Home / Tag Archives: preot

Tag Archives: preot

Zeci de preoți și credincioși, la mormântul lui Mina Dobzeu, la un an de la moartea sa

Zeci de preoți și credincioși au participat, în week-end, la slujba de pomenire a arhimandritului Mina Dobzeu, cel care l-a botezat într-una din închisorile comuniste pe marele cărturar Nicolae Steinhardt. La împlinirea unui an de la trecerea sa în neființă, au fost sfințite crucea și monumentul ce străjuiesc mormântul părintelui Mina, de sub streașina Catedralei Episcopale din Huși.

Părintele Mina Dobzeu nu a fost uitat de cei care l-au iubit. Dovadă este faptul că, la împlinirea unui an de la mutarea sa la cele veșnice, preasfințitul Ignatie a oficiat, alături de un sobor de preoți și diaconi, slujba de pomenire. Numeroși credincioși au luat parte la momentul de rugăciune în amintirea celui ce le-a fost părinte duhovnicesc. De asemenea, au fost sfințite crucea și monumentul ce străjuiesc mormântul părintelui Mina Dobzeu, de sub streașina Catedralei Episcopale din Huși.

Adresându-se celor prezenți, ierarhul Hușilor l-a caracterizat pe fostul arhimandrit ca fiind un om ce a trăit pentru adevăr: „Părintele Mina a fost un om al adevărului. Nu a pus nimic mai presus de mărturisirea adevărului, nici viața sa, nici pregătirea sa intelectuală, nici statutul său. În momentul în care avem curajul să mărturisim adevărul, după cuvântul lui Hristos, devenim oameni liberi. Absolut nimic nu ne mai poate ține, nu ne mai poate eroda niciun fel de teamă, nu ne înspăimântă nici măcar faptul că ne este pusă în pericol viața. Acesta este cuvântul care concentrează cel mai bine viața de mărturisire a părintelui Mina: dragostea de adevăr. L-a iubit, în primul rând, pe Hristos, Cel care este Adevărul prin excelență. Iubindu-L pe Hristos, nu a avut decât o singură cale: să-L mărturisească, mai ales într-un context foarte ostil al credinței. Noi ne bucurăm  astăzi de libertate, de faptul că ne putem trăi nestingherit credința. Părintele Mina nu a avut parte de așa ceva”.

Presfințitul Ignatie a amintit și de momentul în care monahul Nicolae Steinhardt a primit botezul în Dreapta Credință din mâinile Părintelui Mina: „Intelectualii se bucură mult de „Jurnalul fericirii”, iar cei care poate mai au nelămuriri pe linie de credință, punând mâna pe această carte, se schimbă, are loc o prefacere lăuntrică. Își asumă mult mai profund statutul de creștin. Consider că este și lucrarea Părintelui Mina, căci dacă nu l-ar fi botezat pe Nicolae Steinhardt, poate nu am fi avut „Jurnalul fericirii”.

La finalul slujbei de pomenire, episcopul Ignatie a ținut să mulțumească părintelui arhimandrit Iezechiel Ariton, duhovnicul Mănăstirii Florești, pentru implicarea avută în ridicarea monumentului dedicat Părintelui Mina, ca cel ce i-a fost naș de călugărie. Pe crucea ce străjuiește mormântul Părintelui Mina stă scris: „Aici odihnește mărturisitorul și vrednicul de pomenire, Arhimandritul Mina Dobzeu, ucenicul Episcopului martir Grigorie Leu și botezătorul marelui om de cultură, monahul Nicolae Steinhardt de la Rohia (15 martie 1960, Jilava). „Așa ne-a găsit Europa: cultivând duhul neamului, în genunchi, cu palmele adunate pentru rugăciune”. (Ionuț PREDA)

Marele duhovnic Mina Dobzeu, cinstit de slujitorii Catedralei Episcopale Huși

Marele duhovnic Mina Dobzeu, unul dintre cei care a avut curajul să înfrunte sistemul comunist și cel care l-a botezat pe marele cărturar Nicolae Steinhardt în timp ce se afla în închisoare, a fost cinstit de către slujitorii Catedralei Episcopale Huși, printr-o slujbă de pomenire făcută în preajma zilei de naștere a arhimadritului care ar fi trebuit să împlinească în această lună 97 de ani. Episcopul Igantie crede că ”părintele Mina nu a murit, ci a adormit”.

Moment solemn la Episcopia Hușilor, mai precis la mormântul marelui duhovnic Mina Dobzeu. Slujitorii catedralei au ținut o slujbă de pomenire la locul de veci al părintelui arhimandrit, în prezența a numeroși credincioși care au dorit să participe la acest moment ca semn al dragostei și al recunoștinței față de cel care, vreme de mai multe decenii, le-a fost povățuitor și duhovnic.

Fervent mărturisitor al lui Hristos în vremuri ostile, părintele Mina nu a murit, ci a adormit. Viața părintelui Mina a fost precum îi este numele: călugăr înseamnă bătrân frumos, nu atât cu vârsta, ci cu înțelepciunea, cum îți rostuiești viața. Avea mereu un cuvânt pe buzele sale: „lumină”, care parcă făcea parte din ființa lui, era ceva constitutiv ființei sale. Și când un om trăiește frumos, și moartea îi este la fel. Dacă noi trăim frumos, moartea nu mai poate fi o realitate care să ne înfricoșeze. Părintele Mina are un chip de lumină precum i-a fost și viața”, a declarat episcopul Hușilor, preasfințitul Ignatie.

Părintele Mina Dobzeu a trecut la cele veșnice pe 7 iunie 2018, la vârsta de 96 de ani, în chilia sa din cadrul Mănăstirii ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a Catedralei Episcopale Huși. În toamna anului trecut, de Sfânta Cuvioasă Parascheva, arhimandritul Dobzeu a primit ”Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

 

Preotul care ar apărea în filmulețul pornografic cu fostul episcop Corneliu nu recunoaște înregistrările video

Preotul care ar apărea în filmulețul pornografic cu fostul episcop Corneliu nu a recunoscut în fața instanței, acolo unde s-a prezentat cu mandat de aducere, înregistrările video intime cu fostul său șef. Magistrații Tribunalului Vaslui au rămas în pronunțare cu privire la cererile în contradictoriu a părților din dosar.

Adus de către un jandarm cu mandat la Tribunalul Vaslui, preotul Mihai Ionuț Ursac nu a recunoscut în fața magistraților că ar fi protagonistul din filmul pornografic cu care fostul episcop de Huși Corneliu Onilă ar fi întreținut relații sexuale intime. În fapt, Ursac, ultimul martor din dosar care s-a prezentat în fața judecătorilor fără avocat, spune că nici măcar nu ar exista acele înregistrări.

”Martorul a spus că nu există înregistrări cu el pentru că nu ar avea cum să existe. Când l-am întrebat detalii, nu s-a referit la nimic concret, nu-și amintește, nu reține. Totul este, cumva, în ceață. O să vedem cum vom demonta apărările făcute de către partea vătămată care, din punctul nostru de vedere, nu sunt apărări reale șantajului. Nu există șantaj, ci doar dorința lui (n.red-fostul episcop de Huși Corneliu Onilă) de a dispărea niște imagini care sunt reale”, a declarat avocatul unuia dintre cei trei preoți acuzați de șantaj asupra fostului episcop Onilă.

Preotul Ionuț Ursac a fostul ultimul martor audiat, în ședință secretă, în dosarul celor trei preoți de la noi din județ judecați pentru fapte de corupție.

”Ce a rezultat din administrarea probei testimoniale nu pot să vă spun pentru că procesul este nepublic. Astăzi (n.red-luni), am formulat noi, apărarea, cereri de probatorii, iar instanța a rămas în pronunțare cu privire la cererile puse în contradictoriu a tuturor părților. Am contestat inclusiv acele înregistrări din mediul ambiental care au fost depuse la dosarul cauzei și care au conturat, oarecum, acuzația pe această infracțiune de șantaj. Acum așteptăm să vedem cum se va pronunța instanța de judecată și continuăm cercetarea judecătorească pe administrarea probatoriului supus discuțiilor în baza cererilor formulate de apărare”, a precizat alt avocat al apărării.

Pentru următoarele termene avocații apărării au solicitat atât proba testimonială cu audierea unor martori rezultați din declarațiile celorlalte părți din proces cât și proba științifică, cea a autenticității înregistrărilor din presupusul filmuleț porno cu fostul episcop de Huși Corneliu Onilă. (Ionuț PREDA)

Angajații Protecției Copilului Vaslui, binecuvântați de arhiepiscopul Tomisului

Zeci de angajați ai Direcției pentru Protecția Copilului Vaslui au fost binecuvântați de către arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, într-o vizită inopinată pe care acesta a făcut-o la biserica aflată în curtea instituției. Prelatul constănțean a fost în județ la Mănăstirea Rafaila, la un monah căruia îi coordonează lucrarea de doctorat.

IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a ajuns într-o vizită inopinată, joi, în județul Vaslui, luând prin surprindere o parte din autorități. Prelatul constănțean a fost întâmpinat de prefectul Eduard Popica și condus la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, la invitația preotului de la biserica din curtea instituției, Petru Damian. Aici, IPS Teodosie le-a propovăduit zecilor de angajați adunați în incinta lăcașului de cult despre familia tradițională și marele păcat al avortului, în condițiile în care majoritatea celor prezenți erau femei. De asemenea, arhiepiscopul Tomisului le-a mărturisit credincioșilor că județul Vaslui este mai sărac din punct de vedere al posibilităților financiare ale locuitorilor, însă bogat pe linie spirituală. La finalul întâlnirii, IPS Teodosie i-a binecuvântat pe angajații DGASPC Vaslui.

Ulterior, arhiepiscopul Tomisului s-a dus la Mănăstirea Rafaila, acolo unde, de fapt, trebuia să ajungă.

O bătrână și-a dat ultima suflare în biserica de la Oprișița chiar după Sfânta Liturghie

O bătrână de 73 de ani și-a găsit sfârșitul în timpul slujbei religioase ținută în biserica de la Oprișița. Deși preotul și ceilalți enoriași au intervenit, femeia nu a mai putut fi salvată, echipajul medical al ambulanței sosită la fața locului constatând decesul.

Slujbă încheiată dramatic la biserica din Oprișița, după ce o femeie s-a prăbușit din picioare în stare de inconștiență imediat după oficierea Sfintei Liturghii. Preotul a oprit imediat slujba religioasă și a dat dispoziție ca bătrâna să fie scoasă la aer, în pridvor. Ulterior, cei prezenți în biserică, inclusiv preotul, i-au acordat primul ajutor, în încercarea de a o salva.

Echipajul medical al Serviciului de Ambulanță chemat la locul incidentului a constatat decesul femeii de 73 de ani. Nu putem vorbi de o moarte suspectă în acest caz, medicul de familie fiind cel care a eliberat certificatul constatator de deces”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Silvia Manta.

Bătrâna care a murit în timpul slujbei figura cu diverse afecțiuni în evidențele medicului de familie din Oprișița. În aceste condiții, Poliția nu a mai deschis nicio anchetă în acest caz. (Ionuț PREDA)

Parteneriat între Episcopia Hușilor și o parohie din Marea Britanie: „Cutia de pantofi cu cadouri de Crăciun”, la Giurcani

În Parohia Giurcani, protopopiatul Huși, s-a derulat ieri proiectul filantropic „Cutia de pantofi cu cadouri de Crăciun pentru peste 100 de copilași din satele comunei Găgești. Proiectul este rezultatul parteneriatului creat de Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie între Episcopia Hușilor și Parohia Ortodoxă română „Sfânta Veronica” din Coventry, Marea Britanie, păstorită de părintele Cornel Grecu.

Fiecare cutie de cadouri conține câteva articole de îmbrăcăminte: căciuliță, mănuși, ciorapi de iarnă, o jucărie, rechizite pentru școală, obiecte de igienă personală: periuță și pastă de dinți, săpunel, prosopel de față, piepten, dulciuri și câte o felicitare de Nașterea Domnului – scrise de către copiii din Coventry.

Copiii au întâmpinat oaspeții cu un mic program de colinde tradiționale interpretate de corul parohial „Anastasia” dirijat de părintele paroh Paul Opaiț. Apoi Părintele Episcop Ignatie le-a vorbit copiilor despre importanța prezenței lor la slujbele Bisericii și împărtășirea cu Sfintele Taine. La sfârșit, fiecare copil a primit personal, din mâna Părintelui Episcop, darurile.

De asemenea tot în localitatea Giurcani, Ierarhul Hușilor a vizitat persoanele vârstnice de la Centrul Medico Social din localitate.

Săptămâna viitoare, același proiect, rezultat din parteneriatul dintre Episcopia Hușilor și Parohia Ortodoxă română „Sfânta Veronica” din Coventry, Marea Britanie, se va derula într-o altă comunitate defavorizată, în parohia Voinești, din protopopiatul Bârlad, fiind vizați tot un număr de 100 de copii.

Menționăm faptul că, tot în cursul săptămânii premergătoare Nașterii Domnului, prin contribuția Părintelui Episcop Ignatie, Sectorul misionar al Episcopiei Hușilor și parohiile ortodoxe din Londra și Leeds, Marea Britanie, vor derula mai multe proiecte filantropice în comunități defavorizate din mediul rural, fiind vizat un număr total de 300 de beneficiari. (Pr. Cosmin Gubernat)

Părintele Mina Dobzeu a primit”Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei

Părintele Mina Dobzeu, aflat într-o chilie a catedralei Episcopiei Hușilor, a primit ”Crucea Moldavă” de la mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpresfințitul Teofan. Distincția i-a fost oferită în ziua sărbătoririi Cuvioasei Parascheva la Catredrala mitropolitană de la Iași, acolo unde a fost urcat pe scenă și martirul Mina Dobzeu.

Botezătorul” cărturarului Nicolae Steinhardt, părintele Mina Dobzeu, a primit cea mai înaltă distincție acordată de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, ”Crucea Moldovei”. Frumosul dar i-a fost oferit celui care acum își trăiește bătrânețile în una din chiliile catedralei Episcopiei Hușilor în cadrul Sfintei Liturghii arhierești dedicate sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva. Distincția i-a fost înmânată personal de către Înaltpresfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva, pentru că anul acesta a fost închinat mărturisitorilor credinței ortodoxe în vremea comunismului, vi-l prezint cu drag și-i oferim, în numele dumneavoastră, distincția „Crucea Moldavă” pentru tot ceea ce părintele a făcut, și prin fapte și prin rugăciune, în vremurile grele de atunci, dar și în vremurile pline de dificultate ale zilelor noastre. Nu știm câți ani îi va mai dărui Dumnezeu în această lume, căci cu un picior părintele este deja în Împărăția Cerurilor, însă noi îi urăm la mulți ani cu sănătate”, a spus în fața mulțimii Înaltpreasfințitul Teofan.

Părintele Mina Dobzeu va împlini luna viitoare 96 de ani, iar între 1996 – 2002 a îndeplinit funcția de consilier cultural-misionar al Episcopiei Hușilor. De-a lungul anilor, a scris 12 cărți, cea mai cunoscută fiind ”Rugăciunea lui Iisus pentru începători”. (Ionuț PREDA)

Ca la noi, la nimeni! Fostul episcop desfrânat, Corneliu Bârlădeanu, rămâne Cetățean de onoare al Bârladului

de Mihaela NICULESCU

Consiliul Local Bârlad a găsit de cuviință să-i retragă titlul de Cetățean de onoare preotului cântăreț Cristian Pomohaci, dar nu și fostului episcop Corneliu Bârlădeanu. Primarul Dumitru Boroș a făcut o declarație vagă cum că se lucrează la acest demers, dar nu a fost foarte precis.

În timpul scandalului fără precedent în rândul Bisericii Ortodoxe, primarul a dat jos de pe peretele biroului său portretul în care zâmbea pacifist fostul episcop, dar, în mod oficial, din motive neștiute, nu a avut tăria de a-și asuma gestul, spunând că nu știe cum de portretul a dispărut de pe perete.

Rămâne de văzut a cui va fi inițiativa acestui proiect, întrucât pe cei din fruntea orașului îi cam doare inima de ex-episcopul rușinii. Și, de asemenea, daca va exista o asemenea inițiativă. Dacă nu, vom rămâne orașul pentru care această importantă distincție, titlul de Cetățean de onoare, reprezintă un mare NIMIC.

Episcopul Hușilor, Corneliu Bârlădeanu a fost filmat în ipostaze intime cu un fost elev de la seminar, în prezent preot. În urma acestor imagini, Mitropolia Moldovei și Bucovinei i-a solicitat episcopului de Huși să nu mai slujească Sfânta Liturghie și celelalte slujbe bisericești, ”până la proxima ședință a Sfântului Sinod când se va aborda acest subiect”. La ședința, Corneliu Bârlădeanu și-a dat demisia din funcție. 

Totul a pornit de la un denunț făcut la DNA chiar de episcopul Corneliu, care a reclamat că este șantajat de către trei preoți din județ cu acel filmuleț, care vor bani și funcții în schimbul păstrării tăcerii. În urma anchetei, procurorii anticorupție i-au reținut, în urmă cu două luni, pe cei trei preoți, ulterior aceștia fiind plasați în arest la domiciliu de către instanță.

Spitalul Județean Vaslui și-a angajat alt preot în locul celui arestat la domiciliu în cazul șantajului fostului episcop Corneliu

Spitalul Județean de Urgență Vaslui și-a angajat un alt preot la biserica din incintă în locul celui arestat la domiciliu în cazul șantajului pe care l-ar fi făcut la fostul episcop de Huși, Corneliu Onilă. Fostul preot de la biserica unității medicale va avea contractul de muncă suspendat ”până la clarificarea situației juridice și canonice”.

Pacienții Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui au din nou cui să se spovedească, după ce conducerea unității și Episcopia Hușilor au găsit un nou preot care să slujească în biserica din incintă. Situația lipsei unui slujitor al Domnului în lăcașul de cult aflat în curtea unității spitalicești vasluiene a fost rezolvată la aproape trei luni de la arestarea la domiciliu a fostului preot Gheorghe Damian, care l-ar fi șantajat pe episcopul Hușilor de la acea vreme, Corneliu Onilă, în schimbul unor sume de bani. Astfel, conducerea SJU Vaslui l-a angajat pe perioadă determinată pe Neculai Neștian, adus de Episcopia Hușilor din comuna Grivița.

Preotul Gheorghe Damian are contractul de muncă suspendat, fiindu-i ridicată binecuvântarea până la clarificarea situației sale juridice și canonice”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Episcopiei Hușilor, Cosmin Gubernat.

În ceea ce privește postul de la Văleni pe care-l ocupa Răzvan Bumbu, un alt preot arestat la domiciliu în același caz, acesta va fi ocupat de către preotul care are parohia învecinată în același sat.

Preoții Gheorghe Damian și Răzvan Bumbu, precum și preotul arhimandrit la Catedrala Episcopală Huși, Cristi Sebastian Jitaru, au fost arestați la domiciliu la mijlocul lunii iunie, după ce fi cerut bani sau funcții pentru a nu face publice imagini video în care episcopul Hușilor de la acea vreme, între timp suspendat din funcție în urma demisiei sale în urma scandalului în același caz, ar apărea în ipostaze compromițătoare. (Ionuț PREDA)

(Video) Și totuși, de ce l-ar fi filmat cineva pe episcopul Corneliu Bârlădeanu în ipostaze intime, alături de un fost seminarist?

de Daniel MICU

Scandalul sexual de la Episcopia Hușilor, în urma căruia trei preoți din județ au fost ridicați de DNA, capătă amploare. Interesul general nu este focusat atât pe acuzațiile de șantaj formulate de episcopul Corneliu Bârlădeanu împotriva celor trei preoți, cât pe misterioasa înregistrare video cu care acesta susține că ar fi fost șatajat de cei trei pentru obținerea de diverse servicii.

Cert este că dosarul întocmit de procurori cuprinde și această înregistrare. Practic, filmarea nu este tocmai o noutate. Sunt cel puțin noi ani de când în mediul preoțesc vasluian se vorbește despre compromițătoarea filmare, iar unii preoți din județ susțin chiar că au vizionat incredibilele scene in care episcopul Corneliu Bârlădeanu apare în dormitorul său alături de un fost seminarist, ajuns între timp preot paroh, cu nevastă și copii.

Culmea ironiei este că, deși mulți preoti care îl acuzau pe episcop că le-a cerut mită amenințau că vor face publice imaginile deochiate (ce între timp ajunseseră în posesia mai tuturor fețelor bisericești), iată că taman episcopul devoalează existenta acestora. Subalternii săi, în ciuda faptului că se plângeau că nu mai suportă lăcomia episcopului, nu au indrăznit să meargă atât de departe.

Ce a fost în capul lui Corneliu Bârlădeanu atunci când a deschis această cutie a Pandorei și de ce a considerat mai grav faptul că a fost șantajat decât că există filmări în care face sex cu elevi de la Seminar, în condițiile în care homosexualitatea este grav blamată de Biserica Ortodoxă, nu se știe. Cert este că argumentele Bisericii și ale pudibonzilor care susțin familia tradițională sunt clătinate din temelii odată cu acest incredibil scandal.

 

 

Ieri, magistrații Tribunalului Vaslui au decis ca cei trei preoti din Vaslui acuzati de santaj să fie plasați în arest la domiciliu. Inculpati intr-un dosar care zdruncina din temelii Episcopia Husilor, preotii s-au prevalat de legea tacerii, lasand avocatii sa le pledeze cauza.

Preoții Cristian Jitaru, din cadrul Episcopiei Hușilor, Gheorghe Damian, de la Biserica Spitalului Județean de Urgență Vaslui, Răzvan Bumbu, de la parohia Văleni au fost adusi cu duba la Tribunalul Vaslui. Erau vadit obositi si afectati de situatia in care se aflau si nu au dorit sa comenteze acuzatiile.

Epuizate, rudele i-au asteptat in lacrimi pe holurile institutiei. Nimeni din familie si din cercul de apropiati nu crede in vinovatia celor trei si considera ca acest demers nu a facut decat sa deschida cutia Pandorei. Ba mai mult, dupa aflarea vestii ca preotii Jitaru, Damian si Bumbu nu vor fi arestati, judecatorul inlocuind astfel masura arestului preventiv ceruta de procurorii DNA, bucuria celor prezenti a fost una retinuta.

Urmeaza un proces lung, cu declaratii si probe menite sa il infunde pe episcopul Husilor. Filmul compromițător ar conține imagini scandaloase din dormitorul episcopului Corneliu Bârlădeanu, în care acesta apare în impostaze intime alături de un fost seminarist, în prezent preot paroh într-o comună vasluiană. Sub amenințarea că vpr face public filmul, cei trei ar fi cerut funții și bani. Sșa susține episcopul.

Pe de altă parte, cei trei preoți spun că lucrurile stau cu totul altfel.

Tatal preotului Răzvan Bumbu spune ca e vorba despre o inscenare. Fiul sau l-a infruntat pe episcop in urma cu doi ani si ca acum acesta a gasit o cale de a se razbuna pe tanarul preot. Mai mult, Razvan Bumbu ar fi fost chemat la Episcopie sa i se dea bani pentru biserica in sacosa, insa tanarul a refuzat si a cerut ca banii pentru reparatii si investitii sa ii fie virati in cont.

”A fost o inscenare facuta unor tineri preoti care vor sa schimbe perceptele unei biserici organizata la nivelul secolului XVI-XVII. Acum doi ani, fiul meu i-a spus episcopului sa il lase sa isi faca treaba si se pare ca i-a tinut ranchiuna. Ma mira marsavia cu care s-a lucrat. A fost chemat la Episcopie pentru a primi o sacosa cu bani pentru biserica. Fiul meu a refuzat si a spus ca nu asa se fac treburile si sa ii vireze banii pentru investitii si reparatii, in cont, nu in buzunar.”, a declarat Mihai Bumbu.

Clientii mei nu au cunostinta de acest filmulet. Dar eu, ca apărător, am văzut secvențe din film”

La ieșirea din sala de judecată, Ioan Nechita, avocatul preoților, a declarat: ”Instanta a dispus ca cei trei inculpati sa fie plasati arest domiciliu. Hotararea este contestabila. Curtea de Apel Iasi se va pronunta in privinta masurilor preventive. Avem de lucru, sunt multe multe aspecte prezentate de procurori in baza probatoriilor stranse in aceasta perioada. Noi ne-am spus punctul de vedere in fata instantei. Avem de lucru ca aparatori pentru a demonstra ca nu a exista infractiunea de santaj, asa cum a fost prezentata de procurori. E important ca ei sa se afle la domiciliu pentru a putea sa isi faca aparari calificate. Pana in prezent, s-au prevalat la dreptul la tacere. Vom cantari fiecare pas procedural in dovedirea netemeiniciei acuzatiilor aduse. Se face vorbire de santajul asupra numitului Onila Corneliu, prin aceea ca i-ar fi produs o stare de temere, in contextul in care a avut diverse solicitari. Deocamdata, probele, asa cum au fost ele evidentiate, creeaza indicii care pot fi puse in discutie la acest moment procedural. Vom vedea ulterior daca ele se transforma in certitudine, daca vor asambla aceasta constructie a procurorilor pe infractiunea de santaj. Clientii mei nu au cunostinta de acest filmulet. Nu l-am vazut. Nu stim ce contine. Eu ,ca apărător, am observat secvente in dosarul inaintat de procurori”.

 

 

 

Trei preoți din județ, reținuți de DNA pentru șantaj după ce ar fi pretins bani sau funcții pentru promovarea lor

Trei preoți din județ au fost reținuți, astăzi, pentru șantaj, după ce, în ultima jumătate de lună, ar fi pretins bani sau funcții pentru promovarea lor, în schimbul unor materiale compromițătoare. Printre fețele bisericești reținute se află un arhimandrit de la Episcopia Huși și preotul din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a dispus reținerea pentru 24 de ore a trei preoți din județul Vaslui, sub acuzația de șantaj, pe motiv că au pretins funcții sau ar fi cerut sume importante de bani pentru a nu devoala unele materiale compromițătoare cu ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Potrivit anchetatorilor, preotul arhimandrit Cristian Jitaru, din cadrul Episcopiei Hușilor, ar fi amenințat o persoană din conducerea Bisericii Ortodoxe cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru aceasta din urmă, în scopul de a dobândi, în mod injust, atât un folos patrimonial cât și unul nepatrimonial, respectiv nominalizarea sa pentru un post de episcop vicar.

În aceeași manieră au procedat și ceilalți doi inculpați, preotul de caritate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, Gheorghe Damian, și preotul paroh al Parohiei Văleni, Răzvan Bumbu, care, în intervalul 12 – 14 iunie 2017, au pretins doar suma de 50.000 euro, fără vreo altă „avansare”, se arată în comunicatul DNA.

Cei trei preoți reținuți vor fi prezentați, vineri, la Tribunalul Vaslui cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. (Ionuț PREDA)

 

Anchetă a episcopiei în cazul unui preot care s-a fotografiat, cu toca preoțească pe cap, în timp ce făcea grătar în cimitir

Conducerea Episcopiei Hușilor a anunțat, joi, declanșarea unei anchete în cazul unui preot din comuna Iana care s-a fotografiat, cu pălăria preoțească pe cap, în timp ce prăjea carne la grătar într-un cimitir, având ca fundal morminte. Pozele au devenit publice după ce preotul le-a postat pe o rețea de socializare.

Preotul paroh Marius Mărcuță, din comuna Iana, va fi cercetat disciplinar de către superiorii săi după ce a publicat pe pagina sa de facebook fotografii în care apare făcând grătare într-un cimitir, cu morminte pe fundal, în a treia zi de Paști, așa după cum era menționat în postare. Îmbrăcat în haine civile, Marius Mărcuță apare în fotografii însă cu toca preoțească pe cap, în timp ce întoarce mai multe fleici de carne pe grătar. În unele poze sunt surprinși și câțiva tineri, cei care, probabil, l-au și fotografiat. De altfel, preotul a distribuit postarea publicată pe facebook de către unul din tineri, ulterior aceasta fiind ștearsă.

Reprezentanții Episcopiei Hușilor au anunțat declanșarea unei anchete interne, urmând ca Marius Mărcuță să dea explicații pentru gestul său, acela de a face grătar în cimitir. ”Am văzut fotografiile, iar săptămâna viitoare vom face o cercetare în acest caz a cărui rezultat o să vi-l comunicăm. În săptămâna luminată, cea în care ne aflăm, și în săptămâna patimilor, este interzis, prin regulamentul Bisercii Ortodoxe Române, să se facă anchete disciplinare”, ne-a declarat secretarul eparhial al Episcopiei Hușilor, Marin Tudorică.

Reprezentantul Episcopiei Hușilor a refuzat să comenteze fotografiile până când preotul Marius Mărcuță nu va da explicații despre acestea. (Ionuț PREDA)

O viață de om închinată dăscăliei. La 83 de ani, dascălul Vasile Căpraru slujește la Biserica Sf. Stelian din Bârlad

De 23 de ani, Vasile Căpraru din Hălărești face naveta la Bârlad. La 83 de ani, acesta vine când este slujbă la biserică, dar și atunci când este solicitat la înmormântări, botezuri, cununii. Fie ploaie, fie vânt, fie ninsoare, Vasile Căpraru iese în stradă, la ocazie, pentru a veni la Bârlad, deoarece pasiunea pentru dăscălie este la fel de puternică precum în tinerețe.

De când se știe, i-a plăcut să cânte la biserică, să fie dascăl. Muzica psaltică l-a atras de când era de-o șchioapă. La zece ani, într-o zi în care era cu părinții la biserică, a rămas impresionat de un băiat care rostea Crezul în biserica din Hălărești. L-a rugat pe tatăl său să-i arate cartea în care era acea rugăciune, a învățat-o pe de rost, iar duminica următoare a rostit-o chiar el în biserică.

dascal-vasile-capraru„Am prins curaj și l-am rugat pe dascăl să mă lase să spun eu crezul la slujbă. A fost de acord, iar pentru mine a fost debutul meu ca dascăl. Apoi am învățat și psalmul 50. Era, totuși, destul de greu să cânți muzică psaltică fără o oarecare pregătire”, ne-a spus Vasile Căpraru. El era convins că vocea nu era de ajuns pentru a cânta muzică bisericească. Trebuia să cunoască și notele. A reușit să întâlnească un dascăl bătrân care știa doar parțial să cânte pe note, care l-a ajutat, până atunci fiind autodidact și descifrând singur partiturile.

„Trebuia să am o gramatică psaltică și i-am cerut tatălui meu să-mi cumpere o astfel de carte. Știa cât îmi doresc să devin dascăl, așa că mi-a făcut rost de una și așa am început să învăț să cânt de pe ea, întâi singur și apoi împreună cu dascălul bătrân”, a mărturisit Vasile Căpraru.

Dascălul pensionar își amintește că pe vremea când era militar a riscat să meargă într-o biserică în Craiova și să participe la o slujbă doar de dragul de a asculta cântăreții bisericești. Din păcate, prestația dascălului de acolo era destul de slabă, așa că a considerat că e bine să treacă el în strană. A cântat până la sfârșitul slujbei, iar preotul l-a lăudat pe sergentul Vasile Căpraru pentru talentul său în interpretarea muzicii psaltice. L-a întrebat unde a făcut școala, pentru că ar vrea să-l cunoască pe cel care l-a pregătit, însă Vasile Căpraru, care avea 22 de ani pe atunci, nu i-a răspuns nimic preotului pentru că i-a fost rușine să-i spună că nu-l învățase nimeni și că a început ca autodidact.

Părinții dascălului Vasile Căpraru au fost oameni credincioși, care mergeau la biserică, dar nu cântau în strană. Atât părinții lui cât și un unchi al său aveau voci foarte frumoase dar nu se pricepeau să cânte muzică psaltică.

„Îmi doream atât de mult să devin dascăl încât am vrut să fug de acasă la școala de cântăreți bisericești de la Mânăstirea Neamț, pentru că seminarul de la Huși se desființase. Era perioada de după 1948, când preoții și dascălii erau prigoniți, așa că am renunțat”, a mai povestit dascălul Vasile Căpraru pentru Est News.

În 1966 a dat examen la seminarul din Neamț și a obținut un certificat de asimilat la Școala de cântăreți bisericești de la Mânăstirea Neamț. Fără acest certificat nu se putea angaja ca dascăl. Parohia în care a debutat a fost cea din Mânzați, după care a fost angajat la Bogești – Pogana, parohie în care a slujit ca dascăl timp de 25 de ani. Dragostea pentru dăscălie, dar și credința în Dumnezeu, i-a adus în cale persoana care l-a ajutat enorm să învețe muzica psaltică – părintele Gheorghe Moraru. Acesta era pe atunci preot la Bogești – Pogana. Împreună cu acesta Vasile Căpraru a reușit să deslușească secretele muzicii bisericești și chiar să se perfecționeze. Părintele Gheorghe Moraru, un om foarte îngăduitor, a fost cel care l-a luat ca dascăl în parohia sa, unde a rămas până la 60 de ani, când s-a pensionat la cerere. Proaspăt pensionar, Vasile Căpraru nu a putut să stea acasă, fără să cânte în strană, așa că a făcut tot posibilul pentru a reveni la meseria sa, pe care nu o abandonase nicio clipă. A fost solicitat de regretatul preot Androne Angheluță, paroh la Biserica Sf. Ioan din Bârlad, pe care îl întâlnise la Hălărești. După câțiva ani a ajuns dascăl la Biserica Sf. Ilie, unde a slujit alături de părintele paroh Vasile Lăiu. Luna viitoare se împlinesc nouă ani de când Vasile Căpraru este dascăl la Biserica Sf. Stelian, din curtea Complexului de Servicii Comunitare nr. 1 Bârlad.

„Întâlnirea cu părintele Valeriu Mirciu, parohul Bisericii Sf. Stelian, a fost foarte interesantă. Părintele era în căutarea unui dascăl. Am venit la biserică și am cântat la slujbă, de probă. La urmă, părintele a fost foarte mulțumit și m-a întrebat ce pretenții am. I-am spus că nu vin nici pentru colaci și nici pentru bani, ci pentru că așa simt. Vreau să cânt. Și asta fac de nouă ani la această biserică și sper să cânt câte zile îmi va da bunul Dumnezeu”, a mai adăugat Vasile Căpraru.

Fiecare slujbă la care cântă e o plăcere și o provocare pentru dascălul Căpraru. Îi place să fie ascultat dar și evaluat, chiar și criticat dacă e cazul. Își amintește de ziua în care a cântat la biserica din Hreasca, unde, într-o duminică, a slujit vicarul Ioachim Mareș, devenit apoi episcop al Hușilor.

“A fost pentru mine o recunoaștere a muncii depuse în timp”

„Cu blândețea-i binecunoscută, vicarul Mareș m-a lăudat la sfârșitul slujbei pentru modul în care m-am descurcat. A fost pentru mine o recunoaștere a muncii depuse în timp”, a mai mărturisit Vasile Căpraru.

Talentul său este cunoscut în tot județul pentru că foarte mulți preoți au avut ocazia să-l asculte. Cuvinte frumoase despre dascălul și omul Căpraru au nu doar preoții care au slujit cu el, cât și dascăli și preoți care au fost îndrumați de el. Printre aceștia se află și părintele Costel Parfene, dintr-o parohie din zona Hușilor.

„Îl cunosc pe Vasile Căpraru de când eram mic, de pe vremea când era dascăl la în parohia Bogești – Pogana. M-a văzut că sunt interesat și m-a îndemnat să urmez școala de dascăli. M-a ajutat enorm împărtășindu-mi din tainele dăscăliei și dorind foarte mult să-l înlocuiesc când va ieși la pensie. L-am ascultat și am urmat școala de dascăli la Roman, dar pentru că mai era ceva vreme până când urma să iasă la pensie, m-am gândit să nu pierd timpul și am dat admitere la Teologie. Așa am ajuns preot”, nea spus părintele Costel Parfene.

Acesta își amintește de modul în care dascălul Căpraru stăpânea slujbele, de seriozitatea, popularitatea, punctualitatea și caracterul acestuia.

Dincolo de pasiunea sa pentru cântările bisericești, Vasile Căpraru a fost toată viața un familist convins și un tată iubitor. În timpul comunismului a fost cât pe ce să fie închis pentru că și-a cerut drepturile. Statul i-a făcut o mare nedreptate neacordându-i alocațiile pentru copii, ba mai mult, i s-a imputat o sumă foarte mare de bani reprezentând contravaloarea alocațiilor pe care le primise soția în locul său, pentru că doar ea era angajată cu contract. Pentru a-și face dreptate, a ajuns până la București, la subalternii direcți ai lui Ceaușescu, iar după ce și-a susținut cu vehemență cauza, a reușit să-și câștige dreptatea.

„Eu nu aveam salariu, pentru că pe atunci dascălii trebuiau să-și obțină singuri veniturile. Articolul 285 din Codul Muncii prevedea ca alocațiile să fie acordate doar tatălui dacă era salariat. Eu nu eram și dintr-o greșeală banii au fost alocați soției. Ne-am văzut nevoiți să înapoiem o sumă enormă, cât valoarea unei mașini. Nu am putut accepta acest lucru și, într-un final, am plecat la București să-i ameninț că cer azil politic. M-am luptat pe viață și pe moarte cu tovarășii de acolo, dar în cele din urmă problema mi s-a rezolvat. Ajuns acasă cu trenul, am aflat că vom primi în continuare alocațiile copiilor fără să mai restituim nici un ban înapoi”, a povestit Vasile Căpraru.

Pe lângă prima sa pasiune, dăscălia, Vasile Căpraru iubește și apicultura. Unul dintre cei patru copii ai săi, absolvent al liceului cu profil apicultură, fiind cel care-i dă o mână de ajutor la stupărit. Un alt fiu este inginer agronom, altul este asistent universitar la Facultatea de Biologie din Iași, iar fiica sa este profesoară la Iași, cu doctorat. Niciunul din copii nu a moștenit talentul tatălui său, dar Vasile Căpraru speră că, poate, unul din nepoți sau strănepoți va fi interesat, măcar din curiozitate, să afle câteva din tainele dăscăliei.

Sâmbătă este Sf. Stelian, hramul bisericii din Bârlad unde Vasile Căpraru este dascăl de nouă ani. Va ieși și poimâine la ocazie și va fi la fel de punctual la întâlnirea cu părintele Valeriu Mirciu și cu enoriașii. Va cânta din nou în strană, tămăduind suflete și aducând pacea în inimile credincioșilor. Muzica psaltică devine accesibilă când sufletul o îndrăgește, iar Vasile Căpraru cântă cu atâta ușurință! El știe foarte bine că muzica bisericească nu este un ornament care împodobește slujbele divine ci un mijloc de reînnoire a omului întru Hristos. (Mihaela NICULESCU)

Moartea SRL, o afacere „creștinească” de peste 100 de miliarde de lei pe an – Preoții care fac afaceri pe pielea enoriașilor, spulberați de stat

După mai bine de 20 de ani în care au prosperat nestingheriți de nimeni, patronii firmelor de pompe funebre de pe raza județului Vaslui ar putea intra în colaps. Zilele trecute, guvernanți au luat o serie de măsuri, menite să reducă evaziunea fiscală, des întâlnită, la nivelul acestei categorii de prestatori de servicii.

În municipiul Vaslui, aproape toate societățile comerciale de pompe funebre sunt deținute de preoți, iar autoritățile cu drept de control au închis ochii la activitățile ilegale prestate. Faptul că există o mafie în domeniu ne este confirmat de contabila șefă de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Vaslui. CARP comercializează sicrie la prețul cel mai mic de pe piață (preț de producător), 330 de lei, însă în 2015 și în primul semestru al anului curent a reușit să vândă doar 26 de sicrie. Asta în condițiile în care același tip de coșciuge se vinde în magazinele preoților cu 100 de lei mai mult. De ce au decis rudele celor defuncți să apeleze la serviciile magazinelor de pompe funebre, deși se știe că CARP vinde sicrie la prețuri minime oricărui client interesat, am aflat tot de la contabila CARP. Ea ne-a declarat că a întâlnit mai multe cazuri în care cei care au achiziționat sicrie de la CARP, le-au returnat, deoarece preoții le-au impus să cumpere sicrie de la firme „agreate.

Monopolul preoțesc este de înțeles, căci în ultimele 18 luni, Casa Județeană de Pensii Vaslui a achitat ajutoare de deces în valoare de peste 174 de miliarde de lei vechi, bani care au intrat în mare parte în conturile firmelor de pompe funebre deținute sau „agreate” de fețele bisericești.

Toată lumea cunoaște sistemul de tip mafiot folosit de principalii furnizori de servicii funerare, însă nimeni nu face nimic, nici măcar instituțiile statului. De mai bine de patru ani, în magazinul, de exemplu, al cărui patron este fostul protopop de Vaslui, Vasile Pârcălabu, nu sunt afișate prețurile la produsele comercializate, lucru foarte bine cunoscut de conducerea Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului (OJPC) Vaslui. Deși ar fi trebuit să închidă acest shop de mai bine de trei ani, pentru nerespectarea în mod repetat a legislației privind protecția consumatorilor, OJPC continuă să ignore activitățile ilegale ale firmei.

O altă firmă de profil este cea a preotului Gheorghe Damian, rudă prin alianță cu preotul-patron Pârcălabu. Cu toate că în magazinul său au fost etichetate toate articolele comercializate, Damian a fost în centrul unui scandal major, care a avut loc în perioada în care slujea în parohia satului Tanacu. În ianuarie 2013, Damian a fost acuzat de faptul că a refuzat să-l înmormânteze pe un fost enoriaș din Tanacu, deoarece rudele defunctului nu au cumpărat articole funerare de la firma sa. Persoana care l-a „turnat” pe Damian a afirmat că i s-a reproșat faptul că nu a cumpărat de la magazinul preotului sicriul, lumânările și prosoapele. De asemenea, reclamantul a sesizat faptul că familiei i s-a permis să transporte mortul la groapă doar cu dricul firmei preotului Damian. 

Totuși, după ani de zile în care cioclii s-au îmbogățit pe spinarea familiilor vasluiene, Guvernul s-a decis reglementeze modul de funcționare a firmelor de pompe funebre. Acestea vor fi obligate să arhiveze contractele de prestări servicii încheiate și documentele fiscale pe o perioadă de 5 ani, pentru a se preveni și combate evaziunea fiscală, iar o brățară cu datele de identificare ale firmei care a acordat îngrijiri mortuare va fi aplicată obligatoriu pe mâna dreaptă a decedatului. Datele de pe aceste brățări vor fi folosite de autorități pentru a soluționa eventualele plângeri făcute de rude și responsabilizarea acesteia. În plus, firmele de pompe funebre vor trebui să îi școlarizeze pe salariații care în prezent se ocupă cu îmbălsămarea cadavrelor, în situația în care în prezent morții sunt îmbălsămați de persoane fără nicio calificare. Nu în ultimul rând, familiile care vor expune rudele decedate în locuri publice, sau care le transportă la mai mult de 30 km de locul de deces, vor fi obligate să respecte procedurile de îmbălsămare, adică să apeleze la servicii specializate. De asemenea, în cazul înhumării, firmele de pompe funebre vor fi obligate să introducă în sicrie, mostre cu substanțele chimice folosite la îmbălsămare.

Peste 100 de miliarde de lei vechi din afaceri cu moartea

Anual, Casa Județeană de Pensii (CJP) Vaslui plătește sume colosale cu titlul de ajutoare de deces, bani care intră în mare parte în buzunarele preoților. Anul acesta, în doar șase luni, CJP a plătit 2.393 de ajutoare de deces, în valoare de 6.347.642 (63,47 miliarde de lei vechi). În 2015, CJP a achitat 4.641 ajutoare de deces, valoarea acestora fiind de 11.100.383 lei (111 miliarde de lei vechi!!), din care 410 au fost primite de familiile unor persoane decedate cu domiciliul pe raza municipiului Vaslui. Cele 410 ajutoare de deces reprezintă o sumă de 990.150 lei (9,9 miliarde de lei), bani care au fost cheltuiți în mare parte în magazinele preoțești. În anul 2015, cuantumul ajutorului de deces era de 2.415 lei pentru pensionari și asigurați și de 1.208 pentru membrii de familie. Cu un an în urmă, în 2014, aceeași instituție a achitat 4.434 ajutoare de deces, în valoare de 10.114.390 (101 miliarde de lei vechi). Aceste sume colosale explică de ce fețele bisericești au ajuns în situația de a le impune familiilor îndoliate să achiziționeze produse de la anumite societăți comerciale. Miza este foarte mare din punct de vedere financiar. (Bogdan RUSU)

Preotul din Ivănești, cercetat de Poliție că și-ar fi lovit soția, nu mai slujește, după ce și-a depus candidatura la Primărie

Preotul din Ivănești, cercetat de Poliție că și-ar fi lovit soția, nu mai slujește din această săptămână, după ce și-a depus candidatura la Primărie din partea ALDE, fiind suspendat din activitate cel puțin până după alegeri.

Episcopia Hușilor l-a înlocuit pe preotul Ovidiu Mihalache, care slujea în două parohii din comuna Ivănești, după ce și-a depus candidatura la Primărie din partea ALDE. Cercetat penal de polițiști după ce și-ar fi lovit soția în urmă cu un an, preotul Mihalache nu mai are voie să slujească cel puțin după alegeri, așa după cum au anunțat șefii săi ierarhici.

După validarea candidaturii sale, va fi suspendat până la alegeri. Acum nu mai are voie să folosească uniforma și nici nu mai poate oficia cele sfinte. S-au făcut toate demersurile pentru suspendarea preotului de la Ivănești și acum așteptăm hârtia oficială de la Biroul Electoral de Circumscripție”, a declarat purtătorul de cuvânt al Episcopiei Hușilor, Marin Tudorică.

În locul lui Ovidiu Mihalace, în parohiile din Ivănești și Broșteni va sluji preotul din Laza, care îl va suplini pe perioada suspendării. (Ionuț PREDA)

Un preot cercetat penal de Poliție după ce și-ar fi lovit soția, candidat din partea ALDE la Primăria Ivănești

Un preot cercetat penal de Poliție după ce și-ar fi lovit soția a fost desemnat candidatul alianței ALDE la Primăria Ivănești, comună în care slujește în două parohii, reprezentanții Episcopiei Hușilor afirmând că nu pot lua nicio măsură până la pronunțarea definitivă a instanței.

Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) a desemnat un preot ortodox, cercetat penal pentru loviri sau alte violențe, candidat la Primăria Ivănești, comuna cu cele mai multe sate componente din județ. Preot în două parohii ce acoperă aproape jumătate din comună, Ovidiu Mihalache este anchetat pe polițiști după ce și-ar fi lovit soția, incident în urma căruia cei doi nu mai conviețuiesc împreună. Ulterior, Mihalache a pus lacăt pe ușa de la casa parohială și s-a mutat ilegal în fosta școală din localitatea Chilia, iar apoi a decis să stea cu chirie într-un apartament din Vaslui. Soția s-a mutat, împreună cu cei doi copii, la părinții săi din localitatea Poenești.

Incidentul s-a petrecut la sfârșitul lui martie 2015, după ce soțul meu a făcut scandal în curtea casei parohiale, strigând la lume că sunt nebună. Totul s-a întâmplat pe fondul nemulțumirilor că l-am înregistrat cu reportofonul în timp ce era cu o fată în mașină și-i spunea că o iubește. Când am intrat în casă, a început să mă lovească, împreună cu frații lui. În consecință, am sunat la 112 și a venit Poliția și o ambulanță. Mă speriasem pentru că-mi curgea sânge, dar am refuzat să merg la spital”, a declarat soția preotului din Ivănești, Ana Maria Mihalache.

În urma celor constatate, polițiștii au întocmit dosar penal, pe care nu l-au finalizat până în prezent. „În acest caz, la Postul de Poliție Ivănești se află în lucru un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe. Cauza este înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, fiind efectuate cercetări”, a precizat responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Loredana David.

Reprezentanții Episcopiei Hușilor susțin că, până la pronunțarea instanței, nu vor lua nicio măsură împotriva preotului Ovidiu Mihalache. „În momentul în care vor exista decizii definitive și irevocabile ale instanței, atunci se va putea pronunța și centrul eparhial pe cale canonică. Știm de litigiile pe care le are cu soția sa, am analizat cazul, dar sunt procese pe rol sau dosare în lucru la autoritățile statului și nu putem interveni”, susține purtătorul de cuvânt al Episcopiei Hușilor, Marinică Tudor.

Conducerea Organizației Județene Vaslui a ALDE consideră că preotul Ovidiu Mihalache este „cel mai potrivit candidat” la Primăria Ivănești. „Preotul este un băiat tânăr, un om deosebit. Noi credem că este cel mai potrivit candidat, însă există multă invidie din partea unora. Nu credeți că mai trebuie echilibrate forțele politice prin anumite comune din județ?”, se întreabă copreședintele ALDE Vaslui, Emil Dorin.

Contactat telefonic, preotul Ovidiu Mihalache a refuzat să facă vreo declarație în ceea ce privește candidatura sa la Primăria Ivănești și legat de problemele cu soția sa.

Preoții vor trebui să semneze “acte de onestitate și fidelitate” față de BOR

Preoții și personalul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) care administrează bunuri vor trebui să semneze un “act de onestitate și fidelitate” față de BOR, potrivit unei hotărâri luate în ianuarie de Sfântul Sinod al BOR. 

Preoții și personalul cu funcții de conducere în cadrul Patriarhiei Române, dar și persoanele nesalarizate care administrează bunuri ale BOR, vor semna de acum încolo un jurământ /act de onestitate și fidelitate față de Biserică, în care se specifică faptul că nu își vor însuși venituri sau avantaje necuvenite și că vor păstra “cu sfințenie” confidențialitatea sarcinilor de serviciu.

Hotărârea a fost luată de Sfântul Sinod în luna ianuarie 2016, a explicat luni pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu.

“Motivul pentru care s-a luat decizia aceasta este pentru a adânci responsabilitatea celor care chiar au în fișa lor de post responsabilitatea de coordonare a celorlalți și care lucrează cu bunuri valoroase ale bisericii. Este vorba de bunuri de ordin patrimonial, de bunuri proprii instituției bisericii, deci nu ascunde nimic ieșit din comun, nu a fost provocat de niciul fel de caz. Tot ce ține de activitatea preotului care are și o componentă administrativă intră sub incidența acestui act de fidelitate și onestitate, adică corectitudine în raport cu instituția din care faci parte și, bineînțeles, de corectitudine în raport și cu cei în fața cărora reprezinți instituția”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al BOR. “În numele Sfintei Treimi, Subsemnatul (..) slujitor/angajat/epitrop/casier/voluntar la (..) , având atribuții de (..) jur înaintea lui Dumnezeu și a Chiriarhului meu (..) sau a delegatului Sau (..) ca, în perioada desfășurării activității în responsabilitatea de (..), voi îndeplini obligațiile prevăzute în Decizia de numire (contractul de muncă sau contractul de voluntariat), cu cea mai deplină conștiinciozitate, onestitate, fidelitate și corectitudine față de Biserică, nu îmi voi însuși nimic din bunurile Bisericii, nu îmi voi însuși venituri sau avantaje necuvenite pentru propria persoană sau pentru altă persoană sau entitate, nu voi tăinui și nu voi favoriza astfel de fapte de care aș lua cunoștință, voi păstra cu sfințenie confidențialitatea sarcinilor de serviciu, respectând prevederile statutare și regulamentare bisericești, hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ale organismelor eparhiale, dispozițiile autorității superioare bisericești și legislația în vigoare privind administrația bunurilor.În caz contrar, voi suporta toate consecințele canonice, administrative și disciplinare bisericești, pe care autoritatea bisericească le va dispune. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, se spune în textul “actului de onestitate și fidelitate”.

Sursa: mediafax.ro

Părintele Calistrat, la Bârlad

Astăzi, de la ora 16, bârlădenii se pot întâlni cu părintele Calistrat, unul dintre cei mai controversați preoți și, în același timp, unul dintre cei mai căutați duhovnici din Moldova și chiar din țară.

Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Bârlad în colaborare cu Cercul Militar Bârlad și Protoieria Bârlad organizează la sediul Cercului Militar conferința cu tema „Credință și curaj – deviza noastra și a armatei”. Cel care va conferenția este părintele Calistrat, care, actualmente, slujește la Mânăstirea Vlădiceni. Părintele Calistrat este un preot neconformist care, pe parcursul vieții sale a întâmpinat multe neplăceri din cauza stării sale de neascultare, devenind astfel un monah controversat. A slujit la Mânăstirea Sihăstria (jud. Neamț), la Mânăstirea Dragomirna, de unde a fost alungat și mutat la Bârnova. Și de la Mânăstirea Bârnova a fost nevoit să plece în urma unor neînțelegeri grave apărute între el și stareț. Timp de șase ani, a fost pedepsit, iar din 2009 i-a fost ridicat canonul. S-a hotărât mutarea lui la Mânăstirea Vlădiceni (Iași), unde slujește și acum.

Un foarte bun psiholog, un preot deosebit, părintele Calistrat este unul dintre cei mai căutați duhovnici din țară, în ciuda trecutului său tumultuos. Cei care nu l-au cunoscut până acum, deși are nenumărate predici postate pe YouTube, îi vor putea asculta discursul astăzi, la Cercul Militar. Alături de bârlădeni credincioși, de reprezentanții unor instituții publice și de protopul de Bârlad Vasile Lăiu, vor fi prezenți și reprezentanți ai armatei de la unitățile militare din oraș. (Mihaela NICULESCU)

Guvernul scoate Biserica din Codul Fiscal. Lista noilor scutiri de taxe pentru culte

Nici în 2016 preoții nu vor fi obligați să dea bon fiscal pentru lumânări, nunți și botezuri. Noul Cod Fiscal introduce noi scutiri de dări la stat în cazul cultelor religioase din România, fără să adauge nimic în plus ca impozitare. În schimb, persoanele fără venituri, cu unele excepții, vor fi obligate să depună declarație la Fisc pentru a li se calcula CASS-ul pe care îl au de plată. Același Cod Fiscal valabil din 2016 “are grijă”, prin eliminarea taxei pe lux, și de pasionații de iahturi sau de mașini cu motoare de peste 3.000 centimetri cubi, de cei ce îndrăgesc bijuteriile și hainele luxoase de blană, precum și de vânătorii împătimiți. 

Cultele religioase se vor bucura de anul viitor, pe lângă scutirile de care beneficiază în prezent, de noi facilități fiscale. Atunci când au elaborat Codul Fiscal valabil din 2016, guvernanții s-au gândit, pe lângă pasionații de vânătoare, iahturi și mașini de lux, și la fețele bisericești care vor plăti mai puțin la bugetul de stat.

Reprezentanții cultelor religioase vor fi scutiți de impozit pentru sumele pe care le obțin din vânzarea de terenuri, clădiri și mașini pe care le-au folosit în activități economice, condiția fiind ca sumele respective să fie utilizate pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult. “Conform noului Cod fiscal, începând cu anul 2016 cultele religioase nu vor mai fi impozitate nici pentru veniturile obținute din vânzarea sau orice altă formă de cedare sau înstrăinare a activelor coporale cum ar fi terenuri, clădiri, mașini și altele chiar dacă acestea au fost folosite în cadrul activităților economice”, a explicat pentru gândul Eugenia Ion, tax manager la Contexpert Consulting.

Pe de altă parte, ca noutate, din 2016 și asociațiile religioase, pe lângă cultele religioase, vor beneficia de scutiri de impozit pentru clădiri.

Cultele religioase nu sunt impozitate, potrivit actualului Cod Fiscal, pentru mai multe tipuri de venituri, după cum urmează:

– veniturile obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult, potrivit legii,
– venituri obținute din chirii,
– alte venituri obtinute din activități economice,
– venituri din despăgubiri în forma bănească, obținute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate.

Scutirile sunt acordate cu o condiție, și anume ca toți banii obținuți să fie utilizați, în anul curent și/sau în anii următori, pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult, pentru lucrări de construcție, de reparație și de consolidare a lăcașurilor de cult și a clădirilor ecleziastice, pentru învățământ, pentru furnizarea, în nume propriu și/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în conditiile legii, pentru acțiuni specifice și alte activități nonprofit specifice cultelor religioase.

În opinia Eugeniei Ion, noul Cod clarifică și faptul că, în cazul cultelor, nu sunt impozabile alte diverse venituri, după cum urmează:

•         contributiile bănești sau în natură ale membrilor și simpatizanților;
•         veniturile obținute din taxe de orice fel;
•         veniturile din donații, precum și banii sau bunurile primite prin sponsorizare/mecenat;
•         veniturile din dividende și dobânzi dacă acestea provin din investirea veniturilor care au fost considerate neimpozabile;
•         venituri pentru care se datorează impozit pe spectacole;
•         resursele obținute din fonduri publice sau din finanțări nerambursabile;
•         veniturile realizate din acțiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxa de participare, serbări, conferinte etc. dacă acestea sunt utilizate în scopuri sociale;
•         veniturile obținute din reclama și publicitate, veniturile din închirieri de spații publicitare pe clădiri, terenuri, cărți, reviste, ziare;
•         veniturile realizate din despăgubiri de la societatile de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii, altele decât cele care sunt utilizate in activitatea economica;
•         sumele primite din impozitul pe venit redirectionat de catre persoanele fizice.

“Și pentru aceste venituri condiția este ca sumele respective să fie utilizate pentru întretinerea și funcționarea unităților de cult, pentru lucrări de construcție, de reparație și de consolidare a lăcașurilor de cult și a clădirilor ecleziastice, pentru învățământ ori pentru furnizarea, în nume propriu și/sau in parteneriat, de servicii sociale”, mai explică Eugenia Ion.

Din 2016 și asociațiile religioase vor beneficia de scutiri de impozit pentru clădiri

În noul Cod Fiscal sunt menținute și scutirile de impozit pentru lăcașuri de cult, precum și pentru terenurile care aparțin cultelor religioase recunoscute oficial, fiind exceptate de la această scutire doar încăperile și terenurile care sunt folosite pentru activități economice.

Totodată, de aceasta scutire vor beneficia începând cu 2016 și asociațiile religioase, nu doar cultele religioase.

Asociatiile religioase sunt persoane juridice inregistrate potrivit legii și care sunt formate din cel puțin 300 de persoane, cetățeni români sau rezidenți în România, care se asociază în vederea manifestării unei credințe religioase.

Cultele religioase vor depune la Fisc declarație de impozit pe profit

În prezent cultele religioase nu au obligația să depună la Fisc declarația anuală privind impozitul pe profit, așa cum fac societățile comerciale.

Din 2016 va exista pentru culte obligația depunerii unei declarații anuale de impozit, dar nu vor plăti impozit pe profit pentru că veniturile din următoarele activități sunt neimpozabile.

Este vorba despre veniturile provenite din producerea și valorificarea obictelor și produselor necesare activității de cult, veniturile din chirii, din cedarea sau înstrăinarea activelor corporale, cele din activități economice sau de natura celor specifice ONG-urilor, veniturile din despăgubiri, cele din întreținerea și funcțioarea unităților de cult, cele rezultate din furnizarea de servicii sociale. Toate aceste venituri nu vor fi impozabile.

“Legea prevede că din 2016 cultele religioase nu mai sunt scutite de impozit pe profit, dar veniturile obținute (veniturile de tipul celor menționate mai sus  – n.n.) sunt neimpozabile. Adică nu vor plăti impozit pe profit, doar că depun Declarație anuală de impozit pe profit unde vor zice, de exemplu: total venituri 100 lei, venituri neimpozabile 100 lei, impozit ZERO lei”, a explicat pentru gândul lect univ dr Cristian Rapcencu.

Așadar, în continuare dacă vor obține numai venituri din cele de mai sus, cultele religioase nu vor plăti impozit pe profit.

BOR se declara “deschisă pentru o discuție”

Biserica Ortodoxă Română s-a arătat deschisă, într-un comunicat de la finele lunii august, pentru o discuție pe tema impozitării veniturilor ei, însă punea și o condiție: să fie luate în discuție și retrocedările sau compensații pentru bunurile confiscate de statul român.

„Biserica este deschisă pentru o discuție pe tema impozitării veniturilor ei dacă această discuție este abordată împreună cu chestiunea retrocedării sau a compensării tuturor proprietăților bisericești confiscate de Statul român, astfel încât Biserica să poată dispune de resursele necesare pentru întreținere și pentru susținerea operei ei social-filantropice”, se arată într-un comunicat din luna august al Patriarhiei Române.

Potrivit reprezentanților BOR, până în prezent, a fost retrocedată Bisericii Ortodoxe Române numai o mică parte din proprietățile sale confiscate de regimul comunist.

Patriarhia Română explica în august că veniturile realizate de unitățile bisericești sunt folosite pentru cheltuieli cu salariile, utilitățile, întreținerea unui important patrimoniu de locașuri de cult și alte clădiri bisericești, pentru susținerea unei semnificative opere social-filantropice și educațional-culturale în societatea românească și în comunitățile de români din străinătate”, se precizează în comunicat.

„Faptul că Biserica Ortodoxă Română este bine organizată și are capacitatea de a-și administra eficient proprietățile trebuie apreciat și promovat, iar nu invidiat și denigrat. Cele aproximativ 800 de instituții și programe socio-medicale și educaționale (cabinete medicale, cabinete de consultanță, cămine și centre pentru bătrâni, copii și alte persoane defavorizate, grădinițe etc.), pentru susținerea cărora anul trecut (2014) eparhiile Patriarhiei Române au cheltuit peste 87.000.000 lei, sunt susținute în imensa lor majoritate tocmai din veniturile obținute corect și transparent de eparhiile Bisericii Ortodoxe Române. (…) Reamintim că statutul fiscal al Cultelor din România este similar cu cel din majoritatea statelor Uniunii Europene în care acestea sunt susținute pentru contribuția lor la viața societății”, sublinia Patriarhia Română.

Reprezentanții Patriarhiei considerau că presiunea mediatică pentru o eventuală impozitare a veniturilor Bisericii are ca scop o diminuare a susținerii activităților social-educaționale și social-filantropice ale acesteia și o diminuare a rolului Bisericii Ortodoxe Române în societate.

“Proprietățile și veniturile bisericești sunt astăzi folosite pentru susținerea multiplelor activități derulate de Biserică în societatea românească”, mai spuneau reprezentanții Bisericii.

Întrebat de gândul, în august, dacă se poate ajunge și la impozitarea veniturilor diferitelor culte religioase, ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a răspuns că această discuție poate avea loc la finele anului, când se va elabora bugetul pe 2016.

Cultele religioase recunoscute oficial în România sunt:

–  Biserica Ortodoxă Română;
–  Biserica Romano-Catolică;
– Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică);
– Biserica Reformată (Calvină);
– Biserica Evanghelică Lutherană de Confesiune Augustană (C.A.);
– Biserica Evanghelică Lutherană Sinodo-Presbiterială (S.P.);
– Biserica Unitariană;
-Biserica Armeană;
-Cultul Creștin de Rit Vechi;
– Biserica Creștină Baptistă;
– Cultul Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică;
– Biserica Creștină Adventistă de Ziua a Șaptea;
– Cultul Creștin după Evanghelie;
– Biserica Evanghelică Română;
– Cultul Musulman;
– Cultul Mozaic;
– Organizația Religioasă “Martorii lui Iehova”;

Persoanele fără venituri, vânate de Fisc din 2016

Dacă fețele bisericești se vor bucura de noi facilități fiscale, nu același lucru se poate spune și despre unele dintre persoanele fără venituri.

Gândul a scris că persoanele fără venituri vor fi obligate, cu câteva excepții, să depună de anul viitor la ANAF o declarație prin care Fiscul le va stabili ce sumă au de plătit pentru contribuția pentru sănătate (CASS), potrivit noului Cod Fiscal. Până acum persoanele care nu realizau venituri nu erau obligate să depună la fisc o declarație, iar pentru a beneficia de servicii medicale în sistemul public, acestea plateau CASS-ul pe șase luni în urmă. Contribuția la sănătate pentru persoanele fără venituri va fi calculată luându-se ca bază salariul minim pe economie, acestea urmând să plătească 792 de lei pe an.

Pe de altă parte, gândul a scris că noul Cod Fiscal prevede eliminarea supra-accizelor pentru produse de lux și cafea, introduse acum doi ani, pentru a acoperi pierderile la buget din cauza reducerii TVA la pâine. „Erau încasări prea mici și o sarcină administrativă prea mare”, au motivat pentru gândul surse din Finanțe eliminarea supra-accizei la produsele de lux.

Tot în noul Cod Fiscal se arată că românii ar putea plăti de anul viitor impozite de până la două ori mai mari pentru locuințe. Codul Fiscal aduce vești proaste și pentru persoane cu profesii independente care vor plăti mai mult la stat. În afară de reducerea TVA la 20% care se va aplica din 2016, celelalte măsuri de relaxare fiscală din varianta votată în primă fază de Parlament – reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5%, eliminarea “taxei pe stâlp” și a supraccizei – au fost amânate pentru 2017. Noul Cod îi avantajează însă pe cei care dețin mai multe case și pe cei cu locuințe cu o suprafață mai mare de 150 de metri pătrați.

Sursa: gandul.info

Cu copiii la cerșit

de Mihaela NICULESCU

Culmea inconștienței și a obrăzniciei! De ani de zile, o femeie din Bârlad își folosește copiii pentru a câștiga bani din cerșit. Fie caniculă, fie ger, inconștienta mamă pune în pericol viața micuților ei, dar și propria sănătate.

O dată pe an, rămâne gravidă. Stă în picioare sau pe treptele reci ale bisericii, riscând să-și îmbolnăvească copiii și să avorteze. De regulă, își face veacul cerșind mila trecătorilor în fața unui magazin din zona „Stadion”. Când este sărbătoare, își mută tabăra în curtea spitalului, în fața Bisericii „Sf. Ecaterina”. Se întâmplă de câțiva ani. De cele mai multe ori, își ia cu ea copilul sau copiii, încercând astfel să impresioneze credincioșii, pentru ca pomana să fie mai consistentă.

„O știu de trei-patru ani. La început nu era chiar așa de insistentă, dar, în ultimul timp, a devenit obraznică. Te agață și când intri și când ieși din biserică. E supărător. Oamenii vin să se roage la biserică, nu să fie hărțuiți de cerșetori. Dacă vrei să dai un ban sau un fruct unui om necăjit îi dai, dar nu trebuie să te oblige”, a declarat o enoriașă.

Un alt credincios a mărturisit: „Femeia aste e fabrică de copii. Dacă vă uitați, acum e iar gravidă. Cel mai mic s-a născut anul trecut. Îmi amintesc că am venit duminică la slujbă și era însărcinată iar vineri era, din nou, aici cu copilul nou-născut în landou”.

Nu doar enoriașii au sesizat atitudinea supărătoarea a mamei care-și exploatează copiii, ci și părintele paroh Petru Giușcă.

„I-am explicat că nu e bine ce face și chiar am mustrat-o că vine prea sumar îmbrăcată, cu colanți și bluze decoltate. Am observat apoi că a încercat să se îmbrace mai decent. Pentru că nemulțumirea oamenilor creștea pe zi ce trece, am sfătuit-o să vină la biserică la sfârșitul slujbei, când se împarte pomana, dar nu m-a ascultat. Enoriașii i-au dat haine și alte obiecte, am ajutat-o și cu bani, dar nu vrea să înțeleagă că trebuie să-și schimbe atitudinea”, a spus părintele Giușcă.

Zilele trecute, aproape că a țipat la părinte obligându-l să-i dea niște dulapuri vechi pentru că a chemat căruța, deși nimeni nu-i promisese nimic.

Tupeul de care dă dovadă insistenta cerșetoare a adus, de câteva ori, poliția în curtea spitalului, în urma sesizărilor făcute de bârlădeni. Nu a luat în seamă oamenii legii care i-au pus în vedere să renunțe la cerșit. Se pare că nu ar fi străină nici de furturile de portofele care s-au comis în ultimul timp în rândul enoriașilor. În Codul Penal, exploatarea copiilor de către părinți, cu scopul dobândirii unor foloase, este încadrată ca infracțiune și se pedepsește cu închisoarea, de la 1 la 5 ani.

Oamenii se întreabă, totuși, cum se îngrijește femeia de copii, de vreme ce stă mai mult cu ei pe stradă. De ce alimentație beneficiază aceștia, de ce educație și, mai ales, cum își îndeplinește obligațiile de părinte?

În cele din urmă, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Vaslui s-a autosesizat și va demara o anchetă pentru a stabili ce măsuri trebuie luate.

„Am luat act de atitudinea acestei mame și se pare că-și exploatează copiii folosindu-i pentru a atrage mila opiniei publice și, implicit, pentru beneficii materiale și bănești. Femeia riscă să fie decăzută din drepturile părintești, la fel și soțul său. Vom demara o anchetă, în urma căreia se va aprecia dacă DGASPC va face plângere penală”, a declarat Ionel Brătianu, șeful Centrului de Primire în Regim de Urgență a Copilului Abuzat Neglijat și Exploatat Bârlad, din cadrul DGASPC.

Unii părinți încalcă cu bună știință drepturile copilului, riscând, din varii motive, să fie decăzuți din drepturile părintești. Unii rămân fără copii. Din păcate, pentru mulți dintre aceștia, copiii nu sunt decât o sursă de venit pe care o exploatează cum le trece prin cap.

Preotul Chirvase a dat în judecată Episcopia Hușilor

de Simona MIHĂILĂ

Sorin Chirvase cere 50.000 de lei, sumă ce reprezintă restanțele salariale pe ultimii trei ani.

Conflictul dintre preotul bârlădean Sorin Chirvase și Episcopia Hușilor este departe de a se fi stins, așa cum poate spera episcopul Corneliu Bârlădeanul atunci când a hotărât să-i desfacă disciplinar contractul de muncă. Săptămâna aceasta, părintele Chirvase a acționat în instanță Episcopia Hușilor cerând plata salariilor restante din ultimii trei ani, precum și plata concediilor medicale și de odihnă din această perioadă. În total, 50.000 de lei.

chirvase-sorin“A făcut ce a vrut el cu mine. M-a mutat într-un sat uitat de lume, cu doar o mână de enoriași, m-a făcut dator cu sume uriașe de bani, m-a defăimat public expunând detalii din viața mea persoanală, iar acum mi-a desfăcut și contractul de muncă disciplinar ca să nu pot lua și eu măcar indemnizație de șomaj pentru câteva luni. Mi-e și silă de ei. Să-mi dea măcar banii mei, salariile mele pe cât am muncit și să mă lase în pace. Să rămână ei, cu toate bogățiile lor și să mă lase pe mine în sărăcia mea”, ne-a declarat preotul Chirvase.

În ultimii trei ani, din cauza presiunii financiare pe care Episcopia Hușilor a pus-o pe umerii parohiei “Sf. Spiridon”, unde preotul Chirvase a slujit până în iarna trecută, acesta nu a luat salariu. Conform regulamentului intern, preoții își ridică leafa din încasările pe care le fac la biserică.

“Tot ce am încasat am trimis la Episcopie. Sumele cerute, taxele erau din ce în ce mai mari. Absolut tot ce am reușit să strâng am dat la Huși. Și tot mai sunt dator. Niciodată nu a fost de ajuns”, povestește preotul.

Nu se mai lasă păcălit

De teama altor mizerii din partea episcopului Corneliu, dar și al protopopului Vasile Lăiu, părintele Chirvase nu a predat gestiunea parohiei, preferând să facă acest lucru doar în fața organelor de control.

“Știu că procesul va dura cel puțin un an. Se va face expertiză contabilă ca să se demonstreze că nu mi-am luat salariu. Am totul pregătit. Toate actele, chitanțele, statele de plată, totul. Dacă predau gestiunea, eu rămân fără nicio hârtie. Apoi, iar trebuie să mă duc la ei pentru orice document, pentru orice dovadă. Ca să pățesc ca altădată când n-au vrut să-mi elibereze actele necesare. M-au pus să semnez fel de fel de declarații ca să-mi dea un act”.

Preotul se referă la episodul din iarnă, când protopopul Lăiu a refuzat să-i elibereze actele solicitate de medicul de familie pentru decontarea cheltuielilor pentru îngrijirile medicale de care avea nevoie. El se afla de trei luni în concediu medical. Medicul de familie nu putea să-i vizeze certificatele de concediu medical, fără a avea adeverință de la angajator că în ultimele 12 luni nu a beneficiat de alte concedii medicale.

Chirvase l-a acuzat pe protopop că a dat dispoziție personalului de la Protoerie să nu-i elibereze acest document. Decât cu o condiție: preotul Chirvase să semneze o declarație prin care să-i permită Consistoriului eparhial să-l judece chiar și în lipsa lui.

laiu_vasileProtopopul către episcop: “Ori eu, ori Chirvase”

Chirvase spune că și-a pierdut complet încrederea în episcopul Corneliu, chiar dacă a avut un moment în care, în ciuda celor petrecute, și-o recăpătase: “Este complet lipsit de cuvânt. M-a pus să-mi cer iertare în ziar promițându-mi că dacă o să fac asta, îmi va permite să mă întorc în parohia mea. Am avut o discuție de două ore cu el în care mi s-a părut alt om. Era complet transformat, mi-a lăsat impresia că aș vorbi cu tatăl meu. În trei zile, s-a întors la 180 de grade”. Preotul Chirvase a aflat că în acest răstimp protopopul Lăiu ar fi mers la episcop și l-ar fi somat: “Ori eu, ori Chirvase! Alege. Dacă vine el, plec eu”.

De frica unor enoriași de vârsta a treia – Protopopul Lăiu și episcopul Corneliu au cerut ajutor Poliției și Jandarmeriei

* Îngrozit de “amenințarea” unor enoriași în vârstă care au venit să discute civilizat cu episcopul, protopopul Vasile Lăiu a cerut impetuos intervenția forțelor de ordine. În locul “grupării violente” pe care se pregăteau să o înăbușe, polițiștii și jandarmii au găsit o mână de enoriași cu păr alb, care-i priveau nedumeriți. După ce a coborât din mașina de lux, PS Corneliu Bârlădeanu a avut parte de o primire fastuoasă cu pâine, cu sare și copilași îmbrăcați în port popular. Din păcate, momentul de glorie i-a fost stricat de enoriașii care, scârbiți de atâta ostentație și îngâmfare, au început să-l huiduie.

Simona MIHĂILĂ

Scenariu hilar în curtea Protopopiatului Bârlad, azi dimineață, când protopopul Vasile Lăiu a solicitat impetuos intervenția forțelor de ordine ca să-l scape de “amenințarea” unui grup de enoriași trecuți de vârsta a treia.
Aceștia doreau să discute cu el, dar și cu PS Corneliu Bârlădeanu, episcopul Hușilor, ce era așteptat la o ședință cu profesorii de religie. Oamenii au vrut să profite de ocazie pentru a încerca, încă o dată, să-l înduplece să-l reprimească în parohia Sf. Spiridon pe preotul Sorin Chirvase, cel care, în toamna trecută, a fost trimis să slujească într-un sătuc îndepărtat, din cauză că nu a reușit să strângă sumele uriașe de bani cerute de episcop pentru diverse.
Deși enoriașii au pășit în clădirea Protopopiatului Bârlad cu gânduri pașnice și cu o atitudine cuviincioasă, protopopul Lăiu i-a dat afară fără măcar să vrea să afle pentru ce au venit. Le-a cerut să elibereze și curtea Protoieriei amenințându-i că v-a chema forțele de ordine.
Docili, enoriașii au părăsit curtea, dar au refuzat să plece de la poarta instituției, hotărâți să nu renunțe până când nu vor da ochii cu episcopul Corneliu.

“Episcopul Corneliu este Antihristul județului Vaslui! El taie și spânzură”

“Noi ne vrem părintele înapoi. Noi suntem enoriașii, noi suntem cei care dăm bani la biserica, noi plătim totul. Ce fel de grijă are Biserica de oameni? Nu există toleranță, nu există compasiune”.

“Părintele Chirvase este un preot sărac și bolnav. Și el, și tatăl său, au slujit Biserica Sf. Spiridon fără nicio pretenție. Toți banii pe care i-au strâns au intrat în acea parohie. Au renovat-o, au făcut sală de pomeni, au pus totul la punct. Părintele Chirvase, tânărul, stă cu chirie, merge din gazdă în gazdă. Nu și-a făcut vilă ca alții, nu are mașină de lux, nu face concedii în străinătate. Nu este un preot lacom, nu ne-a cerut niciodată bani, cum fac ceilalți doi care au rămas la Sf. Spiridon și care iau pielea de pe noi”.
“Protopopul și episcopul trebuie să-și lase funcțiile. Aceste funcții le dau bătaie de cap, căci au uitat pe cine slujesc. Îl slujesc pe Dumnezeu, nu banii. Dumnezeu înseamnă bunătate, milă. Iar ei lasă un preot să moară de foame. Nu mai spunem că nu e creștinesc. Este inuman!”.

“Episcopul ăsta, Corneliu, este Antihristul județului Vaslui! El taie și spânzură! Vede numai bani, vrea numai bani. Eu nu mai vreau să vin la Biserică ca la o instituție financiară. Eu vreau să ies cu sufletul curat din Sfânta Biserica, nu să intru cu grija că nu am bani să-mi plătesc un pomelnic”.
Acestea sunt doar câteva dintre declarațiile pe care enoriașii le-au dat reporterilor Est News, în timpul cât l-au așteptat pe episcop.

Lăiu, slujitorul lui Dumnezeu, nu a vrut să-i asculte pe oameni fără programare

La un moment dat, pe alee și-a făcut apariția protopopul Lăiu. Oamenii l-au înconjurat imediat și i-au cerut iarăși să le asculte păsul, însă slujitorul lui Dumnezeu le-a replicat că e imposibil să-i primească la discuții din cauză că nu au programare: “Sunteți cumva programați? Noi avem altceva de făcut la ora asta. O sa vorbim când o să vă faceți programare”.

Enoriașii au insistat să-i asculte măcar câteva minute, chiar dacă au făcut grava greșeală de a nu se înscrie la cuvânt, dar protopopul Lăiu, a refuzat să cadă în păcatul de acorda audiențe în mod dezorganizat.

Episcopul Corneliu, cu umilință, din Wolksvagen-ul de lux: “Hristos a înviat”

Supărat că i-a stricat ceremonialul de primire a episcopului cu pâine și cu sare, scenariu minuțios pregătit, din care nu lipseau copilași îmbrăcați în costume naționale, protopopul Lăiu a pus mâna pe telefon și a cerut intervenția forțelor de ordine. În câteva minute, polițiștii și jandarmii – mai mulți decât “protestatarii” – au invadat curtea Protoieriei Bârlad, pregătiți să înăbușe “violențele”. În urma lor, și-a făcut apariția la bordul unul Wolkswagen de lux, Preasfinția Sa, episcopul Hușilor.
Flancat de armata de polițiști și jandarmi, vizibil stânjeniți până și ei că trebuie să-și etaleze autoritatea în fața unor bătrânei neajutorați, episcopul a coborât rapid din mașină și a intrat în clădire, nu înainte de a rosti, mieros: “Hristos a înviat”.
Uluiți de această amplă desfășurare de forțe și indignați că un preot bolnav este condamnat să moară de foame în timpul ce șeful lui merge în mașini de lux cumpărate din banii enoriașilor, oamenii nu s-au mai putut abține și au început să-l huiduie de episcop: “Lașule!”; “Să vă fie rușine!”; “Biserica e a credincioșilor, nu a voastră”.

Enoriașii nu se vor lăsa

Credincioșii veniți la Protoieria Bârlad să-i ceară episcopului să le acorde câteva minute de ascultare au plecat hotărâți să nu renunțe. Ei s-au strâns în fața Bisericii Sf. Spiridon și au decis ca, în zilele următoare, să plece la Iași, apoi, la București.

“Vom ajunge și la Patriarhul României. Nu e posibil ca noi, cei care, prin banii și prin munca noastră, susținem financiar Biserica Ortodoxă Română, să nu fim ascultați. E de neacceptat ca o simplă doleanță a noastră să nu fie luată în considerare”.

Preotul Chirvase a întors și celălalt obraz

Reamintim că, în toamna trecută, preotul Sorin Chirvase a aflat că, din cauză că nu reușea să bage mâna până la cot în buzunarul enoriașilor spre a le lua banii pe care Episcopia Hușilor și Protopopiatul Bârlad îi cerea autoritar și fără drept de replică, a fost mutat disciplinar într-un sat cu câteva case.
Plin de amărăciune, la finalul ultimei slujbe religioase pe care a oficiat-o la Biserica Sf. Spiridon, și-a deschis inima către enoriași și le-a mărturisit adevăruri nespuse până atunci. A vorbit despre șpăgile cerute de Episcopie, despre vânzările imposibile de obiecte de cult religios la prețuri exorbitante, despre cum parohiile sunt nevoite să achite taxe uriașe etc.
Ziarul Est News a scris în ultimele luni despre represaliile la care preotul a fost supus de șefii săi, drept pedeapsă că a vorbit. Asta avea să-l coste pe părintele Chirvase.
Episcopul va fi citit, poate, toate câte s-au scris așa că, mânat de orgolii de neînțeles de către un creștin, i-a cerut preotului de la Bârlad să-i cadă în genunchi. Public. I-a promis că-i permite să se întoarcă în parohie dacă va merge la ziar și va publica o scrisoare deschisă în care își va cere iertare. Preotul Chirvase a făcut-o și pe asta. Scrisoarea de iertare a fost publicată de Est News, luna trecută. Curând, însă, părintele și enoriașii aveau să constate că totul a fost un plan prin care episcopul a vrut doar să-l umilească. Nu doar că și-a încălcat cuvântul, dar i-a cerut preotului Chirvase să-și ceară încă o dată iertare, prin intermediul a încă unui ziar.
Ciudată lecție de creștinism, “Preasfinția Ta”!

Lacrimile de la Pușcași: minune sau manipulare

de Marian Mocanu

De câteva zile satul Pușcași de lângă Vaslui a devenit loc de pelerinaj pentru credincioșii veniți să vadă icoana care plânge. Coincidență sau nu, exact în preajma popularizării minunii, municipiul Vaslui a fost împânzit de afișe care propuneau excursii la mormântul preotului Arsenie Boca, cel înfățișat în icoană. Reprezentanții Episcopiei Hușilor îndeamnă la răbdare, evitând a se pronunța cu privire la veridicitatea sau nu a minunii de la Pușcași. Între timp, preț de două zile, lacrimile sfântului s-au oprit, reîncepând să șiroiască ieri dimineață.

Un tânăr din comuna Pușcași, care fost în vizită la mănăstirea Prislop, i-a adus mamei sale o icoană înfățișându-l pe preotul Arsenie Boca, unul dintre cei mai importanți duhovnici ai secolului trecut. Icoana a fost amplasată la troița din apropierea locuinței acesteia, situată în centrul satului Pușcași, din apropierea municipiului Vaslui. După câteva zile, pe 23 aprilie, femeia a observat că din ochiul stând a preotului pictat pe icoană se scurg lacrimi, lucru care a fost considerat de mulți credincioși drept o minune dumnezeiască.

Părerile credincioșilor sunt împărțite, unii crezând că icoana este făcătoare de minuni, alții considerând acest semn ca prevestitor de nenorociri. Reprezentanții Episcopiei Hușilor evită deocamdată să se pronunțe cu privire la autenticitatea acestei minuni. „Așteptăm o comunicare scrisă de la preoții care au fost prezenți la Pușcași și vom formula un punct de vedere”, anunță preotul Marin Tudorică, purtătorul de cuvânt al episcopiei Hușilor.

Timp de două zile, lacrimile sfântului au încetat să mai curgă, reîncepând însă să șiroiască din senin ieri dimineață. Acest lucru a reîntărit credința sătenilor că este vorba de o adevărată minune dumnezeiască și nu de un accident sau o manipulare. Între timp, satul Pușcași a devenit loc de pelerinaj pentru credincioși din întreaga țară. Zilnic, sute de oameni, unii din credință, alții din curiozitate, vizitează troița și icoana plângătoare, prilej de bucurie pentru oamenii din sat, afacerile unora dintre ei înflorind cu acest prilej.

Coincidență sau nu, chiar înaintea popularizării minunii de la Pușcași, municipiul Vaslui a fost împânzit de afișe care propun pelerinaj chiar la mănăstirea Prislop, unde este înmormântat Arsenie Boca, dar și la mănăstirile Brâncoveanu și Sâmbăta de Sus, unde acesta a slujit. Excursia nu este organizată de o agenție de turism, în ciuda faptului că pe afiș apare o siglă care sugerează acest lucru, ci de o firmă particulară a cărui reprezentant nu a dorit să dea prea multe detalii. Deja, locurile la mai multe curse, care au loc din trei în trei zile, au fost epuizate, rezervările fiind făcute în avans pentru următoarele trei curse. Având un preț de 150 lei de persoană pentru o excursie care durează doar ceva mai mult de 24 de ore și efectuată cu un microbuz cu 20 de locuri, rezultă ca la un singur drum, organizatorul încasează 3.000 lei. Costurile sunt sub o treime. Acum, afaceristul care profită de ocazia ivită se roagă la icoana plângătoare a sfântului Artenie Boca ca minunea să țină cât mai mult! Se naște totuși o întrebare: minunea de la Pușcași a creat această oportunitate de afaceri, sau oportunitatea a creat minunea?

Icoana care plânge de la Pușcași

de Marian MOCANU

De câteva zile o icoană donată de un sătean Bisericii din Pușcași lăcrimează. Localnicii, dar și preotul paroh Pavel Buimac cred că este o minune făcută de părintele Arsenie Boca. De la descoperirea minunii, a crescut numărul credincioșilor care participă la slujbele religioase, iar icoana a fost vizitată de nenumărați vasluieni.

Un locuitor din Pușcași a fost în pelerinaj la mănăstirea Prislop, la mormântul monahului Arsenie Boca, de unde s-a întors cu o icoană sfințită ce-l înfățișează pe respectatul părinte. De sărbătoarea Sfântului Gheorghe, omul a așezat icoana la troița din apropierea casei și, după câteva zile, o femeie a observat că ochiul stâng a părintelui Boca lăcrimează. Prima dată, localnicii au crezut că picăturile provin de la pictura proaspătă, însă au observat că lacrimile izvorăsc din colțul ochiului, exact ca la un om viu.

Credincioșii la-au anunțat pe preotul din sat, Pavel Buimac, care, la rându-i, și-a anunțat superiorii de la Protoeria Vaslui și Episcopia Hușilor. Preotul Buimac a confirmat că, într-adevăr, icoana păritelui Boca lăcrimează neîncetat și, asemenea credincioșioșilor din comună, consideră că e o minune făcută de cel care a fost unul dintre cei mai iubiți preoți și respectați duhovnici ai secolului trecut.

De la apariția minunii, vestea s-a împrăștiat, sute de credincioși, atât din satele vecine sau din municipiul Vaslui dar și din alte zone, venind să se roage la icoană. Printre credincioși, părerile sunt împărțite, unii consideră că icoana prevestește nenorociri, alții văd în lacrimile vărsate de sfânt drept un semn bun, considerând că „Părintele Boca plânge pentru păcatele românilor, și astfel aceste păcate ne sunt iertate”, așa cum povestea o femeie venită în pelerinaj la icoana de la troița din Pușcași.

Părintele Arsenie Boca s-a născut pe data de 29 septembrie 1910, la Vața de sus, județul Hunedoara. Părinte ieromonah, teolog și pictor de biserici, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu, de la Sâmbăta de sus și apoi la Mănăstirea Prislop, acolo unde este și înmormântat (28 noiembrie 1989).

În timpul comuniștilor, Arsenie Boca a fost închis de Securitate pentru părerile sale religioase, fiind dus la Canal și ulterior în închisorile Jilava, București, Timișoara și Oradea. În 1956, a fost scoz abuziv din monahism, fiindu-i interzis să slujească până la moartea survenită ca urmare a torturilor Securității.

Părintele Boca este considerat ca fiind cel mai mare duhovnic al secolului XX, traducător de texte religioase și, la rândul său, scriitor.

Scrisoare deschisă către Preasfințitul Corneliu, Episcop al Episcopiei Hușilor

Postul și rugăciunea au făcut ca mintea și inima mea să-și găsească curajul de a mă adresa cu adâncă smerenie Preasfinției Voastre. La ceas de seară și în mireasma de tămâie ce învăluia icoana Maicii Domnului, gândul meu a fost că nu puteam continua liniștit propria-mi existență fără să mă gândesc la evenimentele care s-au petrecut în ultimele cinci luni.

Am căutat în adâncul ființei mele și am găsit un loc plin de resentimente care nu-mi dădeau pace. Gândurile mele s-au îndreptat atunci spre Preasfinția Voastră, care sunteți plin de mărinimie și gratitudine și de la care sper să găsesc iertare pentru toate vorbele care s-au spus și nu v-au făcut cinste.

Îmi deschid sufletul în fața Preasfinției Voastre și vă mărturisesc că vorbele mele nu au avut ca scop ofensarea reprezentanților Episcopiei Hușilor.

Sper să găsesc drumul ce duce la poarta iertării Preasfinției Voastre, a colegilor mei și, nu în ultimul rând, a enoriașilor mei.

Așa cum până acum am dovedit că slujesc Biserica și pe Bunul Dumnezeu, așa o voi face și de acum înainte, dar cu mai multă înțelepciune și supunere față de superiorii mei.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!

Cu adâncă smerenie,

Preot Chirvasă Sorin

Ce vilă mare și frumoasă ai, părinte protopop!

Episcopia Hușilor a făcut o „radiografie” a tuturor caselor preoților din Bârlad, fără știrea acestora, pentru a se convinge de „gradul lor de bunăstare” și pe baza căreia le-a fixat contribuțiile nesimțite la construcția noului sediu protopopesc. Pe post de „Big Brother” a fost consilierul economic al episcopului Corneliu Onilă, în persoana lui Serafim Botnar, care a fost dus de mână, din poartă în poartă, de un alt om de nădejde al Preafericitului – protopopul Vasile Lăiu.

Simona MIHĂILĂ

Preocuparea Episcopiei Hușilor pentru birurile nesimțite impuse parohiilor, biruri care vin în totalitate din buzunarele credincioșilor, capătă accente bolnăvicioase. Episcopul Corneliu Onilă nu și-a găsit liniștea până când nu a obținut informații cu privire la gradul de confort al preoților din Bârlad.

bodnarCu puțin timp înainte de emiterea documentului prezentat în exclusivitate în ediția ieri a de cotidianului Est News, prin care preoții din cadrul Protopopiatului Bârlad au fost amenințați că vor fi transferați în parohii de grad inferior dacă nu vor scoate de unde or ști între 100 și 200 de milioane de lei vechi pentru construcția unui nou sediu protopopesc, episcopul Corneliu a făcut, pe șest, o radiografie amănunțită a stării materiale a preoților. Surse din interiorul Episcopiei ne-au relatat că Preasfinția Sa a poruncit sfătuitorului său de taină, Serafim Bodnar, consilier economic în cadrul Episcopiei Hușilor, să meargă la Bârlad pentru a vedea cu ochii lui casele în care locuiesc preoții, dar fără ca ei să știe. Trebuie spus că Serafim este, după cum ne-au dezvăluit sursele noastre, spaima preoților, el îndeplinind și rolul de perceptor al episcopului: „El e extensia mânii Preafericitului. El adună șpăgile”.

Filajul a fost organizat în colaborare cu sluga preacredincioasă Vasile Lăiu, protopopul Bârladului. Pe 5 martie 2010, protopopul Lăiu l-a plimbat pe Arhimandrit Serafim Bodnar ca pe Sfintele Moaște, prin tot târgul Bârladului spre a-i arăta, în taină, casele preoților. Ca un ghid destoinic, nu l-a lăsat pe Serafim Bodnar să se limiteze la o simplă vizionare, ci i-a oferit și un istoric complet al fiecărei case în parte. „L-a dus din poată în poartă, nu a ratat nicio casă. Contribuția de 200 de milioane de lei de căciulă pe care le-a impus-o pentru construcția noului sediu a fost stabilită în urma acestei așa-zise evaluări a bunăstării preoților”, ne-a declarat sursa noastră.

Radiografia secretă a caselor preoțești de la Bârlad s-a constituit într-un raport oficial făcut episcopului Corneliu Onilă, ce se află în arhiva episcopiei.

O mândrețe de casă are protopopul

laiu-vasile

Protopopul Vasile Laiu

Fără doar și poate, traseul pe care Lăiu l-a condus pe specialistul în chestiuni „economice” al Episcopiei a inclus și casa protopopului. Am fost și noi curioși să aflăm ce „grad de bunăstare” ne indică aceasta și am avut o minunată surpriză: casa protopopului Vasile Lăiu este una dintre cele mai arătoase vile cu etaj de pe strada I.G. Duca, împrejmuită de un luxos gard din fier forjat, unic în zonă.

Un specialist în construcții ne-a spus, după o evaluare sumară a proprietății, că o asemenea construcție valorează pe piața liberă circa 5 miliarde de lei vechi, deși, în mod curios, valoarea impozabilă declarată este de doar 138.000 de lei.

Câțiva vecini cu care am stat de vorbă ne-au spus că părintele Lăiu este un om foarte gospodar și neobosit, fiindcă permanent mai face câte o mică investiție la casă: azi un garaj, mâine o mansardă și tot așa.

Nimeni nu a fost atât de indiscret să-l întrebe de unde are bani, unul dintre motive fiind că protopopul Lăiu are și el salariu, nu-i așa? Vila mare și frumoasă de pe I.G. Duca nu are nicio legătură cu faptul că ridicarea noului sediu al Protopopiatului Bârlad a rămas, de atâția ani, la stadiul de fundație, în ciuda faptului că preoții au fost disciplinați și au cotizat așa cum li s-a cerut.

Unde sunt banii, părinte protopop?

* În plină criză financiară, Protoeria Bârlad își ridică un nou sediu, care va semăna mai degrabă cu o vilă de lux, pentru a cărei construcție preoții au fost obligați să contribuie cu sume năucitoare de bani. Pentru a-i “convinge” să scoată bani din gaură de șarpe, Episcopia Hușilor și Protoeria i-au amenințat că-i smulge din parohii pentru a-i duce cine știe unde. Mai-marii clerici nu s-au limitat la amenințări, ci au mers până la a păcăli statul român ca să obțină bani, înaintând Ministerului Cultelor documente din care reiese că nu vor construi sedii luxoase, ci capelă de rugăciune. În felul acesta ar fi obținut, deja, trei miliarde de lei vechi, băgați într-o fundație care zace părăsită.

Simona MIHĂILĂ

Ziarul Est News a intrat în posesia dovezii negru pe alb a terorii permanente sub care trăiesc preoții din județul Vaslui care nu se conformează ordinelor de a cotiza fără a crâcni, cu bani grei, atunci când Episcopia Hușilor poruncește. Sute de preoți sunt amenințați cu excluderea din parohiile în care activează și mutarea lor în parohii “de grad inferior” (în limbajul tehnic al personalului bisericesc).

Un document incefaximil-protoeriendiar, pe care îl prezentăm în exclusivitate cititorilor noștri, demonstrează fără dubiu că banii enoriașilor, a bătrânilor chinuiți care-și rup de la gură pentru “Sfânta Biserică”, sunt fundamentul pe care și pentru care “preacucernicii părinți” au clădit un sistem dictatorial ce nu are nimic în comun cu credința în Dumnezeu.

Documentul la care facem referire și care, probabil, nu este un caz izolat, a fost emis în ianuarie 2011 și trimis tuturor preoților din parohiile aflate în subordinea Protoeriei Bârlad, după ce a fost luată decizia construirii unui nou sediu protopopesc. Acesta ar urma să fie ridicat pe strada Mihai Eminescu nr. 47, în imediata vecinătate a Liceului Teoretic (Complexul Școlar).

Prin adresa respectivă, preoții au fost informați că în decembrie 2010, Permanența Consiliului Eparhial Huși a stabilit, prin Hotărârea nr. 2.418, ca toate parohiile să contribuie vrând-nevrând la construirea noului sediu.

Aproximativ jumătate din cele 101 care aparțin Protopopiatului Bârlad au fost obligate ca, in nici mai mult nici mai putin de patru luni si jumatate, respectiv până la 15 mai 2011, să depună în contul protopopiatului bârlădean suma de 20.000 de lei (200 de milioane de lei vechi), în timp ce cealaltă jumătate, 10.000 de lei (100 de milioane). Cei care au scăpat mai “ieftin” sunt preoți care păstoresc parohii sărace, cu număr mic de enoriași, unele situate în colțuri uitate de lume din județ, unde sărăcia este la cote inimaginabile.

Bomboana de pe colivă este ultimul paragraf al documentului semnat de protopopul Vasile Lăiu și de finul acestuia de cununie, preotul Florin Chireac-Pavliuc, secretarul Protopopiatului Bârlad, acolo unde se trece la amenințarea cu represalii într-un limbaj absolut dictatorial: “Totodată, aceeași permanență a stabilit ca preoții din parohiile din mediul rural care nu vor respecta cele hotărâte și nu se vor conforma, să fie transferați la alte parohii din mediul rural de grad inferior, iar preoții de la parohiile din mediul urban, să fie transferați la parohii din mediul rural”.

Chetă bisericească pe spinarea credincioșilor

“Porunca” a căzut ca un trăznet pe capul preoților și așa împovărați de multiplele obligații financiare față de Episcopia Hușilor, de cotizații care de care mai imbecile ce nu contenesc nici acum să sosească peste noapte.

Pentru edificarea cititorilor noștri, chetele bisericești pentru diversele mofturi ale presființiilor lor se fac, evident, pe spinarea enoriașilor. Bisericile nu fac producție, nu prestează nici activități meștesugărești care să le aducă venituri. Obiectele care se vând prin intermediul parohiilor (calendare, cruciulițe, tămâie, cărți, brățări, lanțuri etc.) sunt sosite pe inventar de la Episcopie, iar veniturile obținute în urma comercializării iau calea bugetului Episcopiei. Nu au a face cu “contribuțiile” suplimentare pe care protopopul și episcopul le așteaptă de la preoți, printre care se numără și aceea din documentul mai sus enunțat. Acestea ar urma să fie colectate din banii pe care enoriașii îi dau la biserică pentru citirea de pomelnice, diverse rugăciuni și servicii religioase. Cum enoriașilor nu le este pus cuțitul în coastă atunci când contribuie la biserică, oricine dă cât dorește, de regulă sume infime. “Nimeni nu este obligat să ne dea bani. Omul dă dacă vrea și cât vrea”, ne-a spus unul dintre preoți. Dar pe mai-marii de la Episcopie și Protoerie nu-i interesează cum și de unde.

Sediu protopopesc de lux în plină criză financiară

laiu-vasileÎntrucât protopopul Vasile Lăiu refuză categoric să stea de vorbă cu jurnaliștii, nu am putut afla câți bani au intrat în conturile instituției pe care o păstorește, în urma poruncii din ianuarie 2012. Din câte am aflat, niciun preot din cele 101 parohii nu a fost transferat “disciplinar”, conform amenințării, ceea ce ne dă libertatea să presupunem că toți s-au achitat de sarcini, în termenul stabilit, adică până la 15 mai 2011.

Asta ar însemna că, în total, pentru construcția noului sediu protopopesc, s-ar fi putut strânge 15 miliarde de lei vechi. În opinia unui specialist în construcții cu care am stat de vorbă, acești bani sunt mai mult decât suficienți pentru construirea unei ditamai vila, cu două nivele, dotată cu living, dormitoare, băi, bucătării, mansardă și toate utilitățile.

În loc de asta, pe strada Mihai Eminescu nr. 47, acolo unde Protopopiatul Bârlad spune că își construiește un nou sediu pe terenul obținut gratis de la comunitatea bârlădeană, zace părăsită o simplă fundație. Unde sunt banii adunați de preoți cu atâta sudoare de la bieții enoriași?

Și surprizele nu contenesc să se oprească aici. De pe pancarta găsită la fața locului, în care sunt înscrise detaliile investiției, aflăm că acolo nu va fi construit nicidecum un sediu protopopesc, ci o capelă: “Capela de rugăciune <Corneliul Sutașul>”.

Din pricină că am fost în imposibilitatea de a obține lămuriri de la protopop, am fost nevoiți să apelăm tot la sursele noastre de încredere care ne-au făcut încă o dezvăluire: Episcopia Hușilor și Protoeria Bârlad umblă cu minciuni ca să tragă bani de la bugetul de stat.

Fiindcă de la bugetul public legea nu permite alocarea de fonduri decât pentru construirea de biserici și capele, căpeteniile celor două instituții au pus-o de-o păcăleală: în documentația pe care au înaintat-o Ministerului Cultelor au spus că pe terenul de pe Mihai Eminescu va fi construită o capelă de rugăciune, nu un sediu cum se intenționează realmente. Numai cu acest artificiu ar fi reușit să smulgă ceva bani și de la bugetul public.

Avem informații potrivit cărora statul român fie a înghițit gogoașa, fie a închis ochii, drept pentru care a alocat construirii “lăcașului” suma de 3 miliarde de lei vechi.

Din documente, mai reiese că respectiva “capelă”, după ce va fi gata, ar avea aparența unei veritabile vile de lux.

Suprafața construită este de circa 330 de metri pătrați, clădirea fiind compusă dintr-un demisol ce va adăposti 6 încăperi; parter format din capelă de rugăciune, birou protopop, sală consilieri, birou consultanță, baie și hol, precum și o mansardă unde se vor afla un living, 3 camere, două băi și două bucătării.

Așa va arăta noul sediu al Protoeriei Bârlad (sau Capela de rugăciune <Corneliul Sutașul>) construită pe banii adunați de la oamenii de rând în plină criză financiară, în vremuri în care sisteme financiare solide din întreaga lume se prăbușesc precum castelele de nisip.

Un nou rateu episcopal

Simona MIHĂILĂ

Episcopia Hușilor a ratat iarăși ocazia de a-l supune judecății pe preotul bârlădean Sorin Chirvase. Acesta nu s-a prezentat la Consistoriul Eparhial – instanța disciplinară și de judecată bisericească, întrunit vinerea trecută special în acest scop. Preotul Sorin Chirvase se face chirvase-sorinvinovat, în opinia clericilor, de o abatere și două delicte. Abaterea este „neascultarea întru îndeplinirea datoriei bisericești”, iar delictele ar fi „calomnierea și acuzarea neîntemeiată de fapte necinstite față de cleric, de superiorii bisericii, neîndeplinirea sau împlinirea cu rea-credință a îndatoririlor impuse de statutul și regulamentul Bisericii”.

Este a doua oară când Consistoriul Eparhial de la Episcopia Hușilor s-a întrunit pentru a-l judeca pe preotul Chirvase, care nu s-a prezentat niciodată din cauză că se află în concediu medical. Instanța de judecată clericească a decis să-l citeze într-un nou termen, în data de 22 ianuarie.

Reamintim că ultimele două luni din anul 2014 au fost marcate de un scandal uriaș în sânul Episcopiei Hușilor, scandal relatat pas cu pas în paginile ziarului Est News. Preoții Sorin Chirvase, de la Sf. Spiridon, și Teofil Ștefănică de la Biserica Domnească, s-au trezit alungați din parohiile unde erau iubiți și respectați. Ei au fost anunțați de Episcopia Hușilor că au fost transferați la țară.

Scandalul a izbucnit de-a dreptul atunci când enoriașii au aflat. La Domneasca, toată furia oamenilor s-a revărsat pe protopopul de Bârlad Vasile Lăiu, atunci când s-a prezentat în fața oamenilor pentru a-i prezenta oficial pe noii parohi. Protopopul Lăiu a fost acuzat că a contribuit și el la această mutare. Din protescut enoriașilor nu au lipsit acuzațiile de hoție la adresa mai-marilor de la Episcopie, de bătaie de joc și de sfidare a relației speciale creată între enoriași și duhovnicii lor.

La Sf. Spiridon, cel care a dat vestea enoriașilor a fost chiar preotul Chirvase. El a rezervat momentul obișnuitei cuvântări de la finalul slujbei unor dezvăluiri cutremurătoare despre practicile din sânul Episcopiei Hușilor: despre șpăgi cerute de episcopul Corneliu Onilă, despre obiectele pe care bisericile sunt obligate să le vândă enoriașilor, despre sumele gigantice pe care preoții trebuie să le verse în conturile Episcopiei dacă vor să-și păstreze serviciul samd.

Urmarea acestui scandal a fost fără precedent: DNA a intrat pe fir, mai mulți preoți, printre care și Chirvase, fiind audiați ca martori, iar mai-marii clerici de la București și-au anunțat intenția de a numi la Episcopia Hușilor un episcop vicar, care va prelua responsabilitățile administrative. Numirea unui vicar echivalează cu o slăbire a puterii de control a episcopului Corneliu Bârlădeanu, care avea un rol decorativ.

Ce se întâmplă cu sacii de bani colectați de Episcopul Corneliu? – Jăpcașul sărmanilor

Într-un acces de transparență, Patriarhia Română a dat publicității, printr-un comunicat de presă, veniturile oficiale ale Patriarhului Daniel. Informația, în premieră, nu face referire doar la cuantumul salarial, ci și la proveniența sumelor, precum și la donațiile lunare. Astfel, din cei 13.900 de lei pe care îi încasează lunar, Preafericitul Daniel donează în fiecare lună 6.000. Pe baza acestui model de transparență, Episcopul Hușilor, Corneliu Bârlădeanul, ar putea să-și decline veniturile – cel puțin pe cele oficiale, proveniența lor și eventualele donații. La acest ultim capitol în mod sigur i-ar fi destul de greu, pentru că nimeni nu are cunoștință până acum de vreun act de binefacere înfăptuit de Preasfințitul Corneliu. El este mai degrabă cunoscut ca jăpcașul sărmanilor, nicidecum ca ajutorul lor, prin obligarea preoților din subordine să plătească tot felul de obiecte de cult cu bani strânși de la bunii creștini care abia dacă trăiesc de azi pe mâine. Cu toate acestea, el pozează în continuare într-un bun păstor, deși încalcă flagrant și cu nonșalanță învățăturile pe care ar trebui să le promoveze. “Dar cine are bogățiile lumii acesteia și vede pe fratele său în nevoie și își închide inima față de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?” (I Ioan, 3:17).

Roxana NĂSTASĂ

Conform unui comunicat de presă remis de Patriarhia Română, în calitate de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, președinte al Sfântului Sinod, al Adunării Naționale Bisericești și al Permanenței Consiliului Național Bisericesc, având în subordine aproape 700 de angajați, Preafericitul Părinte Daniel primește de la stat un salariu net de 7.731 de lei, iar ca mitropolit al Munteniei și Dobrogei și arhiepiscop al Bucureștilor, având în subordine aproape 400 de angajați, el primește un salariu net de 6.169 de lei, din fondurile proprii ale Arhiepiscopiei Bucureștilor.

corneliuDin banii primiți în fiecare lună, Patriarhul Daniel oferă 4.000 de lei pentru construirea mănăstirii din satul natal, Dobrești, județul Timiș și pentru obștea ei monahală, precum și un ajutor financiar de 2.000 de lei pentru mai mulți angajați săraci din Administrația patriarhală și din Administrația eparhială, „care muncesc mult, dar au salarii mici”.

„De asemenea, Patriarhul ajută financiar și material (cu alimente sau haine) unii studenți, monahi și credincioși mireni săraci care se află în situații dificile”, se mai arată în comunicatul Patriarhiei Române.

Totodată, potrivit comunicatului, din inițiativă proprie, Patriarhul României, asemenea celorlalți monahi care locuiesc în Reședința patriarhală, plătește, din salariul său, o contribuție lunară pentru locuință și o contribuție pentru masă. Tot din salariul său, patriarhul își cumpără hainele, cărțile și lucrurile strict necesare.

În același timp, orice donație financiară, pe care o primește personal, o îndreaptă integral spre susținerea activităților liturgice, sociale și culturale ale Bisericii, oferindu-se donatorului inițial chitanță și scrisoare de mulțumire, mai spun reprezentanții Patriarhiei.

De asemenea, „toate obiectele și veșmintele liturgice primite de patriarh ca dar intră în inventarul și patrimoniul bisericii, iar orice proprietate personală a patriarhului rămâne moștenire Bisericii, conform prevederilor canonice, statutare și sinodale”, a precizat sursa citată.

Potrivit Patriarhiei, „asemenea și altor ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, patriarhul României nu adună bani, ci dăruiește bani, nici nu lucrează opt ore pe zi, ci adesea între 14 și 16 ore pe zi. Din aceste motive, patriarhul României poate vorbi cu convingere în predicile sale despre valoarea milosteniei și a hărniciei, despre importanța responsabilității și corectitudinii față de instituția Bisericii”.

„În ceea ce privește personalul din Administrația patriarhală, numai o treime din salariații Administrației patriarhale primește o contribuție la salariu de la bugetul de stat, în valoare totală de 619.397 lei. În schimb, suma totală plătită lunar de Administrația patriarhală pentru impozite și asigurările sociale la salarii este de 1.126.584 lei, conform Declarației 112 depusă la ANAF. Ca atare, Patriarhia Română virează la bugetul de stat aproape dublu față de cât primește”, se mai spune în comunicatul instituției.

Nimeni nu știe ce venituri are Episcopul Corneliu

Comunicatul Patriarhiei vine pe fondul unui acces de transparență, înfăptuit în urma controverselor legate de donațiile adunate de prin toată țara pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, dar și pentru alte lăcașuri de cult ori pentru sprijinirea instituției Bisericii în sine.

La nivelul județului Vaslui, este neapărată nevoie de o dovadă de transparență asemănătoare, întrucât Episcopul Corneliu Bârlădeanul este perceput mai degrabă ca cel dispus să ia și ultimul bănuț al văduvei, în loc să-i împlinească vreo nevoie. Practic, asta și face prin birurile pe care le impune preoților, pe care imediat după întronizarea sa i-a transoformat în adevărați perceptori, nevoiți să taxeze cât mai scump buna credință și frica de Cel de Sus a creștinilor dispuși să rămână flămânzi, numai să-și achite “mântuirea”.

Episcopul Corneliu face milostenie cu banii olandezilor

E drept că pe credincioși nu-i obligă nimeni, până la urmă, să-și răstoarne ultima lețcaie din buzunar în conturile Episcopiei, dar la fel de drept e că instituția are o avere pe care muritorii de rând nu o cunosc. Din punct de vedere spiritual, această avere – sau măcar o parte din ea – ar trebui să împlineacă nevoile unor sărmani. Cel mai probabil, tocmai din aceste rațiuni Biserica este exceptată de la plata impozitelor. În realitate, însă, nimeni nu s-a lăudat până acum că ar fi primit vreo para chioară de la Episcopul Corneliu și nici acesta din urmă nu a pretins așa ceva. Asta nu pentru că ar respecta învățăturile creștine – “Deci, când faci milostenie, nu trâmbița înainte ta, cum fac fățarnicii în sinagogi și pe ulițe, ca să fie slăviți de oameni; adevărat grăiesc vouă: și-au luat partea lor” (Matei 6:2) – ci pur și simplu pentru că nu are cum. Altfel, ar fi făcut-o.

Pe site-ul Episcopiei Hușilor există rubrică specială destinată activităților filantropice (contrar “recomandării” evanghelistului), în care există o singură postare, și aia din 2009 (pe care o redăm integral).

“În data de 07 august 2009, Sectorul Social – Filantropic și Misionar al eparhiei a organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, o activitate caritabilă în biserica parohiei Giurcani din județul Vaslui. În cadrul acestei activități, au fost oferite haine și încălțăminte pentru toate categoriile de vârstă la 150 de familii nevoiașe din partea Episcopiei Hușilor în parteneriat cu Fundația “Maica Tereza” și Fundația “Prieteni pentru Moldova”, ambele din Olanda. Beneficiarii au provenit din localitățile Murgeni, Giurcani, Peicani, Găgești și Tupilați. Tot în cursul aceleiași zile, s-a organizat o acțiune similară în biserica parohiei șuletea pentru un număr de 150 de familii din localitățile Stoișesti, Dodești, Fedești, Jigălia și Șuletea. Activitatea se va continua mâine, 08 august, la mănăstirea Florești unde vor fi distribuite haine și încălțăminte la un număr de 150 de familii din localitățile învecinate. Buna desfășurare a activităților a fost posibilă prin implicarea directă a preoților și cu suportul parohiilor din care au provenit beneficiarii acestui program. Activitățile sunt parte componentă a Programului «Ajutor pentru familii sărace și cu mulți copii», având ca scop îmbunătățirea situației sociale a familiilor nevoiașe din județul Vaslui. Programul se desfășoară permanent din anul 2003, cu sprijinul organizațiilor mai sus menționate”.

Așadar, singurul eveniment filantropic desfășurat cu participarea Episcopului Corneliu Bârlădeanul s-a întâmplat pe banii olandezilor, nicidecum din leuții adunați de la bieții sărmani cu frică de Dumnezeu. În aceste condiții, așteptăm cu interes un exercițiu de transparență de la Episcopul Corneliu, în care să ia exemplul fratelui și șefului său ierarhic și să decline sumele pe care le încasează lunar și eventualele donații. Ar fi de bun simț și un exemplu creștinesc dacă ar face publice și sumele care se adună lunar în conturile oficiale și neoficiale ale instituției pe care cu onor o păstorește. Dar asta e greu de crezut că se va întâmpla!

În postul Crăciunului, Episcopul Corneliu își judecă semenii

chirvase-sorinDin cauză că a mișcat în front, preotul Sorin Chirvase, cel care a deschis Cutia Pandorei și a avut curajul de a da pe față toate nedreptățile la care a fost supus de episcopul Corneliu Bîrlădeanul (născut Onilă), a fost chemat să dea socoteală în fața Consistoriului Eparhial Huși (forul de judecată al Episcopiei). Judecata este programată pentru miercuri, 10 decembrie, ora 10, însă, părintele Chirvase nu se va prezenta, întrucît este bolnav.

“Deocamdată eu sunt în concediu medical, nu pot să mă deplasez. Consistoriul și-a propus să mă judece pentru o abatere și două delicte. Abaterea este, după cum scrie pe hîrtie, neascultarea întru îndeplinirea datoriei bisericești, iar delictele ar fi calomnierea și acuzarea neînțemeiată de fapte necinstite față de cleric, de superiorii bisericii, neîndeplinirea sau împlinirea cu rea-credință a îndatoririlor impuse de statutul și regulamentul Bisericii”, ne-a declarat părintele Sorin Chirvase.

Într-un cinism fără margini, preotului Chirvase i s-au cerut dovezi pentru afirmațiile pe care le-a făcut public (cele referitoare la șpaga cerută de episcop și la celelalte pretenții financiare ale Episcopiei). Altfel spus, Corneliu Onilă are tupeul să nege ceea ce aproape întreaga preoțime susține în cor, de ani de zile: că parohiile se dau pe bani grei, că preoților li se cer taxe inimaginabile la Episcopie, că în interiorul Episcopiei banul și luxul sunt regula de căpătîi. (Simona MIHĂILĂ)

Scandalul șpăgilor de la Episcopie, pe masa DNA

Procurorii anticorupție i-au chemat la audieri pe trei dintre preoții implicați în scandalul șpăgilor de la Episcopia Hușilor. Luni, la prima oră, preoții Sorin Chirvase, de la Biserica Sf. Spiridon, Ioan Chirvase, fost paroh al acestei biserici, și Ciprian Tacu, fost preot la Biserica Domnească, s-au înfățișat la Secția de Poliție nr. 2 din Iași pentru a fi audiați. Cei trei preoți au refuzat să comenteze întâlnirea cu procurorii DNA. Nici chiar părintele Sorin Chirvase nu a făcut excepție, chiar dacă el a fost cel care a avut curajul de a da în vileag mizeriile episcopiei, în urmă cu două săptămâni

Simona MIHĂILĂ

Iată că nemulțumirile enoriașilor care se plâng că instituțiile abilitate ale statului nu iau măsuri în legătură cu neregulile din rândul Bisericii și că oamenii legii stau cu mâinile încrucișate în fața războiului crâncen dintre preoți și șefii lor, se fac auzite. Scandalul din ultimele săptămâni dintre preoții din Bârlad și Episcopia Hușilor, scandal ale cărui amănunte ziarul nostru le-a prezentat pe larg pe parcursul mai multor ediții, a intrat în vizorul Departamentului Național Anticorupție (DNA), care a deschis o anchetă.

Luni, la prima oră, preoții Sorin Chirvase, de la Biserica Sf. Spiridon, Ioan Chirvase, fost paroh al acestei biserici, și Ciprian Tacu, fost preot la Biserica Domnească, s-au înfățișat la Secția de Poliție nr. 2 din Iași pentru a fi audiați de procurorii anticorupție de la Serviciul Teritorial Iași din cadrul DNA.

Sursele noastre ne-au informat că cei trei au depus declarații referitoare la sumele de bani pe care fețele bisericești de la vârful Eparhiei le-ar fi solicitat în schimbul unor facilități, dar și despre multe alte nereguli existente în interiorul Episcopiei.

Contactați de către reporterii Est News, cei trei preoți au refuzat să comenteze. Nici chiar părintele Sorin Chirvase nu a făcut excepție, chiar dacă el a fost cel care a avut curajul de a da în vileag mizeriile episcopiei, în urmă cu două săptămâni.

Scandalul a pornit după ce preoții Sorin Chivase, Ciprian Tacu și Teofil Ștefănică (de la Biserica Domnească) au primit înștiințare că vor fi mutați la țară.

Enoriașii au reacționat imediat. După slujba de duminică, la ambele biserici au avut loc proteste în timpul cărora oamenii au adus grave acuzații episcopului Corneliu Bârlădeanul (foto) și protopopului de Bârlad, Vasile Lăiu.

Cele mai scandaloase dezvăluiri au fost făcute de preotul Sorin Chirvase, care sătul de lăcomia episcopului Corneliu, de stresul la care este supus de ani de zile din partea acestuia, a spus tot: despre șpaga de 20.000 de euro pe care protopopul Lăiu l-ar fi îndemnat pe preotul Chirvase (tatăl) să o dea episcopului Corneliu Bârlădeanu ca să nu-l înlăture din parohie, despre obiectele pe care bisericile sunt obligate să le vândă enoriașilor, despre sumele gigantice pe care preoții trebuie să le verse în conturile Episcopiei (fără chitanțe) dacă vor să-și păstreze serviciul samd.

La câteva zile de la aceste mărturisiri, protopopul Vasile Lăiu a spart lacătele bisericilor Domnească și Sf. Spiridon pentru a le permite noilor parohi să intre, fără a ține cont că nici preotul Ștefănică și nici preotul Chirvase nu predaseră obiectele pe care le aveau pe inventar. Este vorba de bunuri de folosință bisericească, a căror valoare, achitată din banii enoriașilor, este considerabilă.

Episcopul Corneliu stă pitit

Episcopul Corneliu Bârlădeanul și-a anulat participarea de astăzi, la hramul Bisericii Ovidenii, evitând astfel confruntarea cu enoriașii bisericilor Domnească și Sf. Spiridon.

Episcopul Corneliu Bârlădeanul și-a anulat în ultimul moment participarea la slujba religioasă prilejuită de hramul Bisericii Ovidenii din Bârlad, sărbătoare care este marcată astăzi. Surse din cadrul Episcopiei Hușilor ne-au confirmat că episcopul vrea să evite, astfel, întâlnirea cu enoriașii bisericilor Domnească și Sf. Spiridon din localitate, care și-au anunțat încă de ieri intenția de a-l aștepta aici pe episcop.

Episcopul Corneliu Bârlădeanul și-a anunțat cu mai multe săptămâni în urmă vizita la Bârlad, spre a oficia slujba de hram alături de finul de cununie al protopopului Vasile Lăiu, preotul Florin Chireac Pavliuc, paroh la Biserica Ovidenii și secretar al Protoeriei Bârlad.

Planurile i-au fost date peste cap de enoriașii de la Domnească și Sf. Spiridon care sunt mai hotărâți ca niciodată să stea de vorbă cu episcopul despre decizia acestuia de a-i muta de la cele două biserici pe duhovnicii lor, preoții Teofil Ștefănică și Sorin Chirvase.

Așa cum cititorii noștri au aflat, alaltăieri zeci de enoriași au mers în acest scop la Episcopia Hușilor, însă s-au întors la Bârlad umiliți de indiferența cu care au fost tratați. Episcopul a refuzat să-i primească în audiență și le-a transmis prin secretar că nu îi va primi niciodată la discuții. Mai mult, a încuiat porțile episcopiei lăsându-i pe oameni să aștepte ore întregi în ploaie și în vânt. (Simona MIHĂILĂ)

Umiliți de Corneliu Bârlădeanul

Zeci de enoriași ai Bisericii Domnești de la Bârlad au așteptat ore întregi în ploaie să fie primiți în audiență la PS Corneliu Bârlădeanul, Episcopul Hușilor. Nu numai că acesta a refuzat dialogul, dar le-a cerut paznicilor să încuie porțile Episcopiei și să le păzească strașnic, pentru ca nu cumva oamenii să pătrundă la el. Pentru că se simt sfidați și umiliți, enoriașii vor cere dreptate capilor Bisericii Ortodoxe Române. Ei sunt uluiți de această atitudine lipsită de îngăduință și de bunătate, tocmai acum, în Postul Crăciunului.

Simona MIHĂILĂ

Speranțele a zeci de enoriași care au nădăjduit că un dialog civilizat cu cel mai mare peste preoți, PS Corneliu Bârlădeanul, Episcopul Hușilor, au fost năruite chiar de către acesta. Ieri, circa 70 de enoriași de la Biserica Domnească din Bârlad, îmbarcați în două microbuze, au mers la Episcopia Hușilor pentru a-i înmâna episcopului un memoriu, dar și pentru a-i cere să-i primească în audiență. În loc de bunăvoință, de milostenie, de dorință de armonie creștină, oamenii s-au lovit de o încrâncenare greu de înțeles la o față bisericească: episcopul a încuiat porțile și și-a pus portarii să le păzeacă strașnic. Mai mult, a refuzat categoric să-i primească în audiență și le-a comunicat că nu va accepta niciodată să stea de vorbă cu ei.

Așa cum am scris în ediția de ieri a ziarului Est News, enoriașii s-au gândit că o scrisoare și o întâlnire cu episcopul în carne și oase îl vor îndupleca pe acesta să revină asupra deciziei de a-l muta pe preotul Teofil Ștefănică de la Biserica Domnească.

„Ne-au ținut la poartă, în ploaie, ca pe niște câini. Mulți dintre noi sunt bătrâni și suferinzi. Nu ne-am gândit nicio clipă că ne vom izbi de o asemenea îndărătnicie”, ne-a declarat Ștefan Grecu, unul dintre enoriașii de la Biserica Domnească.

Oamenii au stat ore întregi în fața porților închise, sperând că episcopul se va îndura de ei și va accepta dialogul. S-au înșelat, căci nici ploaia rece, nici rugămințile enoriașilor, nici dorința lor de a găsi o cale de comunicare nu au fost argumente suficiente pentru a-l sensibiliza pe episcop.

„Este postul Crăciunului, o perioadă în care trebuie să ne descătușăm inimile, să fim mai iubitori, mai buni, mai împăciuitori. Am vrea ca tonul unei astfel de atitudini, care trebuie să fie un mod de viață, să fie dat de preoți. Ei sunt cei care trebuie să ne învețe prin puterea exemplului, nu doar prin vorbe, cum să ne mântuim de păcate. Dacă nici episcopul nu poate trece peste îndârjire și peste orgolii, dacă nici el nu arată îngăduință, atunci omul obișnuit, fără misiune specială în fața Domnului, cum ar putea?”, s-a întrebat Rica Lazăr, o altă enoriașă de la Biserica Domnească.

Umiliți și abătuți, oamenii s-au urcat în microbuze și s-au întors la Bârlad, însă sunt mai hotărâți ca niciodată să nu se lase doborâți.

Vineri, PS Corneliu Bârlădeanul este așteptat la hramul Bisericii Ovidenii din Bârlad, acolo unde preot paroh este finul său de cununie. Dacă nici atunci nu se vor face ascultați, enoriașii îi vor scrie Mitropolitului și, în final, chiar Patriarhului.

Reamintim cititorilor că scandalul din sânul Bisericii a început săptămâna trecută, când preotul Sorin Chirvase de la Sf. Spiridon și preoții Teofil Ștefănică și Ciprian Tacu de la Biserica Domnească au fost anunțați că vor fi mutați în niște sate izolate din județ.

Enoriașii au reacționat imediat. După după slujba de duminică la ambele biserici au avut loc proteste în timpul cărora oamenii au adus grave acuzații episcopului Corneliu Bârlădeanu și protopopului de Bârlad, Vasile Lăiu. În edițiile noastre de ieri și de luni, 17 noiembrie, am prezentat detaliile acestui conflict.

Ieri, am solicitat un punct de vedere în legătură cu tensiunile de la Bârlad și Patriarhiei Române. Până la închiderea ediției, acesta nu ne-a fost comunicat, aspect asupra posibilității căruia reprezentanții biroului de presă ne-au avertizat, întrucât ar putea fi necesară o analiză a situație.

Spargere la bisericile Sf. Spiridon și Domnească

Protopopul Vasile Lăiu este acuzat că a participat la operațiunea de tăiere a lacătelor celor două biserici, fără știrea foștilor preoți parohi și fără ca aceștia să fi predat bunurile pe care le aveau în gestiune. Preotul Chirvase îl dă în judecată pe protopop. Scandalul de la cele două biserici din Bârlad ale căror preoți au fost mutați la țară – Domneasca și Sf. Spiridon – capătă proporții „diavolești”. Protopopul de Bârlad Vasile Lăiu este acuzat de enoriași că ieri, împreună cu alte persoane, a spart lacătele sfintelor lăcașuri în absența preoților transferați și fără ca aceștia să fi predat încă gestiunea și bunurile pe care le dețineau pe inventar.

Simona MIHĂILĂ

La Sf. Spiridon a fost tăiat lacătul pangarului (spațiul în care se vând lumânări), ușa de la intrare fiind deschisă de ceilalți doi preoți ai bisericii, însă la Biserica Domnească a fost spart lacătul de la intrare (pangarul nefiind încuiat), după cum ne-au spus enoriașii. Tot ei susțin că la „operațiunea” de la Biserica Domnească scandal-biserica-domneascaprotopopul a fost însoțit de noii preoți. Cu toții au recurs la acest gest în ciuda faptului că femeia care deținea toate cheile le-a spus noilor parohi, încă de duminică după slujbă, să o anunțe atunci când vor dori să intre, ca să le deschidă biserica.

„Puteau să ne dea de știre, să ne anunțe, femeia cu cheile era pregătită să vină la orice oră, așa ne-am înțeles. După slujba de duminică, după ce s-a terminat scandalul acela, am stat de vorbă cu cei doi preoți noi, știau amândoi că nu pot intra în posesia cheilor până când preoții vechi nu vor preda inventarul pe bază de proces-verbal”, ne-a spus un membru al Consiliului Parohial de la Biserica Domnească.

Pe lista de inventar a celor trei preoți se află cărți, icoane, chivoturi, Sfinte Vase, Evanghelii și alte bunuri de folosință bisericească.

„Unele sunt foarte scumpe. De exemplu, un chivot (casetă în formă de bisericuță așezată în altar, în care se păstrează Sfânta Împărtășanie – n.r.) a fost cumpărat cu suma de 15.000 de lei. Episcopia a obligat biserica să cumpere chivotul, deși exista unul, iar un lucru ca acesta nu se deteriorează, ca să fi fost nevoie de altul. Am făcut mari eforturi să strângem banii necesari, căci la biserica noastră vin puțini enoriași, majoritatea cu venituri reduse, mulți pensionari bătrâni. Dacă dispare vreun lucru, cine răspunde? O fi păcat să suspectăm așa ceva, dar având în vedere ce s-a întâmplat, ne putem gândi la orice. S-a întrecut limita”, ne-a spus un alt enoriaș.

Protopopul Lăiu ar putea răspunde în fața instanței

Spargerea lacătelor a fost picătura care a umplut paharul pentru preotul Sorin Chirvase, de la Biserica Sf. Spiridon. El a hotărât să-l dea în judecată pe protopopul Vasile Lăiu.

laiu_vasile

Protopopul Vasile Laiu

chirvase-sorin

Preotul Sorin Chirvase

„Chiar astăzi (ieri – n.r) merg la avocat. Nu se poate așa ceva. O să acționez în instanță toate persoanele implicate. N-am făcut nicio predare a bunurilor din gestiune deoarece sunt în concediu medical. Puteau să aștepte să mă întorc, să se poarte civilizat, nu așa”, ne-a declarat părintele Chirvase.

El se gândește să dea în judecată și Episcopia Hușilor, dar decizia finală o va lua în funcție de sfaturile pe care i le va da avocatul.

Preotul Teofil Ștefănică nu a putut fi contactat. Membri ai familiei sale ne-au comunicat că se află internat în spital.

Am vrut să luăm și punctul de vedere al protopopului Vasile Lăiu față de acuzațiile grave pe care i le aduc enoriașii, însă acesta a tăiat firul discuțiilor imediat după ce ne-am prezentat. Mai exact, ne-a închis telefonul.

Reamintim cititorilor că săptămâna trecută, preotul Sorin Chirvase de la Sf. Spiridon și preoții Teofil Ștefănică și Ciprian Tacu de la Biserica Domnească au primit înștiințare de la Episcopia Hușilor că au fost transferați la țară.

După slujba de duminică, atunci când enoriașii au aflat, a izbucnit un adevărat scandal la cele două biserici. La Domneasca, toată furia oamenilor s-a revărsat pe protopopul de Bârlad Vasile Lăiu, venit pentru a-i prezenta oficial pe noii parohi. Protopopul Lăiu a fost acuzat că a contribuit și el la această mutare. Din protestul enoriașilor nu au lipsit acuzațiile de hoție la adresa mai-marilor de la Episcopie, de bătaie de joc și de sfidare a autorităților bisericești față de relația specială creată între enoriași și duhovnicii lor. Motivele pentru care Episcopia i-ar fi transferat la țară pe cei doi preoți de la Domnească ar fi neînțelegerile dintre ei. Oamenii i-au luat apărarea în special părintelui Ștefănică, pe care îl vor cu ardoare înapoi, deoarece îl consideră absolut nevinovat în relația cu colegul său. În plus, enoriașii sunt foarte atașați de el, de blândețea și de altruismul acestuia.

La Sf. Spiridon, cel care a dat vestea enoriașilor a fost chiar preotul Chirvase. El a rezervat momentul obișnuitei cuvântări de la finalul slujbei unor dezvăluiri cutremurătoare despre practicile din sânul Episcopiei Hușilor. În ediția de luni a ziarului Est News am scris pe larg despre acest subiect, despre șpaga de 20.000 de euro pe care protopopul Lăiu l-ar fi îndemnat pe preotul Chirvase (tatăl) să o dea episcopului Corneliu Bârlădeanu ca să nu-l înlăture din parohie, despre obiectele pe care bisericile sunt obligate să le vândă enoriașilor, despre sumele gigantice pe care preoții trebuie să le verse în conturile Episcopiei dacă vor să-și păstreze serviciul samd.

Cu jalba la Episcopul Corneliu Bârlădeanul

Tot ieri, Consiliul Parohial și Comitetul Parohial de la Domneasca i-au scris Episcopului Corneliu Bârlădeanul o scrisoare în care i-au expus durerile enoriașilor și dorința lor de a nu li-l lua pe preotul Teofil Ștefănică. Scrisoarea, semnată de zeci de enoriași, aduce la cunoștința Episcopului zbaterile preotului pentru biserică, implicarea și sacrificiul său pentru aceasta. Oamenii au mai scris despre proiectele pentru care preotul Ștefănică, după nenumărate încercări, a obținut finanțare, despre investițiile începute aici și, nu în ultimul rând, despre dragostea și respectul pe care oamenii i le poartă acestuia.

Oamenii au preferat ca, deocamdată, să nu dezvăluie conținutul concret al memoriului, socotind că cel care se cade să-l citească mai întâi este Episcopul Corneliu Bârlădeanul, în mâinile căruia își lasă întreaga speranță că duhovnicul lor va fi lăsat să-și facă serviciul în continuare în parohia pe care o servește de atâția ani.

Episcopia Hușilor, un „SRL” cu mâna întinsă

S-a spart buba în lumea bisericească din județul Vaslui. Pentru prima dată, un preot rupe tăcerea, având curajul să dea în vileag mizeriile de sub covorul Episcopiei Hușilor. Sorin Chirvase, preotul paroh de Biserica Sf. Spiridon din Bârlad, a făcut la finalul slujbei de ieri o spovedanie cutremurătoare în fața a zeci de oameni care au asistat la Liturghia de duminică. Oamenii au avut prilejul de a afla, în premieră din gura unui slujitor al Domnului, cum mai-marii săi au transformat Biserica într-un SRL în care câștigul, banii, avuția – exact ceea ce condamnă Cartea Sfântă – au ajuns literă de lege pentru slujitorii Bisericii Ortodoxe din România. Cum șpaga, interesele, orgoliile sunt, în rândul preoțimii, lucruri la fel de obișnuite ca în oricare cerc mizerabil al societății.

Simona MIHĂILĂ

Roxana CUCU

Toate acestea s-au desfășurat pe fodul unei decizii luate recent de Episcopia Hușilor, aceea de a transfera la țară trei preoți din Bârlad: Sorin Chirvase de la Sf. Spiridon în comuna Voinești, Teofil Ștefănică și Ciprian Tacu de la Biserica Domnească, în Orgoiești și, respectiv, Pogana.

La finalul slujbei de ieri, în loc de obișnuita cuvântare, preotul Sorin Chirvase a făcut acest anunț, care a căzut ca un trăznet pe capul oamenilor aflați în biserică. Preotul este unul iubit de către enoriași, legătura lor născându-se încă de când slujea alături de tatăl său, preotul Ioan Chirvase.

Cu gura căscată, oamenii au aflat cum motivul incredibil al acestui transfer sunt banii: o datorie de 25.000 de lei pe care parohia o are față de Episcopia Hușilor. Suma provine de la numărul mult prea mare de cărți, calendare și lumânări, pe care mai-marii de la Episcopie le-a trimis spre vânzare parohiei. Este de notorietate faptul că bisericilor li se bagă pe gât tot felul de produse pe care trebuie să le plătească, fără ca celor de la conducerea Episcopiei să le pese dacă oamenii vor sau nu să le cumpere. Din pământ, din iarbă verde, preoții trebuie să scoată banii și să-i pună la dispoziția șefilor din Biserică.

Preotul a dezvăluit și condițiile în care tatăl său ar fi putut rămâne preot și astăzi dacă dădea bani: „Tata s-a plâns protopopului (Vasile Lăiu – n.r.): «Ar fi trebuit să mă mai lase câteva luni, un an, să termin ce am început aici, să sfințesc și să fiu și eu mulțumit». Vă spun acum un lucru pe care nu l-am spus la nimeni. În momentul acela, a zis protopopul: «Du-te și dă-i 20.000 euro episcopului și te lasă acolo până mori»„.

Preotul Chirvase a spus că a fost avertizat ca, în maximum trei săptămâni, să plece din parohia Sf. Spiridon, în caz contrar va fi caterisit: „Am spus adevărul. Indiferent de ce se va întâmpla, eu mă voi simți liber!”

Preotul le-a dezvăluit enoriașilor câte nedreptăți a trebuit să îndure ca să rămână în toți acești ani în parohie, printre care și izgonirea lui din casa parohială. Atunci s-a văzut pus în situația de a cere un termen de trei-patru ani, pentru a avea timp să strângă banii necesari achiziționării unei locuințe, cerere care i-a fost aprobată, însă lucrurile nu aveau să rămână așa.

„Toți banii strânși la biserica asta, sunt aici, în pereții ăștia. Tata nu și-a făcut vilă, cum și-au făcut alții. După câteva luni, a venit părintele Dănuț (n.r. Dolțu) și i-am spus protopopului că am aprobare de la episcopie să mai stau trei ani. Atunci m-a întrebat: «Ai scris?» I-am zis că nu am scris, dar am cuvântul unui episcop care valorează mai mult decât scrisul. Am tăcut. Am plecat”, a mai spus preotul Chirvase.

Preotul Chirvase nu l-a menajat nici pe episcopul Corneliu Bârlădeanu, cel care i-a dat mari emoții cu ocazia unei mese praznicale, organizată cu ocazia sărbătoririi hramului bisericii. Episcopul s-a arătat nemulțumit de organizare și a plecat, urmând ca peste ceva timp să-i adreseze cuvintele: „Nu te-oi uita, câte zile oi avea, că ți-ai bătut joc de mine!”

Enoriașii de la Sf. Spiridon s-au arătat scandalizați de toate aceste dezvăluiri. Ei au spus că nu vor permite niciodată ca preotul lor de suflet să plece și că vor cere explicații atât protopopului Vasile Lăiu cât și episcopului Corneliu Bârlădeanu.

„Nu-l vom lăsa pe părintele Chirvase să plece. Dacă va fi nevoie, vom închide ușile bisericii. Biserica este a noastră, nu a altora”.

Protopopul Lăiu către ziarist: „Ești un nesimțit”

Dacă la Sf. Spiridon enoriașii au aflat de la preot vestea transferului, la Biserica Domnească, multă lume știa de cu o zi înainte că cei doi preoți – Teofil Ștefănică și Ciprian Tacu – au fost înlocuiți.

Oamenii nu au putut nici măcar să asculte slujba oficiată de noii parohi. Au ieșit în fața bisericii în semn de protest și s-au postat neclintiți acolo în așteptarea protopopului Vasile Lăiu, despre care știau că va veni pentru a-i instala oficial pe preoții nou-veniți. Enoriașii erau hotărâți să-i ceară socoteală acestuia pentru indiferența cu care a primit decizia Episcopiei Hușilor și pentru obediența pe care o manifestă față de această instituție chiar și atunci când interesul general al enoriașilor contravine voinței mai-marilor Bisericii.

Oamenii nici nu vor să audă că ar putea rămâne fără duhovnicii lor, în special fără preotul Teofil Ștefănică și consideră că decizia forurilor bisericești este un afront adus în primul rând credincioșilor, o bătaie de joc la adresa legăturii de încredere care s-a creat între enoriași și preot.

Noi suntem Biserica! Credincioșii sunt cei care susțin Biserica. Din contribuțiile noastre se plătesc toate, așa că pe noi trebuie să ne întrebe atunci când se fac asemenea mutări. Nu vom mai da niciun ban la biserică dacă nu ne lasă preotul nostru. Vom asista la slujbă la alte biserici, dar bani la Domneasca nu vom mai da. Așa cum nu vom mai da bani la biserică, deloc” spune un enoriaș.

Își bat joc de sufletul nostru, de relația sufletească dintre noi și preoții noștri. Noi ne-am apropiat de Dumnezeu datorită părintelui Ștefănică. Este un om blajin, înțelegător, așa cum era și tatăl lui când slujea aici. Dacă îl mută de aici, ne calcă pe noi în picioare. Nu mai avem de ce să venim la biserică”, spune altul.

Se pare că vestea transferului a fost o reală lovitură pentru preotul Ștefănică. Oamenii au aflat că ar fi suferit o criză de inimă și că acum se află internat în spital. Unii au reușit să intre în contact telefonic cu soția sa, însă aceasta nu a vrut să comenteze nimic și i-a îndemnat pe oameni să meargă în continuare la biserică, indiferent de cine este preot.

Sosirea protopopului Lăiu, după terminarea slujbei, a încins și mai mult spiritele. Biserica a devenit neîncăpătoare, iar revolta oamenilor atât de mare încât protopopul nu a reușit să facă față situației. Bani, hoți, interese, mincinoși, batjocură – sunt doar câteva dintre cuvintele pe care oamenii le strigau în fața preotului Lăiu. Toată lumea voia să vorbească, iar nervii erau încordați la maximum.

Vrem preoții înapoi!”, „Rușine!”, „Nu vă mai luați de familia Ștefănică. L-ați fugărit pe cel bătrân, lăsați-ni-l pe cel tânăr!”, „Toți care aveți funcții dați bani”, „Jos cu hoții de la Episcopie! Ați ajuns o gașcă de interese!” sunt câteva din acuzele aduse.

Protopopul Lăiu a încercat timid, dar neconvingător să se apere. Între cele câteva cuvinte neterminate, a reușit să ducă la bun sfârșit un blestem: „Atâta sănătate să aveți, câți bani am dat eu”.

Nu ți-e rușine părinte? Vorbești prostii în fața Sfântului Altar?!”, a venit replica numaidecât.

În mijlocul acestui scandal fără precedent într-o biserică de la Bârlad, protopopul Lăiu a avut timp să remarce prezența reporterului nostru, care filma. În loc să rezolve problemele cu enoriașii, el i-a cerut reporterului să nu mai filmeze, iar când acesta i-a adus la cunoștință că biserica nu este un spațiu privat, protopopul Lăiu i-a trântit-o „duhovnicește”: „Ești un nesimțit!”. După care, a părăsit biserica într-un cor de huiduieli.

Inventarierea terenurilor, doar pentru fraieri – Averea Bisericii, o taină bine păzită de funcționarii publici

Terenurile Episcopiei Hușilor, sau mai bine spus averea ei, reprezintă un adevărat secret de stat. La data curentă, la nivel județean, nimeni nu “știe” de ce teren arabil dispune Episcopia Hușilor, deși această instituție cu regim special primește fonduri consistente și de la Guvern, dar și de la Consiliului Județean Vaslui. Nu mai vorbim de subvențiile primite de Episcopie pentru suprafețele de teren cultivate.

Bogdan RUSU

Potrivit Legii 165/2013, privind inventarierea terenurilor care pot face face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ-teritorială (comune, orașe și municipii), primarii sunt obligați să întocmescă documentații foarte clare privind situația tuturor parcelelor de teren din aria de competență. În zona de responsabilitate a primăriilor din județ există mii de hectare de teren arabil aflate în proprietatea Bisericii, care nu sunt cuantizate încă de nimeni la nivel județean.

Primarii au făcut inventarieri care vizează, la modul general, terenurile aflate în proprietatea de stat, cât și în cea privată, însă în aceste documente Biserica este mascată. Pământurile din proprietatea de stat reprezintă terenurile consiliilor locale, ale Direcției Silvice, ale Apelor Române și ale altor regii. Biserica nu apare însă în aceste statistici. Domeniul ecleziastic este privat, chiar dacă cei care îl administrează primesc finanțare puternică de la statul român. De teama divină, statul nu a solicitat, ca în baza Legii 165/2013 să se face separat și inventarierea terenurilor aflate în proprietatea mănăstirilor din județul Vaslui. De ce nu s-au “măsurat” și terenurile mănăstirești, doar Dumnezeu știe.

Surse din cadrul instituțiilor publice care sunt implicate în procesul de inventariere a terenurilor ne-au declarat că există informații foarte precise legate de suprafețele de teren arabil aflate în patrimoniul Episcopiei Hușilor, însă nu își permit să le ofere publicității. De teama Celui de Sus.

După ce au primit fonduri la ultima rectificare de buget făcută de Consiliul Județean Vaslui, Consiliile locale din județul Vaslui au avut șansa de întocmi situațiile privind terenurile agricole (cu sau fără investiții) și forestiere, aflate în domeniul public sau privat, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ-teritorială. În prezent însă, doar 32 de UAT-uri au reușit să implementeze prevederile legale privind inventarierea. Celelalte UAT-uri… pauză. Asta în condițiile în care la nivel central există mai multe dosare penale privind retrocedările ilegale de terenuri.

Cea mai prosperă instituție își protejează averea

calugarAverea Bisericii a fost dintotdeauna o necunoscută. Orice demers jurnalistic de a afla activele Episcopiei Hușilor a fost un fiaco total garantat de lipsa totală de transparență, iar inițiativa a fost catalogată ca atac mediatic. Simplii curioși sau chiar buni creștini care au cerut bon fiscal pentru o lumânare sau factură pentru o icoană au fost numiți oameni fără Dumnezeu, atei, păgâni și, în unele cazuri, anatemizați de pe amvoane.

Deși greu de înțeles, lipsa de transparență a „prea cinstitelor fețe” poate fi înțeleasă. Până la urmă, fiecare își apără interesul. Curios este însă ce-i mână în luptă pe „atleții” lui Hristos din instituțiile publice.

În timp ce capii Bisericii Ortodoxe se plimbă în limuzine de zeci de mii de euro, „frații” lor mai mici din mănăstiri sunt trimiși să adune bani pentru construcția sau reparația nu-știu-cărei mănăstiri sau biserici, deși instituția în sine produce în fiecare duminică fonduri cât să ridice cel puțin un lăcaș de cult din temelie, dar și pentru o pereche de straie aurite pentru cel care o va păstori. Vorba ceea, cu cât e mai aurită haina, cu atât e mai sfânt omul. Unii dintre „preacuvioși” și-ar auri până și bărbile, că doar iubirea de arginți e mare păcat. Cu aurul, e permis!

„Bisericoșii” care nu renunță la obiceiurile păgâne

Din dorința de a-i face pe plac lui Dumnezeu, „bisericoși” până în măduva oaselor, cei mai mulți vasluieni sunt încă prada unor obiceiuri care nu au nicio legătură cu creștinismul. Sclavi ai unor practici a căror logică nu pare să intereseze pe nimeni, atât timp cât vine din străbuni, puțini vasluieni (și în general, moldoveni) sunt dispuși să accepte că cea mai mare parte din ceremonialul nunților, botezurilor, înmormântărilor nu are nicio legătură cu biserica, cu credința în Dumnezeu, cu creștinismul, ci mai degrabă, cu tradiția populară.

Roxana CUCU

E adevărat, întrucât cei mai mulți preoți nu intervin absolut deloc în desfășurarea acestor ritualuri, lumea a ajuns să facă o incredibilă confuzie între ceea ce vrea Dumnezeu de la noi și ceea ce am văzut la bunica și străbunica.

Procesiunile despre care vorbim sunt, de cele mai multe ori, simbolice, însă, dintr-un exces de zel care, de asemenea, e departe de învățăturile creștine, mulți le transformă în reale parade de avuție.

„Preoții nu susțin obiceiurile care contravin credinței ortodoxe și nici intențiile oamenilor de a epata, însă nu pot interveni decât cu sfaturi duhovnicești”, ne-a declarat Teofil ștefănică, preot paroh al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” (Biserica Domnească) din Bârlad. El îi sfătuiește pe credincioși să se informeze la preotul paroh, pentru a afla care sunt obiceiurile bune și creștinești.

Taina Botezului, poarta către viața creștină și integrarea socială

Odată cu primirea numelui, copilul botezat este integrat în familie și primește un patron spiritual, dar totodată încheie și prima sa legătură de rudenie spirituală: nășia.

Botezul marchează începutul unei noi vieți, aceea de creștin. Printre românii creștin-ortodocși circulă numeroase mituri despre botez și efectele sale. Mulți cred că un copil este botezat ca să primească un nume și ca să doarmă bine, să nu mai plângă, să fie sănătos, să poată fi scos din casă fără a fi deocheat. Însă botezul nu reprezintă biletul de ieșire din casă, ci ocazia de integrare în comunitatea creștină. Logica ne obligă să aruncăm un ochi și în curtea altor religii unde botezul nu există, dar asta nu înseamnă că bebelușul nu doarme liniștit sau cade victima „deochiului”.

„De la mine fin, de la Dumnezeu creștin”

Știm că există o serie de obiceiuri pe care românii le practică după botez, și ne referim aici la scăldatul copilului sau „scoaterea din mir”, la formule de genul „De la mine fin, de la Dumnezeu creștin”, până la tăierea moțului.

Aceste practici atrag cel mai mult atenția și interesul celor implicați, pe lângă organizarea unei petreceri care să adune atât oameni, cât și bani sau alte daruri „pentru copil”. Ne punem atunci întrebarea: cât din toate acestea este divin și cât profan? Oare busuiocul, petalele de flori, mierea, banii și alte minuni puse în cădița unde este „spălat” copilul îi pot schimba destinul? Răspunsul îl primim tot de la părintele Teofil ștefănică: „Aceste credințe provin de la păgâni și contravin învățăturilor biblice, pruncul primind deja aceste daruri de la Duhului Sfânt la botez”.

O altă dilemă, frecvent întâlnită, este legată de crișmă (pânza în care este înfășat copilul după botez), și anume: ce se face cu ea a doua zi?

„Rolul crișmei este acela de a simboliza puritatea celui nou-botezat. Copilul trebuie să stea înfășat în ea până a doua zi, când este folosită de către nașă la baia celui mic. Crișma nu este un obiect sfânt, ci doar unul care amintește de haina albă îmbrăcată timp de mai multe zile de către cei care erau botezați”, ne-a declarat preotul Teofil ștefănică.

Alte obiceiuri care urmează după botez sunt: stinsul lumânării de tocul ușii (încheierea activității din acea zi a nașilor), aruncarea apei de la scăldatul copilului la rădăcina unui pom fructifer (tradiția spune că acesta va rodi ma mult), toate având o simbolistică și nu un scop propriu-zis.

O noutate în acest domeniu este aducerea în cadrul petrecerii de botez a ursitoarelor. Trei fete alese pe sprânceană pentru a fi cât mai gingașe și mai drăguțe, vin să aducă un plus de încărcătură emoțională celor prezenți, dar mai ales părinților. Acestea își fac apariția contra unei sume frumușele și îi dau copilului numai „binecuvântări”.

Conform definiției dată ursitoarelor, aflăm că acestea provin din mitologia greacă și reprezintă niște zeități care hotărăsc soarta nou-născuților. Prin urmare, ele fac parte din zona credințelor păgâne.

Tot din această zonă este și obiceiul ca atunci când împlinește un an, copilului să i se ia din moț, și să i se așeze în față o tavă cu tot felul de obiecte și el să aleagă ceva, pentru a vedea ce talent are, ce va ajunge când va fi adult. Aceste obiceiuri cu siguranță nu își au rostul, dar cu siguranță fac deliciul celor prezenți.

Ia-ți mireasă ziua buna!

Ceremonia nunții îmbină tradiții și obiceiuri, în funcție de zonă și religie și este văzută ca „ceasul de amiază” al vieții, când omul este cel mai lucid, și datorită acestei lucidități înfăptuiește cel mai greu căsătoria. Inelul este simbolul universal al acestui moment, reprezentând prin forma sa circulară, perfecțiunea și dragostea nesfârșită.

În trecut, nunțile se derulau după tipare bine stabilite, tradițiile erau sfinte, mai ales în mediul rural, unde se respectau cu strictețe obiceiurile. O nuntă era prilej de sărbătoare și de bucurie pentru tot satul, cu mic cu mare îmbrăcau straie de sărbătoare și se alăturau mirilor. și mai mult decât atât, nunta era prilej de discuție îndelungată pe banca de la poartă, unde erau puse în balanță toate detaliile evenimentului.

La nunțile din zilele noastre nu mai sunt respectate întocmai toate obiceiurile, iar evenimentul în sine se vrea a fi unul fastuos și elegant, alunecând uneori spre un spectacol grotesc și chiar forțat, o ocazie rară de făcut bani unde stridentul și penibilul sunt maeștri de ceremonii. Se mai păstrează lăutarii care însoțesc alaiul mirelui până la casa miresei, gătitul miresei, ruperea turtei care simbolizează zestrea miresei, dat fiind faptul că în trecut mireasa primea ca zestre și grâne, dar și dezgătitul miresei. De actualitate este însă obiceiul furatului miresei. Acest lucru se petrece într-un moment de neatenție a mirelui, când grupul de prieteni sau chiar cavalerii de onoare iau mireasa și îi cer mirelui să o răscumpere, cel mai adesea oferindu-se băutură. Aruncatul buchetului este și acesta un moment cheie al nunții, poate cel mai așteptat de fetele necăsătorite. Acestea nu mai țin cont de vestimentație sau de bunele maniere, îmbulzindu-se să-l prindă, în speranța că vor fi viitoare mirese cât mai curând.

Obiceiuri și superstiții la înmormântare

Incapacitatea de a înțelege și de a explica marea trecere, moartea, a fost motivul apariției a numeroase ritualuri funerare. Acestea s-au păstrat aproape neschimbate din cele mai vechi timpuri până în prezent.

Atunci când un om moare, rudele pot trece uneori prin momente de derută, deoarece intervin păreri și tradiții diferite în legătură cu obiceiurile de înmormântare. Pentru a fi evitate asemenea situații este indicat să fie cerută părerea unui preot. Printre obiceiurile ce țin de acest moment se numără: privegherea defunctului timp de două nopți, ocazie cu care rudele și cunoscuții își pot lua rămas bun, dar există și credința că morții nepăziți devin strigoi. Din același motiv oglinzile din casă sunt acoperite și nici o pisică nu este lăsată să se apropie de cel decedat. La sat priveghiul include și activități ludice, așa numitele „jocuri de priveghi”, practicate de tineri pentru a-și alunga somnul, dar și servirea celor prezenți cu vin și ceva de mâncare.

În coșciug, sub capul defunctului, se așează un săculeț de pânză cu diverse obiecte care au aparținut celui decedat și care i-ar fi de folos în „marea călătorie“: săpunul cu care a fost spălat, pieptenele cu care a fost pieptănat, foarfeca cu care i s-au tăiat unghiile, o oglindă, uneori cosmetice dacă este vorba de o femeie sau aparat de ras pentru un bărbat.

În timpul cât mortul este în casă, se așază un vas de apă sub sicriu sau la geam. Când coșciugul este scos, vasul se sparge pentru a alunga frica celor care rămân să locuiască în casa defunctului.

Conform celor spuse de preotul Teofil ștefănică, spargerea vasului provine din credința evreiască și reprezintă vasul folosit pentru spălarea trupului celui decedat. Vasul era spart în primul rând din motive de igienă.

La înmormântare se obișnuiește să li se ofere săracilor unei diferite obiecte: prosoape, batiste, banuți,, colaci și lumânări. Un alt vas cu apă rămâne acasă, timp de 40 de zile, deoarece se crede că „mortul vine și bea apă“. Toate acestea, la care se adaugă, fără îndoială, multe alte obiceiuri zonale, sunt reminiscențe pre-creștine care denotă ignoranța și perpetuarea unei mentalități păguboase din punct de vedere creștin.

În unele zone se dă de pomană, peste sicriu, un cocoș. Acesta ar avea rolul să-l alunge, prin cântarea lui, pe diavol, care caută să prindă sufletul mortului. De multe ori, în fața casei mortului se pune o „punte“, un covor, ca sufletul să poată trece de la o vamă la alta. De asemenea, la lumânările care se dau preoților se leagă năframe, ștergare, prosoape, cu scopul ca sufletul să se folosească de ele la trecerea prin vămi.

O altă superstiție este aceea dacă mortul nu a devenit rigid, se aruncă cu grâu pe tot parcursul drumului, pentru a evita ca el să „tragă“ după el și alți membrii ai familiei. La plecarea convoiului, familia celui decedat aruncă bani, pe care, de regulă, îi adună copiii nevoiași.

În timpul slujbei din biserică, atmosfera de reculegere și de rugăciune este tulburată de alte obiceiuri. Când preotul citește rugăciunea de dezlegare, unii credincioși se reped să dezlege panglica de la picioarele și mâinile mortului. Preotul are datoria să explice că rugăciunea nu se referă la legătura de la picioare, ci la iertarea (dezlegarea) păcatelor.

Monezile joacă un rol important în ritualul de înmormântare: sunt puse în coșciug, de cei veniți la priveghere, sau în biserică, atunci când se dă „sărutarea din urmă. Aceasta este o reminiscență a tradițiilor pre-creștine, potrivit cărora morții plătesc trecerea peste râul infernului. Romanii puneau în gura mortului sau în sicriul acestuia un ban crezând că acesta îl va da lui Charon, păzitorul de la poarta „împărăției umbrelor“, anume ca să-l treacă cu o luntriță peste fluviul Acheron sau peste apa Stix (greci).

Vasluiul sub lupă – Săracii preoți bogați, bieții călugări săraci

Biblia spunea că “mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăția lui Dumnezeu”. Cu toate astea, nu toți slujitorii lui Dumnezeu respectă Sfânta Scriptură. Așa se face că în timp ce mai marii preoți se deplasează cu cele mai luxoase mașini și dorm la cele mai scumpe hoteluri, sărmanii călugări dorm pe unde apucă.

Pe cel din imagine, oropsit de soartă și vai de capul lui, l-a prins oboseala pe o bancă din oraș. Nici soarele atras de straiele sale negre, nici trecătorii, dar nici zgomotul mașinilor n-au stat în calea somnului ce l-a cuprins în ziua mare. (Roxana NĂSTASĂ)

Povestea unei iubiri fără sfârșit

Ieri, s-au împlinit 17 ani de la una dintre cele mai controversate morți care a ținut Bârladul cu sufletul la gură în 1997: cea a părintelui Angheluță Androne, preotul care la numai 35 de ani ajungea protopop de Bârlad și care, șapte ani mai târziu, murea răpus fulgerător de o boală necruțătoare, ale cărei cauze le-au stârnit semne de întrebare până și medicilor italieni.

Deși au trecut mulți ani de atunci, el a rămas în amintirea bârlădenilor, fiind, de departe, una dintre cele mai iubite fețe bisericești despre care se oamenii vorbesc și astăzi.

Faptul că a fost protopop la o vârstă atât de tânără, că s-a identificat permanent cu problemele enoriașilor, că își dădea și haina de pe el ca să-i ajute, că a fost inițiatorul unor acțiuni filantropice în momente grele pentru comunități întregi de oameni, iată doar câteva dintre motivele pentru care părintele Androne este pomenit permanent. Însă, la fel de mult în amintirea colectivă cântărește misterul țesut în jurul morții sale. Cu exact un an înainte, viața liniștită a preotului Androne și a familiei sale a început să fie tulburată după ce a depistat în Bârlad un grup de adepți ai “Turmei Sfîntului Ilie”, o sectă religioasă din care se pare că fac parte și fețe bisericești.

Gruparea a apărut în 1992, chiar în zona Bârladului și a Tutovei și îl adoră pe proorocul Ilie Tezviteanul; propăvăduiește fecioria; exclude căsătoria și relațiile sexuale; consideră organul sexual drept antihrist; crede că Maica Domnului este moldoveancă; folosește apelativul “matale” când se adresează lui Dumnezeu, îndeamnă la ură și violență etc.

Protopopul a sesizat imediat toate forurile Bisericii Ortodoxe și nu a făcut din asta un secret nici în fața enoriașilor. Preotul și familia lui au devenit ținta amenințărilor cu moartea, atât prin telefon cât și prin scrisori. Presa locală a relatat, la vremea cuvenită, calvarul prin care a trecut în acea perioadă.

După slujba Învierii din 1997, preotului Angheluță i s-a făcut, deodată, foarte rău. Dus la spital, a fost diagnosticat cu leucemie acută mieloblastică. Șocul a fost cu atât mai mare cu cât, până atunci, preotul nu avusese nici o suferință fizică, cât de mică. În scurta perioadă până la moarte a crezut necontenit că boala sa este cauzată de o mână criminală. Anumite împrejurări și evenimente pe care le-a trăit și în care a fost atras, fără a conștientiza pe loc, l-au convins de acest lucru.

androne_anghelutaPreotul Angheluță Androne s-a născut pe 24 februarie 1955 în comuna Latinu, județul Brăila, într-o familie foarte credincioasă. A terminat Seminarul Teologic din Neamț, ca șef de promoție.

În 1979 devine student al Facultății de Teologie din București, an în care se căsătorește cu Georgeta Cristen din Bârlad. A fost hirotonit în parohia din Hălărești, județul Vaslui.

În “Glasul Sufletului”, o carte de predici și cuvântări pe care le-a ținut în timpul vieții, fratele său, Arhimandrit Vartolomeu Androne, actualmente stareț al Mănăstirii Cozia scria: “A refăcut toate cele cinci biserici din parohie, recondiționând pictura uneia din ele, a cumpărat casa parohială, la care a adus substanțiale îmbunătățiri, dar, mai ales, a înnoit biserica din inimile credincioșilor. A organizat colete materiale și bănești pentru cei săraci. La Paști și Crăciun venea la orfelinatul din Bârlad cu diferite daruri”.

În 1990, împreună cu soția lui, a botezat peste 60 de copii abandonați în orfelinat. În 1991, a fost promovat protoiereu de Bârlad și paroh la Biserica Sfîntul Ioan din localitate. Și aici continuă să se dedice Bisericii și credincioșilor într-un mod care l-a făcut imediat respectat și iubit. A ridicat, în numai un an, o biserică închinată Maicii Domnului, alături de care a construit și o casă praznicală care a folosit mult timp drept cantină pentru cei săraci.

În iarna din 1995, împreună cu credincioșii din oraș a strâns 150 de tone de cereale, alimente, haine, pături pentru locuitorii din județul Harghita, rămași pe drumuri în urma unor inundații.

În 2004, la șapte ani de la moarte, văduva lui, preoteasa Georgeta Androne lansează cartea “Părintele Angheluță. Între androne_preoteasasperanță șI veșnicie”. Cartea a fost un prinos adus soțului, tatălui, omului și preotului Angheluță. Dar ce a îndemnat-o cel mai mult să o scrie este imensa iubire pe care i-o poartă chiar dacă el nu mai este.

Un alt pas pe care preoteasa l-a făcut după scurgerea celor șapte ani de la moartea celui care i-a fost partener de viață a fost “să se regăsească”, după cum ea însăși spune. Pentru asta, deși era trecută de prima tinerețe, a găsit de cuviință să pornească pe un drum pe care numai cei foarte tineri îndrăznesc: să meargă la facultate. Astăzi, este specialist în psihologie clinică, a teminat și un masterat în acest domeniu, are propriul său cabinet, dar își pune sufletul și cunoștințele și pe tava copiilor orfani sau părăsiți, care trăiesc în centrele de plasament din Bârlad.

În interviul care urmează, Georgeta Androne ne împărtășește povestea unei iubiri fără sfârșit, ne vorbește despre loialitatea până dincolo de mormânt și de spre cel care și-a pus amprenta definitiv pe viața ei. Despre cel care i-a murit în brațe la câteva ore după ce ea a împlinit 40 de ani și după ce s-a bărbierit singur, special pentru ziua ei de naștere.

După 17 ani de văduvie: “Sunt singură pentru că nu pot să-mi înșel bărbatul”

– Sunteți psiholog, ați devenit și bunică. Nu simțiți nevoia să o luați de la capăt într-o nouă viață de cuplu?

– Niciodată. Am și acum aceeași durere. Parcă ieri a fost. Am rămas singură, dar amintirea lui este permantentă. E greu să fii singur.

– De ce ați rămas singură?

– Am rămas singură pentru că nu vreau să-mi înșel bărbatul. Atunci când el nu se poate apăra, nu e drept să-l înșel. Jurământul nostru a fost până dincolo de mormânt. Nici nu cred că aș mai fi găsit un om ca el și nici nu am avut curiozitatea. Când iubesți cu adevărat, iubești până dincolo de moarte. Eu nu am avut pentru el o iubire condiționată de timp, de genul “dacă el nu mai este, atunci nu mai este nici iubirea mea”. Eu cred într-o viață viitorare și știu că mă voi întâlni cu el. Dacă eu l-aș înșela, ce-i voi spune eu în acel moment? Cum voi putea să stau cu fruntea sus în fața lui?

– Cum l-ați cunoscut pe cel care avea să vă devină veci pe veșnicie?

– L-am cunoscut în Ajunul Crăciunului, la Mănăstirea Cozia. Eram fascinată: vedeam pentru prima dată acea mănăstire, era noapte, un cer înstelat superb; brazii foșneau în bătaia unui vînt ușor, ningea divin, totul era alb, strălucitor. Am avut, pentru prima dată, senzația că particip la nașterea lui Iisus. Nu auzisem niciodată colinde până atunci. Corul acela bărbătesc, colindele cântate pe voci m-au vrăjit. A doua zi am făcut cunoștință cu tinerii seminariști de la Mănăstirea Cozia. Ne-am împrietenit, am schimbat impresii, am povestit. Părintele era un tip tăcut care asculta tot ce au vorbit ceilalți. S-a prezentat și el. Vorbea așezat, hotărât, grav. Ne-a spus că este din Brăila, că a ajuns seminarist la Cozia prin unchiul său care era starețul Mănăstirii Turnu, de peste Olt.

– Cum s-a aprins scînteia?

– Ne-a propus o vizită la Turnu. Pe atunci, Oltul se trecea cu barca. Pe drum am vorbit și am avut ocazia să aflăm mai multe unul despre altul. Ca și acum, eram o fire destul de bătăioasă, de voluntară. Așa că m-am hotărât ca, a doua zi să rostesc eu Crezul în timpul slujbei. Dar nici într-un caz de dragul credinței, ci pur și simplu pentru ca el să mă remarce și să mă privească mai cu interes. Bineînțeles, am reușit. Nu ne vorbeam prea mult, dar din priviri, din gesturi, am înțeles că suntem atrași unul de celălalt. M-a condus la gară, iar la plecare mi-a cerut să-i împrumut un dicționar de limba rusă. Era un pretext ca să facem schimb de adrese. Prima mea grijă, după ce am ajuns acasă, a fost să-i trimit dicționarul. Am și acum acel dicționar.

– Și a început o mare poveste de dragoste.

– Una purtată, împărtășită și susținută prin corespondență. Scrisorile lui erau foarte elegante, exprimate într-o manieră academică, elevată și de o sensibilitate rar întâlnită. Părintele era un profund. Trecea totul prin filtrul sufletului și vorbea exact cât trebuia și ce trebuia. Nu-i scăpau cuvinte la întâmplare. Cu toate acestea mi-a scris enorm. Sacul cu scrisorile de la el are 40 de kilograme.

– De ce a fost nevoie să vă scrieți atât de mult?

– În cei patru ani până să ne căsătorim, ne-am văzut de trei-patru ori. Pe vremea aceea eram elevă, iar o fată nu putea pleca, așa, de capul ei. Dacă venea el la mine era și mai deplasat pentru mentalitatea de atunci. Ne-am văzut de Paști sau de Crăciun, când se întorcea de la Seminar acasă la părinții săi. În drum spre Brăila oprea câteva ore și la Bârlad.

“Securitatea mi-a dat jos icoanele de pe pereți și m-a pus să-mi aleg un soț din fabrică”

– Am remarcat din scrisorile publicate că a încercat să vă pregătească pentru menirea de preoteasă.

– Am crescut într-o familie foarte religioasă. Întâlnirea mi-a oferit un teren fertil pentru convingerile mele. Asta nu înseamnă că tot ce-mi cerea el era ușor. L-am iubit extraordinar de mult și încercam să disec tot ce îmi spune pentru a înțelege dacă voi putea face față. Intenția lui era de a mă conștientiza dinainte de tot ce mă așteaptă, pentru ca să nu regret mai târziu. Știam că va fi greu. Am hotărât să merg înainte pentru că îl iubeam și pentru că știam că alături de el pot împlini o misiune extraordinară. Mai presus de dragostea noastră unul pentru celălalt, punea dragostea pentru Dumnezeu. Puterea și hotărîrea lui mă motivau. Cu toate acestea, la început nu prea voiam să mă mărit cu un preot. Erau vremurile când acest lucru era o rușine, iar eu, tânără fiind, puneam mare bază pe ce spune lumea. Comunismul ne inoculase ideea că este ceva josnic să te căsătorești cu un preot. Mai ales că eram secretar UTC, făcusem școala de partid la Bacău. Făceam de rușine partidul. Bineînțeles că problema era gura lumii, deși sufletul meu era total dăruit lui, de multă vreme. Conjunctura de atunci mă împiedica să mă manifest. Într-un final am făcut-o și am suportat consecințele.

– Care au fost acestea?

– A venit un căpitan de la Securitate și mi-a dat jos toate icoanele de pe pereți. Lucram pe atunci la FEPA și am fost chemată la conducere. Am fost luată la întrebări: de ce nu-mi găsesc un băiat din fabrică, de ce am ales tocmai un preot, că ar fi bine să renunț. Am fost dată afară din fabrică și din toate structurile de partid. După ce m-am căsătorit și ne-am mutat în Hălărești, locul unde am locuit 15 ani și unde am petrecut anii cei mai fericiți din viața noastră, veneau la două săptămâni și ne amenințau. Ne veneau de “sus” pastoralele pentru Crăciun, pentru Anul Nou. În jumătate din ele găseam elogii aduse PCR pe care trebuia să le cântăm în biserică. Odată, părintele a sărit peste un asemenea fragment, destul de important. Un individ din biserică l-a atenționat la sfârșit: “Părinte, nu ați citit toată pastorala”. Erau infiltrați urmăritori și în biserică. A fost greu.

” Georgeto, când trebuie să-mi joc rolul, să mă chemi. Tu du-te și te distrează”

– La ce obiceiuri lumești ați fost nevoită să renunțați?

androne_familia– La multe, dar nu mi-a părut rău pentru nimic. De exemplu, eu cu părintele nu am fost niciodată la vreo petrecere. Nici la nunta noastră nu a dansat. Am botezat și am cununat foarte mulți oameni. Când eram nași, se retrăgea într-o cameră ca să nu deranjeze nunta. Se gândea că poate nuntașii s-ar simți prost. Îmi spunea: ” Vezi, Georgeto, când trebuie să-mi joc rolul, să mă chemi. Iar tu, du-te și te distrează, dansează, ține atmosfera în locul meu”. Nu era genul de om care să îmi interzică să mă simt bine. Uneori mai făceam mese la noi acasă, cu una sau două familii, în general de preoți. În rest, nici măcar în restaurant nu am intrat niciodată. Mai mergeam atunci când plecam în vreo stațiune și trebuia numaidecât să mâncăm. Am lucrat multă vreme ca vânzătoare la magazinul din Iana. Închipuiți-vă că nici măcar acolo nu a acceptat să intre. Nici măcar ca să schimbe niște bani. Considera că preotul trebuie să fie atât de sobru și de decent încât să nu intre nici măcar aici. Ura ideea de a cumpăra, de a se tocmi, de a aștepta rest, ideea de bun material. La Hălărești nu s-a dus nici măcar o dată să aducă lemne. Mă trimitea pe mine. Spunea că în cazul în care se iscă o neînțelegere cu muncitorii, eu mă pot impune și nimeni nu mă va arăta cu degetul. Nu ar fi suportat gândul că cineva ar putea spune în sat: “Uite, părintele a venit la pădure, s-a certat cu noi, nu i-a convenit aia sau cealaltă”. Spunea: “Eu nu am voie să supăr pe nimeni”. Nu s-a putut certa cu nimeni niciodată, deși a avut situații în care a fost umilit groaznic.

– De unde avea atâta răbdare de a tolera apucăturile oamenilor?

– El respecta cu tărie ce ar trebui să respecte toți preoții: că este reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ. Iar Dumnezeu e împăciuitor, e cel care unește, care nu dezbină, care nu-și face cercuri separate. În afară de asta, era de o dărnicie dusă la extrem. Nu dădea niciodată cu gândul de a primi înapoi, chiar atunci când unii cereau cu împrumut. Niciodată nu l-a interesat problema banilor. Nu număra banii pe care îi aducea, nu știa câți bani are în buzunar. Nu îl interesa partea financiară absolut deloc. Era omul care trăia mult deasupra problemelor materiale. De exemplu, nu a strâns niciodată prosoape, cum fac preoții. Pe care le primea, le dădea la săraci. Câteodată îl mai întrebam și îmi spunea că dacă am nevoie de prosoape să mă duc să-mi cumpăr.

– Scriați în carte că, uneori, îi reproșați preocuparea excesivă pentru biserică.

– Mă mustră și acum conștiința pentru asta. Generam discuții care mi se par, acum, puerile și lipsite de conținut. De aceea le spun celor tineri că viața este atât de scurtă și atât de concentrat trebuie trăită, încât nu trebuie lăsat niciodată loc pentru certuri de familie. Abia după ce unul din cei doi nu mai este, ai vrea să aduci timpul înapoi ca să repari totul. Dacă aș putea să o iau de la capăt nu m-aș mai certa niciodată. Acum aș ști să văd doar partea plină a paharului.

– Ce însemna pe atunci “jumătatea goală”?

– Erau momente când mă deranja că își neglijează gospodăria, copiii, pe mine. Uneori uita până și în ce clasă sunt copiii noștri, Iustin șI Elena. Nu îl interesa dacă îi trebuie de îmbrăcat sau de încălțat. În viața lui, el nu a avut decât costumul de mire cu care am înmormântat un moșuleț și un altul pe care i l-a oferit unui fin de-al nostru fără să-l îmbrace vreodată. Pentru el, misiunea preoțească era mai presus de orice. Într-o noapte, pe la 3, a fost trezit de doi bărbați care i-au cerut să meargă la ei acasă. Soția unuia făcuse o criză de nervi foarte gravă. Am încercat să îl opresc pentru că nu îi cunoștea pe oamenii aceia. Mi-a spus: “Eu mă duc să salvez un suflet. Cu gândul ăsta plec de acasă”. I-a citit rugăciuni și femeia s-a liniștit. S-a întors acasă cu o mulțumire extraordinară că nu pusese la îndoială buna credință a oamenilor și că a avut tăria să plece de acasă în toiul nopții cu doi necunoscuți. Pentru el, preoția nu era o meserie, ci o misiune. Preotul nu are voie să dezerteze.

Preot în fața lui Dumnezeu, copil în fața lui Moș Crăciun

– Toată lumea l-a cunoscut ca pe un mare preot. Dar cum era ca familist?

– Ne iubea foarte mult pe mine și pe copii. Aveam clipele noastre de liniște și de voie bună. Când copiii erau mici făcea “militărie” cu ei. Era un joc. El făcuse armata și chiar i-a plăcut acolo. Elena era “soldat Elena”, iar pe Iustin îl ridicase la rangul de caporal. Era foarte amuzat când “soldățelul” în vîrstă de 5 ani venea în fața lui, lua poziția de drepți și striga: “Să trăiți dom’ comandant. M-am prezentat la ordinele dumneavoastră”. Cînd copiii îl supărau – asta se întîmpla cînd îi chema în casă, iar ei nu veneau – pedeapsa cea mai mare era să-i pună să facă mătănii și să citească Paraclisul Maicii Domnului. Când stăteam la bloc, sub apartamentul nostru locuia un bătrân care nu suporta gălăgia. Ca să-și scurteze pedeapsa, în timpul mătăniilor, copiii își dădeau drumul din picioare cu putere de pământ, pînă când ne trezeam cu bătrânul la ușă. Pentru Elena, părintele avea o slăbiciune. El avusese numai frați, învățase carte numai între băieți, iar venirea pe lume a Elenei a fost o bucurie imensă. Pe vremea lui Ceaușescu, a face rost de o șampanie franțuzească era o aventură. Când a aflat că are fată, a făcut ce-a făcut și mi-a adus o șampanie din asta la Maternitate. În general, însă, și viața de familie era dominată de preocupările sale preoțești. Trebuie să recunosc că uneori eram geloasă. Aș fi vrut ca noi să fim pe primul loc. Astea erau momente când nu înțelegeam că părintele este altfel decât restul oamenilor și poate altfel și de mulți preoți. Dar eu nu eram el și, uneori, când treburile gospodăriei mă năpădeau, eram chiar furioasă că el, de exemplu, cânta muzică bizantină la orgă. Era foarte mâhnit când eu îi reproșam. Era regulă ca de fiecare dată când pleca la slujbă să își ceară iertare de la mine și să mă sărute. Nu putea intra în biserică dacă nu se știa împăcat cu toată lumea. Din cauza reproșurilor mele, câteodată pleca supărat. Când îmi amintesc, regret enorm. Un alt lucru pe care nu mi-l iert este că nu am fost de acord să își dea doctoratul, deși m-a rugat până la Dumnezeu. Mi-a respectat dorința, deși l-a durut foarte tare. Atunci când nu voiam în ruptul capului ceva, nu trecea peste cuvântul meu.

– Cum era Crăciunul în familia Androne?

– Cele mai frumoase Crăciunuri, ca de altfel cei mai frumoși ani, le-am petrecut la Hălărești. Părintele umbla cu Ajunul până în ultima zi. Eu pregăteam totul acasă. Cu o săptămână înainte casa strălucea de curățenie. În seara de Ajun, le făceam baie la copii, îi îmbrăcam frumos și îl așteptam pe Moș Crăciun. Tatăl lor le spusese că Moș Gerilă nu exista, ci doar Moș Crăciun. Curent electric nu aveam, că erau vremurile când era lumină două-trei ore pe zi. Aprindeam, însă, multe, multe lumânări, iar atmosfera devenea extraordinară. Seara sosea și părintele, frânt de oboselă. Își făcea baie, se pregătea dar nu se culca. Începea repetițiile cu copiii pentru momentul artistic oferit Moșului. Moș Crăciun eram eu. Când începeau repetițiile, eu plecam în sat după … borș. Asta le spuneam copiilor. Câteodată, se mirau: “Dar de ce îi trebuie mamei borș că doar a făcut mâncare”. Soțul meu răspundea: “Știu eu de ce îI trebuie? Poate vrea să tragă buhaiul”. Intrarea lui Moș Crăciun în casă era un moment înălțător, extraordinar. Părintele și copiii cântau cele mai frumoase colinde. Copiii tremurau de emoție. Moșul începea să le vorbească și să le spună toate poznele pe care ei ar fi vrut să le treacă sub tăcere. Nici părintele nu scăpa de mustrările Moșului, care îi trecea în revistă toate “greșelile” făcute peste an față de maica preoteasă. În fața Moșului și părintele devenea copil. Moșul pleca, mama se întorcea și toată familia primea colindători până târziu. Părintele punea banii pe care îi primise de la enoriași când fusese cu Ajunul într-o cutie mare. Când le dădea bani colindătorilor, niciodată nu număra. Băga mâna în cutie și cât prindea atât dădea.

Îngerul păzitor

– Se știe că avea o relație specială cu copiii orfani.

– Dacă ar fi putut le-ar fi dat totul. Era în tradiția noastră ca de Paști și de Crăciun să facem colecte de alimente, haine și jucării pentru a le împărți la centrele de plasament. Sâmbăta venea de la pomeni cu portbagajul plin de mâncare. Copiii de la cămin îl așteptau la poartă. El deschidea portbagajul și le spune să-și aleagă ce doresc. Odată am botezat 60 de copii orfani. Toți acești copiii veneau la biserică duminică de duminică. Știau că atunci când duc lumânarea la Altar, părintele le dă un bănuț. Era tare bucuros că micuții vin la slujbe. Din toți copiii orfani care au crescut pe lângă casa noastră, unul este călugăr, o fată lucrează în Sibiu, alta s-a stabilit în Germania. Aproape toți s-au realizat. La înmormântarea părintelui au venit cu toții, iar dacă vreun străin l-a plâns cu adevărat pe părinte aceștia au fost copiii de la Orfelinat. Odată, am găsit câțiva orfani dormind la mormântul lui. După 18 ani îi dă afară din cămin și nu aveau unde se duce. Au ales acest loc, atât au fost de legați de părinte. După moartea lui, au fost singurii care mi-au bătut în poartă mereu. Se ofereau să-mi aducă apă, să-mi măture curtea. Sufletul meu era sfâșiat de durere pe atunci și nu reușeam să-mi revin. Cu insistențele lor, au reușit de m-au scos puțin din starea aceea. Probabil că a fost tot “mâna” părintelui.

– Cum așa?

– Când am necazuri cumplite, când trec prin situații care mi se par fără ieșire, gândul la soțul meu îmi dă putere și mă ajută să găsesc soluția potrivită. Tot ce fac de la moartea lui raportez la ce ar zice el, cum ar face el, care ar fi sfatul lui. Știu că mă vede, că e alături de mine, că mă sprijină.

– De ce credeți că vă veghează?

– Pot să vă dau un exemplu foarte concret. Odată am cumpărat un sac de cartofi din piață și l-am adus acasă cu Dacia. Eram îngrijorată că nu are cine să mi-l coboare în beci și îmi tot frământam mintea cum să fac. Când am ajuns în dreptul curții, în poartă mă aștepta fostul mecanic al soțului meu. În noaptea aceea, în vis mi-a apărut părintele care mi-a spus: “Georgeto, te-am ajutat să duci sacul în beci și să nu te mai lamentezi toată ziua că nu are cine să te ajute”. Părea atât de real încât am sărit ca arsă din pat și m-am dus direct la mormântul lui în toiul nopții, am aprins o lumânare, am stat puțin și m-am întors. M-am culcat și l-am visat iarăși: coboram dintr-un tren și îl rugam să-mi dea mâna pentru că treapta trenului era foarte înaltă. M-a ajutat să cobor și mi-a spus: “Uite, e ultima dată când te ajut. Descurcă-te și tu de acum”. Acum știam sigur că el e acolo și nu mă scapă din ochi nici o clipă. În momentele grele de după moartea lui, am simțit că mă ajută.

Ce mort frumos am să fiu! De-aș mai trăi măcar câteva luni”

– De ce ați simțit nevoia să scrieți o carte despre el?

– Așa cum spuneam, dragostea mea pentru acest om nu a murit odată cu el. Pe de altă parte, îi respect o dorință pe care mi-a împărtășit-o pe patul de moarte, când mi-a cerut să-i promit că îl voi pomeni întotdeauna în rugăciunile mele și că îi voi păstra o vie amintire. Am hotărât că, atât timp cât voi trăi, să fac în așa fel încât bârlădenii care l-au cunoscut să nu îl uite

– De ce “speranță” și de ce “veșnicie”, cele două cuvinte folosite în titlul cărții?

– “Speranță” pentru că părintele a trăit mereu cu speranța în viața veșnică și “veșnicie” pentru că a ajuns acolo unde și-a dorit toată viața: în veșnicie. Asta nu înseamnă că părintele nu iubea viața. O iubea enorm și ar mai fi vrut să trăiască. În ziua în care a murit, presimțea că se va întîmpla asta. S-a bărbierit și a spus: “Ce mort frumos am să fiu! De-aș mai trăi măcar câteva luni”. Pe parcursul zilei, cerea să mai trăiască încă puțin: câteva săptămâni, câteva zile, apoi câteva ore.

– Ați fost acolo, așa cum și-a dorit.

– Am publicat în carte un fragment din ultima scrisoare pe care mi-a trimis-o. Era la spital, în Italia, înainte de a ajunge și eu acolo: “Eu mă sfârșesc, pentru că presimt, Getuța mea, am un presentiment în această privință… Mi-aș dori ca în ultimele clipe din viață să fii lângă patul meu, să ne rugăm împreună să mi se ușureze povara, să ne privim pentru ultima oară; îmi doresc să mor în mâinile tale, în mâinile celei pe care am iubit-o curat și sincer”. Și așa s-a întâmplat: în brațele mele, cu ochii ațintiți în ochii mei.

– Este înmormântat în curtea bisericii unde a slujit, un lucru neobișnuit în zilele noastre. A cui a fost dorința?

– A lui. Voia ca și după moarte să fie în mijlocul enoriașilor. A fost ultima surpriză pe care i-am făcut-o. Nu credea că voi reuși. Într-adevăr, am luptat mult ca să obțin toate aprobările și am avut mulți prieteni care m-au ajutat. La mormânt, este o candelă care nu s-a stins niciodată în cei 17 ani. Nici pe timp de ploaie sau de furtună. Când am început facultatea și când a trebuit să merg la copii și să lipsesc din oraș mai multe zile, am cumpărat o candelă electrică. Merg zilnic la mormântul lui.

– Cum au fost Crăciunurile de după?

– Primul a fost cumplit. Eram cu copiii și am primit colindători. Mai mult pentru el. Știu că a venit un grup de cadre didactice să ne colinde, un alt grup din Hălărești, locul fericirii noastre. I-am condus pe toți la mormântul lui. Noapte de Revelion, în anul acela, ne-a prins tot acolo. Am mers cu copiii la mormânt și am trecut împreună cu părintele în anul 1998. Știam că este acolo, că ne privește și se bucură că ne vede. La Crăciunul din anii următori am fost singură. Copiii sunt tineri, vor să se distreze și le las toată libertatea. Eu rămân cu tristețea mea și zâmbesc printre lacrimi uitându-mă la casetele video cu Crăciunurile câ el era printre noi. Mai ascult și înregistrările de la Crăciunurile de la Hălărești, când mama ieșea după borș, iar Moș Crăciun intra pe ușă și rămânea uluit de colindele înălțătoare cântate de părintele Angheluță Androne, alături de copiii lui, lângă brad. Cânta la fel de frumos ca în urmă cu ani mulți, la Mănăstirea Cozia. Ca în Crăciunul acela majestuos în care o fată tânără s-a îndrăgostit de un seminarist.

A consemnat Simona MIHĂILĂ

Înmormântare fără preot

Noua lege funerară a statuat “înmormântarea civilă”, prin care cei care nu cred în Biserică și vor să scape de preoți, vor putea fi înmormântați fără procesiuni religioase. Legea spune că locul și modalitatea înmormântării vor fi conforme voinței exprimate în timpul vieții de persoana decedată, fără nicio modificare a ultimei voințe a acesteia. În schimb dacă persoana nu și-a exprimat nici o preferință în timpul vieții, cei apropiați vor fi cei care vor decide cum va decurge ceremonia. Aceste prevederi legale nu-i încântă deloc pe vasluienii cu care am stat de vorbă. Fideli tradiției, ei consideră că celor care sunt botezați creștinește nu trebuie să li se permită să aleagă modul în care vor fi înmormântați.

Daniela PORUMB

Dacă există căsătorie civilă, de ce nu ar exista și înmormântare civilă? Guvernanții trebuie să fi reflectat îndelung la această problemă existențială, căci, după ce au pus la punct toate treburile țării, după ce au crescut nivelul de trai și au transformat România într-o țară de poveste, s-au apucat să rezolve chestiuni fără de care românii nu pot merge liniștiți în mormânt. Așa a apărut noua lege funerară, adică Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare.

Potrivit acestei legi, românii au dreptul să aleagă dacă, după ce vor închide ochii, vor avea o înmormântare “religioasă sau laică”. Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, laic înseamnă “care este din afara religiei și a tagmei bisericești; mirean, lumesc”.

Prin textul de lege mai sus enunțat, practic rolul preoților este nu doar diminuat, ci efectiv anulat, întrucât românii vor putea opta pentru o înmormântare complet lipsită de ritualul bisericesc.

Se poate și fără asta

Deoarece religia oficială a românilor este cea ortodoxă, prezentăm câteva dintre tradițiile pe care trebuie să le respecte o înmormântare ortodoxă.

De la biserică se vor solicita un sfeșnic, lumânări, tămâie, cărbune pentru ars tamâia, toiagul (o lumânare mare de ceară curată în formă de colac), o cruce (de obicei din ceară sau din lemn), o icoană. De asemenea, se fixează cu preotul data și ora înmormântării și orele potrivite pentru slujbele de seară, premergătoare înmormântării (cina sau stâlpii). Clopotarul bisericii, la soroacele cunoscute, va trage clopotul bisericii.

Trupul mortului este spălat (scăldat) cu apă curată, care amintește de apa botezului, este stropit cu agheasmă și îmbracat apoi cu haine noi și curate și este pus în sicriu, cu privirea spre răsărit.

Pe piept i se pune o icoană sfințită și lângă mâinile care stau încrucișate pe piept (dreapta peste stânga, simbolizând rugăciune și iertare), toiagul care se aprinde atunci când preotul slujește. În mâini se pune crucea din ceară sau lemn.

Trupul e acoperit apoi cu o pânză albă, arătând ca răposatul se afla sub acoperământul lui Hristos.

La capătâiul mortului se așează sfeșnicul în care rudele și cunoscuții care vin până la înmormântare aprind lumânari, rostind rugăciunea scurtă “Dumnezeu să-l (sau s-o) ierte!”

Deasupra ușii de la intrarea în casă se așează o pânză de doliu (de culoare neagră) care rămâne acolo până la pomenirea de 40 de zile.

Specialiștii pe care i-am consultat, spun că nu este de nici un folos pentru suflet să se pună în buzunarul hainei mortului bani (motivându-se ca “să plătească vămile cu ei”), ac, ață, pieptene, verigheta pe deget, ceas la mână, tăierea sau vopsitul unghiilor, rujatul, fardatul. Se spune că toate aceste lucruri îl îngreunează foarte mult pe suflet si nu-i fac decât rău.

Rudele apropiate ale decedatului poartă pe reverul hainelor o panglică mică de culoare neagră, numită doliu. De regulă, acest doliu se poartă 40 de zile. În semn de întristare, bărbații nu se bărbieresc până la pomenirea de 40 zile. Hainele de ceremonie ale celorlalți trebuie să evite culorile vii, tțpătoare, nepotrivite cu sobrietatea momentului.

În zilele de până la înmormântare, preotul este chemat de familie, de regulă, după-amiaza, pentru a săvârsi slujba “Stâlpilor” sau cina. Această slujbă este o rugăciune scurtă pentru sufletul celui răposat, la care se adaugă citirea unor părți din Sfintele Evanghelii.

Pentru aceasta, se pregătesc din vreme cadelnița sau cațuia în care se aprinde cărbune și se pune tămâie, precum și o colivă (de obicei din fructe, cozonac, biscuiți etc.), un pahar cu vin și pe alocuri și mâncare, pe care preotul le va binecuvânta la vreme.

Coliva făcută din grâu fiert, îndulcit cu miere sau zahăr, închipuie însuși trupul mortului, deoarece hrana principală a trupului omenesc e grâul. Dulciurile și ingredientele care intră în compoziția colivei reprezintă virtuțile sfinților sau ale răposaților pomeniți

În timpul cât preotul săvârșește slujba, arde și toiagul așezat pe pieptul mortului.

Când mortul este dus la groapă, în fruntea convoiului merge un credincios cu crucea; urmează cei ce poartă coliva și vinul, pomul cu darurile ce se împart săracilor, cei cu coroanele (dacă sunt), purtătorii de sfeșnice, cântărețul și preotul, carul mortuar (automobilul) cu sicriul, rudele mortului și ceilalți participanți.

Pe drum până la biserică și apoi pâna la cimitir, se cântă “Sfinte Dumnezeule” funebru de către cor sau credincioși, sub conducerea cântărețului.

Când convoiul ajunge la anumite răspântii de drumuri ori în locurile legate de viață și activitatea decedatului sau în dreptul unei biserici, preotul zice în dreptul sicriului ectenia pentru morți.

Pe marginea gropii, preotul rostește ultima ectenie și se cântă “Veșnica pomenire”. Înainte de acoperirea sicriului, cei ce n-au putut să-și ia ultimul rămas bun, pot să o facă acum, sărutând icoana de pe pieptul celui decedat și, după caz, mâna acestuia. Preotul apoi săvârseste tot ritualul de îngropare (varsă untdelemn și vin peste cel decedat, pecetluiește groapa) și binecuvântează coliva și darurile care se împart la cimitir.

Acum se scoate – de către rude – piedica de la picioarele mortului care se lasă în sicriu.

Pomul (ramura de copac) împodobit cu fructe, dulciuri, covrigi etc., care s-a purtat înaintea cortegiului mortuar, se înfige la mormânt lângă cruce, după ce a fost golit de bunătățile din el, care se dau de pomană.

Tot acum se împart, pentru sufletul răposatului, diferite daruri. De preferat ca această milostenie să se îndrepte către străinii nevoiași.

Vasluienii nu renunță la tradiții

Legea spune că locul și modalitatea înmormântării vor fi conforme voinței exprimate în timpul vieții de persoana decedată, fără nicio modificare a ultimei voințe a acesteia. În schimb dacă persoana nu și-a exprimat nici o preferință în timpul vieții, cei apropiați vor fi cei care vor decide cum va decurge ceremonia.

Aceste prevederi legale nu-i încântă deloc pe vasluienii cu care am stat de vorbă. Fideli tradiției, ei consideră că celor care sunt botezați creștinește nu trebuie să li se permită să aleagă modul în care vor fi înmormântați. Pentru ei, slujba religioasă rămâne cea mai bună soluție și sunt siguri că oamenii nu vor renunța la obiceiurile în care s-au născut.

„Credința este în sufletul fiecăruia, nu cred că până acum creștinii chemau preotul la înmormântare din obligație, ci pentru că așa este firesc. E drept, este alegerea fiecăruia cum alege să treacă în lumea de dincolo.

Preoții pe care am încercat să-i contactăm au fost reținuți în a face declarații. Unul dintre ei, care a preferat să ne vorbească sub protecția anonimatului, este de părere că oamenii nu vor renunța atât de ușor la aceste tradiții seculare: „Chiar dacă s-a dat această lege, nu cred că oamenii vor renunța la ceremonia de înmormântare. Până acum fără preot erau îngropați cei care își puneau capăt zilelor, dar și cei care aparțin altor culte. Chiar dacă în timpul vieții persoana decedată nu a fost una credincioasă, de cele mai multe ori la înmormântare rudele au grijă să îi facă toate cele necesare”, ne-a declarat un preot.

FOTO: Părintele Adrian, cel mai tânăr protopop al Vasluiului

Înscăunarea noului protopop de Vaslui reprezintă un eveniment istoric pentru viața religioasă a orașului, iar dovadă în acest sens a stat mulțimea impresionantă de credincioși prezenți duminică la biserica unde a avut loc ceremonia.

În vârstă de 37 de ani, preotul Adrian Chirvase este cel de-a doilea protopop al orașului de după decembrie 1989 și, totodată, cel mai tânăr. Misiunea sa, așa cum i-au orânduit-o mai-marii Episcopiei Hușilor, este să revigoreze viața Bisericii și să se aplece mai mult asupra cumunicării cu instituțiile statului.

Minuni de astăzi: Uleiul părintelui Ilarion Argatu

Constantin Moroșanu trăiește cu durerea că i s-au făcut multe nedreptăți, din cauza cărora au suferit și suferă încă toți cei din familia sa. Pentru că a refuzat să acopere neregulile pe care le descoperea la unitățile unde făcea controale, a fost marginalizat, umilit și urmărit. Ca să scape de persecuții, s-a înscris în PCR, însă, în ziua de 10 decembrie 1984, a intrat în greva foamei și le-a trimis câte o scrisoare lui Nicolae Ceaușescu, Emil Bobu, Constantin Dăscălescu (primul ministru de atunci) și Ion Frățilă, prim-secretar al județului Vaslui. “De atunci, am fost chemat mereu să dau declarații la securitate. Eu nu declaram nimic, doar colegii mei spuneau despre mine că sunt împotriva PCR și a lui Ceaușescu”, spune el.
La începutul anului 1985, Constantin Moroșanu îl caută pe părintele Ilarion Argatu, pe care îl găsește în biserica din Boroaia, apoi la Mănăstirea Cernica. Îi povestește problemele sale de la serviciu, iar părintele Argatu îl îndeamnă pe vasluianul nostru să citească rugăciuni la miezul nopții și să șteargă clanțele de la ușile șefilor cu batista înmuiată în uleiul sfințit pe care i l-a dăruit. Ca prin minune, timp de aproape patru ani, s-au liniștit apele în instituția în care lucra. Asta până în ziua în care a pierdut sticluța cu ulei sfințit a părintelui Argatu. În prima zi în care nu a mai uns clanțele de la ușile șefilor cu batista înmuiată în acel ulei, s-a făcut ședința prin care s-a votat desfacerea contractului său de muncă.
“Nu mi s-a mai permis să intru în birou. Uleiul de la părintele i-a oprit pe șefii mei să mă dea afară timp de patru ani”, declară el.

Pedepsit pentru că spunea adevărul
Constantin Moroșanu a avut parte în viața sa de multe nedreptăți, dar, deși a trăit pe muchie de cuțit, nu a renunțat la convingerile și idealurile sale. S-a născut la Șișcani, comuna Hoceni, loc renumit prin faptul că adăpostește castelul doamnei Elena-Cuza. Elev foarte bun, Constantin Moroșanu a urmat studii economice și a absolvit Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iași.
“Mi-au propus să mă angajeze la Poliție încă de pe când eram în facultate, dar n-am acceptat. Am ajuns, prin repartiție guvernamentală, la Direcția Județeană de Poștă și Telecomunicații Vaslui. Am fost întotdeauna antifurt, antifraudă, anticorupție. Furtul este un păcat capital, la care se referă și porunca a opta din cele zece. Cifra 8 seamănă cu semnul infinit. Asta înseamnă că păcatul este un delict grav, care nu se șterge ușor. El rămâne încrustat veșnic în aura noastră. Eu am iubit dreptatea, dar m-am lovit în viață de concepțiile comuniste, adică una spuneau și alta făceau, una era vorba, alta era fapta la ei”, povestește Constantin Moroșanu.
În 1980, a fost transferat la Consiliul Popular Județean – Oficiul de prețuri și tarife. “Acolo m-am lovit exact de structurile comuniste, care trăiau pe bază de ilegalități și abuzuri. De aici, de la Oficiul de prețuri, unde eram inspector pe județ, m-au trecut, tot ei, la Corpul de Control Financiar Intern al Consiliului Popular Județean. Aici am intrat puternic în conflict cu organele de partid și de stat ale județului și cu cadrele conducerii superioare de partid și de stat. Aici, aș putea spune, mi s-a înfundat. La un moment dat, la Consiliul Popular Comunal Oșești s-a produs un prejudiciu. Toți șefii de atunci organizau petreceri cu mâncăruri și băuturi fine acolo. I-am spus contabilului: oprește-te! Mi-a explicat că nu mai poate da înapoi. Care era sistemul? Banii fondului silvic, depuși în cont la Cooperativa de credit, erau ridicați cu un CEC completat cu o sumă mai mică decât cea din extrasul de cont. Extrasul de cont era o coală de hârtie A4, completată cu sumele reale de bani și ștampilată cu parafa Cooperativei de credit, iar semnătura era în fals. El ajusta totul, trecând în registrul de casă sume mai mici decât ridica în fapt. Lua 100 de milioane, dar trecea numai 10. Când veneau organele de control, verificau numai cecul în numerar cu registrul de casă, fără să verifice încrucișat cu numerele reale scoase de la Cooperativa de credit. Cred că și colegii mei care au făcut acolo controale înaintea mea au descoperit frauda, dar n-au acționat. Acel contabil era pur și simplu o victimă a sistemului. Trebuia să facă față cheltuielilor de la protocoalele cu șefii. Contabilul respectiv a ajuns să-și ia zilele prin spânzurare pentru că avea mustrări de conștiință. El mi-a promis mie că nu mai fură, dar a fost solicitat tot mai mult pentru a cheltui sume mari cu protocolul”, povestește el.
În anul 1983, Constantin Moroșanu a fost trimis să controleze o unitate comercială mare din Vaslui, unde a găsit o fraudă mare pentru vremurile acelea: “În această locație, se întruneau pentru protocoale demnitarii vremii de la București. Eu nu puteam să acopăr frauda, care era cunoscută și sesizată de alții din sistem, care cunoșteau adevărul. Pe mine m-au pus în gardă să o descopăr în totalitate pentru că ajunsese să fie cunoscută la organele Ministerului de Interne. Însă, după ce eu am efectuat controlul și am semnalat frauda, a venit Ianoș Fazecaș, membru în Comitetul Politic Executiv al PCR, și a dat dispoziție să fie acoperită frauda și să nu se dea curs în justiție pentru că erau implicate cadre superioare de partid și de stat de la București. Gestionarii unităților respective au fost însă condamnați și au executat închisoare, cu toate că ei doar au executat ce li se ordona de către șefi. Pe mine șefii m-au scos de la toate controalele unde constatasem abateri financiare și fraude. Cum depistam o pagubă, mi se dădea delegație la altă unitate. «Vedeți că Moroșanu este pe cale să descopere fenomenul», spuneau și dădeau cazul colegului care era informator. «Moroșanu a mirosit că este o pagubă», ziceau și mă trimiteau să verific alte obiective ale aceleiași unități: dispensare medicale, cămine culturale, unde nu prea erau nereguli, iar dacă erau, erau minore. Asta pentru că, unde descopeream fraude, grave abateri financiare sau nereguli, nu implicam în răspundere contabilii, funcționarii, persoanele cu funcții mici, ba chiar le luam apărarea și incriminam conducerile de partid și de stat de la nivelul județului și pe cei de la nivelul central, care erau de fapt autorii morali. Mulți făceau abateri împotriva voinței lor, ca urmare a sistemului viciat, care a dus până la urmă la înlăturarea lui prin forță. Nu i-a mai iertat nici Dumnezeu!”, mai spune Constantin Moroșanu.

Adevărata salvare
Destinul profesional al lui Constantin Moroșanu a fost blocat.
“Din momentul descoperirii abaterilor financiare și prejudiciilor, am fost oprimat, atât eu, cât și familia mea. S-au interesat unde lucrează soția, băiatul, părinții, socrii și chiar prietenii care îmi susțineau ideile. Eu, într-adevăr, eram împotriva regimului. Bunicul meu de pe mamă, Dumitru Motaș, din Grumezoaia, a făcut închisoare pentru că nu declarase cantitatea reală de vin pe care o deținea, motivul real fiind refuzul de a se trece în cooperativizarea forțată care se făcea atunci. I-au fost confiscate trei butoaie de vin a 800 de litri, care au fost depuse la MAT-ul din Pădureni, iar bunicul a făcut închisoare. Tata a fost și el sechestrat și amenințat ca să se treacă în colectiv, confiscându-i-se bunurile cele mai de preț: o mașină de vânturat cereale, carul cu boi și altele. Eu eram copil, dar am asistat la aceste scene și am avut întreaga viață marcată de nedreptățile și violențele comise. De aceea am fost împotriva colectivizării, abuzurilor, a corupției și a comunismului. Făceau ședințe peste ședințe ca să mă primească în partid, iar eu fugeam. Toți colegii mei erau membri de partid, numai eu nu. La controalele dirijate de conducerea de partid și de stat prin șefii direcți, eu trebuia să acopăr pagubele și neregulile descoperite și produse de oamenii sistemului. Eu nu executam ordinele, scriam adevărul și n-aveau decât la nivelul conducerii de partid să ia măsuri”, spune.
Așa s-a mers până în decembrie 1984: “Eram la Consiliul Popular Dragomirești. În acea zi de 10 decembrie 1984, am sistat controlul, nu am mâncat o săptămână nimic și am venit acasă. Tot atunci am trimis prin poștă, cu confirmare de primire, scrisori cu același text, din care rezulta protestul meu față de regim și față de aberațiile comuniste, lui Nicolae Ceaușescu, Elenei Ceaușescu, secretarului cu probleme organizatorice Emil Bobu, primului ministru al țării, Constantin Dăscălescu, și primului secretar al județului, Ion Frățilă. Protestul prin care am anunțat greva foamei a ajuns la șefii mei. M-a chemat Ion Vlad la el, care era președintele Consiliului Popular Județean Vaslui, și m-a atenționat să fiu atent ce vorbesc și ce fac pentru că sunt pus sub observație. După ce am scris aceste scrisori, îmi pregăteau darea afară. Numai Ion Frățilă mi-a luat apărarea: «Omul este nevinovat, este pregătit profesional. Să-i mai dăm o șansă»”, a spus el.
Însă adevărata salvare a lui Constantin Moroșanu a venit de la părintele Ilarion Argatu. Atunci când credea că nu mai are nicio scăpare, a ajuns să povestească problemele sale preotului Dumitru Horga, din Gârceni. După ce l-a ascultat, acesta l-a sfătuit să îl caute pe părintele Ilarion Argatu. Ba chiar, impresionat de drama prin care trece, s-a oferit să-l însoțească pe Constantin Moroșanu la Boroaia, unde părintele Argatu se afla atunci.
“Am plecat la drum amândoi, la începutul anului 1985. Făcusem greva foamei și trimisesem scrisorile în decembrie 1984, așa că eram în mare pericol. Am ajuns la Boroaia, în județul Suceava, pe la ora prânzului. L-am găsit pe părinte în biserică, aprindea o lumânare la mormântul preotesei lui. S-a uitat la noi, iar părintelui Horga i-a spus: «Părinte, să-ți fie rușine că te-ai îmbrăcat cu haina preoțească în mașină, acum, înainte de a veni la mine». Am rămas și eu și părintele Horca uimiți că știa că părintele nu venise în haină de preot pe drum. Părintele Horca tocmai îmi povestise că părintele Argatu, care era urmărit de securitate, i-a demonstrat cumnatului său, pentru ca acesta să nu-l denunțe, că va face să se usuce salcâmii din ograda în care era ascuns. Salcâmii s-au uscat, iar cumnatul nu l-a denunțat. Acolo, la Boroaia, părintele Ilarion Argatu se ascundea în acea vreme în podul surorii sale pentru că regimul comunist urmărea să-l aresteze. Un român plecat în America și care avea un copil pe care l-a vindecat părintele Argatu i-a lăsat la plecare o sumă de dolari pentru biserica pe care el voia s-o construiască în Boroaia. Securitatea a aflat și îi zădărnicea planul. Ce construia ziua, noaptea găsea dărâmat. Atunci, ce idee i-a venit părintelui? Să construiască biserica pe bucăți. A construit-o toată din lemn și, într-o noapte, a fost asamblată la Boroaia. A fost luată imediat în evidență ca obiect de patrimoniu la UNESCO, astfel că nu a mai putut fi dărâmată. În biserica aceea am intrat eu cu părintele Horga atunci. I-am explicat părintelui Argatu problemele mele, iar el mi-a spus să îl caut cât de curând la Mănăstirea Cernica, de lângă București, unde locuia atunci. La Boroaia venise așa, doar să aprindă o lumânare la preoteasă. La despărțire, mi-a dat o iconiță cu Sfântul Daniel. Mi-a scris cu mâna lui cuvintele de pe spate. Peste câteva zile, am pornit spre București. L-am găsit, așa cum mi-a spus, la Mănăstirea Cernica. Era în biserică, la slujbă. Era palid, mușchii feței erau încleștați, însă avea o privire limpede, care îți umplea sufletul de liniște. Era îmbrăcat în veșminte albe cu broderie galbenă. Mi s-a părut schimbat, parcă era altul decât cel întâlnit la Boroaia, așa că, atunci când i-am întins pomelnicul, l-am întrebat: Sunteți părintele Argatu? «În carne și oase», mi-a răspuns”, povestește interlocutorul nostru.
Constantin Moroșanu i-a povestit din nou părintelui necazul său.
“Mi-a zis să mai stau la el, dar i-am explicat că trebuia să fiu trebuia să fiu a doua zi la serviciu. «Rugăciune, milostenie și post», mi-a spus. M-a pus să citesc neaparat Acatistul Maicii Domnului și mi-a dat și alte rugăciuni pe care să le citesc la ora 12 noaptea, cu lumânări aprinse. La plecare, mi-a dat o sticluță cu ulei sfințit, cam de 250 ml. «Să atingi cu colțul batistei înmuiate în ulei clanța ușilor de la serviciu și se vor îmblânzi ca leii», m-a sfătuit. Când am dat prima oară cu ulei sfințit clanța ușii șefului meu, Ion Balan, l-am auzit cum i-a spus unei doamne care trecea prin dreptul lui, atunci când a atins clanța: “Cred că a pus cineva farmece pe ușa asta, că parcă m-a curentat”. Din ziua aceea, s-a ameliorat totul, presiunile au încetat, m-am strecurat și eu mai ușor printre șefi și printre colegi. Am descoperit și eu că, într-adevăr: «Domnul este ajutorul meu și nu mă voi teme de ceea ce-mi va face mie omul». Părintele Argatu îmi spusese, atunci când i-am mărturisit că mă tem, că se făceau pe toate planurile presiuni asupra mea și a familiei mele: «Oare de ce te temi, dacă Dumnezeu este izvorul puterii?» El m-a învățat să-i iert pe cei care îmi fac rău și să mă rog pentru ei”, a continuat Constantin Moroșanu.

“Moroșanu este nevinovat și are dreptate”
Din păcate, necazurile sale erau departe de a se fi sfârșit. “Totul a mers bine până în noiembrie 1988, când soția mea a aruncat din greșeală, atunci când a făcut curățenie, sticluța mea cu ulei sfințit. Imediat, în câteva zile, după ce nu am mai uns mânerul ușilor cu ulei, s-a făcut adunare generală cu șefii județului, unde pe ordinea de zi era desfacerea contractului meu de muncă ca urmare a ordinului venit de la cabinetul numărul 2, al Elenei Ceaușescu. Eu îi trimisesem scrisoarea în 1984. Cred că lui Nicolae Ceaușescu nici nu i-au dat scrisorea mea, ci doar ei. Timp de patru ani, uleiul sfințit al părintelui Argatu m-a salvat. Rămas fără el, au votat toți, în unanimitate, desfacerea contractului meu de muncă începând cu 7 ianuarie 1989, anul revoluției. Nu mi s-a mai permis accesul în birou, ci doar pe hol. Veneau femeile de serviciu și îmi spuneau: «Iar nu vă lasă să intrați?» Mi-au luat și sigiliul de control. Mulți dintre prietenii mei au avut neplăceri. Doi dintre ei, pentru că au depus mărturie în favoarea mea, și-au pierdut locurile de muncă și n-au reușit să se mai angajeze. Li s-au destrămat chiar familiile din cauza asta. Când prietenul meu cel mai bun, Popa Adam, a spus la tribunal «Moroșanu este nevinovat și are dreptate», a fost pus sub observație permanentă. A și murit din cauza asta, că nu i s-a dat dreptate și nu i-a fost luată în considerare depoziția în fața instanței. Celălalt prieten, Dumitru Zaharia, a fost dat afară din serviciu (lucra la Finanțe, era coleg cu mine) și și-a ratat cariera și viața pentru asta. Eu nu l-am obligat să vină acolo, el a considerat că este uman și corect să mă ajute scoțând adevărul la iveală, fiind și el un om al dreptății. Și tatăl meu a murit de inimă rea din cauza mea. Eram cel mai mare dintre frați și retezându-mi-se orice mijloc și posibilitate de afirmare profesională și materială, a avut de suferit întreaga familie. «Dacă ar ști cineva câte lacrimi am vărsat eu pentru tine, ar porni un izvor puternic care să inunde”, spunea mama mea. Mă simt nedreptățit, dar dacă părintele Argatu mi-a spus să iertăm ca să fim iertați, am retras și eu procesele de mai multe ori. Deși am fost mereu pe primul loc la concursurile pentru ocuparea posturilor de contabil-șef la Cinematografie, apoi la Spitalul Județean – director economic, la VASTEX – director economic, la Garda financiară și la Curtea de conturi, am fost admis fără a obține locul de muncă. Am trăit și trăiesc o dramă care, trebuie să recunosc, m-a apropiat de Dumnezeu. Fiind în necaz atunci, în ianuarie 1995, când am mers la părintele Ilarion Argatu, am început să mă rog și să merg pe drumul credinței. Am început să merg la biserică, să pictez icoane, să fac milostenie cât pot, așa cum m-a învățat dumnealui. Părintele Ilarion Argatu mi-a schimbat radical viața! El a fost primul părinte care mi-a dat curaj și m-a învățat că Dumnezeu nu mă va da pieirii. Cred cu tărie că, dacă nu aș fi pierdut sticluța cu ulei primită din mâna lui, nu ar fi reușit să mi se desfacă contractul de muncă. Orice neatenție și greșeală se plătesc”, încheie Constantin
Moroșanu.
El ne-a mărturisit astăzi, cu sinceritate, povestea lui de viață și, mai ales, ajutorul pe care i l-a oferit marele duhovnic Ilarion Argatu. Îi mulțumim pentru curaj!

Previziunile părintelui Ilarion Argatu
Va fi pustiu peste tot  și jumătate din București va fi sub dărâmături
«Am văzut o jumătate de București sub dărâmături și jumătate în picioare, dar pustiu și gol, fără oameni. Pe străzi erau mașini de tot felul, care mai de care mai frumoase, mai luxoase, dar fără oameni. Puteai să-ți alegi pe care voiai. Nimeni nu era și nimănui nu-i trebuiau. Am văzut orașe și sate pustii, câmpii verzi, dar pustii. Am intrat într-o casă, să mă dumiresc dacă este cineva acasă. Nimeni. Pe aragaz, încă mai fierbea ceaunul cu mămăliguță, masa era aranjată. Jos lângă aragaz, un șorț și haine femeiești, semn că a prins-o moartea pe gospodină făcând mâncare, iar pe scaune și spătar, haine bărbătești și femeiești, semn că stăteau la masă. M-am mirat și eram stupefiat de acea liniște ca de mormânt și de acel pustiu. Începând de la Galați și până în nordul Moldovei, nu știu dacă am întâlnit vreo șapte oameni de toți, așa de rari și de departe erau unii de alții, poate la sute de kilometri. Toți erau îmbrăcați în haine albe, semn că numai atâți drepți s-au mai găsit printre oameni când s-a produs cataclismul. Am văzut până în Rusia. Până la Moscova, nu știu dacă or fi fost șapte oameni pe care i-am întâlnit și aceia erau îmbrăcați în haine albe. Pe aici locurile erau arse, de parcă ar fi dat cineva foc la munți și la câmpii și clădiri dărâmate ca la cutremur».
Va fi mai rău!
«Ce va fi mai încolo? Va fi vremea de apoi! Se vor întâmpla următoarele:
1.- Viața de familie va fi la pământ, soții se înșeală, nu se mai respectă, copiii nu mai ascultă și nu-și mai respectă părinții.
2.- Ne vom ține cu mâna de burtă și ne vom uita la cer, au sosit timpurile acelea. Câți n-au ce mânca sau cu ce să-și crească copiii?
3.- Curvia va fi la drumul mare, în ziua mare fără nici un fel de rușine. Din cauza aceasta, căsniciile ori nu se mai fac, ori se strică foarte repede. Divorțurile, de care pe vremea mea nu prea auzeai de ele, azi sunt la modă, toată lumea divorțează.
4.- Vor fi lacrimi în toate casele și griji în serviciu. Vedeți câte nenorociri sunt în toate familiile: sărăcie, boli, copii fără serviciu.
5.- Se vor sili dracii să ia la ei și pe cei care sunt scriși în cartea vieții, adică aceia care încă de la naștere au ținut rânduiala lui Dumnezeu: botezați, spovediți, împărtășiți, feciori, fecioare până la căsătorie, țin posturile de peste an, merg regulat la biserică, fac fapte bune. Și pe aceia se silește diavolul să-i ia la el».
Vremuri grele
«Vin vremuri grele pentru că s-a împuținat credința. Din cauza sărăciei, oamenii își vor vinde sufletul pentru hrană și îmbrăcăminte. Lumea se va înrăi, vor dispărea dragostea și mila dintre oameni. Se vor contopi preoții cu mirenii și nu va mai fi cine să-i conducă pe credincioși. Credincioșii vor rătăci, că nu vor mai găsi nici păstorul și nici calea. Vor conduce banul și interesul de a câștiga averi. Totul se va reduce la o simplă afacere. Nu vor mai pune preț pe mântuire, credință, frică de Dumnezeu, datorie, obligație, răspundere și conștiință ci pe bani. Se vor vinde unii pe alții. Răutatea în lume va fi de nesuportat. Pe copiii noștri aceste timpuri îi vor prinde nepregătiți să le înfrunte».
Pecetea lui Antihrist
«Când va veni acel timp, timpul lui Antihrist, cei trei ani și jumătate pe care-i va petrece pe pământ, timp în care toți cei credincioși lui Antihrist vor fi pecetluiți, nu va fi după cum credem noi acum și după cum scriu unii și alții prin cărți. În primul rând, pecetea lui Antihrist nu va fi pusă de om ca o ștampilă sau, după cum mai spun unii, cu laser. Nu va fi pusă prin constrângere și șantaj. Nu va fi pusă numai celor care acceptă s-o poarte și celor ce nu acceptă li se va îngădui să n-o poarte în schimbul unei taxe. Nu va fi pusă sub formă de cip, sau altfel. Nimic din toate acestea nu va fi. Bineînțeles că se pregătește calea venirii lui Antihrist de supușii și slujitorii lui, așa cum a fost pregătită și calea venirii Mântuitorului de către profeți și de către Înaintemergătorul și Botezătorul Ioan. Acești pregătitori ai venirii lui Antihrist vor pregăti omenirea folosindu-se de viclenii, năluciri, înșelătorii, de care se scrie astăzi prin cărți, apoi cu frica și cu diabolice metode, de care nu ne putem închipui».

Mihaela Manu

A murit părintele Burduja

Un moment dureros și istoric, totodată, pentru Vaslui și pentru neamul românesc: plecarea la cele veșnice a preotului Constantin Burduja, numit, la cei 103 ani ai săi, Patriarhul Vasluiului. A suferit în închisorile comuniste, apoi, reîntors în sânul bisericii, a adus la Dumnezeu sute și sute de suflete. Blând și bun precum sfinții la care merge acum, părintele Burduja și-a îndeplinit cu devotament misiunea de alinător și salvator al oamenilor. Astăzi și mâine, cei care vor să-și ia rămas bun de la Sfinția Sa o pot face la Biserica «Sfântul Ioan Botezătorul» Vaslui, unde a slujit până de curând și unde este depus. Marți dimineață, de la ora 8, se va oficia Sfânta Liturghie, așa cum se obișnuiește să se facă la preoți, apoi, de la ora 9.30, va avea loc slujba de înmormântare. Vă oferim astăzi ultimul interviu pe care ni l-a acordat înainte de a se stinge.

– Ce frumos să fiți preot o viață!
– Noi suntem rânduiți de Dumnezeu să aducem aminte omului că este creatură și că este supus Sfintei Treimi. Eu mi-am dorit să fiu preot de mic copil. Cu noi în casă stătea o bătrână, mătușa Anica. Îmi spunea: “Tu ai să fii diacon, băiețel”. Eu nu știam ce-i ăla diacon, dar ea mi-a spus că este slujitor al Domnului. Ne povestea și din Biblie, spunea rugăciuni. Știa bătrâna multe.
– Cum se numeau părinții dumneavoastră și cum erau?
– Vasile și Elena. Mama era o femeie așa de cuminte, frumoasă. Tata era un bărbat înalt, frumos, voinic și priceput la toate. Avea cinci clase primare. Pe ce punea mâna, rezolva. El ne-a făcut piuă cu chilug, el ne-a făcut teasc de sămânță de cânepă. Sămânța se punea în piuă, se bătea și din ea se scotea uleiul.
– Venea la dumneavoastră Moș Crăciun sau Moș Nicolae?
– Nu, eram oameni sărmani, la fel ca toți oamenii din sat. Știam doar de Moș Nicolae.
– Acea bătrână din copilărie v-a prezis că o să fiți diacon. A fost așa?
– Am făcut seminarul. M-au făcut diacon, apoi preot, dar bunicuța nu mai trăia să mă vadă. A murit, săraca! Parc-o văd cum a intrat pe ușă, a căzut din picioare și nu s-a mai sculat! A murit. Eram la școala primară pe-atunci.
– Școală pe care ați făcut-o la Mironeasa.
– Da, am făcut cinci clase la Mironeasa. Învățătorul ne-a fost luat pe front. Îl chema Platon Constantin. L-au înlocuit preotul și fata lui, care avea patru-cinci clase primare. Noi eram cuminți și ascultam de duduia Alicia.
– Dar învățătorul Platon a fost cel care v-a pus creionul în mână?
– Prima literă m-a învățat tata acasă. Tot el m-a învățat primele noțiuni. Eu când m-am dus la școală știam să citesc și să scriu.
– Erați un băiețel cuminte?
– Foarte cuminte. Cuminte și dezghețat.

“O să vină tătuța!”
– Ce vă amintiți din primul război mondial? Tata a plecat în război, învățătorul la fel, dar dumneavoastră cum ați perceput războiul cu ochii de copil?
– În 1916, când s-a sunat mobilizarea pentru toată lumea, eu aveam cinci-șase ani. Bărbații au fost chemați la unitate. Mulți nu s-au mai întors. Mi-amintesc bocetul femeilor. Eu eram cu ceilalți frați și cu mama. Mama ne mângâia și ne spunea: “O să vină tătuța!” Și a venit.
– E dureros să retrăiți trecutul.
– Da. Îmi amintesc că, atunci când era lăsatul secului, mama fierbea lingurile în ceaunul cu apă clocotită, să se curețe. Oalele le spăla perfect, cele pe care le folosea rămâneau în casă, iar celelalte le ridica în pod, să nu mai umble cu ele. Tata mergea la oraș și făcea mangal, că așa se chemau cărbunii de lemn. Când venea de la Iași, pe vremea când eram mic, tata aducea acasă, la începutul postului, o cutie de halva de cinci kilograme. Așa era pe vremea aceea halvaua, în cutii de tablă de cinci kilograme. Ne dădea câte o bucățică la fiecare. Ulei făceam noi, din cânepă. O cultivam, băteam sămânța la piuă, apoi o storceam.
– Tata își dorea să fiți preot?
– Da. Și mama și tata. Am terminat cinci clase primare și am dat examen ca să intru la seminar. Nu am reușit și atunci m-au dat la gimnaziu, la Iași. Preotul de la noi din sat se mutase la Iași și ne-a luat la el în gazdă și pe mine și pe un frate de-al meu mai mare.
– Câți frați ați avut?
– Am fost cincisprezece copii, dintre care au trăit treisprezece. Fratele mai mare a ajuns cântăreț de biserică, sora mai mare s-a măritat în sat, iar eu, eu am fost al treilea copil. Astăzi mai trăiește doar un frate, la Iași.
– Erați un copil plecat de acasă.
– Da, aveam nouă-zece ani, dar eram cu fratele meu și doamna preoteasă era bună, ca o mamă. Noi eram cuminți și făceam toate după puterea noastră. Am făcut un an de gimnaziu, la Iași, apoi, la sfârștul anului școlar, m-am dus din nou la seminar, am dat examen și am reușit.
– Ce vă amintiți din acei ani?
– Aveam uniformă, iar pe șapcă erau un S și un H, adică Seminarul Huși. Băieții de la alte școli ne strigau «sacagiii Hușului». Am avut profesori foarte buni, ne învățau de drag. Mi-aduc aminte, eram în clasa I și am ieșit în oraș. Duminica după-amiază aveam voie să ieșim în oraș, câte două ore. Nu știu cum, mi-a căzut un nasture de la palton și mergeam cu paltonul descheiat la gât. Îmi apare deodată în cale profesorul de istorie Constantin Vasiliu. L-am salutat de departe, dar el m-a luat tare: “Ia vino, băiețaș, cum te cheamă?”. Eu îl știam, dar nu era profesorul meu. “Un elev la seminar nu trebuie să umble așa, să te fi dus să îți coși nasturele și apoi să ieși pe stradă. Du-te la școală, iar mâine și poimâine să stai în genunchi la masă pentru neglijență”. Iată cum ne învăța. Mai târziu, când am ajuns preot, am ținut minte întâmplarea și i-am scris acestui profesor, care încă trăia și era pensionar, o scrisoare frumoasă, în care i-am mulțumit și i-am amintit cu câtă dragoste m-a educat.
– La ce biserică mergeați?
– La Episcopie, dar ne duceam și la «Sfântul Neculai» și la «Înălțarea Domnului». Mergeam cu clasa, însoțiți de un pedagog. Parcă văd cum treceam pe sub bolta de la Episcopie. Acolo a fost mănăstire, iar din chilii s-au făcut săli de clasă. Pe vremea aceea, nu era curent electric. Foloseam lampa cu gaz, pe urmă s-au făcut niște lămpi cu sită, care se aprindeau în tavan.
– Spuneați că ați fost un elev bun.
– Da, am învățat bine, m-am evidențiat întotdeauna printre primii în clasă. Îmi aduc aminte că se făcea pe atunci un concurs la București, Tinerimea Română. De la toate școlile se alegeau băieți. Mergeau la București și participau la diferite concursuri. Am fost propus chiar din primul an și eu. Dar comisia l-a preferat până la urmă pe un băiat, care a devenit și el apoi preot, părintele Vasile Lupu, care a fost la Vaslui și care fusese luat de la niște oameni sărmani de un preot, care era profesor la noi. S-a dat primul examen și nu a reușit. S-a admis încă unul, dar m-a iscălit pe mine pe lucrare, că eram trecut rezervă pe listă. Așa am fost premiat prima dată la Tinerimea Română. În acea vreme se punea mult accent pe sentimentul național.
– Ce a urmat după acești opt ani de seminar?
– M-am înscris la Facultatea de Teologie de la Cernăuți. Preotul care era acum în sat la noi era student la fără frecvență, la Cernăuți. Îndrumat și de el, m-am dus și m-am înscris și eu tot la Cernăuți. Primii doi ani am stat cu gazdă, plăteam cum puteam, că eram sărăcuț, iar după doi ani m-au făcut preot și de-atunci am urmat cursurile la fără frecvență.

 

“Am respectat cu sfințenie taina căsătoriei“
– Unde ați fost hirotonit prima dată?
– La Pribești, în județul Vaslui. Acolo era un boier, Paul Michiu, care avea curtea lângă biserică.
– Câți ani aveați, când ați devenit preot?
– Douăzeci și doi.
– Vă amintiți de necazurile oamenilor care veneau la dumneavoastră atunci?
– Cum să nu îmi amintesc? Am intrat în al doilea război mondial, bărbații s-au dus pe front, numai câte un moșneag sau un flăcăiaș mai găseai. Femeile erau necăjite, săracele. Ele la plug, ele la boronit pământul, la semănat… Veneau și se rugau, iar eu trăiam din plin durerea lor.
– Ați prins seceta, foametea. Cum ați trăit războiul? Cum erau nemții, rușii?
– Eram preot la Pribești. Nemții nu s-au purtat urât. Au ocupat casele, câte zece la o casă. Nu stăteau mult, unitățile lor erau în trecere, dar era o disciplină grozavă la ei. Își scoteau bagajele, își întindeau lucrurile cât camera, dar știau fiecare lucrușor pe care îl aveau. Un băiat al unei familii a fost tentat de un obiect de-al lor. Așa că l-a luat și a plecat la câmp. Când au venit nemții, au observat că le lipsește. “Cine a umblat?”, au întrebat. Nimeni nu știa nimic. Atunci au întrebat cine lipsește deacasă. “Cutare, e dus la câmp”.
S-au dus după el și au vrut să îl împuște. Au intervenit oamenii și l-au salvat, dar de atunci s-a dus vestea și nimeni nu a mai îndrăznit să fure. Când au venit rușii, a fost mai rău. Se purtau grosolan, atentau la femei.
– Vă amintiți prima dragoste?
– Da. Eram seminarist când mi-a plăcut prima fată. Ea era la școala profesională. Nici n-am știut cum o chema. Nici n-am vorbit cu ea vreodată. Îmi era dragă și mă gândeam la ea.
– Cum v-ați cunoscut presvitera?
– Am întâlnit, la Iași, la vechiul meu prieten, preotul la care stătusem în gazdă, un învățător de la Protopopești, care era de loc din Dănești și care mi-a spus că are trei surori. Nu știu cum s-a întâmplat că un coleg de-al meu s-a căsătorit cu fata învățătorului din Dănești. M-a chemat și pe mine la nuntă. Și am profitat de ocazia asta că să merg să cunosc cele trei surori ale învățătorului și m-am dus cu ele la nunta colegului. Ele aveau și ele simpatiile lor. După nuntă, eu am plecat în drumul meu, dar s-a întâmplat că m-a chemat un preot din Protopopești la o slujbă la el. Când m-am dus, l-am găsit acolo și pe învățătorul cu cele trei surori. Ne-am luat de vorbă de una, de alta și m-a invitat iar la el. Așa că m-am reîntâlnit cu fetele.
– Care dintre ele v-a plăcut mai mult?
– Iozefina, cea mai mică dintre ele. Pe cea mai mare o chema Olimpia. Un coleg de-al meu a spus la toată lumea: “Lui Costică Burduja îi place o fată!” Așa a auzit și socrul meu, căruia nu i-a convenit alegerea mea. “Eu nu încep fagurele de la rădăcină!”, a zis el. Când m-am reîntâlnit a treia oară, tot la o nuntă, cu fetele, un coleg de-al meu a făcut-o pe starostele și am cerut-o de nevastă.
– Pe Iozefina?
– Nu, pe Olimpia, că nu mi-a dat voie tata socru să mă căsătoresc cu Iozefina. Pe atunci așa era. Prima dată se mărita fata cea mai mare.
– Ați regretat că nu v-ați căsătorit cu Iozefina?
– Nu. Cu Olimpia am dus o viață foarte frumoasă, dar nici eu nu am avut greșeli. Am respectat cu sfințenie taina căsătoriei.
– Care a fost cea mai mare minune din viața dumneavoastră?
– Viața, faptul că încă mai trăiesc. Am trăit în vremuri grele, cu bătăi, cu muncă grea. A fost greu, dar trebuie să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toți anii pe care mi i-a dat. M-a sprijinit, m-a ajutat și am trăit. Ți-am spus, eram acasă la părinți 13 copii. Eu eram al treilea și trăiam și mai bine și mai greu. Te gândești, dormeam câte șase copii într-un pat mare, înveliți într-o plapumă mare. Am ajuns la școală și mi-a dat Dumnezeu înțelepciunea de am putut învăța ușor. Am fost un elev bun, nu spun asta ca să mă laud. Am fost un elev bun și în școala primară, și în seminar, și la facultate. Nu strălucit, dar bun.
– Ce moment din istoria românilor, ce personalitate v-a marcat sau v-a impresionat?
– Ștefan cel Mare. A fost, după cum îl descrie istoria, un om “iute la mânie și adesea la ospăț omora fără județ”. Așa spune cronicarul. Dar, cu toate acestea, a fost un om credincios, profund credincios și viteaz. I-a plăcut să facă dreptate. Mă rog, a fost și un om ales între aleși. De aceea biserica noastră l-a trecut în rândul sfinților, cu toate păcatele lui, că nu este om fără păcat. A mers la război și a ucis. Sigur că era creștin și în război. Era viteaz tare. Se băga între dușmani, cum era pe vremea aceea bătălia. Credința lui Ștefan cel Mare era neclintită. Aici la Vaslui, la Podul Înalt, a stat 40 de zile până când a făcut pomenirea pentru toți morții care au fost aici, la Podul Înalt. Și la fiecare război el stătea în genunchi cu toată oastea și făcea rugăciuni înainte de luptă. Împărtășea oștirea și așa pleca la război, cu credință nestrămutată. Este un erou al credinței.

“Doamne, Doamne, scapă-mă, Doamne, de aici!”
– Ați fost la Canal?
– Da. Acolo, muncile erau foarte grele și hrana la fel de slabă. La început, când ne-a dus acolo, ne-a băgat în canal. Se săpa canalul. Pe noi ne-a băgat în canal, să cărăm pământul pe care îl scoteam de acolo. Îl căram cu roaba pe o pantă de deal pentru că în cealaltă parte era râpă. Pământul trebuia dus cu roaba sus, pe platformă și acolo să-l răsturnăm. Și era atât de greu de împins! Pe jos era mâl.
– Aveați cizme?
– Nu, fiecare cu ce era încălțat. Efortul era așa de mare că ni se făcuseră testiculele cât pumnul. Ne mânau cu un băț din urmă, ca pe animale. Mai ales pe cei care fuseseră ceva în viață. Pe intelectuali îi persecutau. Și mie mereu îmi spuneau: “Ei, popă, ai luat parale de la oameni, te uitai după femei!” Și mă înjurau. Nu aveai ce să faci, trebuia să înduri. Și în celulă trebuia să stăm în picioare un timp. Nu aveai voie să te așezi. Era un pat de scândură pe care dormeam. Dar nu încăpeam toți. Și-atunci dormeam pe jos. Care avea își punea vreo flanelă. Era frig. Venea frigul pe sub ușă. Era greu.
– Aveați voie să luați legătura cu cei de acasă?
– La început, nu am avut deloc știri de acasă. Prima dată când ne-a dat voie să scriem trebuia să nu spunem nimic, nici cum o ducem, nici cum este acolo. La un an de zile am putut să scriem acasă, să ne trimită lenjerie, cămăși, haine. Nu bani, nimic de-ale mâncării. După doi ani, când am ajuns la Aiud, ne-au dat voie să trimitem un plic la un an de zile, după cum spuneam, cu câteva cuvinte, că suntem în viață.
– Cum s-a sfârșit calvarul?
– Era în anul 1953. Când a murit Stalin, au oprit toate lucrările, iar noi am fost băgați în celule toți. Nu știam de ce. Când am am rămas în celulă, în noaptea în care a murit Stalin, s-a întâmplat ceva extraordinar. Am visat că s-a deschis cerul și a apărut deodată Mântuitorul. Știam de acasă, de la tata, că în noaptea de Anul Nou se deschide cerul, iar cine-i credincios și cere în momentul acela ceva i se împlinește. Și eu, care știam asta, am spus: “Doamne, Doamne, scapă-mă, Doamne, de aici!”.
– Cum era Mântuitorul?
– Înalt și plutea. Zbura așa, cu brațele întinse. Ne binecuvânta. Și eu am zis: scapă-mă, Doamne! Atât, apoi cerul s-a închis. Și-a dat Dumnezeu și am scăpat! Mai întâi, s-au ușurat lucrările, muncile la canal.
– Cum ați fost eliberat și când?
– În ‘54, am cerut într-o zi să merg la infirmerie, nu știu ce beteșug aveam. Stăteam la camere, în colonie. M-au dus, împreună cu alți deținuți, să ne vadă doctorul. Acum se slăbise treaba. Nu mai era așa mare severitate. Când am ajuns la infirmerie, am primit știrea că am pachet și că am fost eliberat. M-am dus să scot pachetul, au ales ei ce voiau din el, apoi m-am gândit că, dacă tot plec acasă, să duc ceea ce îmi mai rămăsese de pe urma controlului unui preot, care stătea în celulă cu mine. Gardianul nu mi-a dat voie să mai intru. M-a luat tot aspru, înjurându-mă. Atunci, i-am spus: “Peste un timp o să ne întâlnim pe stradă și o să îți pară rău”. Cineva mi-a adus bagajul. Aveam o valiză în care îmi țineam ce-aveam pe-acolo.
– Ce ați simțit când ați ieșit pe poarta închisorii?
– Știu că eram așa de zăpăcit și de bucuros că plec spre casă, că nici nu știam ce-i cu mine. Aveam niște bani pe care mi-i luaseră când m-au arestat. Banii au fost păstrați și mi i-au dat, dar mi-a ieșit înainte un om, tot fost deținut, care spunea că i-a furat cineva bagajul și nu are bani de bilet. Umbla să vândă o haină. Mi-a fost milă de el și știu că i-am dat 29 de lei. Atât îi trebuia. Atunci era altfel. Banul avea valoare. Nu-mi mai ajungeau banii mie să-mi iau bilet ca să ajung acasă.
– Dar ați ajuns.
– Da, era noapte când am ajuns la Vaslui. Aveam o soră a preotesei, care era căsătorită cu un plutonier. M-am dus, am bătut la ușă și am zis: “Țață, dă drumul, țață!” Era întuneric în martie, dimineața, la ora cinci. Aveam un cumnat, Crețu Dumitru, care era la ea atunci.
Numai ce aud: “Măi, Mitică, aista-i Burduja, măi”. Eu, de la ușă, zic: “Da, țață, eu sunt”. Tare s-au bucurat. Mi-au dat drumul. Aveam și un băiat al meu care stătea în gazdă la țața, Dănuț. Dormea în bucătărie. M-am dus și l-am îmbrățișat. Momente grele. Pe preoteasă o lăsasem în casa parohială de la Ciortești, dar când m-a înlocuit alt preot, ea s-a mutat la o cumnată și a stat cu cei patru copii, apoi s-a mutat la Dănești, unde erau părinții ei. Într-o scrisoare îmi descrisese casa în care locuia. Am plecat cu o mașină din Vaslui și am venit până la Codăești. În Codăești, am mers peste deal, vreo opt kilometri. “Unde stă preoteasa lui
Burduja?”, am întrebat trei oameni care stăteau de vorbă. Eu aveam mustață mare, iar ei mi-au răspuns: “La casa cutare”, apoi unul din ei a spus: “Oare n-o fi ăsta preotul Burduja, de se interesează de preoteasă?” Le-am răspuns că da, și am pornit la drum, s-ajung mai repede acasă. Am ajuns acasă. Aici e un moment penibil. Am deschis poarta, m-am dus până aproape de casă, dar nu era nimeni. A venit o femeie din vecini care a văzut că e cineva străin. “Cine ești mata?”, m-a întrebat. «Eu sunt preotul Burduja», i-am spus. A venit și bărbatul ei și mi-au explicat că preoteasa e tare necăjită, că se ascunsese la tatăl ei de niște oameni, care o căutau pentru niște datorii. Cum stăteam noi de vorbă, numai ce apare un băiețel. “Băiețel, a cui ești?”, l-am întrebat. “A preotului Burduja”, mi-a răspuns. “Și unde-i tata?”. “La închisoare”, a venit răspunsul și a început să plângă. L-am luat, l-am sărutat. Era Adrian, băiatul meu, care atunci când plecasem era mic tare. Acum era în clasa I primară. Numai ce vine și preoteasa. M-am întors cu spatele, să nu mă cunoască și m-am dat mai la o parte. “Hai, coană preoteasă, că am să-ți spun o bucurie”, i-a spus vecina, dar ea i-a răspuns: “Pentru mine nu mai este bucurie”. M-am întors și am strigat-o: “Olimpia!”. A rămas țeapănă. Am îmbrățișat-o, iar ea nu mai putea de bucurie.
– Ați fost repus în drepturi?
– Nu. Mi-au făcut proces din nou. Așa era legea. Eu lipsisem cinci ani din parohie și acum trebuia să mă judece Episcopia de ce am lipsit. După vreo doi ani de zile, mi-au dat o parohie în altă parte întrucât parohia mea era ocupată acum de alt preot. Am slujit la Rebricea, Tatomirești – opt ani și 21 de ani la Deleni.
– Când ați ieșit la pensie?
– În anul 1983, de atunci sunt pensionar, dar am slujit mereu, în mai multe biserici. Am fost doi ani la Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, cu părintele Ulea. Când avea câte un loc unde nu era preot, mă întreba: “Părinte, nu vrei să te duci?”. Am fost și la Mânjești trimis, la Biserica «Sfintei Treimi» din cimitir.

«Niciodată să nu spuneți nu”
– Dacă nu ați fi fost preot, ce ați fi făcut?
– Nu m-am legat de nimic altceva, am fost preot și mi-am făcut datoria de preot și în timpul războiului și în toate timpurile.
– Care a fost maestrul, modelul dumneavoastră în viață?
– Preotul Anton Popescu, din Huși. A fost director la seminar și profesor. Am fost mulți ani prieteni. L-am avut ca model. Era un om înalt, cu barbă mare, cuminte și cinstit. Mi-am dorit tot timpul să fiu ca el. M-am împrietenit cu el și în timpul cât am fost preot, până să fiu arestat, purtam corespondență cu el. Îmi dădea sfaturi. Din închisoare, i-am scris, când am putut, o carte poștală: “Nu mai scrieți acasă, eu sunt deținut”. A făcut și el închisoare, apoi. Ne-am reîntâlnit după ce a ieșit. A fost un model de preot ortodox și modelul meu de preot!
– Ce vă place mai mult la un om?
– Să fie credincios lui Dumnezeu și cinstit. Cu el însuși și cu alții.
– Un sfat.
– Niciodată să nu spuneți nu, că asta-i de la diavol. Afirmația e de la Dumnezeu. Da, Doamne! Zice mama ceva, ascultă. Când
copiii cresc aiurea și nu știu de Dumnezeu, e din cauza mamelor. Mamele or să răspundă greu în fața lui Dumnezeu pentru sufletele cele bolnave, care nu știu să se comporte și cum să se achite de datoriile față de Dumnezeu. Mamele trebuie să conducă pașii copilului la biserică, să îl învețe că trebuie să se împărtășească și că împărtășania este o doctorie așa de mare, care vine de la Dumnezeu. Ea alină sufletele și tămăduiește bolile. Dacă copilul este bolnav și întreabă câteodată “Mamă, Dumnezeu nu mă vede?”, mama să înțeleagă și să spună copilului ce trebuie. Că Dumnezeu are grijă de toți, dar pentru anumite greșeli ale noastre ne lasă să mai suferim, ca să curățim trupul și sufletul de păcate. Pe urmă, vine tămăduirea, dar trebuie să ne rugăm. Fără rugăciune nu se poate. Când ți-e foame, ceri de la mama mâncare. Ei, tot așa, când te doare, trebuie să ceri de la Dumnezeu tămăduire și azi, și mâine, până când vine. Apoi, trebuie să nu ne lăsăm, să arătăm că suntem amărâți. Să nu lăsăm să ne copleșească gândul cel rău și suferința. Suferința să o îngăduiți ca pe un lucru îngăduit de Dumnezeu, nu dat de Dumnezeu, tot pentru folosul nostru. De aceea, nu trebuie să te amărăști când te doare. Rugăciunea trebuie să ne însoțească în orice clipă, la orice pas, pentru că ispita stă aproape de noi. Vrăjmașul nu are odihnă de a ne încerca în fel și chip. De aceea trebuie să fim foarte atenți, să fim cu multă răbdare. Doamne, fie voia Ta. Și așa faci o deprindere de a nu mai sta supărat. Omul trebuie să fie cu fața veselă și liniștită. Indispune dacă arată că e dominat de suferință. Te doare, dar arată fața ta blajină și în bucurie, cu mulțumire lui Dumnezeu, pentru toate.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: