Home / Tag Archives: oras

Tag Archives: oras

Primăria Vaslui începe reabilitarea infrastructurii în mai multe zone importante ale orașului

Primăria Vaslui a declanșat procedurile pentru reabilitarea infrastructurii în mai multe zone importante ale orașului, cum ar fi Dimitrie Cantemir – Delea Superior și suburbia Brodoc, în condițiile în care în cele două cartiere au fost finalizate lucrările de introducere a rețelelor de apă, canalizare, gaz și electricitate. Valoarea investițiilor ajunge la câteva milioane de lei, bani prevăzuți atât în bugetul local din acest an cât și în cel de anul viitor.

Vești bune pentru miile de locuitori din două zone importante ale municipiului Vaslui care s-au dezvoltat considerabil în ultimii ani din punct de vedere imobiliar. Autoritățile locale au anunțat demararea procedurilor legale pentru atribuirea lucrărilor către firmele de construcții care să realizeze infrastructura rutieră pe kilometri întregi de străzi. Este vorba de cartierul Delea Superior – Dimitrie Cantemir și toate străzile cu denumirea unor veterani de război și suburbia Brodoc, de la Cantonul Silvic până la intersecția cu suburbia Rediu.

Am analizat și introdus pe secțiunea de dezvoltare o activitate care se va desfășura și pe parcursul anului viitor, respectiv modernizarea unor străzi din cele două zone, în care infrastructura de sub pământ este definitivată în procent de peste 90%. Pe măsură ce finalizăm rețelele de apă și canalizare este firesc ca apoi să trecem la asfaltarea străzilor, la realizarea trotuarelor, introducerea iluminatului public. Suntem în urmă cu modernizarea unor străzi, dar nu putem face înainte de introducerea conductelor sub pământ”, a declarat primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl.

Scoaterea la licitație a lucrărilor de execuție în cele două cartiere se va face pe pachete de străzi. Edilul orașului consideră normală această modalitate întrucât valoarea investițiilor este una mult mai mică . ”Dacă am face pe jumătate de oraș, ar ieși un cost mult mai mare pe care nu l-am putea introduce în buget. Numai pentru cartierul Delea Superior – Dimitrie Cantemir avem o valoare a lucrărilor de 18 milioane de lei. Cu acești bani, se va realiza, pe o lungime de 5,2 km, infrastructura stradală, canalizarea pluvială, iluminatul public și amenajarea trotuarelor. Anul acesta se va face proiectarea, iar de anul viitor vom trece la execuție”, susține edilul Pavăl.

Activitate de modernizare a unor cartiere din municipiul Vaslui va continua și anul viitor. În programul primăriei, sunt cuprinse cartierele Moara Grecilor (străzile Ioan Adam, Vasile Milea, Vasile Cataramă), Gura Bustei și Rediu, acolo unde în prezent se realizează lucrări de introducere a rețelelor de apă și canalizare pe proiectul de 70 de milioane de lei ce se implementează la nivelul orașului reședință. De asemenea, municipalitate va continua realizarea infrastructurii și pe strada Călugăreni, de la ieșirea din oraș spre Cișmeaua Moldovencei, cu rețele de gaz, apă și canalizare. (Ionuț PREDA)

La Vulturești vor fi condiții ca la oraș

Autoritățile din Vulturești și-au propus să pună pe picioare proiecte care să reducă diferențele de confort dintre sat și oraș.

Una dintre priorități este infrastructura școlară aflată mult sub normele europene. Pentru a asigura elevilor și cadrelor didactice un mediu civilizat pentru desfășurarea activităților, administrația locală a apelat la fonduri guvernamentale, iar acum școala modernă din centrul comunei este aproape gata.

Anton Costică Adrian, primarul Comunei Vulturesti

Avem o școală cu etaj făcută din cărămidă, dar a fost neglijată ani la rândul și începuse acoperișul să cadă. Ne-am gândit în primă fază să facem un proiect ținând cont că învățământul s-a cam dus în centrele de comună. Copii nu prea mai sunt. Noi, din fericire, mai avem vreo 260 de copii. Am inițiat un proiect prin care am reabilitat școala. Cred că în toamna asta o să facem recepția. Este un lucru benefic pentru că elevii învățau într-o scoală veche, wc-ul era în curte, iar încălzirea se făcea folosind energie electrică. Vă dați seama că era un consum extraordinar de mare. Momentan ne folosim de corpurile alea vechi, dar eu zic că în cel mai scurt timp și în funcție de cât de repede primim autorizația de funcționare elevii vor învăța în școala nouă. Condițiile sunt extraordinare, grupuri sanitare în interior, grup sanitar pentru persoanele cu dizabilități, centrală, șase săli de clasă și un laborator de informatică dotat calculatoare, cu video proiector”, ne-a declarat Anton Costică Adrian, primarul comunei.

Autoritățile locale au valorificat, în timp util, oportunitățile de finanțare puse la dispoziție de Uniunea Europeană precum și de Programele Naționale de Dezvoltare Locală (PNDL) reușind să extindă rețeaua de apa și canalizare în toată comuna. În prezent se lucrează doar în satul Vulturești, deoarece în celelalte este deja trasă apa. De asemenea modernizarea infrastructurii rutiere se numără printre principalele direcții de dezvoltare a comunei.

În 2009 am prins fonduri europene de 2,5 milioane de euro și am făcut aducțiune de apă și canalizare în satul Voinești. Buhăieștiul are apă. Doar Vultureștiul rămăsese fără apă. Eu am încercat să fac un proiect prin fonduri europene dar pentru că n-am aglomerare mai mare de 2.000 de locuitori, ci doar o mie de locuitori, nu am reușit să prind proiectul. La proiectele europene ar trebui să se intervină pentru că nu reușim să facem punctajul. Sunt o grămadă de condiții. Trebuie să te intersectezi cu un drum județean, trebuie să te intersectezi cu un drum național, să te intersectezi cu o gară, să te intersectezi cu niște instituții. Toată lumea se plânge că nu luăm decât 40% din fondurile europene, dar cum să luăm dacă nu facem punctajul. Eu am făcut 54 de puncte pentru asfaltare, dar nu-mi era de ajuns. Aveam drum național, aveam biserici cu care puteam să mă intersectez, până la o livadă făcută cu fonduri europene. Eu am încercat să unesc drumul județean cu livada respectivă, pentru că îmi aducea șase puncte. Pentru că mă duceam la o investiție mai mare de 500.000 de euro mai primeam patru puncte și pentru că mă intersectam cu drum județean mai luam nouă puncte. Aș fi reușit. Dar este o porțiune de drum pe teritoriul comunei noastre și o altă porțiune pe teritoriul comunei Zăpodeni. Și cum să-l faci ? M-am dus și am vorbit cu patronul de la livadă. L-am rugat să găsim o soluție. I-am propus să facem un schimb de teren, să-mi dea 11 metri lățime până la poarta acolo ca eu să fac proiectul. În primă fază a vrut și după aia când a văzut pe la televizor ce se întâmplă prin România, a renunțat. I-a fost frică. Și uite așa am pierdut un proiect de un milion de euro”, s-a plâns primarul.

Chiar dacă au pierdut acel proiect, autoritățile locale nu au renunțat și au folosit de alte instrumente financiare pentru a asfalta drumurile, în prezent comuna fiind asfaltată în proporție de 70%.

În primăvară s-au recepționat patru kilometri de asfalt în cele trei sate componente. Avem un kilometru jumătate de asfalt la Buhăiești, avem la Voinești vreo 700 de metri și diferența până la patru kilometri s-au făcut la Vulturești. Încercăm să fim ca un părinte din ală bun care dă la fiecare câte ceva. Valoarea lucrării a ajuns la 3,3 milioane de lei, fonduri primite prin PNDL. Eu chiar sunt super mulțumit pentru că, vă dați seama, ieșim și noi din noroaiele astea care ne mănâncă viața și cizmele și începem să devenim o populație mai civilizată. Noi chiar aveam nevoie de aceste lucruri. Eu nu spun că n-avem nevoie și de autostradă, dar degeaba o avem dacă noi înotăm în nămol prin comunitățile noastre. Să vină și autostrada, dar să găsim soluții și pentru comunitățile locale. Programele astea PNDL 1 și PNDL 2 au un impact pozitiv asupra comunităților noastre. Sunt lucruri reale care se pot vedea în teren fără niciun fel de semne de întrebare. Se măsoară se cântărește și se vede exact care este situația. Lumea chiar este bucuroasă, nu mai aveam drumuri nepietruite, dar asfaltul este asfalt. Este o condiție ca la oraș. Cred că în cel mai scurt timp, depinde și ce proiecte se vor promova de la București, se vor închide toate satele cu asfalt, în toată țara asta. Cred că este un lucru benefic și cred că vor mai veni alții înapoi la țară să mai locuiască pentru că și așa satele sunt îmbătrânite. Cei tineri preferă orașele. Ne desființăm ca nație, ca țărani, în ghilimele spus. Sunt și alte proiecte pe care le așteptăm și sperăm să fim susținuți de la București ca să putem să aducem satul românesc acolo unde-i este locul în Europa. Nu știu a cui a fost inițiativa, dar Programele Naționale de Dezvoltare Locală (PNDL) sunt extraordinare. Multe s-au făcut. Am la Buhăiești un proiect prin PNDL 1. Bine că a durat mult. L-am început prin 2008 și l-am terminat în 2016, opt ani. Mult, foarte mult, dar vreau să spun că s-a făcut, s-a finalizat. Oamenii se bucură de apa respectivă. Acuma prin PNDL 2 am prins școală, asfaltare și apă, canalizare și stație de epurare la Vulturești. În total așa, un calcul estimativ, 12-13 milioane de lei care vin în comunitatea noastră. Bine, nu finalizăm anul ăsta tot, dar pe mine mă bucură că a început. Indiferent cine vine la guvernare, noi avem un contract cu Ministerul Dezvoltării. Noi încercăm să respectăm toți termenii din contract, în așa fel încât să nu avem probleme. Eu nu știu momentan ce o să se întâmple. Sunt apele un pic tulburi , dar eu nu cred că o să vină cineva la guvernare și să taie fondurile ”, a mai spus edilul

Conducta de gaz a ajuns la 300 de metri de comună. În prima etapă vor fi racordate doar satele Vulturești și Voinești pentru că sunt la stradă. În satul în care va ajunge gazul mai târziu, mai precis la Buhăiești, s-a construit un centru de zi, unde elevii, după ce ies de la școală, servesc o masă și își fac temele. Pentru punctul de atracție al comunei, Căminul Cultural s-au cumpărat instrumente muzicale, sistem audio și costume naționale. (Cristian DIMA)

Primarul Vasluiului va înființa o Direcție de Servicii Publice care să rezolve ”urgențele de primă necesitate” a orașului

O Direcție de Servicii Publice va lua ființă în partea a doua a acestui an și va funcționa fie în cadrul Primăriei Vaslui, fie în structura actualului Goscom, în compensare pentru serviciul de ridicare a gunoiului pe care societatea îl va preda în scurt timp. Cu noua entitate creată, autoritățile vasluiene vor să rezolve problemele mici ale comunității care trebuie rezolvate în regim de urgență.

Micile probleme care vor apărea în municipiul Vaslui, cum ar fi stricarea unei bănci, a unui balansoar pentru copii în parc ori ruperea unui semn de circulație, vor avea rezolvare mult mai rapid decât se întâmplă în prezent. Și asta prin noul serviciul pe care autoritățile vasluiene intenționează să-l creeze la nivel de comunitate tocmai cu scopul de a nu mai tărăgăna anumite probleme minore ce pot avea o rezolvare rapidă și eficientă.

În semestrul II al acestui an vom înființa Direcția de Servicii Publice pentru că avem greutăți mari în rezolvarea problemelor mici din oraș. Vom vedea dacă o înglobăm în Goscom, ori va funcționa ca direcție distinctă în cadrul primăriei pentru rezolvarea urgențelor de primă necesitate. Am discutat și cu primarul de la Bacău, care are un astfel de serviciu, iar lucrurile merg foarte bine acolo”, a declarat primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl.

Modul în care va funcționa viitorul serviciu se va stabili în urma unei analize ce va fi făcută de către autoritățile locale până la mijlocul acestui an. Totodată, va trebui stabilită și sursa de finanțare. (Ionuț PREDA)

Poftiți la un Limbo Dance, la Bârlad! Autoritățile locale ne-au creat toate condițiile!

de Simona MIHĂILĂ

Să mai zică cineva că primarul Dumitru Boroș nu are idei pentru a-și pune în aplicare promisiunea din campania electorală, aceea de transformare a Bârladului în ”Centru turistic regional”. Ca orice om cu spirit gospodăresc, a luat-o de la un capăt, adică de la marginea orașului, unde vizitatorii sunt întâmpinați în stil exotic. Nu, nu cu ghirlande de flori ca în Hawaii, ci cu propunerea de a păși în oraș în ritmuri caraibiene, de Limbo Dance.

Hai, curaj, pe sub panou! Iu – hu – huu!

V-ați prins: acesta este rolul panoului amplasat de-a curmezișul trotuarului, la intrarea în Bârlad, pe care stau inscripționate, ca într-un ghiveci de legume, tot felul de informații despre oraș (Cuza, rugby etc.). Panoul răsare ca din pământ, blocând accesul pietonilor pe trotuar (doar pentru ei a fost construit trotuarul, cu fonduri europene, nu-i așa?). Prima tentație a acestora, înainte de face un salt peste canalul de scurgere a apelor pluviale pentru a ajunge în carosabil, neavând altă soluție de a-și continua drumul, ar fi să-i ia la înjurat pe edilii specializați la Școala lui Dorel.

Fotografia a circulat intens pe rețelele de socializare, iar bârlădenii s-au amuzat teribil de ”strategia de marketing” ce ține loc, până una-alta, aplicației tip ”ghid turistic” pe telefonul mobil, promisă de Boroș în campanie.

Sfatul nostru este să nu-i judece prea aspru, că nimeni nu-i atât de prost încât să blocheze un trotuar cu un panou publicitar! Rolul acestuia este unul bine gândit, în ton cu idealurile primarului de a împleti atracțiile turistice ale urbei cu posibilitățile de distracție și de voie bună. Cine dorește să intre în Bârlad trebuie să treacă prin provocarea unui mic Limbo Dance pe sub panoul cu pricina. E adevărat, nu e simplu deloc. Aproximativ 30 de centimetri este distanța de la pământ la panou, dar cei care reușesc să facă față provocării vor intra în ”orașul rugbyului și al lui Cuza”, blindat de adrenalină și de endorfine. Alohaa!

După vreo două săptămâni, panoul mâzgălit a dispărut de la intrarea în Bârlad

de Mihaela NICULESCU

Panoul mâzgălit, fotografiat lângă plăcuța dezvelită la sfârșitul lunii mai, cu prilejul acordării titlului de „Oraș al rugby-ului” municipiului Bârlad, a dispărut. Târziu, ce-i drept, adică după ce Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby a observat cu coada ochiului caricatura de pe indicatorul rutier vandalizat.

Autoritățile locale nu au sesizat la timp aspectul, în schimb, în urma articolului din Est News, au încercat să dreagă busuiocul. Fotografia în care apar primarul Dumitru Boroș și Alin Petrache, la 1-2 metri de o panoul buclucaș, e o dovadă că, de cele mai multe ori, lucrurile nu se fac cu cap. Și pentru că simțul estetic este atât de „prezent” printre angajații Primăriei Bârlad, a fost îndepărtat doar panoul vandalizat, nu și stâlpul ruginit pe care era acesta. Bănuim că știu ele, autoritățile, de ce au păstrat bara aceea lângă panourile de prezentare ale Bârladului.

Vă reamintim că în urmă cu câteva săptămâni a fost dezvelită la intrarea în oraș, dinspre Vaslui, o plăcuță care atrage atenția asupra faptului că municipiul Bârlad este un oraș al rugby-ului, cu tradiție de decenii în sportul cu balonul oval. Plăcuța a fost dezvelită cu mare tam-tam, iar emoțiile au copleșit autoritățile locale, care au fost și de astă dată prinse pe picior greșit, așa cum au aflat din articolul publicat de Est News.

Impozitul pe locuință va fi modificat după ce orașele și comunele vor fi reclasificate

Orașele vor fi reclasificate în șapte categorii, iar comunele în două, fapt ce va impune și o modificare a grilei de calcul a impozitului pe locuință.

Clasificarea se va face în funcție de statutul administrativ, poziția geografică, nivelul de dotare și de valențele de natură culturală și ecologică, scriu jurnaliștii de la profit.ro.

Astfel, localitățile urbane vor fi împărțite în: municipiu capitală, de importanță națională, municipii poli regionali principali, municipii poli regionali secundari, municipii poli județeni principali, municipii și orașe poli județeni secundari, municipii și orașe centre urbane cu rol zonal și municipii și orașe centre urbane cu funcții specializate.

Localitățile rurale vor fi comune poli rurali și alte comune.

De asemenea, pornind tot de la criteriile menționate, va fi introdusă și noțiunea de oraș cu caracteristici rurale.

Noua clasificare va permite direcționarea unor tipuri de investiții spre arii cu probleme de dezvoltare. La șase luni de la publicarea legii în Monitorul Oficial, modul de calcul al impozitelor pe clădiri va fi modificat.

Legea actuală stabilește o ierarhie a localităților urbane și rurale pe șase ranguri: patru urbane și două rurale.

Sursa: money.ro

Legea care va scăpa marile orașe de ruine

Guvernul vrea să cumpere clădirile istorice neutilizate și avariate de la proprietarii care nu le consolidează, urmând să le reabiliteze cu bani de la bugetul de stat, potrivit Strategiei Naționale a Locurii, pusă recent în dezbatere publică.

Propunerea vine la scurt timp după ce președintele Klaus Iohannis a semnat un decret de promulgare a unei legi care modifică și completează celebra lege a fațadelor, aflată în vigoare din 2011, dar care până acum nu a produs efectele așteptate.

Potrivit noii legi a fațadelor, primăriile au obligația să întocmească liste cu proprietarii de clădiri ale căror fațade este necesar să fie reabilitate și să îi notifice în vederea realizării lucrărilor necesare. Abia anul trecut, Primăria Capitalei a inventariat un calup de clădiri, în număr de 1.132, și și-a propus să notifice circa 4.525 de proprietari. Este vorba, în principal, de centrul istoric al orașului, imobile amplasate pe Bd. Lascăr Catargiu, Calea Victoriei, Bd. Carol – Bd. Pache Protopopescu, Bd. Magheru – Bd. N. Bălceascu – Bd. I. C. Brătianu, Bd. Regina Elisabeta – Bd. M. Kogălniceanu. Conform legii, odată notificați, proprietarii au obligația să își renoveze proprietățile în maxim un an.

Printre modificările aduse actului normativ se precizează că primăriile pot asigura, la cererea proprietarilor, finanțarea integrală a lucrărilor în anumite circumstanțe, sumele urmând să fie recuperate în cel mult zece ani. Banii urmează să fie recuperați din fondul de reparații al asociației de proprietari, iar în cazul în care nu vor putea fi recuperați în acest mod, primăriile pot stabili o taxă pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor, din care să-și recupereze investiția în maxim zece ani. În cazul proprietarilor cu venituri mai mici sau egale cu salariul minim net pe țară, perioada în care se pot recupera banii se poate extinde peste zece ani.

Sursa: money.ro

O tânără artistă din Bârlad vrea să schimbe fața orașului. Provocarea lansată autorităților locale de inimoasa Anda Varlam!

O masterandă la Artă murală, din Bârlad, își iubește foarte mult orașul natal și este dispusă să se implice în îmbunătățirea esteticii acestuia.

Anda Varlam crede că Bârladul este un oraș foarte frumos, cu o tentă personală, dar care ar putea deveni puțin mai vesel cu un strop de culoare pe anumite ziduri vechi sau pe clădiri din spațiul public. Tânăra își pune la dispoziția edililor urbei tot talentul, imaginația și ingeniozitatea pentru a reabilita din punct de vedere al aspectului zonele mai puțin plăcute privirii. Și foarte important, o face gratis, fără a cere bani pentru munca ei, ci doar asigurarea materiei prime (vopsele, ustensile). Anda cheamă alături de ea și alți studenți la Arte, care sunt în vacanță și vor să pună umărul la înfrumusețarea orașului natal.

Eu cred că stema orașului nostru ar trebui pusă în valoare mai mult. Sunt bârlădeni care nu știu cum arată această stemă cu care ar trebui să se mândrească”, este de părere Anda Varlam, gândindu-se la o metodă plastică de promovare a stemei.

Tânăra artistă este exuberantă, plină de energie pozitivă și dornică de a încerca noi experiențe artistice. Deși este în vacanță, Anda are planuri mari în orașul ei, dar și în zonele limitrofe. Pe 1 august va începe să picteze tavanul micii capele a secției Pediatrie din cadrul Spitalului „Elena Beldiman”, unde slujește părintele Adrian Filimon. Anda a donat deja două lucrări religioase capelei și vrea acum să ajute comunitatea pictând gratuit tavanul capelei. Tot în această vară, Anda va merge la grădinița din Dodești, unde mai are o lucrare de realizat. Un perete întreg al grădiniței are la dispoziție pentru a crea o atmosferă caldă, plăcută și educativă pentru copiii de acolo.

lucrari-picturi-anda-varlam1M-am gândit să abordez altfel lucrarea, să nu fie doar niște desene din poveștile cu Albă ca Zăpada sau Scufița Roșie. Va fi o lucrare originală ce va reprezenta globul pământesc cu toate țările lumii iar fiecare țară să fie, de fapt, marcată printr-un animăluț sau o floare reprezentativă pentru țara respectivă. Copiii au nevoie să-și dezvolte imaginația și cred că subiectul pe care îl vor cunoaște prin culoare va prinde”, ne-a mai spus tânăra artista.

Anda Varlam va intra în anul II de master la secția de Artă murală. A absolvit Facultatea de Arte plastice din cadrul Universității de Arte „Nicolae Grigorescu” din București. De mică, a fost fascinată de arta religioasă și murală. A studiat în școala gimnazială desenul cu profesorul Florin Stoian, actualmente pictor la Muntele Athos.

Am pictat icoane pe lemn, îndrumată de profesorul Florin Stoian, și mi-a plăcut enorm. Am urmat Facultatea de Artă, secția Arte decorative și design, dar întotdeauna m-a atras arta murală. România se află printre puținele țări din Europa, dacă nu singura, în care există facultăți cu secție specială de artă murală”, a precizat Anda pentru Est News.

Tânăra artistă își dorește să picteze biserici, dar este conștientă că drumul este lung și sinuos și cere multă răbdare și mult timp. Este o zonă în care se pătrunde destul de greu. Tocmai pentru că nu vrea să irosească timpul, și-a propus ca în viitorul apropiat să-și deschidă o firmă de artă decorativă și design. Colaborează deja cu un arhitect, bârlădean și el, Ovidiu Grama, dar știe că mai are de învățat multe. Practica este cea care contează, exercițiul zilnic. În facultate, a lucrat chiar cu profesorul său – lector doctor universitar Ion Achițenie. A fost solicitată pentru diferite lucrări de design interior, a executat vitralii la rece, în case particulare, picturi pe pereți (artă decorativă) în restaurante sau alte spații publice, a decorat trepte interioare și chiar camere pentru copii. Fiecare lucrare înseamnă un plus de experiență. Arta decorativă este tot mai căutată la noi în țară, mulți apelând la specialiști pentru a-și înfrumuseța casele. Simplitatea este cuvântul cheie pentru reușita în arta decorativă. Și cât este de greu de realizat, totuși…

Anda este optimistă. Are toată viața înainte. Deocamdată trăiește clipa și vrea să se bucure cât mai mult de libertatea de a crea la ea în oraș. Are un dezvoltat simț civic care trebuie apreciat. La sfârșitul lunii august, se va va întoarce la București, unde va expune mai multe lucrări în cadrul evenimentului intitulat „Noaptea Albă a Galeriilor”. Va termina anul viitor masteratul, după care, cu talent, implicare și un strop de noroc, își va putea realiza visul. (Mihaela NICULESCU)

“Orașul Morților”, unul dintre cele mai luxoase din lume, are sute de vile nelocuite. Care este motivul.

În regiunea chineză Guangxi Zhuang există un oraș în care sute de vile de lux sunt nelocuite de mai bine de șase ani. Botezat “Orașul Morților”, acesta se confruntă cu această problemă din cauza crizei economice.

Orașul chinez Beihai, din regiunea autonomă Guangxi Zhuang, și-a câștigat de mai mulți ani un renume ciudat. Acesta a ajuns să fie cunoscut drept „Orașul Morților”, după ce peste 100 de vile de lux, construite inițial pentru o nouă clasă socială bogată, au rămas nelocuite, scrie vancouverdesi.com.

Unele dintre aceste imobile costă chiar peste 3 milioane de yuani chinezești (aproximativ 348.000 de euro), astfel că, în condițiile în care majoritatea chinezilor trăiesc cu mai puțin de 2 euro pe zi, achiziționarea acestora este practic imposibilă. „Este o nebunie – casele construite stau goale”, a afirmat un localnic din zonă. Cum guvernul chinez le interzice cetățenilor săi să investească peste hotare, mulți au început să construiască locuințe, mall-uri, zgârie-nori, sperând astfel că afacerile imobiliare le va aduce profit. Totuși, multe dintre aceste clădiri au rămas goale, mai ales în orașele mici, aflate la distanță mare de centrele economice, mai precizează sursa citată. Cu toate acestea, mulți specialiști sunt de părere că modernizarea Chinei reprezintă „cea mai mare urbanizare pe care lumea a văzut-o vreodată” și apreciază că în curând „orașele fantomă” se vor transforma în adevărate metropole.

Sursa: gandul.info

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: