Home / Tag Archives: locul patru

Tag Archives: locul patru

Al treilea an consecutiv în care rugbyștii bârlădeni ratează la mare luptă bronzul de la Campionatul European Universitar

Nu a fost să fie nici de această dată pentru mica legiune bârlădeană din sânul echipei de rugby în 7 Universitatea Ecologică București, care a ratat și anul acesta bronzul la Campionatul European Universitar, clasându-se tot pe patru, la fel ca la edițiile din 2016 și 2017.

Formația română a pierdut dramatic ocazia de a ocupa un loc pe podium, după ce a condus, la fel ca la ediția trecută. A fost 7 – 0 după eseul reușit de Porojan și transformarea lui Paxaman, însă în cele din urmă spaniolii de la Universitatea San Jose s-au impus cu 14 – 7 în fața echipei pentru care au evoluat la Coimbra (Portugalia) bârlădenii Alexandru Țiglă, Ionuț Balaban (CSM Știința Baia Mare), Cosmin Iliuță (CSM București) și Daniel Boicu (Centrul Național Olimpic de Pregãtire pentru Tineret București).

Din cei șapte componenți ai echipei Universitatea Ecologică București care au disputat cel puțin două ediții ale Campionatului European Universitar cinci sunt bârlădeni. Se remarcă Alexandru Țiglă și Ionuț Balaban, care au fost în lotul echipei la toate cele trei ediții disputate, în 2016, 2017 și 2018, performanță reușită doar de alți doi membri ai echipei românești. Ceilalți doi bârlădeni care au disputat ediția din acest an a Campionatului European Universitar, Daniel Bociu și Cosmin Iliuță , au câte două turnee disputate, consecutiv, în timp ce bârlădeanul Robert Neagu a disputat edițiile din 2016 și 2017.

Cosmin Iliuță s-a remarcat în acest an prin faptul că a fost cel mai bun marcator al formației sale și ocupantul locului nouă la general, după ce a marcat în cele opt partide disputate nu mai puțin de 27 de puncte, o medie de 3,4 pe meci. Acesta mai avea nevoie să marcheze doar trei puncte pentru a fi al șaselea marcator din acest an. Bârlădeanul Alexandru Țiglă a contribuit și el cu 15 puncte marcate la zestrea echipei sale, ocupând locul 23 în clasamentul marcatorilor.

Echipa bârlădenilor a reușit un prim meci fantastic la Campionatul European Universitar, scor 48 – 0 cu germanii de la Karlsruhe Institute of Technology. Aproape jumătate din punctele obținute de formația română au purtat semnătura bârlădenilor, nu mai puțin de 20, câte 10 pentru Ionuț Balaban și Alexandru Țiglă.

A urmat o înfruntare cu francezii de la Rennes, care au învins formația bucureșteană fără drept de apel, scor 27 – 0. O nouă dezamăgire provocată de francezi, care i-au învins de două ori pe bârlădeni la ediția trecută, când le-au și refuzat medalia de bronz.

Universitatea Ecologică București a încheiat prima zi de competiție cu bine,după ce a dispus de germanii de la Rhine-Westphalia Institute of Technology Aachen, scor 28 – 7. Bârlădeanul Alexandru Țiglă a reușit să obțină pentru echipa sa cinci puncte.

În primul meci din ziua a doua de competiție bârlădenii au remizat cu portughezii de la University of Coimbra, scor 19 – 19. Cel mai bun jucător al partidei a fost bârlădeanul Cosmin Iliuță, care a obținut nu mai puțin de 15 puncte pentru echipa sa. Universitatea Ecologică București nu a mai fost la fel de inspirată în al doilea meci al zilei, când a și dat peste cel mai puternic adversar rămas din prima fază a competiției. A pierdut cu 7 – 19 în fața spaniolilor de la San Jorge University, echipă care la momentul întâlnirii cu bârlădenii avea o singură înfrângere, în fața francezilor de la Rennes. Bârlădenii au produs apoi prima înfrângere a italienilor de la University of Parma, scor 19 – 7, după eșeurile reușite de bârlădeanul Iliuță și Porojan, dar și transformările lui Paxaman. În ultimul meci din faza grupelor bârlădenii au avut din nou câștig de cauză, scor 24 – 5 cu University of Porto. Iliuță a reușit atunci un eseu și o transformare. (George PROCA)

RC Bârlad a terminat pe patru în DNS, după ce a fost învinsă în finala mică

Rugbyștii bârlădeni au dat o replică pe măsură constănțenilor de la CS Năvodari, însă au pierdut în cele din urmă finala mică a Diviziei Naționale a Seniorilor (DNS), scor 13 – 27.

Ambele echipe au marcat câte două eseuri, iar diferența a făcut-o precizia lui Alexandru Trandafir din fața butului advers. Acesta a transformat patru lovituri de pedeapsă și un dropgol.

Vlăduț Anghel și Cristian Constantin au marcat eseurile echipei RC Bârlad, pentru învingători finalizările în terenul de țintă aparținând jucătorilor Marian Niță și Onal Ageacai.

RC Bârlad, pregătită de Ioan Harnagea, a reușit să își îmbunătățească performanța din sezonul trecut, când a terminat pe cinci, deși a pierdut mai mulți jucători de valoare. În ciuda faptului că este o pepinieră pentru celelalte cluburi din țară Rugby Club Bârlad reușește să fie în continuare una dintre cele mai bune echipe din DNS.

CS Năvodari s-a ales cu medaliile de bronz după ce anul trecut le cuceriseră pe cele de argint.

Noua campioană națională este Tomitanii Constanța. După o partidă în care Gloria Buzău a condus la pauză cu 14-3, trupă de la malul mării a revenit pentru a se impune dramatic, rezultat final 17-14, aceștia devenind în premieră campionii celui de-al doilea eșalon valoric.

În urma victoriei obținute Tomitanii Constanța a devenit a șaptea campioană a Diviziei Naționale de Seniori, de când aceasta se dispută în actualul format, reușind o performanță pe care a reușit-o și RC Bârlad. Anterior titlul a mai aparținut echipelor Politehnica Iași, CSO Pantelimon, Stejarul Buzău, Știința Petroșani și CSM Bucovina Suceava (G.P)

Victorie cu iz de semifinale pentru rugbyștii bârlădeni

Rugbyștii barlădeni, pregătiti de Ioan Harnagea, au început în forță returul Diviziei Naționale de Seniori (DNS), reușind victorii în primele două partide de la reluarea competiției. În weekend au învins, nu fără emoții, pe RCM Galați, după ce în etapa a 8-a dispusese de CS Știința Petroșani, cu autoritate, scor 30 – 17.

Cu gălătenii a fost ceva mai greu, deși barlădenii întâlneau o echipă care avea doar două victorii la activ în acest sezon. RC Bârlad – RCM Galați s-a terminat 26 – 18, după un meci în care raportul eseurilor a fost de 4-3 în favoarea barladenilor. Rezultatul este extraordinar și face ca barlădenii să fie în mare măsură calificați în lupta pentru primul loc. RC Bârlad ocupă locul patru, ultimul care asigură participarea în semifinale. Barladenii au acumulat în cele nouă etape disputate nu mai puțin de 29 de puncte, cu 10 puncte mai multe decât următoarea clasată, CS Știința Petroșani. Au mai rămas de disputat cinci etape, printre care și etapa a 9-a, care a fost amanată și se va disputa vineri, cu excepția partidei RC Bârlad – ACS Tomitanii Constanța, care va avea loc pe 3 mai.

Pe stadionul Mihai Naca, liderul din Divizia Națională de Seniori a început bine și conducea cu 12-0, dar CS Năvodari a revenit în joc și până la pauză a întors rezultatul, 16-12. În partea secundă CS Năvodari s-a desprins grație eficacității lui Nicu Ignea din fața butului, pe final ACS Tomitanii reușind un eseu prin care și-au asigurat punctul bonus defensiv, rezultatul final fiind ACS Tomitanii-CS Năvodari 17-22. Raportul eseurilor a fost de 3-1 în favoarea celor de la ACS Tomitanii, reușite semnate de Alexandru Alexe, Ștefan Stefaroi și Crsti Boboc, respectiv Daniel Bejan, însă victoria echipei CS Năvodari a fost asigurată de evoluția foarte buna a lui Nicu Iganea autor a 17 puncte , o transformare, patru lovituri de pedeapsă și un dropgol.

Situată pe poziția secundă în clasament, Gloria Buzău a câștigat de o manieră categorică pe terenul echipei CSM Bucovina Suceava, rezultat 83-8. Elevii lui Costică Mersoiu au marcat nu mai puțin de 13 încercări, autori fiind Cosmin Rațiu, Mihai Adascalitei, Florin Curcan dublă, Mădălin Baraulea, Sorin Cosereanu, Florin Neagu hat-trick, Marian Lupu, Petro Kobylianski, Alin Dumitrache și Laurențiu Cocârlă.

Cea mai echilibrată partidă a rundei a avut loc la Sanicolau, acolo unde CSU AV Arad a primit vizita Științei Petroșani. Ambele echipe au marcat câte un eseu, Marian Grindei pentru arădeni respectiv Adrian Mihalachi în contul petrosenenilor care au câștigat cu 11-10 datorită celor două penalități concretizate în puncte de Florin Tandea.

Pe prima poziție a clasamentului se află Tomitanii Constanța, cu 36 puncte. Pe locul doi se află Gloria Buzău, care are cu doar un punct mai puțin. CS Năvodari completează podiumul, cu 33 de puncte. Rugby Club Bârlad e pe patru, cu 29 de puncte, dintre care trei bonus. Este urmată de CS Știința Petroșani, care are doar 19 puncte. Urmează în clasament RCM Galați, CSM Bucovina Suceava și CSUAV Arad, cu 11, opt, respectiv șase puncte. (G.P)

Raul Vrabie a luat argintul la Crosul Loteriei Române. Și ceilalți atleți bârlădeni s-au descurcat bine la competiția de la București

Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bârlad a participat cu patru sportivi duminică la Crosul Loteriei Naționale. Cel mai bun rezultat a fost obținut de Raul Vrabie, care a cucerit argintul. Alți doi bârlădeni au fost aproape de podium.

Raul Vrabie a urcat pe podium la finalul cursei de juniori (14 – 18 ani), fiind al doilea care a trecut linia de sosire la această categorie de vârstă. La seniori a ocupat locul 7. Pentru prestația sa a primit 500 lei.

La aceeași categorie a participat și Aura Blioju, care a terminat pe 4 la junioare și pe locul 6 la senioare, motiv pentru care a fost recompensată cu 200 lei de organizatori. Amândoi sunt pregătiți la CSS Bârlad de profesorul Lucian Bolgar.

Au mai participat la competiția de la București și doi sportivi bârlădeni pregătiți de profesorul Vlad Sîrbu. Aceștia au concurat la categoria copii (11 – 13 ani). Alexandru Goga, în vârstă de 12 ani, a terminat pe locul 4. Francesca Miron, în vârstă de 11 ani, a terminat pe locul 7.

A fost foarte greu pentru Francesca, abia a împlinit 11 ani și a alergat alături de copii de 13 ani, cu o pregătire mai bună dar și experiență mai mare de concurs. La vârsta aceasta un loc 7 pentru ea e foarte bun. A mai participat la competiții și a luat chiar locul 4 din 90 de sportivi la cros. Nu a ieșit pe podium dar e aproape. Are doar un an și jumătate de când se antrenează cu noi la club. Muncește mult mai mult, își dorește mult să urce pe podium și mă aștept să avem rezultate bune cu ea anul acesta”, a declarat pentru Est News Vlad Sîrbu, profesor de atletism la CSS Bârlad.

Următoarea cursă din calendarul oficial al Federației Române de Atletism la care vor participa atleții bârlădeni va fi pe 21 octombrie. Sportivii pregătiți de profesorul Lucian Bolgar vor lua startul atunci la Campionatul Național de Cros pentru Juniori, Tineret și Seniori, disputat la Craiova. Pe 15 noiembrie CSS Bârlad va trimite la crosul de la Brașov aproape 20 de sportivi, pregătiți de profesorul Vlad Sîrbu.

Peste 2.500 de alergători au participat la competiția organizată duminică. A fost cea de-a 20-a ediție a Crosului Loteriei Române, sub sloganul “Aleargă pentru sănătatea ta!”. Traficul rutier a fost restricționat pe traseul Piață Constituției-Bd. Unirii, până la intersecția cu strada Lucian Blaga, între orele 10:30 și 12:00.

Loteria Română a pus la bătaie 73 de premii în valoare totală de 30.300 de lei pentru această competiție. Au fost premiate, de asemenea, primele trei catedre de sport ale școlilor/liceelor cu cea mai numeroasă participare la cros. (G.P)

Bârladul, pus pe harta baschetului românesc de ACS „Sonicks Junior” Bârlad. Clubul bârlădean a făcut furori la Liga Naționala de Minibaschet de la Mangalia

Asociația Club Sportiv „Sonicks Junior” Bârlad a avut evoluții deosebite la Liga Națională de Minibaschet de la Mangalia, unde a reușit cinci victorii din opt posibile în cadrul seriei albastre. Clubul bârlădean a terminat pe locul patru într-o grupă de nouă echipe. A fost însă pe locul doi la puncte marcate. Asociația Club Sportiv „Sonicks Junior” Bârlad a marcat 213 coșuri . Următoarea în acest clasament a reușit doar 185. Cea mai bună echipă la acest capitol, ACS Salema Basket Sfântu Gheorghe, a marcat 235 coșuri.

La competiție participă nu mai puțin de 150 de echipe, împărțite în trei grupe valorice: roșie, galbenă și albastră. Participă baschetbaliști născuți în 2005 sau mai mici. Primele 30 de locuri sunt rezervate echipelor din seria roșie. Bârlădenii își vor afla poziția în clasamentul final după disputarea meciurilor din seria galbenă, care vor avea loc în această săptămână. Alături de Bârlad baschetul mai e reprezentat în această competiție doar de alte 31 de localități: Arad, Pitești, Oradea, Brăila, Brașov, București, Craiova, Cluj – Napoca, Mangalia, Constanța, Cernavodă, Costinești, Năvodari, Sfântu Gheorghe, Pucioasa, Târgoviște, Craiova, Giurgiu, Găești, Iași, Buftea, Voluntari, Otopeni, Sighetu Marmației, Târgu Mureș, Luduș, Ploiești, Satu Mare, Sibiu, Timișoara și Râmnicu Vâlcea.

În primul meci ACS „Sonicks” Junior Bârlad s-a impus cu 31 – 4 în fața celor de la CSS Palatul Copiilor Constanța. A urmat o nouă victorie la scor, 32 – 15 cu AS Baschet Giurgiu. Al treilea meci a adus prima înfrângere pentru clubul bârlădean, scor 22 – 51 cu ACS Salema Basket Sfântu Gheorghe. Bârlădenii au pierdut meciul patru la diferență mică, scor 14 – 22. ACS „Sonicks Junior” Bârlad a impresionat iar asistența în meciul cinci, scor 39 – 10 cu BC Popovici Găești. A urmat o nouă victorie, scor 29 – 21 cu U Cluj. Baschtbaliștii de la BC Together Târgu Mureș le-au căzut și ei victimă bârlădenilor, scor 41 – 8 pentru reprezentanta județului nostru. ACS „Sonicks Junior” Bârlad a avut ghinion în ultima partidă, cu Total București, fiind mai bună pe aproape toată durata acesteia. Primul sfert s-a terminat la egalitate, scor 10 – 10. Bârlădenii l-au pierdut pe cel de-al doilea cu 3 – 10. În sferturile 3 și 4 clubul bârlădean a condus iar ostilitățile, câștigând cu 6 – 3 și – 4. Bucureștenii au învins în cele din urmă, scor final 25 – 27, pe ultimele 20 de secunde ale partidei.

„Ultimul meci cu Total Sport a fost foarte strâns, dar am condus în trei sferturi din patru. Am pierdut locul trei în grupă pentru o diferență de două libere de câte un punct. Sperăm să terminăm în prima jumătate a competiției, ar fi foarte bine pentru orașul nostru. Cu aproape aceeași echipă ca anul trecut am câștigat cinci meciuri față de unul atunci, la Baby Baschet. Când am pierdut acum am făcut-o de două ori la diferență de cinci, respectiv două puncte. Singura echipă care ne-a pus probleme cu adevărat a fost cea din Sfântu Gheorghe, una cu tradiție. Iar când am câștigat am făcut-o la scor, la diferențe foarte mari. Am evoluat foarte bine doar într-un an și jumătate de pregătire. Vom participa la această competiție și la anul, pentru că le permite vârsta, sunt născuți în 2006. Îmi pare rău că nu ne-am înscris în seria roșie, aveam șanse să facem o figură destul de frumoasă și acolo. Oricum aveam astfel asigurat locul 30. Dar trebuia să disputăm meciuri de calificare pe Moldova și implica niște bani în plus. Mă mulțumește foarte mult că se vede rodul muncii de până acum și am încredere că la anul ne vom descurca și mai bine”, a declarat pentru Est News, Vlad Sîrbu, președintele Asociației Club Sportiv „Sonicks Junior” Bârlad.

Bogdan Osman, locul opt la “Coșul de aur”

Bârlădeanul Bogdan Osman a impresionat la competiția de aruncări “Coșul de aur” și a terminat-o pe locul opt. S-au întrecut 60 de copii de la echipele din seria albastră, care au aruncat din diferite poziții de joc.  “E un loc foarte bun pentru noi. A ratat două aruncări de pe partea dreaptă, care erau cele mai simple. A fost prea sigur pe el din păcate. Dacă le marca termina pe patru”, ne- a mai declarat Vlad Sîrbu. (George PROCA)

Rugbyștii U10 de la CSS Bârlad au pierdut lupta pentru podium, în prima etapă a Circuitului National de MiniRugby

CSS Bârlad U10 a ocupat la sfârșitul săptămânii trecute locul patru la prima etapă a Circuitului National de MiniRugby 2017, la Constanța. Bârlădenii au fost învinși cu 15 – 10 în meciul de clasament cu CS Warriors Timișoara. Competiția disputată pe terenul Constructorul Cleopatra a adus la start peste 300 de copii de la 25 de echipe din țară, de la grupele U8, U10 și U12.

La categoria de vârstă U10 au participat opt echipe, care au fost împărțite în două grupe. Bârlădenii au fost plasați în grupa B, în cadrul căreia au reușit două victorii și au fost învinși o dată. CSS Bârlad a câștigat cu 25 – 5 în fața celor de la CSM Câmpia Turzii și cu 20 – 15 împotriva formației Rugby Săcele. Șoimii București s-a dovedit o nouă prea tare și CSS Bârlad a pierdut cu 0 – 15. Câștigătorea competiției a fost CSO Pantelimon, care a învins Șoimii București cu 5 – 0. CSM Suceava s-a clasat pe patru, urmată de CSM Câmpia Turzii. Locul șase a fost ocupat de CS Warriors Timișoara, pe șapte s-a clasat CS Rugby Săcele, iar pe opt a terminat CSO Ovidiu Constanța.

CSS Bârlad a participat și la competiția destinată rugbyștilor U12, unde a ocupat locul șapte. Bârlădenii au disputat grupa B și au reușit în prima fază a competiției două victorii, pierzând alte două partide. CSS Bârlad a surclasat Amicii Suceava cu 20 – 0 și CSO Pantelimon cu 10 – 5. În meciul de clasament pentru locurile 7 și 8 a surclasat RC. Antonio Jr. cu 15 – 5. Competiția a fost câștigată de ACS Șoimii București, urmată de AS Victoria Cumpăna și CSS Warriors Timișoara. Au urmat în clasament pe patru și cinci RC Arieșul Mihai Viteazu și CSO Pantelimon. Locul nouă a fost ocupat de CSS Gura Humorului, iar pe 10 a terminat ACS Amicii Suceava.

Bârlădenii nu au participat la U8, acolo unde trofeul a fost “confiscat” de ACS Șoimii București. Podiumul a fost completat de CS Șoimii Câmpia Turzii și CSM Suceava. Pe patru și cinci s-au clasat CS Warriors Timișoara și CSO Ovidiu Constanța.

CSS Bârlad dispută Turneul Final U14

Rugbyștii bârlădeni U14 (născuți în 2003 și 2004) dispută în acest sfârșit de săptămână la Turneul Final, care se va desfășura la Băicoi, pe terenul de rugby al echipei Aurora Băicoi. Vor participa 12 echipe: CSO Pantelimon, CSA – CSS Steaua, CS Aurora Băicoi, Rugby Team Constanța, CSS Triumf Șoimii București, CS Dinamo – CSS 6, CSC Mihail Kogălniceanu, RC Grivița, CSS Gura Humorului, CSS Bârlad, CSS Unirea Iași și ACS Florin Popovici Baia.

Astăzi are loc ședința tehnică, în cadrul căreia bârlădenii își vor afla adversarii din prima fază a competiției. Mâine vor avea loc meciurile din grupe. Sâmbătă competiția va programa semifinalele și finalele. Festivitatea de premiere, la care sperăm ca bârlădenii să fie protagoniști, va avea loc de la ora 14:00.

Ne așteptăm la un loc fruntaș, copii își doresc foarte mult să urce pe podium. Au văzut rezultatele colegilor și asta i-a motivat. Sperăm să putem disputa meciurile pe o vreme prielnică și să nu avem probleme medicale. Copiii sunt pregătiți din toate punctele de vedere, se antrenează corespunzător și nu sunt cu nimic inferiori adversarilor lor”, a declarat pentru Est News Ionuț Isac, antrenorul echipei bârlădene. (George PROCA)

Atletico Vaslui a coborât în clasamentul Ligii a III-a, după ce a suferit o înfrângere dură

Atletico Vaslui a coborât pe patru în clasament, după ce a pierdut cu 0 – 4 duelul cu AFC Hărman. Începutul de meci a fost dezastruos pentru vasluieni, iar scorul final a fost stabilit încă din minutul 23.

Florin Stângă a deschis scorul pentru gazde în minutul 3, iar Mugurel Buga a făcut 2 – 0 patru minute mai târziu. A urmat liniștea de înaintea furtunii pentru că a urmat o dublă a lui Emilian Popa (18, 23).

Elevii pregătiți de Gabriel Crăciun au ratat astfel o șansă importantă de a rămâne aproape de liderul seriei. AFK Csikszereda Miercurea Ciuc a obținut doar un punct după disputa cu CSM Roman, scor 3 – 3. Știința Miroslava a urcat pe trei datorită victoriei clare obținute în deplasare la CSM Pașcani, scor 0 – 3.

Doar prima echipă clasată în cele cinci serii din Liga a III-a asigură promovarea, iar diferența dintre AFK Csikszereda Miercurea Ciuc și Atletico Vaslui a crescut la opt puncte. Ocupanta primului loc are 37 de puncte, pe locul doi se află AFC Hărman cu 34 de puncte, iar ieșenii de la Miroslava completează podiumul, cu 32 de puncte. Atletico Vaslui, cu 29 de puncte, riscă să coboare și mai jos în clasament, dacă nu obține un rezultat pozitiv etapa următoare. Aerostar Bacău are cu doar un punct mai puțin iar CSM Roman are 27 de puncte. Olimpia Râmnicu Sărat, cu 26 de puncte, nu o poate depăși datorită golaverajului inferior. (G.P)

Atletic Club Bârlad, foarte aproape de podium la Cupa „Play” Bacău

Atletic Club Bârlad s-a clasat pe locul patru la Cupa „Play” Bacău, după ce a pierdut cu 0 – 1 finala mică, pe care a disputat-o cu Ceahlăul Piatra Neamț. Au fost recompensați cu o minge nr. 4 KIPSTA, pentru jocul extrem de plăcut practicat, deși meritau mai mult.

La competiție au participat 16 echipe, care au fost împărțite în patru grupe a câte patru echipe. Bârlădenii au fost plasați în grupa C, unde s-a duelat cu omologii lor de la Măgura Bacău, ACS Junior Câmpulung Moldovenesc și Steaua Magica Iași I. Au obținut victorii pe linie, cu nouă goluri marcate și doar patru primite. În primul meci au dispus de Steaua Magica Iași I, scor 2 – 1. A urmat o victorie cu 4 – 2 în fața formației Măgura Bacău. În ultima partidă din faza grupelor Atletic Club Bârlad a învins cu 3 – 1 ACS Junior Câmpulung Moldovenesc.

Forma bună arătată de bârlădeni a continuat și în următoarele două meciuri, dar neșansa a făcut ca aceștia să nu culeagă rodul efortului depus și a talentului de care au dat dovadă. Au întâlnit în semifinale Viitorul Năsăud, într-un meci pe care l-au pierdut cu 0 – 1, deși au condus ostilitățile. Învingătoarea a câștigat apoi turneul, după ce a trecut la penalty-uri de CSM Politehnica Iași.

„Au fost meciuri relativ echilibrate în grupă, dar în urma jocului bun prestat de copiii noștri le-am câștigat și astfel am terminat pe primul loc cu maxim de puncte. În a doua zi, în semifinală, am întâlnit o necunoscută, care s-a dovedit a fi o echipă bună. Singura neatenție a noastră venită chiar în prima fază a fost transformată în gol de adversari. Acolo s-a scris istoria jocului, deși am încercat să revenim și am avut nenumărate ocazii. Am trimis mingea în bară de trei ori și am avut multe alte situații de a înscrie, dar nu am reușit. Exact același lucru s-a întâlnit și în finala mică unde am luat gol la o fază fixă, la un corner, după o neatenție. Deși am avut ocazii peste ocazii și am trimis mingea în bară de două ori am avut parte de o zi cu adevărat nefastă. Copiii au jucat foarte bine dar din păcate mingea nu a ajuns în poarta adversă. Per ansamblu a fost un turneu benefic pentru copii, am urmărit sa le oferim jocuri și sa avem o cât mai lunga evoluție”, a declarat pentru Est News Victor Cozma, președintele Atletic Club Bârlad.

La turneul de la Bacău au mai participat alte două formații din județul Vaslui: Real Junior Vaslui și Sport Club Bârlad. Sport Club Bârlad a întâlnit în grupa A formațiile AS Play Bacău, Viitorul Năsăud și LPS Buzău. Nu s-a calificat mai departe, după ce a pierdut toate meciurile din grupă. Real Junior a evoluat în grupa B, unde a dat piept cu CSM Vatra Dornei, Ceahlăul Piatra Neamț I și Steaua Magica Iași II. În primul meci vasluienii au trecut la scor de neprezentare de formația ieșeană, scor 3 – 0. Au urmat două meciuri extrem de disputate, pe care Real Junior Vaslui le-a pierdut, scor 1 – 2 cu CSM Vatra Dornei și 0 – 1 cu Ceahlăul Piatra Neamț I. Real Junior Vaslui nu s-a calificat în faza următoare.

Turneul național de la Bacău “Cupa Play” este la ediția a V-a pentru micii fotbaliști cu vârstă cuprinsă între 6 – 10 ani și este organizat de către Ciobanu Ovidiu (antrenor Asociația Sportivă Play Bacău/ arbitru Ajf Bacău). Atletic Club Bârlad care a cucerit trofeul anul acesta cu grupa 2006. (George PROCA)

Grupa 2008 de la “Real Junior” Vaslui, pe locul patru în țară

Clubul Real Junior Vaslui a obținut o nouă performanță: grupa 2008, pregătită de antrenorii Ciprian Amarandei și Sorin Tataru, este a patra din țară ca valoare. Un ghinion teribil a stat în calea vasluienilor, care au ratat disputarea finalei mari a Trofeului „Gheorghe Ene” după o eroare de arbitraj. Vasluienii au dat și cel mai tehnic jucător.

Grupa 2008 de la „Real Junior” Vaslui s-a calificat la Turneul Final al Trofeului „Gheorghe Ene” în stil de mare campioană, după ce a învins la faza judeteană toate contracandidatele, cu golaveraj 20 – 3. Parcursul bun al vasluienilor a continuat, cu două victorii în prima zi de competiție de la Arad. Micii fotbaliști s-au distrat cu ACS FC Dani Coman Pitești, pe care au învins-o cu 6 – 1 (4 – 0). Au învins apoi cu 2 – 0 formatia ACS Luceafarul Drobeta Turnu Severin, deși au jucat cu un om mai puțin timp de o repriza și jumătate. Arbitrul l-a eliminat pe Roșu printr-un exces de zel pentru că faultul vasluianului nu merita mai mult decât galben. Vasluienii au fost fair-play pe toată durata turneului și nu au mai primit alt cartonas. Lipsa titularului în meciul cu CS Luceafarul 2010 Cluj, dar și efortul fizic suplimentar depus în meciul anterior au dus la o înfrângere, scor 1 – 2. Real Junior Vaslui nu a reușit să se impună nici în finala mică, scor 2 – 4 cu AS Galactik FK. Vasluienii au fost cu un pas în urma adversarilor, care au condus la pauză cu 2 – 0. După ce au redus din diferență au mai primit alte două goluri. Au avut forța de a mai puncta odată pe tabela de marcaj, dar nu și de a întoarce deznodământul partidei.

Cu un egal în meciul cu echipa din Cluj eram calificați în finala mare, dar din păcate oboseala și-a spus cuvântul. A fost un meci frumos cu Galactik, din păcate am ratat și nu am obținut un rezultat mai bun. Este o performanța pentru noi, cred ca ne-am descurcat onorabil în conditiile în care suntem un club mic abia înființat”, a declarat pentru Est News antrenorul Ciprian Amarandei.

Ștefan Amarandei a fost desemnat cel mai tehnic jucător al turneului și a fost premiat de către fostul mare internațional român Milodrag Belodedici. Vasluianul a fost și golgheterul turneului, cu cinci reușite. Din păcate nu a reușit în meciul cu CS Luceafarul 2010 Cluj o evoluție în tonul celor care l-au consacrat, pentru a câștiga măcar un punct. Vasluienii s-au dăruit și au jucat în nota lor obișnuită, cu evoluții foarte bune. Un motiv de bucurie pentru antrenori este atitudinea lui David Mario care a alergat foarte mult și s-a luptat pentru fiecare balon. Venit de la Dinamo București în luna august acesta a și marcat doua goluri și se alătura certitudinilor din lotul vasluian. Este un jucător de valoare care a progresat mult și de care antrenorii grupei 2008 au nevoie. Ianis Podoleanu a marcat și el de trei ori, după ce a luat prin surprindere apararile adverse cu șuturi extraordinare de la distanța. Sebastian Roșu a marcat și el un gol. Atât el, dar și Matei Adăscăliței, Alexandru Bozianu și Denis Bulgariu au avut evoluții bune în apărare. Portarul Luca Lungu a fost și el providențial în mai multe ocazii, în mod special cu Drobeta când vasluienii au jucat 30 de minute în trei oameni. Denis Amarinei, Ștefan Nechifor și Alex Sima Ciobanu au avut și ei evoluții apreciate (George PROCA)

Atletico Vaslui este la un punct de podium, după încă un succes în Liga a III-a

Singura formație vasluiană care evoluează în cel de-al treilea eșalon fotbalistic din România are un parcurs fantastic în acest sezon. Atletico Vaslui a spulberat, în deplasare, formația Sportul Chiscani, scor 3-0. Brăilenii au cedat ostilitățile încă din prima repriză, la finalul căruia Atletico Vaslui conducea cu 2 – 0. Nimic nu s-a schimbat în partea a doua, în care vasluienii au mai punctat odată pentru a câștiga la scor de neprezentare.

Atletico Vaslui nu a urcat însă pe podium, pentru că gălățenii de la CS Sporting Liești au învins Sport Club Bacău cu 3 – 1. Elevii lui Sorin Sava au mai avut însă un motiv de bucurie, după ce AFC Hărman, ocupanta locului doi, a remizat surprinzător cu AFC Odorheiu Secuiesc, scor 2 – 2. Liderul AFK Csikzereda Miercurea Ciuc a învins fără emoții ACS Olimpia 2010 Râmnicu Sărat, scor 3 – 1. CS Știința Miroslava a învins cu emoții în deplasare la AFC Metalosport Galați, scor 4 – 3. CSM Roman a învins și ea greu în deplasare la ACS Olimpia Cetate Râșnov. Oaspeții au învins cu 2-1, după ce la pauză gazdele conduceau cu 1 – 0. CS Aerostar Bacău a stat.

Atletico Vaslui ocupă locul patru, cu 22 de puncte, unul mai puțin decât CS Sporting Liești. Vasluienii au însă un meci mai puțin disputat față de aceștia. Lider în seria I este AFK Csikzereda Miercurea Ciuc, cu 29 de puncte. Pe locul doi se află AFC Hărman, cu 26, iar podiumul e completat de CS Sporting Liesti, cu 23.

Vasluienii primesc vineri, de la ora 14:00, vizita ocupantei locului opt. AFC Metalosport Galați și-a arătat colții etapa trecută cu o echipă puternică, motiv de îngrijorare pentru Atletico Vaslui. Sperăm însă că a fost doar o întâmplare și gălățenii vor fi mult mai puțin incisivi în fața echipei noastre, care beneficiază de avantajul terenului propriu. Adversarii noștri nu au mai cunoscut gustul victoriei de o lună, timp în care au pierdut cele cinci meciuri din campionat și etapă din Cupa României. Atletico Vaslui are în aceeași perioadă două victorii, o remiza și o înfrângere.

Cap de afiș în etapa a XIII-a este duelul primelor clasate. Liderul AFK Csikszereda Miercurea Ciuc joacă în deplasare la AFC Hărman. CS Sporting Liești stă, iar vasluienii au astfel șansa de a urca pe podium dacă obțin măcar un punct. CS Știința Miroslava întâlnește CS Avântul Valea Mărului, iar ACS Olimpia 2010 Râmnicu Sărat joacă în deplasare la Sport Club Bacău. CSM Roman dă piept cu Sportul Chișcani. (George PROCA)

Atletico Vaslui a coborât pe locul patru, după ce a stat etapa trecută

În această etapă intermediară, formația Atletico Vaslui (15 puncte) a fost nevoita să stea, astfel ca a pierdut fotoliul de lider și a coborât pe locul patru. Marți și miercuri, în campionatul Ligii a III-a a fost programată să se desfășoare prima etapă intermediară din acest sezon, runda a opta. Nu a fost însă cazul pentru toate cele cinci serii din eșalonul trei, ci doar pentru cele trei alcătuite din 15 echipe și care au fost programate să dispute după un format bazat pe tabela Berger de 16.

Astfel, echipele din seriile I, III și V au jucat la mijlocul acestei săptămâni în cadrul etapei a opta, iar vineri și sâmbătă sunt programate să își dispute deja meciurile din etapa a 9-a. Cât privește cluburile din seriile II și IV, acestea au stat, iar la finalul săptămânii își desfășoară meciurile din etapa a 8-a.

Pe primul loc se afla acum AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, cu 17 puncte. Aceasta a învins cu greu în deplasare la Sportul Chișcani, cu un gol marcat de Bajko Barna în minutul 90. AFC Hărman ocupă locul secund, după ce a înregistrat tot un succes, scor 1 – 0 în deplasare la Olimpic Cetate Râșnov. Pe trei se află Sporting Liești, cu 16 puncte, dar și un meci mai mult jucat. Candidată serioasă la podium rămâne și Metalosport Galați care are 13 puncte după doar șase partide disputate. Gălățenii s-au impus și ei tot cu 1 – 0 în fața celor de la AFC Odorheiu Secuiesc.

Atletico Vaslui revenise pe primul loc în Seria 1 a Ligii a III-a, dupã ce a dispus etapa trecută cu 4-2 de Sport Club Bacãu. Valentin Buhăceanu a fost în mare formă și a adus victoria vasluienilor după ce a marcat toate golurile echipei noastre. A deschis scorul în minutul 17, iar zece minute mai târziu a făcut 2 – 0. Hattrick-ul a venit la doar două minute de la reluarea partidei. Băcăuanii au revenit apoi în joc prin Lupu care a marcat de două ori (61 și 68). Atacantul vasluian a închis însă tabela și a înlăturat orice formă de dubiu în privința câștigătoarei. Cu șapte goluri marcate în primele șapte etape Buhăceanu este golgheterul vasluienilor. Acesta nu știe să marcheze goluri puține, iar pe toate celelalte trei goluri le-a marcat în partida cu CSM Pașcani. Egipteanul Hany Ragab, cu șase goluri marcate până acum, este și el în mare formă.

Victoria cu Sport Club Bacău a fost una cu însemnătate specială pentru Sorin Sava, care a debutat cu un succes ca principal al grupării Atletico Vaslui. Dar și pentru întreaga echipă, care nu a cunoscut încă gustul înfrângerii pe teren propriu. Gabriel Crăciun va fi în continuare alături de clubul vasluian, în calitate de antrenor secund. (G.P)

Cercul de Karting de la Clubul Copiilor “Spiru Haret” Bârlad, aproape de podium

Piloții bârlădeni din  echipajul de karting de la Clubul Copiilor „Spiru Haret” din localitate au avut evoluții bune weekend-ul trecut, în cadrul etapei a VI-a. Au reușit o clasare pe locul patru la general, pe circuitul “Speed Park” din Bacău, la etapa organizata de Palatul Copiilor Reșița.

Costache Denis a obținut locul patru la clasa Bambini 50c, după o cursă bună, cu un start excelent. La aceeași categorie Alexandru Stratica a obținut locul sase și a dat dovadă de un progres remarcabil față de etapa trecută (a avansat opt locuri). O evoluție extraordinară a avut și Răzvan Iftenie care s-a clasat pe locul 11 și a avansat șapte locuri. Sergiu Gînju din păcate nu și-a putut arăta calitățile de pilot pentru că în ciuda unei evoluții foarte curajoase a terminat pe locul 14 după ce a a suferit un incident de pista.

Cel în care bârlădenii își pun cele mai mari speranțe, Bogdan Petru Burlibașa, a reușit să se claseze pe locul trei la clasa 60cc. Se menține astfel pe podium și confirmă evoluțiile foarte bune avute până acum. Mihnea Oprea s-a clasat pe locul zece la aceeași probă, du o cursă foarte curajoasă. Ar fi putut avea un rezultat mai bun, dar a riscat într-un viraj și a fost acroșat ușor. A fost suficient cât să fie întrecut de câțiva colegi din pluton.

Cristian Petrovici a terminat pe locul șase, după ce a făcut o cursă foarte bună la Kadet 80 cc. Andrei Chiriac a reușit o clasare pe locul șapte la clasa Kf3 125 cc, însă ar fi putut obține un rezultat mai bun dacă nu suferea în finală o defecțiune majoră la motor. Vasile Bîgu a absentat și etapa aceasta la clasa Mini 60 cc, din motive de sănătate.

La finalul acestei etape în urma punctelor acumulate de piloți , ne-am clasat pe poziția a IV-a pe echipe, foarte aproape de podium. Mereu vrem să fim cât mai sus, să atacăm primele trei locuri și ne-am descurcat destul de bine. Anul trecut am terminat pe locul șase. Sperăm să terminăm mai bine anul acesta, dar e greu de spus ce se va întâmpla. Mă bucur că suntem un grup și avem ceva experiență”, ne-a declarat Marius Gîmbuță, directorul Clubului Copiilor Bârlad. (George PROCA)

Sporting Juniorul Vaslui, argint la 2002 și în careul de ași cu grupa 2001, la Junior”s Cup Bulgaria – Albena

Sporting Juniorul Vaslui a reușit performanțe notabile zilele trecute când a obținut argintul și locul patru la Turneul Internațional de fotbal Junior”s Cup Bulgaria – Albena. La cea de-a treia ediție a turneului internațional clubul vasluian a participat cu grupele 2001 și 2002.

Grupa 2002 de la Sporting Juniorul Vaslui, antrenată de Cristi Bejan, a reușit să cucerească argintul la Junior”s Cup Bulgaria – Albena. Puștii au pierdut un singur meci și au câștigat patru. Apetitul lor ofensiv a fost extraordinar, cu 20 de goluri marcate, o medie de patru pe meci. Nici apărarea nu a stat rău, cu doar cinci goluri primite. Vasluienii au acumulat 12 puncte și au fost devansați de Dinamo București care a avut un parcurs perfect și au acumulat 15 puncte după cinci victorii. Cele două echipe au mers umăr la umăr în competiție, până la meciul direct în care bucureștenii s-au impus cu 2 – 0. Vasluienii au început în forță și au învins cu 4 – 0 pe Zimbru Chișinău. A doua zi au urmat noi victorii, scor 6 – 1 cu Iunak Varna și 7 – 0 cu Kaliakra Kavarna. Sâmbătă, vasluienii au învins cu 3 – 2 pe CSMS Iași. La categoria 2002 au participat șase echipe. S-a jucat în sistem fiecare cu fiecare, iar primele trei clasate au fost premiate de organizatori.

juniorul 2001 vasluiVasluienii născuți în 2001, pregătiți de Cornel Cracea și Gabriel Crăciun, au cedat în finala mică, scor 0 – 1 cu Dunărea Călărași. În semifinale vasluienii au pierdut cu 4 – 5 cu Dinamo București, campioana competiției. Formația din capitală a învins în ultimul act, cu 2 – 1, o altă formație românească, Petrolul Ploiești. Vasluienii au câștigat grupa B, după ce au înregistrat două victorii și un rezultat de egalitate. Sporting Juniorul Vaslui a învins Cherno More Varna cu 3 – 0 și Fc Devnya cu 7 – 0. A remizat însă cu Dunărea Călărași, formație care le-a refuzat bronzul. Puștii din Vaslui au reușit să marcheze în prima parte a competiției nu mai puțin de 10 goluri, fără să primească vreunul. Competiția a fost organizată sub forma a două grupe, iar primele două clasate din fiecare grupă au disputat semifinalele și finala mică sau finala mare. (George PROCA)

Bârlădenii continuă să ne ofere satisfacții la karting. Argint și bronz în cadrul etapei a III-a a Campionatului Național de Karting Școlar

Echipajul Cercului de Karting de la Clubul Copiilor „Spiru Haret” Bârlad a făcut spectacol la „Cupa Carașului”, în cadrul etapei a III-a a Campionatului Național de Karting Școlar și a obținut două medalii. Petru Bogdan Burlibașa a cucerit argintul la categoria Pufo (60 cc) și Cristian Nicu Petrovici a luat bronzul la Kadet (80 cc). Clubul bârlădean s-a clasat pe patru la echipe, în urma celor de la Reșița, Carei și Brăila. La rezultatul onorabil pe echipe au contribuit și rezultatele altor piloți bârlădeni. Andrei Rareș Chiriac a ocupat locul cinci la categoria KF3 (125 cc), Neculai Burlibașa a fost al șaselea la Rotax Open. Mihnea-Cosmin Oprea, Denis Costache și Vasile Bîgu au reușit clasări pe locul nouă la categoriile Pufo (60 cc), Bambini (50 cc), respectiv Mini (60 cc). La clubul din Bârlad au evoluat și trei începători, Alexandru Constantin Stratica, Sergiu Gânju și Ștefan Dediu, care au ocupat locurile 13, 14 și 16 la categoria Bambini (50 cc). Evenimentul a fost de amploare, cu peste 25 de cluburi în lupta pentru medalii.

Bârladul are în sfârșit rezultate

Cartingul s-a practicat în Bârlad încă din 1956, când erau înființate Casele Pionierilor. Totuși, bârlădenii au concurat mai mult la nivel județean, foarte rar la nivel național. Iar atunci fără performanțe notabile. Kartingul bârlădean începe sa cunoască succesul odată cu venirea directorului Marius Gîmbuță la Clubul Copiilor Bârlad acum opt ani: „Este al treilea an de când mergem în Campionatul Național de Karting Școlar. Am început cu un cart micuț pentru bambini și am început să mergem la concursuri ca să învățăm. Am intrat în campionat prima dată cu trei copii la bambini, după care am participat la bambini și pufo. Anul acesta avem pentru prima dată patru la bambini, iar doi dintre ei vor urca la anul în categorie. Sper să avem măcar câte doi la fiecare categorie de participare, ca sa punctăm la nivel de echipă. De la noi cea mai ridicată experiență o au Petru Bogdan Burlibașa, Bigu Vasile și Chiriac Andrei”, ne-a declarat Gîmbuță.

Podiumul rămâne încă inaccesibil

Podiumul e greu de atins de bârlădeni pentru că sunt echipe care au posibilități financiare și implicit dotări mult superioare. În clasament bârlădenii stau totuși bine, iar locul patru ocupat pe echipe reflectă și clasamentul la general după trei etape.

Mereu vrem să fim cât mai sus, să atacăm podiumul dar deocamdată acestea sunt posibilitățile noastre. Experiența copiilor și a participării cluburilor la concursuri contează mult, însă am întrecut și cluburi cu tradiție. Poate din perseverență, poate și datorită faptului că am început să fim un grup și să avem și noi ceva experiență. Anul trecut am terminat pe locul șase. Sperăm să terminam mai bine anul acesta, dar e greu de spus ce se va întâmpla pentru că au trecut doar trei etape din opt”, a mai declarat Gîmbuță pentru Est News. Acesta nu se va putea baza anul acesta pe Cosmin Onel , care a câștigat anul trecut etapa la Reșita, datorită faptului ca acesta este în clasa a XII-a și se pregătește pentru bacalaureat. În schimb, l-a reactivat pe Cristian Petrovici, care a început în forța. Acesta nu a mai evoluat pentru bârlădeni o perioada de timp deoarece clubul bârlădean nu avea kart la categoria lui.

Factorul financiar este un impediment demn de luat în seamă

karting - marius gimbutaAm mai mers la antrenamente la Centrul de Afaceri, dar parcarea e mică, iar betonul ne «omoară» cauciucurile și evităm pentru că acestea sunt destul de scumpe. Oricum în cadrul antrenamentelor se uzează cauciucuri, lanțuri, pinioane, ambreiaje. Aspectul financiar își spune cuvântul, iar diferența între niște piese de minima rezistentă și unele de calitate superioară îți câștigă cursă. Mai mergem la Bacău la pistă cam la două – trei săptămâni, dar costurile cu închirierea pistei și deplasarea sunt alt impediment. Karturile trebuiesc întreținute, după fiecare cursă trebuie făcută revizie și de cele mai multe ori schimbată câte o piesă. Iar ca să cumperi unul la bambini prețul este de în jur de 1.700 de euro, la următoarea categorie crește spre 2.100 și prețurile cresc până spre 8.000 la seniori. Noi beneficiem și de faptul că doi copii de la bambini, alături de Petru Bogdan Burlibașa concurează cu karturi achiziționate de ei. Neculai Burlibașa este și mecanic, se ocupă de motoare. Mă ajută faptul că sunt foarte pasionați în această activitate. Nu s-a pus din fericire problema traseului pentru că am concurat pe o pistă de karting dintre cele mai bune din țară. Pista de karting de la Târgul Secuiesc este poate chiar de nivel european. Sunt locuri în țară unde neavând pistă am concurat pe asfalt stradal. Ești nevoit să fii mult mai atent pentru că altfel riști să strici kartul”, a mai declarat Marius mbuță.

Lipsa unor fonduri suficiente îi împiedică pe bârlădeni și să participe la Campionatul Național de Karting DUNLOP, unde pe lângă regulile foarte stricte sunt și costuri foarte mari. Multe echipe care au început prin a participa în campionatul Federației Române de Automobilism Sportiv au fost nevoite să renunțe pentru că nu mai puteau face față financiar. Au sfârșit prin a se înscrie în campionatul școlar, unde concurența este chiar mai mare datorită gradului mai ridicat de accesibilitate.

Bogdan Burlibașa caută să spargă ghinionul de la Târgul Secuiesc

Petru Bogdan Burlibașa, de 12 ani, este ghinionistul de serviciu al echipei bârlădene. În ciuda talentului său și a faptului că a atacat primul loc în cele trei etape scurse până acum în Campionatul Național de Karting Școlar, acesta a avut parte de peripeții. A ratat startul în finală și la un moment dat se clasa chiar pe nouă datorită faptului că era blocat constant de ceilalți concurenți. Cu toate acestea, a recuperat foarte bine, iar aproape de final a depășit concurentul din fața sa pentru a lua argintul. Nu și-a putut valorifica experiența de trei ani nici în prima etapă, când tot la Târgul Secuiesc se bătea pentru primele locuri când a fost acroșat de un alt concurent. A fost scos de pe pistă și i-a sărit lanțul, motiv pentru care a ieșit ultimul fără a puncta pentru clubul bârlădean. Evoluțiile lui Burlibașa sunt totuși convingătoare, după ce a contabilizat în acest sezon doua medalii de bronz. Și în etapa a doua de la Bacău s-a clasat tot pe locul secund. Și alți bârlădeni au trecut prin peripeții în acest sezon. La Bacău Vasile Bigu nu și-a ales cauciucurile potrivite, iar unul s-a desfăcut și l-a aruncat în exterior. Înainte de finală, la antrenamente, Chiriac n-a putut evita un alt cart care și-a schimbat brusc direcția, motiv pentru care a trebuit schimbată toată direcția la kartul său.

Numărul participanților contează în clasamentul pe cluburi, dar nu e un factor decisiv

Echipele clasate pe podium au un avantaj în fața bârlădenilor pentru că au un echipaj mai numeros. Totuși sunt și echipe cu mulți participanți care nu reușesc clasări în partea superioară. „Suntem patru la bambini dar a punctat numai Denis pentru că ceilalți sunt la început. Nici nu am pretenții acum la ei. Îi învăț ce înseamnă prezența la un campionat, pentru că nu e ușor să ai 27 de motoare în jurul tău la doar cinci ani. Dar și mai greu este să bagi un copil în campionat la 9 – 10 ani pentru că nu face față. Nivelul e foarte crescut și oricât de talentat nativ ai fi dacă nu ai experiență participării în campionat nu poți avea rezultate. Trebuie să știi când să depășești și pe unde, cum. Pe traseu au loc diverse evenimente, iar experiența te ajută să vezi în perspectivă. Înveți la simulator dar nu e același lucru”, a concluzionat Gîmbuță. (George PROCA)

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: