Home / Tag Archives: Guguianu

Tag Archives: Guguianu

Precipitațiile abundente au afectat stabilitatea unor statui din curtea Pavilionului „Marcel Guguianu” din Bârlad

Natura dezlănțuită a pus la treabă angajații Muzeului „Vasile Pârvan”. Ploile din ultimele două săptămâni au spălat nisipul de sub pavelele aleii din curtea Pavilionului „Marcel Guguianu”, denivelând solul pe care sunt amplasate statuile din marmură ale maestrului Guguianu.

Pentru a asigura stabilitatea sculpturilor deosebit de valoroase și pentru a evita deplasarea acestora pe socluri, s-a intervenit pentru nivelarea aleii, prin turnarea unei șape. Timp de o săptămână, angajații muzeului au ajutat echipa de muncitori, folosind în unele cazuri chingi pentru mutarea statuilor, astfel încât lucrările de nivelare să poată fi executate. S-a lucrat cu multă atenție, având în vedere că nu se manevrau simple bucăți de marmură, foarte grele, de altfel, ci opere de artă deosebit de valoroase.

„Bădia” i-a vegheat de pe soclul din parc, mulțumit că lucrările sale sunt acum în siguranță și pot fi admirate în continuare de bârlădeni. (M.N.)

Țâșnitorile ordinare au prioritate! Fântînile arteziene de zeci de mii de euro, sculptate de maestrul Marcel Guguianu, în paragină!

Cele două fântâni arteziene din Parcul Teatrului „Victor Ion Popa”, sculpturi realizate în anii ’60 de sculptorul bârlădean Marcel Guguianu, artist de renume mondial, opere de artă pentru care străinii ar plăti zeci de mii de euro, zac abandonate și deteriorate. În vreme ce fântânile cu pricina, ce înfățișează câte doi îngeri cu un pește în mână, stau pe uscat, ”Păpădia” din fața primăriei, dar și țâșnitorile din centrul orașului – niște kitsch-uri ordinare – funcționează fără probleme.

În această perioadă, de sărbătoare pentru oraș, fântâna arteziană de pe platoul din fața hotelului central, cât și țevile aflate în vecinătate, din care abia-abia țâșnește apa, urâțesc mai mult zona decât o înnobilează. Pe timpul verii, aceste improvizații de instalator, de o estetică îndoielnică, se transformă în bazine pentru copii și oameni ai străzii care vor să se răcorească.

În vreme ce aceste kitsch-uri inutile sunt acceptate, inclusiv ”Păpădia” din fața Primăriei Bârlad, o stropitoare încadrată de un dezagreabil bazin (despre care în campania electorală trecută deputatul Solomon spunea că o va desființa dacă va ajunge primar), fântânile din parcul teatrului, care sunt opere de artă, au rămas abandonate. Era de așteptat ca primarul Dumitru Boroș, care în aceeași campanie electorală îi mințea pe bârlădeni că municipalitatea locală a plătit 2 miliarde de lei vechi pe fântâna-păpădie (când este, de fapt, o donație făcută de turcii de la Rulmenți), să mute oroarea unde o vedea cu ochii.

Reprezentanții Primăriei spun că odată a existat un proiect de reabilitare a celor două sculpturi ale fântânilor țâșnitoare, care au fost create de maestrul Marcel Guguianu, dar, din lipsă de bani, au fost abandonate. Nici măcar atunci când a fost reamenajat parcul printr-un proiect cu bai europeni, derulat prin Consiliului Județean, sculpturile nu au avut norocul de a fi restaurate. Deși sumele cu care puteau fi reconstruite bazinele celor două fântâni din parc nu sunt deloc foarte mari, nici un edil din ultimii 15 ani nu s-a gândit ca, într-un oraș cultural cum este denumit Bârladul, cineva să se ocupe și de soarta a ceea ce are mai valoros această localitate, statuile și monumentele arhitecturale care mai există. (Mihaela NICULESCU)

Bustul maestrului Guguianu va fi reamplasat odată cu ghioceii!

de Răzvan CĂLIN

Administrația bârlădeană speră ca până de Mărțișor să redea circuitului cultural-turistic statuia marelui sculptor Marcel Guguianu. După cum se știe, bustul maestrului a fost vandalizat la sfârșitul lunii ianuarie de către autori rămași încă necunoscuți.

Potrivit spuselor Olgăi Ungureanu, șefa Serviciului de Gospodărie Comunală și Locativă din cadrul Primăriei Bârlad, în cursul săptămânii trecute s-a încercat reamplasarea bustului pe soclul din Parcul Teatrului ”Victor Iona Popa”: ”Am fi dorit să-l punem la loc încă de săptămâna trecută, dar nu am avut condiții meteo favorabile. Iar domnul Filiche (profesor Dorinel Filiche, cel care alături de Sebastian Pascu se ocupă de reabilitarea bustului cu pricina, n.r.) ne-a atras atenția că trebui să avem condiții cât mai bune pentru a-l remonta, astfel încât să fie fixat cât mai bine. Însă, sperăm că până la 1 martie să putem remonta bustul, asta dacă ne ajută și vremea, adică să fie niște temperaturi pozitive și fără precipitații”.

Până în momentul de față, autorii acestui act de vandalism nu au fost identificați. Ancheta polițiștilor bârlădeni este în derulare și se speră că în cel mai scurt timp posibil autorii să fie depistați și trași la răspundere. Anchetatorii merg mai mult pe ideea unui act de teribilism venit din partea unor indivizi certați cu bunul simț și care arată un dispreț față de orice regulă de conviețuire socială. Se bănuiește că circa doi – sau trei tineri, în noaptea de 24/25 ianuarie, au tras pur și simplu de bustul sculptorului Marcel Guguianu, până ce l-au dat jos de soclu, după care au fugit de la fața locului.

Mai degrabă vandalism, decât tentativă de furt în cazul bustului lui Marcel Guguianu!

de Răzvan CĂLIN

În momentul de față, polițiștii bârlădeni sunt pe urmele celor care în urmă cu câteva nopți au distrus bustul marelui sculptor Marcel Guguianu, amplasat în Parcul Teatrului ”Victor Ion Popa”.

Dacă la început s-a mers pe ideea că la mijloc a fost vorba despre o tentativă nereușită de furt, în cele din urmă anchetatorii iau în calcul tot mai serios scenariul unui act de vandalism. Bustul marelui sculptor a fost găsit în noaptea de 24/25 ianuarie, căzut la baza soclului, cu ”răni” evidente provocate de indivizi în timp ce s-au străduit să o desprindă de pe postament. Până la urmă, vandalismul este varianta cea mai plauzibilă, mai ales că dosarul deschis la Poliția Bârlad este pentru comiterea infracțiunii de distrugere. Anchetatorii tind să creadă că dacă indivizii ar fi dorit să fure bustul, l-ar fi făcut să dispară rapid și nu l-ar fi lăsat aruncat la baza soclului, așa cum au procedat. Oamenii legii sunt pe urmele teribiliștilor care au comis acest gest incalificabil și speră ca în scurt timp să-i aducă în fața legii pentru a fi trași la răspundere.

Reamintim că în noaptea de 35/25 ianuarie, bustul regretatului sculptor a fost smuls de pe soclu și aruncat la câțiva metri depărtare de către autori rămași încă neidentificați. Bustul a fost dus la Primăria Bârlad și luat în primire de Serviciul de gospodărie comunală din cadrul instituției. Cum statuia prezenta urme serioase de distrugere, aceasta va fi supusă unui proces de restaurare înainte de a fi reamplasată la locul său.

Bustul maestrului Guguianu (1922 – 2012) a fost realizat de sculptorul Ion Iancuț și a fost dezvelit pe 23 iulie 2013, fiind donatia făcută orașului de către fostul primar Constantin Constantinescu. Marcel Guguianu este unul dintre cei mai mari sculptori români, considerat urmașul marelui Brâncuși.

Maestrul Guguianu – pomenit la patru ani de la moarte

Duminică, 26 iunie, maestrul marmurei, Marcel Guguianu, a avut dovada faptului că bârlădenii atât de dragi lui nu l-au uitat.

Muzeul „Vasile Pârvan” împreună cu Fundația „Marcel Guguianu”, la inițiativa Fundației Culturale „Dr. Clara Constantinescu”, au organizat o slujbă de pomenire a maestrului care, astăzi, ar fi împlinit 94 de ani. A fost un eveniment discret, la care nu au participat prieteni din București și nici membri ai familiei sculptorului, deoarece nu au putut fi contactați.

„Am fost alături de maestrul Guguianu, care sper că ne-a văzut de acolo, din ceruri. Muzeul a depus o coroană de flori la bustul său, realizat de sculptorul Ion Iancuț, în semn de respect pentru talentul său și pentru gestul deosebit de a dona muzeului și orașului său drag o colecție inestimabilă. Muzeul <<Vasile Pârvan>> deține 143 de sculpturi semnate Marcel Guguianu și câteva sute de schițe ale acestuia”, a declarat Mircea Mamalaucă, directorul muzeului bârlădean.

La eveniment au mai participat deputatul Adrian Solomon, presedintele CARP, Nicolae Mihai și alți bârlădeni care au ținut să fie cu gândul alături de bădia Marcel. Printre ei s-a aflat și profesoara Elena Nicola, soția regretatului om de cultură care a fost profesorul Traian Nicola, prietenă de o viață a maestrului Guguianu.

O coroană de flori a trimis și Primăria Bârlad, de la pomenire lipsind proaspătul primar Dumitru Boroș, care nu a putut fi prezent la eveniment deoarece nu a fost în localitate duminică.

Este pentru prima dată când, la bustul lui Guguianu, se organizează o pomenire a maestrului, după anul 2013, când a fost inaugurat, poate și datorită cotidianului Est News, care a atras atenția, acum câteva săptămâni, asupra stării de degradare în care se afla bustul maestrului Guguianu. Bustul este o donație pe care Fundația Culturală „dr. Clara Constantinescu” a făcut-o orașului, la un an de la moartea sculptorului bârlădean.

 

Bârladul sub lupă – Bustul maestrului Guguianu lăsat de izbeliște de administrația orașului

A lăsat o operă de o valoare incontestabilă orașului natal, iar bârlădenii i-au răsplătit gestul de a dona sculpturile sale dedicându-i un pavilion expozițional care să le găzduiască.

Bădia Marcel Guguianu ne privește din parcul Teatrului „Victor Ion Popa”, de pe un soclu din marmură, care, însă n-a rezistat prea mult intemperiilor și concetățenilor certați cu bunul simț și cu legea. Și vopseaua de pe soclu ar fi putut să fie una mai rezistentă, iar soclul mai trainic. Nici datele despre sculptorul bârlădean nu se mai pot citi, ele fiind spălate de ploile care au căzut din 2013 încoace. O placă de pe soclu a dispărut, nu se știe în ce împrejurări.

Bustul maestrului Guguianu (1922 – 2012) a fost realizat de sculptorul Ion Iancuț și a fost dezvelit pe 23 iulie 2013, cu mare fast. Luna aceasta, se împlinesc trei ani de la inaugurarea statuii și deja cei care o au în grijă au cam neglijat-o. Sperăm ca până pe 28 iunie, când se împlinesc 94 de ani de la nașterea lui Marcel Guguianu, bustul să arate așa cum merită un artist de talia sculptorului bârlădean. (Mihaela NICULESCU)

Legendele Bârladului – Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”, fabrica de elite

de Răzvan CĂLIN

Puține sunt instituțiile de învățământ din țară care se pot lăuda cu un trecut precum cel al Colegiului Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad. În istoria sa de 169 de ani, liceul se poate lăuda cu un bilanț extroardinar, întrucât aici au prins aripi către viață zeci de scriitori, oameni de știință și personalități culturale de primă mână. Dintre aceștia, 20 se pot mândru cu titlul de academician, iar peste 90 au ajuns profesori universitari. Un palmares impresionant, care spune mult despre rolul pe care liceul l-a jucat în învățământul și cultura națională, putând fi socotit pe bună dreptate una dintre legendele Bârladului.

Liceul a luat ființă pe 20 octombrie 1846, purtând, la acea vreme, denumirea de „Clasul real al Codreanului”. Înființarea instituției se datorează în exclusivitate unuia dintre cei mai cunoscuți filantropi și patrioți bârlădeni, Gheorghe Roșca Codreanu.
PNA IV.10 an R GSMDeși a trăit numai 32 de ani (1805 – 1837), Gheorghe Roșca Codreanu a fost unul dintre nobilii bârlădeni care a luptat necontenit pentru dezvoltarea învățământului local. Așa se face că, doar cu o zi înainte de a muri, la Hotelul Weissen Schwann din Viena, și-a întocmit testamentul, prin care a lăsat cu limbă de moarte să se construiască, pe banii săi, o școală în care să poată învăța 100 de elevi: „Din veniturile mele să se facă pe moșia mea o școală în care să încapă o sută de tineri, ca să învețe dialectul latinesc, precum și mai sus la art. 6 am zis”.
Dorința sa testamentară avea să fie împlinită abia nouă ani mai târziu. Clasul real al Codreanului a luat ființă cu scopul clar de a dovedi că „suntem de origine latină noi românii și că oamenii patrioți o știu și susțin aceasta, între care și neîntrecutul patriot Gheorghe Codreanu. Își dăduse averea pentru a înființa o școală în care să se predea limba latină, muma limbei noastre”.
În 1858, Clasul real a devenit gimnaziu, iar în 1864, în timpul reformei din învățământ, s-a transformat în liceu. Statutul de Colegiu Național și-l câștigă în 1946.

În 1948, autoritățile comuniste de la acea vreme retrag, în mod aberant, numele ctitorului, însă în 1971 revin la sentimente mai bune, iar liceul redevine Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”.

„Preotul își face casă lângă biserică, militarul langă cazarmă și învățătorul langă școală!”

codreanu_vechiO sumară trecere în revistă a celor care și-au desăvârșit studiile liceale pe băncile acestei instituții este de ajuns pentru oricine ar vrea să-și facă o idee despre importanța ctitoriei inimosului tânăr Codreanu: Garabet Ibrăileanu, Vasile Pârvan, Alexandru Philippide, Ștefan Procopiu, Virgil Caraivan, Alexandru Vlahuță, Constantin Chiriță, Nicolae N. Tonitza, Marcel Guguianu etc.
Meritele sunt pe deplin ale cadrelor didactice care au slujit de-a lungul timpul în acest liceu. Unul dintre cei mai renumiți dascăli ai Colegiului „Codreanu”, Cezar Ursu, profesor licențiat în teologie, filozofie și istorie, s-a aflat în fruntea instituției, ca director, timp de 16 ani, însă cu intermitențe, între 1920 și 1948.

codreanu_1978În cartea „Bârladul odinioară și astăzi” se amintește că profesorul Ursu a reușit să înmănuncheze aici profesori excelent pregătiți, care au adus școlii o faimă rar întâlnită în țară, la acea vreme.
În aceeași lucrare memorialistică, scriitorul Romulus Boteanu face o scurtă, dar elocventă descriere a activității liceului din acea perioadă: „A patronat cu grijă părintească reorganizarea orchestrei liceului după 1922. A înființat societatea «Matematica bârlădeană» care a dat țării mari personalități ale lumii științifice românești. Mai mult, a organizat excursii cu elevii prin țară – excursii de amploare – lucru rar cunoscut în acea vreme. S-a îngrijit ca elevii să aibă permanent activități extrașcolare, mai ales artistice”.
De numele profesorului Ursu se leagă și o întâmplare care, la acea vreme, a făcut mare vâlvă în oraș. Un inspector școlar, venit în control la liceul bârlădean, l-a întrebat, printre altele, de ce și-a construit casa chiar lângă liceu. Răspunsul dat de Ursu a făcut ocolul orașului și s-a transmis până în zilele noastre: „Preotul își face casă lângă biserică, militarul lângă cazarmă și învățătorul lângă școală!”

Nu mai e ce a fost, dar rămâne „fruncea”

Colegiul Gh.Rosca CodreanuCât despre viața de liceean din acele vremuri, e mai mult decât elocvent că nu mai are nimic în comun cu cea din ziua de azi. Într-o însemnare a lui Gheorghe Vrabie despre viața de liceean a lui Alexandru Vlahuță, care a fost elev al acestei instituții de învățământ bârlădene, se spune: „Odinioară, elevii Liceului «Codreanu» și îndeosbi Vlahuță și prietenii lui, nu cunoșteau alte distracții decât cetitul cărților și plimbările pe aleile retrase din grădina publică sau dealul «Țuguieta»”.
Totuși, Colegiul „Codreanu” continuă să fie una dintre cele mai valoroase instituții de învățământ din județ și din țară. Anual, elevii liceului obțin premii importante la concursurile și olimpiadele școlare naționale și internaționale. Iar mulți dintre absolvenții colegiului ajung să studieze în centre universitare de renume de peste hotare.

Legendele Bârladului – Alteța Sa Regală Strada Mare a Bârladului (II)

de Simona MIHĂILĂ

A doua parte a călătoriei noastre pe Strada Regală o dedicăm locurilor, figurilor și întâmplărilor memorabile. Așa cum spuneam săptămâna trecută, această arteră a orașului, căreia i se spunea cel mai des Strada Mare sau Strada principală, a fost în tinerețea bunicilor și străbunicilor noștri cel mai viu loc al Bârladului, acolo de unde plecau cele mai alese bunătăți culinare, cele mai noi creații vestimentare “aduse de la modistele din București sau din buticurile din Franța”. Aici trăiau familii de vază ale târgului, aici se rosteau cele mai explozive bârfe; aici se consumau drame, idile și cancan-uri savuroase. Pe Strada Regală se întâlneau eleganța cu ordinăria, curățenia cu slinul, clasa cu vulgarul, bogatul cu săracul. Cea mai mare parte a relatărilor despre această stradă se bazează pe istorisirile unor bârlădeni cunoscuți – George D., Dumitru Stoica senior, Mielu Moldoveanu și Lulu Macarovici, cei care și-au depănat amintirile în urmă cu multe decenii în “Bârladul, odinioară și astăzi”. De asemenea, la reconstituirea atmosferei și la recuperarea poveștilor de viață au mai contribuit două venerabile doamne din Bârlad, adevărate depozite de memorii.

EM I.12 GSMPentru că nu se poate face o clasificare a celor mai frumoase sau incitante povestiri, toate având farmecul și culoarea lor, vom parcurge strada din capătul dinspre Căzărmi (unitatea militară) până spre Grădina Publică. Ne vom opri în poarta celor mai interesante figuri și vom încerca să le spunem și tinerilor de astăzi ce au însemnat ele pentru Bârladul de acum mai bine de 100 de ani.
Prima clădire cum intrai în oraș – pe dreapta – era cârciuma lui Nicu Dranga. Aici, în afară de militari, poposeau și geambași – de obicei, dintre aceia dubioși – care își aranjau afacerile la un pahar de tărie.
Alături, era o plăcintărie-simigerie, frecventată în special de militari și ceferiști, pentru un pahar de vin bun. În intersecția de unde astăzi pleacă strada General Milea, se afla Cercul Militar al subofițerilor, unde aveau loc baluri, serate, recepții, rezervate lor în exclusivitate. Un alt loc unde mergeau, cu predilecție, militarii, era cizmăria lui Neagu Emil, unde își comandau cizmele de lux.
Lângă clădirea Cerbul de Aur era încă o plăcintărie-simigerie, în curtea căreia își avea “sediul” ghicitoarea târgului. La ea alergau tot timpul, cu sufletul la gură, atât fetele din mahala, cât și cucoanele cu pretenții. De altfel, pe timpul acela, puține femei din protipendadă învățau carte, așa explicându-se și naivitatea cu care frecventau ghicitoarele mai ceva decât biserica.
M&S III.01 GSMTot în zonă, era frumoasa locuință a căpitanului Pănculescu, șeful fanfarei militare. În zilele de sărbătoare, împreună cu orchestra, cânta în chioșcul din Grădina Publică. Spre deliciul auditoriului, doi cântăreți, din afara fanfarei, își luau instrumentele și urcau în copacii din vecinătate, cântând în pauzele pe care le făceau cântăreții militari. Era un mare eveniment, căci pe atunci nu existau televizor, radio, sau patefoane, ci numai gramofoane.
Ceva mai încolo era frizeria lui Cercel, a cărui soție a stârnit bîrfe aprinse atunci cînd a fost “răpită” de agentul sanitar Calapod.
Pe partea stângă a străzii, locuia Paul Iliescu, a cărei fiică a ajuns artistă de cinema la Hollywood, fiind cunoscută în lumea filmului drept Paula Illery. În apropiere se afla Biserica “Sfinții Voievozi”, al cărei preot paroh era Ioniță Cosma. Lumea vorbea multe despre el, despre blândețea cu care primea spovedaniile “fetelor” de la Morile de vânt, cartierul rău-famat al Bârladului de atunci.
Tot pe Strada Regală, locuia doctor Weinfeld, nume pe care bârlădenii și-l amintesc și astăzi. Era și violonist, în cvartetul Academiei Bârlădene. A fost prima persoană care a avut aparat de radio în oraș. Era prin anii ’26, iar radioul era mare “cât un garderob”, cu zeci de butoane.

Cabaretele aveau mare căutare

strada principala 1Spre centrul orașului, bârlădenii se puteau fotografia la atelierul foto de lux al lui Wexler. Era un bărbat înalt, slab, cu pălărie cu boruri mari și lavalieră. Ținuta îi era inspirată din tinerețile pe care și le petrecuse în București, unde fusese artist de teatru și fotograf la un ziar.
Chiar înainte de a ajunge la Magazinul “Paloda” (Magazinum Mare sau General, cum îl știu bârlădenii) era o luxoasă ceasornicărie și magazin de bijuterii, a lui Max Făinaru, un patron foarte bogat al târgului. Era un bărbat mic de statură, gras și chel. În schimb, nevasta sa era de o frumusețe recunoscută. “O curta un doctor care era așa de pipernicit, de slab și de scund, că părea un păduche pe lîngă ea”.
În continuare, se înșiruiau mai multe dughene și prăvălii, mizere, cu o singură cameră, fără personal, în care serveau patronul și soția lui.
Peste drum de locul unde este acum Hotel “Moldova” era librăria Sava Petroff. Fratele proprietarului era tot librar și își avea magazinul în apropiere. Amândoi purtau barbă, într-o vreme în care barba nu mai era la modă deloc.
Urma luxoasa frizerie a lui Iordache Tătaru, cu oglinzi și candelabre de cristal, aduse tocmai de la Viena. Înainte de primul război mondial, interiorul acestei frizerii rivaliza cu cele mai vestite din București. De aceea, era rezervat exclusiv protipendadei. Frizeria a fost cumpărată de Stănică Cojocaru, care i-a dat o dublă destinație: ziua, crâșmă, iar noaptea, “șantan”, cu așa-zise artiste aduse de la Viena și de la București. Cel puțin, așa le prezenta patronul, dar, lumea știa foarte bine că nu erau altceva decât dame de consumație.
Cojocarul avea și concurență: renumitul Cabaret “Plevna”. Acesta funcționa încă din secolul trecut. Clienții erau îmbiați cu afișe imense în care li se promiteau spectacole cu “artiste”, “dănțuitoare” din Franța, Austria și Budabesta. În realitate, erau recrutate de prin casele de toleranță din țară.
Fiindcă afacerea mergea, după 1920 s-a mai deschis un “cabaret”. Era a lui Pintilie și funcționa numai iarna. Vara, clienții erau atrași de frumoasa grădină a localului, unde erau două scene. Pe una evolua cunoscuta orchestră a maestrului Șerbănescu. Când muzicanții tăceau, pe cealaltă se derulau scenete destul de deocheate, susținute de actori de calitate îndoielnică. La acestea spectacole se îngrămădeau mai cu seamă feciori de boieri. Afară, în dosul gardurilor, nu mai era loc de atâția mahalagii care ascultau pe gratis spectacolele. Ei nu se împrăștiau decât atunci când erau alungați de vardiști.

Politica de ieri, ca cea de azi

Mai departe era vestita cofetărie Guguianu (tatăl sculptorului), iar alături, Cafeneaua “Bursa”. Era un nume neoficial, pentru că, în timpul zilei, aici se stabileau prețurile la cereale. Noaptea, intrau birjari sau cheflii întârziați și atrași de faimoasele “păsărele de noapte”.
Alături, bodega Gheorghe. Înainte de prânz și de cină era plină de mușterii veniți la un aperitiv la ieșirea de la serviciu. Nelipsit era Gogu Alexandrescu, cu farsele lui. Avea obiceiul să ciugulească din farfuriile clienților, ca să nu mai plătească. Odată, i s-a făcut o farsă cu felii de săpun așezate furmos pe farfurii, în loc de cașcaval.
Mai încolo, lumea bună intra pentru o prăjitură delicioasă, un aperitiv și o bârfă în cofetăria “Handoca”, cu oglizi de cristal și canapele din pluș roșu.
O casă foarte admirată de bârlădeni era cea a lui Mache Paladi. Avea curte mare și gard de fier. Deasupra intrării în casă strălucea o copertină în formă de scoică, din sticlă colorată. Aici se opreau luxoasele echipaje ale moșieriței Titina, “care își plimba mândră și ostentativ frumusețea, eleganța, dar și reputația compromisă”.
În continuare, stătea moșierul Grigore Vasiliu, satrapul județului, șeful PNL. I se spunea Sfântul Sisoe, din cauza pletelor pe care le purta. Multă vreme s-a vorbit despre o întâmplare cu multe semnificații, al cărei protagonist a fost Vasiliu. Era la începutul secolului și veniseră în oraș frații Ghiță și Neculai Neștian. Vasiliu i-a chemat și le-a spus: “Pe unul din voi îl iau la partid și-l fac om. Dar numai pe unul. Hotărâți care din voi va fi acela”. Ghiță Neștian, celebrul latinist de mai târziu, a răspuns promt cu o vorbă care a făcut înconjurul județului: “Coane Grigore, ia-l pe frate-meu, că tot e prost și altfel n-ajunge nimic”. Ghiță a ajuns un savant, dar sărac, în timp ce Neculai a intrat în politică și a fost: primar, prefect, deputat, senator și moșier.

Muzeul bârlădean are nevoie de reparații

Conducerea Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad și-a propus anul acesta, pe lângă programul activităților culturale, și unele lucrări de investiții. Zugrăvire și reparații curente la Complexul expozițional „Marcel Guguianu”, precum și demararea lucrărilor de modernizare a expoziției permanente din sediul de pe Bulevardul Republicii (unde a funcționat fosta Bancă Agricolă).

Mircea Mamalaucă, directorul muzeului, speră ca luna aceasta, consilierii județeni să aprobe bugetul instituției și să aloce bani pentru investițiile propuse.

Pavilionul „Marcel Guguianu”, corpul I, inaugurat în 2003, nu a mai fost igienizat de la darea în folosință. Este nevoie de lucrări de reparații curente și de zugrăvit, având în vedere că în urma ploilor, pe alocuri, apa s-a infiltrat prin tavan. Corpul al doilea, inaugurat în 2008, nu va face obiectul acestor lucrări.

„Dorim ca Pavilionul I „Marcel Guguianu” să fie pregătit cum se cuvine pentru Zilele Culturale ale Bârladului, când va găzdui o serie de manifestări culturale”, a declarat Mircea Mamalaucă, directorul muzeului.

Conducerea instituției și-a propus pentru acest an și demararea lucrărilor de modernizare a expoziției permanente „Bârladul cultural”. În clădirea fostei Bănci Agricole, proprietate a Consiliului Județean, există un spațiu generos repartizat muzeului. Aici există de ani de zile un spațiu expozițional care are nevoie de o primenire, de reparații curente și montarea unor panouri în cadrul expoziției permanente.

„Ne propunem să demarăm lucrările acestea în 2015 și probabil că ele vor continua pe o perioadă mai mare sau nu, în funcție de banii pe care ni-i va aloca Consiliul Județan”, a mai spus Mircea Mamalaucă.

Din bugetul pe anul acesta, conducerea muzeului dorește să poată realiza, cu sprijinul Consiliului Județean, și studiul de fezabilitate pentru lucrări curente la Casa Sturdza. Această clădire ridicată la începutul secolului al XIX-lea, a beneficiat de mai multe reparații de anvergură, de-a lungul timpului, ultima fiind făcută în 1993. Imobilul nu mai are nevoie de reabilitare, ci doar de reparații la acoperiș, zugrăvit, igienizare, montarea unor tavane false, a unui sistem de iluminat, de sisteme de expunere, de montat gresie și faianță. Clădirea se dorește a fi transformată în Pavilionul Expozițional „Corneliu Vasilescu”, maestrul manifestându-și dorința de a dona o mare parte din lucrările sale muzeului. Pentru a pune în practică acest deziderat, este nevoie de realizarea unui proiect cu finanțare europeană.

„Avem încredere în consilierii județeni, că vor aproba banii pentru investițiile amintite. Ne-am bucurat întotdeauna de înțelegerea celor de la Consiliul Județean, poate și pentru faptul că munca noastră nu a fost în zadar. Rezultatele obținute ne onorează pe noi și pe toți locuitorii județului, muzeul din Bârlad fiind unul dintre pilonii culturali de marcă din zona noastră”, a mai apreciat directorul muzeului bârlădean. (Mihaela NICULESCU)

Concert extraordinar

Veste bună pentru bârlădenii melomani. O integrală a „Capriciilor” lui Paganini va putea fi ascultată pe 7 februarie, în sala Pavilionului „Marcel Guguianu”, în interpretarea lui Antal Zalai. „Capriciile” reprezintă și astăzi, după 200 de ani, testul suprem de virtuozitate pentru violoniștii lumii. Printre românii care au abordat în ultimii ani „Capriciile” lui Paganini se numără Florin Croitoru și Alexandru Tomescu.
Cu Antal Zalai, bârlădenii s-au mai întâlnit de câteva ori, dar, de această dată, marele artist de talie internațională va concerta pentru prima dată la Bârlad cu cele 24 „Capricii” ale diabolicului Niccolo Paganini. De fapt, concertul de pe 7 februarie este primul din România pe care Antal Zalai îl susține cu asemenea partituri de virtuozitate.
„Bârladul se află printre puținele orașe din țară care vor fi onorate de un asemenea concert, de un asemenea artist și de un gigant al muzicii clasice. Cele 24 de „Capricii” au fost scrise de Paganini doar pentru virtuozi și când sunt interpretate și la o vioară Stradivarius este clar că avem de a face cu un concert excepțional”, a declarat Mircea Mamalaucă, directorul Muzeului „Vasile Pârvan”, organizatorul acestui eveniment.
În lume sunt aproximativ 20 de viori Stradivarius, iar în Ungaria trei. Antal Zalai este unul dintre fericiții sorții, care, datorită talentului imens a primit în custodie o vioară de „elită”.
„Capriciile” lui Paganini au fost scrise în 1820 și sunt unele dintre cele mai dificile lucrări din literatura violonistică. Antal Zalai are o carieră specială în spate, a concertat cu orchestre simfonice celebre din Europa, S.U.A. și Mexic.
„Are o finețe și o maturitate muzicală, precum și o personalitate nobilă”, a spus Igor Oistrakh despre Antal Zalai, care cântă la o vioară Stradivarius realizată în 1733.
Antal Zalai, un muzician unic între tinerii violoniști din ziua de azi, se simte atașat de Bârlad, un oraș fără filarmonică, dar cu oameni deosebiți și sensibili la muzică. Așadar, iubitorii de muzică clasică sunt așteptați sâmbătă, 7 februarie, la Pavilionul „Marcel Guiguianu”, la ora 18.00, la un concert excepțional intitulat „Paganini – integrala celor 24 de «Capricii», care va dura aproape o oră și jumătate. (Mihaela NICULESCU)

Nunți în “cimitirul creației” lui Guguianu

Pavilionul “Marcel Guguianu”, pe care maestrul l-a numit “cimitirul creației mele” poate fi închiriat contra 250 de lei pentru ședințe foto cu miri și mirese.

Simona MIHĂILĂ

Pavilionul expozițional “Marcel Guguianu” Bârlad, cel pe care marele sculptor l-a supranumit “cimitirul creației mele”, este ultima fiță locală a celor care vor să-și imortalizeze nunta într-un decor… cultural. Contra unei sume de bani, muzeul Guguianu poate deveni studio foto pentru însurățenii care vor să dea clasă celei mai fericite zi din viața lor.

Duminica trecută, în curtea “cimitirului creației” guguiene, printre nudurile de marmură albă se zbenguiau sprintene ca niște gazele domnișoare de onoare îmbrăcate în rochii vaporoase, cavaleri cu papioane, purtând mândri și vânjoși lumânări de cununie, dar și nuntași încântați de ineditul photo shooting. Printre toți, mirele și mireasa, suavi și eleganți, se plimbau de la o statuetă la alta, nehotărâți pe care s-o aleagă drept decor pentru imaginile care, peste ani și ani, le vor desăvârși nepoților educația culturală și le vor cizela gustul pentru frumos.

nunta-muzeu1Ședința foto în aer liber fusese precedată de o alta, în interiorul muzeului, de unde nu mai conteneau să izvorască mulțimi de domni la costum, de doamne parfumate și coafate, purtând în mână platouri cu prăjituri și tăvi cu pahare de șampanie.

Cu ani în urmă, Marcel Guguianu, sculptor de talie mondială, și-a exprimat dorința ca opera să-i fie adăpostită, atunci când el nu va mai fi, într-un muzeu construit special, pe care artistul îl numea dinainte să-l fi văzut în fața ochilor “cimitirul creației mele”. El își donase încă din 1997 întreaga operă, formată din zeci de sculpturi și o impresionantă colecție de tablouri, Bârladului, orașul în care a venit pe lume.

Așa a fost construit pavilionul expozițional care îi poartă numele, locul pe care, din momentul inaugurării (octombrie, 2004), maestrul l-a considerat casa sa. Așa de mult a prețuit-o încât, în 2005, în ziua în care a împlinit 83 de ani, a făcut un anunț care avea să facă înconjurul țării: acela că le-a cerut apropiaților ca după moartea sa, inima să-i fie scoasă din piept și introdusă într-un glob de marmură ce avea să fie expus în muzeu, alături de celeleate exponate.

“Locul inimii mele este în mijlocul bârlădenilor. Bârlad este acasă; inima mea trebuie să rămână în inima orașului”, declara atunci sculptorul.

Această ultimă dorință nu i-a mai fost îndeplinită. La moartea sa, în 2012, familia împreună cu autoritățile au fost făcute demersuri pentru separarea inimii de trup, însă s-au lovit de legislația care nu permite acest lucru.

Cu toate acestea, Marcel Guguianu trebuie să fi plecat mulțumit la cer, dat fiind că măcar unul dintre visele sale devenise realitate. Nu știm cât de mulțumit ar fi acum, știind că “cimitirul creației” sale poate fi închiriat cu suma de 250 de lei pentru ședințe foto cu miri și mirese.

E important însă că lui Mircea Mamalaucă, directorul Muzeului “Vasile Pârvan” în administrarea căruia se află pavilionul Guguianu, nu i se pare nimic nepotrivit. Dimpotrivă, el consideră că prin această manieră de autofinanțare muzeul se înscrie în linia marilor muzee din țară: “Nu este nimic nefiresc să permitem, contra unei taxe, ca cei care doresc să se fotografieze aici. Toate marile muzee fac acest lucru. Noi punem la dispoziție atât pavilionul Guguianu, cât și clădirea Muzeului «Vasile Pârvan»”.

Și pentru că nu ne-am propus să fim cârcotași până la absurd, e foarte posibil ca însuși maestrul să împărtășească acest punct de vedere, știute fiind pofta lui de viață, dar și entuziasmul cu care onora fiecare petrecere unde era invitat.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: