Home / Tag Archives: litoral

Tag Archives: litoral

“Litoralul pentru toți”, concediu pe bani puțini pentru vasluieni. Iată prețurile și condițiile

de Mara GRIGORIU

Soarele generos și marea caldă îi așteaptă pe vasluienii cu posibilități financiare medii și sub medie pȃnă la jumătatea lunii octombrie, dată la care se va încheia ediția din acest an a programului “Litoralul pentru toți”.

Toți cei care au întȃrziat, din motive financiare, să plece în vacanță, au șansa să petreacă un concediu la preț redus pe litoralul Mării Negre. Peste 50 de hoteluri de 2, 3 și 4 stele, din toate stațiunile, au intrat în programul “Litoralul pentru toți”.

Prețurile pentru un sejur de 6 nopți pornesc de la 200 de lei de persoană la un hotel de 2 stele, iar răsfățul de la patru stele ajunge pȃnă la 600 lei, incluzȃnd aici și serviciile de masă.

Vasluienii care vor să se bucure de briza mării trebuie să se grăbească să-și rezerve locurile la agențiile de turism, pentru că programul “Litoralul pentru toți” funcționează pe principiul ʺprimul venit, primul servitʺ. Conform Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), și în acest an se pot rezerva, la cerere, sejururi cu durată mai lungă, cu servicii de cazare cu mic dejun sau all inclusive. Oferte personalizate de vacanță pot fi cumpărate, în limita locurilor disponibile, și de la recepțiile hotelurilor.

În tariful hotelier nu sunt incluse taxele locale, care se achită separat, de către turist, la recepția hotelului. Vacanțele odată achitate prin programul “Litoralul pentru toți” nu sunt transmisibile și nu se permite restituirea sumelor plătite, decât în condițiile legii.

Toate unitățile de turism înscrise în program vor rămâne deschise cel puțin până la jumatatea lunii octombrie, cele mai mici tarife de cazare fiind practicate în stațiunile din sudul litoralului (Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai și Vama Veche).

Vasluienii care aleg Mamaia și Eforie Nord pot ajunge să plătească și cȃteva sute de lei în plus față de sudul litoralului, unde nu doar cazarea e mai scumpă, ci și prețurile în general. Mai exact, costul pentru 6 nopți de cazare la un hotel de 4 sau 5 stele din Mamaia, cu toate serviciile incluse, poate să depășească jumătate din salariul minim pe economie.

În ciuda condițiilor meteo, și prima sesiune din acest an a programului “Litoralul pentru toți”, care s-a desfășurat în perioada 16 mai – 14 iunie, a fost un succes. În jur de 40 de hoteluri de pe întreg cuprinsul litoralului romȃnesc au oferit servicii de cazare și masă pentru persoanele care au dorit să se relaxeze la mare.

Potrivit sondajelor de opinie, vasluienii se dau în vȃnt după chilipiruri, inclusiv în materie de vacanțe. Cei mai mulți preferă să se bucure de concedii la prețuri moderate sau reduse, decȃt să risipească banii în plin sezon. Puțini dintre turiștii vasluieni își permit sejururi exotice la prețuri exorbitante.

Profilul turistului vasluian este unul tipic romȃnesc꞉ preferă să-și rezerve din timp vacanțele, la prețuri cȃt mai accesibile. “Litoralul pentru Toți” rămȃne, așadar, o variantă de luat în calcul pentru cei care vor să simtă briza mării chiar și în lunile de primăvară și de toamnă.

Vacanță la preț redus – “Litoralul pentru Toți”, o șansă pentru vasluienii care visează la concediu pe bani puțini

Programul se derulează pȃnă la data de 1octombrie, iar un sejur de 6 nopți într-una din stațiunile de pe litoralul românesc costă, în această perioadă, cȃt o noapte de cazare în plin sezon, de la 200 la 600 lei.

Cu cele mai mici salarii din țară, după cum arată datele Institutului Național de Statistică, date care plasează județul Vaslui în coada clasamentului întocmit pe baza valorii salariului mediu net, vasluienii se pot bucura din plin de o vacanță la malul mării Negre, prin Programul Național “Litoralul pentru Toți”.

Sistemul de vânzare a acestui program este ʺprimul venit, primul servitʺ, astfel că toți cei interesați trebuie să se grăbească să treacă pragul agențiilor de turism din județ, pentru a-și cumpăra o vacanță la mare. Potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), sejurul minim este de 6 nopți, dar se pot rezerva și sejururi cu durată mai lungă, cu servicii de cazare cu mic dejun sau all inclusive.

Oferta FPTR este, și la această ediție a programului, pentru toate buzunarele, și variază în funcție de clasificarea unităților de cazare și de zona turistică în care acestea se află, respectiv Nordul sau Sudul litoralului. 6 nopți de cazare la un Hotel de o stea, în stațiunile Mamaia și Eforie, costă nu mai mult de 205 lei de persoană, fără mic dejun. Cei care aleg un hotel cu clasificarea de două stele trebuie să plătească pȃnă la 235 lei / persoană, fără mic dejun, sau 315 lei / persoană, cu mic dejun. Pentru condiții de cazare de trei stele, doritorii vor achita 265 lei fără mic dejun sau 425 lei cu mic dejun, iar pentru cele de patru stele, prețurile ajung la 485 lei, cazare și mic dejun. Răsfățul de la cinci stele costă 605 lei, cu mic dejun.

În ceea ce privește stațiunile din sudul litoralului (Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche), tarifele sunt mai scăzute. Prețurile maximale pornesc de la 159 lei de persoană pentru un hotel de o stea, fără mic dejun, și ajung la 469 lei pentru un hotel de 5 stele, cu mic dejun.

În tariful hotelier nu sunt incluse taxele locale, care se achită separat, de către turist, la recepția hotelului. Vacanțele odată achitate nu sunt transmisibile și nu se permite restituirea sumelor plătite, decât în condițiile legii.

Vasluienii nu se dau în vȃnt după litoralul romȃnesc

Potrivit unui studiu publicat recent de către un portal romȃnesc de turism, puțini dintre turiștii care ajung, an de an, la Marea Neagră, sunt din județul Vaslui.

Mai mult de 36% dintre cei care se bucură de vacanțe pe litoral provin din București, aceștia fiind dispuși să cheltuiască o sumă cu 15-20% mai mare decât restul turiștilor. 5,2% dintre turisți sunt din județul Timiș, 5% din Cluj, aproape 4% din Prahova și Argeș, iar din Iași 3,5%. În schimb, cei mai puțini turiști provin din județele Tulcea, Mehedinți și Sălaj, care, împreună, nu acoperă nici măcar 1% din totalul celor care își fac rezervări prin intermediul portalului online de turism.

Vasluienii se află în sfertul de pe urmă al clasamentului, semn că unii dintre ei, cel puțin, preferă să-și rezerve din timp vacanțele, la prețuri mai accesibile.

“Litoralul pentru Toți” rămȃne, însă, șansa celor cu posibilități financiare medii și sub medie, care, dacă nu se pot bucura de sejururi exotice la prețuri exorbitante, pot simți briza mării măcar în extra-sezon. (Mara GRIGORIU)

Vasluiul, conectat direct cu Litoralul

CFR Călători pune în circulație trenuri suplimentare în perioada 28 aprilie – 1 mai, mai multe orașe din țară, printre care și Vasluiul, fiind conectate cu litoralul prin trenuri directe.

Vor fi puse în circulație trenuri suplimentare, iar față de graficul de circulație obișnuit capacitatea de transport va crește cu peste 8.000 de locuri. Capitala și orașele Baia Mare, Beclean pe Someș, Brașov, Arad, Petroșani, Târgu Jiu, Craiova, Iași, Vaslui, Suceava Nord, Timișoara Nord, Drobeta Turnu Severin vor fi conectate cu litoralul prin trenuri directe, până la/de la Mangalia.

În acest an, vasluienii și nu numai, vor putea ajunge pe litoral dis-de dimineață, cu Trenul Tineretului (IR 1987/IR 1986). IR 1987 va pleca din București Nord la ora 2:55 și va sosi în Constanța la ora 6:05, iar în Mangalia la ora 7:53, cu opriri în stațiunile de pe parcurs.

De asemenea, pe ruta București – Constanța, vor circula și Trenurile Litoral. Durata de circulație a acestora este de 2 ore, fără opriri intermediare, iar a celorlalte trenuri din grafic durata este de aproximativ 2 ore și 30 de minute.
Conform CFR Călători, prețul unui bilet pentru un adult la tren IR, clasa a 2-a, cu loc rezervat, pe ruta București – Constanța costă 59,60 lei, iar un bilet dus-întors are o reducere de 10% și este 108,10 lei. Studenții beneficiază de gratuitate, iar elevii de reduceri de 50%. Un bilet la clasa a 2-a pentru un elev este de 29,80 lei.

Luni, de 1 Mai, toate agențiile de voiaj CFR Călători vor fi închise, cu excepția agențiilor Carrefour Colentina și Titan din București și Iulius Mall din Iași (G.P)

Practica pe litoral, o experiență de viață pentru elevii de la Liceul „Petru Rareș” din Bârlad

Tinerii bârlădeni sunt tot mai apreciați de angajatorii care caută personal pentru terasele, restaurantele și barurile de pe litoral. Printre cei care lucrează la malul mării, în cadrul stagiului de practică, se numără și elevii Liceului Tehnologic „Petru Rareș” din Bârlad. Îi poți vedea fie la bucătărie, fie la bar, la liniile de autoservire, sau pe post de picolo sau chelneri.

În această vară, de exemplu, pe litoral au fost repartizați pentru practică 200 de elevi de la liceul amintit. Nu toți elevii de la profilurile Alimentație publică – Turism și de la Comerț vin la practică. Se face o selecție în funcție de performanțele școlare, de aptitudini, de seriozitate. Activitatea se desfășoară doar cu acordul părinților.

Am întâlnit, luna aceasta, la o terasă din Eforie Nord, elevi ai Liceului Tehnologic „Petru Rareș” însoțiți de un tutore care îi coordonează pe parcursul celor două luni și jumătate de practică, alături de un tutore al agentului comercial care se ocupă, de asemenea, de pregătirea lor profesională.

Pe lângă câștigarea experienței profesionale în cadrul practicii de specialitate, elevii noștri dobândesc și experiență de viață. Petrec două luni și jumătate departe de casă, de părinți, trebuind să se gospodărească singuri, să facă curat, să-și spele hainele și să administreze banii pe care îi au pentru alte cheltuieli în afară de masă și cazare care le sunt asigurate. Sunt pentru prima oară tutore pe litoral și am observat că elevii se descurcă bine iar angajatorul cu care școala noastră are contract este mulțumit de serviciile acestora. Acest lucru se reflectă în stimulentele pe care le oferă elevilor, precum bilete gratuite la spectacole, șezlonguri gratuite la plajă pentru orele libere pe care le au, și chiar stimulente financiare pentru cei mai buni”, ne-a declarat Valentin Roman, profesor de discipline economice, tutorele celor 30 de elevi aflați în practică la un angajator din Eforie Nord.

Profesorul Valentin Roman a devenit un fel de tată atât pentru practicanții liceului dar și pentru alți liceeni din Bârlad care lucrează pe litoral cu contract individual de muncă pentru a câștiga experiență și bani. În această vară, de exemplu, elevii care fac practică la terasa din zona Debarcader din stațiunea Eforie Nord s-au întâlnit cu Ana – Maria Juverdeanu, fostă elevă a Liceului Tehnologic „Petru Rareș”, actualmente studentă, care a ales să lucreze pentru a doua oară cu contract de muncă pe timpul verii.

Sunt studentă în anul II la Iași, la Facultatea de Contabilitate. Am absolvit, anul trecut, Liceul Tehnologic «Petru Rareș», la specialitatea tehnician gastronom, dar pe parcursul perioadelor de practică pe litoral am dobândit experiență și în meseria de ospătar. Am lucrat chiar și la Bârlad, iar acum este a doua oară când lucrez pe bază de contract individual de muncă pe litoral. Este destul de obositor, dar îmi place ceea ce fac și, în plus, există și motivația financiară”, ne-a mărturisit Ana – Maria.

Atât ea cât și cei care fac stagiul de practică recunosc cât de util este un liceu cu profil tehnologic. Te ajută să obții o calificare nu doar prin intermediul cunoștințelor teoretice, ci și prin aplicarea lor în practică. În urma stagiului de practică, elevii primesc un certificat care atestă că au făcut practica necesară și au dobândit anumite abilități.

De peste zece ani, elevii Liceului Tehnologic «Petru Rareș» își desfășoară activitatea de practică și pe litoral, unde școala noastră încheie contracte anual cu diverși angajatori. Anul acesta, de exemplu, a încheiat contracte cu șapte agenți economici din Eforie Nord, Venus, Jupiter și Saturn. Conform legislației în vigoare, angajatorul se obligă să ofere gratuit elevilor cazare, masă, asistență medicală și instructajul privind Securitatea și Sănătatea în Muncă. Au fost repartizați pentru practică 200 de elevi, însoțiți de patru profesori coordonatori (tutori). Contractul de pregătire practică pentru efectuarea stagiului de pregătire a elevilor din învățământul profesional și tehnic este o anexă la Ordinul ministrului Educației nr. 3539/2012. Cei care câștigă în urma acestor contracte sunt elevii. Școala nu câștigă prin astfel de contracte nici un leu, ci doar unele sponsorizări pe care agenții economici cu care lucrăm le mai fac din când în când”, ne-a declarat prof. Olimpia Tănase, directoarea Liceului Tehnologic “Petru Rareș” din Bârlad. (Mihaela NICULESCU)

Bârlădenii dau năvală în agențiile de turism

În această perioadă, în agențiile de turism din Bârlad se înregistrează o creștere semnificativă a numărului bârlădenilor care doresc să meargă pe litoralul Mării Negre. Vremea excelentă pentru plajă pe de o parte și pericolul atentatelor în Europa și ultimele evenimente din Turcia, pe de altă parte, i-a determinat pe tot mai mulți bârlădeni să aleagă stațiunile din România.

Cele mai căutate stațiuni de pe litoralul românesc sunt Mamaia, Eforie Nord și Costinești.

Numărul clienților care au trecut pragul agenției este substanțial mai mare decât cel de anul trecut. Unii doresc să plece cât mai repede, dacă s-ar putea, în ziua în care cumpără biletul. Pentru că, de multe ori, nu mai găsesc locuri în stațiunile și hotelurile preferate, cumpără bilete unde sunt locuri, chiar dacă prețurile sunt mai mari”, ne-a declarat administratorul unei agenții de turism din Bârlad.

Bârlădenii preferă sejururi între 5 și 12 zile, în special la hoteluri de două și trei stele. Anul acesta, numărul hotelurilor de pe litoral care oferă servicii all inclusive a crescut și odată cu acesta și cererea turiștilor. În plin sezon, chiar în această perioadă, cazarea cu mic dejun într-un hotel de două stele în Mamaia costă 136 lei/zi/persoană iar numai cazarea costă 106 lei/zi/persoană. La un hotel cu servicii all inclusive, prețul ajunge la 320 lei/zi/persoană.

Agențiile de turism au solicitări și pentru turismul social. În perioada 1-20 septembrie, bârlădenii pot petrece șase nopți la mare cu 207 lei/persoană, la hotel de două stele sau 425 lei/persoană la hotel de patru stele. (Mihaela NICULESCU)

Litoralul românesc: Noile plaje, închiriate ILEGAL. Cu cât sunt taxați românii ca să stea la soare

Noile plaje de pe litoralul românesc extinse cu fonduri europene sunt închiriate ilegal, dar nici o instituție nu poate sau nu vrea să ia măsuri. Practic, o persoană care vrea să stea la soare pe aceste plaje scoate din buzunar 8 euro, deși nu ar trebui să plătească nimic.  

România are 33 de hectare de plajă noi, realizate cu bani europeni. Cu mulți bani europeni, circa 170 de milioane de euro. Pentru că este vorba despre un proiect de mediu, Comisia Europeană nu permite exploatarea comercială a acestora timp de cinci ani. Asta înseamnă că nu au voie să pună șezlonguri și să ceară bani pentru ocuparea lor. Plajele ar trebui să fie libere, astfel încât oricine dorește să-și pună un cearșaf sau chiar să-și aducă un șezlong de acasă să o poată face. Gratuit.

Interdicția europeană nu i-a oprit însă pe operatorii de plajă să scoată bani de pe urma lor. De la începutul sezonului, aceștia și-au amplasat șezlongurile pe noile suprafețe, sfidând regulile. Neoficial, unii dintre ei au argumentat așa gestul: avem contract cu Apele Române, contract care prevede că trebuie să avem ieșire la apă, așa că ne amplasăm șezlongurile pe malul apei. Legea spune, într-adevăr, că din suprafața concesionată de o firmă comercială se poate folosi maximum 70% în scop comercial, iar 30% din suprafață, inclusiv cu deschidere la mare, trebuie să fie plajă liberă. Mai simplu: dacă ai 100 de metri liniari de deschidere la apă, o fâșie de 30 de metri trebuie să fie liberă. Această reglementare nu a fost respectată însă, în multe cazuri, niciodată.

Silenzio stampa

Revenind, regulile europene sunt clare: suprafețele noi nu pot fi concesionate. Atât noi, cei de la „România liberă“, cât și alți colegi din mass-media am publicat imagini care demonstrau că aceste reguli sunt încălcate și am cerut lămuriri celor care au con­cesionat plajele, Administrația Bazinală a Apelor Dobrogea Litoral (ABADL). Nu am pri­mit un răspuns, deși au trecut câteva săptămâni bune. Recent, am avut și o explicație a refuzului de comunicare din partea ABADL. DNA l-a pus sub urmărire penală pe directorul acesteia, George Papari, chiar pentru modul în care a concesionat plajele. În primul rând, este acuzat că a închiriat unei societăți comerciale admi­nistrate de tatăl său un sector de plajă cu suprafața de 6.203 mp din stațiunea Mamaia, iar în perioada 2013-2015, a încheiat trei acte adiționale la același contract. De asemenea, procurorii spun că în ­cursul lunii aprilie 2016 a dispus constituirea unui nou subsector de plajă, care anterior fusese utilizat de instituția menționată drept culoar (1.086 m) destinat tranzitării utilajelor necesare întreținerii plajelor. Apoi, acesta a dispus includerea suprafeței în lista subsectoarelor libere de plajă, suprafață care a fost scoasă la licitația publică organizată de instituție la data de 29 aprilie 2016. Mai sunt cercetați Duhair Marwan, un concesionar de plajă, Ioana-Roxana Craioveanu, administrator la o societate comercială care a concesionat plaja, dar și o directoare din ABADL, Maria-Otilia Antonaru. Papari a plecat de la conducerea instituției acum câteva zile.

Reclamații la Protecția Consumatorilor

Oamenii care vor să stea pe plajă, dar sunt opriți de bodyguarzii firmelor con­cesionare, nu știu cui să-i sesizeze aceste nedreptăți. Mulți dintre ei apelează la Protecția Consumatorilor, deși pro­blema nu este în jurisdicția lor. Anii trecuți, inspectorii s-au deplasat însă la fața locului, au aplanat conflictele și au avut grijă să fie respectată legea care prevede ca o suprafață de 30% din plajă să fie liberă. Cei mai în măsură să facă ordine ar fi totuși cei de la Administrația Bazinală a Apelor Dobrogea Litoral și, implicit, de la Mi­nisterul Mediului.

ABADL, cel puțin cu vechea conducere, nu a mișcat un deget pentru a rezolva problema. Dimpotrivă chiar. Situația a intrat și în atenția Autorității Naționale pentru Turism. Președinta ANT, Anca Nedea Pavel, care a fost managerul unui hotel de patru stele din Mamaia și cunoaște bine cum stau lucrurile, este pesimistă. ”Noi am făcut în acest sens o adresă către Apele Române. Am avut o întâlnire și cu staff-ul Apele Române, întâlnire din care nu am sesizat că s-au întâmplat foarte multe. Din păcate, nu cred că le vom rezolva în această vară”, a susținut ea. S-a implicat și primarul Constanței, Decebal Făgădău. „Voi solicita prefectului să avem un comandament comun astfel încât fiecare să vină cu zona sa de competență. Pe zona aflată în administrarea Apelor Române și ulterior con­cesionată agenților economici, acolo, în tandem, trebuie să se asigure că lucrurile sunt în regulă. Or, în momentul de față, mi-e teamă că nu se întâmplă tocmai așa și ați văzut că și Autoritatea Națională pentru Turism s-a implicat tocmai pentru a sprijini creșterea calității actului de turism, dar cred că lucrul acesta nu se va rezolva sezonul acesta”, a completat el.

Controale din 26 iunie

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a anunțat miercuri că, prin Administrația Națională “Apele Române” (ANAR), va organiza acțiuni de inspecție și control pe plajă începând cu data de 26 iunie. Până la finalul sezonului estival, vor acționa echipe mixte de control formate din inspectori de specialitate de la ABADL și din cadrul celorlalte administrații bazinale din țară, împreună cu jandarmi și polițiști din cadrul MAI. ”În conformitate cu OUG nr.19/2006 (actualizată) privind utilizarea turistică a plajei Mării Negre și controlul activităților desfășurate pe plajă, echipajele de control vor verifica modul de desfășurare a activităților turistice pe plajă, având în vedere că ABADL are în derulare un număr de 283 contracte comerciale și 53 de contracte în stadiul de adjudecare. Lungimea totală de plajă administrată de ABADL este de 68,6 km (Vama Veche – Năvodari). Decizia a fost luată ca urmare a faptului că, în urma verificărilor întreprinse de Inspecția Bazinală din cadrul ABADL la sectoarele de plajă amenajate pentru sezonul estival 2016, inclusiv a suprafețelor reabilitate din fonduri europene, s-au constatat existența unor construcții provizorii (demontabile) în diferite stadii de execuție fără a fi autorizate, dar și folosirea plajelor reabilitate în scop turistic. Toți operatorii de plajă aflați în această situație au primit notificări pentru remedierea imediată a neregulilor”, se arată într-un comunicat al instituției.

PIERDERI. 650 de milioane de euro necesare

Dacă lucrurile continuă așa, iar Comisia Europeană va considera că sunt încălcate prevederile finanțării, statul român ar putea fi nevoit să returneze banii cu care a efectuat lucrările: 170 de milioane de euro. Asta înseamnă că, în medie, fiecare român va fi nevoit să plătească din buzunar 8 euro. De asemenea, a doua parte a proiectului de extindere a plajelor, care are nevoie de o finanțare-record, de 650 de milioane de euro, este pusă sub semnul întrebării.

SOMAȚIE. Curățați plajele!

ABADL are probleme și cu Primăria Năvodari. Instituția a anunțat public faptul că, în plin sezon estival, toată plaja din zona de nord a orașului Năvodari arată deplorabil, iar foarte mulți turiști sunt dezamăgiți de modul în care a fost pregătit acest sezonul estival. ”Somăm Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral ca, în regim de urgență, să procedeze la curățarea plajei, deoarece această situație creează un prejudiciu de imagine orașului Năvodari și litoralului românesc”, au precizat reprezentanții Primăriei Năvodari.

Petiție. Vor plaje libere

Pe internet a fost inițiată o petiție cu titlul ”Vrem plaje gratuite la Marea Neagră, fără șezlonguri pe porțiunile de plajă nou-create”. Peste 2.700 de persoane au semnat-o până la ora redactării acestui articol, și aproape 200 au comentat. Iată câteva dintre păreri: ”Este inadmisibil așa ceva”; ”Nu ar mai trebui închiriat nici măcar un metru de plajă, ea aparține tuturor!”; ”Este un abuz care se face de mulți ani! Chiar și pe plajele vechi, cele nescoase la lumină din mare, accesul este liber și gratuit, în sensul legii. Șezlongul de plastic este de fapt o taxă mascată!”.

 

IRONIC.La cine au ajuns plajele

Anul trecut, ABADL a închiriat 1.452.000 mp de plajă cu suma de 10.536.000 lei, fără TVA. În Mamaia au câștigat sectoare de plajă 90 de societăți comerciale. Printre ele se află unele care au ca obiect principal de activitate orice altceva, numai turism nu. De exemplu: ”spălarea și curățarea articolelor textile și a produselor din blană”, ”comerțul cu amănuntul al echipamentului pentru telecomunicații în magazine specializate”, activități de consultanță pentru afaceri și management, comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, comerț cu ridicata al aparatelor electrice de uz gospodăresc, al aparatelor de radio și televizoarelor, comerț cu amănuntul al produselor farmaceutice, în magazine specializate, activități generale de curățenie interioară a clădirilor. 30% din firmele care au câștigat licitația avea datorii la bugetul de stat.

Sursa: money.ro

Programul „Litoralul pentru toți”: Cât costă un sejur de șase nopți în luna septembrie

Turiștii se pot caza la mare în luna septembrie prin programul “Litoralul pentru toți”, cu prețuri între 150 de lei și 485 de lei pentru un sejur de șase nopți, tarifele variind în funcție de gradul de confort al hotelurilor, au anunțat duminică patronatele din turism.

Tarifele maximale propuse pentru oferta specială de șase nopți de cazare (TVA inclus 9%) pentru o persoană, la hotelurile din zona Mamaia – Constanța – Eforie sunt de 205 lei pentru hotelurile de o stea, fără mic dejun, 235 lei la 2 stele, fără mic dejun, și 315 lei cu mic dejun, 265 de lei la trei stele fără mic dejun și 425 lei cu masa de dimineață inclusă, 485 lei la patru stele și 605 lei la cinci stele, ambele prețuri incluzând micul dejun.

Tarifele maximale pentru sejururi all inclusive de cinci nopți/persoană, care asigură toate cele trei mese, servite în regim bufet, cu băuturi incluse, acces gratuit la locuri de joacă pentru copii, piscine, șezlonguri și umbrele pe plajă, ajung până la 765 de lei la trei stele, 875 de lei la patru stele și 985 de lei la cinci stele.

Pentru sudul litoralului (stațiunile Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche) tarifele maximale pentru ediția din acest an a programului (sejur șase nopți/persoană) ajung până la 159 lei pentru hotel de o stea, fără mic dejun, 179 de lei la două stele, fără mic dejun, și 269 de lei cu mic dejun, 199 de lei la trei stele fără masa de dimineață și 329 de lei cu micul dejun inclus, iar la patru și cinci stele – 379 de lei, respectiv 469 de lei, sumele incluzând și micul dejun.

Până în prezent s-au înscris în program 26 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoral (opt hoteluri de două stele, 12 hoteluri de trei stele, șase hoteluri de patru stele) care pun la dispoziție un număr de 1.986 de locuri pe serie. Pachetele vor fi vândute de peste 30 de agenții de turism din toată țara.

Turiștii care cumpără aceste pachete beneficiază de un voucher de atracții, cu care pot vizita gratuit mai multe obiective turistice din județ, printre care Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Muzeul de Artă, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, Muzeul de Artă Topalu, Cetatea Adamclisi și Cetatea Histria.

Sursa: mediafax.ro

„Litoralul pentru toți” s-a prelungit

Vasluienii pot profita încă două săptămâni de o vacanță mai ieftină pe litoralul românesc

Vasluienii au șansa de a profita de avantajul unei vacanțe ieftine pe litoral, mai mult decât în anii din urmă. Dacă în alți ani, programul social “Litoralul pentru toți” era valabil până pe 15 iunie, cei mai mulți hotelieri au decis ca în 2014 să prelungească oferta până pe 30 iunie. „Litoralului pentru toți” este cel mai accesibil program care include condiții dintre cele mai bune, la prețuri accesibile pentru toți românii. Există varianta sejururilor de 6 zile/5 nopți, fără mic-dejun inclus, cu 179 lei de persoană și cu mic-dejun inclus, la 330 lei de persoană. De asemenea, există și varianta unui sejur de 7 zile/6 nopți cu prețuri pornind de la 179 lei de persoană, în funcție de hotel și serviciile solicitate. „Hotelierii au în această perioadă în derulare și oferta «îți prelungim concediul», ofertă cu ajutorul căreia câștigați două zile de cazare în plus, plătind numai cinci”, a declarat Geanina Ajudeanu, reprezentană a unei agenții de turism din Bârlad.

Hotelierii vin și în acest an cu oferte avantajoase și în plin sezon. Cu mici excepții, prețurile au rămas aceleași ca anul trecut, în agențiile de turism.

Mihaela NICULESCU

Start in lupta pentru cele mai bune joburi de pe litoral. Cine castiga cel mai bine: peste 4000 de euro in 3 luni

Cu putin timp inainte de deschiderea sezonului, a inceput lupta pentru cele mai bune locuri de munca de pe litoral. Numai cativa administratori de restaurante sau de terase mai accepta angajati fara experienta sau cursuri de profil. Au inteles pana la urma ca serviciile bune fac diferenta. Cel mai bine castiga barmanii si ospatarii. Cu tot cu bacsis pot ajunge la 4000 de euro in trei luni.

Caldura care s-a instalat pe litoral le-a facut pofta romanilor de vacanta, iar proprietarii de cluburi si restaurante se asteapta ca weekendul ce vine sa fie unul aglomerat.  Intrebarea este cine ii va intampina pe clienti?

Cei care aleg sa munceasca in spatele barului trebuie sa stie un lucru foarte important: de cele mei multe ori, cursurile de calificare nu compenseaza experienta, asa ca este nevoie de un mentor foarte bun de la care sa fure meserie.

Cel mai ravnit post este cel de ospatar sau ajutor de ospatar pentru care, da, intr-adevar, ai nevoie de cursuri de calificare, dar in primul rand trebuie sa stapanesti foarte bine arta conversatiei, arta comunicarii, astfel incat bacsisurile sa fie pe masura!. Practic meseria aceasta de ceva ani, imi place sa lucrez cu oameni si totodata salariul, dar si tipsul, spune Diana. Diana stie ca daca trece de interviu salariul va fi cea mai mica probema a ei. Daca tinem cont ca bacsisul este cam 10% din nota de plata, la finalul sezonului tanara poate sa spuna ca a avut o vara extrem de profitabila. Concurenta serioasa este si intre barmani. Iar calculele se fac la scara mare: aproape 4000 de euro pentru trei luni. Se cauta de  asemenea bucatari, dar si animatori. Cei care nu au nicio calificare pot debarasa mesele. Nu castiga rau nici asa numitii “baieti de plaja” care inchiriaza sezlonguri sau vand suveniruri. Anul acesta vor fi in voga tricourile si sepcile… “Mamaia style”.

Sursa: incont.ro

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: