Home / Tag Archives: ploi torentiale

Tag Archives: ploi torentiale

Ploile torențiale au provocat în județul Vaslui pagube de 59 milioane lei

de Dănuț CIOBANU

În ședința de ieri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vaslui a fost adoptată o hotărâre pentru solicitarea unor fonduri de la Guvernul României, pentru refacerea infrastructurii afectate de inundațiile din perioada 24 mai – 24 iunie 2019. În județul Vaslui este nevoie de circa 59 milioane de lei pentru refacerea infrastructurii distrusă de ape.

Eduard Popica, prefectul județului Vaslui, a spus în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență că după evaluarea din teren este nevoie de aproximativ 59 milioane de lei pentru refacerea infrastructurii rutiere distrusă de ape. În cadrul ședinței, prefectul a cerut conducerii Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială să urgenteze dosarele în ceea ce privește persoanele care au avut locuințele inundate.

“Să urgentăm acele dosare pentru a le trimite la Ministerul Muncii. Cel puțin cei de la Codăești au avut mult de suferit de pe urma inundațiilor. Să facem dosarele pentru ca să se dea drumul la bani”, a spus Eduard Popica. 

În comuna Codăești au fost inundate 15 locuințe, iar în Huși, Hoceni și Epureni alte 10 case. Pentru dune de 50%, beneficiarii primesc un ajutor financiar de 1.500 lei, pentru daune de 90% ajutorul este de 2.000 lei, iar la daune de peste 90% se acordă o sumă de 3.000 lei.

În ceea ce privește infrastructura rutieră, pagube însemnate au fost consemnate pe drumurile județene, unde e nevoie de refacerea a peste 87 kilometri. De asemenea, 4 poduri, 2 podețe și o ravenă au nevoie urgentă de reabilitări, valoarea totală a pagubelor, numai la nivel de Consiliul Județean, fiind de peste 11,6 milioane de lei. În total, 57 de comune, municipiile Vaslui și Huși, orașele Murgeni și Negrești, precum și Consiliul Județean au înregistrat pagube însemnate la infrastructura rutieră din cauza fenomenelor meteo și hidro periculoaseComunele care au solicitat cele mai mari fonduri pentru refacerea unor drumuri comunale și sătești și a unor poduri și podețe sunt: Dimitrie Cantemir (2,7 milioane lei), Rebricea (2,4 milioane lei), Ivănești (1,76 milioane lei), Puiești (1,7 milioane lei), Fruntișeni (1,68 milioane lei), Zăpodeni (1,4 milioane lei), Pogana (1,14 milioane lei) și Fălciu (1,06 milioane lei).

Criza de muncitori și ploile torențiale au paralizat proiectul de apă și canalizare din municipiul Vaslui

de Dănuț CIOBANU

Marele proiect de apă și canalizare din municipiul Vaslui nu se derulează conform contractului. Din cauza lipsei de forță de muncă și a condițiilor meteo nefavorabile ritmul de lucru este modest. Pentru a relansa programul și a reface graficul de lucru, SC Aquavas va invita la Vaslui conducerea SC Ludwing Pfeiffer SRL Timișoara. Municipalitatea dorește ca, până la iarnă, constructorul să realizeze lucrările de modernizare a rețelelor de apă și canal din Vaslui.

Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a spus că programul de extindere și modernizare a sistemului de apă și canalizare nu se derulează conform graficului. Vremea rea din ultimele luni, dar și deficitul de forță de muncă au făcut ca să fie contabilizate primele întârzieri în derularea proiectului, iar municipalitatea își dorește remedierea cât mai rapidă a acestor probleme.

“Din păcate, programul de apă și canal nu se derulează cum l-aș dori. Noi suntem beneficiari indirecți ai acestui obiectiv, contractul fiind semnat între SC Aquavas Vaslui și constructor. Am avut o discuție cu directorul SC Aquavas, în urma unei vizite în teren și a analizei făcute cu ceea ce s-a realizat de la început și până acum, și am constatat că nu sunt în grafic. Am rugat conducerea Aquavas să solicite prezența la Vaslui a conducerii firmei SC Ludwing Pfeiffer SRL Timișoara, pentru a stabili noi date în vederea încadrării în termenele prevăzute”, a spus Vasile Pavăl.

După ce lucrările au debutat în suburbia Brodoc , vor urma Rediu și Podul Înalt, pentru ca ulterior să se intre cu execuția proiectului și în oraș.

“Noi participăm la proiect cu punerea la dispoziție a frontului de lucru. Le-am dat frontul de lucru corespunzător pentru ca să nu aibă timpi morți, dar nu sunt la un ritm necesar. Aceasta din cauza lipsei forței de muncă, pentru că se lucrează cu 60 de muncitori și ar trebui mult mai mulți, iar în ultima perioadă au fost deranjați destul de mult de vremea rea. Așteptăm ca săptămâna viitoare (săptămâna aceasta n.r.) să vină conducerea firmei, să reanalizăm și să intrăm în normal. Normal înseamnă că pe lângă Brodoc unde se lucrează, să se continue cu Rediu, Podul Înalt după care să intrăm în oraș ca lucrările să se desfășoare vara nu asupra iernii, pentru că problemele de circulație, de blocare a străzilor va fi mult mai dificilă ca acum. Suntem foarte atenți cu acest proiect să îl realizăm la timp, pentru că utilitățile sunt strict necesare pentru aceste zone”, a mai spus Vasile Pavăl.

Proiectul a început în Brodoc

În data de 18 aprilie 2019, SC Ludwing Pfeiffer SRL Timișoara a început în Brodoc lucrările din cadrul proiectului “Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, a sistemului de canalizare și a stațiilor de epurare în aglomerările Vaslui, Bârlad, Huși, Negrești – județul Vaslui”.

Contractul de execuție cu firma din Timișoara a fost semnat în cursul lunii septembrie 2018. Proiectul este cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

La nivelul municipiului Vaslui, lucrările constau în extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă pe o lungime de 65 kilometri și extinderea și reabilitarea sistemului de canalizare pe 72 kilometri. Pe lângă orașul Vaslui, lucrările la sistemul de apă și canal vizează și suburbiile Moara Greci, Viișoara, Rediu și Brodoc. În total, investițiile se ridică la suma de 74 milioane de lei fără TVA. Lucrările se vor desfășura pe o perioadă de 20 de luni, urmând ca proiectul să fie terminat în anul 2020.

Sute de hectare cu culturi agricole au fost calamitate de ploile torențiale

Sute de hectare de culturi agricole din județul Vaslui au fost compromise de precipitațiile abundente din ultimele săptămâni. Comisiile locale pentru situații de urgență au început să trimită la Direcția pentru Agricultură a Județului (DAJ) primele date privind efectele inundațiilor. Până la această dată au trimis procesele verbale mai multe comune, printre care Iana, Alexandru Vlahuță, Todirești, Oșești, Zăpodeni, Bogdănești, Fruntișeni și Dimitrie Cantemir.

Gigel Crudu, directorul DAJ Vaslui, a spus că în paralel cu centralizarea datelor primite de la comisiile locale pentru situații de urgență, funcționarii instituției se vor deplasa în teritoriu pentru a verifica starea culturilor. “Vom merge în fiecare comună pentru a verifica care este gradul de afectare al culturilor agricole, suprafețele inundate, precum și estimările privind pierderile. Sunt culturi agricole care au fost inundate complet, iar pe alte suprafețe au fost aduse de ape aluviuni de pe versanți. Au fost zone în județul nostru unde a căzut și grindină. După finalizarea acțiunii de evaluare vom trimite un document la Prefectura Vaslui. De asemenea, vom trimite un raport operativ privind pierderile și la Ministerul Agriculturii. Ulterior, se va decide ce măsuri vor fi luate pentru a sprijini fermieri”, a spus Gigel Crudu.

În această primăvară, fermierii au notificat DAJ Vaslui că vor semăna culturi pe o suprafață totală de 178.003 hectare. Până la mijlocul lunii mai, au mai fost semănate 157.667 hectare, ceea ce înseamnă un procent de 89%. Astfel, s-au semănat 87.776 hectare cu porumb, 52.180 cu floarea soarelui, 2.416 hectare cu orzoaică de primăvară, 2.167 hectare cu ovăz, 2.728 hectare cu legume în câmp, 1.361 hectare cu mazăre, 211 hectare cu sfeclă de zahăr etc. (Dănuț CIOBANU)

Sute de hectare de culturi agricole distruse de ploile torențiale

Cele mai afectate au fost comunele Grivița, Vinderei și Voinești.

Din centralizarea proceselor-verbale depuse la D.A.J.Vaslui, până la 13 iulie, reiese că suprafața afectată de ploi torențiale însoțite de grindină și băltiri, din perioada iunie – iulie 2018, este de 763 ha. Comunele cele mai afectate fiind Grivița (392,69 ha), Vinderei (129,33 ha) și Voinești (114 ha).

Ulterior perioadei menționate anterior nu s-au mai înregistrat procese-verbale de constatare și evaluare a pagubelor produse de ploi abundente însoțite de grindină sau băltiri. Pentru perioada următoare sperăm să nu mai fie probleme din punct de vedere meteorologic, astfel încât campania de recoltare să se încheie în bune condiții și cu pierderi cât mai puține în ceea ce privește cantitatea și calitatea recoltelor dar și în pregătirea noului an agricol, primul pas constând în pregătirea patului germinativ pentru înființarea culturii de rapiță de toamnă începând 10-15 august 2018”, ne-a declarat Gigel Crudu, directorul DAJ Vaslui.

Cu toate pierderile suferite, fermierii au strâns recolta de pe o suprafață de 89.844 ha, ceea ce reprezintă 97% din suprafața totală de 93.062 ha cultivate, în toamnă, cu grâu, secară, triticale, orz, rapiță și în primăvară cu grâu de primăvară, rapiță de primăvară, orzoaică de primăvară, mazăre, ovăz.

Deși procentul de recoltare per ansamblu, până la această dată, este același cu cel de anul trecut, se constată faptul că acțiunea de recoltare la culturile de mazăre, orzoaică, ovăz, este întârziată datorită precipitațiilor abundente din perioada iunie-iulie”, a mai spus directorul D.A.J. Vaslui.

Lucrările de arat s-au făcut pe o suprafață de 64.912 ha, respectiv 72% din suprafața recoltată până la data actuală. (Cristian DIMA)

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: