Home / Tag Archives: spectacol

Tag Archives: spectacol

„Ghiocei pentru Cătălina” – mobilizare exemplară a dascălilor și elevilor bârlădeni, pentru salvarea unei profesoare de o cruntă boală

de Mihaela NICULESCU

Un spectacol caritabil. Acesta este gestul pe care profesori și elevi ai mai multor școli din Bârlad au decis să îl facă, în semn de solidaritate cu suferința unei profesoare de limba franceză, bolnavă de cancer. Profesoara Cătălina Neculai este mamă a trei copii și, din păcate, nu-și permite să suporte cheltuielile foarte mari cu tratamentul. Colegii săi, de la Școala „Episcop Iacov Antonovici”, au fost sensibilizați de drama prin care trece și mai ales de apelul ei disperat pentru ajutor și au reacționat.

În a doua zi de Mărțișor, începând cu ora 9.30, în aula Colegiului Național „Gheorghe Roșca Codreanu”, va avea loc spectacolul „Ghiocei pentru Cătălina”, un spectacol menit să o ajute pe tânăra profesoară de limba franceză să aibă o șansă la viață. Spectacolul este organizat de profesori de muzică, educație plastică și religie de la mai multe școli din Bârlad. S-au implicat efectiv în organizarea acestui spectacol profesorii Mihaela Oprea, de la Liceul pedagogic „Ioan Popescu”, Corneliu Pleșu, de la Școala „Episcop Iacov Antonovici”, Daniela Jitcă Horoiță și Iulian Maxim, de la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” și Liliana Arteni, de la Școala „Manolache Costache Epureanu”.

„«Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța», spunea Anatol France. Vrem, în prag de primăvară, să oferim o speranță Cătălinei, speranța la viață. Am implicat în acest demers profesori, elevi și părinți, care au înțeles mesajul nostru și au sprijinit acțiunea caritabilă. În clasa mea, de exemplu, la VII B, copiii au strâns 200 de lei. Alături de părinții lor, au dat dovadă de omenie. La fel ca ei au procedat și alți elevi de la alte școli. Pe 2 martie, vom organiza un spectacol de muzică și dans în aula Colegiului «Codreanu». Avem deja mărțișoare confecționate de noi, pe care cei prezenți la spectacol le vor putea cumpăra. Banii strânși vor fi oferiți Cătălinei, profesoara care are atâta nevoie de ei, în aceste momente dificile din viața ei. De asemenea, va fi și o urnă pentru colectă, unde cei prezenți vor putea face donații pentru Cătălina Neculai”, a declarat, pentru Est News, prof. Liliana Arteni.

Motivul pentru care “Amanta” nu mai vine la Bârlad

Comedia “Amanta”, o adaptare după celebra lucrare “Încurcă lume”, de A.D Hertz, în regia lui Armand Călinovici, programată pentru data de 16 octombrie, la ora 19.00, în sala Teatrului “Victor Ion Popa” se amână.

“Trupa nu mai efectuează turneul planificat în zonă, turneu care viza și Bârladul, din motive care nu țin de noi, ci de vânzarea biletelor în orașele programate. Ne pare rău și sperăm să meargă mai bine lucrurile la viitoarele spectacole, pe care le vom anunța cât de curând”, ne-a declarat Teodora Spânu, secretarul literar al Teatrului “Victor Ion Popa”. Nici la Bârlad vânzarea biletelor nu a mers foarte bine, agenția reușind să dea în jur de 50 bilete.

Piesa s-a bucurat de un real succes în țară datorită unei distribuții strălucite, din care fac parte artiști de notorietate, iubiți și așteptați de public: Magda Catone, Monica Davidescu, Ileana Olteanu, Eugenia Șerban, Armand Calotă, Ovidiu Cuncea, Dorin Andone și Gavril Pătru.  (Mihaela NICULESCU)

Fețele noi din Liga a IV-a s-au ridicat la înălțimea așteptărilor. Trei victorii, un meci de infarct și nici o partidă fără gol marcat.

Prima etapă din Liga a IV-a a fost de mare interes pentru iubitorii de fotbal din județ. Motivul a fost că FC Gârceni – Sporting Bârlad, scor 0 – 0, a fost singurul duel în care ambele echipe au evoluat și în stagiunea trecută. Suporterii echipelor cu ștate vechi așteptau victorii din partea favoriților, lucru care nu s-a întâmplat însă decât în două rânduri. Asta spre deliciul fanilor echipelor care anul trecut evoluau în Liga a V-a sau care abia au fost înființate.

Dacă în ediția 2016 – 2017 au participat 10 echipe în noul sezon s-au înscris cu două formații mai mult, ceea ce înseamnă că avem parte de un meci în plus în fiecare etapă.

De departe cel mai spectaculos meci al etapei a fost cel în care FC Vaslui a fost ținută în șah de Star Tătărani, într-un meci care s-a terminat cu scor de tenis, 4 – 6. Chiar dacă au debutat cu o înfrângere, fotbaliștii de la Star Tătărani au arătat că pot pune probleme oricărei echipe. FC Vaslui are ca obiectiv play-off-ul și anul acesta, încercând să forțeze promovarea în Liga a III-a. Au fost foarte aproape de disputarea barajului sezonul trecut, când a terminat la patru puncte în spatele celor de la FC Gârceni.

Star Tătărani a deschis scorul prin Adrian Tăbeică, însă dubla lui Cătălin Solomon a făcut ca FC Vaslui să conducă ostilitățile. Oaspeții au majorat diferența și au făcut apoi 3 – 1, gol marcat de Cezar Ionuț. Gazdele au revenit în joc prin Cătălin Boțu care a stabilit scorul pauzei, 2 – 3. Star Tătărani a avut primul cuvânt de spus și în repriza secundă când Tăbeică a reușit să învingă iar apărarea galben – verzilor. Au urmat 12 minute fatidice însă care au turnat plumb în picioarele celor de la Star Tătărani. Bogdan Moroșan a marcat de trei ori și a spulberat orice șansă a gazdelor de a obține punct sau puncte. Cu toate astea Sorin Ianos a redus din diferență în minutul 90, scor final 4 – 6.

Nu a fost singura partidă în care s-au marcat multe goluri. Cu excepția partidei dintre Sporting Bârlad și FC Gârceni în toate celelalte s-au marcat cel puțin trei goluri. În total portarii au fost învinși de 29 de ori în cele șase partide, o medie de aproape 5 goluri marcate pe meci.

Vitis Șuletea a confirmat și ea calculele hârtiei și s-a impus autoritar în fața nou – promovatei FDR Tutova, scor 7 – 1. Flacăra Muntenii de Sus, campioana Ligii a V-a, a demonstrat din plin faptul că merită să lupte de la egal la egal cu cei mai buni, spulberând Multim Perieni cu 4 – 1. Hușana Huși a dispus de Juventus Fălciu cu 2 – 1, reușind să întoarcă scorul. Racova Pușcași a învins la Bârlad, cu 2 – 1, într-o partidă în care toate golurile s-au marcat în repriza secundă. (George PROCA)

Iris și Felicia Filip au concertat pe o ploaie torențială, în fața a sute de spectatori. Randi a adunat mii de fani

Trupa Iris, cu Cristian Minculescu solist vocal, împreună cu soprana Felicia Filip, a concertat, pe o ploaie torențială, pe scena din Piața Civică a municipiului Vaslui, în cadrul zilelor culturale ale orașului. Câteva sute de spectatori au asistat la spectacol până la final, aproape de miezul nopții. În schimb, Randi a reușit să adune mii de fani în centrul orașului.

Câteva sute de spectatori au asistat, pe o ploaie torențială, la concertul trupei Iris, oferit de către Primăria Vaslui în cadrul zilelor culturale ale orașului. Pe scenă a urcat și soprana Felicia Filip, care a cântat alături de Cristian Minculescu mai multe piese cunoscute publicului. În ciuda vremii nefavorabile, fanii formației de rock bucureștene au rezistat până la sfârșitul spectacolului, care s-a încheiat aproape de miezul nopții. Concertul s-a încheiat în urma unui bis, cu piesa de rezistență a celor de la Iris, respectiv ”Floare de iris”.

Seria concertelor dedicate Zilelor Culturale ale municipiul Vaslui a fost deschisă de către trupa Vank, care a avut mai mulți spectatori decât Iris, ținând cont că încă nu începuse ploaia. După ce a coborât de pe scenă, solistul formației, Cornel Ilie, s-a fotografiat cu o parte din fani sau le-a oferit acestora autografe.

În a doua seară, pe scena din Piața Civică din Vaslui au urcat, pe lângă artiștii locali, solistul Randi și trupa Uddi, care au adunat mii de tineri iubitori ai muzicii bune.

Zilele Culturale ale Municipiului Vaslui s-au încheiat aseară, cu un spectacol folcloric oferit de Ansamblul ”Cindrelul – Junii Sibiului”, care a avut în repertoriu, printre altele, jocuri populare din Transilvania, Moldova, Oltenia, Muntenia, Banat și Dobrogea. (Ionuț PREDA)

Mii de elevi din Vaslui au petrecut în Parcul Copou, de Ziua Națională a Tineretului

Mii de elevi din municipiul Vaslui au petrecut, de Ziua Națională a Tineretului, în Parcul Copou, acolo unde au avut loc atât întreceri sportive și spectacole oferite de artiști locali și nume sonore ale scenei românești. Apogeul a fost la sfârșitul zilei, atunci când adolescenții și tinerii au putut fredona melodiile artiștilor momentului JO și Nadir.

Zona centrală a Parcului Copou din municipiul Vaslui a fost neîncăpătoare, marți seara, pentru cei peste 1.000 de elevi care s-au adunat în fața scenei de la Castelul de Apă pentru a-i admira pe artiștii favoriți JO și Nadir. Pe parcursul a aproape două ore de spectacol, cele două voci importante ale muzicii actuale românești au oferit fanilor un show de zile mari. Drept dovadă au fost aplauzele frenetice ale adolescenților și tinerilor, care au înconjurat efectiv scena și au cântat alături de artiști. Pe timpul spectacolului, cei doi interpreți s-au filmat cu propriile telefoane cu sute de fani în fundal, înregistrări postate pe rețelele de socializare. De altfel, JO și Nadir s-au arătat foarte încântați de numărul mare de fani prezenți la concert. La finalul recitalurilor, JO și Nadir au mers între spectatori și au acceptat să facă sute de selfi-uri cu tinerii și adolescenții care au dorit să aibă o amintire plăcută de la FESTIN.

Spectacolul din seara de 2 mai a fost doar apogeul manifestărilor organizate de Primăria Vaslui de Ziua Națională a Tineretului. Pe tot parcursul zilei au avut loc concursuri și spectacole, la care, de asemenea, au participat mii de elevi din municipiul reședință. (Ionuț PREDA)

Fotbal spectacol în Liga a V-a! Peste 50 de goluri marcate etapa trecută

Iubitorii de fotbal au fost martori weekend-ul trecut la partide extrem de spectaculoase în Liga a V-a. Au fost marcate 53 de goluri în nouă partide, o medie de aproape șase pe meci. Cele mai multe, 28, au fost opera fotbaliștilor care evoluează în Seria I Vaslui Vest. Deși primul loc e deja adjudecat în toate seriile, în urma rezultatelor înregistrate au avut loc modificări în configurația podiumurilor.

Liderul seria I Vaslui Vest, Racova Pușcași s-a distrat cu Avântul Zăpodeni, scor 12 – 0 (5 – 0). Prima clasată este calificată în mini play-off, pentru că are cu 13 puncte peste ocupanta locului patru, cu două etape înainte de terminarea Fazei 1. Viitorul Rebricea a reușit să învingă SC 2000 Lipovăț detașat, scor 4 – 1. Prima repriză a fost însă echilibrată, iar la pauză scorul era 1 – 1. SMART Negrești Vaslui s-a distanțat de ocupanta locului patru, după ce a învins cu 6 – 4 pe Voința Ștefan cel Mare. Negreștenii conduceau la pauză cu 3 – 1, însă gazdele au luptat din răsputeri pentru mini play-off și au fost mult mai competitivi în partea secundă. Inter Sport Vaslui a pierdut cu Vulturul Bălteni, scor 0 – 1 și va trebui să se întrebuințeze în ultimele etape pentru calificare.

Racova Pușcași ocupă primul loc, cu 31 puncte, după zece victorii și o remiză. Viitorul Rebricea ocupă locul doi cu 22 puncte, urmată de SMART Negrești, cu 21 de puncte. Inter Sport Vaslui e pe patru, cu 18 puncte. Ocupanta locului cinci, Voința Ștefan cel Mare, are 15 puncte, dar are și două meciuri mai puțin disputate. Urmează Vulturul Bălteni, cu 12 puncte și SC 2000 Lipovăț, cu 6 puncte. Ultima clasată, Avântul Zăpodeni, are doar trei puncte.

Flacăra Muntenii de Sus a câștigat autoritar derby-ul primelor două clasate din seria II Vaslui Est, scor 5 – 0 cu Star Tătărani. E calificată matematic în mini play-off deoarece are cu 17 puncte mai multe decât ocupanta locului cinci. FC Rapid Brodoc a învins Avântul Soleșți cu 2 – 1 și a egalat ocupanta locului doi. Golaverajul mai slab a împiedicat-o deocamdată să urce în clasament, însă are un meci mai puțin disputat decât Star Tătărani. Viitorul Văleni a obținut cea mai categorică victorie, scor 7 – 1 cu FC Ghergheleu. Meciul dintre Dinamic Boțești și Victoria 2013 Muntenii de Jos nu s-a mai disputat deoarece una s-a retras și cealaltă a fost exclusă din competiție.

Flacăra Muntenii de Sus e lider, cu 32 puncte, urmată de FC Star Tătărani și FC Rapid Brodoc, cu 19 puncte. Pe patru e Viitorul Văleni , cu 16 puncte, iar pe cinci Avântul Solești, cu 15 puncte. Locul șase e ocupat de Victoria 2013 Muntenii de Sus, cu 13 puncte. Pe șapte e FC Ghergheleu, tot cu 13 puncte, iar pe opt Dinamic Boțești, cu șapte puncte.

Avântul Băcani a urcat pe doi după ce a învins liderul FDR Tutova, scor 3 – 2. A profitat astfel de faptul că Steaua Ivești a stat și a depășit-o datorită golaverajului superior. FC Vinderei a obținut al treilea succes din acest sezon, scor 3 – 1 cu Unirea Alexandru Vlahuță.

FDR Tutova are un parcurs aproape perfect până acum, cu 24 puncte după zece partide. Steaua Ivești ocupă locul doi. Pe doi și trei se află Avântul Băcani și Steaua Ivești, care au 15 puncte. Ambele au un meci mai puțin disputat. Urmează FC Vinderei și Unirea Alexandru Vlahuță, ambele cu 9 puncte. Au mai rămas de disputat opt etape și doar două echipe se vor califica în semifinale, unde vor întâlni primele două clasate din mini play-off-urile celorlalte serii. (George PROCA)

Peste o mie de persoane, prezente la spectacolul de 8 Martie oferit de Primăria Vaslui

Peste o mie de persoane din municipiul Vaslui au fost prezente la spectacolul de 8 Martie oferit de către autoritățile locale tuturor doamnelor și domnișoarelor din oraș. Toate femeile care au asistat la recitalul prezentat de artiștii locali și invitații speciali, respectiv Gabriel Dorobanțu și Ileana Șipoteanu, au primit câte o floare de la primarul Vasile Pavăl.

Sala Sporturilor din Vaslui a fost neîncăpătoare pentru cei peste o mie de locuitori ai municipiului, în majoritate femei, la spectacolul oferit de către primărie cu ocazia sărbătoririi zilei de 8 Martie. Pe lângă ansamblul”Rapsodia Vasluiului” și tinerele speranțe ale muzicii locale, pe scenă au urcat artiști consacrați din România ai anilor ’80, care au fost pe placul publicului. De altfel, spectatorii au fredonat melodiile lui Gabriel Dorobanțu și ale Ilenei Șipoteanu, ridicându-se în picioare de fiecare dată atunci când soliștii de muzică ușoară i-au provocat la interpretarea unor hituri ale vremurilor lor.

Printre cei prezenți în sala de spectacole au fost și primarul Vasile Pavăl, alături de soția sa, precum și cei doi viceprimari ai orașului. Toți cei trei au oferit garoafe doamnelor și domnișoarelor la intrarea în sala de spectacole, în semn de prețuire pentru acestea.

Show-ul a durat peste două ore, spre deliciul spectatorilor, care i-au ovaționat minute în șir pe cei care au evoluat pe scena Sălii Sporturilor. (Ionuț PREDA)

Specatacol fotbalistic la “Winter Cup” Vaslui

Iubitorii de fotbal au putut asista la un spectacol fotbalistic și goluri de generic sâmbătă și duminică, în primele zile de competiție a „Winter Cup” Vaslui, cel mai puternic turneu de fotbal în sală din județ. Meciurile au loc în Sala Polivalentã și în sala de sport a Liceului “Ion Mincu” din Vaslui.

În cele 20 de meciuri disputate până acum s-au marcat nu mai puțin de 144 de goluri, o medie impresionantă de peste șapte goluri pe meci. Cel mai mare scor înregistrat până acum a fost victoria cu 17 – 0 a celor de la Victoria Morandi în fața celor de la Știința Delești. În acest meci Gabriel Crăciun a marcat de opt ori, o realizare greu de egalat în cadrul competiției. Ciprian Petruț a reușit și el să încununeze o evoluție foarte bună cu cinci goluri marcate. Mihai Popa (CF Cormoranii) a reușit să marcheze de patru ori într-un meci, la juniori. Au reușit să marcheze un hattrick Andrei Chipcea (Simba), George Zugravu (FC Murgeni), Ovidiu Pricop (Alpiniștii), Gabriel Apetrei (FC Magista), Ionuț Lascăr și Andrei Codreanu (Pajura Huși).

La turneul OPEN Atletic Bârlad a învins în grupa A pe Hercule la scor de neprezentare, 3 – 0 (1 – 0), goluri marcate de Rareș Stan, Raul Antohi și Marian Dura. Celălalt meci din grupă disputat sâmbătă a fost mult mai intens, cu o revenire de senzație. Inter Traian conducea pe Sporting Bârlad la pauză cu 4 – 0 și meciul părea tranșat. Bârlădenii au dovedit însă că nu s-au înscris pentru a face act de prezență și au punctat de patru ori. Inter Traian a reușit să mai păcălească însă odată apărarea adversă și în repriza a doua pentru a câștiga cu 5 – 4. Au marcat Costică Hariuc, Sebastian Țârțârău (2), Alin Abuzătoaie, Codrin Epure / Ionuț Neagu (2), Denis Iftime și Daniel Tinică. Inter Traian ocupă primul loc în grupa A, după ce a învins duminică și pe Hercule, scor 5 – 2 (5-1). Au marcat Alin Abuzatoaei, Tiberiu Bucur, Petronel Cumpănă, Cristi Căpraru, Sebastian Țârțârău / Ionuț Popa, Andrei Bozianu.

Spartanii a învins în grupa B pe Unirea Negrești cu 3 – 1 (2 – 0), goluri marcate de Viorel Bojoagă, Maricel Stratulat, Ștefan Mihăilă / Andrei Olariu. Pajura Huși a reușit scorul zilei sâmbătă, după ce a dispus de SC 2000 Lipovăț cu 7 – 2 (3 – 0). Golurile au fost marcate de Andrei Codreanu (3), Ionuț Lascăr, Andrei Vlad, Cristi Solomon, Cătălin Solomon / Daniel Vulpe, Andrei Ciobotariu. Pajura Huși a avut de furcă în prima repriză a meciului cu Unirea Negrești, de duminică, terminată la egalitate, scor 2 – 2. Negreștenii au reușit să mai puncteze o dată și în actul secund, dar hușenii au punctat de alte trei ori pentru a clarifica soarta partidei. Au marcat Bogdan Blănaru, Andrei Vlad, Andrei Codreanu, Cristi Solomon (2) / Marius Barnoveanu, Daniel Zaharia (2)

Red Star ocupă primul loc în grupa C după ce a învins în ambele meciuri disputate duminică. În primul meci a trecut cu 2 – 0 de Rapid Brodoc, după golurile marcate în partea secundă de Andrei Postârnac și Bogdan Neagu. A avut o misiune mult mai grea cu FC Ghergheleu, scor 3 – 2 (2 – 1). Au marcat Andrei Postârnac / Gabriel Munteanu, Andrei Covacel / Marian Roșca, Iulian Julei. Simba și-a adjudecat toate punctele în meciul disputat cu FC Ghergheleu, pe care l-a câștigat autoritar, scor 10 – 2 (3 – 1).

FC Murgeni a reușit și ea să aibă maxim de puncte, după primele două confruntări din grupa D. A învins cu 7 – 2 pe FC Moara Domnească (3 – 1), goluri marcate de Iulian Hristian, George Zugravu (3), Viorel Racoviță (2) / Alexandru Pintilie (2). Nu la fel de ușor a trecut de Arcadia, scor 3 – 2 (1 – 1). Au marcat Alex Onofrei, Mihăiță Radu, George Zugravu / Dănuț Stan, Sebastian Paval. Arcadia a trecut de Alpiniștii cu 6 – 5, după lovituri de departajare [4 – 4] (2 – 1). Au marcat Sebastian Paval, Robert Rotaru, Ciprian Tăbăcaru, Iulian Ifrim / Valentin Joc, Ovidiu Pricop (3).

Victoria Morandi a reușit scorul competiției, 17 – 0 cu Știința Delești (6 – 0). Gabriel Crăciun a marcat de 8 ori, Ciprian Petruț a avut cinci reușite, iar Marius Bîrsan, Florin Roiu, Daniel Butnaru și Vasile Moșneagu câte unul. În meciul cu A.S Solidar s-a trezit însă condusă la pauză, după golul marcat de Edmond Moraru. Ionuț Pălăduță a punctat însă în repriza secundă și a restabilit egalitatea, iar meciul a fost decis la lovituri de departajare. Victoria Morandi a câștigat cu 4 – 3 și a preluat șefia grupei E. AS Solidar a învins Racova Pușcași cu 5 – 2 (3 – 0). Golurile au fost marcate de Edmond Moraru (2), Alexandru Dudău (2), Ionuț Cezar / David Nedelea.

La Under 19 echipa U.S. LER a reușit să revină în meci și să învingă campioana en – titre, Vaslui Juniors cu 2 – 1. Andrei Negrescu a stabilit scorul la pauză, dar golurile marcate de Codrin Epure și Gabriel Cosovăț în repriza secundă au schimbat deznodământul partidei. FC Magista nu a avut emoții în celălalt meci din grupa A, cu L. T Ion Mincu, pe care l-a câștigat cu un neverosimil 6 – 0 (3 – 0). Gabriel Apetrei a marcat de trei ori, Andrei Bohan a reușit o dublă, iar Răzvan Gabriel a marcat și el o dată.

CF Cormoranii a reușit să învingă Sporting Juniorul 2002 cu 5 – 3, după ce a fost condusă la pauză cu 1 – 0. Au marcat Mihai Popa (4), Robert Chirilă / Albert Bejan, Robert Ciobanu. Sports4Children Foundation USA nu a avut emoții în meciul cu FC Stars, pe care l-a câștigat cu 7 – 1 (2 – 1). Au marcat Vlăduț Dudău (2), Alexandru Bădit, Mitu Popa, Andrie Chipcea (2), Robert Chirilă / Vlad Boariu.

La Old Boys (39+) Victoria Morandi Old Boys a învins Old Boys Stars cu 3 – 1 (1 – 0), goluri marcate de Florin Roiu, Marian Mocanu, Gabriel Munteanu / Florin Ciucă.

Turneul este organizat de Asociația Județeană de Fotbal Vaslui, Primăria Municipiului Vaslui, Direcția Județeană de Tineret și Sport Vaslui, Federația Română de Fotbal, împreună cu www.ConceptChampion.ro, cu sprijinul Clubului Sportiv Viitorul Vaslui și al Liceul Tehnologic “Ion Mincu” Vaslui. De anul acesta competiția beneficiază de sprijinul Federației de Minifotbal din România și al Asociației Județene de Minifotbal Vaslui. În prima parte a competiției se vor duela echipele din județul Vaslui, iar după terminarea meciurilor din grupă intră în competiție și echipele din celelalte județe. Spectatorii prezenți vor avea parte de o tombolă, în ziua finalei “Winter Cup” Vaslui 2017. (George PROCA)

Teatrul „Victor Ion Popa” incheie anul cu o premiera. Poftiti la spectacol!

Sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 18.30, va avea loc o nouă premieră a stagiunii Teatrului „Victor Ion Popa”. Spectacolul se numește „Valsul câinelui” și este scris de dramaturgii ucraineni Alexandr Mardan și Alexandr Tarasul. Regia noului spectacol este semnată de actorul Cristian Gheorghe, de la Teatrul „Fani Tardini” din Galați, care a mai regizat la Bârlad două spectacole: „Paparazzi sau Cronica unui răsărit de soare avortat” de Matei Vișniec și „Stele pe cerul dimineții” de Alexandr Galin.

Actorii care vor interpreta personajele piesei sunt Petronela Ene, Ramona Părpăliță – Ananie, Sorin Ghiorghe, Alexandru Savu, Cătălina Rusu, Lucian Arhire, Lily Popa Alexiu și Marcel Anghel.

Joi, 15 decembrie, tot de la 18.30, bârlădenii pot viziona avanpremiera spectacolului „Valsul câinelui”. În sală vor fi prezenți atât regizorul Cristian Gheorghe cât și Ananie Ivanov, traducătorul textului scris în ucraineană.

„Cu distinsul dramaturg ucrainean de limbă rusă, Alexandr Mardan, am onoarea să mă cunosc de câțiva ani, timp în care am tradus în limba română jumătate dintre lucrările sale teatrale. Primii pași ca traducător i-am făcut cu mulți ani în urmă cu dramaturgia lui I.L. Caragiale, întrucât am constatat că în Ucraina, ca și în Federația Rusă, de altfel, marile piese de teatru, scrise de Caragiale, sunt cu totul necunoscute de către publicul spectator. În prezent, pot afirma că în ”pachetul” meu de traduceri de teatru din limba română în limbile ucraineană și rusă se înscriu mari autori ai dramaturgiei clasice și moderne românești, iar traducerile din limba rusă în limba română s-au materializat, printre altele, și în volumul de teatru, apărut în anul 2012, la editura UNITEXT din București, cu titlul de ”Teatrul rusesc de azi”, a mărturisit Ananie Ivanov.

Piesele de teatru ale lui Mardan au fost traduse în mai multe limbi, au fost puse în scenă de 165 de ori în 90 de orașe din 16 țări.

„Cât despre spectacol, va fi o surpriză în care vom vedea cine este de fapt câinele, cine este cel mai bun prieten al omului sau dacă e doar o metaforă acest «Vals al câinelui»”, a declarat Teodora Spânu, secretar literar al Teatrului „Victor Ion Popa”. (Mihaela NICULESCU)

Goluri multe și surprize, în Liga a V-a

Iubitorii de fotbal din județul Vaslui au avut parte săptămâna trecută de partide încinse, care i-au ținut cu sufletul la gură pană la fluierul final. Doar în două partide din zece câștigătoarele și-au asigurat cele trei puncte încă de la pauză. Am putut asistă din nou la o avalanșă de goluri, aproape 50. Seria I nu a mai fost cea mai ofertantă, pentru că un meci nu s-a mai disputat, dar s-au marcat totuși 14 goluri în trei meciuri. În Seria II s-au marcat 19 de goluri, în patru partide, tot atâtea ca și etapa trecută. În cele două meciuri din cadrul Seriei III mingea a fost trimisă în plasă de 14 ori. Gazdele au învins de patru ori, iar oaspeții doar de trei.

Surpriză mare în seria I Vaslui Vest, unde SMART Negrești a demolat-o pe Viitorul Rebricea, scor 9 – 0. Gazdele conduceau la pauză cu avantaj minim dar s-au dezlănțuit în partea secundă într-un meci în care oaspeții nu au avut replică. Racova Pușcași va rămâne singură în fruntea clasamentului, după ce adversarii lor, Voința Ștefan cel Mare, nu s-au prezentat la meci și vor câștiga la masa verde. Inter Sport Vaslui a câștigat la scor de neprezentare (3 – 0) pe terenul celor de la SC 2000 Lipovăt. Prima repriză a fost una de tatonare, dar spectatorii care au rămas pană la sfârșit au primit în cele din urmă spectacolul așteptat. Vulturul Bălteni a obținut cel de-al treilea succes din această stagiune, scor 2 – 0, în deplasare la Avântul Zăpodeni.

Racova Pușcași este pe primul loc cu 19 puncte, Viitorul Rebricea pe doi cu 16 și podiumul este completat de SMART Negrești cu 12 puncte. Tot atâtea puncte are și Inter Sport Vaslui, dar au un golaveraj mai slab. Voința Ștefan cel Mare și Vulturul Bălteni au câte nouă puncte, iar pe ultimele locuri se află SC 2000 Lipovăț cu 3 puncte și Avântul Zăpodeni cu 0.

Cap de afiș duminică va fi confruntarea dintre ocupantele locurilor unu și patru. Racova Pușcași primește vizita celor de la Inter Sport Vaslui și are nevoie de o victorie pentru a rămâne pe primul loc. Viitorul Rebricea joacă în deplasare la Voința Ștefan cel Mare, ocupanta locului cinci. SMART Negrești așteaptă un pas greșit al primelor două clasate pentru a micșora diferența dintre ele. Va trebui să și învingă în meciul pe care îl va disputa pe teren propriu, cu Vulturul Bălteni. Lanterna roșie Avântul Zăpodeni speră să obțină primul succes din această stagiune, pe teren propriu, cu SC 2000 Lipovăț.

Beneficiara ultimei etape a Seriei II Vaslui a fost Flacăra Muntenii de Jos, care a învins cu 5 – 2 pe Rapid Brodoc. Liderul a avut de furcă cu oaspeții în prima repriză, la finalul căreia conducea cu avantaj minim. Alte motive de bucurie au venit de la meciurile rivalelor, care au remizat între ele și au ajutat-o pe Flacăra Muntenii de Jos să se distanțeze la șase puncte. Avântul Solești a remizat cu FC Ghergheleu, scor 2 – 2, scenariu care s-a repetat și între Viitorul Văleni și Victoria Muntenii de Jos. Star Tătărani a obținut cel de-al doilea succes din această stagiune, scor 3 – 1 cu Dinamic Boțești.

Flacăra Muntenii de Jos are 17 puncte, Avântul Solești 11, iar podiumul e completat de Viitorul Văleni 10. Pe patru se află FC Ghergheleu, tot cu 10 puncte, iar Victoria 2013 Muntenii de Jos are 8. Star Tătărani și FC Rapid Brodoc au câte 7, iar lanterna roșie Dinamic Boțești are doar 4.

În etapa viitoare liderul Flacăra Muntenii de Sus dă piept cu ultima clasată. Avântul Solești joacă pe teren propriu cu Victoria Muntenii de Jos, iar Viitorul Văleni primește vizita celor de la FC Rapid Brodoc. FC Ghergheleu joacă în deplasare la Star Tătărani.

FDR Tutova este lider autoritar în Seria III Bârlad, după ce a avut un parcurs perfect până acum. În ultima etapă a trecut de Avântul Băcăni cu 5 – 2. FC Vinderei a învins în deplasare la Unirea Alexandru Vlahuță, scor 5 – 2 și a obținut al doilea succes.

FDR Tutova are 18 puncte, Steaua Ivești are 9, iar Avântul Băcăni și FC Vinderei câte 6. Unirea Alexandru Vlahuță a rămas singura echipă cu 3 puncte. Steaua Ivești și Avântul Băcăni au un meci mai puțin disputat.

În etapa a opta Steaua Ivești da piept cu FC Vinderei pentru a păstra șanse la prima poziție. Avântul Băcăni joacă în deplasare la ultima clasată, Unirea Alexandru Vlahuță (George PROCA)

Fotbalul – spectacol își face iar simțită prezența duminică pe stadioanele din județ

Vasluienii care iubesc fotbalul din Liga a V-a așteaptă o noua porție de fantezie și spera să se marcheze cel puțin la fel de multe goluri ca etapa trecută, când mingea a intrat în poarta de aproape 60 de ori. Miza fiecărei partide este din ce în ce mai mare odată cu scurgerea etapelor, motiv pentru care fiecare echipă trebuie să se întrebuințeze pentru a-și îndeplini obiectivul. În Seria I primele două clasate așteaptă un pas greșit al contracandidaților la fotoliul de lider pentru a se distanța în clasament. Liderul Seriei a II-a are șansa de a scăpa de o contracandidată dacă o învinge în meciul direct. Iar în Seria a III-a liderul poate ucide campionatul dacă se distanțează la șase puncte.

În etapa a șasea a Seriei I Vaslui Vest Racova Pușcași și Viitorul Rebricea au fiecare câte 13 puncte după ce au reușit patru victorii și o remiză în meciul direct. Viitorul Rebricea are o misiune ceva mai ușoară, pentru că joacă pe teren propriu cu lanterna roșie Avântul Zăpodeni. O misiune mult mai grea va avea Racova Pușcași, care primește vizita formației de pe locul trei, SMART Negrești. Inter Sport Vaslui are nevoie de victorie cu Voința Ștefan cel Mare pentru a urca pe podium sau a nu cobora în clasament. SC 2000 Lipovăț și Vulturul Bălteni au câte trei puncte și cauta victoria în meciul direct pentru a se distanța de subsolul clasamentului.

Flacăra Muntenii de Sus, liderul Seriei II Vaslui Est cu 13 puncte, are meci greu cu o alta echipa de pe podium, Viitorul Văleni. O victorie a echipei de pe locul trei o aduce la doua puncte de prima poziție. FC Ghergheleu, ocupanta locului doi cu 12 puncte ar trebui sa învingă fără emoții ocupanta locului șapte, Victoria 2013 Muntenii de Jos. Avântul Solești, cu șapte puncte, caută o victorie în deplasare la Dinamic Boțești, care o poate aduce pe podium. FC Rapid Brodoc rămâne și ea în cărți pentru o poziție de top, dacă învinge pe teren propriu lanterna roșie Star Tătărani.

FDR Tutova, cu noua puncte, caută să își consolideze poziția de lider în Seria III Bârlad în deplasare la ocupanta locului patru, FC Vinderei. În timp ce ocupantele locurilor doi și trei, Avântul Băcani și Steaua Ivești au nevoie de o victorie pentru a rămâne în cursa pentru primul loc. FDR Tutova are doar cu trei puncte mai mult, însă are și o partida mai puțin disputata. Steaua Ivești va întâlni pe teren propriu Unirea Alexandru Vlahuță, ultima clasată. (George PROCA)

Iubitorii de fotbal sunt așteptați duminică pe stadioane pentru încă o porție de spectacol în Liga a V-a

Duminică va fi zi de sărbătoare pentru vasluienii care iubesc fotbalul din Liga a V-a. Așteptările sunt aceleași ca și până acum, scoruri fluviu, răsturnări de scor și schimbarea liderului.

În etapa a cincea a Seriei I Vaslui Vest Racova Pușcași și Viitorul Rebricea au fiecare câte 10 puncte după ce au reușit trei victorii și o remiză în meciul direct. Racova Pușcași are o misiune ceva mai ușoară, pentru că joacă în deplasare pe terenul lanternei roșii Avântul Zăpodeni. Și Viitorul Rebricea joacă tot în deplasare, în compania echipei SC 2000 Lipovăț, clasată pe locul șase. Voința Ștefan cel Mare și SMART Negrești se duelează pentru locul trei. O eventuală remiză între acestea i-ar oferi însă șansa formației Inter Sport Vaslui să se claseze pe podium. Echipa clasată pe locul cinci joacă în deplasare la Vulturul Bălteni, ocupanta locului șapte.

Flacăra Muntenii de Sus, liderul Seriei II Vaslui Est cu 12 puncte, are meci ușor cu lanterna roșie Star Tătărani. Atracția etapei va fi derby-ul dintre Viitorul Văleni și FC Ghergheleu, celelalte echipe de pe podium, care au opt, respectiv șase puncte. Ocupantele locurilor patru – șapte, toate cu patru puncte, se întâlnesc în meciuri directe. Victoria 2013 Muntenii de Jos primește vizita celor de la Dinamic Boțești. Iar Avântul Solești joacă pe teren propriu cu FC Rapid Brodoc.

Avântul Băcăni caută să își consolideze poziția de lider în Seria III Bârlad în deplasare la ultima clasată, FC Vinderei. În timp ce ocupantele locurilor doi și trei, Steaua Ivești și FDR Tutova caută victoria pentru a se distanța în clasament. Diferența dintre primele trei clasate o face golaverajul, pentru că toate au câte șase puncte. FDR Tutova mai are însă de disputat restanța cu lanterna roșie, FC Vinderei. (George PROCA)

Favoritele și-au respectat blazonul în Liga a V-a de fotbal

Liga a V-a nu a oferit surprize în această etapă, iar primele clasate au reușit să învingă. Competiția continuă să fie spectaculoasă, cu multe goluri marcate și răsturnări de scor. S-au marcat duminică 42 de goluri în cadrul celor opt meciuri disputate, peste cinci goluri pe meci. Terenul propriu nu a fost de bun augur decât în patru ocazii, în timp ce în alte trei au învins oaspeții, iar la finalul altuia s-a înregistrat o remiză.

Racova Pușcași și Viitorul Rebricea continuă umăr la umăr în fruntea seriei I Vaslui Est, cu câte șapte puncte, după câte două victorii și o remiză în meciul direct. Racova Pușcași a învins cu 5 – 1 în deplasarea de la Vulturul Bălteni și ocupă prima poziție datorită golaverajului superior. Meciul a fost echilibrat în prima parte, iar la pauză scorul era 1 – 1. Oaspeții au fost la înălțime însă în partea secundă și au învins de alte patru ori apărarea gazdelor. Viitorul Rebricea a tremurat însă pentru victoria obținută pe teren propriu cu Inter Sport Vaslui, scor 3 – 2. Gazdele erau conduse cu 1 – 0 la pauză, iar apărarea a mai cedat o dată și în partea secundă. SMART Negrești completează podiumul, după ce a învins cu 5 – 2 pe Avântul Zăpodeni. Prima parte a stat sub semnul echilibrului, iar oaspeții au intrat cu avantaj minim la cabine. În partea a doua aceștia au mai marcat de alte patru ori și au primit doar două goluri pentru a câștiga cele trei puncte. Meciul dintre Voința Ștefan cel Mare și SC 2000 Lipovăț, ambele cu câte trei puncte în clasament, a fost amânat.

Flacăra Muntenii de Sus continuă să fie lider în Seria II Vaslui Est, după ce obținut a treia victorie consecutivă din acest sezon. A trecut de Victoria 2013 Muntenii de Jos cu 4 – 2 pentru a acumula nouă puncte în clasament și are un parcurs perfect până acum. Și-a dominat adversarul pe întreagă durată a jocului și a câștigat ambele reprize cu 2 – 1. FC Ghergheleu a urcat pe locul doi, grație victoriei obținute acasă cu FC Rapid Brodoc, scor 4 – 1. După ce a obținut cel de-al doilea succes din această stagiune are șase puncte. Viitorul Văleni ocupă locul trei, după ce a reușit doar o remiză în deplasare la Dinamic Boțești, scor 2 – 2. Oaspeții au avut meciul în mână și conduceau la pauză cu 2 – 1, dar apărarea a cedat și au trebuit să se mulțumească doar cu un punct. Pe patru se află Avântul Solești care a dispus cu 5 – 2 de Star Tătărani. Gazdele au reușit să întoarcă meciul, după ce la pauză scorul era 1 – 2.

În seria III Bârlad lider este Steaua Ivești care a reușit încă o victorie, scor 2 – 0 (1 – 0) cu FC Vinderei. Are un parcurs perfect până acum, după ce a mai învins în prima etapă pe Unirea Alexandru Vlahuță. FDR Tutova și Unirea Alexandru Vlahuță ocupă locurile 2 – 3, cu câte trei puncte, dar ocupanta locului doi are un meci mai puțin disputat. Și Avântul Băcăni, ocupanta locului patru are o restanta de jucat. Au fost amânate până acum meciul de etapa aceasta dintre Avântul Băcăni și Unirea Alexandru Vlahuță, dar și cel din prima etapă dintre FDR Tutova și FC Vinderei. (George PROCA)

A V-a ediție a Summer Cup Vaslui oferă din plin spectacolul promis

de George PROCA

Weekend spectaculos la Vaslui, unde a început a V-a ediție a turneului amical de fotbal Summer Cup Vaslui. Competiția organizată de Asociația Județeană de Fotbal Vaslui, cu sprijinul Primăriei Vaslui și a Direcției Județene pentru Sport și Tineret a adus la start echipe dornice de afirmare, care au oferit clipe de magie. Confruntările care au avut loc pe terenul sintetic al Liceului Emil Racoviță Vaslui au avut toate ingredientele necesare pentru a fi pe placul spectatorilor: răsturnări de scor, lovituri de departajare, scoruri fluvii și rezultate surpinzătoare. Competiția ia o pauză până joi, când maratonul de fotbal continuă până luni, 15 august.

SC PC, campioana en – titre, a fost învinsă de LPS Vaslui în primul meci din cadrul turneului U19, scor 3 – 4 după loviturile de departajare. La finalul timpului regulamentar de joc scorul era 1 – 1 după golurile marcate de Vlad Vârlan și Gabriel Cosovăț.

Primul meci din cadrul turneului Open a fost adjudecat de Inter Traian, care a trecut cu 1 – 0 de PNV Vaslui. Învingătoarea și-a luat astfel revanșa, după ce anul trecut a pierdut în semifinale cu 0 – 2. Egipteanul Hany Ragab Zaki Afifi a marcat golul victoriei.

Sâmbătă dimineață Sporting Juniorul (2002) a trecut de Boca Juniors cu 4 – 2. Învingătoarea s-a detașat clar în prima repriză pe care a câștigat-o cu un sec 4 – 0. În minutul trei scorul era deja 3 – 0 după o dublă a lui Robert Ciobanu și încă un gol marcat de Ionuț Spînache. Cu un minut înainte de pauză, Sporting Juniorul avea să puncteze iar, prin Albert Bejan. Boca Juniors s-a întrebuințat și a arătat în repriza secundă că are jucători talentați. A punctat de două ori prin Robert Niță și Ciprian Barca.

Unirea Ana Ipătescu s-a impus după loviturile de departajare în fața celor de la Juniori. A fost 4 – 2, după ce la finalul timpului regulamentar scorul era 1 – 1. Andrei Alexandru Panainte a deschis scorul în minutul 16. După doar două minute Irinel Iordache a marcat și el pentru a restabili egalitatea.

Vaslui Juniors a făcut senzație cu Black Titans, într-o disputa câștigată vehement, cu scorul de 8 – 0. La pauza scorul era deja 3 – 0 după doua goluri marcate de Pavel Mănălău și un altul al lui Andrei Negrescu. Repriza secundă a adus alte două goluri marcate de Andrei Mănălău. Andrei Negrescu și-a mai trecut și el o dată numele pe lista marcatorilor. Cătălin Rusu a contribuit și el cu o reușită la victoria categorică a echipei sale.

În primul meci disputat la turneul Open, sâmbăta, Emma a trecut de AS Solidar la scor de neprezentare, 3 – 0. Robert Rotaru a deschis scorul în minutul doi, iar Alexandru Ghiurtu a făcut 2 – 0 după doar 11 minute. Ionuț Pescher a marcat ultima reușită a partidei în minutul 17.

summer cup vaslui inter moara domneasca - ciucas united11Un meci de-a dreptul spectaculos a avut loc tot în Turneul Open între Ciucaș United și Inter Moara Domnească. Nu mai puțin de șase goluri marcate și răsturnările de scor au făcut deliciul spectatorilor. După o disputa apriga, în care Erdei Denis a primit cartonașul galben pentru atac imprudent, scorul final a fost 4 – 2 pentru Inter Moara Domnească. „Sânmărtean” Costel Pruteanu a deschis scorul în minutul șapte, dar minutul 19 aducea egalarea, după golul marcat de Marian Cristian. Ciucaș United avea apoi sa treacă la conducere, după ce peste zece minute Răzvan Ciobanu marca și el. Inter Moara Domnească nu a stat însă sa își lingă rănile și a revenit la cârma jocului, pe care l-a dominat clar în primul sfert de oră. Cele două goluri marcate în interval de trei minute (36 și 39) de Eduard Ponea și Ionut Mavrodin au făcut ca scorul să fie 3 – 2. Costel Pruteanu a mai marcat o dată în minutul 40 pentru a pune capăt speranțelor jucătorilor de la Ciucaș United și a obține o victorie meritată.

Seara, de la ora 18:00 au mai avut loc două meciuri la Under 19. All Stars a trecut de SC PC după loviturile de departajare. S-a terminat 5 – 4 după ce la sfârșitul timpului regulamentar scorul a fost 1 – 1 după golurile reușite de Mihai Popa și Vlad Varlan. Boca Juniors a învins Sporting Juniorul cu 2 – 0 după ce a punctat prin Robert Niță și George Ghiga.

Spectacol și goluri multe în ligile IV si V de fotbal

Duminică s-a disputat o nouă etapă în cadrul ligilor de fotbal IV și V, organizată de Asociația Județeană de Fotbal Vaslui. Spectatorii au avut parte de meciuri spectaculoase, goluri multe, răsturnări de scor și modificări în clasament. Dar și de un meci în care cei de la Gârceni s-au retras de pe teren, acuzând arbitrajul.

În liga a IV-a cap de a fiș a fost meciul dintre Vitis Șuletea și FC 2007 Gârceni, care a fost întrerupt în minutul 83, când primarul din Gârceni a cerut jucătorilor formației oaspete să părăsească terenul. Gazdele conduceau cu 5 – 3 (3 – 2). Acesta a acuzat faptul că golurile de 3-4 și 3-5 au venit în urma unor erori de arbitraj. Sporting Bârlad a învins cu 3- 0, în deplasarea de la Multim Perieni. Iar FC 2002 Vaslui a învins într-un meci spectaculos, cu 3 -4, pe Viitorul Rebricea. Unirea Banca a învins în alt meci pe Flacăra Murgeni, cu 4 – 2, deși oaspeții conduceau la pauză. Lider în clasament este în continuare Pajura Huși, cu 33 de puncte. Pe locul doi se află Vitis Șuletea, cu 30, iar pe trei FC 2007 Gârceni, cu 25. Locul patru, ultimul de play-off este disputat de FC Vaslui și Sporting Bârlad, cu 21, respectiv 20 de puncte.

În Liga a V-a, în seria I, liderul Victoria Muntenii de Jos a făcut un pas greșit, remizând, scor 1 -1 cu Racova Pușcași. Ocupanta locului doi, Avântul Zăpodeni, are cu trei puncte mai puțin, după ce a fost învinsă cu 5 – 1, în deplasarea de la Viitorul Văleni. Inter Sport a învins cu 3 – 1 lanterna roșie, SC 2000 Lipovăț.

În seria a II-a, formația Vulturul Bâlteni a pierdut în fața liderului Star Tătărani, scor 1 – 3. Diferența dintre cele două echipe a crescut astfel la șapte puncte, cu șase meciuri rămase de jucat. În timp ce meciul dintre Dinamic Boțești și FC Zimbru Spătaru a fost amânat, datorită faptului că echipa oaspete nu a avut viza medicală validă. Ocupanta locului doi, Dinamic Boțești rămâne cu 19 puncte, trei mai puține decât Star Tătărani. Duminică, Vulturul Văleni va întâlni Dinamic Boțești, iar FC Zimbru Spătaru pe LPS Vaslui.

În seria a III-a, Juventus Fălciu a reușit să își recapete poziția de lider, cu 21 de puncte, după victoria cu Avântul Băcăni, scor 3 – 0 (0-0). Steaua Ivești a pierdut primul loc, după ce a fost învinsă cu 4 – 1 ( 2 – 0) de Unirea Alexandru Vlahuță. Ocupanta locului doi a strâns o zestre de 19 puncte. Podiumul e completat de Unirea Alexandru Vlahuță care după victoria obținută are 13 puncte și a trecut în clasament de FDR Tutova. (G.P)

Au sosit colindători!

de Răzvan CĂLIN

După cum am mai scris în paginile cotidianului nostru, miercuri, 17 decembrie, autoritățile locale au pregătit o mică surpriză bârlădenilor: un spectacol de colinde și urături pe platoul din fața Teatrului ”Victor Ion Popa”. Preț de aproximativ două ore, câteva ansambluri folclorice din diferite comune ale județului au readus în prim plan colinde, urete, datini și obiceiuri străvechi caracteristice perioadei sărbătorilor de iarnă. Pe parcursul celor două ore, trupele au oferit prestații live care au încântat audiența. Peste 200 de bârlădeni au îndurat temperaturile scăzute cu zâmbetul pe buze, bucuroși că pot viziona și asculta în direct un potpuriu de colinde și urete tradiționale românești.

Mai trebuie să spunem că acesta a fost un preambul la spectacolul mult mai amplu – ”Colindăm un neam și-o țară” – derulat pe scena Teatrului ”Victor Ion Popa” și organizat de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) ”Elena Cuza” Bârlad și primăria locală. Vă lăsăm în compania unui succint rezumat fotografic al acestui spectacol tradițional.

Interzis la spectacole în Casa de Cultură a Sindicatelor Bârlad!

de Răzvan CĂLIN

Decizia luată de conducerea instituției este valabilă până ce va primi toate avizele ISU.

După mai bine de patru decenii de funcționare neîntreruptă, sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor ”George Tutoveanu” din Bârlad nu va mai găzdui, cel puțin pentru moment, nici un fel de activitate. Bineînțeles, totul are la bază faptul că instituția nu are autorizație de funcționare de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) ”Podul Înalt” Vaslui.

”Nu am avut niciodată autorizație de la pompieri, decât că ne-au eliberat una provizorie. Aceasta a fost valabilă până în urmă cu vreo câțiva ani. Deși, atenție, noi îndeplinim cam toate cerințele. La o capacitate de 486 de locuri, avem șase căi de acces. Suntem de asemenea dotați cu hidranți funcționali, cu stingătoare, cu tot ceea ce trebuie într-un caz de incendiu, Doamne ferește! Însă, nu ne-au eliberat cei de la ISU o autorizație definitivă pentru că ar mai trebuie câteva lucruri de pus la punct. Acum facem toate demersurile să vedem exact ce anume ne-ar mai trebui. Până atunci, însă, am hotărât să nu mai derulăm nici un fel de activitate în sala de spectacole”, ne-a declarat Nelu Simion, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Bârlad.

Instituția, care funcționează de 44 de ani, este una dintre cele mai des folosite din Bârlad pentru a găzdui spectacole de orice gen. De la mari artiști, până la trupe celebre de muzică, piese de teatru (inclusiv pentru cei mici) și până la spectacole ale tuturor instituțiilor de învățământ locale, toate acestea sunt găzduite cu periodicitate de sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor. Cum tragedia de la clubul bucureștean ”Colectiv” i-a pus pe jar pe toți, iată că și autoritățile bârlădene au început să aibă reacții în acest sens. Mai bine mai târziu, decât niciodată și cu mulțumiri către Cel de Sus că ne-a ferit până acum de vreo nenorocire (și sperăm că o va face și pe viitor). De altfel, cotidianul ”Est News” a mai prezentat recent în paginile sale un caz similar, cel al Centrului de Afaceri Tutova (CAT). Nici acest obiectiv nu are (și nici nu a deținut vreodată) autorizație ISU, deși imensa sală de festivități (cu o capacitate maximă de 800 de persoane) a fost folosită cu sârg de edili la fel și fel de paranghelii și spectacole. La fel, edilii Bârladului au decis să sisteze orice activitatea de acest gen la CAT până ce nu se obțin toate avizele necesare.

Comedie și magie la superlativ!

de Roxana NĂSTASĂ

Casa de Cultură „Constantin Tănase” Vaslui va fi, vineri, începând cu ora 19.30, gazda show-ului “Râs cu plâns”, susținut de trupa „2 în 1”, adică Radu Ifrosă si Paul Ciudin, cei doi tineri care au participat cu un număr comic la show-ul de talente de la Pro TV.

Alături de ei vor aduce comedia pe scena Casei de Cultură și “Trei tenori”, cunoscuți de la aceeași emisiune de talente, dar și Darius Chiru și Bogdan Bîngă. Spectacolul de comedie și magie va fi completat și de Mihnea Sandu, un copilaș vasluian, în vârstă de șase anișori, care va interpreta un monolog al lui Horațiu Mălăele.
„Este un spectacol de comedie și magie, în spatele căruia stau oameni talentați. Ceea ce este mai interesant este faptul că sunt vasluieni de-ai noștri și că acest eveniment nu se vrea a fi numai anul acesta, băieții dorind să aibă caracter continuu, să se organizeze în fiecare an, ca un mic festival de umor de bună calitate”, ne-a declarat Ciprian Hordilă, unul din organizatorii show-ului.
Așadar, iubitorii de comedie și nu numai, sunt așteptați să-și achizioneze bilete, la preț de 15 lei, din fața Casei de Cultură, la intrarea principală, între orele 14-20.

Festivalul „Mai cu folk” a adunat vasluienii în Copou

de Roxana NĂSTASĂ

Parcul Copou a fost asaltat duminică de vasluieni iubitori de muzică, veniți la cea de-a doua ediție a Festivalului “Mai cu folk”. Tineri talentați, zgomote de chitară, muzică bună, aplauze, toate descriu o mică parte din ce s-a întâmplat duminică în cel mai frumos parc din urbea noastră.

După o zi de spectacol în care tineri frumoși și talentați au evoluat pe scenă încântând publicul cu melodiile lor, juriul l-a desemnat mare câștigător pe Răzvan Dragoș Tufă din Bârlad. Câștigători au fost și Paul Robert Moisei din Vaslui care a luat locul 1 la secțiunea individual, Daniela Hagiu din Huși, locul al II-lea la aceeași secțiune și Nicoleta Buhăescu din Vaslui care s-a clasat pe locul al treilea. La secțiunea grup, câștigători au fost Trupa Cristal din Bârlad care s-a clasat pe primul loc, Trupa Secu Vaslui care s-a clasat pe locul al doilea și Trupa Folk Addicted din Huși care a obținut locul al treilea.

După desemnarea câștigătorilor, cei mai buni au urcat din nou pe scenă și au mai cântat odată iar mai apoi, la final, Ducu Bertzi a făcut spectacol cu melodiile sale arhicunoscute, oamenii aplaudând și fredonând pe tot parcursul recitalului.

Spectacol de suflet la Biserica „Sfântul Ioan” din Vaslui

de Roxana NĂSTASĂ

Astăzi, la ora 19, la Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din Vaslui, vasluienii sunt invitați să ia parte la un concert de suflet, intitulat „Hristos a Înviat!”, organizat de Primăria municipiului Vaslui.

Invitații evenimentului sunt solistii Mariana Anghel și Ionuț Fulea, acompaniați de Grupul cameral instrumental „Cantores” , dirijat de prof. Petrișor Varga. Acestora li se va alătura grupul vocal „Anghelos”. Piesele interpretate vor fi din folclorul religios și vor urma cronologia faptelor, precum și a emoțiilor legate de ultima saptămână din viața lui Iisus Hristos – Intrarea în Ierusalim, Cina cea de Taină, Răstignirea și Învierea.

Între reprizele de interpretare vocală și instrumentală, actorul Dorel Vișan, va recita psalmi și poezie religioasă.

Prin acest spectacol de suflet și spirit, Primăria dorește punerea în scenă și promovarea pricesnei, a cântecului și poeziei de tip religios ca latură importantă a Patrimoniului Cultural Național Românesc.

Spectacol de Dragobete

de Roxana NĂSTASĂ

Pe 24 februarie, spiritualitatea populară consemnează ziua lui Dragobete, zeu al tinereții în Panteonul autohton, patron al dragostei și al bunei dispoziții.
La noi, Dragobete era ziua când fetele și băietii se îmbrăcau în haine de sărbătoare și, dacă timpul era frumos, porneau în grupuri prin lunci și păduri, cântând și căutând primele flori de primavară. Fetele strângeau în această zi ghiocei, viorele și tămaioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le păstra până la Sânziene, când le aruncau în apele curgătoare.
Dorind să păstreze tradiția, Primăria municipiului Vaslui readuce în fața vasluienilor pe Dragobete, printr-un spectacol organizat în Centrul Civic, marți 24 februarie, începând cu orele 17.00.
Pe scenă vor urca soliștii Orchestrei Rapsodia Vasluiului, Ansamblul Floarea Dorului și grupul Bubbles, de la Palatul Copiilor.
„Îi așteptăm pe toți vasluienii în Centrul Civic, de Dragobete, pentru a se îndrăgosti din nou de tradițiile românești” a declarat Radu Bobică, purtător de cuvânt al Primăriei municipiului Vaslui.

Spectacol dedicat Zilei Unirii la Biblioteca Județeană

Ieri, la ora 12, Sala de activități a Bibliotecii Județene „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui a forfotit de invitați. Îmbrăcați în straie populare, cu obrăjiorii roșiori, micuții de la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Vaslui, împreună cu părinții s-au adunat la un spectacol dedicat Zilei Unirii. Fetițele de clasa a II-a s-au adunat la șezătoare literară iar băiețeii și-au arătat talentele actoricești în cele mai frumoase scenete pe tema Unirii. Nici dansul și cântecul nu au lipsit, făcând deliciul publicului prezent. Și ca drept dovadă că pregătirea pentru această zi importantă a fost intensă, elevii au făcut și câteva lucrări artizanale la școală, precum batistuțe și semne de carte, pe care le-au scos la vânzare. (R.N.)

Regal de tradiție autentic românească la CARP Bârlad

Moment de tradiție pur românească la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Bârlad, acolo unde timp de două ore, adevărați păstori ai tradiției au oferit un spectacol magistral.

Un cor de bărbați ai Ansamblului „Răzeșii” din Pogonești a impresionat audiența cu un program de colinde și cântece de Crăciun. A venit apoi rândul elevilor școlii din Gara Banca. Orchestra de muzică populară de aici a prezentat un miniconcert, după care gazdele au asistat la un dans tradițional de Crăciun – „Dansul Babelor” – care se păstrează din moși-strămoși în zona Banca. Elevii din Gara Banca au făcut o urătură ca la carte urmată de o sorcovă și de dansul caprei.

Printre urători s-a aflat și profesorul Gruia Novac, care a compus un plugușor “cu dichis”ce a reușit să smulgă zâmbete în rândul conducerii și salariaților CARP. Ultimii care au colindat a fost grupul vocal din Ivești, coordonat de interpretul de muzică populară George Forcos Palade, grup care a interpretat câteva cântece tradiționale. În ansamblu, spectacolul CARP a fost unul valoros, autentic, așa cum Bârladul nu a avut parte prea des în ultimii ani.

Urătorii au fost răsplătiți cu mere, colaci, dar și cu bani. (Mihaela NICULESCU)

Preotul Cristian Pomohaci, la Târgul de Crăciun de la Bârlad

Diseară, după orele 19.30, bârlădenii vor avea parte de o surpriză muzicală de mare atracție: preotul Cristian Pomohaci va cânta pe scena Târgului de Crăciun din Bârlad (desfășurat în Piața civică, pe platoul din spatele Bisericii Domneasca). Cunoscutul preot îi va colinda pe localnici și le va cânta cântece închinate Nașterii Mântuitorului. Momentul artistic va fi oferit în colaborare cu formația „Răzeșii de la Pogonești”.

„Am profitat de faptul că părintele Pomohaci se află în Bârlad pentru un alt spectacol și l-am rugat să ne onoreze Târgul de Crăciun”, ne-a declarat Constantin Nițuc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bârlad. (M.N.)

Seară cu cântec în Centrul Civic

Sâmbătă, de Sf. Nicolae, la ora 16, în Centrul Civic al orașului a avut loc un spectacol organizat de Primăria și Consiliul Local Vaslui, “A venit… Moș Nicolae”. Pe scena luminată de beculețele aprinse pentru prima dată în acest an și încălzită de sufletele celor prezenți, au evoluat copii de la Palatul Copiilor Vaslui și de la Liceul “Ștefan Procopiu” Vaslui. Melodiile interpretate au fost în spiritul sărbătorilor de iarnă, fiind primul spectacol cu această tematică din acest an din Vaslui. A fost o seară cu cântec care, în pofida frigului de afară, a scos din casă zeci de vasluieni.

Luna decembrie și perioada sărbătorilor, mai ales, va fi prilejul unor spectacole dintre cele mai diverse pe care Primăria Municipiului Vaslui le-a organizat pentru locuitorii urbei. Următorul eveniment din acestă lună va fi un spectacol oferit de școli și licee din Vaslui, ce se va desfășura în Centrul Civic, pe data de 13 decembrie, la ora 14.

Pe 16 decembrie, la ora 10, la Clubul Pensionarilor va avea loc un eveniment oferit de Asociația Fitomed și Liceul “Ștefan Procopiu”, următorul eveniment fiind pe 19 decembrie, la ora 11, la Clubul Prietenia, când Centrul Paiu al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copiului Vaslui va face spectacol. În aceeași zi, la ora 14, la Clubul Pensionarilor, spectacol va face și Asociația Culturală Simfonia Artelor, urmând ca sâmbătă, pe 20 decembrie, la Primăria Vaslui să fie comemorați eroii Revoluției Române din 1989.

Pe 21 decembrie, la ora 9 să fie Festivalul de Datini și Obiceiuri, cel mai așteptat eveniment din acestă perioadă, în rândul vasluienilor.

Tot pe data de 21 decembrie, la ora 18, Biserica Sf. Ioan Botezătorul va fi gazda unui spectacol de colinde “Colo sus, lângă lună”. Pe 22 decembrie, Ziua Revoluției Române va fi sărbătorită la ora 11.30, la Cimitirul Eternitatea la Monumentul Eroilor Revoluției.

Momentele de sărbătoare și spectacol vor continua în Ajunul Crăciunului, cu un spectacol “Iată, vine Moș Crăciun”, ce va avea loc la ora 17, în Centrul Civic, apoi a treia zi de Crăciun va aduce bucurie în sufletele vasluienilor cu Carnavalul Iernii de la ora 17, în Centrul Civic. O nouă porție de colinde va fi oferită de Corala Fantasia tot la Biserca Sf. Ioan, pe 28 decembrie, la ora 18, iar pe 31 decembrie, la ora 22, toți locuitorii sunt așteptați să pășească alături de cei dragi în anul 2015, în Centrul Civic.

Ultimul eveniment din categoria sărbătorilor, va fi pe 3 ianuarie la Centrul de Resurse pentru Afaceri Vaslui – un Concert Simfonic de Anul Nou oferit de Orchestra Muzart. (R.N.)

Spectacole de anvergură pentru bârlădeni

Săptămâna aceasta, actorii Teatrului „Victor Ion Popa” din Bârlad vor readuce pe scena Sălii mari a două spectacole de succes: „Tanke,Ianke și Cadîr” de V.I.Popa, care va avea loc joi, 27 noiembrie, de la ora 18.30 și „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, care se va juca sâmbătă, 29 noiembrie, de la ora 18.30.

În perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, bârlădenii se vor putea bucura de spectacole de muzică și dans ce se vor desfășura în incinta sălii mari a teatrului ”Victor Ion Popa”. În perioada 12-27 decembrie Teatrul VIP din Bârlad va fi gazda unor spectacole de mare anvergură.

Vineri, 12 decembrie, începând cu ora 18 va avea loc „Concertul de Crăciun” susținut de elevii Clubului „Micul Talent” din Bârlad și în cadrul căruia va fi invitat Aurelian Temișan, urmând ca duminică, 14 decembrie, de la ora 19 să aibe loc spectacolul de balet „Lacul lebedelor”, pe muzica lui P.I.Ceaikovski. Acest spectacol va fi susținut de către artiștii Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța.

A treia zi de Crăciun, la ora 19.30, atmosfera Crăciunului Vienez este oferit de Eastern Royal Orchestra din Sankt Petersburg, Rusia, condusă de dirijorul Daniil Zaharov.

Orchestra susține un turneu național în 20 de orașe ale țării și va aduce spiritul Crăciunului vienez și în inimile publicului bârlădean. (R.C.)

De peste Prut, cu dragoste și umor

La început a fost romanul… Scriitorul Aureliu Busuioc, longeviv și la propriu șI la figurat, și-a conservat potențialul creativ până la o vârstă memorabilă șI, asemenea lui Goethe, sper apusul existenței trecătoare, ne-a dăruit o operă de excepție, romanul “Hronicul găinarilor”. Titlul este derutant, arhaicul “hranic” se îngemănează cu “găina”, un termen argonic, cu o adesă precisă, căpătată într-o perioadă mai nouă, asupra unei categorii de infractori, care nici măcar în lumea lor de extremă marginalizare nu se bucură de ceva minimă considerație. Despre disprețul pe plan social nici nu mai este cazul să amintim. Totodată, avem de a face cu un dublu înțeles, satul Găinari, nume simbolic pentru o localitate fondată în 1812, anul unui mare jaf teribil, șI “găinarii”, care au proliferat sub umbrela, pătate uneori de sânge a acestuia. Fiindcă, așa cum va spune mai târziu mareșalul polonez Smyzgli, făcând o tragică paralela între nemți șI ruși, dacă cei dintre ne vor lua trupurile, celalți ne vor lua trupurile șI sufletele. Tocmai acest mare pericol poate fi citit printre rânduri, deoarece pervetiții prin natura lor îi pot perveti șI pe ceilalți. Dar alături de cruntul 1812, când a început stăpânirea rusească, celălalt pilon al construcției romanului este mult mai cruntul 1940, când ocupația rusească s-a prezentat în haina sovietică. Țarul Alexandru, care mai intra totuși în câte o biserică, este înlocuit în 1940 de crudul ateu Stalin. Putem presupune, cerând o permisiune profund șI simbolică autorului, o paralelă care nu se pare posibilă șI reprezentativă, între cei de mai sus șI doua personaje înrudite din “Hronicul Găinarilor”. Pantelei Avâdanei șI urmașul său Pătru Avâdanei, cu numele rusificat Piotr Panteleevici Avadanov. Cel dintâi este un hoț ca hoții, departe însă de culmile la care va ajunge urmașul său îndepărtat, din toate punctele de vedere. De la delicte obișnuite, se ajunge la crimele de ordin politic, le vor cădea victime primarul si preotul. Rusificarea numelor este ea însăși o sursă de umor, una dintre aceasta poate fi exemplificată mai sugestiv șI în alt plan cu transformarea lui Pierde-vară în Perdevarenca “Găinarii” ar fi rămas între paginile cății deci nu-i scotea de acolo șI nu le dădea întruchipări firești, evoluând pe scene românești de pe o parte șI alta a Prutului, reputatul regizor Petru Madârci, totodată autor al scenariului prin care narațiunea lui Aureliu busuioc a intrat în lumea dramaturgiei.

Iată cum a început totul, după propria sa mărturisire: “Când în anul 2011, Aureliu Busuioc mi-a încredințat montarea unui spectacol radiofonic la București, la Radio România Cultural pe baza romanului “Hronicul Găinarilor”, m-am simțit un privilegiat al sorții. I-am așteptat cu multă emoție șI neliniște părerea despre audiția spectacolului șI vreau să cred că opiniile exprimate la superlativ, de criticii de teatru de pe malul Dâmboviței imediat dupa premieră, i-au adus, în acea clipă, lui Aureliu Busuioc, un surplus de bucurie șI satisfacție.

Punerea în practică a dezideratului final, transpunerea scenică a fost, după mărturisirea regizorului. Un vis care a durat ani de zile, o căutare acerbă de soluție care s-a concretizat în redarea romanului pe scena Teatrului “Mihai Eminescu”, învingând limitele de timp impuse de natura spectacolului.

Reprezentația de la Vaslui, s-a impus valoric din momentul ridicării cortinei. Decorul realist de Andrei Suruceanu a cumulat o serie de simboluri sugerând parcă fragilitatea aparentă a unei construcții care rezistă totuși, implicând însă în permanență suișuri șI coborâșuri, căpătând rol de tribună politică, de autoritimism prin poziționarea personajelor.

Evoluția personajelor ilustrează îmbinarea armonică a unor elemente reprezentative pentru teatrul în aproape toate fazele evoluției sale. Mai întâi cele trei personaje care, costumate în stilul tradițional al teatrului medieval din Europa occidentelor, au rolul acelei “choros” din tragediile antice grecești. La fel ca aceasta, comentează cele întâmplate șI face previziuni asupra unui viitor încărcat de evenimente tot mai dramatice. Dar, aici manifestându-se din start originalitatea coruptiei regizorale, pe fondul aparenței evocând Antichitatea și Evul mediu, intervențiile “choras”-ului sunt deosebit de moderne, mergând de la precizarea contextului unor evenimente istorice până la aluzii directe privind contemporaneitatea. Remarcabilă este șI varietatea lingvistică, de la expresii arheice la cele moderne.

Costumația celorlalte personaje realizate de stela Furdui, este adegvată șI ea momentelor istorice, de la cea populară, respectându-se vestimentația sătenilor, la uniformele militare rusești,inclusiv celebrele haine de piele ale comisarilor bolșevici. De aici sincronizare perfectă “pe viu” de orchestra predominat de coarde.

Alături de “choras”, începuturile teatrului, rădăcinile sale, sunt redate prin fregvența poziționării personajelor în adevărate procesiuni care se instituie ad-hoc, simbolizând stări colective de bucurie, sau, în contrapondere, cazuri de bocitoare.

Totul este susținut de coregrafia de înalta clasă a maestrului Dumitru Tanmașan, care ilustrează încă reușesc șa fie șI dăunători șI soliști totodată.

Dacă rolurile masculine ilustrează evident caracteristicile de ansamblu ale spectacolului, dintre actrițe, Mihaela Strămbeanu în rolul “farmazoane” Parascheva, acoperă scena în cel mai bun sens al cuvântului, pe tot parcursul primei părți. Interesantă este șI lucrarea din foalele dar în mod direct de la Ion Creangă, a termenului de farmazoană în sensul de privighetoare.

În mod surprinzător o autentică vrăjitoare în primul rând prin farmecul său personal pus desigur în valoare șI de costumație șI ambiguitate unor replici sau a unor momente pantomimică. Prin farmecul său dar șI prin sugerarea unor proclici descrise din lumea magiei negre – care are un loc important în etnografie mai puțin cunoscute – influiențează întreaga comunitate, știe să degaje orice inteție care i-ar fidefavorabilă. Își exercită dominația fiecare asupra bărbaților prin elemente extrem de sugestive de mimică șI pantomime, îi salvează pe hoțul Pantelei (Petru Oritric) de furia mulțimei care vrea șI acționează conform unor străvechi cuterne judiciare. Actul său de aparenta milașcanie va sta la baza unei evoluții ulterioare cu urmari catastrofale pentru comunitate. Să vedem aici simbolizarea unor atitudini care apoi, dezvoltate monstruos vor produce atât rău?

Acesta este evident șI dominator în partea a doua a spectacolui. De la centrarea în jurul Paraschivei șI a lui Pantelei se trece la tragismul copleșitor al istoriei. În prima parte, momentul 1812 este evocat doar, anul 1940, cu urmările sale în timp, se află într-un dramatic prim plan. Presiunea ocupației sovietică cu efecte psihice dintre cele mai diverse se transmite, prin măiestria actorilor, șI spectatorilor din sală. Dar uimitoarea este și fabuloasaelementelor comice în contextul evenimentelor dureroase, sublinierea ridicolului care i-a caracterizat pe tirani în cele mai abominabile dintre acșiunile lor.

Presiunea exerciților de cele relatate își pune ampreta șI asupra soluțiilor artistice din partea a doua. Dar în prima au existat scene în care prelungirile deveneau uneori stângenitoare, în a doua parte balul este mai antrenant, mai dinamic, istoria atat de prezentă, obliga la o rapidă succesiune a momentelor dramatice.

Se cuvine să subliniem unele efecte scenice, aparent secundare, dar extrem de sugestive. Cei veniți Transmistria, din așa-zisa Republică Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească au un anumit limbaj, o stralucire a limbii române,așa cum o preconizează șI astăzi unei pretinși lingreiști de peste Prut, de genul lui Stali, care s-au mai potolit în ultimul timp. Unul dintre militarii ruși sugerează clar prin cartumeție, mechiaj șI compeilament imaginea lui Stalin. Scenele în care treptat comunitatea este supusă compromisului apoi persecuției, ne duce cu gândul la “Rinocera” lui Eugen Ionescu. De altfel, elemente ale teatrului absurdului pretutindeni, în primul rând în compartimentul derutant al personajelor, în modul în care soluționează situațiile liniare în care se găsesc.

Să ne oprim puțin șI aspru efectelor muzicale realizate de Valy Boghean, uneori pe versuri de Magda Duțu. ȘI aici transpare dihotomia celor două părți. Mai întâi predomină melodiile falelarice, bineînțeles, prelucrate, sugerând un echilibru firesc șI elemente firești alei unei comunități de tip tradițional. Apoi devin total ilustrative melodiile rusești cu întregi lar agresivitate, subliniate șI de folosirea în paralel a vorbirii sau versurilor cu aceeași limbă, formează în esenta ei, veșmânt al capodoperei lui Dostoiewski sau Tolstoi, devine însă odinioară o imensă oversiune, datorită barbariilor comise de ruși de-a lungul istoriei, mai ales de când au devenit “boșevici” șI “comuniști”.

Cred că, în ansamblul său, spectacolul “Hronicul Găinarilor” nu se încadrează într-o categorie prestabilită, de genul comedie, drame, etc…Eterohenitatea elementelor, armonizate deplin, coexistența umorului spumos cu exercițiile criminale, dansul, muzica, tradiționalul șI modernul, toate ne conduc sper definirea ca teatru total realizat cu mijloace artistice superioare, atașat valoriilor perene dar, totodată, ancorat în realitate, militând pentru idealuri naționale stânjenite.

Dan Ravaru

Teatrul MIC s-a dovedit din nou MARE

De la început, spectatorii au fost pur și simplu șocați. Pe scenă au evoluat în mod admirabil Cristian Iacob (Jean Francois Mancey) și Ana Bart (Megali Martigue), practic un cuplu la propriu și la figurat.Ciudatele lor raporturi, amanți, având fiecare o familie, aparent consolidată, dar fiind totodată puternic atașați reciproc de peste zece ani, a impus și coordonatele de ordin artistic. Fiecare dintre parteneri își realizează rolul în modul cel mai firesc, demonstrând o naturalețe transmisă plenar publicului.

Pe scenă și în sală s-a instaurat o atmosferă calmă, o liniște care exprimă simpatie și prețuire pentru teatrul actoricesc strigător de evident al celor doi. A urmat în o adevărată potențare de ordin valoare atunci când Ruxandra Enescu (Cecile Moncey) s-a alăturat celor doi dovedind o înzestrare actoricească cel putin egală, în armonie deplină cu partenerii. Umorul plutea covârșitor asupra spectatorilor și, precum marea este mai liniștită tocmai înaintea furtunii, la fel au fost dânsii înaintea izbucniri de râsete și prelungi alauze. Și aceasta s-a petrecut în curând, determinant de transformările, pe roluri, ale personajelor.

Regizorul Moncey reușește cu o rapiditate de invidiat să dea o explicație aparent motivată, situației sale, se afla la un hotel, lucrează la un viitor film. Amanta sa Megali, cu scrâșnete de dinți intră întrâi în rol complex: patronă, recepționeră, chelneriță. Cecile, soția grijulie care își căuta soțul pentru a-i face cât mai plăcute existența cotidiană își dezvăluie cu violență promisele tiranice, devenite total ridicole în postura sa de soție înșelată.

Veselia devine tot mai mare pe măsură intrării în scenă a celorlalte personaje: cuplul de foarte tineri austrieci, ridicoli prin costumația lor tiraleză dar cuceritori de naivi; cuplul care încearcă în zadar să păcălească, curtezană care dovedește o totală lipsă de discriminare în privința numeroșilor să-i clienți; virtualul sinucigaș, redus la realitați atractive al vieței prin mijloace “naturale”, soțul care reușește să depașească orice limite ale naivității.

Tot ce a fost mai sus a făcut parte din comedia “Pensiune Completă” de Pierre Chesnat. Un șir de situații imposibile, în care mereu soții și soțiile sunt la un pas de a descoperi infidelitațile conjugale, dar niciodată nu se întâmplă aceasta. Piesa este de fapt o farsă alcătuită din multe alte farse. Un ansamblu de tradițional și modernitate în teatru, perfect închegat, fără vreo fisură. Da, mai presus de orice, actorii talentați și actrițe frumoase și talentate.

Dan Ravaru

Între ficțiune și realitate

Spectacolul “Liniște. Sărut. Acțiune.” evadează din lumea clarificărilor rigide, este greu să-l înrgădești într-o categorie sau alta. Este pur și simplu un spectacol, în care, pe baza unui pretext, are loc un ciclu de scenete artistice, dominante de simțul manifest al umorului.

Peter Kerex, cel căruia îi aparțin atât regia cât și scenariul, este, în primul rând, un experimentat și reputat cineast, realizatorul unor filme apreciate. De data aceasta, regizorul prin excelentă încearcă și reușește să armonizeze coordonatele artistice ale celor două arte de care este apreciat, cinematografia și teatrul. Pretextul este apreciat simplu: o echipă de cineaști își propune să realizeze un film de excepție “Calea Silviei”, subiectul fiind inspirat de opera unui regizor italian. Totul pare pus la punct inițial, pe parcurs intervin diferite probleme. Membrii echipei, regizor și tehniceni, par a fi cu totul departe de ceea ce se cheamă un colectiv închegat, fiecare dintre membrii acestuia are o personalitate accentuată, adesea în contradicție cu ale celorlalți. De aici, o mulțime de conflicte minore în esență, care se rezolvă pe parcurs.

Putem afirma că aici este vorba de o metaforă, lipsa inițială de comunicare dintre membrii echipei de filmare, reflectă reala lipsă de comunicare dintre cei care formează societatea românească de artiști. Se caută o multitudine de soluții, toate contradictorii, care, după opoziții violente se vor armoniza în final, când întrezărim că se va trece la realizarea dorită a filmului.

Dar, un alt aspect ni se pare deosebit de interesant. Dacă, așa cum au văzut, spectacolul este populat de personaje care se doresc antagonice, în realitate asităm la un exemplu edificator de colaborare scenică. Actorii sunt tineri, la propriu șI la figurat, toate scenele sunt mișcate, pline de însuflețire și dinamism. Totodată ni se crează impresia că suntem introduși într-un laborator intim al elaborării actului artistic.

Personajele sunt diferențiate și în cel mai bun sens al cuvântului. Pivotul derulării întregii derulări scenice rămâne actrița Claudia, interpretata de Elena Deatcu, cu un deosebit farmec. Reacțiile sale, remarcabile efecte unoristice, sunt cele ale unei femei frumoase, aflate prea mult în centru atenției și preocupărilor celor din jur, ceea ce implică și avantaje și dezavantaje. Bucurându-se de “atenția” partenerului, a regizorului, dar și de cea a altor membri ai echipei, ajung la exasperare, va părăsi platoul de filmare spre îngrijorarea tuturor, dar va reuși.

Asistenta regizorului va fi ea cea îndrăgostită și va încerca să acționeze sub acest impuls. Peste tot, amestec de naivitate și cochetărie, stabilirea unui anumit tip de relații umane între actori și actrițe, se merge de la scena deschiderii, fără cortine, până la culise. Izbucnirile nervoase, până la starea de criză, alternează cu stări de calm armonios, totul închegându-se într-o reuniune de umor de înalt nivel artistic.

Dan Ravaru

Spectacol de folclor pentru pensionari

Astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Primăria Vaslui a orgnizat un amplu spectactol de folclor dedicate celor trecuțI de prima tinerețe.

Astfel, sub genericul “Pe cărarea dorului”, începând cu ora 16, pe scena Casei de Cultură C-tin Tănase, vor urca Gelu Voicu, Orchestra de muzică populară “Rapsodia Vasluiului” condusă de Cristian Năstase, ansamblul de dansuri “Hora Vasliului”, coregraf Virginel Solomon, grupurile vocale “Busuioc Moldovenesc” și “Stejarii, dirijor Mihail Cornea și grupul de dansuri “Joc” al Clubului Pensionarilor, coregraf Gigi Ilașcu. (A.C.)

Evenimente culturale de “Zilele Vasluiului”

Reprezentanții Bibliotecii Județeane “Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui vin în sprijinul Zilelor Culturale ale județului cu o serie de evenimente prin care își propun să adune cât mai mulți pasionați de lectură.

Roxana NĂSTASĂ

În perioada 15-17 august, Primăria Municipiului Vaslui oferă locuitorilor județului, precum și oaspeților, posibilitatea de a participa la numeroase activități dedicate “Zilelor Vasluiului”. Pe lângă spectacolele ce se desfășoară în fiecare seară pe o scenă amplasată, ca în fiecare an, în cadrul complexului Ștandului Municipal Vaslui, vasluienii vor avea parte și de o suită de activități culturale oferite de către Biblioteca Județeană “Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui.

Astfel, reprezentanții instituției vin în sprijinul acestui eveniment cu expoziții, lansare de carte și alte momente culturale. Prin urmare, pe 15 august, la ora 11 la Biblioteca Județeană Vaslui în sala de activități, cetățenii intereseați de cultură pot participa la lansarea a trei publicații. Acestea sunt “Soare, soare, frățioare”- restituiri etnografice, autor Vasile Adăscăliței, “Călători străini” -despre județul Vaslui, autor Dan Ravaru și “Vaslui. De la târg la oraș”, autor Paul Zahariuc în colaborare cu Valeriu Lefter.

Totodată, pentru sărbătoarea Zilelor Culturale ale județului Vaslui, vor fi două expoziții, una de carte “Personalități vasluiene” în colecțiile bibliotecii, precum și o expoziție a lucrărilor de pictură și origami a participanților la activitățile din cadrul proiectului “Biblioteca în vacanță”.

Pentru vasluienii care iubesc lectura și natura, în cele trei zile, Biblioteca Județeană vine în sprijinul lor cu proiectul “Lectura în parc” care se va desfășura în Parcul Copou Vaslui. Această activitate, are ca scop atât promovarea lecturii cât și a colecțiilor bibliotecii ce vor sta la dispoziția cititorilor.

Un ultim moment organizat tot de către cei de la Biblioteca Județeană va fi un program muzical susținut de grupul vocal al bibliotecii “Bibliosong”. Prin acestea, reprezentanții bibliotecii speră că vor aduna cât mai mulți paricipanți interesați de cultura județului, care nu trebuie lăsată uitării.

FOTO: Mandinga și What’s Up, spectacol total

Ediția din acest an a Zilelor Culturale ale Bârladului s-a încheiat, vineri seară, cu spectacolul așteptat de toată lumea. Dacă la ora 18.30, când pe scenă au urcat artiștii locali, lumea nu s-a prea înghesuit în Piața Civică, după ora 20.30, odată cu debutul recitalului lui What’s Up, în fața primăriei erau strânse câteva mii de persoane.

Fără să țină cont de ploaia fină care cădea, spectatorii au cântat alături de artist versurile de la toate melodiile interpretate. La „Taxi”, ultimul său hit, talentatul interpret a coborât de pe scenă și s-a plimbat cu microfonul pe la toți puștii care voiau să se afirme. Deși a venit doar în locul Antoniei, care nu și-a putut onora contractul, artistul a făcut un adevărat spectacol, publicul dansând pe fiecare dintre cântecele sale.

Spectacol a făcut și trupa Mandinga, în frunte cu Elena, care a impresionat audiența cu vocea sa melodioasă, atât pe latino, cât și pe dance. În ciuda ploii, publicul a rămas pe poziții până la finele concertului, adică undeva după ora 22. Ulterior, atât What’s Up cât și membrii trupei Mandinga au dat autografe fanilor bârlădeni.

Bârlădenii, la „lecția” lui Tudor Gheorghe

 La finele săptămânii trecute, iubitorii muzicii de calitate din Bârlad au fost invitați la spectacolul extraordinar „Lecția”, susținut de maestrul Tudor Gheorghe. Deși, în primă fază, spectacolul ar fi trebuit să aibă loc în sala Teatrului „Victor Ion Popa”, s-a stabilt ca marele artist român să cânte pe scena Casei de Cultură „George Tutoveanu”. Motivul este cât se poate de simplu: în timp ce teatrul are doar puțin peste 200 de locuri, casa de cultură poate adăposti peste 500 de spectatori.

Așadar, bârlădenii care au dorit să-l asculte pe Tudor Gheorghe în direct și de la câțiva pași au putut-o face duminică, 6 aprilie, începând cu ora 18.30. Prețul unui bilet a fost de 65 de lei.

„Spectacolul începe cu o pledoarie pentru păstrarea acurateței limbii române. Dacă nu-ți păstrezi frumusețea limbii, nu poți să vorbești de dragoste. Vom ajunge la cântecul popular românesc, la cele mai frumoase poeme, apoi voi intra într-o zonă de gând de reîntoarcere acasă, la părinți. Spectacolul se încheie cu dorul de casa noastră, de țară. Sunt poezii deosebit de frumoase, spectacolul e plin de umor”, a declarat Tudor Gheorghe.

Itinerarul turneului „Lecția” cuprinde cinci localități din Republica Moldova, printre care și capitala Chișinău, și peste 20 de localități din România: Bârlad, Botoșani, Rădăuți, Târgu Neamț, Iași, Focșani, Brăila, Mangalia, Galați, Drobeta Turnu Severin, Reșița, Hunedoara, Cluj șamd. Turneul a debutat pe 7 martie, în satul Izbiceni, județul Olt, și se va încheia pe 26 mai, la Reghin, județul Mureș.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: