Home / Tag Archives: pagina medicala

Tag Archives: pagina medicala

Pagina medicală – Cum scapi de răul de mașină

de Roxana NĂSTASĂ

Pentru multe persoane, mersul cu mașina reprezintă o experiență de-a dreptul neplăcută. Grețuri, vărsături, amețeli sunt doar câteva din simptomele pe care le au unii atunci când se află într-un autovehicul. Problemele încep de când se așează pe scaun și, în cele mai multe dintre cazuri, răul de mișcare dispare imediat ce coboară din mijlocul de transport. Cu toate acestea, senzația este extrem de neplăcută, mai ales dacă este vorba de o persoană care călătorește des. Cu măsuri de precauție însă, se poate să scăpa de acest inconvenient.

Răul de mișcare, în speță răul de mașină apare când organismul simte o discrepanță între ceea ce vede și ceea ce simte. Mai exact, deși stai pe loc, urechea internă îți „spune“ că te miști. Acest conflict, între ceea ce vezi și ceea ce simți, poate declașa o senzație acută de rău. Medicul de familie, Mimi Bâzdâră, recomandă ca în astfel de situații neplăcute să se administreze înainte de drum un comprimat de Stugeron.

„Este vorba de un sindrom vestibular periferic, cu care unii se nasc. Eu recomand antivertiginoase. De exemplu, un comprimat de Stugeron, cu jumătate de oră înainte de a pleca la drum”, ne-a declarat medicul de familie, Mimi Bâzdâră.

Sfaturi utile pentru a scăpa de răul de mașină

rau_de_masinaPrivind pe fereastră puteți confirma depistarea de către organism a mișcării și ajutați la rezolvarea neînțelegerii ce provoacă senzația de rau. Nu faceți nimic care să implice focalizarea unui punct fix, precum cititul sau vreun joc de cărți, nu vă întoarceți cu spatele la drum și nu priviți când în stânga când în dreapta pentru mult timp.

Dacă este posibil să conduceți, ar fi recomandat s-o faceți pentru că șoferii rareori suferă de rău de mașină pentru că sunt atenți la drum. Stând pe locul pasagerului din față este următorul loc cel mai bine ales.Veți avea mai mult spațiu prin care să priviți afară, și în unele mașini locul din față nu vă zdruncină așa tare. Daca șofatul nu este posibil sau nu este dorit, vizualizați acțiunea de a conduce sau prefaceți-vă ca șofați. Acest lucru poate preveni sau alina greața.

Dacă aveți ochii închiși, nu vedeți nimic și asta îndepărtează cauza afecțiunilor datorate mișcării. În plus, dormitul vă poate lua gândul de la răul de mașină.

Mulți oameni consideră ca aerul rece, proaspăt îi face să se simtă mai bine. Deschideți un geam dacă e posibil. Deodorantele de mașină, parfumurile, pot face mai rău.

Din moment ce greața este cel mai neplăcut efect al răului de mașină este bine să luați măsuri de precauție.

Rădăcina de ghimbir este remediul clasic cu recunoaștere largă în ceea ce privește efectele antiemetice, de prevenire a simptomelor de greață. Mâncați câțiva biscuiți cu ghimbir înainte de plecare, în timpul călătoriei și după sosire. Puteți încerca și bomboane moi cu ghimbir, ghimbir învelit în zahăr sau dropsuri cu ghimbir. Încă o variantă preferată de unii oameni este administrarea de pilule pe bază de ghimbir, care se pot lua fără rețetă de la plafare sau farmacii. Daca drumul este lung, puteți ă vă luați ceai de ghimbir în termos.

Menta proaspată poate de asemenea să îndepărteze sau să aline senzația de greață. Începeți prin a mânca două frunzulițe și continuați să o consumați în cazul în care considerați că mai aveți nevoie.

Tineți o bomboană de mentă în gură. Această metodă funcționează chiar și după ce a început săă se instaleze senzația de greață. Nu ronțăiți bomboana pentru că după terminarea ei se va reinstala senzația de greață. Pentru cei cărora nu le place menta sau chiar aceasta le provoacă greață se poate încerca și varianta cu bomboane de lămâie.

Alte sfaturi

Nu consumați o masă grea sau alcool chiar înainte de plecarea în călătorie. Nu vorbiți despre faptul ca vă este rău și mai ales nu priviți către o altă persoană căreia îi este rău. Ascultați muzică pentru că vă face să vă detașați. Copiilor, pentru a nu le fi rău oferiți-le un scaun mai ridicat pentru a putea să se uite afară. Jucați-vă cu ei și încurajați-i să se uite pe fereastră.

Remedii din popor pentru răul de mașină

Există multe “remedii din popor” care par să funcționeze pentru unele persoane, deși nu pot fi explicate și încă nu au fost dovedite. Printre cele mai folosite se numără mestecatul gumei sau consumul de produse sărate. De asemenea, unele persoane se simt mai bine dacă mănâncă o murătură cu aromă de mărar înainte și în timpul călătoriei pentru că aceasta previne instalarea senzației de greață. Pe alții, apa minerală îi face să se simtă mai bine, în timp ce unora senzația de rău le este alungată de mirosul ziarelor.

Pagina medicală – Infarctul, o maladie care lovește tot mai mulți tineri!

de Răzvan CĂLIN

Statistici recente arată că nu mai puțin de doi din trei români suferă de boli de inimă, iar infarctul miocardic este din ce în ce mai întâlnit în rândul tinerilor.

La fiecare 30 de minute, un român suferă un infarct miocardic, iar în unul din zece astfel de cazuri, pacientul nu supraviețuiește. Este o realitate extrem de dureroasă cu care societate românească se confruntă în momentul de față. Și mai grav este că această maladie a cunoscut în ultimii ani o recrudescență mai ales în rândul tinerilor. În anii ’80, nimeni nu vorbea despre infarct sau orice altă afecțiune a inimii în cazul tinerilor, aceasta fiind socotită un „apanaj” al celor trecuți de 50 de ani. Abia după ce trecea de această vârstă începeai să te gândești că e posibil să fii lovit de u atac de cord.

Din păcate, mai ales după 1989, infarctul miocardic a început să fie, din ce în ce mai prezent, în paleta maladiilor cu incidență crescută în rândul tinerilor. Nu mai vorbim de faptul că, per ansamblu, România ocupă un loc fruntaș la capitolul „suferinzi cu inima”, statistici recent evidențiind o realitate cutremurătoare: doi din trei români suferă de boli de inimă.

faighel_fernand

Fernand Faighel

„Într-adevăr, inclusiv studiile internaționale arată că incidența evenimentelor cardio-vasculare tinde să crească în rândul tinerilor. Din păcate, este o realitate care nu ne-am dorit-o, dar care ne-am pricopsit cu ea. Totul se datorează, printre altele, și ritmului tot mai intens de viață, ritm care este însoțit de stres. Grija zilei de mâine, oameni care muncesc de dimineață și până seara pentru a putea câștiga câțiva lei, toate acestea își pun amprenta asupra organismului și implicit a inimii. La toate acestea se adaugă și stresul alimentar, care are urmări înfiortătoare asupra organismului uman. Mă refer aici mai ales la alimentați de tip junk-food care provoacă în timp serioase probleme de sănătate. Iar efectul parșiv al junk-food-ului este că atrage tot mai mulți copii și adolescenți. Din cauza asta avem tot mai multe cazuri de obezitate în rîndul copiilor. Iar de aici până la probleme cu inima nu mai e decât un pas. Greutățile cotidiene, ritmul trepidant al vieții, o alimentație total nesănătoasă, lipsa unui program zilnic de mișcare și actvități sportive, toate acestea creează un mediu propice pentru apariția atacului de cord inclusiv la persoanele foarte tinere”, ne-a declarat medicul de familie Fernand Faighel.

Ce este infarctul miocardic?

stent1Conform dicționarelor medicale, infarctul miocardic, cunoscut și sub denumirea de atac de cord, este o afecțiune care se produce în momentul în care mușchiul inimii (miocardul) nu este irigat corespunzător. În această situație, arterele coronare care hrănesc miocardul sunt înfundate din cauza depunerilor de grăsime. Cel mai frecvent, cheagul care produce infarctul se formează într-o arteră coronară îngustată prin acumularea de colesterol și a altor depozite de grăsimi în plăcile aterosclerotice. Când cheagurile de sânge blochează fluxul sangvin în artera coronară între 20 de minute și 2 ore, se produce un infarct miocardic. Mai rar, infarctul de miocard poate apărea atunci când cheagul de sânge se formează în altă parte și se oprește în arteră coronară. O altă cauză, mai puțin frecventă, este spasmul arterei coronare care oprește fluxul sangvin către inimă. Unele droguri ilicite, cum este cocaina, pot produce un asemenea spasm. Infarctul de miocard este un proces dinamic, care evoluează, de obicei, în 4-6 ore. Cu fiecare minut care trece, mai mult țesut cardiac este deprivat de oxigen, în modul acesta, țesuturile deteriorându-se. Dacă fluxul sangvin se restabilește rapid, leziunile cordului pot fi prevenite sau limitate.

Simptomatologie sau care sunt semnele și simptomele ce arată producerea unui atac de cord!

stentSimptomele infarctului miocardic sunt durerea toracică prelungită și intensă care, în unele cazuri, se extinde dincolo de torace, către umărul stâng și braț, către spate și, uneori, către dinți și mandibulă. Durerea este, în general, însoțită de dispnee, pierderea stării de conștiență, grețuri și vărsături, transpirații sau crize frecvente de angină pectorală care nu se datorează efortului fizic. Senzația de presiune în piept este simptomul predominant. Unele persoane o descriu senzația drept o mână enormă ce le strânge și le strivește inima. Unii au senzația de moarte iminentă. Infarctul miocardic poate fi precedat de o serie de crize de angină pectorală sau poate apărea brusc, fără niciun semnal de avertizare. În alte cazuri, însă, în special la adulții vârstnici și la persoanele cu diabet zaharat, infarctul miocardic se dezvoltă asimptomatic. Aceste atacuri cardiace silențioase pot fi detectate doar în urma efectuării unei electrocardiograme. La aproximativ 10% dintre persoanele care suferă un infarct de miocard singurul simptom este o sincopă apărută brusc.

Tratamentul infarctului miocardic

Există câteva opțiuni pentru tratarea infarctului miocardic, angioplastia și stentarea fiind cele mai eficiente. În unele cazuri, medicamente care dizolvă cheagurile sunt injectate în venă. În cazuri rare și grave, infarctul miocardic necesită șuntarea (derivarea circuitului sanguin pe alte căi circulatorii decât cele normale) arterelor coronariene.
Angioplastia este o procedură non-chirurgicală minim invazivă care „deblochează” artera. În timpul procedurii, un mic tub de metal, denumit și stent, este inserat în arteră pentru a restabili fluxul sanguin și pentru a păstra lumenul (canalul vasului sangvin) vasului deschis. Pe de altă parte, șuntarea arterelor coronariene este o operație pe cord deschis. O arteră sănătoasă sau venă este luată dintr-o altă parte a corpului și conectată la arterele inimii, creând o nouă cale pentru fluxul sanguin și ocolind artera blocată de cheagurile de sânge.
Din fericire, datorită îmbunătățirilor vaste ale tehnologiilor medicale din ultimii câțiva ani, majoritatea bolnavilor se pot duce acasă și se pot bucura de o calitate normală a vieții după doar câteva zile după începerea tratamentului infarctului miocardic.

Pagina medicală – Anorexia și bulimia, două maladii ce pun stăpânire pe tot mai multe tinere

de Roxana NĂSTASĂ

Tot mai mulți tineri – în special tinere – vor să arate ca modelele din reviste, așa că încep regimuri drastice de slăbit. De la diete cu vată înmuiată în băuturi energizante la zile sau săptămâni întregi fără gram de mâncare, cu o frunză de salată sau o bomboană la câteva zile – așa se manifestă gravele tulburări alimentare, tot mai frecvente astăzi, când frumusețea feminină se măsoară în talie de viespe. Granița dintre dietă și anorexie sau bulimie este însă foarte subțire, iar o parte dintre aceste adolescente nu reușesc să se mai oprească din slăbit. Și nu sunt deloc puține, din păcate. Anorexia și bulimia sunt două boli din ce în ce mai frecvente atât la nivel național cât și mondial. Din nefericire există și cazuri care se termină cu deces. Cel mai cunoscut este cel al modelului francez Isabelle Caro care a murit după 15 ani de luptă cu anorexia. La noi însă nu există statistici, iar medicii care se ocupă de această boală sunt prea puțini, iar fondurile sunt insuficiente. Cert este că în lume, anorexia are a doua cea mai mare rată de mortalitate dintre bolile psihice, după depresie.

Perfecțiune. Asta văd tinerele în reviste, reclame sau pe internet și acolo vor să ajungă. Asta se promovează și nu e de mirare că unele își doresc să arate și ele la fel. Nimeni nu le spune însă că aceste imagini nu reflectă realitatea și că, de cele mai multe ori, sunt cosmetizate. Așa ajung să se înfometeze, să apeleze la tot felul de diete drastice și să ajungă mai apoi la anorexie sau bulimie, două maladii considerate tulburări emoționale. Această obsesie a slăbitului ajunge să pună stăpânire pe viața persoanei iar tinerele, de cele mai multe ori, după ce slăbesc zeci de kilograme, nu mai au menstruație, părul începe să le cadă, articulațiile le trosnesc la fiecare mișcare, dar tot nu se pot opri. Acestea sunt simptomele anorexiei și din păcate nu sunt singurele consecințe grave ale bolii asupra sănătății.
Deși o mare parte din simptome și din consecințele acestora se observă la nivel fiziologic, în special în anorexie, și deși la prima impresie bulimia și anorexia par o problemă legată de corp și greutate corporală, tulburările comportamentului alimentar țin de fapt de emoții, de relații, de gândire și de comportament – într-un cuvânt de psihic, spun medicii.
„Tulburările de alimentație sunt din ce în ce mai frecvente. Stresul, factorul social, lipsa educației pentru sănptate duc la astfel de situații. Iar dacă înainte era un apanaj clar al sexelor, al doamenlor și domnișoarelor, acum nu mai e. În orice caz, în situații de acest gen, se recomandă regim alimentar adaptat funcție de persoană și e nevoie neapărat și de o evaluare psihologică, dar și de una psihiatrică, pentru că de aici pornește totul”, ne-a declarat medicul Tudor Ciuhodaru.

Totul despre anorexia nervoasă

anorexieAnorexia nervoasă e o tulburare de alimentație cu implicații fizice și emoționale.
O persoană cu anorexie prezintă o greutate mult sub limita greutății standard, impunandu-și limite foarte drastice pentru cantitatea de alimente care are voie sa o consume. Acest lucru se întâmplă deoarece are o imagine distorsionată a corpului.
Anorexia poate duce la înfometare, alterarea importantă a stării de sănătate și chiar la deces. Cauzele anorexiei pot fi multe. Boala se poate dezvolta printr-o combinație de factori declanșatori: biologici, psihologici și sociali. Studii recente au demonstrat că prezintă un risc crescut de a dezvolta anorexie persoanele care au în familie un membru cu această afecțiune (părinte, sora sau fratele). Totuși, implicația genetică reprezintă doar o mică pondere a cauzei. Alți factori includ câteva trăsaturi de personalitate precum și presiunile sociale și culturale.
Evenimentele stresante din viață ca și mutatul, divorțul, decesul unei persoane dragi, pot declanșa anorexia.
Simptomele frecvente și acțiunile corelate cu anorexia sunt frica intensă de a lua în greutate, restricția consumului de alimente sau al unor anumite tipuri de alimente care conțin orice fel de grăsime, un program de exerciții istovitor, greutate mai mică decât 85% din greutatea standard corespunzătoare înălțimii, aprecierea propriului corp ca fiind supraponderal, în ciuda faptului că pacientul are o greutate sub limita standard, ascunderea alimentelor și evitarea abordării subiectelor legate de tulburări nde alimentație sau pierdere în greutate. Unele persoane anorexice își provoacă vomă sau utilizează laxative sau diuretice pentru a pierde în greutate. Distrugerea smalțului dentar este cel mai frecvent simptom care se dezvoltă ca urmare a episoadelor repetate de vomă.
Semnele anorexiei pot fi greutate mică a corpului, sâni micșorați, oprirea menstruației sau perioade lungi de amenoree, constipația și golirea încetinită a stomacului, păr fragil, piele uscată si unghii friabile, senzația de frig, presiune sanguină scazută, bradicardie, mai putin decat 60 de bătăi pe minut, diminuarea sensibilității nociceptive (percepției durerii), colorarea violacee a pielii de la nivelul extremităților (brațelor și picioarelor) datorită circulației ineficiente, edeme la nivelul mâinilor și picioarelor și piele de culoare galben-portocalie, în special la nivelul palmelor și mâinilor.
Persoanele cu anorexie pot adesea dezvolta adevărate ritualuri asociate cu alimentarea. Dintre aceste pot fi alegerea de modalități speciale de a mânca alimentele, de a acumula alimentele, de a colecta recipientele și de a prepara mâncăruri elaborate pentru alte persoane fără a mânca din preparatele gătite, petrecerea unei perioade lungi de timp pentru a tăia și rearanja mâncarea pe platouri pentru a crea impresia că s-a mâncat deja sau aceste persoane pot ascunde mâncarea sau să scape de ea pe ascuns pe timpul mesei.
În multe cazuri, anorexia se asociază cu bulimia. De aceea, părinții trebuie să observe primii comportamentul copiilor, până nu este prea târziu.
Anorexia este o problemă reală și gravă, deși mulți consideră tulburările de alimentație mofturi sau o modă.

Totul despre bulimie

bulimieAnorexia și bulimia pot merge împreună. Bulimia înseamnă că persoanele mănâncă cantități mari apoi folosesc metode purgative: varsă, iau diuretice, laxative, fac exerciții extreme. Și anorexica își provoacă vărsături, dar nu prea mănâncă. Fata cu bulimie este mai impulsivă, mai introvertită și poate ține dieta pe un timp limitat. În ultima vreme, bulimia este mai frecventă decât anorexia. Bulimia are o evoluție mai lentă și astfel poate trena foarte mult timp. Efectele secundare ale vărsăturilor sunt periculoase, bulimicile rămânând chiar fără dinți în gură. Mâncatul obsesiv dilată stomacul și se poate chiar muri din această cauză.
Simptomele întâlnite în bulimie par a fi modalități de a controla greutatea corporală, precum vărsăturile autoprovocate, dietele drastice, folosirea laxativelor sau sportul în exces. Însă sunt mai mult decât atât. Sunt modalități de a face față unor emoții negative intense, precum teama, neputința, vinovăția, confuzia.
Bulimia este o tulburare de comportament alimentar. Înainte de apariția propriu-zisă a simptomelor, deseori persoana începe prin a ține cure de slăbire drastice, prin a-și număra caloriile și mai ales printr-o preocupare excesivă față de forma și greutatea corporală, însoțite de o frică intensă de îngrășare sau de a fi grasă.
Bulimia se manifestă prin episoade de mâncat compulsiv, în timpul cărora persoana poate consuma o cantitate mare de alimente și simte că își pierde controlul cu privire la ce/cât mănâncă, comportamente de compensare, care pot fi: vărsături autoprovocate, sport practicat în exces, laxative, ceaiuri pentru slăbit, diuretice, clisme, post negru. Atât mâncatul compulsiv cât și comportamentele compensatoare au loc ca modalități de scădere în intensitate/de eliberare de emoții, în general negative. În sfera psihică simptomele pot fi iritabilitate, nervozitate, tristețe, neliniște, anxietate.
Acest comportament alimentar, cu ciclul mâncat compulsiv – comportamente compensatoare, se desfășoară de obicei în secret, deseori trecând mult timp până când cineva apropiat observă că ar putea exista o problemă.
Efectele comportamentelor compensatoare (vărsături, laxative, diuretice, clisme) asupra organismului sunt foarte grave. Vărsăturile autoprovocate pot cauza dezechilibru hidroelectrolitic care poate duce la deces. Printre efectele secundare se mai numără: mărirea glandelor salivare, dereglarea (sau lipsa) ciclului menstrual, distrugerea smalțului dinților (din cauza acidului gastric, în cazul vărsăturilor), tulburări ale tranzitului intestinal (ex. Constipație), dureri abdominale intense, deshidratare severă (din cauza vărsăturilor, diureticelor și laxativelor), căderea părului sau aritmii cardiace.
Semnele care ar putea să dea de gândit în acest sens pot fi faptul că persoana a început să refuze mesele împreună cu familia sau prietenii, ieșirile în oraș la restaurant, alte activități sociale care implică mâncarea, persoana este foarte preocupată de alimentele pe care le consumă, bea multă apă la masă, înainte de masă sau după masă, folosește deseori toaleta imediat după masă, este preocupat/ă de greutatea sa sau a altora, are ochii roșii (și/sau înlăcrimați), în special după folosirea toaletei, prezintă simptome ca de răceală (exemple: strănută, tușește), a început să evite contactele sociale, este deseori la cure (regimuri) de slăbire, fără a fi supraponderală, merge mai des la sală, face exerciții fizice în exces (uneori, deși nu îi face plăcere), pare mai iritabil/ă sau deprimat/ă, folosește laxative (sau ceaiuri) sau acuză că este constipată.
Acestea sunt câteva din semnele prezente în tulburările de comportament alimentar, care pot fi observate de cei apropiați.
Diagnosticul de anorexie sau bulimie poate fi pus doar de către medicul psihiatru, în urma unei consultații psihiatrice. Totodată, medicul poate recomanda tratament medicamentos și/sau psihoterapie.
Persoanele care suferă de bulimie sau anorexie au nevoie de ajutor specializat pentru a depăși aceste tulburări. Anorexia și bulimia pot fi abordate prin psihoterapie. La persoanele până în 18 ani este mai ușor, însă după 18 este mai greu pentru că e nevoie de acordul lor pentru a merge la medic.

Și băieții sunt afectați de anorexie și bulimie

Dacă trăiați cu impresia că doar persoanele de sex feminin sunt preocupate de slăbit și doar acestea pot suferi de anorexie sau bulimie, nu este așa. Și băieții pot suferi de aceste afecțiuni. Există și la ei obsesia aspectului fizic. La băieți se numește „bigarexia“ cu o preocupare intensă pentru forma corporală. Ei mănâncă alimente cât mai sănătoase, însă folosesc steroizii pentru formarea musculaturii, lucru foarte toxic.

Ne vaccinăm sau nu copiii?

de RĂZVAN CĂLIN

Vaccinarea copiilor a devenit în ultimul timp unul dintre cele mai controversate și discutate subiecte. Această dilemă este rodul unor teorii controversate care au apărut în ultimul timp cu preponderență în spațiul virtual. Au circulat (și încă mai circulă) tot felul de teorii, care mai de care mai alarmiste, potrivit cărora vaccinurile mai degrabă fac rău sănătății copiilor și, în consecință, ar fi mai bine ca toți părinții din România să nu-și mai supună odraslele acestui tratament. Prin urmare, opinia publică a fost divizată, existând tabere pro și contra vaccinării, fiecare cu argumente mai mult sau mai puțin credibile. Totuși, medicii de familie sunt cei care au lansat deja un avertisment cât se poate de clar cu privire la acest subiect: copiii trebuie vaccinați.

Chestionat pe marginea acestui subiect, medicul de familie Fernand Faighel a avut o poziție cât se poate de tranșantă: „Ceea ce circulă mai ales pe Internet în ultima vreme este o tâmpenie! Toate acestea sunt niște teorii exagerate. Riscăm ca peste câțiva ani să ne confruntăm iarăși cu epidemii de boli pe care ne-am chinuit atâta amar de vreme să le eradicăm prin aceste campanii de vaccinare. Toate campaniile de vaccinare care sunt în prevăzute în programele Ministerului Sănătății trebuie făcute. Dar uite că apar tot felul de opinii, mai mult sau mai puțin profesioniste, care instigă la niște lucruri nu tocmai normale. Dacă ne vom lua toți după aceste voci neavizate, riscăm să avem iarăși niște «frumoase» epidemii, cu un număr de decese foarte mare. Nu spune nimeni că nu ar implica niște riscuri vaccinarea, dar acestea se pot afla și preveni din timp”.

Vaccinarea, protecție pe viață împotriva unor boli!

Vaccinurile care se fac la naștere (BCG, anti-virus hepatic) și cele de după, la 2-5 zile, la 2, 4, 6 sau 12 luni (vaccinul împotriva virusului hemophilus influenzae, DTP, VPO) îi pot scuti pe copii de consecințele dureroase ale multor boli, cum ar fi: hepatita, menigita, difterie, rujeola, tetanos. Vaccinurile protejează copilul și de boli mai grave, cum ar fi tuberculoza sau cancerul. Imunizarea prin vaccinuri presupune introducerea în organism de anticorpi care îl vor feri de virusurile respective. De asemenea, această protecție împotriva bolilor este de lungă durată, de la 3 la 20 de ani sau chiar protecție pe viață. Mulțumită programelor moderne de vaccinuri atât la naștere, cât și în timpul primilor ani de viață, copiii au, astăzi, o speranță de viață mult mai mare. Vaccinul este considerat de către mulți medici „un miracol al medicinei moderne”.
Este drept că toate aceste vaccinuri pot avea efecte secundare: umflături și pete roșii în locul vaccinării; durere de cap și mușchi; febră; amețeli; iritații; stare de vomă; dureri abdominale. Însă, susțin medicii specialiști, toate acestea pălesc în comparație cu riscurile nevaccinării. Prin urmare, sfatul medicilor pentru părinți este să-și vaccineze copiii, mai ales cele prevăzute în programele naționale ale Ministerului Sănătății.

Pagina medicală – Atenție la bolile de piele care apar vara!

de Roxana NĂSTASĂ

Vara este sezonul în care există condițiile perfecte pentru răspândirea afecțiunilor dermatologice: mai multă piele expusă, iat umezeala și căldura sunt principalii factori care duc la extinderea zonelor afectate de boli de piele. De asemenea, chiar și bijuteriile pot crea reacții neplăcute ale pielii atunci când transpiri și materialul acestora intră în contact cu pielea.

Medicii recomadă în sezonul estival, mare grijă la soare și protecție cât se poate pentru ca bolile pielii să fie evitate.

„Vara, cei sensibili, și nu numai, trebuie să se protejeze cu factori de protecție. Cei care au alunițe sau care au mai avut diverse afecțiuni ale pielii, trebuie să se protejeze mai mult. De asemenea, igiena este foarte importantă în cazul bolilor de piele și trebuie acordată o atenție deosebită acestteia. La soare, nu trebuie să se stea în miezul zilei, să nu se stea după orele 10 pentru că arde puternic și e foarte periculos, oricât te-ai proteja. Cei care nu se vor proteja riscă să facă erupții ale pielii sau în cazul în care au anumite boli să le agraveze. La mine vin de exemplu vara, mulți cu astfel de probleme”, ne-a declarat medicul de familie Mimi Bâzdâră.

Printre cele mai cunoscute afecțiuni ale pielii ce apar vara sunt: pitiriazisul versicolor, dermatita de contact, dermatofitia-tinea, ciuperca piciorului, lupusul eritematos și urticaria solară, iar cea mai cunoscută și mai gravă este cancerul de piele.

Pitiriazis versicolor

Pitiriazis versicolor

Pitiriazisul versicolor este o micoză care pur și simplu explodează în sezonul cald. Afecțiunea este favorizată în special de expunerea la soare, umiditate și la utilizarea cremelor fotoprotectoare.

Aceasta micoză sau ciupercă este caracterizată prin erupția pe piept și pe spate a unor mici pete rotunde, brune sau decolorate (când pielea este bronzată), care se descuamează. Altfel spus, pielea începe sa se cojească și apar în acelasi timp mâncărimi. Petele caracteristice pitiriazisului sunt cauzate de unii agenți infecțioși, numiti levuri saprofite, aflate în mod normal pe suprafața pielii. Însă, mediul umed, creat prin aplicarea cremelor fotoprotectoare și băile în mare sau piscină, precum și expunerea la soare duc la proliferarea exagerată a agenților infecțioși de pe piele. Odată cu înaintarea în vârstă, pielea devine mai uscată, iar riscurile acestei boli se reduc. Utilizarea cremelor sau uleiurilor solare, cu textură foarte grasă creează toate condițiile de manifestare a ciupercii. Totodată, afecțiunea se poate declanșa cu usurință la cei care au un sistem imunitar slăbit. Și administrarea de cortizon sau hormoni estrogeni predispune pacienții la această ciupercă. Trebuie știut că boala are tendința de a se întinde pe suprafete mari ale corpului și de a recidiva, îndeosebi vara. Din acest motiv, persoanele care au avut cel putin o dată această afecțiune cutanată trebuie sa respecte anumite reguli de igienă valabile de altfel pentru toți cei atinși de micoze. Ei vor purta numai îmbrăcăminte din bumbac, vor evita saunele, ștrandurile și orice locuri publice caracterizate de caldură și umezeală. De asemenea, este important să se adreseze medicului pentru un tratament preventiv în perioadele călduroase.

Dermatita de contact este o altă boală de piele. Nu se ia de la alte persoane, în schimb, ea este destul de frecventă vara și apare de multe ori din cauza bijuteriilor din materiale ieftine care se freacă de piele. Dermatita este o inflamare a pielii cauzată de contactul acesteia cu o anumită substanță. Poate fi vorba despre o plantă, anumite alimente, diverse metale, detergenți, cosmetice, latex sau parfumuri. Simptomele dermatitei de contact includ: înroșire, umflare, mâncărimi sau senzație de usturime. De obicei, această boală de piele trece de la sine, însă poate dura și câteva săptămâni până dispare. Dacă vă confruntați cu dermatita de contact, cel mai important este să identificați substanța declanșatoare și să o evitați pe cât posibil. Vara există predispoziție la dermatită de contact cu atât mai mult cu cât transpirația si expunerea pielii la soare o face mult mai sensibilă.

Dermatofitia-tinea este o boală de piele contagioasă, care se manifestă printr-o pată roșie, colorată mai intens la margini. Simptomele cele mai frecvente sunt: apariția unor pete roșiatice, cojirea pielii și mâncărimi. Dacă această infecție fungică a pielii este localizată la nivelul scalpului, pe lângă cojirea acestuia și mâncărimi, poate cauza căderea părului pe porțiunea afectată. Boala este provocată de o ciupercă care crește pe piele și care se răspândește sub formă de inele concentrice. Partea centrală poate să se vindece, însă porțiunea afectată va continua să se extindă. Această boală de piele este transmisibilă de la om la om, dar și câinii sunt purtători și o pot da mai departe. Tratamentul constă în medicație antifungică sub formă de cremă pudră, șampon sau loțiune.

Ciuperca piciorului

Una dintre cele mai frecvente tipuri de ciuperci, cea a piciorului, este foarte usor transmisibilă în locuri publice, precum dușuri, vestiare și săli de fitness. Simptomele sunt ușor de recunoscut și greu de ignorat: mâncărimi, usturimi sau senzația de arsură între degetele de la picioare. Se poate întâmpla și ca pielea să se desprindă de zonele afectate, ceea ce crește riscul de infecție. Un semn clar al ciupercii piciorului este îngroșarea unghiilor, care se fisurează și capată o nuanță gălbuie. Pentru această boală de piele nu este obligatoriu să mergi la doctor, întrucât există numeroase tratamente fără prescripție medicală speciale pentru ciuperca piciorului (creme, pudre sau loțiuni antifungice). Până se tratează problema, trebuie evitate încalțările care nu permit piciorului să respire, pentru că ciupercile se dezvoltă cel mai bine în mediu umed.

Lupus eritematos

Lupus eritematos

Lupusul eritematos este cea mai frecventă afecțiune fotosensibilă. Soarele poate induce dezvoltarea unor noi leziuni tipice de lupus pe zonele pe care le ”atinge” (plăci roșii, uneori mai aspre, cu arii de atrofie) dar, de asemenea, expunerea la soare poate accentua problemele renale care sunt  parte a tabloului clinic al unora dintre pacienți. Pe față atrage atenția o placă roșie de forma unui fluture dispus pe nas și pe obraji, dar și fruntea sau chiar pleoapele pot fi afectate; pe corp sau pe scalp, leziunile sunt roșii cu scuamă și atrofie centrală, izolate sau confluate. Erupția se poate solda cu cicatrici dacă nu este tratată prompt.

Urticaria solară este o tulburare indusă de lumină în care, alături de leziuni ale pielii, de tip placă roșie, edematoasă, pruriginoasă caracteristice formelor mai ușoare, se pot descrie simptome constituționale, cum ar fi migrena, greața, bronhospasm, sincopa specifice formelor severe. Erupția cutanată are debut la 10-20 de minute după expunere și durează câteva ore. Evitarea expunerii, fotoprotecția și administrarea de antihistaminice sunt părți importante ale  managementului terapeutic.

Cancerul de piele, cea mai gravă boală cauzată de expunerea la soare

Cancer de piele

Cancer de piele

Cea mai gravă boală de la soare este însă cancerul de piele. Aproximativ 90% din cazurile de cancer de piele sunt cauzate de expunerea la raze ultraviolete. Astfel, principala cauză a acestei boli ce anual afectează sute de oameni la nivel național este expunerea la soare. Trebuie știut că anumite creme de protecție solară nu protejează și împotriva razelor UV, ci doar de razele UVB. De aceea este foarte important să citiți cu atenție eticheta produsului. De asemena, bronzatul artificial în solarele cabinetelor de cosmetică poate crește cu 15% riscul de cancer de piele, și asta în cazul fericit în care persoana merge de doar patru ori pe an la salon.
Alunițele anormale pot crește riscul de dezvoltare a melanomului. Controlul anual la medicul dermatolog și protecția cu produse de îngrijire solară sunt esențiale pentru a preveni cancerul de piele.

Cele cinci semne prin care poți să-ți dai seama că alunița nu este tocmai în regulă sunt: asimetria (alunița este asimetrică prin dimensiune, înălțime, culoare), borders (margini neregulate, nedefinite), culoarea (nuanțe diferite, neuniforme), diametrul (alunița cu diametru de peste șase mm prezintă potențial cancerigen și necesită extirpare chirurgicală, mai ales dacă prezintă și alte semne din cele enumerate anterior), evoluția aluniței (ansamblul de modificări care apar la nivelul aluniței, adică: modificarea dimensiunii și a culorii aluniței, sângerarea, sensibilitatea locală crescută, mâncărime etc.).

Aceste simptome nu trebuie trecute cu vederea și necesită un control dermatologic amănunțit, pentru a exclude orice risc de apariție a cancerului de piele. În județ, peste 800 de persoane suferă de această boală.

„La finele trimestrului I, în evidențele Direcției de Sănătate Publică Vaslui figurau 822 de persoane cu cancer de piele, dintre care 329 din mediul urban și 439 din mediul rural. De asemenea, în primul trimestru al acestui an s-au înregistrat 10 cazuri noi la nivelul județului de cancer de piele. Principala cauză o reprezintă expunerea la soare”, ne-a declarat Mihaela Topliceanu, purtător de cuvânt al DSP Vaslui.

Reprezentanții DSP Vaslui recomandă cetățenilor să nu se expună la soare.

„Recomandăm în această perioadă cetățenilor să țină cont de sfaturile medicilor și să evite expunerea prelungită la soare de la orele 11 la orele 18”, a mai spus Mihaela Topliceanu.

Iată cum te poți feri de cancerul de piele

Folosește cremă de protecție adaptată tipului tău de ten și în funcție de timpul pe care îl vei petrece la soare. Evită expunerea la soare în mijlocul zilei, deoarece atunci ultravioletele sunt cele mai nocive pentru piele, cauzând arsuri responsabile de apariția tumorilor canceroase. Dacă este totuși necesar să ieși din casă în acest interval, aplică o cremă de protecție solară pe zonele expuse soarelui și îmbracă-te adecvat, cu haine subțiri, din materiale naturale cum este bumbacul, pentru a transpira mai puțin și pentru a avea sentimentul de răcoare pe piele.
Ferește-te de soare și stai la umbră! Nu numai că transpiri mai puțin și te simți mai confortabil ci îți reduci și riscurile de a face cancer de piele. Cu toate astea, reține că și la umbră trebuie să folosești crema de protecție solară. Trebuie știut și că ochii au nevoie de protecție solară. Praful, vântul, alergiile, infecțiile sindromul de ochi uscat și, pe deasupra, expunerea ochilor la radiațiile ultraviolete puternice pot cauza diverse răni pe suprafața oculară sau cornee, deci protejează-ți vederea cu ochelari de soare cu protecție UV

Parkinson, maladia bătrâneții care îi lovește și pe tineri

Maladia neuro-degenerativă Parkinson este considerată o afecțiune a oamenilor în vârstă, însă începe să se instaleze mai devreme, putând începe chiar de la vârsta de 20 de ani. În județul Vaslui, conform datelor oferite de reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate, sunt peste 300 de persoane diagnosticate cu această boală chinuitoare, care nu se vindecă. „Medicamentele sunt foarte scumpe, de cele mai multe ori nu-și mai fac nici măcar efectul, pensiile sunt mici, iar traiul cu această boală este foarte dificil” mărturisește Sergiu P., un vasluian în vârstă de 40 de ani, afectat de această boală.

Tată a doi copii, unul dintre ei de doar patru ani, Segiu se gândește cu groază la ceea ce urmează. Știind prin ce a trecut propriul tată, acum trecut în neființă, măcinat de aceeași maladie, se gândește cu deznădejde și teamă la viitor.

„În urmă cu aproximativ doi ani, am fost diagnosticat cu boala Parkinson, spunându-mi că am moștenit-o de la tata. Vestea a venit ca un fulger. Nu puteam crede că e adevărat că la așa o vârstă să am boala asta. Într-adevăr, îmi mai tremura mâna câte puțin, dintotdeauna, dar n-am crezut niciodată nicio clipă că este vorba despre asta” a declarat acesta.

Medicii spun că debutul bolii este în tinerețe, dar se diagnostichează mai târziu, pentru că semnele clinice apar tardiv, motiv pentru care mai este și cunoscută drept „boala bătrâneții”.

Deși vârsta medie la care este stabilit diagnosticul este de 60 de ani, una din 20 de persoane, încep să aibă simptome parkinsoniene încă dinainte de a împlini 40 de ani.

Parkinson este a doua boală neuro-degenerativă ca răspândire după Alzheimer și se caracterizează prin pierderea progresivă a neuronilor care produc dopamina într-o regiune a creierului.

Dopamina acționează ca un mesager chimic care trimite semnale altor părți ale creierului, jucând un rol important în controlul mișcărilor și echilibrului. Majoritatea cazurilor de Parkinson sunt sporadice, ocazional boala regăsindu-se în aceeași familie.

Cel mai rău în cazul bolnavilor de Parkinson este faptul că medicamentele sunt foarte scumpe, pentru o persoană în stadiu avansat ajungând și la 1000 de lei pe lună, neluând în calcul pe cele gratuite, asta în timp ce pensiile și indemnizațiile sunt destul de mici.

 Simptome

 Nu toți pacienții au aceleași simptome, în același stadiu al bolii. Boala se manifestă foarte diferit de la un individ la altul.

Uneori, trec ani buni până să se observe o limitare semnificativă a activităților zilnice. Simptomele devin din ce în ce mai evidente pe măsură ce boala evoluează. Un semn precoce care poate indica (fără fi obligatoriu) boala Parkinson este tremorul invizibil al mâinilor – un tremor interior, fără vreo manifestare vizibilă. Multi pacienți care suferă de Parkinson se simt bine ani întregi până ca simptomele să devină supărătoare. În faza precoce a bolii, simptomele se manifestă numai pe o jumătate a corpului, extinzându-se apoi și la cealaltă jumătate. Printre simptomele clinice tipice ale bolii se numără tremor al mâinilor, brațelor, picioarelor, bărbiei și feței, rigiditate musculară și micrografie (scrisul de mână devine mic și înghesuit), lentoare și dificultate în mișcări, instabilitate posturală, tulburări de echilibru și coordonare, datorate faptului că se alterează sau dispar reflexele care ajustează poziția diferitelor segmente ale corpului pentru a menține echilibrul.

 Complicații ale bolii Parkinson

 Pe lȃngǎ simptomele fizice, pacientul poate experimenta depresie, anxietate sau fricǎ, toate acestea cauzate de conștientizarea bolii. De asemenea pot apǎrea dificultați ȋn gȃndire pe mǎsurǎ ce boala avanseazǎ.

Persoanele care suferǎ de boala Parkinson pot avea de multe ori probleme de somn, inclusiv insomnii precum și probleme ale vezicii urinare, inclusiv incapacitatea de a controla urina sau dificultăți la urinare precum și disfuncții sexuale.

Constipația este un alt simptom care poate apǎrea la persoanele cu boala Parkinson deoarece tractul digestiv devine mai lent.

 Diagnosticarea bolii Parkinson

 Nu există teste pentru a diagnostica precoce boala Parkinson, astfel ȋncȃt boala este, de cele mai multe ori, diagnosticatǎ numai dupǎ instalarea simptomelor specifice. Medicul poate diagnostica boala Parkinson ȋn funcție de istoricul medical al pacientului, dupǎ analiza simptomelor și dupǎ un control neurologic și fizic. Medicul poate solicita, uneori, teste pentru a exclude alte boli asemǎnǎtoare maladiei.

Ȋn prezent, o tomografie cu emisie de pozitroni poate detecta nivelurile scǎzute de dopaminǎ de la nivelul creierului, ceea ce ajutǎ la diagnosticarea mai ușoarǎ și mai rapidǎ a bolii.

 Tratamentul bolii Parkinson

 Tratament medicamentos: Boala Parkinson nu poate fi vindecată, dar anumite medicamente ajutǎ la controlul simptomelor. De asemenea, medicul poate recomanda modificarea stilului de viațǎ, exerciții aerobice cȃt și terapia fizicǎ. Medicul poate prescrie mai multe medicamente. Unul dintre ele este levodopa, care este un produs chimic natural care ajunge în creierul pacientului și este convertit ȋn dopaminǎ. Efectele secundare includ greață și o scădere a tensiunii arteriale atunci cȃnd pacientul se ridicǎ în picioare.

Inhibitori periferici ai catecol-0-metiltransferazei (COMT) e un alt medicament care, prelungește efectul tratamentului cu levodopǎ prin blocarea unei enzime care descompune medicamentul.

Agoniști dopaminergici, un alt medicament care, spre deosebire de levodopǎ, medicamentul nu se transformǎ ȋn dopaminǎ ȋnsǎ imită substanța. Efectele adverse ale agoniștilor dopaminergici includ halucinații, somnolență sau comportamente compulsive, cum ar fi hipersexualitatea sau foamea excesivǎ.

Agenții anticolinergici. Aceste medicamente au fost folosite de mai mulți ani pentru a ajuta la controlul tremuratului asociat cu boala Parkinson. Medicul poate recomanda benztropina sau trihexifenidil. Efectele secundare includ: tulburări de memorie, confuzie, halucinații, constipație, gură uscată și urinare dificilă.

Amantadina. Medicii pot prescrie medicameentul numai în stadiul incipient al bolii Parkinson. Efectele secundare pot include umflarea gleznelor sau halucinații.

 Tratementul chirurgical

 Intervenția chirurgicalǎ este o opțiune doar atunci cȃnd tratamentul medicamentos nu mai controleazǎ simptomele. Dupǎ o intervenție chirurgicalǎ pacientul reȋncepe tratamentul medicamentos.

Electrostimularea profundǎ cerebralǎ este o procedurǎ care este aplicatǎ pacienților ȋntr-un stadiu avansat al bolii. Terapia utilizeazǎ impulsuri electrice pentru stimularea unor anumite zone ale creierului. Aceste impulsuri electrice sunt generate de o serie de electrozi plasați ȋn creier printr-o intervenție chirurgicalǎ.

 Tratamente naturiste pentru boala Parkinson

 Merele, consumate zilnic (până la un kg), au un efect de protejare a celulelor nervoase contra bolilor degenerative, precum Alzheimer și Parkinson. Totodată, mărul este un excelent tonic nervos și muscular.

coada_soriceluluiCoada-șoricelului și măcrișul-iepurelui sunt foarte folositoare în tratarea Parkinsonului. Este important de știut că numai folosirea măcrișului în stare crudă este de ajutor, deci nu poate fi achiziționat de la Plafar. Se spală frunze și flori de măcriș, se storc cu ajutorul unui storcător obișnuit de fructe, apoi se beau patru, cinci picături de suc din două în două ore, amestecate într-o ceșcuță cu ceai de coada-șoricelului. Specialiștii recomandă ca sucul de măcriș să nu fie atins de metal. Pentru manipularea lui se folosesc vase de sticlă și linguri de lemn sau de plastic. Ceaiul de coada-șoricelului se prepară dintr-o lingură cu flori peste care se toarnă o cană cu apă clocotită. Se lasă la infuzat trei, patru minute, apoi se strecoară. Se beau două, trei căni pe zi.
Tinctura de coada-șoricelului, foarte eficientă în cazul celor afectați de Parkinson, se face atât din plantă proaspătă, cât și din plantă uscată. macrisul_iepureluiDacă aveți plante proaspete le tocați, le puneți într-un vas de sticlă colorată, acoperiți plantele cu alcool de 38-40 de grade, puneți capac și lăsați să stea două săptămâni la loc luminos și călduros. Din când în când agitați vasul. Tinctura din plantă uscată se prepară exact în același mod, doar că nu mai este nevoie de tocarea plantelor. Se recomandă consumarea a două căni pe zi de ceai de coada-șoricelului sau de coada-calului în care puneți câte o lingură cu bitter suedez.

 Sfaturile medicilor

 Pacienții care suferǎ de aceastǎ maladie sunt sfǎtuiți sǎ aibǎ o alimentație sǎnǎtoasǎ bogatǎ ȋn fibre și lichide, sa consulte un terapeut ocupațional deoarece realizarea activitǎților zilnice devine mult mai dificilǎ și să evite cǎzǎturile și mișcările prea rapide.

Suportul pentru pacienții care suferǎ de boala Parkinson este foarte importat. Pacientul trebuie sǎ se bucure de sprijinul familiei pentru a putea trǎi cu acestǎ maladie extrem de gravǎ. Pacientul, dar și familia acestuia pot apela la un psiholog deoarece este foarte posibil sǎ aparǎ stǎri precum depresie, anxietate sau panicǎ.

De asemenea, existǎ grupuri de suport specializate ȋn care oamenii cu aceeași suferințǎ fac schimb de informații și ȋși oferǎ sprijin reciproc.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: