Home / Tag Archives: plasa

Tag Archives: plasa

Bătrân tâlhărit de un adolescent, pentru o plasă cu mâncare!

de Răzvan CĂLIN

Un minor în vârstă de 17 ani, din comuna Tăcuta, riscă să stea câțiva ani după gratii din cauză că a tâlhărit un bătrân. Fapta a comis-o în seara de 26  iulie, când a acostat un consătean, în vârstă de 81 de ani, căruia i-a smuls o sacoșă din mână.

”Marea” pradă pe care individul bănuia că ar avea-o asupra sa bătrânul consta, în realitate, în câteva alimente pe care bietul om tocmai și le cumpărase de la un magazin din localitate.

”Polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vaslui au identificat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind Alexandru L., de 17 ani, din comuna Tăcuta, acesta fiind condus pentru audieri la Poliția municipiului Vaslui. În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe tânăr și l-au prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, ne-a declarat agentul principal Loredana David, de la Biroul Mass Media al IPJ Vaslui.

Pentru a nu cădea victimă tâlharilor, polițiștii au oferit câteva sfaturi cetățenilor: luați-vă măsuri de precauție, mai ales când circulați noaptea, la ore târzii, pe străzi pustii sau neiluminate; dacă observați că sunteți urmăriți, nu ezitați să cereți ajutor trecătorilor de pe stradă; cea mai bună armă de apărare în cazul unui atac este strigătul. Dacă sunteți agresați, bătuți sau tâlhăriți pe stradă, strigați cât mai tare după ajutor. Procedând astfel, alertați persoanele din jur, iar agresorii vor fugi; acă sunteți victima unei agresiuni, încercați să rețineți cât mai multe semnalmente ale autorului și anunțați imediat poliția; sporiți astfel șansele de identificare, prindere și pedepsire a agresorului.

 

Se înmulțesc braconierii?

de Marian MOCANU

Polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal unui bărbat care a încercat să introducă în România plase monofilament interzise la pescuit. Este pentru a doua oară în doar câteva zile când este descoperită o asemenea tentativă. De fiecare dată cel în cauză dă drept scuză necunoașterea legii!

Sâmbătă, 7 iunie, în jurul orelor 14.00, în bagajele unui moldovean în vârstă de 30 de ani, polițiștii de frontieră au descoperit unelte de pescuit folosite la de braconaj. Bărbatul era chiar șoferul unui microbuz ce efectuează curse regulate pe traseul Chișinău – București. Cu ocazia efectuării controlului la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, într-o pungă de plastic, polițiștii au găsit două plase de pescuit monofilament cu ochiuri de 20 cm, cu dimensiunile de 15m x 1,50 metri, respectiv, 45m x 1,5m, având în partea superioară plute, iar în partea inferioară plumbi.

Bărbatul le-a declarat polițiștilor că nu cunoștea faptul că deținerea și introducerea  plaselor de pescuit monofilament în România este interzisă. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal, iar uneltele de braconaj au fost confiscate. Este pentru a doua oară în decurs de câteva zile când în bagajele unor moldoveni sunt descoperite asemenea unelte ilegale de pescuit. De fiecare dată, scuza era aceeași: necunoașterea legii.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: