Home / Tag Archives: rulmenti

Tag Archives: rulmenti

De la rulmenți, la șevalet. Transformarea spectaculoasă a bârlădencei Carmen Stan, după 12 ani petrecuți în Italia

de Mihaela NICULESCU

O zi mult așteptată. Carmen Stan, o bârlădeancă pasionată de artele plastice, plecată din România în urmă cu 12 ani, și-a văzut visul împlinit. Vineri seara, la Cercul Militar din Bârlad, pictorița a avut vernisajul primei sale expoziții în orașul natal, intitulată sugestiv „Revenire”.

Atrasă de valorile culturale italiene, Carmen Stan a plecat în 2007 să viziteze Italia și fascinată de ceea ce a văzut acolo a hotărât să rămână în această țară. I-au plăcut întotdeauna culorile și arta plastică, însă cât timp a locuit în Bârlad nu s-a putut ocupa de această pasiune. Lucra la IRB în trei schimburi și timpul nu-i permitea să se dedice picturii așa cum ar fi vrut. În Italia a reușit să-și pună în valoare talentul fără să fie constrânsă de timp. După o perioadă în care a fost autodidactă, a luat lecții de pictură în cadrul unei școli de artă, fiind îndrumată de artiști plastici profesioniști. A avut deja două expoziții în țara de adopție, una personală și una colectivă, iar în curând publicul italian va putea să vizioneze o a doua expoziție personală a sa.

Vernisarea expoziției de la Bârlad, însă, a bucurat-o cel mai mult. S-a pregătit sufletește pentru această întâlnire cu publicul din orașul său și cu toate acestea a avut mari emoții.

„Cât timp am stat în țară nu am pictat niciodată. Din lipsă de timp, dar și pentru că am fost dezamăgită de faptul că la Galeria de Artă <<Nicolae Tonitza>> nu puteau expune decât artiștii membri ai UAP. Aș fi dorit ca în 2013 să organizez o expoziție acolo, dar acest lucru nu s-a putut tocmai din motivul pe care vi l-am prezentat. Mă bucur că între timp la Galeria de Artă din Bârlad lucrurile s-au mai schimbat și că au acces și artiștii plastici care nu sunt membri UAP. Sper că voi putea să expun cândva în această galerie minunată. În Italia așa se întâmplă dintotdeauna. Eu cred că fiecare artist este unic și arta trebuie respectată. Destinul a făcut ca abia pe 17 mai 2019 să pot să ofer bârlădenilor o fărâmă din sufletul meu, prin lucrările de pictură în ulei, dar și în acrilic, prezentate în expoziția <<Revenire>>. Îi mulțumesc artistului plastic Nelu Grădeanu, care m-a ajutat să organizez această expoziție și care mi-a și prezentat-o, împreună cu doamna profesoară Oltea Rășcanu Gramaticu, pe care am avut ocazia să o cunosc, zilele acestea”, ne-a mărturisit Carmen Stan.

Pentru italieni, Carmen Stan este ”Regina florilor”

Cele 50 de lucrări etalate pe simezele sălii de expoziție a Cercului Militar pot fi admirate de publicul iubitor de pictură până pe 31 mai. Vizitatorii vor putea face cunoștință cu stilul personal al pictoriței, care tratează îndeosebi teme precum natura moartă sau florile.

„Publicul meu din Italia mă numește <<regina florilor>>. Îmi place foarte mult să pictez flori, îmi place să îmbin culorile așa cum simt, îmi place să pictez în general. Este felul meu de a mă exprima și felul meu de a trăi. Am ajuns la 328-lea tablou, dar nu mă opresc. Pictez pentru mine în primul rând și apoi pentru oamenii care sunt pasionați de această minunată artă și o respectă. Pictez de dimineață până seara. Când intru în atelier mă cufund în lumea culorilor și pierd noțiunea timpului. Nici nu știu când se înnoptează. Locuiesc într-o țară în care pot admira opere de artă universală nemuritoare. Atmosfera de acolo îmi creează o stare pozitivă și mă motivează să merg înainte, să exersez și să evoluez”, a adăugat Carmen Stan.

Sensibila pictoriță se va întoarce în Italia cu mulțumirea că a putut împărtăși cu bârlădenii bucuria primei sale expoziții în orașul natal și că și-a revăzut colegii, majoritatea neștiind nimic despre talentul ei și pasiunea pentru pictură. De la goblenurile pe care le cosea în puținul timp liber pe care îl avea în țară, Carmen Stan a ajuns să picteze în Italia, să aibă atelierul ei, și chiar dacă nu îi este ușor, a ajuns să-și găsească un loc în lumea artistică italiană.

(VIDEO) Dialog turco-român la protestul de la Rulmenți: ”Problem?” ”Vrem bani!” ”Bani problem și la mine! Altă problem?”

de Simona MIHĂILĂ

Salariații de la SC Rulmenți SA Bârlad, societatea controlată de holdingul turcesc Kombassan, nu par să fie nici pe departe mulțumiți de rezultatul negocierilor dintre conducerea fabricii și liderii de sindicat. Oamenii au caracterizat mărirea salarială de 280 de lei brut, promisă în urma presiunilor, drept niște ”firimituri de la masa bogaților” și au cerut imperios ca administrația turcă a fabricii de rulmenți să le ia în serios cerințele și să le respecte munca printr-o salarizare corectă, pe măsura eforturilor lor.

Ieri, încă de dimineață, sute de muncitori au protestat în fața Palatului Administrativ. Salariații își cereau drepturile și strigau ”Hoții”, așa că au început alte rude de negocieri.

Între timp, pe scările clădirii, și-a făcut apariția în fața protestatarilor unul dintre reprezentații conducerii turce a întreprinderii. Fără translator lângă el, acesta a încercat un dialog bilingv cu angajații nemulțumiți, care și-au întețit huiduielile în momentul în care l-au zărit pe turc în capul scărilor:

– ”Problem? Care e problem?”, a întrebat turcul.

– ”<Problem> e money. Vrem bani!”, au strigat răspicat oamenii.

– ”Nu e bani! Bani problem și la mine!”, a replicat reprezentantul Kombassan.

– ”Nu mai muncim fără bani! Vrem salarii și tichete! Vrem sporuri!”, au continuat salariații nemulțumiți.

– ”Bani problem și la firmă”, a bătut-o tot pe loc turcul.

Oamenii au cerut majorarea de salariu de 500 de lei sau de 100 de euro, dublu față de suma avansată la negocieri, liderii de sindicat, cei care, după cum susțin salariații, nu le reprezintă interesele așa cum și-ar dori ei.

 

Mai mult decât atât, liderii sunt acuzați că doar pozează în apărători ai drepturilor salariaților dar că, în realitate, sunt dominați de reprezentanții patronatului, din grațiile cărora au mare grijă să nu iasă. Cele mai înveninate comentarii sunt îndreptate asupra lui Vasile Roșca, președintele Sindicatului Liber Independent ”Rulmentul”, despre care oamenii afirmă fără menajamente că este ”omul turcilor”, comentarii expuse chiar public, în mediul online.

 

Comunicare defectuoasă între liderii de sindicat și salariați

Se pare, însă, că discuțiile de ieri nu au adus vești semnificativ bune pentru rulmentiști. Printre alte câteva mărunțișuri, patronatul a acceptat să le acorde salariaților diferența de tichete cadou de care i-a ”ciupit” în decembrie, când oamenii s-au trezit cu tichete în valoare de 200 de lei, în loc de 320 de lei, cât prevedea contractul de muncă.

Mai multe am fi putut afla de la Vasile Roșca, liderul de sindicat, care nu ne-a răspuns la telefon, în ciuda apelurilor insistente. Mai grav este nu că noi, ziariștii, suntem vitregiți de o bună comunicare cu liderul sindicatului celei mai mari firme din județul Vaslui, ci salariații acesteia. Relația defectuoasă întreținută de cei plătiți să fie aproape de ei, mai ales în momentele dificile, cum e această revoltă fără precedent în ultimii 10 ani, e reclamată la scară mare de angajați. De exemplu, oamenii nu știau, ieri, care sunt, concret, fazele din ultimele 60 de zile ale negocierilor dintre sindicaliști și patronat. Informațiile de care aveau cunoștință erau extrem de deformate. Cei mai mulți aflaseră din presă ce și cât ceruse sindicatul și cât ar vrea turcii să ofere.

Este foarte probabil ca protestele de la Rulmenți să continue și în zilele următoare. Oamenii vor din partea administrației turce o ofertă serioasă. În caz contrar, sunt deciși să nu înceapă lucrul și să pună presiune pe liderii de sindicat să declanșeze conflictul de muncă.

 

 

 

 

 

Muncitorii de la Rulmenți Bârlad vor avea salarii mai mari!

de Răzvan CĂLIN

Cei aproximativ 1.300 de salariați de la SC Rulmenți SA Bârlad vor încasa salarii mai mari cu 6,5%. Majorarea este aplicabilă cu 1 februarie 2017 și a fost stipulată în noul Contract Colectiv de Muncă (CCM) de la nivelul fabricii.

La sfârșitul săptămânii trecute, cele două organizații sindicale de la Rulmenți Bârlad – Sindicatul Liber (SL) ”Rulmentul” și Sindicatul ”Siderul” – și comisia ce a reprezentat patronatul au ajuns la la o înțelegere. După negocieri care s-au întins pe o perioadă de mai bine de două luni, cele două tabere au ajuns la un consens și astfel noul CCM a putut fi semnat și parafat.

Am reușit să obținem o creștere a salariilor cu 6,5 procente, majorare operabilă cu data de 1 februarie. Tot cu 6,5 procente au fost majorate și celelalte drepturi salariale, cum ar fi premiile, ajutoarele sociale, cel oferite în cazul unui deces sau salariați care se confruntă cu grave probleme de sănătate și au nevoie de un sprijin financiar. De asemeni, de la 1 iunie 2017, aproximativ 400 de muncitori vor fi promovați la o clasă profesională superioară, ceea ce înseamnă tot o creștere a salariilor. Conform normativelor în vigoare, fiecare salariat poate trece într-o clasă profesională superioară în funcție de rezultatele profesionale obținute în câmpul muncii. Adică, cu cât dă un randament superior din punct de vedere calitativ și cantitativ, cu atât poate fi încadrat într-o clasă superioară profesională care atrage după sine și un salariu corespunzător”, a declarat pentru Est News Vasile Roșca, președintele SL ”Rulmentul”.

Sindicaliștii de la Rulmenți Bârlad au mai obținut de asemenea creșterii valorii unui tichet de masă de la 9,57 de lei, cât este în prezent, la 11 lei. Noul CCM de la Rulmenți SA, cu toate prevederile sale, va fi valabil preț de un, iar în luna noiembrie a acestui an cele două tabere se vor așeza din nou la masa negocierilor.

Negocieri pentru salarii mai mari la Rulmenți Bârlad!

de Răzvan CĂLIN

Sindicaliștii și conducerea firmei negociază noul CCM la nivel de unitate, care, printre altele, va stipula și o creștere o salariilor.

În momentul de față, sindicaliștii și conducerea SC Rulmenți SA Bârlad au intrat pe ultima sută de metri în ceea ce privește negocierea și validarea noului Contract Colectiv de Muncă (CCM) la nivel de unitate. Comisiile care reprezintă Sindicatul Liber (SL) ”Rulmentul”, pe de o parte și echipa managerială, de cealaltă parte, poartă negocieri pe marginea acestui subiect de mai bine de două luni. Ca de obicei, discuțiile între cele două tabere au devenit mai încinse atunci când a venit vorba despre majorarea drepturilor salariale. Deși nu au dorit, deocamdată, să furnizeze cifre exacte, totuși sindicaliștii recunosc că sunt pe punctul de a obține o majorare salarială.

Noi am fost mandatați de oameni, de membrii noștri de sindicat, să obținem o anumită creștere salarială. Nu vă putem spune, pe moment, care este valoarea acesteia, dar atunci când vom ajunge la o înțelegere cu cei din conducerea fabricii, atunci vom vorbi concret. Cert este că vom obține o majorare salarială. Noi am avansat un anumit procent, conducerea a venit cu altul și tot așa. Dar, în câteva zile trebuie să ajungem la un consens”, a declarat pentru Est News, Vasile Roșca, președintele SL ”Rulmentul”.

El a mai precizat că până la sfârșitul săptămânii în curs, negocierile privind noul CCM la Rulmenți Bârlad vor fi încheiate. În momentul de față, fabrica bârlădeană mai numără aproximativ 1.300 de salariați, iar salariul mediu este în jur de 1.800 de lei – 1.900 de lei.

Rulmenți Bârlad adoptă modelul italienilor și spaniolilor în privința concediului de odihnă!

de Răzvan CĂLIN

Conducerea și sindicatele din fabrică intenționează ca această măsură să fie aplicată de anul viitor.

Cei puțin peste 1.300 de salariați ai SC Rulmenți SA Bârlad ar putea pleca în concediu de odihnă cu toții în luna august. Este o inițiativă a administrației societății, la care se pare că au achiesat și sindicaliștii.

rosca_vasile11_rulmentiÎnsă, cert este că, pentru moment, nu s-a luat nici o decizie în acest sens. Ideea ca fabrica să-și închidă porțile timp de o lună (de preferat, august) aparține actualei conducei a firmei. Este o metodă des folosită de mulți angajatori în multe state din Comunitatea Europeană și nu numai.

”Nu este nimic hotărât, deocamdată. Dar, așa s-ar dori, ca toată lumea să plece în august în concediu și deci, activitatea fabricii să înceteze timp de o lună. Și așa, de obicei, august este o lună în care la noi în fabrică activitatea se reduce foarte mult, funcționând, practic, doar câteva sectoare, acolo unde sunt comenzi urgente. Așa că, nu ar fi o problemă dacă s-a ar aplica și la noi această metodă prin care toată lumea pleacă odată în concediu în luna august. Dar trebuie să vedem și să analizăm cu atenție această variantă pentru a fi siguri că luăm o hotărâre în interesul oamenilor și al firmei”, ne-a declarat Vasile Roșca, președintele Sindicatului Liber (SL) ”Rulmentul” de la Rulmenți Bârlad.

Problema este că din cauza crizei prin care trece producătorul bârlădean de rulmenți, muncitorii de aici ar prefera mai degrabă să lucreze și toată luna august. Mai ales că în primăvara acestui an, nu mai puțin de 300 de salariați au rămas fără slujbe, valul de disponibilizări colective fiind pus pe seama diminuării drastice a nivelului comenzilor.

Cine va fi noul ”bașkan” de la Rulmenți Bârlad?

de Răzvan CĂLIN

Conform informațiilor ce ne-au parvenit, cel care are șansele cele mai mari pentru a deveni noul CEO al URB Grup este Osman Dur.

În câteva zile, turcii de la Holdingul Kombassan, cei care dețin pachetul majoritar de acțiuni la SC Rulmenți SA, vor trebui să stabilească cine va fi viitorul nr. 1 al URB Grup (din care fac parte Rulmenți Bârlad, Anadolu Rulman Turcia, MGM Ungaria și URB Belgia). Informațiile pe care le-am primit pe marginea acestui subiect îl indică drept principal favorit pe Osman Dur, actualmente vicepreședinte al Holdingului Kombassan.

osman_durCel mai probabil, până la sfârșitul săptămânii în curs Consiliul de Administrație se va întruni pentru a decide cine anume va prelua fotoliul de CEO al URB Grup, rămas vacant în urma demisiei lui Mustafa Dingiloglu. Osman Dur are 52 de ani și este absolvent al Colegiului de Științe din cadrul Universității din Ankara, promoția 1988. Cu un doctorat luat la Universitatea din Florida, USA, Osman Dur și-a clădit o carieră atât în domeniul academic, cât și în sectorul privat. Actualmente este vice chairman (vicepreședinte) în cadrul Holdongului Kombassan.

Fotoliul de CEO al URB Grup a rămas liber după ce în urmă cu o săptămână, Mustafa Dingiloglu și-a dat demisia din motive personale. Din câte se pare, nici acționariatul companiei nu prea era satisfăcut de modul cum decurgeau lucrurile în firmă, totul fiind pus pe seama unor deficiențe de management.

Deocamdată, nu am fost anunțați despre cine va ocupa funcția de CEO. Din câte știm, până la sfârșitul săptămânii ar trebui să se țină o ședință a CA prin care să se hotărască acest lucru. Așteptăm să vedem și noi cine va ocupa această funcție, ce schimbări vor interveni la nivel de echipă managerială și care vor fi noile directive. Speranța noastră este că lucrurile vor decurge mai bine pe viitor, pentru ca fabrica de rulmenți de la Bârlad (și întreg grupul, de altfel) să aibă din nou un trend pozitiv”, ne-a declarat Vasile Roșca, președintele Sindicatului Liber ”Rulmentul”.

În momentul de față, fabrica de rulmenți din Bârlad trece printr-o perioadă nu tocmai fastă. Nu mai devreme de 1 aprilie peste 300 de salariați au rămas fără slujbe în urma unui nou val de disponibilizări colective decis de conducerea firmei. Motivația: scăderea drastică a nivelului vânzărilor. De altfel, în ultimii ani, departamentul de vânzări a fost un veritabil călcâi al lui Ahile pentru producătorul bârlădean de rulmenți. Echipa managerială de la Rulmenți Bârlad pune totul pe seama crizei economice mondiale, dar și a concurenței acerbe din domeniu. Toate acestea au dus la scăderea drastică a nivelului comenzilor, ceea ce afectează din plin activitatea societății și ajungându-se, finalmente, la disponibilizări colective.

Culmea este că deja se vorbește despre faptul că producătorul de rulmenți din Bârlad ar putea face din nou angajări, întrucât s-ar părea că piața de desfacere dă semne de ”dezghețare”. Oricum, Rulmenți SA este într-o situație destul de dificilă din cauză că nivelul vânzărilor a scăzut drastic în ultimul timp. Se estimează că stocul de rulmenți care atârnă ca o piatră de moară în ”economia” firmei se ridică la câteva zeci de milioane de dolari americani.

Două societăți vasluiene pe „lista rușinii”

de Marian MOCANU

ANAF a publicat lista datornicilor, dar numai pentru societățile care au datorii mari la bugetul de stat sau al asigurărilor de stat mari. Pe unul dintre ultimele locuri, între cele 186 de mari societăți cu probleme se află și o societate vasluiană, cândva firmă fanion a județului: Comcereal SA. Culmea este că datoriile la bugetul de stat a acestei firme nu sunt foarte mari, doar de circa a 150 mii lei, adică nimica toată pe lângă cifra de afaceri a societății. În schimb, Rulmenți SA înregistrează datorii de peste trei milioane de lei la bugetul asigurărilor sociale de stat, cel de șomaj, sau Fondul Unic național de asigurări, fiind pe poziția 68 în topul datornicilor

Fiscul a decis să amâne publicarea listei rușinii pe care s-ar regăsi 200.000 de persoane cu restanțe la stat. Reprezentanții Fiscului motivează decizia de amânare a publicării listei prin faptul că oamenii au început să își achite dările și că, în ultimele zile au fost interesați să își clarifice situația datoriilor. Lista trebuia să cuprindă numele tuturor persoanelor fizice care au datorii mai mari de 1.500 lei. În schimb, a fost publicată o listă „a rușinii” pe care figurează societățile mijlocii sau mari, cu datorii mai mari de 50.000 lei, respectiv 100.000 lei la bugetul consolidat al statului sau la cel al asigurărilor sociale de stat.

Pe această listă, care cuprinde 186 de societăți, sunt și două firme fanion ale județului Vaslui, Rulmenți SA și Comcereal SA. Rulmenți SA. Cea mai mare firmă din Bârlad apare pe poziția 68, chiar dacă nu are datorii la bugetul de stat. În schimb, datorează peste 2,2 milioane de euro la bugetul asigurărilor sociale de stat, peste o sută de mii de lei la bugetul asigurărilor de șomaj și 866 mii lei la Fondul Unic național de asigurări. Chiar și în aceste condiții, datoria de peste trei milioane de lei la stat este foarte mică comparativ cu cifra de afaceri, de peste 180 milioane lei. Trebuie menționat că societatea bârlădeană, care are peste 1.600 de angajați, a raportat pierderi de 36,6 milioane lei la nivelul anului 2014, acesta fiind poate și motivul pentru care nu și-a achitat toate datoriile la bugetul de stat.

Comcereal SA, figurează undeva la sfârșitul listei de datornici, pe poziția 178 din totalul de 186 de firme, pentru niște datorii care reprezintă puțin peste a mia parte din cifra de afaceri a societății înregistrată la nivelul anului 2014. Practic, în dreptul Comcereal apare suma de 102.477 lei drept obligații neachitate la bugetul de stat, alți 4.638 lei – datorie către bugetul asigurărilor de șomaj și 48.394 lei – către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale. Sumele sunt infime, mai ales în ceea ce privește datoria către bugetul asigurărilor de șomaj, cu atât mai mult cu cât Comcereal avea circa 460 angajați. Trebuie spus că, cândva una dintre cele mai mari firme din țară din domeniu agriculturii, din cauza crizei economice și a câtorva ani secetoși, Comcereal a început să aibă probleme în cursul anului trecut, atunci când prin executare silită, i-au fost scoasă la vânzare o parte din bunuri, inclusiv utilaje agricole.

Moarte stupidă la Rulmenți Bârlad!

de Răzvan CĂLIN

Un agent de pază de la fabrica bârlădeană – Gabriel Halapciuc, de 53 de ani – a murit după ce a căzut de pe ghereta de pază pe care se urcase pentru a culege nuci.

Miercuri seara, un bârlădean care lucra ca agent de pază la SC Rulmenți SA Bârlad, a murit în urma unui incident de-a dreptul stupid. Gabriel Halapciuc, în vârstă de 53 de ani, a decedat în timp ce încerca să culeagă nuci.
Tragedia s-a petrecut în jurul orelor 19, cel mai probabil, în timp ce omul se afla la serviciu. Din primele cercetări efectuate de polițiști și de cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui, se pare că la un moment dat omul s-a urcat pe acoperișul gheretei de pază în încercarea de a culege nuci din copacul ce se afla în imediata apropiere. Numai că, cel mai probabil, s-a dezechilibrat și a căzut de la o înălțime de circa patru metri, lovindu-se puternic cu capul de o platformă betonată. Acest lucru i-a fost fatal, rănile suferite la cap provocându-i moartea aproape instantaneu.
„El a fost găsit fără suflare de colegul său de serviciu, în jurul orei 20, care tocmai trebuia să-l înlocuiască. Din câte am înțeles, medicii de pe ambulanța venită la fața locului nu au mai putut face nimic decât să constate decesul. Noi am declanșat o anchetă în acest caz pentru a vedea exact toate circumstanțele care au dus la producerea acestei tragedii”, ne-a declarat Gheorghe Chirvase, inspectorul – șef al ITM Vaslui.
Trupul neînsuflețit a fost depus la Serviciul de Medicină Legală Vaslui unde urmează a se efectua necropsia pentru a se stabili, printre altele, și ora exactă la care a survenit decesul.

Spiritul rulmentist reaprins de peste mări și țări – Orania Râpă, “buturuga mică” din calea Rulmenți Bârlad

de Simona MIHĂILĂ

I s-a pus ștampila de „comunist imoral” pentru că a îndrăznit să spargă tiparul pudibonderiei de partid și să divorțeze. Cu acest stigmat în frunte, a răzbit și a reușit să se facă apreciată într-un colectiv muncitoresc în fruntea căruia nu a ezitat să se așeze atunci când ea însăși l-a scos în stradă, la cel mai amplu protest pe care-l văzuse Bârladul în ultima jumătate de secol.

Orania Râpă, după cum o știu o sumedenie de rulmentiști ai Bârladului, este bârlădeanca pe care transformările dramatice prin care a trecut Fabrica de rulmenți a orașului, una dintre cele mai renumite din lume, au făcut-o să ia, ca mulți alții, drumul străinătății. Dar asta, nu înainte de a arde până la capăt, alături de oamenii care au sperat că lucrurile se vor îndrepta. A așteptat cu răbdare șI încăpățânare un happy-end până când, sătulă de promisiuni, minciuni și interese mizerabile, a plecat definitiv. Din fabrică – de dezgust; din țară – din disperare.

Acolo, printre străini, nu s-a dat în lături de la nimic din ce înseamnă muncă onestă. Nici măcar muncile cele mai de jos, despre care vorbește cu firesc, nu-i sunt străine.

Indiferent ce a făcut și pe unde au purtat-o pașii, Orania Râpă (Vlasin) e tot cu gândul la Bârlad. Microbul jurnalismului, care i-a intrat în sânge în timpul facultății de profil pe care a terminat-o înainte de ’89, a făcut din ea un aprig critic a tot ce i se pare anormal.

De câtva timp, Orania e amfitrioana unui grup pe facebook, ce poartă numele “Bârlădeni care contează”. E gura ei de oxigen, canalul prin care respiră aer de Bârlad, locul de refugiu în afara orelor de muncă (dar și în timpul acestora); e firul roșu către locul unde și-a lăsat copiii, mama, colegii.

Este foarte atentă cu tot ce se întâmplă cu grupul pe care l-a creat și în care își ostoiește dorul de casă. Oricât de dragi i-ar fi bârlădenii, nimeni nu poate intra pe “Bârlădeni care contează” fără a trece de ochiul de vultur cu care Orania analizează orice identitate care-i bate la ușă, sau care-i este sugerată de unii sau de alții. Cel mai important e “să conteze”, iar Orania nu face rabat de la această regulă. Selecția e cu atât mai riguroasă cu cât aici e locul unde ea se prezintă cu “bune și cu rele”, cum s-ar spune și unde, în limitele decenței și ale bunului-simț, le permite bârlădenilor să se exprime: unii prin păreri, alții, prin produsul muncii lor.

Mai mult, în calitatea sa de “maestru de ceremonii”, Orania Vlasin conferă ștaif acestui grup, promovând valori. Un gest deloc neglijabil și absolut curajos într-un spațiu în care majoritatea e hămesită după senzațional și sordid. Ea îndrăznește să mizeze pe oameni inteligenți, pe oameni talentați, pe care-i pune în evidență într-o manieră proprie care atrage atenția și stârnește curiozitatea, în așa fel încât e imposibil să te limitezi la a-i frunzări postările, fără să le și aprofundezi.

Orania Râpă sau Orania Vlasin?

– Generatia mea mă știe drept Orania Râpă. “Generatia facebook”, din care fac parte nu doar tineri, mă știe de Orania Vlasin. Sunt aceeasi: copila din cartierul Munteni, crescută de-o croitoreasă singură, lipsită de cel de-al doilea părinte al cărui nume l-am renegat mereu.

– Toată lumea vă identifică numele cu cel al SC Rulmenți. Dumneavoastră trebuie să știți mai bine de ce.

orania-rapa– Cred că numele meu a devenit public odată cu marea grevă de la Rulmenți, în iarna lui 1995. “Hibernam” ca tot românul. Trăiam de la un salariu la altul, cu doi copii în grijă. Toată lumea părea amorțită, nimeni nu mai visa, lăsam viața să treacă pe lângă noi. La Rulmenți a explodat mămăliga, se pare pentru prima oară în România post-Revolutie. Colegii mei, peste 11.000 la număr în 1989, simțiseră în primii cinci după Revoluție cu ce se “mănâncă” capitalismul. Dacă-mi aduc bine aminte, în 1995 efectivul scăzuse la 7.000 – 8.000 de salariati.

– Și de ce a explodat mămăliga?

– În toți acești cinci ani, mesajul care venea de la guvernele nepăsătoare la problemele poporului era unul singur: dacă fabrica nu e rentabilă, ori se vinde, ori se închide. Ca s-o facă rentabilă curgeau disponibilizările. Într-un oras unde în aproape fiecare familie era cel puțin un rulmentist, drama a căpătat proporții de nedescris. Într-o dimineață, m-am trezit prinsă în mulțimea colegilor mei care trecuseră de la ședințe seci de sindicat la grevă. La un moment dat, în faimoasa “sală roșie” din Palatul Administrativ s-au adunat cei mai îndrăzneți.

– A fost primul pas către protest…

– După două săptămâni de lungi și ineficiente dialoguri cu Administrația, neobținând prin greva pașnică absolut niciun rezultat, s-a pus problema tranșant: să ocupăm până la refuz vagoanele trenului care merge spre București și să ne cerem în capitală rezolvarea solicitărilor. Îmi amintesc că cineva m-a invitat să-mi spun părerea. Nu găseam deloc bună ideea să ne ducem la București, putând fi opriți din drum de forța înarmată. Am propus să ieșim în stradă și s-o ocupăm, blocând astfel legatura între Sudul și Nordul Moldovei. La întrebarea, dacă am curaj să scot miile de colegi în stradă, am mers afară și, în doua vorbe, i-am îndemnat pe toți să facem ceea ce părea singura soluție să fim băgați în seamă. Așa au marcat rulmentiștii un fapt nemaicunoscut până atunci în istoria nenumăratelor greve din țară, iar eu, în haina mea roșie, uzată, am devenit un fel de lider.

Am un dor de tot și de toate cum nu pot comprima în doar câteva cuvinte”

– Lumea vă știa acolo, la IRB. Și deodată, se pomenește în oraș, despre o anume Orania „plecată afară” care dirijează o orchestră pe nume „Bârlădeni care contează”! Ce-i cu grupul ăsta?

11080528_1052932974736817_2387275615228102865_o– Ca emigrantă, nu am risipit niciodată banii pe convorbiri telefonice. Am muncit din greu pentru ficare euro, așa că sunt foarte chibzuită. Internetul a venit ca o șansă să pot comunica. Îndată ce am avut computer, internet și facebook, m-am reconectat cu oamenii de-acasă. Din 2005 nu am mai putut să revin în Bârlad si am un dor de tot și de toate cum nu pot comprima în doar câteva cuvinte. Când am plecat, am luat o valiză din carton în care am înghesuit puține haine și niște amintiri de-acasă. Sufletește, n-am abandonat Bârladul. Pare că există acolo ceva ce-mi dă putere. Există în orașul meu toate condițiile unei comunități pentru care merită să lupți: o clasă muncitoare lovită în plin, o intelectualitate care refuză să dispară, tineri care sunt niște veritabili campioni; un bogat trecut istoric, oameni care pot fi luați drept exemplu de oricare. Ce lipsea, în opinia mea, era ca cineva să le amintească bârlădenilor de forța provenienței lor, de lupta părinților lor și de motivația de a continua lupta pentru copiii lor. Așa mi-a venit ideea unor grupuri, apoi m-am concentrat doar pe acesta “Bârlădeni care contează”.

– E tot mai popular printre internauții locali, dar mai cu seamă printre cei plecați în străinătate.

– Am ajuns la peste 2.500 de bârlădeni pe care i-am convins să mi se alăture și pentru care muncesc în absolut fiecare zi. Când sunt șomeră, în lunile de iarnă, am timp berechet, dar nu-i abandonez nici când am de lucru. Practicăm libertatea de opinie cu condiția ca discursul să fie decent, iar subiectele trebuie să fie despre bârlădeni și Bârlad.

– Ce înseamnă „care contează”?

– Adică au contribuit cu ceva pentru binele comunitătii, pentru Bârlad. Cum obișnuiesc să zic: nu au trăit făcând umbră degeaba pământului.

– Sunt și bârlădeni care nu contează?

– Nu, fiecare om este valoros. Am deja o mică rețea de prieteni care-mi sugerează câte un nume si apoi rămâne în sarcina mea să-l descopăr. Grupul are, în egală măsură, bârlădeni care au emigrat, bârlădeni care s-au întors acasă din emigrație și bârlădeni care nu au trăit această experiență. Opiniile sunt diferite și constructive, dau pospețime subiectelor deschise. În grup majoritatea sunt maturi, dar și tineri și foarte puțini adolescenți, doar cei care deja au pornit pe un drum al performanței.

Trebuia să fac ce face oricare mamă din lumea asta, să mă sacrific pentru copii mei. Și-am emigrat”

– Când ați plecat din țară? De ce?

– În ianuarie 2004 am pășit pe pamântul orasului Lagos din Portugalia, unde mă aflu și acum. M-am zbătut să emigrez cu câțiva ani înainte. Părea soluția salvatoare pentru familia mea. Aș fi plecat oriunde, numai să-mi ajut fetele. Mă întrebam mereu ce voi face în ziua în care vreuna din fiicele mele ar dori să se căsătorească, unde ar locui, cum aș putea s-o ajut să fie independentă? Nu posedam nimic, nici avere, nici bani, nici bijuterii. Locuiam în casa mamei și-atât. Infima bogăție pe care am reușit s-o ofer fiicelor mele înainte de a emigra a fost să le susțin să studieze cu banii obținuți din vânzarea apartamentului în care locuisem. M-am frământat mult și decizia a căzut fără replică: trebuia să fac ce face oricare mamă din lumea asta, să mă sacrific pentru copii mei. Și-am emigrat.

– Ce ați lăsat acasă când ați plecat?

– Pe mama. Fetele și-au căutat și și-au găsit drumul în viață, dar mama, deși a aprobat motivul plecării mele, nu a rezistat mult. De-aș fi bănuit că lipsa mea o afectează așa mult, nu plecam.

– Ce ați gândit când ați plecat?

– Am plecat ca fiecare: să muncesc, să fiu bine platită și să îmi țin promisiunile făcute familiei mele. Am promis să-mi ajut fetele să continuie studiile. Am promis mamei să trimit bani ca să aibă măcar la anii bătrâneții wc și apă curentă în casă. Aici, la Oficiul Poștal sunt clientă lunară, încât au învățat pe de rost numele și adresa unde trimit banii de 11 ani.

– Și ați găsit ce-ați căutat?

– Ce-am visat și ce-am dorit a fost foarte departe de ceea ce am găsit în realitate. Nici bine plătită n-am fost, nici n-am ajuns mai bogată. Trăiesc modest, deși mai bine decât acasa.

Te îndurerează să vezi o fabrică apreciată în lumea întreagă pusă la mezat și devenind, apoi, proprietatea unor persoane cărora încercările de păcăleală nu le-au reușit”

– Când ați intrat în IRB? Descrieți atmosfera acelor ani, primele contacte, primele impresii.

– În 1987. Cine a mai auzit de șomer în perioada comunistă? Eu eram acela! Cum ajunsesem în situația asta, deși absolvisem Facultatea de Ziaristică și fusesem doi ani secretară cu propaganda a Organizației Municipale a UTC? Simplu : divorțasem în vara lui 1987. Prin divorț am devenit un comunist imoral care nu mai putea ocupa vreo funcție de răspundere. Și asta nu era nimic! Pe unde mergeam și solicitam angajarea, mă știau, îmi cunoșteau povestea și nu mă doreau. Ultima șansă a fost la Rulmenti. Diomid Nastase nu m-a investigat, nu m-a luat de sus. A chemat șeful CTC-ului , inginerul Ioan Vasile, l-a întrebat dacă n-are nevoie de personal capabil să bată la mașină excelent, consecința unei materii din facultate și am ajuns secretara șefului IG., Vasile Crăsneanu. Directorul general, „Neamțul”, m-a impresionat prin fermitate și nu mi-am schimbat prima impresie niciodată. Pe calapodul lui aveam să descopăr mulți alți salariati.

– Cum ați descrie cei mai frumoși ani la Rulmenți și de ce i-ați simțit ca fiind frumoși?

– N-au fost ani frumoși, au fost ani furtunoși pe care i-am trăit intens, împărtășind toate problemele cu colegii mei, miile de salariați. Te marchează să-ti fie viitorul decis de fiecare dată când se întocmeau listele de disponibilizare. Te îndurerează să vezi o fabrică apreciată în lumea întreagă pusă la mezat și devenind, apoi, proprietatea unor persoane cărora încercările de păcăleală nu le-au reușit. N-au păcălit pe nimeni. Aroganța repetată a celor de la F.P.S. care, picior peste picior, m-au insultat la o altă grevă și mi-au atras atenția că ar trebui să fiu mulțumită că am un loc de muncă…încă. Sunt ani de neuitat, asta, da !

– Ce v-a lipsit, ce ați bifa cu semnul minus în anii când ați lucrat acolo?

– Sunt un om care mă mulțumesc cu puțin. Și totuși, singura mea dorință după ce Ștefan Păiș a devenit manager, a fost să-mi recunoască studiile de ziarist. Ceea ce a și făcut. Semnul minus îl pun în dreptul activității sindicale. În fabrică, au apărut dintrodată patru sindicate. Deloc constructiv pentru salariati. La nivelul managerilor au apărut grupurile de interes, fiecare cu ai lui. Cei ca mine au fost forfecați de aceste lupte pentru putere. Am ajuns, ca mulți alții, să-mi doresc să plec din fabrică, pentru a scăpa de ambiguitatea vieții de zi cu zi. Deja nu mai era nimeni apreciat pentru calități profesionale; apropierea de cercul strâns al liderilor sindicali sau al managerilor garanta. N-am avut niciodată stofă de lingușitor, așa că au răsuflat toți ușurați când am semnat cererea de plecare.

– Vă recomandati ca fiind ziarist. Unde ați scris?

– În comunism, putini pot afirma că au fost ziariști. N-am fost în stare niciodată să scriu la comandă. După Revolutie, m-am afundat în propriile probleme, singura mea preocupare erau fiicele mele și mama. După ce-am emigrat, am muncit brutal. Spalatul wc-urilor și făcutul paturilor de hotel nu lasă loc inspiratiei. Și totuși, am început să trimit prietenilor prin e-mail mesaje altfel, eseuri, luptând cu realitatea, vrând să-mi mențin autostima. Am început să-mi caut colegii de facultate și unii dintre ei m-au îndemnat sa scriu mai mult, o carte chiar. Ion Marin, cunoscutul ziarist, caruia ii apartine punerea pe frontispiciul unui ziar sloganul „Nimeni nu este mai presus de lege”, mi-a fost coleg de facultate. El mi-a publicat toate articolele pe care i le-am trimis, în ziarul al cărui director general este. Doar că nu simțeam nicio satisfactie. Eram ultima la oras și eu voiam să fiu în satul meu fruntaș! Punctul de întoarcere acasă a avut loc în 2013, când am constatat că aniversarea a 60 de ani a Fabricii de Rulmenti Bârlad nu este amintită în nicio stire, cât de prăpădită. M-am pus pe scris. Am facut 9 articole, un istoric al fabrici și îi bombardam pe primii mei prieteni de pe facebook cu ele. Într-o zi, am primit invitația unui site local de a face parte din colectivul de redacție ca editor-analist. Sunt liberă să-mi aleg subiectele și să scriu când am inspiratie. Suntem un parteneriat în care mă simt apreciată. Faptul că am cititori care-și spun opinia este cea mai mare satisfacție. Fără ei,nu exist ca ziarist.

Despre Rulmenți Bârlad: “Statul român să deschidă o anchetă considerându-se înșelat”

– Este ceva ce mă intrigă din tot ce mi-ați spus: nu vă amintiți lucruri frumoase legate de fabrică, dar ați fost indignată atunci când aniversarea celor 60 de ani de la înființare era să treacă neobservată de presă; apoi, tonul postărilor de pe grup, despre rulmentiști foști și actuali, degajă multă căldură și nostalgie; mai nou, vă caut pe un grup și vă găsesc pe altul – dedicat rulmentiștilor, creat tot de dumneavoastră. Iată câte motive am găsit să cred că v-ați lăsat acaparată de mâhnirea greutăților pe care le-ați strâns mai mult decât de amintirea clipelor frumoase.

– Mereu m-au impresionant oamenii, colegii. Se muncea și se cânta, în același timp. Pe când eram controloare, am simțit pe pielea mea felul în care iși priveau și-și făceau munca colegii mei. Când am ajuns la Mecanicul Șef, alt colectiv, aceleași preocupări: discutau despre munca lor cum discută acum doamnele despre telenovele. Cu pasiune. Îi invidiam. În colectivul Personal-Organizare, de unde am plecat în emigrație, am făcut cunoștință cu același tip uman: rapid în execuție, precis, responsabil în ceea ce făcea. Dacă nu, sufereau miile de salariați. Așadar, singurul lucru frumos au fost colegii.

– Sunteți un critic nemilos al conducerii actuale a fabricii. Nu e nedrept pentru niște oameni aș de buni la suflet care au donat orașului o fântână arteziană șI niște tobogane?

– Cred în instinctul meu. După privatizare am tot citit interviurile date de diferitele administrații…ceva îmi suna fals. Imaginea pe care au oferit-o era ca un tablou și eu plecasem de acolo, stiu că tabloul n-avea cum să fie așa reușit. Prin critică, am reușit să dezleg limbile oamenilor, s-au făcut comentarii variate. Poate așa aflăm adevăruri care să completeze ceea ce lipsește din informații. Cât despre faptul că au fost bine intenționați în donații către municipalitate … asta e partea la care mă refeream când spuneam că nu au reușit să păcălească pe nimeni. Să existe certitudinea ca fabrica este bine condusă, că e rentabilă, că nu e doar o fațadă și, sincer, voi fi bucuroasă să fiu contemporană cu așa afacere de succes.

– Spuneați la un moment dat: “Refuzăm să pierim când vor câinii”. Vă rog să dezvoltați această afirmație.

– Sunt absolut sigură că dacă era o fabrica cu așa tradiție din tara lor (Turcia – n.r.) o onorau cum se cuvine. Ignorând miile de rulmentiști care trăiesc și urmăresc evoluția fabricii, fie dinăuntru, fie dinafara ei, pentru că face parte din viața lor, dovedesc că ne-au șters din istoria Bârladului. Doar că noi știm că fără cele 5 -6 generații, nimic nu ar fi fost de povestit și ne sărbătorim singuri istoria unei vieți dedicate acestei uzine.

– Credeți că în județul Vaslui sunt oameni care, prin pozițiile cheie pe care le ocupă sau le-au ocupat, ar fi putut trasa un drum mai bun pentru Rulmenți? Sper că nu e nevoie să vă spun că interesante sunt și numele lor.

– Niciodată n-am făcut politică de partid. Nu cunosc politicienii. Numele lor vin și pleacă ușor din memoria mea, tocmai pentru că am făcut doar politica poporului. Politicienii nu s-au implicat și nu cred să existe vreunul cu un așa caracter încât să pornească o cruciadă proprie pe această temă.

– Credeți că sunt oameni cărora condamnarea la pieire a fabricii le-a adus câștiguri financiare?

– Întrebarea mă depășește. De-aș avea o umbră de informație, aș vorbi, că nu mă tem, dar nu, nu pot vorbi despre ce nu cunosc.

– Există vreun om în fabrică, în acest moment chiar, pe care l-ați privi în ochi și i-ați bate obrazul?

– Cei cărora le-aș fi bătut obrazul și-au luat tălpășița spre locuri mai bune.

– Aveți, fără îndoială, informații din interior. Se pot încrede muncitorii în liderii lor de sindicat?

– Toate comentariile sunt negative: nu se încred în sindicat. Mi-a atras atenția o afirmație care spune totul: “Cei de la Sindicat și-au asumat rolul de vânzători «la tarabă». Și astăzi în preajma turcilor sunt doar servitori fără coloană vertebrală”.

– Credeți că în prezent există ceva ce angajații fabricii – indiferent de poziția pe care o ocupă – mai pot face pentru a salva atât cât a mai rămas intreprindere?

– Se pare că există o singură soluție: statul român însuși să deschidă o anchetă considerându-se înșelat.

Indolență și nepăsare marca Rulmenți Bârlad!

de Răzvan CĂLIN

Costel Constandache, fostul salariat al fabricii de rulmenti din Bârlad, este convins că firma nu îi va oferi nici un ajutor, deși omul a rămas schilodit pe viață în urma unui accident de muncă. Cei de la Rulmenți SA nu s-au obosit nici acum să-i întindă o mână de ajutor omului și nici să răspundă interpelărilor jurnaliștilor de la EstNews.

constandache costel2Pentru Costel Constandache, viața de după accidentul de muncă care l-a lăsat schilodit pe viață nu înseamnă decât amărăciune și dezamăgire. Cazul său, prezentat pe larg în paginile cotidianului nostru, nu este decât un nou exemplu despre cât de strâmbă este legislația muncii din România și, mai ales, cum angajatorii profită de ambiguitatea legilor și, automat, le aplică după cum le convine. Așa se face că fostul salariat de la SC Rulmenți SA Bârlad, aproape că a încetat să mai spere că firma îi va întinde o mână de ajutor, fie și în al 25-lea ceas.

După cum am mai scris, Constandache are nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală destul de complexă (un transplant de os și o intervenție de chirurgie plastică reparatorie), căci altfel riscă să-și piardă piciorul. Cum puținele sale resurse financiare s-au evaporat de-a lungul celor trei ani de spitalizări și tratamente, omul a îndrăznit, la un moment dat, să spere că firma îi va sări în ajutor. Căci, până la urmă, Constandache s-a ales cu piciorul drept făcut țăndări în urma unui accident de muncă pentrecut în vara lui 2012. Din păcate, realitatea a fost cu totul alta.

”Din momentul în care soțul a fost nevoit să se pensioneze pe caz de boală și i s-a făcut lichidarea, cei de la fabrică și-au văzut de treaba lor fără să le mai pese de nimic și de nimeni. Mi-au spus clar, la un moment dat: <Doamnă, de acum înainte, fabrica nu mai are nici o treabă cu soțul dumneavoastră!>. Adică, e problema lui ce va face pe viitor, cum se va descurca, dacă se va descurca sau nu. Au trecut trei ani de la nenorocire și nimeni de la fabrică nu a catadicsit să ne sară în ajutor. Doar cei de la sindicat ne-au ajutat și ei cât au putut. În rest, nimic! Ce-i drept, și eu și soțul meu ne-am pierdut orice speranță că Rulmenți SA ne va ajuta vreodată. Pe ei nu-i interesează acest lucru și nici nu le pasă!”, ne-a declarat Mitrița Constandache, soția lui Costel Constandache.

Zdrobit de un val de oțel de 800 kg

Pe 15 august 2012, chiar în ziua de Sfânta Maria, omul a avut ghinionul să cadă victimă unui accident de muncă. În timp ce se afla la serviciu, la schimbul II, un val de oțel în greutate de peste 800 de kilograme i-a căzut peste piciorul drept. Vina o poartă și unul dintre colegii săi care a manevrat greșit podul rulant cu care erau tranportați colacii de oțel. În încercarea de a-l scoate de sub greutatea imensă a oțelului colegii au efectuat iarăși niște manevre greșite (au încercat să ridice valul de oțel cu ajutorul unei răng) și, din păcate, au reușit să i-l mai scape de încă două ori peste picior. Din această cazuă, tibia și peroneul piciorului drept au fost făcute așchii. Culmea, nu a fost alertat nici un echipaj al Stației de Ambulanță Bârlad sau SMURD pentru că, dintr-o dispoziție aberantă a acționariatului turc de la Rulmenți Bârlad, acestea nu au voie să intre în societate. Una dintre ”scuzele” turcilor de la Rulmenți SA este că au ambulanță proprie. În realitate e vorba despre o pârlită de Dacie Break, antică și de demult, care doar a fost vopsită ca să semene cu o ambulanță. Cât despre dotări specifice sau personal de specialitate, lucrurile stau la fel. Cel puțin în cazul lui Constandache, super-ambulanța Rulmenți a fost deservită de un pompier (care o făcea și pe șoferul) și de o asistentă medicală de la cabinetul întreprinderii.

Ulterior, din cauza leziunilor grave suferite, Constandache a fost pensionat pe caz de boală, fiind clasificat drept persoană cu gradul de handicap II, cu incapacitate totală de muncă. Au urmat trei ani de suferință și chinuri prin diferite spitale din țară, în încercarea de a-și salva piciorul. Familia a cheltuit mai toate resursele financiare (numai spitalizările și tratamentele au înghițit peste 30.000 de lei), însă omul este în continuare în pericolul de a-și pierde piciorul dacă nu este supus unei noi intervenții chirurgicale complexe. Numai că oamenii au ajuns la fundul sacului, timpul nu este de partea lor și colac peste pupăză omul s-a mai pricopsit și cu un stafilococ auriu, luat în timpul deselor sale internări. Culmea este că din această cauză unele spitale au refuzat să-l interneze din nou pe motiv că mai întâi trebuie să scape de stafilococul auriu. Numai în România mai poți întâlni astfel de situații aberante!

Inexplicabilă (sau nu) este lipsa de reacție a celor de la Rulmenți SA, care nici la insistențele jurnaliștilor de la EstNews nu s-au obosit să ofere vreo explicație pe marginea acestui caz. Am încercat din nou să obținem, până la închiderea ediției, un punct de vedere din partea directorului de Resurse Umane de la această societate – Cătălin Ghenadie -, însă (culmea!) din nou am avut ”ghinionul” să-l căutăm exact când se afla într-o ședință de lucru. No comment!

Schilodit în timpul serviciului la Rulmenți Bârlad!

de Răzvan CĂLIN

De aproape trei ani, bârlădeanul Costel Costandache (fost salariat al SC Rulmenți SA) trăiește un calvar de nedescris după ce în 2012 a fost la un pas de a-și pierde un picior ca urmare a unui accident de muncă. Pensionat pe caz de boală din cauză că a fost clasificat ca având gradul de handicap II cu incapacitate totală de muncă, omul a ajuns să-și cheltuie aproape toate resursele financiare în încercarea de a-și salva piciorul rănit. Culmea este că Rulmenți SA nu i-a întins nici o mână de ajutor și nu i-a oferit nici măcar un leu. Omul a depus plângere penală, însă ancheta trenează din varii motive, care mai de care mai legale, dar în același timp absurde.

Ceea ce vă vom prezenta în cele ce urmează este povestea unui om, un muncitor la SC Rulmenți SA Bârlad, care a ajuns (după aproape 40 de ani de muncă constită) să fie aruncat ca o măsea stricată, singura sa ”vină” fiind că în urmă cu aproape trei ani a rămas schilodit pe viață din cauza unui accident de muncă. Este vorba despre Costel Costandache, în vârstă de 58 de ani, fost salariat (galvanizator) al Secției Colivii din cadrul Rulmenți Bârlad. Calvarul său a început pe 15 august 2012, când neșansa a făcut să cadă victimă unui accident de muncă.

rulmenti_barlad33”Eram schimbul II în ziua respectivă, iar accidentul s-a petrecut în jurul orei 15. 30. Trebuia să manevrăm cu ajutorul unei macarale niște colaci de oțel (materie primă pentru confecționarea rulmenților, n.r.). Colegul meu, Stan Petrică, a fost cel care a manevrat macaraua ce ridica și transporta colacii de oțel. La un moment dat, eu mă apucasem să fac curățenie la locul de muncă, în sensul că strângeam resturile de ambalaj de la colacii de oțel. Exact atunci, din cauză că a manevrat necorespunzător podul rulant, un val de oțel s-a răsturnat și mi-a venit peste piciorul drept”, ne-a povestit Costandache. Urlând de durere, omul i-a cerut colegului să manevreze din nou podul rulant pentru a-i lua de pe picior valul de oțel ce cântărea peste 800 de kilograme. Din păcate, acesta s-a pierdut cu firea și a alergat speriat să-i alerteze și pe ceilalți muncitori din secție. Minutele care au urmat aveau să fie hotărâtoare pentru soarta lui Costandache. Pe de o parte, reacția colegilor săi, așa cum vom vedea, nu a fost chiar cea mai indicată, ba dimpotrivă i-a făcut mai mult rău bietului om.

”Când au venit și ceilalți colegi, au încercat să ridice valul de oțel cu ajutorul unei răngi. Au făcut acest lucru în două rânduri și de fiecare dată nu au putut. Așa că mi-au scăpat valul de oțel peste picior de încă două ori de mi-au sfărâmat osul piciorului în bucățele mici. S-au mirat și doctorii de la spital când au văzut că osul îmi era sfărâmat în bucăți mici ca bobul de orez. Abia când le-am povestit cum au încercat să mă salveze colegii au realizat și medicii de ce era osul atât de zdrobit”, ne-a mai spus Costandache.

Fostul ”irebist” este vizibil marcat și acum când este nevoit să rememoreze acele clipe de groază și durere. Dar necazurile sale nu aveau să se oprească aici. Cu stupoare am aflat că în plin secol XXI omul a fost privat de asistență medicală de specialitate din simplul motiv că la Rulmenți Bârlad nici ambulanțele simple și nici echipajele SMURD nu au voie să intre în fabrică. Orice s-ar întâmpla cu salariații întreprinderii, nimeni nu are voie să intervină decât echipajul propriu de ambulanță. Acum să nu vă gândiți că Rulmenți Bârlad ar avea în dotare cine știe ce ambulanță ultimul răcnet, dotată cu echipament de intervenție de ultimă generație și cu un personal specializat direct de Raed Arafat. Nici vorbă! Au o pârlită de Dacie Break, antică și de demult, pe care doar au vopsit-o frumos ca să semene cu o ambulanță. Cât despre ”personalul de specialitate” care deservește această ”complexă” mașinărie vă spunem doar atât: în cazul lui Costandache, la fața locului au ajuns unul dintre pompierii fabricii (care o face și pe șoferul) și asistenta de la cabinetul medical al societății. După ce, finalmente, au reușit să-l scoată de sub valul de oțel, omul a fost suit în așa zisa ambulanță de la Rulmenți SA și transportat la Spitalul municipal de urgență ”Elena Beldiman”. Nici măcar nu s-a obosit vreo cineva să sune la 112 pentru a solicita un echipaj profesionist de la Stația de Ambulanță Bârlad sau SMURD, pentru că regulile impuse de conducerea fabricii interzic cu strășnicie așa ceva.

Cu piciorul făcut ferfeniță din cauza unui cumul de erori umane, calvarul lui Costandache avea să ia o nouă turnură. Au urmat aproape trei ani în care omul a stat mai mult prin spitale și a fost supus mai multor intervenții chirurgicale în încercarea de a-i fi salvat piciorul. Lucru care nu poate spune nici acum că s-a întâmplat, drept pentru care a și fost pensionat pe caz de boală, fiind clasificat drept persoană cu gradul de handicap II cu incapacitate totală de muncă. Altfel spus, omul s-a ales și cu un picior schilodit și nici nu a mai putut munci pentru a-și câștiga pâinea. Mai trist este că se află în pericol de a-și pierde piciorul. Are nevoie de o nouă intervenție chirurgicală, care ar putea fi făcută la Spitalul Militar din București. Însă, omul a ajuns la fundul sacului căci toate resursele sale financiare s-au topit de-a lungul celor aproape trei ani de chin. Colac peste pupăză, în timpul deselor sale internări, Costandache s-a pricopsit și cu stafilococul auriu, pe care l-a luat dintr-unul din spitalele prin care s-a perindat.

”Am vorbit deja la Spitalul Militar pentru a-i face un transplant de os și o intervenție de chirurgie plastică reparatorie, dar nu ne primește nimeni pentru că soțul meu este infectat cu stafilococul auriu. Iar tratamentul pentru stafilococul auriu este foarte costisitor”, ne-a spus Mitrița Costandache, soția lui Costel Costandache.

Rulmenți Bârlad a refuzat să-l ajute

Este, poate, una dintre cele mai revoltătoare și anacronice situații: după ce că omul s-a pricopsit cu stafilococul auriu într-un spital din România, același sistem sanitar bolnav îl privează de dreptul elementar de a-și rezolva problemele de sănătate. La fel de strigător la cer este și faptul cei de la Rulmenți Bârlad nu s-au sinchisit să-i ofere omului vreun sprijin financiar, deși s-a accidentat în timp ce era la serviciu (doar cei de la sindicat i-au oferit câteva sute de lei). Iar vina producerii accidentului aparține atât firmei, cât și salariaților implicați în acest accident. De altfel, în urma anchetei derulate, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui a dispus, printre altele: ”proiectarea, realizarea, montarea și punerea în funcțiune a unui rastel pentru depozitarea în siguranță a colacilor de oțel” în atelierul unde a avut loc accidentul. Cei de la ITM l-au mai găsit vinovat și pe Petrică Stan, pe care l-au și propus pentru o sancțiune administrativă și disciplinară. Însă, nu tu răspundere penală și, mai ales, nici un fel de sancțiune împotriva Rulmenți SA!. Așa se explică cum de atunci când soția lui Costandache s-a dus la Rulmenți să ceară sprijin, i s-au închis toate ușile în nas, spunându-i-se sec: ”Soțul dumneavoastră nu mai are nici o treabă cu noi!”.

Este de neînțeles cum de nici o instituție a statului nu s-a sesizat până acum și să verifice acest caz așa cum trebuie, căci semnele de întrebare sunt multe. Cum de este posibil să interzici accesul unei ambulanțe pentru a oferi primul ajutor unor oameni doar pentru simplul motiv că așa au vrut mușchii acționarilor turci de la Rulmenți SA? Din câte știm în România fiecărui cetățean îi este garantat prin Constituție dreptul la asistență medicală, iar asta înseamnă inclusiv ajutorul medical de urgență.

De altfel, medicul Aurora Popa, directorul Serviciului de Ambulan Județean (SAJ) Vaslui, a fost cît se poate de explicită: ”Din păcate, suntem legați de mîini și de picioare în astfel de situații. Am mai avut un caz la Rulmenți Bârlad, în urmă cu ceva timp, fiind vorba despre un muncitor care a suferit un stop cardio-respirator. Pur și simplu nu ne-au permis accesul în incinta fabricii fabricii, spunând că nu avem voie că este domeniu privat. A trebuit să așteptăm să ni-l aducă ei la poartă”.

Costandache nu s-a lăsat și a făcut plângere penală împotriva tuturor celor care s-au făcut vinovați de producerea accidentului, inclusiv Rulmenți SA. Dar procurorii bârlădeni au decis că singurul care poate fi tras la răspundere este Petrică Stan. Chiar și așa, Costandache reclamă faptul că procurorii au tergiversat cercetările în acest dosar. Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad i-a pretextat că sunt necesare noi investigații și expertize de specialitate. Însă, omul a fost (și pe bună dreptate!) contrariat când a văzut ce expertiză au cerut procurorii bârlădeni: ”Am aflat că Parchetul a cerut date de la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului. N-am înțeles prea bine pentru ce le trebuie așa ceva. Vor cumva să vadă dacă nu cumva o fi fost vreun cutremur în momentul în care am fost rănit și că de asta o fi căzut colacul de oțel peste mine?”.

ghenadie_catalin11Nici noi n-am înțeles prea bine această cerere, dar cert este că încurcate sunt căile justiției românești! Un lucru este clar în toată această poveste: un muncitor de la Rulmenți Bârlad a rămas schilodit pe viață în urma unui accident de muncă, iar firma nu s-a obosit să-i dea o mână de ajutor deși este direct răspunzătoare pentru cele întâmplate.

Am fi dorit să aflăm și punctul de vedere al Rulmenți Bârlad, însă Cătălin Ghenadie, director Resurse Umane, nu a fost de găsit. Redactorii EstNews au încercat să ia legătura telefonic cu acesta, ba chiar i-au lăsat un mesaj și secretarei acestuia care ne-a promis ca i-l va transmite, însă până la închiderea ediției Ghenadie nu ne-a contactat.

Stupefacție la Rulmenți Bârlad

Cele două voturi pe care Vasile Roșca le-a obținut în plus față de contracandidatul său la alegerile pentru șefia Sindicatului Liber Independent “Rulmentul” au fost furate, susțin surse din SC Rulmenți SA Bârlad. Contracandidatul, pe numele său Ștefan Bondac, rupe tăcerea și întărește acuzațiile: “S-a votat în mod necinstit”. Roșca și Manoilă au votat în nume propriu, contrar regulamentului promovat de ei înșiși. Adrian Brașoveanu a ajuns, întocmai cum au prezis sursele noastre, în scaunul de vicepreședinte, așa încât “tripleta” agreată de Roșca este acum în formulă completă la conducerea sindicatului.

Simona MIHĂILĂ

rosca-vasile

Vasile Rosca

La Rulmenți Bârlad apele sunt tot mai tulburi. Apar noi acuzații la adresa lui Vasile Roșca, consilier local din partea PSD și proaspăt reales în fruntea Sindicatului Liber Independent (SLI) “Rulmentul”: cele două voturi în plus cu care a câștigat încă un mandat la șefia sindicatului au fost furate. Dezvăluirea ne-a fost făcută de surse din interiorul fabricii și întărită chiar de către Ștefan Bondac, contracandidatul lui Roșca, care a rupt tăcerea, refuzând astfel să se facă părtaș la minciunile și înșelătoria țesute în jurul alegerilor sindicale de la SC Rulmenți.

Cele două voturi care au făcut ca alegerile să nu se repede îi aparțin chiar lui Vasile Roșca și secretarului Dumitru Manoilă care, sfidând în mod fățiș statutul sindicatului, au participat la vot, deși nu aveau dreptul.

Dumitru Manoila

Dumitru Manoila

Sub ochii binevoitori ai comisiei de votare, condusă de Tudorița Ioviță, care avea rolul de a supraveghea respectarea legalității alegerilor, cei doi au votat în nume propriu, așa cum nu i-a fost permis nici unui muritor de rând din fabrică.

Roșca și Manoilă au încălcat, astfel, propria lor regulă, aceea cu care angajații spun că s-au trezit peste noapte fără a fi fost consultați, și anume ca alegerile să se desfășoare în baza unei norme de reprezentare de 1 la 15.

Așadar, ceea ce a fost interzis fără drept de apel pentru toți membrii de sindicat, pentru Roșca și Manoilă a fost permis.

“După ce că ne-au băgat pe gât un nou statut prin care nu am mai avut voie să votăm după cum ne dictează conștiința, ci doar unul la 15 oameni, acum ei înșiși au încălcat regula. În sală au fost prezenți 72 de delegați, fiecare reprezentând 15 angajați. Vasile Roșca și Dumitru Manoilă nu au reprezentat pe nimeni. Cu toate acestea au votat. Ale lor sunt așadar cele două voturi care l-au detașat pe Roșca de contracandidatul său”, ne-a declarat una dintre sursele noastre.

Ștefan Bondac, cel care a întrunit fix jumătate din sufragiile delegaților care au votat în mod legal s-a arătat uluit de tupeul celor doi: “Cele două voturi au fost câștigate prin necinste. Conform statului, întrucât nici Roșca și nici Manoilă nu reprezentau pe nimeni acolo, nu aveau drept de vot. Statutul actual spune că se votează prin reprezentare, prin delegați. Dar statutul nu a fost valabil și pentru cei doi”.

Unii dintre cei prezenți la alegeri ne-au povestit că Tudorița Ioviță, șefa comisiei de vot, l-a întrebat pe Roșca dacă e legal ca și el să voteze și că acesta, ca un bun și cinstit păzitor al legii, a spus că da. Nu știm în câte comisii de votare se poartă ca șeful să-l întrebe pe candidat cum se procedează, dar pe Tudorița Ioviță lămuririle date de Roșca au luminat-o. Cât de bine, s-a văzut!

Ștefan Bondac: “Este o prăpastie între noi și ei”

Vestea că Roșca a câștigat un nou mandat a luat prin surprindere aproape întreaga fabrică. Bondac spune că deazamăgirea oamenilor a fost fără margini: “S-a adunat multă nemulțumire în rândul salariaților. Este o prăpastie între ei și noi. Un sindicat își desemnează lideri pentru ca aceștia să fie pentru ei, nu împotriva lor. Un conducător vine printre oameni, vorbește cu ei, le află problemele direct de la ei, nu prin intermediari. Asta e menirea unui lider, pentru asta e plătit de noi. Nu e plătit pentru propriile lui interese și pentru gașcă”.

Ștefac Bondac a confirmat informațiile furnizate de sursele noastre, referitoare la lipsa de transparență a lui Roșca și Manoilă, atât în privința deciziilor, cât și în cea a documentelor: “Norma de reprezentare de 1 la 15 este un mod mai simplu de a manipula. Dar dacă hotărârea ar fi fost luată cu acordul majorității, ar fi fost altceva. În realitate, această informație nu a circulat în fabrică. A circulat între doi-trei prieteni de-ai dumnealui, presupun. Oamenii s-au trezit în fața faptului împlinit: au citit informația direct în statut, după ce acesta a fost aprobat. Documente doar ei dețin. Au fost cerute, dar nu s-au dat. De fiecare dată au fost ascunse. Nu dau decât ce vor ei”.

Ca și cei cu care am stat de vorbă zilele trecute, Bondac a dat de înțeles că echipa de conducere a SLI are susținerea patronatului, ale cărui interese primează: “Este un cerc prea bine strâns și închegat, susținut, după bănuielile mele, și din conducere. Nu am dovezi, este doar banuiala mea și nu o ascund. Îmi asum tot ce spun și nu mi-e teamă să vorbesc. Nu are nimeni dreptul să-mi ceară socoteală pentru opiniile mele”.

Ștefan Bondac este de părere că rezultatul alegerilor ar trebui să-i dea de gândit lui Roșca, deoarece, în ciuda eforturilor lui, a felului în care a pregătit totul în așa fel încât succesul să-i fie asigurat, numărul de voturi îi este dezarmant de defavorabil: “Fără a mai pune la socoteală cele două voturi pe care și le-au dat singuri, în realitate rezultatul a fost jumate-jumate. Asta în condițiile în care eu nu mi-am făcut campanie electorală, n-am mers din secție în secție ca să le spun oamenilor să mă aleagă și nici nu am influențat delegații. Mă întreb care ar fi fost rezultatul real al votării, dacă delegații care i-au acordat voturi lui Roșca nu ar fi fost supuși unui anumit tip de influență despre care, deoacamdată, mă abțin să o detaliez”.

Omul lui Roșca a fost ales vicepreședinte

În primul articol în care am scris despre scandalul din SLI, sursele noastre îl dădeau drept câștigător al scaunului de vicepreședinte un anume Adrian Brașoveanu, persoană care, în loc să stea la locul de muncă, era văzut în mai toate orele din program în biroul lui Roșca. Ca absolut toate informațiile furnizate din fabrică ziarului Est News în legătură cu acest scandal, și această informație s-a confirmat: Brașoveanu a ajuns vicepreședinte.

Sunt șanse serioase ca, în zilele următoare, bârlădenii să asiste la o amplificare a scandalului dintre zidurile celei mai mari fabrici din orașul lor. Angajații au început să strângă semnături pentru înlăturarea lui Vasile Roșca și coechipierilor săi de la șefia sindicatului. În două dintre secțiile fabricii, strângerea de semnături s-a încheiat, urmând ca tabelele să ajungă în curând și în alte sectoare de la Rulmenți. Ziarul Est News vă va ține la curent cu amănunte.

SC Rulmenți Bârlad fierbe – Lui Roșca i-au ieșit cărțile

Noul sistem de votare prin care membrilor Sindicatului Liber Independent “Rulmentul” li s-a luat dreptul de a-și alege liderii, în locul majorității fiind desemnată să voteze o mână de oameni, i-au adus succesul scontat pesedistului Vasile Roșca. El a fost reales lider de sindicat cu doar două voturi în plus față de contracandidatul său.

Simona MIHĂILĂ

Pesedistul Vasile Roșca, contestatul lider al Sindicatului Liber Independent (SLI) “Rulmentul”, a obținut un nou mandat în fruntea sindicatului cu un rușinos scor de doar două voturi în plus față de Ștefan Bondac, contracandidatul său. Dumitru Manoilă a reușit, de asemenea, să rămână în funcția de secretar, conform scenariului anticipat de angajați ai fabricii.

Rezultatul alegerilor sindicale de ieri după-amiază de la SC Rulmenți SA le-a confirmat bănuielile rulmentiștilor. Ei au prevăzut victoria celor doi încă de când au aflat că aceștia și-ar fi aranjat apele pe ascuns pentru a rămâne la șefia sindicatului.

În ediția de alaltăieri am expus în amănunt scandalul care mocnește în dosul porților de fier ale fabricii de rulmenți. Surse din interior, care ne-au solicitat protecția anonimatului de teama represaliilor ulterioare, ne-au dezvăluit cum Roșca și Manoilă, conștienți de faptul că oamenii nu-i mai vor la conducerea SLI, și-ar fi atras de partea lor câțiva lideri de secție împreună cu care ar fi organizat un simulacru de consultare a membrilor sindicatului, în urma căruia au schimbat sistemul de votare. Practic, oamenii s-au trezit că au pierdut dreptul de a vota, alegerile făcându-se în baza unei norme de reprezentare de 1 la 15. Adică, în loc să voteze toți cei 1.000 de mebri plătitori de contribuții, au fost chemați la urne circa 60 de persoane care să voteze în numele tuturor.

Sursele noastre spun că noua metodologie este singura modalitate ca cei doi să rămână la conducere, întrucât în felul acesta au putut controla procesul de votare: “Liderii de secție au fost cei care i-au selectat pe cei care au mers la urne. E de la sine înțeles ce persoane au fost selectate”.

Am aflat că ieri mulți muncitori habar nu aveau că sunt alegeri la sindicat și cu atât mai puțin știau că alții votează în numele lor.

Aceleași surse ne-au informat că oamenii se mobilizează pentru a protesta împotriva “realegerii” lui Vasile Roșca și a lui Dumitru Manoilă.

“Cei mai mulți din fabrică nu mai vor să audă de ei. Ne-au trădat, nu le pasă de noi, nu ne simțim reprezentanți în fața patronatului. De când sunt ei în fruntea sindicatului, rulmentiștii au pierdut multe avantaje și nu au câștigat nimic din cele care le-au fost promise. Ni s-au promis condiții optime de lucru, ni s-a promis creșterea salariilor, ni s-a promis că săptămânal conducerea sindicatului va ține legătura cu liderii de secție pentru a se pune la curent cu problemele noastre. Au călcat în picioare tot ce înseamnă protecția socială a angajatului”, a declarat unul dintre oamenii cu care am stat de vorbă.

În lipsa unei opoziții ferme din partea șefilor de sindicat, conducerea turcă a fabricii de rulmenți a acționat conform propriilor interese: a dat afară oameni pe bandă rulantă (cea mai recentă tranșă de disponibilizați a fost în februarie, când aproape 300 de rulmentiști au rămas fără pâine pe masă); au eliminat sporul de condiții nocive de muncă (între 2% și 5% din valoarea salariului de bază), deși sute de angajați lucrează în condiții destul de grele; au diminuat cantitatea de săpun; bocancii și salopetele se dau mai rar decât ar trebui etc.

Membrii se mai plâng de lipsa de transparență, mai ales decizională: “Ne trezim peste noapte că au luat hotărâri fără să ne consulte, în ciuda promisiunilor de început când ne spuneau că așa ceva nu se va întâmpla niciodată. Multe din aceste hotărâri ne afectează din toate punctele de vedere. Au devenit un stat în stat. Iar acum, ne iau și dreptul de a vota. Am ajuns doar simpli cotizanți”.

Aseară, după finalizarea sesiunii de votare am încercat să discutăm cu liderul reales Vasile Roșca, însă acesta nu a răspuns la telefon. Vom reveni cu noi informații despre scandalul de la SC Rulmenți Bârlad.

Rulmenți Bârlad, pe un butoi cu pulbere

SC Rulmenți SA Bârlad, firma cu cel mai mare număr de angajați din județul Vaslui, se află în pragul unui scandal de proporții. Acesta are mari șanse să izbucnească mâine, când angajați din mai multe secții ale fabricii au de gând să dejoace planurile actualei conduceri a Sindicatului Liber Independent „Rulmentul” (SLI), pe care aceasta și le-ar fi pus la punct în secret, pentru a-și asigura încă un madat de patru ani, fără a-i mai chema la urne pe toți membrii sindicatului.

Simona MIHĂILĂ

Surse din interiorul SC Rulmenți SA, care ne-au solicitat protecția anonimatului, au devăluit pentru Est News că liderii sidicatului – președintele Vasile Roșca (consilier local PSD) și secretarul Dumitru Manoilă – au schimbat în mare taină statutul și metodologia de votare, așa încât la alegerile de mâine nu vor mai avea dreptul să voteze toți membrii sindicatului, așa cum s-a procedat dintotdeauna, ci doar unul din 15. Ținând cont că SLI numără puțin sub 1.000 de membri, vor avea voie să voteze în numele lor circa 60 de oameni.

Ne-am trezit peste noapte cu această schimbare, despre care nu au știut decât câțiva oameni. S-a stabilit o normă de reprezentare de 1 la 15. Practic, oamenilor li s-a furat dreptul la vot, li s-a confiscat dreptul democratic de a-și alege reprezentanții, conducătorii. E ca și cum la alegerile prezidențiale din România are dreptul să voteze doar o persoană de pe fiecare stradă. Este complet nedemocratică o asemenea manieră de votare, ca să nu mai spunem că regula jocului a fost schimbată din mers, în așa fel încât să fie siguri că tot ei vor rămâne la conducere”, ne-a declarat una din sursele noastre.

Avem informații cum că cei mai mulți angajați din secțiile mari ale fabricii de rulmenți – Reparații mecanice, Sculărie, Rectificare, Montaj, Role – sunt absolut scandalizați de noua decizie care îi privează de dreptul de a vota la alegerile de mâine. Mai mult, sursele noastre spun că stupefacția oamenilor a fost cu atât mai mare cu cât nimeni nu i-a întrebat dacă sunt de acord: „Ar fi trebuit ca membrii Consiliului sindicatului să meargă în fiecare secție pentru a-i consulta pe oameni. Nu s-a făcut acest lucru, pentru că absolut nimeni nu ar fi renunțat la dreptul lui de a vota, nimeni nu ar fi acceptat să împuternicească o altă persoană să voteze în numele său”.

Despre desemnarea persoanelor care vor merge la vot în locul celor mulți, sursele noastre spun că este un alt subiect tabu: „Se aude că delegații vor fi aleși de către liderii de secție, știut fiind că mare parte dintre ei se află în călduroase relații de prietenie cu cei din conducerea sindicatului. Pentru noi este clar cum se va desfășura procedura de vot. Domnii Vasile Roșca și Dumitru Manoilă nu au vrut decât să aibă la îndemână pârghiile de control asupra procesului de votare”.

De ce nu-i mai vor rulmentiștii pe actualii lideri de sindicat?

Motivul pentru care liderii de sindicat de la Rulmenți ar fi recurs la această halucinantă strategie de a-și asigura un nou mandat ar fi ostilitatea cu care sunt priviți de membrii cotizanți. Popularitatetea lui Roșca și a lui Manoilă a scăzut drastic pe măsură ce a pierdut tot mai multe „bătălii” în negocierile cu conducerea turcă a fabricii de rulmenți.

Probabil că dumnealor, de la înălțimea la care au ajuns, au uitat să mai arunce câte o privire și către umilii care i-au instalat în scaune. De asta nu au aflat că majoritatea oamenilor nu-i mai doresc. Muncitorii nu au uitat de promisiunile pe care le-au făcut atunci când le cereau votul și nu au uitat nici ce au obținut după asta: au rămas fără sporul de condiții nocive de muncă, au salarii mai mici deși muncesc mai mult, sute de colegi de-ai lor au fost disponibilizați. Ca să nu mai vorbim de alte lucruri de mai mică însemnătate, dar care cântăresc mult pentru buzunarele noastre: bocanci nu ni se mai dau o dată pe an, ci la un an și jumătate; ni s-a diminuat rația de săpun; sunt probleme cu termenele când trebuie să primim salopete”.

Cel mai greu de acceptat a fost, însă, lipsa de comunicare care s-a instalat între muncitori și conducerea sindicatului și pe care aceasta din urmă o întreține. Oamenii nu-i mai recunosc pe Roșca și Manoilă, cei care în urmă cu doar câțiva ani păreau persoanele ideale care să le reprezinte interesele în fața patronatului. Membrii se plâng de lipsa de transparență, mai ales decizională: “Ne trezim peste noapte că au luat hotărâri fără să ne consulte, în ciuda promisiunilor de început când ne spuneau că așa ceva nu se va întâmpla niciodată. Multe din aceste hotărâri ne afectează din toate punctele de vedere. Au devenit un stat în stat. Iar acum, ne iau și dreptul de a vota. Am ajuns doar simpli cotizanți.

Ca să nu mai vorbim că, prin fel de fel de artificii, unii și-au prelungit mandatele fără a mai trece prin procedura de vot. Domnul Manoilă, de exemplu, și-a început mandatul în 2008. Era normal ca în 2012 să fie organizate alegeri, dar au trecut doi ani de la expirarea mandatului și el e tot în funcție”.

Suspiciuni și asupra Consiliului sindicatului

Războiul dintre angajați și conducerea SLI se mai duce pe un front, care s-a dechis după finalizarea unor alte alegeri, desfășurate în perioada 1 – 15 august. Este vorba de alegerile pentru Consiliul sindicatului. Acest consiliu este compus din liderii secțiilor fabricii și reprezintă interfața dintre conducerea sindicatului și membrii acestuia. Concret, comunicarea dintre unii și ceilalți are loc prin intermediul liderilor de secție, adică a Consiliului.

Sursele noastre afirmă că în rândul liderilor de secție a apărut, în mod dubios, un nume: Adrian Brașoveanu.

În urma alegerilor pentru Consiliul sindicatului, Adrian Brașoveanu s-a autointitulat liderul secțiilor CTC și Administrativ-TESA. Alegerile au fost falsificate la aceste două secții, întrucât, pur și simplu, nu s-a votat”, a declarat una dintre sursele noastre.

Cel puțin în cazul secției Administrativ-TESA, oamenii de aici și-ar fi dorit o cu totul altă persoană care să-i reprezinte în Consiliul sindicatului. Este vorba de Bogdan Hanganu, pentru care salariații secției au strâns semnături.

“Nici nu au vrut să se uite la el. N-au vrut să-l primească la discuții. Omul a mers la birou, a vrut să-și intre în atribuții, dar Manoilă i-a spus că e prea târziu, că a fost altcineva ales. Era vorba, bineînțeles, de acest Brașoveanu. Când s-au cerut procesele verbale încheiate în urma alegerilor, cu tabelele nominale de vot, Brașoveanu a refuzat să le prezinte pe cele care, chipurile, îl desemnau pe el”, ne-a dezvăluit sursa noastră.

Motivul pentru care conducerea sindicatului l-ar fi vrut cu orice preț pe Brașoveanu în Consiliu, este, în opinia celor cu care am stat de vorbă, faptul că acesta, ca cei mai mulți dintre membrii Consiliului, ar servi intereselor absconse ale liderilor de sindicat: “Deși sistemul de votare pentru desemnarea liderilor de sectoare este cel clasic, adică toți membrii au dreptul să participe la vot, nu există garanția că rezultatul este cel care ne-a fost comunicat. Comisia de votare este formată din oameni apropiați liderilor, așa că avem dreptul să considerăm că a ieșit cine trebuia să iasă”.

“Știți cam multe chestii, înseamnă că ați stat de vorbă cu cineva”

L-am contactat pe liderul Vasile Roșca pentru a-i cere un punct de vedere în legătură cu acuzațiile care i se aduc. Despre cât de edificatoare au fost explicațiile pe care ni le-a dat, vă lăsăm pe dumneavoastră să judecați. Mai mult decât am putea relata noi, dialogul care urmează vă va ajuta să vă faceți o părere corectă.

rosca_vasile_rulmenti– Ne puteți spune cine sunt cei care și-au depus candidatura pentru funcția de președinte al SLI “Rulmentul”?

– O să vorbesc după alegeri. Atunci o sa aflați cine a candidat. Nu e indicat să vorbesc acum că apar discuții.

– Dar despre schimbarea metodologiei de votare, ce ne puteți spune?

– Pai abia acuma e conform legii, până acum nu era conform legii. Noi fiind o societate cu mai multe organizații sindicale, automat nu e treaba corectă. Când te duci să te înregistrezi la judecătorie nu apare treaba corect. Deci în viziunea judecătorului când te duci să te înscrii, el nu vede corect cincisprezece organizații. Că până acum eram 19, dar acum suntem 12 organizații, fiecare cu comisia lui de votare și apar 12 procese de votare pentru președinte și vicepreședinte și nici legea nu zice așa ceva.

– Vă mărturisesc, eu nu am înțeles nimic din ce mi-ați pus.

– Toate organizațiile sindicale fac alegeri cu normă de reprezentare mai mare sau mai mică, dar în general e de 1 la 15 sau de 1 la 20. Noi n-am făcut corect până acum, m-ați înțeles?

– Nu, nu am înțeles. De ce nu era corect? Ați încălcat legea până acum, dând dreptul fiecărui membru de sindicat să voteze?

– Ceilalți care-au fost înaintea mea după schimbarea Legii 62 e vorba de Codul de dialog social, acolo se făcea prin vot universal și secret la nivel de președinte de organizație.

– S-a schimbat cumva această lege? A fost anulat dreptul de vot universal și secret?

– Se poate face și așa, dar trebuie să fie un loc unde să treacă fiecare membru să voteze. nu pot să-i aduc pe toți grămadă undeva să voteze.

– Asta e problema? Dar până acum s-a putut. Acum de ce nu se mai poate?

– Păi în loc de un proces verbal apăreau 19 procese-verbale, fiecare sector cu comisia lui.

– Și de ce nu se poate merge în continuare așa dacă legea nu interzice?

– Păi erau suspiciuni de fraudă, m-ați înțeles?

– Oamenii spun că vechea metoda e singura în care au încredere. Ei nu agrează ideea ca o singură persoană să voteze pentru 15 angajați. Altfel spus, ei sunt cei care au suspiciuni de fraudă.

– Ei nu agrează multe lucruri. Dar știți cam multe chestii, înseamnă că ați stat de vorbă cu cineva.

– Sigur că am stat de vorbă cu cineva. Doar nu am inventat…

– Am înțeles. Deci totul e legal. A fost în discuție problema trei luni de zile, puteau să-și spună părerea. Apoi s-a votat în Consiliul sindical, în Adunarea generală.

– Am aflat că foarte puțini sunt la curent cu noul sistem de votare.

– Aveți informația gresită. Eu personal am trecut prin toate sectoarele și am informat.

– Ce rol are domnul Brașoveanu Adrian în cadrul sindicatului?

– Văd că știți și nume și de toate.

– E ilegal să știu?

– Domnul Brașoveanu este lider de sector la CTC, Laboratoare, TESA.

– Din informațiile noastre, dumnealui a ajuns lider de sector împotriva voinței oamenilor.

– Nu e adevărat. A fost singurul candidat, există proces-verbal.

– Dar despre faptul că salariații din Administrativ-TESA au strâns semnături pentru desemnarea unei alte persoane, ce ne puteți spune?

– Nu știu așa ceva. La mine nu a ajuns nimic.

Întrucât Vasile Roșca ne-a pus în situația de a prezenta opiniei publice informații neoficiale despre numele candidaților pentru funcția de președinte al SLI, am aflat că ieri figurau doar doi înscriși: domnia sa și Ștefan Bondac, maistru la SC Rulmenți SA.

Județul încă mai trăiește: Vasluiul celor 12

Economia județului nostru depinde de o duzină de societăți comerciale care au câteva sute de angajați fiecare și care sunt incluse în rândul marilor contribuabili ai țării. Fiind neatractiv pentru investorii importanți, Vasluiul a ajuns printre cele mai sărace zone din țară și chiar din Europa.

În lista companiilor vasluiene aflate, de la 1 ianuarie 2014, în administrarea Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală se regăsesc doar 12 societăți: BAMBUS SRL, CLEOPATRA CENTER SRL, COMCEREAL SA, DAMAREX SRL, HEPA PROIECT SRL, MANDRA SA, MOPAN SA, PLANTAGRO-COM SRL, RULMENȚI SA, SAFIR SRL, ULEROM SA și VASCAR SA. Numărul acestora face ca județul Vaslui să fie în coada clasamentului la nivel național.

Deloc întâmplător, economia județului este într-un declin accentuat. Lucrările de construcții au scăzut, turismul este aproape inexistent, industria nu mai reprezintă de mult un sector important în economia județului, agricultura este de subzistență, comerțul internațional s-a redus considerabil, iar șomajul este în floare.

Ovidiu Copacinschi

Ovidiu Copacinschi

“Ceea ce știm cu toții este că județul Vaslui se plasează în coada ierarhiei economice, nu numai din țară, ci și din Europa. Este cotat ca unul dintre cele mai sărace. La fel este recunoscut și de Uniunea Europeană. Eu aș vrea să vedem ce trebuie să facem ca să ieșim din această situație. Este marea noastră problemă, și ar trebui să facem un efort comun, absolut toți cei care avem posibilitatea să contribuim la ieșirea Vasluiului din această situație dificilă din punct de vedere economic. Trebuie să reindustrializăm, să relansăm economia județului Vaslui. Eu în acest sens, am făcut câteva propuneri care, după părerea mea și a altor factori de răspundere, atât din mediul politic, cât și din mediul economic, ar duce la ieșirea din această situație. Din păcate, cu regret constatăm că, pe zi ce trece, situația se complică, nu se relaxează. Am spus, inclusiv când a fost vizita domnului Geoană la Vaslui, că trei propuneri ar trebui să fie luate în considerare. Sigur că rezolvarea lor este la nivel de guvern, dar dacă toți factorii decizionali sunt de aceeași părere și se concentrează pentru rezolvarea lor, cred că există posibilitatea ca guvernul să fie determinat să ia aceste măsuri”, ne-a declarat Ovidiu Copacinschi, președintele Asociației Patronale a Întreprinderilor Mici și Mijlocii din județul Vaslui.

“Un mecanism de dezvoltare reală”

Una dintre propuneri este declararea județului Vaslui drept zonă defavorizată, pentru a putea beneficia de înlesnirile fiscale date de o asemena titulatură. Cea de-a doua este aprobarea unui program de dezvoltare economică.

“Eu am apreciat acest program la un miliard de euro, finanțat din fonduri europene pentru dezvoltarea economiei județului Vaslui la nivelul mediei județelor din țară. Sigur, structura acestui program economic ar urma să fie creionată de noi, cei care trăim în această zonă, și nu de altcineva. Să spunem ce investiții trebuie făcute în sectorul agricol, în sectorul confecțiilor, în sectorul energiei, în sectorul mediului, comerțului și așa mai departe. Deci în toate sectoarele de activitate, în așa fel încât acest program să devină un mecanism de dezvoltare reală”, a explicat Copacinschi.

Cea de-a treia propunere, având în vedere dezvoltarea relațiilor cu Republica Moldova, pe care se pune accent în această perioadă, este declararea zonei Huși-Albița drept zonă economică liberă pentru ca firmele care activează aici să beneficieze de scutiri fiscale. Investitorii vor fi astfel tentați să vină în județul Vaslui.

“De aceste investiții avem mare nevoie fiindcă înseamnă creare de locuri de muncă. Eu mă gândesc la investiții în industrie, care aduc locuri de muncă de lungă durată, precum și plusvaloare, care va duce la multiplicarea investițiilor. De asta avem nevoie și facem eforturi în continuare, sperând ca aceste măsuri, pe care eu le-aș caracteriza ca măsuri fundamentale, să fie însoțite de în același timp de o serie de multe alte măsuri care pot duce la relansarea economică, mai ales industrială, a județului Vaslui”, a mai spus Ovidiu Copacinschi.

Cât va dura până ce aceste propuneri vor deveni fapte, nu se știe, cert este că vasluienii o duc din ce în ce mai greu. Salariile au rămas aceleași, toate s-au scumpit, puterea de cumpărare a scăzut, profitul firmelor e în continuă scădere, iar afaceriștii care pun la lacătul pe ușă se înmulțesc de la o lună la alta.

Criza nu ne iartă! Val de concedieri la Rulmenți Bârlad

De la 1 martie 2014, 380 de salariați ai fabricii bârlădene vor rămâne fără locuri de muncă. Disponibilizările colective au fost decise în cadrul ședinței din 25 noiembrie a Consiliului de Administrație.
Așa cum anticipam, criza economică mondială și-a pus puternic amprenta asupra activității SC Rulmenți SA Bârlad, care în scurt timp va fi lovită de un nou val de disponibilizări colective. După ce, în primăvara acestui an, au fost concediați 250 de salariați, iată că administrația fabricii a decis ca alți 380 de angajați să fie dați afară.
Oricât au încercat cei din Consiliul de Administrație să evite acest lucru, în cele din urmă s-a dovedit că disponibilizările sunt singura soluție de ține firma pe linia de plutire. De altfel, de circa o jumătate de an, un sfert dintre cei 2.000 de angajați sunt trimiși acasă cu plata a doar 75% din salariu, adică în șomaj tehnic. Culmea, în același timp, alte sectoare de activitate funcționează la capacitate maximă.
Din păcate, per ansamblu, activitatea fabricii bârlădene s-a redus în ultimele luni, în primul rând din cauza numărului din ce în ce mai scăzut de comenzi. Încă din luna august, la Rulmenți Bârlad s-a acumulat un stoc de marfă în valoare de circa 25 de milioane de dolari!
“În consecință, la ședința Consiliului de Administrație al fabricii din 25 noiembrie, s-a decis declanșarea unui nou val de disponibilizări, care, cel mai probabil, va deveni operabil cu data de 1 martie 2014. Acesta va reprezenta 20% din totalul personalului, altfel spus, urmând a fi disponibilizați 380 de salariați. Este o situație extrem de delicată, cu care ne-am fi dorit să nu ne mai întâlnim deloc. Nu a fost să fie. Oricum, vom căuta să diminuăm numărul disponibilizaților. Sunt muncitori care mai au foarte puțin până la pensie și au început să facă demersurile necesare”, ne-a declarat Vasile Roșca, președintele Sindicatului Liber “Rulmentul”.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: