Home / Tag Archives: goluri

Tag Archives: goluri

Ploaie de goluri în Cupa Centenar

Peste 30 de goluri au fost marcate zilele trecute în cadrul celei de-a doua etapă din Cupa României – faza județeană la fotbal, tabloul Ligii a 5-a.

Cea mai categorică victorie a aparținut celor de la FC Crețești, o apariție nouă în acest sezon al Ligii a 5-a. Cei de la Unirea Negrești au reușit să le țină piept doar până la pauză, când scorul era 1 – 1. A urmat apoi dezastrul, gazdele marcând încă șase goluri fără a primi vreunul, scor final 7 – 1. FC Crețești se anunță o candidată puternică la promovare, reușind în prima etapă să treacă de Viitorul Văleni, echipă cu ștate vechi și pretenții în fotbalul județean.

Tot opt goluri s-au marcat și în disputa dintre Avântul Zăpodeni și Voința Ștefan cel Mare. Prima repriză a fost extrem de disputată, cu șase goluri marcate. La pauză Avântul Zăpodeni conducea cu 4 – 2. Repriza a doua a fost la discreția acesteia, care a mai marcat de două ori, scor final 6 – 2.

Inter Sport Vaslui era cât pe ce să rateze dramatic calificarea în faza următoare a Cupei Centenar. A fost egalată de SC 2000 Lipovăț, după ce la pauză conducea cu 2 – 0. A obținut calificarea după loteria penalty-urilor, scor 5 – 3.

Avântul Solești a intrat mai greu în meci cu FC Gloria Todirești, scor 1 – 0 la pauză. A zburdat însă în repriza secundă, când a mai marcat de trei ori, fără a primi gol, scor final 4 – 0. Al doilea meci consecutiv cu patru goluri marcate pentru Avântul Solești. În prima etapă din Cupă a surclasat-o pe Olimpia Stănilești cu 4 – 2.

FC Ghergheleu a avut și ea dificultăți în a se desprinde pe tabelă, cu Avântul Codăești, la pauză scorul fiind 0 – 0. În cele din urmă s-a impus însă de o manieră categorică, scor 3 – 0.

Viitorul Rebricea și-a făcut meciul ușor încă din prima parte a partidei cu Multim Perieni, la pauză având 2 – 0. Repriza secundă a mai adus un gol în poarta adversă, scor final 3 – 0. (G.P)

Frații Bujor, locul 3 în Elveția

România, cu Mihai Bujor și Gabriel Bujor în lot, a susținut în Elveția trei partide de verificare, una cu Elveția și două în cadrul turneului Yellow Cup, cu Rusia și Serbia. Tricolorii au câștigat două din ele, cele cu Elveția și Serbia.

Primul meci amical al României a fost cu Elveția, pe care băieții lui Xavi Pascual l-au câștigat cu 32 – 28, meci în care frații Bujor au marcat câte două goluri. A urmat disputa pierdută cu Rusia, de la Yellow Cup, scor 18 – 25 (10 – 13). Printre tricolori s-a aflat pe teren doar Gabriel Bujor, care a marcat de două ori. În finala mică a turneului, câștigată de România cu 28 – 21 împotriva Serbiei, a evoluat Mihai Bujor, acesta reușind să marcheze o dată.

Mihai Bujor, de la HC Vaslui, a fost convocat în lotul echipei naționale, cu care Xavi Pascual abordează turneul de pregătire Trofeul Carpați. Echipa națională a intrat în cantonament chiar din prima zi a noului an, iar în prima partidă din competiție Mihai Bujor are șansa de a pune umărul la un rezultat favorabil al României în fața reprezentativei Bahrain, mâine, de la ora 21.05.

Tot vineri mai are loc partida Tunisia – Portugalia, de la ora 18.45. Învingătoarele din cele două partide vor disputa finala mare a turneului a doua zi, de la ora 21.05. Tot sâmbătă va avea loc și finala mică, de la ora 18.45.

Pentru stagiul pregătire de la Călărași, Xavi Pascual a convocat un lot din care fac parte foarte mulți jucători tineri. Singurii care au mai îmbrăcat tricoul naționalei de seniori și se regăsesc pe această listă sunt Albert Cristescu și Bogdan Baican.

Lotul convocat de Xavi Pascual pentru stagiul de pregătire de la Călărași

Portari: Alexandru Bucătaru (Minaur Baia Mare), Daniel Bobeică (CSU Suceava)
Extreme stânga: Sabin Constantina (Tg. Jiu), Denis Neamțu (Poli Timișoara)
Interi stânga: Claudiu Șimicu (Poli Timișoara), Andrei Ciutacu (CSU-CNOT Brașov), Robert Nagy (Minaur Baia Mare), Bogdan Moisă (CSM Focșani)
Centri: Octavian Bizău (CSA Steaua București), Mihai Bujor (HC Vaslui)
Interi dreapta: Alexandru Gurănescu (Poli Timișoara), Andrei Sora (HC Sibiu), Attila Eros (CSM Focșani)
Extreme dreapta: Bogdan Mănescu (CSM București), Ionuț Nistor (HC Dobrogea Sud Constanța)
Pivoți: Albert Cristescu (Minaur Baia Mare), Bogdan Rață (CSM Focșani), Bogdan Baican (CSU Suceava)

Pe 11 ianuarie, la Bolzano, România debutează contra Italiei în campania de calificare la Mondiale. Din grupa 3 de calificare la baraj mai fac parte Ucraina și Insulele Feroe. Doar prima echipă clasată din cele șase grupe preliminare va juca în iunie 2018 în play-off-ul pentru turneul final din Germania și Danemarca. (G.P)

Fețele noi din Liga a IV-a s-au ridicat la înălțimea așteptărilor. Trei victorii, un meci de infarct și nici o partidă fără gol marcat.

Prima etapă din Liga a IV-a a fost de mare interes pentru iubitorii de fotbal din județ. Motivul a fost că FC Gârceni – Sporting Bârlad, scor 0 – 0, a fost singurul duel în care ambele echipe au evoluat și în stagiunea trecută. Suporterii echipelor cu ștate vechi așteptau victorii din partea favoriților, lucru care nu s-a întâmplat însă decât în două rânduri. Asta spre deliciul fanilor echipelor care anul trecut evoluau în Liga a V-a sau care abia au fost înființate.

Dacă în ediția 2016 – 2017 au participat 10 echipe în noul sezon s-au înscris cu două formații mai mult, ceea ce înseamnă că avem parte de un meci în plus în fiecare etapă.

De departe cel mai spectaculos meci al etapei a fost cel în care FC Vaslui a fost ținută în șah de Star Tătărani, într-un meci care s-a terminat cu scor de tenis, 4 – 6. Chiar dacă au debutat cu o înfrângere, fotbaliștii de la Star Tătărani au arătat că pot pune probleme oricărei echipe. FC Vaslui are ca obiectiv play-off-ul și anul acesta, încercând să forțeze promovarea în Liga a III-a. Au fost foarte aproape de disputarea barajului sezonul trecut, când a terminat la patru puncte în spatele celor de la FC Gârceni.

Star Tătărani a deschis scorul prin Adrian Tăbeică, însă dubla lui Cătălin Solomon a făcut ca FC Vaslui să conducă ostilitățile. Oaspeții au majorat diferența și au făcut apoi 3 – 1, gol marcat de Cezar Ionuț. Gazdele au revenit în joc prin Cătălin Boțu care a stabilit scorul pauzei, 2 – 3. Star Tătărani a avut primul cuvânt de spus și în repriza secundă când Tăbeică a reușit să învingă iar apărarea galben – verzilor. Au urmat 12 minute fatidice însă care au turnat plumb în picioarele celor de la Star Tătărani. Bogdan Moroșan a marcat de trei ori și a spulberat orice șansă a gazdelor de a obține punct sau puncte. Cu toate astea Sorin Ianos a redus din diferență în minutul 90, scor final 4 – 6.

Nu a fost singura partidă în care s-au marcat multe goluri. Cu excepția partidei dintre Sporting Bârlad și FC Gârceni în toate celelalte s-au marcat cel puțin trei goluri. În total portarii au fost învinși de 29 de ori în cele șase partide, o medie de aproape 5 goluri marcate pe meci.

Vitis Șuletea a confirmat și ea calculele hârtiei și s-a impus autoritar în fața nou – promovatei FDR Tutova, scor 7 – 1. Flacăra Muntenii de Sus, campioana Ligii a V-a, a demonstrat din plin faptul că merită să lupte de la egal la egal cu cei mai buni, spulberând Multim Perieni cu 4 – 1. Hușana Huși a dispus de Juventus Fălciu cu 2 – 1, reușind să întoarcă scorul. Racova Pușcași a învins la Bârlad, cu 2 – 1, într-o partidă în care toate golurile s-au marcat în repriza secundă. (George PROCA)

Luptă mare pentru locul doi, în cele trei serii din Liga a V-a

Iubitorii de fotbal au fost martori weekend-ul trecut la partide extrem de spectaculoase în Liga a V-a. Au fost marcate 43 de goluri în nouă partide, o medie de peste cinci pe meci. Cele mai multe, 27, au fost opera fotbaliștilor care evoluează în Seria I Vaslui Vest. Meciurile continuă să aibă o miză semnificativă, motiv pentru care spectacolul e la el acasă.

Cea mai aprigă luptă e în Seria III Bârlad, acolo unde trei echipe au șanse reale pentru cele două locuri calificabile în semifinale. Deși în celelalte două serii se știu echipele calificate meciurile rămase de disputat pot face diferența în faza următoare. Configurația finală a clasamentului după Faza 1 contează pentru punctajul cu care primele patru clasate din Seria I Vaslui Vest și Seria II Vaslui Est vor începe mini play-off-ul. Ocupantele primului loc vor începe cu 3 puncte, locurile 2 vor avea la start 2 puncte, iar echipele care au terminat pe 3 vor începe cu 1 punct. Cele care au terminat pe patru vor porni fără nici un punct. Aceste puncte pot face diferența, pentru că doar primele două clasate din cele două serii de mini play-off se vor califica în semifinalele Ligii a V-a.

Liderul seria I Vaslui Vest, Racova Pușcași a învins clar în deplasarea de la SMART Negrești, scor 2 – 5. Ocupanta locului trei a arătat destul de bine doar în prima parte a jocului, iar la pauză era doar 1 – 2. Viitorul Rebricea nu a reușit să profite la maxim de acest rezultat și a înregistrat doar o remiză, scor 3 – 3 în deplasare la Avântul Zăpodeni. Ocupanta locului doi are astfel doar două puncte peste următoarea clasată. Inter Sport Vaslui a rămas pe patru, dar a egalat ocupanta locului trei, după ce a învins la scor de tenis în deplasare la Voința Ștefan cel Mare. Gazdele conduceau la pauză cu 3 – 2, dar Inter Sport Vaslui a reușit să întoarcă scorul în partea secundă, care a fost la fel de animată.

SC 2000 Lipovăț a învins într-un meci lipsit de miză pe Vulturul Bălteni, scor 3 – 1. Golurile victoriei au venit în repriza a doua, după ce la pauză scorul era 1 – 1.

Racova Pușcași ocupă primul loc, cu 37 puncte, după 12 victorii și o remiză (un meci în plus disputat). Viitorul Rebricea ocupă locul doi cu 23 puncte, urmată de SMART Negrești și Inter Sport Vaslui, care au 21 de puncte. Ocupanta locului patru are însă un meci în plus disputat. Voința Ștefan cel Mare e pe 5 cu 15 puncte, dar are și două meciuri mai puțin disputate față de ocupantele locurilor doi și trei. Urmează Vulturul Bălteni, cu 12 puncte și SC 2000 Lipovăț, cu 9 puncte. Ultima clasată, Avântul Zăpodeni, are doar patru puncte.

Flacăra Muntenii de Sus. Liderul seriei II Vaslui Est, a suferit prima înfrângere, scor 2 -3. Derby-ul primelor două clasate a fost adjudecat de Viitorul Văleni, care a condus ostilitățile pe toată durata disputei. Star Tătărani a învins pe Rapid Brodoc cu 3 – 0 și rămâne astfel în cărți pentru locul doi. Avântul Solești a câștigat la masa verde partida cu Dinamic Boțești, echipă exclusă din competiție. FC Ghergheleu a beneficiat de același scor, pentru că avea meci programat cu Victoria 2013 Muntenii de Jos, echipă care s-a retras din competiție.

Flacăra Muntenii de Sus e lider, cu 32 puncte, urmată de Viitorul Văleni și FC Star Tătărani, ambele cu 22 de puncte. Urmează pe patru FC Rapid Brodoc, cu 19 puncte. Pe cinci e Avântul Solești, cu 18 puncte. Locul șase e ocupat de FC Ghergheleu, care are 16 puncte. Pe șapte e Victoria 2013 Muntenii de Sus, cu 13 puncte. Pe pe opt se află Dinamic Boțești, cu șapte puncte.

Avântul Băcani a reușit să recupereze o distanță de șase puncte față de prima clasată din Seria III Bârlad, în ultimele etape. După ce etapa trecută a învins liderul acum a profitat de faptul că FDR Tutova a stat și a înregistrat un nou succes, scor 2 – 1. A învins greu însă în deplasare la Unirea Alexandru Vlahuță, meci în care gazdele conduceau la pauză cu 1 – 0. Steaua Ivești a învins cu 4 – 1 pe FC Vinderei și e la egalitate de puncte cu ocupanta locului doi.

FDR Tutova are un parcurs aproape perfect până acum, cu 24 puncte după zece partide. Avântul Băcani ocupă locul doi, cu 18 puncte. Steaua Ivești e pe trei cu 18 puncte, dar cu un golaveraj mai slab. Urmează Unirea Alexandru Vlahuță și FC Vinderei, ambele cu 9 puncte. Cu șapte etape rămase de disputat lupta pentru cele două locuri calificabile în semifinalele Ligii a V-a e aprigă. Distanța de doar șase puncte între prima clasată și ocupantele locurilor doi și trei e mică și nu poate fi exclusă varianta ca FDR Tutova să nu se califice. (George PROCA)

Fotbal spectacol în Liga a V-a! Peste 50 de goluri marcate etapa trecută

Iubitorii de fotbal au fost martori weekend-ul trecut la partide extrem de spectaculoase în Liga a V-a. Au fost marcate 53 de goluri în nouă partide, o medie de aproape șase pe meci. Cele mai multe, 28, au fost opera fotbaliștilor care evoluează în Seria I Vaslui Vest. Deși primul loc e deja adjudecat în toate seriile, în urma rezultatelor înregistrate au avut loc modificări în configurația podiumurilor.

Liderul seria I Vaslui Vest, Racova Pușcași s-a distrat cu Avântul Zăpodeni, scor 12 – 0 (5 – 0). Prima clasată este calificată în mini play-off, pentru că are cu 13 puncte peste ocupanta locului patru, cu două etape înainte de terminarea Fazei 1. Viitorul Rebricea a reușit să învingă SC 2000 Lipovăț detașat, scor 4 – 1. Prima repriză a fost însă echilibrată, iar la pauză scorul era 1 – 1. SMART Negrești Vaslui s-a distanțat de ocupanta locului patru, după ce a învins cu 6 – 4 pe Voința Ștefan cel Mare. Negreștenii conduceau la pauză cu 3 – 1, însă gazdele au luptat din răsputeri pentru mini play-off și au fost mult mai competitivi în partea secundă. Inter Sport Vaslui a pierdut cu Vulturul Bălteni, scor 0 – 1 și va trebui să se întrebuințeze în ultimele etape pentru calificare.

Racova Pușcași ocupă primul loc, cu 31 puncte, după zece victorii și o remiză. Viitorul Rebricea ocupă locul doi cu 22 puncte, urmată de SMART Negrești, cu 21 de puncte. Inter Sport Vaslui e pe patru, cu 18 puncte. Ocupanta locului cinci, Voința Ștefan cel Mare, are 15 puncte, dar are și două meciuri mai puțin disputate. Urmează Vulturul Bălteni, cu 12 puncte și SC 2000 Lipovăț, cu 6 puncte. Ultima clasată, Avântul Zăpodeni, are doar trei puncte.

Flacăra Muntenii de Sus a câștigat autoritar derby-ul primelor două clasate din seria II Vaslui Est, scor 5 – 0 cu Star Tătărani. E calificată matematic în mini play-off deoarece are cu 17 puncte mai multe decât ocupanta locului cinci. FC Rapid Brodoc a învins Avântul Soleșți cu 2 – 1 și a egalat ocupanta locului doi. Golaverajul mai slab a împiedicat-o deocamdată să urce în clasament, însă are un meci mai puțin disputat decât Star Tătărani. Viitorul Văleni a obținut cea mai categorică victorie, scor 7 – 1 cu FC Ghergheleu. Meciul dintre Dinamic Boțești și Victoria 2013 Muntenii de Jos nu s-a mai disputat deoarece una s-a retras și cealaltă a fost exclusă din competiție.

Flacăra Muntenii de Sus e lider, cu 32 puncte, urmată de FC Star Tătărani și FC Rapid Brodoc, cu 19 puncte. Pe patru e Viitorul Văleni , cu 16 puncte, iar pe cinci Avântul Solești, cu 15 puncte. Locul șase e ocupat de Victoria 2013 Muntenii de Sus, cu 13 puncte. Pe șapte e FC Ghergheleu, tot cu 13 puncte, iar pe opt Dinamic Boțești, cu șapte puncte.

Avântul Băcani a urcat pe doi după ce a învins liderul FDR Tutova, scor 3 – 2. A profitat astfel de faptul că Steaua Ivești a stat și a depășit-o datorită golaverajului superior. FC Vinderei a obținut al treilea succes din acest sezon, scor 3 – 1 cu Unirea Alexandru Vlahuță.

FDR Tutova are un parcurs aproape perfect până acum, cu 24 puncte după zece partide. Steaua Ivești ocupă locul doi. Pe doi și trei se află Avântul Băcani și Steaua Ivești, care au 15 puncte. Ambele au un meci mai puțin disputat. Urmează FC Vinderei și Unirea Alexandru Vlahuță, ambele cu 9 puncte. Au mai rămas de disputat opt etape și doar două echipe se vor califica în semifinale, unde vor întâlni primele două clasate din mini play-off-urile celorlalte serii. (George PROCA)

Liga a IV-a se joacă, după ce toate echipele de pe podium au luat cele trei puncte în prima etapă a returului

Duminică a fost o zi de sărbătoare pentru microbiștii din județ, care s-au bucurat de reluarea meciurilor din Liga a IV-a. Prima etapă a returului a arătat promițător, cu nu mai puțin de 18 goluri marcate în cele trei partide disputate.

FC 2007 Gârceni și-a consolidat prima poziție, după ce a învins cu 5 – 3 pe FC 2002 Vaslui, echipă aflată pe locul patru, ultimul care duce în play-off. Meciul nu a fost însă deloc ușor, pentru că galben – verzii au condus ostilitățile în prima repriză. FC 2002 Vaslui a primit un penalty după ce Abuzătoaie a fost faultat în careu, iar Cezar Ionuț a transformat. Două minute mai târziu Edi Moraru dubla avantajul gazdelor și confirma dominarea acestora. Gârceniul a reintrat însă în meci după ce a marcat cu cinci minute înainte de pauză și a egalat apoi în minutul 67. Oaspeții au trecut la conducere în minutul 72 și două minute mai târziu au marcat și golul patru. Edi Moraru a marcat pentru FC 2002 Vaslui după un penalty primit pe final de meci, în minutul 89. Orice speranță a gazdelor la a obține vreun punct a fost spulberată însă după ce Gârceniul a marcat golul cinci în prelungiri și a stabilit scorul final, 3 – 5.

Pajura Huși a obținut o victorie zdrobitoare, scor 9 – 1 cu mult mai modesta Unirea Banca. Hușenii și-au dovedit clasa încă de la începutul partidei, iar la pauză conduceau cu un confortabil 4 – 0. Partea secundă a adus alte patru goluri ale acestora și doar unul marcat de oaspeți.

Vitis Șuletea rămâne și ea în cărți pentru prima poziție, după ce a dispus de Multim Perieni. După ce conducea la pauză la scor de neprezentare (3 – 0), au mai marcat alte două goluri și în partea secundă. Timidă replică a oaspeților a adus doar golul de onoare, scor final 5 – 1.

Competiția este mai săracă după eliminarea echipei Flacăra Murgeni, iar Juventus Fălciu a câștigat la scor de neprezentare partida programată cu aceasta. Derby-ul dintre Atletic Club Bârlad și Sporting Bârlad a fost amânat datorită terenului impracticabil. Se va juca joi, de la ora 16:30.

FC 2007 Gârceni ocupă prima poziție, cu 33 de puncte, iar Pajura Huși are 31. Vitis Șuletea, ultima echipă de pe podium, are 28 de puncte. FC 2002 Vaslui ocupă locul patru, cu 24 de puncte, iar Juventus Fălciu are 21, dar și o partidă mai puțin disputată. Tot 12 partide are și Atletic Club Bârlad, care are 20 de puncte. Sporting Bârlad are 15 puncte, dar numai 11 partide disputate. Unirea Banca ocupă locul opt, cu șapte puncte, iar Multim Perieni locul nouă, cu șase puncte. (G.P)

Specatacol fotbalistic la “Winter Cup” Vaslui

Iubitorii de fotbal au putut asista la un spectacol fotbalistic și goluri de generic sâmbătă și duminică, în primele zile de competiție a „Winter Cup” Vaslui, cel mai puternic turneu de fotbal în sală din județ. Meciurile au loc în Sala Polivalentã și în sala de sport a Liceului “Ion Mincu” din Vaslui.

În cele 20 de meciuri disputate până acum s-au marcat nu mai puțin de 144 de goluri, o medie impresionantă de peste șapte goluri pe meci. Cel mai mare scor înregistrat până acum a fost victoria cu 17 – 0 a celor de la Victoria Morandi în fața celor de la Știința Delești. În acest meci Gabriel Crăciun a marcat de opt ori, o realizare greu de egalat în cadrul competiției. Ciprian Petruț a reușit și el să încununeze o evoluție foarte bună cu cinci goluri marcate. Mihai Popa (CF Cormoranii) a reușit să marcheze de patru ori într-un meci, la juniori. Au reușit să marcheze un hattrick Andrei Chipcea (Simba), George Zugravu (FC Murgeni), Ovidiu Pricop (Alpiniștii), Gabriel Apetrei (FC Magista), Ionuț Lascăr și Andrei Codreanu (Pajura Huși).

La turneul OPEN Atletic Bârlad a învins în grupa A pe Hercule la scor de neprezentare, 3 – 0 (1 – 0), goluri marcate de Rareș Stan, Raul Antohi și Marian Dura. Celălalt meci din grupă disputat sâmbătă a fost mult mai intens, cu o revenire de senzație. Inter Traian conducea pe Sporting Bârlad la pauză cu 4 – 0 și meciul părea tranșat. Bârlădenii au dovedit însă că nu s-au înscris pentru a face act de prezență și au punctat de patru ori. Inter Traian a reușit să mai păcălească însă odată apărarea adversă și în repriza a doua pentru a câștiga cu 5 – 4. Au marcat Costică Hariuc, Sebastian Țârțârău (2), Alin Abuzătoaie, Codrin Epure / Ionuț Neagu (2), Denis Iftime și Daniel Tinică. Inter Traian ocupă primul loc în grupa A, după ce a învins duminică și pe Hercule, scor 5 – 2 (5-1). Au marcat Alin Abuzatoaei, Tiberiu Bucur, Petronel Cumpănă, Cristi Căpraru, Sebastian Țârțârău / Ionuț Popa, Andrei Bozianu.

Spartanii a învins în grupa B pe Unirea Negrești cu 3 – 1 (2 – 0), goluri marcate de Viorel Bojoagă, Maricel Stratulat, Ștefan Mihăilă / Andrei Olariu. Pajura Huși a reușit scorul zilei sâmbătă, după ce a dispus de SC 2000 Lipovăț cu 7 – 2 (3 – 0). Golurile au fost marcate de Andrei Codreanu (3), Ionuț Lascăr, Andrei Vlad, Cristi Solomon, Cătălin Solomon / Daniel Vulpe, Andrei Ciobotariu. Pajura Huși a avut de furcă în prima repriză a meciului cu Unirea Negrești, de duminică, terminată la egalitate, scor 2 – 2. Negreștenii au reușit să mai puncteze o dată și în actul secund, dar hușenii au punctat de alte trei ori pentru a clarifica soarta partidei. Au marcat Bogdan Blănaru, Andrei Vlad, Andrei Codreanu, Cristi Solomon (2) / Marius Barnoveanu, Daniel Zaharia (2)

Red Star ocupă primul loc în grupa C după ce a învins în ambele meciuri disputate duminică. În primul meci a trecut cu 2 – 0 de Rapid Brodoc, după golurile marcate în partea secundă de Andrei Postârnac și Bogdan Neagu. A avut o misiune mult mai grea cu FC Ghergheleu, scor 3 – 2 (2 – 1). Au marcat Andrei Postârnac / Gabriel Munteanu, Andrei Covacel / Marian Roșca, Iulian Julei. Simba și-a adjudecat toate punctele în meciul disputat cu FC Ghergheleu, pe care l-a câștigat autoritar, scor 10 – 2 (3 – 1).

FC Murgeni a reușit și ea să aibă maxim de puncte, după primele două confruntări din grupa D. A învins cu 7 – 2 pe FC Moara Domnească (3 – 1), goluri marcate de Iulian Hristian, George Zugravu (3), Viorel Racoviță (2) / Alexandru Pintilie (2). Nu la fel de ușor a trecut de Arcadia, scor 3 – 2 (1 – 1). Au marcat Alex Onofrei, Mihăiță Radu, George Zugravu / Dănuț Stan, Sebastian Paval. Arcadia a trecut de Alpiniștii cu 6 – 5, după lovituri de departajare [4 – 4] (2 – 1). Au marcat Sebastian Paval, Robert Rotaru, Ciprian Tăbăcaru, Iulian Ifrim / Valentin Joc, Ovidiu Pricop (3).

Victoria Morandi a reușit scorul competiției, 17 – 0 cu Știința Delești (6 – 0). Gabriel Crăciun a marcat de 8 ori, Ciprian Petruț a avut cinci reușite, iar Marius Bîrsan, Florin Roiu, Daniel Butnaru și Vasile Moșneagu câte unul. În meciul cu A.S Solidar s-a trezit însă condusă la pauză, după golul marcat de Edmond Moraru. Ionuț Pălăduță a punctat însă în repriza secundă și a restabilit egalitatea, iar meciul a fost decis la lovituri de departajare. Victoria Morandi a câștigat cu 4 – 3 și a preluat șefia grupei E. AS Solidar a învins Racova Pușcași cu 5 – 2 (3 – 0). Golurile au fost marcate de Edmond Moraru (2), Alexandru Dudău (2), Ionuț Cezar / David Nedelea.

La Under 19 echipa U.S. LER a reușit să revină în meci și să învingă campioana en – titre, Vaslui Juniors cu 2 – 1. Andrei Negrescu a stabilit scorul la pauză, dar golurile marcate de Codrin Epure și Gabriel Cosovăț în repriza secundă au schimbat deznodământul partidei. FC Magista nu a avut emoții în celălalt meci din grupa A, cu L. T Ion Mincu, pe care l-a câștigat cu un neverosimil 6 – 0 (3 – 0). Gabriel Apetrei a marcat de trei ori, Andrei Bohan a reușit o dublă, iar Răzvan Gabriel a marcat și el o dată.

CF Cormoranii a reușit să învingă Sporting Juniorul 2002 cu 5 – 3, după ce a fost condusă la pauză cu 1 – 0. Au marcat Mihai Popa (4), Robert Chirilă / Albert Bejan, Robert Ciobanu. Sports4Children Foundation USA nu a avut emoții în meciul cu FC Stars, pe care l-a câștigat cu 7 – 1 (2 – 1). Au marcat Vlăduț Dudău (2), Alexandru Bădit, Mitu Popa, Andrie Chipcea (2), Robert Chirilă / Vlad Boariu.

La Old Boys (39+) Victoria Morandi Old Boys a învins Old Boys Stars cu 3 – 1 (1 – 0), goluri marcate de Florin Roiu, Marian Mocanu, Gabriel Munteanu / Florin Ciucă.

Turneul este organizat de Asociația Județeană de Fotbal Vaslui, Primăria Municipiului Vaslui, Direcția Județeană de Tineret și Sport Vaslui, Federația Română de Fotbal, împreună cu www.ConceptChampion.ro, cu sprijinul Clubului Sportiv Viitorul Vaslui și al Liceul Tehnologic “Ion Mincu” Vaslui. De anul acesta competiția beneficiază de sprijinul Federației de Minifotbal din România și al Asociației Județene de Minifotbal Vaslui. În prima parte a competiției se vor duela echipele din județul Vaslui, iar după terminarea meciurilor din grupă intră în competiție și echipele din celelalte județe. Spectatorii prezenți vor avea parte de o tombolă, în ziua finalei “Winter Cup” Vaslui 2017. (George PROCA)

Goluri multe și surprize, în Liga a V-a

Iubitorii de fotbal din județul Vaslui au avut parte săptămâna trecută de partide încinse, care i-au ținut cu sufletul la gură pană la fluierul final. Doar în două partide din zece câștigătoarele și-au asigurat cele trei puncte încă de la pauză. Am putut asistă din nou la o avalanșă de goluri, aproape 50. Seria I nu a mai fost cea mai ofertantă, pentru că un meci nu s-a mai disputat, dar s-au marcat totuși 14 goluri în trei meciuri. În Seria II s-au marcat 19 de goluri, în patru partide, tot atâtea ca și etapa trecută. În cele două meciuri din cadrul Seriei III mingea a fost trimisă în plasă de 14 ori. Gazdele au învins de patru ori, iar oaspeții doar de trei.

Surpriză mare în seria I Vaslui Vest, unde SMART Negrești a demolat-o pe Viitorul Rebricea, scor 9 – 0. Gazdele conduceau la pauză cu avantaj minim dar s-au dezlănțuit în partea secundă într-un meci în care oaspeții nu au avut replică. Racova Pușcași va rămâne singură în fruntea clasamentului, după ce adversarii lor, Voința Ștefan cel Mare, nu s-au prezentat la meci și vor câștiga la masa verde. Inter Sport Vaslui a câștigat la scor de neprezentare (3 – 0) pe terenul celor de la SC 2000 Lipovăt. Prima repriză a fost una de tatonare, dar spectatorii care au rămas pană la sfârșit au primit în cele din urmă spectacolul așteptat. Vulturul Bălteni a obținut cel de-al treilea succes din această stagiune, scor 2 – 0, în deplasare la Avântul Zăpodeni.

Racova Pușcași este pe primul loc cu 19 puncte, Viitorul Rebricea pe doi cu 16 și podiumul este completat de SMART Negrești cu 12 puncte. Tot atâtea puncte are și Inter Sport Vaslui, dar au un golaveraj mai slab. Voința Ștefan cel Mare și Vulturul Bălteni au câte nouă puncte, iar pe ultimele locuri se află SC 2000 Lipovăț cu 3 puncte și Avântul Zăpodeni cu 0.

Cap de afiș duminică va fi confruntarea dintre ocupantele locurilor unu și patru. Racova Pușcași primește vizita celor de la Inter Sport Vaslui și are nevoie de o victorie pentru a rămâne pe primul loc. Viitorul Rebricea joacă în deplasare la Voința Ștefan cel Mare, ocupanta locului cinci. SMART Negrești așteaptă un pas greșit al primelor două clasate pentru a micșora diferența dintre ele. Va trebui să și învingă în meciul pe care îl va disputa pe teren propriu, cu Vulturul Bălteni. Lanterna roșie Avântul Zăpodeni speră să obțină primul succes din această stagiune, pe teren propriu, cu SC 2000 Lipovăț.

Beneficiara ultimei etape a Seriei II Vaslui a fost Flacăra Muntenii de Jos, care a învins cu 5 – 2 pe Rapid Brodoc. Liderul a avut de furcă cu oaspeții în prima repriză, la finalul căreia conducea cu avantaj minim. Alte motive de bucurie au venit de la meciurile rivalelor, care au remizat între ele și au ajutat-o pe Flacăra Muntenii de Jos să se distanțeze la șase puncte. Avântul Solești a remizat cu FC Ghergheleu, scor 2 – 2, scenariu care s-a repetat și între Viitorul Văleni și Victoria Muntenii de Jos. Star Tătărani a obținut cel de-al doilea succes din această stagiune, scor 3 – 1 cu Dinamic Boțești.

Flacăra Muntenii de Jos are 17 puncte, Avântul Solești 11, iar podiumul e completat de Viitorul Văleni 10. Pe patru se află FC Ghergheleu, tot cu 10 puncte, iar Victoria 2013 Muntenii de Jos are 8. Star Tătărani și FC Rapid Brodoc au câte 7, iar lanterna roșie Dinamic Boțești are doar 4.

În etapa viitoare liderul Flacăra Muntenii de Sus dă piept cu ultima clasată. Avântul Solești joacă pe teren propriu cu Victoria Muntenii de Jos, iar Viitorul Văleni primește vizita celor de la FC Rapid Brodoc. FC Ghergheleu joacă în deplasare la Star Tătărani.

FDR Tutova este lider autoritar în Seria III Bârlad, după ce a avut un parcurs perfect până acum. În ultima etapă a trecut de Avântul Băcăni cu 5 – 2. FC Vinderei a învins în deplasare la Unirea Alexandru Vlahuță, scor 5 – 2 și a obținut al doilea succes.

FDR Tutova are 18 puncte, Steaua Ivești are 9, iar Avântul Băcăni și FC Vinderei câte 6. Unirea Alexandru Vlahuță a rămas singura echipă cu 3 puncte. Steaua Ivești și Avântul Băcăni au un meci mai puțin disputat.

În etapa a opta Steaua Ivești da piept cu FC Vinderei pentru a păstra șanse la prima poziție. Avântul Băcăni joacă în deplasare la ultima clasată, Unirea Alexandru Vlahuță (George PROCA)

Internazionale Traian este lider autoritar în campionatul de futsal U19

Vasluienii de la Internazionale Traian au învins marți Sănătatea Darabani Futsal, la sfârșitul unui meci extrem de disputat. Cele două echipe au fost pe rând la cârma partidei, dar sfârșitul a aparținut formației Internazionale Traian, care a luat toate punctele, scor 7 – 5.

După cea de-a treia victorie consecutivă din tot atâtea meciuri, vasluienii au nouă puncte. Ocupă primul loc, la prima participare în această competiție, în fața unor echipe au fost printre cele mai bune din țară anul trecut. Pofta de gol a acestora este fantastică și au reușit să marcheze 15 goluri, o medie de cinci reușite pe meci.

Gazdele au deschis scorul, dar golul lui Vlăduț Dudău a restabilit egalitatea și a stabilit scorul la pauză. Vasluianul a reușit dubla în debutul părții secunde, iar Robert Roman a dus scorul la 3 – 1. Emoțiile vasluienilor nu s-au risipit însă, pentru că a urmat o serie de trei goluri prin care botoșănenii au revenit la conducere. Vasluienii nu au vrut să cedeze și au fost foarte lucizi pe final când au marcat patru goluri și au mai primit doar unul. Andrei Chipcea a restabilit egalitatea, iar alte două goluri din partea lui Roman și Dudău au făcut să conducem cu 6 – 4. Gazdele au avut o tresărire de orgoliu și au marcat golul cu numărul cinci, dar Vlăduț Dudău a fost încă o dată providențial. Acesta a marcat pentru 7 – 5 și a închis tabela pentru o victorie fabuloasă.

Cele două formații se reîntâlnesc pe 20 noiembrie, la Vaslui, când avem încredere că Internazionale Traian va obține încă un succes.

Din echipa învingătorilor au făcut parte căpitanul Ovidiu Olaru (4), portarul George Andone (1), Alexandru Badit (5), Robert Roman (20), Alexandru Tartarău (17), Gabriel Cosovăț (11), Pavel Manalau (9), Claudiu Balica (7), Mitu Popa (19), Vlăduț Alexandru Dudău (10), Robert Chirilă (6) și Andrei Chipcea (14).

În lipsa antrenorului titular Adi – Ionuț Racoviță au îndeplinit acest rol Ionuț Popa și Remus – Adrian Mustatea. Alături de președinta Andreea Soos a mai fost în staff Marius Ovidiu Afrasinei.

Vlăduț Dudău este golgheterul vasluienilor, cu cinci reușite, după ce a marcat un gol și cu Futsal Ceahlăul. Robert Roman, care a marcat în toate cele trei partide disputate până acum, are cu unul mai puțin. Iar Gabriel Cosovăț a marcat trei goluri, toate în disputa cu Poli Iași, campioana en – titre. Pentru vasluieni au mai marcat câte un gol Alexandru Badit, Robert Chirilă și Andrei Chipcea. (George PROCA)

Nimeni nu are viață ușoară în Liga a V-a. Primele clasate au un avantaj mult prea fragil pentru a se culca pe o ureche

Duminică, iubitorii de fotbal din județul Vaslui au avut parte de partide încinse, care i-au ținut cu sufletul la gura pană la fluierul final. Doar în două partide din zece câștigătoarele și-au asigurat cele trei puncte încă de la pauză. Încă o dată am putut asista la o avalanșă de goluri, nu mai puțin de 65. Seria I a fost ca și etapa trecută cea mai ofertantă, cu 33 de goluri marcate în cadrul celor patru partide disputate. În Seria II s-au marcat 19 de goluri, în tot atâtea meciuri. Iar În cele două meciuri din cadrul Seriei III mingea a fost trimisă în plasă de 13 ori. Gazdele au învins de cinci ori, iar oaspeții doar de patru. Un meci s-a terminat la egalitate. Gazdele au cules laurii în toate partidele disputate în seria I. În timp ce avantajul terenului propriu nu s-a văzut în Seria a ÎI-a unde oaspeții au învins de trei ori.

viitorul-rebricea

Viitorul Rebricea

Racova Pușcași și Viitorul Rebricea au confirmat formă bună din debutul sezonului și sunt neînvinse pană acum în Seria I Vaslui Vest. Au câte 16 puncte după cinci victorii și o remiză în meciul direct. Racova Pușcași a învins pe teren propriu SMART Negrești, scor 5 – 2. Meciul a fost echilibrat în prima parte și a confirmat statutul de derby. În partea secundă însă gazdele și-au făcut meciul ușor, s-au dezlănțuit și au reușit să câștige toate punctele puse în joc. Viitorul Rebricea a obținut și ea cele trei puncte cu Avântul Zăpodeni scor 3 – 2. Și-a adjudecat victoria în partea secundă, după ce la pauză scorul era 1 – 1. Oaspeții au făcut încă un meci bun în ciuda faptului că ocupă ultima poziție, după ce etapă trecută au fost învinși tot în extremis de cealaltă pretendentă la câștigarea Seriei I. Cele două formații sunt la patru puncte de următoarea clasată. Inter Sport Vaslui a profitat de pasul greșit al negreștenilor și ocupă ultima poziție a podiumului, cu 12 puncte. A învins în deplasare la Vulturul Bălteni, scor 8 – 4. Meciul a fost unul extrem de disputat în prima repriză, la finalul căreia gazdele aveau avantaj minim, scor 2- 1. În partea a doua au fost însă mai lucizi și au dominat copios disputa, pentru a scăpa de emoțiile ultimelor minute. Vulturul Bălteni a reușit a doua victorie din campionat, scor 7 – 2 cu SC 2000 Lipovăț. Cu șase puncte ocupă locul șase, la egalitate cu Voința Ștefan cel Mare dar cu un golaveraj mai slab.

Cap de afiș duminică va fi confruntarea dintre ocupantele locurilor doi și patru. SMART Negrești primește vizita celor de la Viitorul Rebricea și are nevoie de o victorie pentru a reveni pe podium. Liderul Racova Pușcași primește vizita formației Voința Ștefan cel Mare, ocupanta locului cinci. Inter Sport Vaslui așteaptă un pas greșit al primelor două clasate pentru a micșora diferența la un punct. Va trebui să și învingă în meciul pe care îl va disputa în deplasare la SC 2000 Lipovăț. Lanternă roșie Avântul Zăpodeni speră să obțină primul succes din această stagiune, pe teren propriu, cu Vulturul Bălteni.

avantul-solesti

Avântul Solești

Beneficiara ultimei etape a Seriei II Vaslui a fost Avântul Solești, care a dispus de Dinamic Boțești cu 3 – 1 și a urcat pe locul doi, cu 10 puncte. Aceasta a profitat de faptul că Viitorul Văleni a remizat cu liderul Flacăra Muntenii de Sus, scor 2 – 2. S-a apropiat astfel la doar patru puncte de fotoliul de lider. FC Ghergheleu ocupă locul patru și a rămas cu nouă puncte după ce a fost învinsă de Victoria 2013 Muntenii de Jos cu 5 – 1. FC Rapid Brodoc a rămas cu șapte puncte și ocupă locul șase după ce a pierdut cu 1 – 4 disputa cu lanterna roșie Star Tătărani.

În etapa viitoare are loc derby-ul dintre Avântul Solești și FC Ghergheleu, ocupantele locurilor doi și patru. Liderul Flacăra Muntenii de Sus dă piept cu FC Rapid Brodoc, iar Viitorul Văleni joacă în deplasare la Victoria 2013 Muntenii de Jos. Dinamic Boțești și Star Tătărani, cu câte patru puncte, caută să evadeze din subsolul clasamentului după meciul direct.

avantul-bacani

Avântul Băcani

FDR Tutova are doisprezece puncte după ce a dispus de FC Vinderei cu 4 – 3 și este liderul Seriei III Bârlad. Prima clasată nu a cunoscut până acum gustul înfrângerii și are un meci mai puțin disputat față de următoarea clasată. Steaua Ivești a reușit și ea o victorie, scor 4 – 2 cu Unirea Alexandru Vlahuță și are nouă puncte. Locul trei este ocupat de Avântul Băcăni care are șase puncte, iar FC Vinderei și Unirea Alexandru Vlahuță au câte trei. În etapa a șaptea are loc derby-ul locurilor unu și trei, între FDR Tutova și Avântul Băcăni. Avântul Băcăni are șansa de a urca pe locul doi, dacă învinge în deplasare la FDR Tutova. Steaua Ivești stă. (George PROCA)

Fotbalul – spectacol își face iar simțită prezența duminică pe stadioanele din județ

Vasluienii care iubesc fotbalul din Liga a V-a așteaptă o noua porție de fantezie și spera să se marcheze cel puțin la fel de multe goluri ca etapa trecută, când mingea a intrat în poarta de aproape 60 de ori. Miza fiecărei partide este din ce în ce mai mare odată cu scurgerea etapelor, motiv pentru care fiecare echipă trebuie să se întrebuințeze pentru a-și îndeplini obiectivul. În Seria I primele două clasate așteaptă un pas greșit al contracandidaților la fotoliul de lider pentru a se distanța în clasament. Liderul Seriei a II-a are șansa de a scăpa de o contracandidată dacă o învinge în meciul direct. Iar în Seria a III-a liderul poate ucide campionatul dacă se distanțează la șase puncte.

În etapa a șasea a Seriei I Vaslui Vest Racova Pușcași și Viitorul Rebricea au fiecare câte 13 puncte după ce au reușit patru victorii și o remiză în meciul direct. Viitorul Rebricea are o misiune ceva mai ușoară, pentru că joacă pe teren propriu cu lanterna roșie Avântul Zăpodeni. O misiune mult mai grea va avea Racova Pușcași, care primește vizita formației de pe locul trei, SMART Negrești. Inter Sport Vaslui are nevoie de victorie cu Voința Ștefan cel Mare pentru a urca pe podium sau a nu cobora în clasament. SC 2000 Lipovăț și Vulturul Bălteni au câte trei puncte și cauta victoria în meciul direct pentru a se distanța de subsolul clasamentului.

Flacăra Muntenii de Sus, liderul Seriei II Vaslui Est cu 13 puncte, are meci greu cu o alta echipa de pe podium, Viitorul Văleni. O victorie a echipei de pe locul trei o aduce la doua puncte de prima poziție. FC Ghergheleu, ocupanta locului doi cu 12 puncte ar trebui sa învingă fără emoții ocupanta locului șapte, Victoria 2013 Muntenii de Jos. Avântul Solești, cu șapte puncte, caută o victorie în deplasare la Dinamic Boțești, care o poate aduce pe podium. FC Rapid Brodoc rămâne și ea în cărți pentru o poziție de top, dacă învinge pe teren propriu lanterna roșie Star Tătărani.

FDR Tutova, cu noua puncte, caută să își consolideze poziția de lider în Seria III Bârlad în deplasare la ocupanta locului patru, FC Vinderei. În timp ce ocupantele locurilor doi și trei, Avântul Băcani și Steaua Ivești au nevoie de o victorie pentru a rămâne în cursa pentru primul loc. FDR Tutova are doar cu trei puncte mai mult, însă are și o partida mai puțin disputata. Steaua Ivești va întâlni pe teren propriu Unirea Alexandru Vlahuță, ultima clasată. (George PROCA)

Etapa a doua a fazei județene a Cupei României a fost plină de evenimente. Ploaie de goluri la Unirea Alexandru Vlahuță – FDR Tutova

Iubitorii de fotbal din județul Vaslui au avut ce vedea sâmbătă și duminică, zile în care a fost programată cea de-a doua etapă a Cupei României. În cadrul celor șase partide s-au marcat nu mai puțin de 41 de goluri, o medie de aproape șapte pe meci.

De-a dreptul spectaculos a fost meciul dintre Unirea Alexandru Vlahuță și FDR Tutova, câștigat de gazde cu 7 – 6. Oaspeții au condus la pauză cu 2 – 1, dar la finalul celor 90 de minute scorul era 4 – 4. După prima repriză a prelungirilor Unirea Alexandru Vlahuță conducea cu 6 – 5. Însă ambii adversari au luptat până în ultima clipă pentru calificare. FDR Tutova a mai marcat o dată, dar a trebuit să se recunoască învinsă după ce și gazdele au reușit să le mai trimită o dată mingea în plasă.

Un eveniment nefericit pentru fenomenul fotbalistic a avut loc la meciul dintre Viitorul Văleni și Star Tătărani, unde meciul a fost întrerupt. Un spectator a intrat pe teren și a agresat un arbitru asistent, iar centralul a oprit meciul. După ce scorul era 3 – 2 pentru oaspeți în minutul 105, cele două formații sunt nevoite să aștepte cu sufletul la gură decizia luată de Comisia de Disciplină.

Vulturul Bălteni, echipă cu o singură victorie în cinci meciuri în Liga a V-a a reușit o victorie mare cu Racova Pușcași, scor 5 – 3. În partida din campionat gazdele pierduseră în fața liderului seriei I Vaslui Vest cu un neverosimil 1 – 5.

Victoria Muntenii de Jos a învins fără emoții pe Voința Ștefan cel Mare, scor final 5 – 1. Viitorul Rebricea a învins și ea ușor pe SMART Negrești, scor 3-1. Duelul dintre SC 2000 Lipovăț și Steaua Ivești a fost însă extrem de disputat. După ce la pauză scorul era 1 – 1, au mai fost marcate alte trei goluri. Oaspeții au învins în cele din urmă cu 3 – 2. (G.P)

Surprize mari în Liga a V-a de fotbal

Etapa trecută din Liga a V-a de fotbal a fost de-a dreptul spectaculoasă. Pe lângă numărul foarte mare de goluri ultimele clasate au reușit victorii surprinzătoare. În cele trei serii s-au marcat aproape 60 de goluri, iar Seria I a fost cea mai productivă, cu 25 de goluri în patru partide. În Seria a II-a s-au marcat 21, iar în seria a III-a s-au marcat 13 goluri în două partide. Trei din cele patru partide din Seria I au fost adjudecate de oaspeți. Seria a II-a a aparținut însă gazdelor care au învins în trei partide, iar celălalt s-a terminat remiză. În seria a III-a un meci a fost câștigat de gazde, iar celălalt de oaspeți.

Racova Pușcași și Viitorul Rebricea au rămas neînvinse și după etapa a cincea a Seriei I Vaslui Vest și au fiecare câte 13 puncte. Viitorul Rebricea a avut emoții după ce a fost condusă cu 1 – 0 de SC 2000 Lipovăț. A învins însă în cele din urmă cu 3 – 2, după o repriză secundă mult mai animată.

Racova Pușcași a condus la pauză cu 1 – 0, însă a avut un meci greu în deplasare la Avântul Zăpodeni. Oaspeții au așteptat cu sufletul la gură fluierul final pentru a-și adjudeca cele trei puncte, scor final 2 – 1.

Meciul dintre SMART Negrești și Voința Ștefan cel Mare a fost atracția etapei, cu nu mai puțin de zece goluri marcate. Gazdele au dominat disputa și aveau deja 3 – 1 la pauză. S-a terminat 7 – 3 pentru SMART Negrești, care ocupă locul trei cu nouă puncte. Un meci intens a avut loc între Vulturul Bălteni și Inter Sport Vaslui. Ambele echipe au reușit să învingă apărarea adversă în prima repriză, încheiată nedecis 2 – 2. Oaspeții au reușit în cele din urmă să își adjudece victoria, scor 4 – 3 și ocupă locul patru, la egalitate cu negreștenii. Voința Ștefan cel Mare (șase puncte) și SC 2000 Lipovăț (trei puncte) au un meci mai puțin disputat.

Flacăra Muntenii de Sus rămâne liderul Seriei II Vaslui Est cu 13 puncte. Surprinzător însă, a fost încurcată de lanterna roșie Star Tătărani și a reușit doar o remiză. Meciul a fost de-a dreptul spectaculos deși până la pauză nimeni nu a reușit să trimită mingea în poartă. În partea secundă s-au marcat însă nu mai puțin de șase goluri, câte trei de fiecare echipă. FC Ghergheleu ocupă locul doi, după ce a învins în derby-ul cu Viitorul Văleni, scor 2 -1. Avântul Solești a reușit o victorie categorică în fața celor de la FC Rapid Brodoc, scor 7 – 1 și ocupă locul patru, cu șapte puncte. Victoria 2013 Muntenii de Jos a reușit primul succes din această stagiune, scor 3 – 1 cu Dinamic Boțești.

Avântul Băcăni a pierdut poziția de lider în Seria III Bârlad, după ce a pierdut surprinzător cu ultima clasată, FC Vinderei. Lanterna roșie a intrat bine în meci și conducea la pauză cu 3 – 1. Meciul a fost de-a dreptul spectaculos și s-au marcat nu mai puțin de zece goluri. Gazdele au învins în cele din urmă cu 6 – 4. FDR Tutova a reușit cea de-a treia victorie consecutivă, scor 2 – 1 în deplasare la Steaua Ivești. Ocupă primul loc, cu nouă puncte și un meci mai puțin disputat. (George PROCA)

Spectacol în Liga a V-a de fotbal

Duminică, iubitorii de fotbal din județul Vaslui au avut parte de partide încinse, care i-au ținut cu sufletul la gura până la fluierul final. Doar în două partide din zece câștigătoarele și-au asigurat cele trei puncte încă de la pauză. Încă o dată am putut asista la o avalanșă de goluri, peste 50. Seria I a fost cea mai ofertantă, cu 27 de goluri marcate în cadrul celor patru partide disputate. În Seria II s-au marcat 22 de goluri, în tot atâtea meciuri. Iar În cele două meciuri din cadrul Seriei III mingea a fost trimisă în plasă de nouă ori. Gazdele au învins de opt ori, iar oaspeții doar de două ori.

Racova Pușcași și Viitorul Rebricea au confirmat forma bună din debutul sezonului și sunt neînvinse până acum în Seria I Vaslui Vest. Racova Pușcași a învins pe teren propriu SC 2000 Lipovăț cu 6 – 2. Meciul a fost la discreția gazdelor încă din prima repriza, la finalul căreia conduceau cu 4 – 1. Viitorul Rebricea a obținut și ea cele trei puncte cu Vulturul Bălteni, scor 4 – 1. Și-a adjudecat victoria în partea secundă, după ce la pauză scorul era 1 – 1. Cele două formații sunt în fruntea clasamentului, la patru puncte de următoarele trei clasate. Voința Ștefan cel Mare ocupă ultimul loc de pe podium, după ce a învins Avântul Zăpodeni cu 5 – 4. Gazdele au fost mai inspirate în partea secundă, după ce la pauză scorul era 2 – 2. Inter Sport Vaslui a trecut de SMART Negrești cu 3 – 2 și a obținut astfel cea de-a doua victorie.

În Seria II Vaslui Est Flacăra Muntenii de Sus și-a consolidat primul loc, după ce a trecut de Avântul Solești cu 4 – 3. Cele două formații s-au dezlănțuit în partea secundă, după ce la pauză scorul era 1 – 1. Prima clasată are 12 puncte, cu patru mai mult decât Viitorul Văleni. Ocupantă locului secund a trecut de Star Tătărani cu 3 -1. Ocupanta locului trei, FC Ghergheleu, a fost învinsă pe terenul celor de la Dinamic Boțești cu 3 – 0 și a rămas cu șase puncte. Victoria Muntenii 2013 Muntenii de Jos a obținut primul succes din actuala stagiune, scor 7 – 1 la FC Rapid Brodoc.

Seria III Bârlad este extrem de disputată, cu primele trei clasate la egalitate de puncte. Avântul Băcăni le-a produs prima înfrângere celor de la Steaua Ivești, scor 5 – 1. Ocupă primul loc datorită golaverajului superior, 10- 4. FDR Tutova este însă favorită, cu șase puncte și două meciuri restante. Are un parcurs perfect până acum, cu două victorii din două partide disputate. A trecut de Unirea Alexandru Vlahuță cu 2 – 1, după ce la pauză scorul era 1 – 1. (George PROCA)

Spectacol în Liga a V-a

Liga a V-a oferă în continuare vasluienilor meciuri atrăgătoare. Ieri s-au marcat în cele nouă meciuri disputate nu mai puțin de 40 de goluri, cu o medie de aproape cinci goluri pe meci. Gazdele au câștigat cele trei puncte în șase partide, în alte două au învins oaspeții, iar un meci s-a terminat la egalitate.

Debutul de sezon este extrem de disputat în Seria I Vaslui Vest, unde după ce au trecut două etape, șapte din cele opt echipe au câte trei, respectiv patru puncte. Racova Pușcași și Viitorul Rebricea sunt singurele cu patru puncte. Primele două clasate au ratat șansa de a se distanța în clasament, după ce s-au anulat în meciul direct, scor 2 – 2. Rezultatul final a fost stabilit încă de la fluierul final al primei reprize. Voința Ștefan cel Mare ocupă, cu trei puncte, ultimul loc de pe podium, gratie golaverajului superior. Ieri a trecut de Vulturul Bălteni cu scorul neverosimil de 9 – 1. Gazdele au ținut în șah apărarea adversa pe toată durata disputei, deși conduceau încă de la pauza cu 5 – 0, un scor mai mult decât confortabil. Smart Negrești a obținut și ea primele trei puncte, după ce a trecut de SC 2000 Lipovăț cu 5 – 0. La pauza scorul era deja 3 – 0 pentru echipa gazda. Inter Sport Vaslui a învins lanterna roșie Avântul Zăpodeni, cu 1 – 0, după ce în prima repriza cele doua formații nu au reușit sa concretizeze ocaziile avute.

Flacăra Muntenii de Sus este lider în Seria II Vaslui Est, după ce obținut a doua victorie consecutivă din acest sezon. A trecut de FC Ghergheleu cu 6 – 3 pentru a acumula șase puncte în clasament, două mai multe decât ocupanta locului secund. Șase din cele nouă goluri au fost marcate în prima repriză, la finalul căreia gazdele conduceau cu 4 – 2.

Viitorul Văleni i-a învins fără drept de apel pe cei de la Avântul Solești, scor 6 – 1. Defensiva gazdelor a fost ireproșabilă în prima repriză, iar atacul devastator a punctat de patru ori. În partea secunda, echipa oaspete a marcat golul de onoare, dar tot Viitorul Văleni a controlat ostilitățile, cu alte două goluri marcate. FC Rapid Brodoc are și ea patru puncte, după ce a înregistrat primul succes, scor 2 – 1 cu Dinamic Boțești. Gazdele au terminat prima repriză la conducere, scor 2 – 0. Au tremurat însă în cea de-a doua când au primit un gol și s-au întrebuințat pentru a păstra cele trei puncte. Meciul dintre Star Tătărani și Victoria 2013 Muntenii de Jos a fost amânat.

În seria III Bârlad trei din cele cinci echipe au cunoscut gustul victoriei și au acumulat câte trei puncte. Steaua Ivești a rămas în fruntea clasamentului, deși a stat, în urma succesului categoric, scor 6 – 1, din prima etapa. FDR Tutova ocupa locul doi, după ce a trecut cu emoții de Avântul Băcani, scor 3 – 2. Echipa oaspete a avut meciul în mana pana la pauza, când conduceau cu 3 – 0. Și-au îngreunat însă situația în partea secunda când au primit doua goluri și au așteptat cu sufletul la gura fluierul final. Unirea Alexandru Vlahuță ocupa locul trei, după ce a obținut și ea prima victorie, dar a jucat un meci în plus fata de contracandidate. A trecut de FC Vinderi cu 4 – 2, după ce a câștigat ambele reprize cu 2 – 1. (George PROCA)

Spectacol și goluri multe în ligile IV si V de fotbal

Duminică s-a disputat o nouă etapă în cadrul ligilor de fotbal IV și V, organizată de Asociația Județeană de Fotbal Vaslui. Spectatorii au avut parte de meciuri spectaculoase, goluri multe, răsturnări de scor și modificări în clasament. Dar și de un meci în care cei de la Gârceni s-au retras de pe teren, acuzând arbitrajul.

În liga a IV-a cap de a fiș a fost meciul dintre Vitis Șuletea și FC 2007 Gârceni, care a fost întrerupt în minutul 83, când primarul din Gârceni a cerut jucătorilor formației oaspete să părăsească terenul. Gazdele conduceau cu 5 – 3 (3 – 2). Acesta a acuzat faptul că golurile de 3-4 și 3-5 au venit în urma unor erori de arbitraj. Sporting Bârlad a învins cu 3- 0, în deplasarea de la Multim Perieni. Iar FC 2002 Vaslui a învins într-un meci spectaculos, cu 3 -4, pe Viitorul Rebricea. Unirea Banca a învins în alt meci pe Flacăra Murgeni, cu 4 – 2, deși oaspeții conduceau la pauză. Lider în clasament este în continuare Pajura Huși, cu 33 de puncte. Pe locul doi se află Vitis Șuletea, cu 30, iar pe trei FC 2007 Gârceni, cu 25. Locul patru, ultimul de play-off este disputat de FC Vaslui și Sporting Bârlad, cu 21, respectiv 20 de puncte.

În Liga a V-a, în seria I, liderul Victoria Muntenii de Jos a făcut un pas greșit, remizând, scor 1 -1 cu Racova Pușcași. Ocupanta locului doi, Avântul Zăpodeni, are cu trei puncte mai puțin, după ce a fost învinsă cu 5 – 1, în deplasarea de la Viitorul Văleni. Inter Sport a învins cu 3 – 1 lanterna roșie, SC 2000 Lipovăț.

În seria a II-a, formația Vulturul Bâlteni a pierdut în fața liderului Star Tătărani, scor 1 – 3. Diferența dintre cele două echipe a crescut astfel la șapte puncte, cu șase meciuri rămase de jucat. În timp ce meciul dintre Dinamic Boțești și FC Zimbru Spătaru a fost amânat, datorită faptului că echipa oaspete nu a avut viza medicală validă. Ocupanta locului doi, Dinamic Boțești rămâne cu 19 puncte, trei mai puține decât Star Tătărani. Duminică, Vulturul Văleni va întâlni Dinamic Boțești, iar FC Zimbru Spătaru pe LPS Vaslui.

În seria a III-a, Juventus Fălciu a reușit să își recapete poziția de lider, cu 21 de puncte, după victoria cu Avântul Băcăni, scor 3 – 0 (0-0). Steaua Ivești a pierdut primul loc, după ce a fost învinsă cu 4 – 1 ( 2 – 0) de Unirea Alexandru Vlahuță. Ocupanta locului doi a strâns o zestre de 19 puncte. Podiumul e completat de Unirea Alexandru Vlahuță care după victoria obținută are 13 puncte și a trecut în clasament de FDR Tutova. (G.P)

FC Vaslui – Corona Brașov 8-1 (4-1): Scorul deceniului

FC Vaslui a reușit cea mai clară victorie din istoria clubului. Înscriind opt goluri, galben-verzii au egalat un record vechi de zece ani.

FC Vaslui a zdrobit codașa clasamentului, Corona Brașov, pe care a învins-o cu scorul de 8-1, succes care i-a lăsat fără grai pe ardelenii lui Hârlab. Reușitele vasluienilor le-au aparținut lui Madson, Antal (de două ori), Balaur, Viveiros, Temwanjera (de două ori) și Mușat.

Meciul de la Vaslui a consemnat o serie de recorduri. Au fost marcate nouă goluri, tot atâtea câte se încriseseră în etapa precendentă, în toate cele nouă jocuri!

Totodată, galben-verzii au înregistrat cea mai clară victorie din istoria clubului, Precedenta data din 2011, atunci când vasluienii au învins cu scorul de 5-0 Dacia Mioveni.

FC Vaslui se mândrește și cu faptul că a reușit să egaleze un record care datează de zece ani. Ultima oară când o echipă din prima ligă a reușit să marcheze opt goluri a fost în aprilie 2004, la meciul Poli Timișoara-Steaua, scor 1-8.

Până la meciul cu Corona Brașov, galben-verzii aveau marcate 27 de goluri în tot atâtea etape, ocupând locul 11 în clasamentul celor mai ofensive echipe. După succesul cu 8-1, formația vasluiană a urcat pe locul șase, cu 35 de goluri înscrise.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: