Home / Tag Archives: functionari publici

Tag Archives: functionari publici

Apelul disperat al unui șef de serviciu din Primăria Bârlad: ”Hărțuirea morală și psihică din instituție trebuie să înceteze”

de Simona MIHĂILĂ

Tensiuni nemaiîntâlnite până acum în Primăria Bârlad se petrec între pereții acestei instituții. Acțiuni polițienești, reclamații la comisia de disciplină, turnători, șicane, hărțuire morală și psihică, amenințări, intimidări – iată condițiile în care-și desfășoară activitatea unii dintre funcționari. Niciodată în ultimii 27 de ani, vreun angajat al instituției nu a semnalat asemenea tipuri de comportament din partea vreunui coleg. Chiar dacă s-a întâmplat ca vreun conflict să apară, exclus să fi escaladat și, cu atât mai puțin, să ajungă în spațiul public.

Dumitru Boroș

De aproximativ un an, lucrurile s-au schimbat, iar primarul Dumitru Boroș nu este străin deloc de ceea ce se petrece în curtea pe care o păstorește. Cu puțin timp în urmă, Mirel Țîrcă, șeful Serviciului de Taxe și Impozite – Persoane Juridice (STIPJ) i-a trimis edilului-șef o scrisoare (detalii aici), exasperat că nu reușea să găsească o altfel punte de comunicare cu edilul-șef. I-a reproșat acestuia refuzul de a dialoga pe subiecte ce țineau de activitatea primăriei, abordările nefirești ale unor probleme, dar și multe dintre strategiile și soluțiile greșite aplicate de Boroș în administrația locală. De asemenea, i-a adus la cunoștință presiunile psihice și morale la care este supus de șeful Direcției Economice din cadrul primăriei (deși nu a dat nume, este vorba de Liviu Angheluță). Comportamentul acestuia l-a făcut pe Țîrcă să-l reclame Comisiei de disciplină din primărie.

Scrisoarea respectivă, care a ajuns și în posesia redactorilor Est News, a rămas fără răspuns. Nici până acum Boroș nu a avut vreo reacție. Între timp, Țîrcă a ales să-l ierte pe Angheluță, drept pentru care sesizarea la Comisia de disciplină a rămas fără obiect. Deși a sperat într-o normalizare a relației cu șeful Direcției Economice după ce și-a manifestat intenția de împăcare, Mirel Țîrcă s-a trezit că este el târât în fața Comisiei de disciplină, motivul fiind absolut hilar: a ieșit din primărie 5 minute, pentru a merge la mașina sa, în parcarea instituției.

Zilele acestea, șeful STIPJ i-a trimis primarului o nouă scrisoare prin care îi cere insistent să ia măsuri pentru detensionarea situației căreia i-a căzut victimă, după 20 de ani de activitate în primărie. În disperare de cauză, Mirel Țîrcă face un apel și către reprezentanții mass-media, către ONG-uri, dar și către factorii politici să se implice în acțiuni menite să elimine comportamentele abuzive din interiorul instituțiilor publice. El consideră că principalele victime colaterale sunt chiar contribuabilii, întrucât presiunile morale și psihice ale funcționarilor hărțuiți se reflectă în calitatea serviciilor.

Redăm în cele ce urmează scrisoarea deschisă adresată de Mirel Țîrcă primarului Dumitru Boroș:

A DOUA SCRISOARE DESCHISĂ

CĂTRE

PRIMARUL MUNICIPIULUI BÂRLAD

Am luat această decizie de a mă adresa dvs. a doua oară prin intermediul unei scrisori deschise din cauza înmulțirii presiunilor, șicanărilor și acțiunilor de tip hărțuire morală și psihică la adresa mea, după publicarea în presă a primei scrisori.

În scrisoarea anterioară v-am pus câteva întrebări, care, așa cum mă așteptam, au rămas fără răspuns. În perioada de după transmiterea primei scrisori și până în prezent am trecut peste multe presiuni, șicanări și acțiuni de tip hărțuire morală și psihică la adresa mea făcute de conducerea instituției. În încheierea scrisorii anterioare am făcut un apel de a se abține cei din jurul dvs. să arunce cu noroi în mine.

Prin intermediul acestei scrisori fac apel la înțelepciunea dvs., să spuneti ”STOP” și să nu mai permiteți în instituția noastră asemenea comportamente de tip hărțuire morală și psihică , care după cum cred că bine știți, pe lângă faptul că sunt sancționate pe linie administrativă și disciplinară, pot fi sancționate și penal fiind considerate infracțiune.

Dat în primire pentru că a coborât la mașină 5 minute

Acum, marea mea nedumerire este de ce nu ați avut nici o reacție după ce eu v-am informat din timp și de nenumărate ori, atât verbal cât și în scris, despre presiunile la care sunt supus. V-am informat despre toate aceste acțiuni, care la început pot fi catalogate ca întâmplătoare, nevinovate și ocazionale, dar când ele se înmulțesc și, mai mult, vezi că ți se întâmplă numai ție, atunci, parcă începi să îți pui diverse întrebări. Când am constatat că aceste acțiuni nu sunt întâmplătoare, ci au un scop precis, am sesizat comisia de disciplină și v-am informat și pe dvs. de acest lucru. Însă, surprizele neplăcute au continuat. Comisia de disciplină, fără a avea o motivație obiectivă, a preferat, cu toate că legea prevede analizarea cu celeritate a sesizărilor, să inceapă audierile după 5 luni de zile.

Mirel Țîrcă

În această perioada, am făcut demersuri atât către dvs. cât și către comisia de disciplină, pentru detensionarea situației și rezolvarea problemei. Văzând lipsa dvs. de reacție și dorind detensionarea situației m-am arătat dispus să-l iert pe cel împotriva căruia făcusem sesizarea, înștiințând atât comisia cât și pe dvs.

Înainte de prima audiere și după ce v-am trimis prima scrisoare, a fost o perioadă și mai grea pentru mine, peste marile probleme de la serviciu am suferit și din cauza decesului tatălui meu. Astfel, în data de 03.10.2017, când în sfârșit s-a stabilit data primei audieri, având pe inimă o puternică dorință de împăcare și detensionare a situației am susținut și în fața comisiei de disciplină că faptele sesizate de mine sunt grave și reale dar înțeleg să fac primul un gest pozitiv și să îl iert pe cel împotriva căruia am făcut sesizarea.

Am simțit o ușurare și chiar am fost convins de normalizarea relației dintre mine și conducerea instituției, dar realitatea mi-a demonstrat contrariul. Astfel, acele acțiuni de tip hărțuire morală și psihică au continuat iar surpriza cea mare a venit în data de 28.11.2017 când am primit o citație de la Comisia de disciplină, în care am fost înștiințat că voi fi audiat pentru o presupusă abatere disciplinară și anume că în data de 06.07.2017, in intervalul 11-11.05 am fost pâna la mașina din parcarea instituției.

Chiar cei care întârzie aproape zilnic și pleacă la cumpărături în timpul programului să aibă tupeul să-mi facă o asemenea sesizare mizerabilă!?!

Vă dați seama domnule primar, am coborât 5 minute la mașina din parcare!!! Ce faptă gravă am făcut!!! Într-adevăr demnă de o sesizare la comisia de disciplină (comisie care a demarat imediat acțiunea, nu ca la sesizarea mea, în 5 luni), faptă despre care sincer să fiu nici nu imi mai amintesc. Cât de penibil!!!! Chiar cei care întârzie aproape zilnic și pleacă la cumpărături în timpul programului să aibă tupeul să-mi facă o asemenea sesizare mizerabilă?! Câtă ipocrizie!! Cred că s-a ajuns prea departe. Oare cei care se ocupă cu asemenea mizerii, mizerii care au ca scop sancționarea și apoi demiterea mea, nu iși dau seama cât de ridicoli pot să fie? Oare e normal ca un grup de salariați, să se ocupe permanent de urmărirea și monitorizarea mea, în detrimentul rezolvării atribuțiilor pe care le au în fișa postului?Oare nu e o risipă inutilă de timp, energie și resurse pentru ca după mai bine de un an de când sunt supus acestui tip de hărțuire să nu se reușească să se fabrice decât o astfel de sesizare mizerabilă? Aceasta sesizare mizerabilă arată nimicnicia gândirii și preocupării celor care au intocmit-o sau o susțin.

”Chiar nu vă îngrijorează că în instituția pe care o conduceți se practică aceste acțiuni de tip hărțuire morală și psihică?”

Liviu Angheluță

Ăsta a fost momentul care m-a determinat să vă scriu a doua scrisoare deschisă, deschisă pentru că am observat că cele adresate personal nu au nici un efect.

Cît de primitiv și mizerabil poți să fii să depui o sesizare la comisia de disciplină pentru o presupusă abatere disciplinara împotriva persoanei care te-a reclamat la comisia de disciplină tocmai pentru acțiuni de tip hărțuire morală și psihică, după ce această persoană tocmai te-a iertat. Pe lângă celelalte dovezi care le dețin, aceasta poate fi considerată o nouă dovadă de hărțuire la care sunt supus.

Domnule primar, cât veți mai tolera un asemenea comportament în instituția noastră? Chiar nu vă îngrijorează că în instituția pe care o conduceți se practică aceste acțiuni de tip hărțuire morală și psihică? La ce trebuie să mă mai aștept? Ce mizerii mi se mai pregătesc? Cât trebuie să mai îndur?

Domnule primar, chiar nu v-ati pus întrebarea de ce se vrea cu orice preț distrugerea mea? Chiar nu mai aveți nevoie și de oameni care să spună lucrurile exact așa cum sunt, fără cosmetizare? Chiar nu mai aveți nevoie și de OAMENI, nu numai de yesmeni, diletanți sau frustrați? Credeți că sunt singurul din instituție care gândește așa? Vă asigur că sunt mulți care gândesc ca mine, dar le este frică și preferă să îndure, să fie umiliți și/sau să obțină un mic avantaj.

Încă mai cred că nu aveți nici o implicare în acest gen de acțiuni”

Pentru că țin la imaginea instituției pe care am slujit-o peste 20 ani și sper să o mai slujesc încă, și pentru că naiv cum mi-au spus unii că sunt, încă mai cred că nu aveți nici o implicare în acest gen de acțiuni, închei aici și aștept de la dvs. în cel mai scurt timp măsuri care să conducă la detensionarea situației și normalizarea relațiilor între salariații instituției noastre și între salariați și conducerea instituției.

Fac un apel și către opinia publică, societatea civilă, ONG-uri, cei din mass-media, chiar și către partidele politice să ia atitudine împotriva celor ce practică sau susțin asemenea comportamente atât în instituția unde lucrez eu cât și în alte instituții. Fac acest apel deoarece îmi doresc să ajung acea zi când funcționarului public să nu îi mai fie frică că dacă se schimbă primarul sau directorul atunci va trebui sa suporte tratamentul la care am fost supus eu in ultimul an de zile.

Cu deosebită stimă și respect,

Ec. Mirel Țîrcă – șef Serviciu ITPJ

P.S. M-am făcut oare dușmanul dumneavoastră pentru că v-am spus adevărul!?!”.

Întrucât scrisoarea șefului ITPJ ne-a parvenit foarte târziu, cu puțin timp înainte de închiderea ediției, am fost în imposibilitatea de a solicita punctele de vedere ale celor implicați. Revenim în ediția de mâine cu opinia primarului și a șefului Direcției Economice, în cazul în care vor accepta să și-o exprime.

Unde au dispărut declarațiile de avere de pe site-ul Primăriei Bȃrlad?

de Simona MIHĂILĂ

Deși pe pagina de internet a instituției, rubrica pentru declarațiile de avere ale funcționarilor din Primăria Bȃrlad este la loc de cinste, alături de cele care cuprind informații referitoare la principalele evenimente derulate la nivelul municipiului, obiectivele turistice și proiectele aflate în dezbatere publică, toți cei interesați să vadă cȃt cȃștigă bugetarii din administrație au parte de o surpriză: pagina care se deschide, la distanță de un click, este… goală! Declarațiile de avere și cele de interese sunt bine ascunse pe site și se lasă descoperite numai de cei care se înarmează cu răbdare.

Legea nr. 176 din 1 septembrie 2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice spune că funcționarii publici, alături de multe alte categorii de persoane, au obligația să-și declare averile și interesele. Declarațiile trebuie să fie afișate și menținute pe pagina de internet a instituției, dacă aceasta există, sau la avizierul propriu, pe toată durata exercitării funcției sau mandatului persoanelor în cauză și 3 ani după încetarea acestora.

Pe site-ul Primăriei Bȃrlad, declarațiile de avere sar în ochi de la prima accesare. Rubrica lor este în meniul de sus, chiar lȃngă stema municipiului Bȃrlad. Butonul, deși funcționează, deschide o pagină goală, actualizată în luna noiembrie 2014, în ziua de 29, la ora 12:21 pm. Unde sunt, totuși, declarațiile de avere ale funcționarilor publici din administrația bȃrlădeană?

Cei care nu se lasă descurajați cu una cu două pot găsi documentele cu pricina în meniul din stȃnga, dacă dau click pe Primăria Bȃrlad sau pe Consiliul Local, și parcurg întreaga listă de opțiuni, pȃnă dau peste declarații – Declarații Funcționari și Declarații Consilieri. Formularea este, însă, suficient de ambiguă și, cum nu conține nici cuvintele ʺavereʺ și ʺintereseʺ, poate fi lesne trecută cu vederea sau interpretată, în cazul consilierilor, drept declarațiile consemnate în urma ședințelor de Consiliu Local.

Unul dintre principalele scopuri ale Legii nr. 52 din 2003 privind transparența decizională în administrația publică este acela de a spori gradul de transparență la nivelul întregii administrații, ceea ce înseamnă și ușurarea modului în care cetățeanul de rȃnd poate afla date sau informații, inclusiv despre modul în care sunt cheltuiți banii publici pentru salariile funcționarilor.

Îi recomandăm, așadar, funcționarului public care se ocupă de site-ul Primăriei din Bȃrlad să remedieze problema butonului buclucaș de pe pagina de internet, care îi aduce pe bȃrlădeni în fața unei pagini fără conținut. Suntem convinși că responsabilul cu implementarea prevederilor referitoare la declarațiile de avere și declarațiile de interese și-a îndeplinit toate atribuțiile în acest sens și că aceasta este doar o ʺscăpareʺ a Departamentului de IT, în condițiile în care toate rubricile vecine sunt actualizate la zi, unele (cum e cea de evenimente) chiar și de mai multe ori în 24 de ore.

Dacă declarațiile de avere sunt fără pată, atunci nu există niciun motiv ca bȃrlădenii să nu le poată accesa ușor pe site, chiar de pe prima pagină!

Ghicitori, ziceri haioase și informații agramate pe site-ul Primăriei Bârlad!

de Simona MIHĂILĂ

Bârlădenii care, în aceste zile geroase, vor să-și alunge plictiseala, pot da o raită pe site-ul Primăriei Bârlad, acolo unde instituția îi așteaptă cu informații calde, care de care mai hazlii.

Una dintre ele, postată pe 9 ianuarie, le-ar putea părea cunoscătorilor de limbă română ca fiind scrisă de un semiagramat. Sau poate că-i o ghicitoare ce se adresează în special oamenilor cu carte, singurii care, cel mai probabil, ar avea dificultăți în a desluși tainele haioasei cimilituri. Pentru restul, nu băgăm mâna în foc.

Iată cum apare: ”Impozitele și taxele se pot plăti începând cu data de 09-01-2017.Amenzile și foarte multe taxe se pot plăti online pe ghiseul.ro accesând secțiunea ,,plăți fără autentificare” pentru taxe și ,,amenzi”. Pentru amenzi la primăria Bârlad.”.

Ați priceput? Nici noi!

Hai să luăm prima necunoscută, aceea potrivit căreia bârlădenii au posibilitatea de a plăti online amenzile ”și foarte multe taxe”. Așadar, nu se pune problema că putem plăti toate taxele, dar nici prea puține. Ci ”foarte multe”. Câte și care sunt acestea… mister! Doar n-o fi treaba primăriei să ne dea mură în gură.

În cea de a doua parte a frazei, bârlădenilor cu probleme de memorie li se reamintește ceea ce s-a spus în prima parte, cum că putem plăti taxe și amenzi.

Cuvântul amenzi este prins între ghilimele, de unde putem deduce ceva, dar nu se știe ce. O fi vreo metaforă? Dacă da, de ce numai amenzile? De ce nu și taxele? Mai există o variantă: ținând cont că ”plăți fără autentificare” se află între ghilimele tocmai pentru a sublinia că este vorba de o secțiune, se prea poate ca ”amenzi” să fie o altă secțiune pe care o putem accesa. Asta trebuie să fie! Iar dacă ar mai fi fost pe acolo niște virgule, logica venea de la sine. Am fi putut deduce că accesând secțiunea ”plăți fără autentificare”, putem plăti taxe, iar accesând secțiunea ”amenzi”… putem plăti altceva. Însă nu aflăm ce, pentru că fraza se termină brusc. Cu punct. Altfel spus, ăsta e alt mister pe care trebuie să-l deslușim.

Să trecem la ultima propoziție. Sau ce-o mai fi și aia, că nu are nici subiect, nici predicat: ”Pentru amenzi la primăria Bârlad”. Profund!

Aaa, da! Avem de-a face cu o construcție eliptică. Isteață treabă! Trebuie, așadar să ghicim ce a vrut să spună autorul. O variantă ar fi aceea că, pentru a ne plăti amenzile, suntem așteptați la Primăria Bârlad. Prezența virgulei ar fi rezolvat misterul, dar atunci nu s-ar fi dus tot farmecul ghicitorii. Deci, pentru amenzi, mergem la primărie musai! Pai… parcă era vorba că putem plăti online. Mama ei de logică!

O altă variantă este că virgula nu are ce căuta acolo și că autorul vrea să ne transmită subliminal că primăria dă amenzi, sau că la primărie se dau amenzi. Vai de mine! Dar, pentru ce? În ce condiții? Numai unora sau la toată lumea? N-am aflat, pentru că și propoziția aceasta se termină. Subit și hotărât, cu punct.

Grevă de o oră în administrația publică locală. Funcționarii vor norma de hrană, vacanțe gratis și bani mai mulți

Astăzi, sute de salariați din administrația publică locală vasluiană vor fi în grevă, pentru o oră, ca urmare a nemulțumirilor legate de sistemul de salarizare de care beneficiază. În intervalul orar 8-9, membrii Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație (FNSA) vor fi acasă. Vor fi însă și salariați care vor merge la muncă, dar nu vor desfășura însă nici o activitate. O tentativă asemănătoare, de a speria guvernul a avut loc în 2015, însă rezultatele au fost zero. Dumitru Ciomaga, președintele Sindicatul Național al Funcționarilor Publici (SNFP) Vaslui, care răspunde de interesele unui număr de 900 de salariați din administrația publică locală, majoritatea din primăriile din județ, se află în concediu de odihnă, fapt pentru care nu am reușit să aflăm ce primării din județ vor fi astăzi în grevă.

Totul a pornit de la faptul că Guvernul a majorat, cu 70%, salariile celor care lucrează în administrația centrală, în timp ce micii birocrați au fost puși pe tușă. Această măsură a dat naștere unor nemulțumiri profunde în rândul membrilor principalelor formațiuni sindicale care apără interesele lucrătorilor din administrația publică locală vasluiană, ce nu au beneficiat de majorări ale veniturilor din anul 2010: FNSA și SNFP.

La Vaslui, vor intra în grevă 96 de salariați ai Consiliului Județean și 380 de salariați ai Primăriei Municipiului Vaslui, cu toții înscriși în FNSA. Despre situația celor 900 de membri ai SNFP nu am reușit să aflăm mai nimic, deoarece pe Dumitru Ciomaga, președintele SNFP Vaslui greva l-a prins în timp ce se află în concediu.

Menționăm că SNFP Vaslui apără interesele angajaților din majoritatea primăriilor din județ. Greva de astăzi, de 60 de minute, este doar un avertisment pe care salariații din administrație în dau Guvernului. Ei solicită, printre altele, o majorare de 25% a salariilor, introducerea normei de hrană și asigurarea de vouchere de vacanță pentru toți salariații. În caz contrar, în situația în care Guvernul nu va răspunde prompt solicitărilor sindicale, FNSA amenință cu o altă grevă, de o zi, pe 12 iulie. Ulterior, în agenda FNSA se află programată greva pe perioadă nedeterminată, începând de pe 19 iulie, în cazul în care revendicările sindicale vor fi trecute cu vederea. ”Fac un apel la populația care va intra în contact cu instituția în care lucrăm, să înțeleagă că și noi avem familii și trăim dintr-un salariu minim pe economie. Aproape 60% din salariații Primăriei Vaslui, oameni cu studii superioare și cu studii medii, beneficiază de salarii minime pe economie. Peste tot s-au aplicat majorări salariale, în concordanță cu creșterea prețurilor. La noi însă, în administrația publică, nu au existat niciodată majorări. Noi am fost vitregiți, spre deosebire de cei care lucrează în sănătate sau învățământ”, a declarat Mariana Șalaru, lidera Sindicatului din cadrul Primăriei Vaslui, afiliat FNSA.

O altă „bombă falsă” de natură sindicală?

Amintim că în anul 2015, sindicatele amintite au încercat, fără nici un efect, să schimbe soarta oamenilor pe care îi repezintă. Pe 21 aprile 2015, SNFP ar fi trebuit să fie prezent la un miting de protest organizat în fața Ministerului Muncii, însă nici un membru de sindicat nu a ajuns în capitală, pe motiv că nu existau bani pentru transport. Pe de altă parte, FNSA se ocupa cu strângerea de semnături pentru o grevă care ar fi trebuit să sperie guvernul. Efectul activității sindicale a fost însă zero.
Revendicările bugetarilor vizau în 2015, aceleași probleme ca cele din prezent: reglementarea și liberalizarea acordării tichetelor de masă și a normei de hrană, acordarea de creșteri salariale etc. Mai mult decât atât, pe 30 aprile 2015, FNSA a organizat, fără nici un efect vizibil, o grevă de o zi. (Bogdan RUSU)

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: