost bătaia de joc din acest an. Cum crede cineva că, cu doar 6.000 lei primiți de la Guvern, poți face ceva într-o comună cu 4.700 de locuitori? Vom fi nevoiți să punem lacătul pe primărie și să plecăm acasă! Am făcut în zadar memorii la toate autoritățile, nu ne bagă nimeni în seamă!”, ne-a spus supărat Gelu Pecheanu, primarul comunei Drânceni.

La începutul anului 2015, când a fost aprobat bugetul național, comuna Drânceni, la fel ca Zorleniul, Fălciul și Bârladul, nu a primit nici un ban pentru echilibrarea bugetului local. La rectificarea din luna iulie, conform adresei nr. 20620/6.08.2015 a Finanțelor Publice, Drânceniul a primit în total 122.000 lei, din care 44.000 lei destinați plății drepturilor câștigate în instanță de către cadrele didactice, iar 72.000 lei sunt cote defalcate din impozitul pe venit, bani destinați plății salariilor angajaților primăriei. Pentru investiții, s-a primit suma de doar 6.000 lei, în condițiile în care în comună sunt în derulare patru proiecte majore.

Primul dintre ele, demarat în 2007, este de realizarea rețelei de alimentare cu apă în satele Râșești și Ghermănești, care urma să deservească peste 2.500 de consumatori. Realizat în proporție de 90%, pentru finalizarea acestui proiect ar mai fi nevoie de circa 435.000 lei. Un alt proiect, de extindere a alimentării cu apă a satului Ghermănești, implementat cu fonduri transfrontaliere, este finalizat, însă nu a fost achitată partea de cofinanțare. În timp ce în celelalte două localități din Moldova, respectiv Ucraina, parte în proiect, rețeaua de apă a fost dată deja în folosință, locuitorii din Ghermănești cară apă cu gălețile de la doi – trei kilometri!

„Râd moldovenii de noi, noi am terminat primii lucrarea, dar nu avem apă, pe când ei au. Constructorul, care mai are de primit bani, ne amenință cu datul în judecată și că va pune sechestru pe bunurile primăriei. De la Consiliul Județean nu avem nici un ajutor. Alte comune au primit bani pentru cofinanțarea proiectelor derulate cu fonduri europene, de noi nici să nu audă”, a mai declarat primarul Pecheanu. Alte două proiecte, unul de achiziționare a unui buldoexcavator și altul pentru reabilitarea unui centru cultural, finanțate cu fonduri europene prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) Moldo-Prut, în care comuna Drânceni este membru, zac în așteptare, tot din lipsa fondurilor necesare. Mai mult decât atât, două școli, începute încă din 2008, investiții derulate prin Ministerul învățământului, zac și acum neterminate, clădirile începute degradându-se de la un an la altul. „Vrem să facem ceva pentru comunitate, dar nu avem cum! Ne zbatem, facem proiecte, cheltuim bani cu tot felul de studii, obținem finanțare, începem treaba, dar nu primim bani să le terminăm… Numai la noi se poate întâmpla așa ceva! E păcat de atâta muncă și de banii irosiți. Îți mai faci și sânge rău când vezi că ești luat în bătaie de joc cu 6.000 lei pentru investiții!”, a mai declarat primarul Gelu Pecheanu.

Din păcate, nu este singura comună din județul Vaslui care nu există în ochii guvernaților. Zeci de proiecte începute, unele cu fonduri proprii sau guvernamentale, altele chiar finanțate din fonduri europene, zac în așteptare din lipsa banilor.

Economia Chinei, în pericol să se îmbolnăvească de o gripă urâtă și să infecteze și restul lumii. Cum va fi afectată România

După ani de expansiune explozivă, creșterea economică în China a ajuns la cel mai scăzut nivel de după anul 2009, iar investitorii cred că ar putea fi chiar mai rău, deoarece autoritățile din Beijing pot măslui cifrele oficiale. Analiștii sunt de părere că adevăratul motiv de îngrijorare financiară în prezent nu este Grecia, ci China, făcând o paralelă cu crahul bursei americane din 1929. Căderea bursei din China ar putea afecta indirect România, prin efectul asupra prețului petrolului și asupra dolarului american.

Investitorii au temeri că economia Chinei, a doua cea mai mare din lume, va trage în jos și alte economii importante, inclusiv a SUA. Analiștii spun că acesta ar fi un lucru înfricoșător, având în vedere ritmul lent al creșterii economiei globale din prezent.

“Avem nevoie de toată creșterea pe care o putem obține. O încetinire (economică – n.n. ) în China nu ar ajuta”, a spus David Joy, strateg la Ameriprise Financial, citat de money.cnn.com.

Investitorii din întreaga lume au intrat în stare de alertă ridicată atunci când bursa din China a început să cadă în urmă cu câteva săptămâni, ducând la prăbușirea cotațiilor la petrol, aur și cupru. Acțiunile companiilor chineze s-au stabilizat timp de câteva săptămâni după intervenția guvernamentală masivă, dar trendul s-a reluat luni, când acțiunile au căzut cu 8,5%. Miercuri însă bursa de la Shangai a crescut cu 3,5% după anunțul autorităților de reglementare privind stabilizarea piețelor, potrivitreuters.com.

Presa internațională avertizează că adevăratul motiv de îngrijorare financiară nu este Grecia, ci China, făcând o paralelă cu crahul bursei americane din 1929.

Cum ar putea fi afectată România

Căderea bursei din China ar putea afecta țara noastră indirect, prin efectul asupra prețului petrolului și asupra dolarului american, efectele putând fi mai puternice dacă dezechilibrele de pe piața bursieră chineză ar continua timp de 1-2 ani, corelate și cu anticiparea unei încetiniri a creșterii economice, susțin analiștii contactați de gândul.

Analiștii spun că în cazul în care dezechilibrele de pe piața bursieră chineză vor continua pe termen mediu, acest lucru ar afecta economiile interconectate și statele a căror destinație de exporturi este China.

Valentin Ionescu, director Direcția de Strategie și Stabilitate Financiară din Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și fost director general la Bursa de Valori București, este de părere că BVB “este din ce in ce mai slab conectată cu bursele internaționale”, după cum s-a văzut din impactul nesemnificativ al crizei din Grecia asupra investitorilor pe piața românească.

“Banca Centrală a Chinei a dat asigurări că va furniza în continuare ‘lichidități masive pentru a sprijini stabilitatea pieței bursiere’ prin companii de stat care împrumută bani companiilor de brokeraj pentru a finanța achizițiile de acțiuni. Influențele asupra burselor internaționale sunt limitate pe termen scurt, corecțiile înregistrate pe indicii bursieri din China, ducând la anumite corecții secundare pe principalii indici bursieri internaționali’, a arătat Valentin Ionescu.

În opinia lui Ionescu, există totuși posibilitatea unei influențe în sensul inducerii unor fluctuații pe piețele petrolului – scăderea prețului petrolului – și a dolarului, respectiv scăderea cotațiilor mărfurilor – metalelor – din statele exportatoare in China.

“O posibilă contracție a economiei chineze pe termen mediu (1-2 ani) ar afecta economiile interconectate, în special statele producătoare de mărfuri (Australia, Noua Zeelandă, Columbia, Chile) și statele a căror principală destinație de exporturi este China, cum ar fi economiile emergente din Asia de Sud-Est”, spune Ionescu.

În cazul României, schimburile comerciale cu China au o pondere redusă în comerțul exterior, respectiv 1% în ceea ce privește exporturile românești și 3,6% în ceea ce privește importurile din China. De asemenea, investițiile străine din China în România dețineau o pondere de 0,2% în totalul investițiilor străine directe la sfârșitul anului 2013.

Lagarde: Se observă o încetinire economică, dar China e suficient de puternică pentru a face față

Pe de altă parte, șefa FMI, Christine Lagarde, a atras atenția miercuri că se observă o încetinire economică în anumite state, dând exemplu China, potrivit cnbc.com. Cea mai mare economie asiatică s-a confruntat cu turbulențe pe piețele sale bursiere, dar China suficient de puternică pentru a face față acestor volatilități.

Lagarde a dat asigurări că aceste evoluții nu vor afecta decizia FMI de a include moneda din China – yuanul – în rândul monedelor în coșul de valute SDR (Drepturi Speciale de Tragere) folosite de Fondul Monetar Internațional în tranzacțiile internaționale. Includerea ar reprezenta un sprijin semnificativ pentru poziția Chinei ca putere economică globală. FMI încă se așteaptă la un avans al PIB-ului Chinei de 6,8% în 2015, un ritm mai scăzut decât cel înregistrat în ultimii ani, dar aceasta ar fi o “încetinire uniformă”, potrivit șefei FMI.

Principalele turbulențe din China ar putea ajunge în SUA și de acolo mai departe

Iată principalele moduri în care turbulențele economice din China ar putea ajunge în SUA și de acolo mai departe, potrivit money.cnn.com:

Încetinirea comerțului. În următorii doi ani, comerțul între SUA și China este de așteptat că va depăși comerțul dintre SUA și Canada, cel mai mare din lume, potrivit State Street Global Advisors.

În cazul în care China încetinește drastic, se va pierde apetitul pentru produse străine, inclusiv cele făcute în America.

Vestea bună este că economia americană nu este cu adevărat alimentată de comerțul exterior. Exporturile reprezintă doar 13% din PIB, în timp ce cheltuielile de consum reprezintă mai mult de două treimi. Asta înseamnă că, atâta timp cât consumatorii nu sunt prea speriați să consume, economia Statelor Unite ar trebui să poată să facă față problemelor.

Lovitura dată firmelor americane.  Circa 40% din veniturile generate de companiile cuprinse în indicele bursier S&P 500 vine de peste hotare.

O decelerare mai rapidă a creșterii în China ar cauza probleme companiilor multinaționale. Săptămâna trecută United Technologies (UTX) a estompat perspectivele sale pentru 2015 și a dat vina pe situația din China.

“Încetinirea (creșterii economice n.n.) din China este mai rea decât ne-am așteptat”, a spus Akhil Johri, director financiar la United Technologies.

Cu toate acestea, în general, directorii de companii nu s-au arătat speriați în ce privește câștigurile lor în China în această perioadă. Pentru ei, ceea ce se întâmplă în China reprezintă o sursă de îngrijorare, dar puțini directori executivi au tras semnale de alarmă cu adevărat. Unele companii, precum Apple și Nike, spun că afacerile lor merg bine în China.

Investitorii ar trebui să urmărească cu atenție evoluția datelor trimestriale raportate de unele companii cu expunere semnificativă în China, pe listă fiind American Express, Corning, DuPont, Ford, Goodyear, MasterCard, Mondelez International, Procter & Gamble și UPS.

În plus, este important de urmărit dacă Rezerva Federală este destul de îngrijorată în ce privește China pentru a întârzia o majorare a ratei dobânzii. Acest lucru pare puțin probabil în acest moment, dar banca centrală va oferi noi indicii în următoarea ședință.

China intră în criză financiară? Creșterea economică a Chinei a fost parțial alimentată de o explozie a datoriei. Acum, că economia sa încetinește, există preocupări privind împrumuturile toxice care ar putea declanșa o criză financiară care s-ar putea răspândi în toată lumea – ceva asemănător cu ce s-a întâmplat în 2008 cu ipotecile neperformante din SUA.

“O panică financiară ar putea arunca lumea în recesiune, în special dacă s-ar răspândi în toată Asia”, a declarat George Hoguet, strateg de investiții la nivel mondial în cadrul State Street Global Advisors.

Dar Hoguet crede că autoritățile din Beijing vor interveni înainte ca acest lucru să se întâmple. Guvernul Chinei are un tezaur de numerar masiv, de 4 trillioane de dolari. El deja a cheltuit foarte mult pentru a opri căderea bursei de valori, iar banca centrală a redus agresiv ratele dobânzilor pentru a ajuta economia.

Multe bănci chineze sunt, de asemenea, deținute de către guvern, ceea ce limitează efectul de contagiune în alte țări și printre investitori.

Investitorii se uită cu alți ochi la China

Chiar dacă problemele Chinei rămân, în cea mai mare parte, în interiorul propriilor frontiere, este clar că criza a schimbat modul în care investitorii se uită la China.

Acțiunile companiilor din China au crescut foarte mult, mai exact cu 150% în ultimele 12 luni, înainte de 12 iunie. Apoi s-au prăbușit cu 32%, investitorii temându-se că a fost un semnal al unor probleme economice mai profunde. Creșterea acțiunilor companiilor din China a fost alimentată de datorii, speculații masive și promovarea în mass-media de stat a cumpărării de acțiuni, potrivitmoney.cnn.com.

Autoritățile de reglementare din China s-au grăbit să salveze piața de capital, lansând măsuri care au ajutat la stabilizarea piețelor financiare.

China are o populație de 1,3 miliarde de locuitori fiind o economie puternic conectată cu piețele mondiale.

Companiile chineze au pierdut 3,9 miliarde de dolari în capitalizare a bursieră, valoare care este mai mare de 15 ori decât întreaga economie a Greciei, de exemplu.

Guvernul chinez a recurs la mai multe măsuri pentru a încetini scăderea bursei. Beijing a relaxat restricțiile în ceea ce privește cât de mult pot împrumuta investitorii pentru a cumpăra acțiuni, iar cele mai mari firme de brokeraj din China au anunțat un plan de 19,4 miliarde de dolari pentru cumpărarea de acțiuni în marile companii.

Autoritățile chineze au restricționat noi listări pe bursă și au suspendat între timp tranzacționarea altor mii de alte firme.  Recent, operatorul chinez de reglementare a titlurilor de valoare a anunțat că orice acționar care deține acțiuni de peste 5% dintr-o companie nu vor putea vinde pachetele de acțiuni în următoarele șase luni.

Imediat după anunț, măsurile par să fi avut efect. Principalul indice al bursei de la Shanghai a recuperat 5,8 la sută, în timp ce un alt indice, al bursei de la Shenzhen, a crescut cu 3,8 la sută. Anterior, cele două piețe bursiere scăzuseră, fiecare, cu mai mult de 30 %, începând cu jumătatea lunii iunie, potrivit The Atlantic.

China, depășită de Japonia la valoarea titlurile americane deținute

China a deținut, timp de șase ani, cea mai mare parte din titlurile de stat emise de Trezoreria SUA. În acest an Japonia a depășit China, deținând acum cel mai mult din datoria guvernului american. Datele Departamentului de Trezorerie arată că Japonia deținea, la finele lunii februarie, titluri de stat americane în valoare de 1,2244 de trilioane de dolari, comparativ cu 1,2237 trillioane de dolari cât are China.

Sursa; gandul.info

Mai multe încasări la buget

de Marian MOCANU

Controalele fiscale din ultima perioadă de guvern s-au concretizat printr-o creștere cu circa 7,5% a veniturilor încasate în luna iunie la nivelul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vaslui față de aceeași perioadă a anului trecut. Tot în urma controalelor, au fost stabilite sume suplimentare de plată în sumă de 12,2 milioane lei, ceea ce reprezintă o cincime din totalul sumelor încasate luna trecută. Date fiind deficiențele majore descoperite, 20 de firme vasluiene au fost amendate cu suma totală de 41.000 lei.

Chiar dacă Vasluiul este unul dintre cele mai sărace județe din țară, operatorii economici și-au achitat tot timpul, în mare parte, datoriile la bugetul consolidat al statului. Din acest punct de vedere, județul Vaslui a avut un grad mult mai ridicat de colectare față de alte județe cu potențial economic mult mai ridicat, situându-se, ani la rând, pe poziții fruntașe într-un clasament neoficial. Chiar și în condițiile în care cele două crize economice din ultimii ani a redus drastic numărul operatorilor economici, mii de firme intrând în insolvență, nivelul încasărilor la bugetul consolidat a crescut. Asta fie datorită relaxării fiscale implementată în ultima perioadă, prin scăderea CAS, dar poate și datorită numeroaselor controale ale inspectorilor de finanțe, inclusiv pe linia eliberării de bonuri fiscale cumpărătorilor.

Astfel, în luna iunie a acestui an, veniturile încasate la nivelul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vaslui, au fost în sumă de 60 milioane lei, mai mari cu 4,1 milioane lei față de cele colectate în luna iunie 2014, respectiv un nivel de încasare de 104% față de perioada similară a anului trecut.

În ceea ce privește structura veniturilor pe bugete, la bugetul de stat s-au încasat 23,6 milioane lei, cu 3,8 milioane lei mai mult față de aceeași perioadă din 2014, o creștere de aproximativ 15%, în timp ce, la bugetul asigurărilor sociale de stat suma încasată a fost de 24,5 milioane lei, în scădere cu un milion de lei față de luna iunie a anului trecut. Acest lucru se datorează și scăderii cu 5% a contribuțiilor sociale datorate de angajatori, practic exact același procent cu care au scăzut încasările în acest domeniu.

La bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate, veniturile încasate au fost în sumă de 11,1 milioane lei, acestea înregistrând o creștere cu 1,3 milioane lei (11%) față de iunie 2014, în timp ce, la bugetul asigurărilor pentru șomaj veniturile încasate au fost de 0,8 milioane lei, în creștere cu 100.000 lei față de cele încasate în iunie anul precedent. Acest lucru denotă faptul că a crescut numpărul contribuabililor, respectiv a numărului persoanelor angajate la nivelul județului Vaslui.

Cu toate acestea, rata șomajului în zonă rămâne una dintre cele mai mari din țară. În același timp, cu toate că au crescut încasările la bugetul de stat, în continuare multe dintre firmele vasluiene dovedesc că, orice măsuri coercitive, ori de relaxare fiscală ar fi luate, obiceiul „fentării” plăților obligațiilor către stat nu a putut fi stopat.

Au crescut încasările în urma controalelor

În cursul lunii iunie 2015, organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vaslui au efectuat acțiuni de control la 76 agenți economici. Inspecțiile fiscale efectuate au urmărit verificarea legalității și conformității declarațiilor, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor fiscale de către contribuabili, respectării legislației fiscale și contabile.

În urma verificărilor fiscale efectuate s-au constatat abateri de la prevederile legale referitoare la calcularea, înregistrarea și virarea de către contribuabili a obligațiilor către bugetul general consolidat al statului, fiind stabilite sume suplimentare de plată în sumă de 12,2 milioane lei, practic o cincime din totalul încasărilor efectuate în aceeași perioadă. În aceste sume suplimentare de plată, jumătate, respectiv 6,3 milioane lei, reprezintă diferențe de TVA incluzând dobânzi și penalități de întârziere. Inspectorii financiari au mai impus diferențe de impozit pe profit cu dobânzi și penalități de întârziere, în sumă de 4,4 milioane lei, fiind stabilite să diferențe de impozit pe salarii și contribuții sociale în sumă de 1,1 milioane lei și impozit pe dividende în sumă de 400.000 lei.

În baza controalelor efectuate au fost aplicate 20 amenzi contravenționale în sumă de 41 mii lei. Amenzile au fost acordate pentru nerespectarea reglementărilor legale de întocmire a documentelor contabile sau neînregistrarea în evidențele contabile și fiscale a tuturor impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate bugetului consolidat al statului. Mai grav este faptul că au fost descoperite cazuri susceptibile de evaziune fiscală, prin neînregistrarea în contabilitate a tuturor achizițiilor, conform legii, acestea constituindu-se în venituri impozabile, dar și nedeclararea și neînregistrarea livrărilor încasate.

Finanțele Publice contribuie la bugetul Vasluiului

de Marian MOCANU

„Afacere” de succes pentru Primăria municipiului Vaslui: reînoirea contractului de concesiune a terenului pe care este situat sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vaslui va aduce în visteria municipalității peste jumătate de miliard de lei vechi annual. Prețul pe metru pătrat al acestui teren, în suprafață de peste jumătate de hectar, este unul pe măsură: 61,30 euro/mp/an.

La viitoarea ședință a Consiliului Local Vaslui, care va avea loc în data de 25 iunie, va fi supus spre aprobarea consilierilor un proiect de hotărâre privind constituirea unui drept de superficie cu titlu oneros pentru terenul apartinând domeniului privat al Municipiului Vaslui, în suprafață de 5.122 mp, către ANAF – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice.

Mai pe românește, Primăria Vaslui va concesiona terenul pe care este situat sediul AJPF Vaslui, pentru o perioadă care va fi decisă de consilierii locali.

Conform raportului de specialitate întocmit de municipalitate, valoarea calculată pentru concesionarea terenului situat pe strada Ștefan cel Mare, nr. 56 (în Crucea Gării), este de 61,30 euro/mp/an. Astfel, pentru suprafața de 5122 mp solicitată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, anual, Primăria Vaslui va încasa peste 55.855 lei annual. Practic, acești bani vor face obiectul unei compensări între taxele și impozitele datorate de municipalitate Finanțelor Publice și acestea din urmă.

În anul 2000, terenul resepctiv a fost concesionat fără licitație Ministerului Finanțelor, ulterior acolo fiind ridicat sediul DGFP Vaslui. Chiar dacă suma primită este doar o picătură de ploaie din oceanul cheltuielilor, în acest an, doar pentru serviciile publice generale fiind prevăzută suma de peste opt milioane și jumătate, primăria Vaslui se poate lăuda că are printre contribuabili și Ministerul Finanțelor Publice!

Termen pentru plata obligațiilor fiscale

de Marian MOCANU

Toate întreprinderile individiuale sau familiale, dar și persoanele fizice care obțin venituri din activități independente, inclusiv din chirii, au obligația, până pe data de 25 iunie, să-și achite impozitul pe venit și contribuțiile sociale aferente trimestrului II a acestui an.

Persoanele fizice au obligația să efectueze plăți anticipate în contul impozitului pe venit aferent trimestrului II 2015. Această obligație revine tuturor întreprinderilor individuale sau întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate care realizează venituri din activități independente, precum și din profesii libere sau cei care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, indiferent dacă sunt impuși în sistem real sau la normă de veni.

Contribuabilii care desfășoară activități independente sau profesii libere, vor plăti la unitatea fiscală de domiciliu a contribuabilului contribuția de asigurări sociale (CAS) în cotă de 26,3% și contribuția de asigurări sociale de sănătate(CASS) în cotă de 5,5% reprezentând plăți anticipate aferente trimestrului II a anului 2015”, informează Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui.

Plata acestora se face la trezoreriile de care aparțin unitățile fiscale în raza cărora își au domiciliul contribuabilii.

Conturile în care se încasează impozitul pe venit și contribuțiile sunt:

– 20.03.01.01 ,,Impozit pe venitul din activități independente,,

– 22.21.03.12 ,,Contribuții de asigurări sociale de stat,, datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, activități agricole și asocieri fără personalitate juridică;

26.21.05.03.02,,Contribuții de asigurări sociale de sănătate,, datorate de persoane care realizează venituri din activități independente și alte activități și persoanele care nu realizează venituri.

Finanțele și-au făcut planul de încasări

de Marian MOCANU

Anul trecut, Agenția Județeană a Finanțelor Publice Vaslui a pus popriri pe sute de milioane de lei. Conform datelor oficiale, numărul de sechestre instituite pentru recuperarea datoriilor la bugetul de stat în 2014 a fost de opt ori mai mic față de anul 2013. Prin măsuri uneori coercitive, contribuabilii vasluieni au deprins disciplina fiscală, astfel că indicatorii propuși de finanțiști pentru anul 2014 au fost atinși la aproape toate capitolele.

Agenția Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Vaslui a întreprins mai multe măsuri recuperare a datoriilor persoanelor juridice și fizice, inclusiv prin măsuri de recuperare silită a datoriilor înregistrate de contribuabili.

Conform raportului prefectului județului Vaslui pe anul 2014, AJFP a emis și comunicat debitorilor 36.141 somații, pentru o valoare a creanțelor de 222,7 milioane lei. Pe parcursul anului trecut au fost emise 21.537 popriri pe conturi bancare și terți, valoarea acestora cifrându-se la peste 169,1 milioane lei.

În aceeași perioadă, au fost instituite 20 sechestre pe bunuri mobile și imobile aparținând contribuabililor cu datorii la bugetul de stat, cu 151 mai puține comparativ cu anul precedent. În vederea valorificării bunurilor sechestrate, au fost organizate 124 licitații publice, o parte dintre acestea încheindu-se cu vânzarea bunurilor și stingerea, parțială sau totală, a creanțelor.

Comparativ cu anul 2013, când au fost emise și comunicate debitorilor 36.478 somații de plată, au fost emise mai multe popriri pe conturile bancare, în 2013 numărul acestora fiind de doar 18.946.

Plan anual, îndeplinit

Conform datelor oficiale, datorită luării de către AJFP a acestor măsuri de disciplină fiscală, în anul 2014 s-a ajuns la un grad de realizare a programului de încasări venituri bugetare de 104,61% față de cel prognozat. În același timp, s-a reușit diminuarea cu 29.858.246 lei a arieratelor recuperabile existente la sfârșitul anului 2013, din acest punct de vedere, gradul de îndeplinire a acestui indicator fiind depășit cu 62,9% față de program.

Gradul de încasare sau stingere a arieratelor prin executare silită la persoane juridice pe parcursul anului 2014 a fost de 71,74%, aproape de ținta anuală propusă. Prin implementarea măsurilor de recuperare a debitelor, mulți dintre contribuabilii persoane juridice și-au plătit datoriile către stat, rata de colectare a arieratelor recuperabile fiind de 78,82%. Față de ținta anuală programată acest indicator, planul a fost realizat în proporție de 98,52%. În același timp, a scăzut ponderea încasărilor realizate prin aplicarea măsurilor de executare silită, în total veniturile încasate fiind de doar 11,71% din totalul sumelor colectate la bugetul de stat.

În atenția angajatorilor!

de Roxana NĂSTASĂ

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui informează contribuabilii plătitori de salarii, precum și plătitorii altor categorii de venituri, acolo unde există obligația reținerii la sursă a impozitului, că declararea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit (formularul 205) se face până cel târziu luni, 2 martie.
,,Declarația (205) informativă privind impozitul reținut la sursă și câștigurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit se completează și se depune de către plătitorii de venituri care au obligația calculării, reținerii și virării impozitului pe veniturile cu regim de reținere la sursă a impozitului, conform Titlului III din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum și de intermediari, societățile de administrare a investițiilor în cazul răscumpărării de titluri de participare la fondurile deschise de investiții, sau alți plătitori de venit, după caz, pentru câștiguri/pierderi realizate de persoanele fizice, aferente tranzacțiilor cu titluri de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise.
Declarația se depune la organul fiscal la care plătitorii de venituri sunt înregistrați în evidența fiscală și se completează cu ajutorul programului de asistență, care este pus la dispoziția contribuabililor, gratuit, de unitățile fiscale sau poate fi descărcat de pe portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Plătitorii de venituri au obligația depunerii declarației la organul fiscal competent, în format electronic (format PDF, cu fișier XML atașat), pe suport magnetic sau optic, care va fi însoțit de exemplarul în format hârtie, semnat și ștampilat, potrivit legii.
Declarația poate fi depusă și prin mijloace electronice de transmitere la distanță, prin utilizarea serviciului de depunere de declarații on-line existent pe portalul e-guvernare.ro.
În cazul sediilor secundare înregistrate ca plătitori de impozit pe veniturile din salarii, declarația corespunzătoare activității sediilor secundare se depune de contribuabilul care le-a înființat, pe codul de înregistrare fiscală al acestuia, la organul fiscal în a cărui evidență fiscală este înregistrat contribuabilul.
În cazul în care sediul permanent din România al unei persoane juridice străine este plătitor de venituri din salarii, declarația se depune la organul fiscal la care sediul permanent din România este înregistrat în evidența fiscală.

O nouă procedură privind înregistrarea în scopuri de TVA a persoanelor impozabile

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui informează că, începând cu 1 februarie 2015, a intrat în vigoare o nouă procedură privind înregistrarea în scopuri de TVA a persoanelor impozabile.
Astfel, prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 17/2015 publicat în Monitorul Oficial al României nr. 16 din 09 ianuarie 2015 se stabilesc criteriile pe baza cărora se condiționează înregistrarea în scopuri de TVA a societăților comerciale care sunt înființate în baza Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care sunt supuse înmatriculării la registrul comerțului și care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, în următoarele situații:
1. solicită înregistrarea în scopuri de TVA de la înmatricularea societății la oficiul registrului comerțului, dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri care atinge sau depășește plafonul de scutire de 220.000 lei, conform prevederilor art .153 alin (1) lit. a) din Codul fiscal. În această situație, societatea trebuie să depună la organele fiscale competente cererea de înregistrare în scopuri de TVA (formular 098), în aceeași zi cu depunerea, la oficiul registrului comerțului, a cererii de înmatriculare a societatii.
2. solicită înregistrarea în scopuri de TVA ulterior înmatriculării societății, dacă cifra de afaceri realizată în cursul unui an calendaristic este inferioară plafonului de scutire de 220.000 de lei, dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă, conform prevederilor art. 153 alin. 1 lit. c) din Codul fiscal. În această situație, societatea trebuie să depună la organele fiscale competente declarația de mentiuni (formular 010).
3. solicită înregistrarea în scopuri de TVA, conform prevederilor art. 153 alin. 9^1 din Codul fiscal, persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat din oficiu de organele fiscale competente. În această situație, persoanele impozabile trebuie să depună la organele fiscale competente formularul 099.
Criteriile în funcție de care se condiționează înregistrarea în scopuri de TVA a persoanelor impozabile sunt următoarele:
a). persoana impozabilă nu se află în situația prevăzută la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în situația de a nu desfășura activități economice în spațiul destinat sediului social și/sau sediilor secundare și nici în afara acestora;
b). niciunul dintre administratorii și/sau asociații persoanei impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (9^1) din Codul fiscal, înregistrați fiscal în România, și nici persoana impozabilă însăși în cazul persoanei care solicită înregistrarea, conform art. 153 alin. (1) lit. c) și alin. (9^1) din Codul fiscal, nu au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau faptele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c). evaluarea, pe baza analizei efectuate de organele fiscale, a intenției și a capacității persoanelor impozabile de a desfășura activități economice care implică operațiuni taxabile și/sau scutite de TVA cu drept de deducere, precum și operațiuni pentru care locul livrării/ prestării se consideră ca fiind în străinătate dacă taxa ar fi deductibilă în cazul în care aceste operațiuni ar avea locul în România.
Pentru evaluarea criteriilor în funcție de care se condiționează înregistrarea în scopuri de TVA, persoanele impozabile vor depune la organele fiscale competente și documentele prevăzute la art. 4 din ordin. Ca element de noutate, persoanele impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA trebuie să depună la organul fiscal competent formularul (088) “Declarație pe propria răspundere pentru evaluarea intenției și a capacității de a desfășura activități economice care implică operațiuni din sfera TVA”. Modelul și conținutul formularului 088 este prevăzut în OMFP nr. 112/2015 pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare fiscale utilizate de unele persoane impozabile în domeniul taxei pe valoarea adăugată, ordin publicat in Monitorul Oficial nr. 40/16.01.2015.
Printre informațiile care trebuie completate în formularul 088 figurează următoarele: • dacă există asociați și/sau administratori care au deținut în ultimii 3 ani fiscali încheiați anterior depunerii acestei declarații, calitatea de asociat și/sau administrator la societăți care înregistrau obligații restante la bugetul general consolidat al statului, cu excepția impozitelor și taxelor locale, potrivit evidenței financiar-contabile • dacă există deschis/deschise în țară/străinătate cont/conturi bancare în numele persoanei impozabile • veniturile brute realizate de asociați și administratori persoane fizice în ultimele 12 luni anterioare celei în care se depune declarația • studiile / profesiile pe care le au administratorii persoane fizice și ce ocupații au avut în ultimele 12 luni anterioare celei în care se depune declarația • la câte societăți dețin sau au deținut calitatea de asociat, în ultimii 3 ani anterior depunerii acestei declarații, administratorii și asociații persoanei impozabile.
Soluționarea solicitării de înregistrare în scopuri de TVA se finalizează prin emiterea deciziei de aprobare / respingere a înregistrării în scopuri de TVA.

Fiscul a încasat mai mulți bani

Veniturile totale colectate în anul 2014 la nivelul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vaslui au crescut față de anul 2013 cu 34,3 milioane lei, ajungând în prezent la 701,7 milioane lei.
La bugetul de stat, nivelul veniturilor colectate a fost în sumă de 263,6 milioane de lei, față de veniturile colectate în anul 2013, acestea înregistrând o creștere cu 2 milioane de lei.
La bugetul asigurărilor sociale de stat au fost colectate venituri în sumă de 308,4 milionae de lei, în creștere cu 19,8 milioane lei față de veniturile realizate în anul 2013, iar la bugetul Fondului național unic de asigurări de sănătate au fost încasate venituri în sumă de 120,5 milioane de lei. Raportat la anul 2013 s-a înregistrat o creștere a veniturilor încasate la acest fond de peste 11,7 milioane lei.
În ceea ce privește nivelul veniturilor colectate la bugetul Fondului asigurărilor pentru șomaj, acestea au fost în sumă de 9,2 mil. lei, mai mari cu 0,8 mil lei față de cele colectate la nivelul anului 2013.
În anul 2014, veniturile colectate provin din venituri încasate prin plata voluntară prin conformarea contribuabililor la plata obligațiilor curente în sumă de 622,4 milioane de lei cât și din venituri încasate ca urmare a aplicării măsurilor de executare silită în sumă de 79,3 milioane de lei.
Măsurile de executare silită au fost aplicate în vederea recuperării obligațiilor bugetare restante și s-au concretizat în comunicarea către contribuabilii debitori a unui număr de 36.141 somații pentru o valoare a creanțelor de 222,6 milioane de lei, înființarea a 21.537 popriri pe conturile bancare și ale terților pentru o valoare a creanțelor de 86,4 milioane lei. Totodată, în perioada menționată, au fost instituite 124 de sechestre pe bunurile mobile și imobile ale contribuabililor debitori, în valoare de 67 milioane lei. În cursul anului 2014 au fost organizate 124 licitații publice în vederea valorificării bunurilor sechestrate. Bunurile imobile asupra cărora au fost instituite sechestre au fost în general clădiri cu destinație de spații comerciale, spații de producție și terenuri aferente, iar bunurile mobile au fost constituite din mașini, utilaje și diverse aparate. (R.N.)

Angajatorii de zilieri, așteptați la Finanțe

Până la finele lunii februarie 2015, vasluienii care au angajat zilieri pe parcursul anului trecut sunt așteptați la gișeele Direcției Județene a Finanțelor Publice Vaslui pentru a-și achita impozitele.

Potrivit Legii 52/2001, privind angajarea zilierilor, aceștia ar trebui să achite la stat un procent de 16% aplicat la remunerația brută pe care au înmânat-o angajaților cu ziua și se virează la bugetul de stat. Cu alte cuvinte, orice vasluian, inclusiv cei dinmediul rural care au angajat oameni la prășit, ar urma să achite finațelor cei 16% datorați. În cazul acestora, dacă au achitat 50 de lei la fiecare om luat la muncă, vor trebui să achite statului suma de opt lei.

Mai mult vor trebui să achite cei care și-au renovat locuințele sau cei care și-au construit casele cu ajutorul zilierilor. Rămân de văzut care va fi gradul de colectare al acestor impozite, căci această formă de evaziune fiscală este foarte greu de probat, poate chiar imposibil. Cert este că această formă de muncă este foarte bine dezvoltată pe teritoriul județului, mai ales în mediul rural. (Bogdan RUSU)

Finantele infiinteaza un comitet responsabil cu mentinerea stabilitatii financiare, condus de guvernatorul BNR

Ministerul Finantelor a pregatit un proiect de lege pentru infiintarea Comitetului National pentru Supravegherea Macroprudentiala (CNSM), care va avea ca obiectiv mentinerea stabilitatii financiare si va fi condus de un consiliu format din reprezentanti ai BNR, ASF si ai Guvernului, scrie Mediafax.

In prezent, la nivel national, politica macroprudentiala, respectiv responsabilitatea mentinerii stabilitatii sistemului financiar in ansamblu nu este reglementata, in mod explicit, in legislatia interna.
Supravegherea sistemului financiar national este una din atributiile Bancii Nationale a Romaniei, pentru sectorul institutiilor de credit si al institutiilor financiare nebancare, precum si o atributie a Autoritatii de Supraveghere Financiara, pentru sectorul pietei de capital, al asigurarilor si al pensiilor private.
Legislatia ce guverneaza activitatea celor doua autoritati de supraveghere nationale cuprinde prevederi referitoare la obligatia mentinerii stabilitatii financiare la nivelul fiecarui sector supravegheat, competenta exclusiva in domeniul mentinerii stabilitatii sistemului financiar in ansamblu nefiind conferita unei autoritati.
“Comitetul National pentru Supravegherea Macroprudentiala (CNSM) va fi constituit din reprezentanti ai Bancii Nationale a Romaniei, ai Autoritatii de Supraveghere Financiara si ai Guvernului, ca structura de cooperare inter-institutionala, fara personalitate juridica, si va avea rolul de a asigura coordonarea supravegherii macroprudentiale la nivel national”, se arata intr-un comunicat transmis de Ministerul Finantelor.
Presedintele CNSM este guvernatorul BNR. Organismul decizional al comitetului este Consiliul General, format din noua membri, respectiv guvernatorul BNR, prim-viceguvernatorul, cei doi viceguvernatori, economistul-sef al bancii centrale, presedintele si prim-vicepresedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), doi reprezentanti ai Guvernului, desemnati de premier.
De asemenea, directorul Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar va participa la sedintele Comitetului, fara a avea drept de vot. Deciziile consiliului general sunt adoptate cu majoritatea voturilor exprimate, iar, in caz de egalitate de voturi, presedintele are vot decisiv. Membrii consiliului general nu vor fi remunerati pentru activitatea desfasurata.
Obiectivul CNSM este mentinerea stabilitatii financiare, inclusiv prin consolidarea capacitatii sistemului financiar de a rezista la socuri si prin diminuarea acumularii de riscuri sistemice.
Atributiile CNSM vizeaza, in principal, elaborarea strategiei privind politica macroprudentiala, analiza informatiilor disponibile si identificarea riscurilor la adresa stabilitatii financiare, identificarea institutiilor de importanta sistemica si emiterea de recomandari sau, dupa caz, avertizari in vederea prevenirii sau diminuarii riscurilor si monitorizarea implementarii acestora.
De asemenea, Comitetul va emite de recomandari sau avertizari pentru asigurarea implementarii recomandarilor sau avertismentelor Comitetului European pentru Risc Sistemic si va monitoriza implementarea recomandarilor Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS) si a masurilor adoptate la nivel national ca urmare a recomandarilor si avertizarilor emise de CERS.
Proiectul de lege mai stipuleaza obligativitatea mentinerii independentei BNR, conform Tratatului privind functionarea UE, in ceea ce priveste deciziile privind politica macroprudentiala.
Sursa: incont.ro

În septembrie, peste 59 de milioane de lei au plătit vasluienii la bugetul de stat

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui a anunțat că, în luna septembrie, veniturile totale bugetare realizate s-au ridicat la 59,2 milioane de lei, cu 8,4% mai mult față de aceeași periodă a anului trecut.

Din suma menționată, 21,2 milioane de lei s-au dus la bugetul de stat, înregistrându-se o ușoară scădere față de anul trecut. Alte 27 de milioane de lei au intrat în bugetul asigurărilor sociale, mai mult cu 17,9% față de aceeași perioadă a anului 2013, iar bugetul de sănătate a colectat 10,2 miliaone de lei, în creștere cu 19%. Cei mai puțini bani au intrat în bugetul pentru șomaj, 0,8 milioane de lei, dar această sumă este cu 15,9% mai mare față de cea de anul trecut.

Tot în luna septembrie, inspecția fiscală a efectuat 67 de controale la tot atâția agenți economici și au fost emise 16 decizii de impunere ca urmare a nerespectării legislației economico-financiare. Aceste controale au suplimentat bugetul de stat cu 2,6 milioane de lei, iar acești bani au reprezentat, în principal, diferențe de TVA și accesorii în valoare de 1,6 milioane de lei. Restul a reprezentat impozit pe profit.

Tot ca urmare a controalelor efectuate, au fost aplicate 16 amenzi contravenționale, iar valoarea lor totală a fost de 39 de mii de lei. (A.C.)

Peste 100 de milioane de lei noi, datoria vasluienilor la Fisc

Conform datelor furnizate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui, la 31 august 2014, valoarea datoriilor cumulate de vasluieni, persoane fizice și jurdice, la bugetul general consolidat se ridca la 115,8 milioane de lei noi, din care, 103,2 milioane reprezintă datoria persoanelor juridice.

Pe capitole, cele mai mari datorii se înregistrează către bugetul de stat, 67,5 miliaone de lei, urmat de bugetul asigurărilor sociale, care înregistrează datoriide 31,5 milioane de lei.

Nici sănătatea nu a scăpat de datornici, datoria totală ridicându-se la 14,4 milioane de lei, iar bugetul asigurărilor pentru șomaj are de recuperat 2,4 milioane de lei.

În vederea recuperării obligațiilor bugetare restante, au fost aplicate măsuri de executare silită, care au constat în emiterea de somații, instituire de popriri pe conturile bancare ale debitorilor dar și aplicarea de sechestre pe bunuri mobile și imobile. Astfel, au fost emise, în perioada 1 ianuarie – 31 august, 25.840 de somații, au fost instituite 8.060 popriri și au fost aplicate 79 de sechestre pe bunurile mobile și immobile. Pentru valorificarea acestora și recuperarea creanțelor, au fost organizate 68 de licitații publice care au dus la recuperarea a 53,6 milioane de lei.

Notificarea este primul pas prin care aducem la cunoștință datoria pe care persoanele fizice sau juridice le au față de bugetul de stat. Al doilea pas este impunerea din oficiu. Din informațiile pe care le culegem de la diverse societăți ale statului, putem stabili impozitul datorat. În aceste condiții, contribuabilul are termen 60 de zile pentru a achita obligația de plată. Ultimul pas este executarea silită. În aceste condiții, după înființarea porpiriii sau a procesului verbal de sechestru, debitorul are la dispoziție 15 zile pentru a-și achita datoriile. În caz contrar, se poate trece la scoaterea la vânzare, prin licitație publică, a bunurilor sechestrate pentru recuperarea datoriei”, a spus Nelu Sava, directorul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vaslui. (A.C.)

August, o lună bună la Finanțe

În urma inspecțiilor făcute la 52 de agenți economici, în luna august, Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Vaslui a dat 17 amenzi în valoare totală de 17.000 de lei și a stabilit sume suplimentare de plată la bugetul statului de 4.9 milioane de lei. Diferențele și accesoriile au fost calculate pentru TVA (trei milioane de lei), impozit pe profit (1.8 milioane) și alte impozite și taxe (0.1 milioane). În ansamblu, în august, AJFP a obținut o creștere a încasărilor cu 1.5% mai mari, comparativ cu aceeași luna a anului trecut, ajungându-se la o sumă totală de peste 55 milioane de lei.

Încasările la bugetul de stat au fost de 19.9 milioane de lei, în ușoară scădere față de cele din perioada similară a anului precedent. Bugetul asigurărilor sociale de stat, 25.3 mil. lei, a fost în creștere cu 4.1% față de veniturile încasate în luna august 2013.

La fondul național unic de asigurări de sănătate, veniturile încasate au fost de 9.5 milioane de lei, în creștere cu 5.5% față de aceeași perioadă a anului precedent. (Bogdan RUSU)

Persoanele fizice vor colabora printr-un simplu click cu ANAF-ul

Salariații vor avea acces la situația propriilor contribuții la asigurările sociale, prin intermediul unei aplicații care le va permite să fie mai aproape de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

Veste bună pentru salariații vasluieni: de anul viitor vor putea comunica electronic cu ANAF-ul, având posibilitatea să trimită, dar și să primească mai multe documente. Acest lucru va fi posibil în baza Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1154/2014 privind procedura de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță între ANAF și persoanele fizice. Persoanele fizice vor avea astfel, posibilitatea să-și verifice propria situație fiscală, prin intermediul unui serviciu numit „Spațiul privat virtual”. Accesul la aceste informații se poate efectua la orice oră și va fi gratuit. Așadar, situațiile fiscale ale persoanelor fizice vor fi doar la un click distanță.

Fiecare salariat își va regăsi în „Spațiul privat virtual” declaratiile fiscale întocmite, cererile pe care le-a adresat organului fiscal pentru obținerea unor informații sau documente în legătură cu situația sa fiscală. Drept urmare, salariații vasluieni și nu numai vor putea vizualiza informații cu privire la contribuțiile de asigurări sociale declarate de angajatori. Pot solicita o opinie privind aplicarea legislației fiscale, acte administrative fiscale, acte de executare și alte acte emise de organul fiscal în executarea legii. Spre exemplu, persoanele fizice vor avea acces la deciziile de impunere, notificări, somații, documente sau acte emise de organul fiscal la cererea acestora, cum ar fi: certificatul de atestare fiscală, adeverință de venit, registrul documentelor electronice comunicate în ultimii doi ani.

Pe lângă informațiile pe care le vor regăsi în „Spațiul privat virtual”, contribuabilii vor avea la dispoziție și un „Buletin informativ fiscal”. În cadrul acestui buletin informativ, ei vor avea acces la informații publice cu caracter fiscal, care au scopul de a-i îndruma să-și îndeplinească obligațiile fiscale.

Înainte de a fi implementat acest program pentru toți cetățenii, el va fi disponibil în sistem pilot de luna aceasta și până la sfârșitul anului, pentru contribuabilii persoane fizice cu domiciliul fiscal în București și în județul Ilfov.

Prin implementarea acestui program, autoritățile urmăresc să îmbunătățească relația contribuabilului cu Fiscul. (Daniela PORUMB)

Gata, e lege: Persoanele fizice pot comunica electronic cu ANAF in “Spatiul privat virtual'”

 Persoanele fizice vor putea comunica electronic cu Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) cu privire la propria situatie fiscala, prin intermediul serviciului “Spatiul privat virtual”, oferit de sistemul informatic al Ministerului Finantelor Publice (MFP), arata un document publicat marti in Monitorul Oficial, despre care HotNews.ro a scris pe cand se afla in stadiu de proiect. Serviciile de comunicare electronica puse la dispozitie de ANAF vor fi disponibile in mod gratuit, 24 de ore din 24.

Prevederile referitoare la utilizarea serviciului se regasesc in Ordinul ministrului Finantelor Publice privind procedura de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanta intre ANAF si persoanele fizice. Documentul va face parte din legislatia secundara necesara pentru punerea in aplicare a unora dintre prevederile OUG 40/ 2014, care stabilesc premisele comunicarii in format electronic intre contribuabil si autoritatile fiscale.

“Mi-am propus sa promovam o noua abordare in relatia contribuabilului cu administratia fiscala, bazata pe flexibilitate si deschidere institutionala. Masurile incluse in proiectul de ordin contribuie la cresterea gradului de informatizare a activitatilor desfasurate de organele fiscale si incurajeaza contribuabilii sa depuna la ANAF documente prin mijloace electronice”, a declarat ministrul Finantelor Publice, Ioana-Maria Petrescu.

Intr-o prima etapa, serviciul ‘Spatiul privat virtual’ va fi disponibil in sistem pilot incepand cu luna septembrie 2014 pana la sfarsitul anului, pentru un anumite documente si informatii destinate contribuabililor persoane fizice cu domiciliul fiscal in Bucuresti si in judetul Ilfov.

Persoanele fizice se vor putea identifica electronic prin certificate digitale calificate (eliberate de furnizorii de servicii de certificare acreditati in conditiile Legii nr. 455/ 2001) sau prin credentiale de tip nume / parola insotite de coduri de autentificare de unica folosinta OTP.

Comunicarea electronica in Spatiul privat virtual se va face atat dinspre contribuabil catre ANAF, cat si dinspre organul fiscal catre contribuabil.

Documente ce pot fi comunicate prin serviciul ‘Spatiul privat virtual’ pentru perioada septembrie-decembrie, in care se va aplica proiectul pilot sunt cele emise de organul fiscal si comunicate contribuabilului, automat – decizii de impunere anuala aferente veniturilor realizate incepand cu anul 2013 si emise dupa data de 1 septembrie 2014, sau la cererea contribuabilului – “Situatia obligatiilor fiscale de plata’, ‘Foaie de varsamant’, ‘Situatia contributiilor de asigurari sociale declarate de catre angajatori”, cat si documente emise de contribuabil si comunicate organului fiscal – cerere privind “Situatia obligatiilor fiscale de plata, cerere privind Foaie de varsamant”, cerere privind “Situatia contributiilor de asigurari sociale declarate de catre angajatori”.

Incepand de anul viitor, proiectul pilot pentru Regiunea Bucuresti-Ilfov va fi dezvoltat la nivel national si se vor extinde categoriile documentelor si informatiilor comunicate spre si dinspre contribuabili. Persoanele fizice se vor putea identifica si cu alte tipuri de credentiale cum sunt telefonul mobil sau cardul de sanatate.

Potrivit proiectului de ordin, categoriile de documente care privesc situatia fiscala proprie referitoare la impozitul pe venit al persoanei fizice, documentele ce pot face obiectul comunicarii prin ‘Spatiul privat virtual’ sunt ¬ declaratii fiscale intocmite de persoana fizica, potrivit legii, cereri adresate de persoana fizica organului fiscal pentru obtinerea unor informatii sau documente in legatura cu situatia fiscala personala: cerere de informatii despre contributiile de asigurari sociale declarate de angajatori, solicitarea unei opinii privind aplicarea legislatiei fiscale, acte administrative fiscale, acte de executare si alte acte emise de organul fiscal in executarea legii, de exemplu decizii de impunere, notificari, somatii, documente sau acte emise de organul fiscal la cererea persoanei fizice, cum ar fi: certificatul de atestare fiscala, adeverinta de venit, registrul documentelor electronice comunicate in ultimii doi ani.

Actul normativ stabileste o serie de reguli privind utilizarea “Spatiului privat virtual”, in conditiile in care este asigurata securitatea datelor de identificare ale contribuabililor.

De asemenea, potrivit documentului, ANAF va pune la dispozitia contribuabilului serviciul “Buletinul informativ fiscal”, inclusiv in perioada de aplicare a proiectului pilot, prin intermediul caruia va oferi informatii publice cu caracter fiscal, in scopul indrumarii acestora in indeplinirea obligatiilor fiscale, respectiv: calendarul obligatiilor fiscale, noutati legislative, ghiduri fiscale, campanii derulate, comunicate de presa.

Ordinului ministrului Finantelor Publice supus consultarii publice face parte dintr-un set de masuri promovate de catre Ministerul Finantelor Publice si de catre ANAF, in scopul imbunatatirii relatiei contribuabilului cu Fiscul si simplificarii modalitatilor de plata. In acest context, a fost promovata de MFP OUG 40/2014, publicata in Monitorul Oficial in data de 23 iunie 2014, care stabileste premisele comunicarii in format electronic intre contribuabil si autoritatile fiscale.

De asemenea, incepand cu 1 iulie 2014, formularele privind deciziile de impunere anuala pentru venituri realizate de persoane fizice si pentru contributiile de asigurari sociale de sanatate datorate de acestea, contin o serie de informatii care sa faciliteze plata obligatiilor fiscale. Astfel, fiecare decizie de impunere contine informatii privind codul de identificare fiscala a beneficiarului, contul de venituri bugetare corespunzatoare obligatiei de plata, codul IBAN in care trebuie efectuata plata, suma pe care contribuabilul o are de platit si o rubrica de explicatii. Totodata, pe decizia de impunere sunt incluse informatii privind modalitatile de plata.

Sursa: hotnews.ro

Procesul finanțiștilor vasluieni continuă la Curtea de Apel

Dați afară în 2013, ca urmare a deciziei Guvernului de a micșora numărul salariaților din sistemul bugetar, 21 de angajați ai Direcției Generale a Finanțelor Publice Vaslui au pierdut procesul intentat instituției prin care cereau repunerea pe posturile avute dinainte și plata obligațiilor salariale, chiar dacă Ordonanța de Guvern prin care s-a decis demiterea lor a fost declarată neconstituțională. Ieri, a fost înanintată cererea de judecare a procesului către Curtea de Apel Iași

Alexandru CROITORU

Odată cu reorganizarea Agenției Naționale de Administare Fiscală, 32 de salariați ai Direcției Generale a Finanțelor Publice Vaslui au fost concediați. Ordonanța de Urgență a Guvernului 77/2013, care a stat la baza concedierii lor, a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională a României, dar acest lucru nu i-a împiedicat pe magistrații vasluieni să dea o soluție în defavoarea salariaților, chiar dacă aceștia câștigaseră în primă instanță procesul. Astfel, la 1 august, magistrații ieșeni au suspendat definitiv aplicarea deciziei de eliberare din funcție a celor 32 de angajați. Decizia instanței ieșene a ținut cont și de faptul că salariații au fost numiți de către Direcția Finanțelor Publice Vaslui, iar eliberarea din funcție și acordarea preavizului s-a făcut de către Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași, în condițiile în care nu era încheiat un protocol de preluare de personal. De asemenea a existat o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative la care se adaugă și faptul că Regionala Iași a privit cu dispreț pe cei care s-au prezentat cu hotărârea definitivă a primei instanțe de reangajare, în condițiile în care se poate vorbi aici și despre discriminare: pe cei de la Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași nu i-a atins nimeni, ei rămânând toți pe posturi.

Din fericire, cei care și-au pierdut posturile din finanțele vasluiene mai au o șansă de a avea câștig de cauză dacă recursul de la Curtea de Apel va arăta că ei avut dreptate.

Am înaintat dosarul către Curtea de Apel Iași, după ce Tribunalul Vaslui a considerat că dreptatea nu este a celor care au rămas fără serviciu. Dar sunt sceptic și tind să cred că nu vom câștiga nici la Iași. Cu toate acestea vom lupta până la final și sindicatul este alături de membrii săi care au fost dațI afară ca urmare a regionalizării și a deciziei de micșoar numărul salariaților”, a spus Valeriu Berescu, liderul de sindicat al finanțiștilor vasluieni.

Angajații DGFP Vaslui au pierdut procesul la Tribunalul Vaslui

Dați afară în 2013, ca urmare a deciziei Guvernului de a micșora numărul salariaților din sistemul bugetar, 32 de angajați ai finanțelor vasluiene au pierdut procesul intentat instituției prin care cereau repunerea pe posturile avute și plata obligațiilor salariale.

Odată cu reorganizarea Agenției Naționale de Administare Fiscală, 32 de salariați ai Admninistrației Finanțelor Publice Vaslui au fost concediați. Ordonanța de Urgență a Guvernului 77/2013, care a stat la baza concedierii lor, a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională a României, dar acest lucru nu i-a împiedicat pe magistrații vasluieni să dea o soluție în defavoarea salariaților.

La 1 august, magistrații ieșeni au suspendat definitiv aplicarea deciziei de eliberare din funcție a celor 32 de angajați. Decizia instanței ieșene a ținut cont și de faptul că salariații au fost numiți de către Direcția Finanțelor Publice Vaslui, iar eliberarea din funcție și acordarea preavizului s-a făcut de către Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași, în condițiile în care nu era încheiat un protocol de preluare de personal.

Din fericire, cei care și-au pierdut posturile din finanțele vasluiene mai au o șansă de câștig dacă recursul de la Curtea de Apel va arăta că ei avut dreptate. (Alexandru CROITORU)

Miniștrii de Finanțe din cadrul G7 au discutat despre “nevoile de finanțare” ale Ucrainei

Miniștrii de Finanțe din statele G7, puternic industrializate, au evocat joi “situația din Ucraina” și “nevoile de finanțare” a acestei țări, într-o reuniune la Washington, potrivit unui scurt comunicat.

La finalul unei reuniuni “informale și scurte”, miniștrii și guvernatorii băncilor centrale din statele membre G7 – Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie și Statele Unite – au anunțat că au trecut în revistă “evoluțiile importante și recente ale economiei mondiale”, inclusiv în Ucraina. Riscând probleme financiare grave, țara a cerut ajutorul comunității internaționale. La sfârșitul lui martie, Fondul Monetar Internațional (FMI) și-a dat acordul pentru un împrumut în valoare de 14 până la 18 miliarde de dolari, care va fi completat prin finanțări la nivel bilateral. Criza din Ucraina, pe care Moscova a amenințat-o joi cu tăierea gazelor naturale, se află în centrul unor discuții ale marilor creditori la nivel mondial, reuniți în cadrul Adunării Generale a FMI și Băncii Mondiale (BM) la Washington. Directoarea generală a FMI Christine Lagarde a avertizat joi cu privire la “riscuri geopolitice tot mai mari” care ar putea să afecteze relansarea economică. Americanul Jacob Lew, în urma unei întâlniri joi cu omologul său rus Anton Siluanov, a avertizat că Statele Unite sunt pregătite să “adopte noi sancțiuni” vizând Moscova, dacă Rusia nu renunță la escaladare, a anunțat un purtător de cuvânt al Trezoreriei.

Țările industrializate și emergente din cadrul G20 urmează, de asemenea, să evoce situația ucraineană, într-un comunicat așteptat vineri.

Sursa: mediafax.ro

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: